EROI AI REZISTENTEI ANTICOMUNISTE


( e x t r a s e )

...Gândurile acestea cu jertfa lui sunt o dovadă că există o relatie dreaptă între gând, vorbă si faptă, că trăirea crestinească, mostenită de la tatăl său, a fost grija si preocuparea sa permanentă. A cunoscut testamentul lui Ion Mota si s'a ridicat la înăltimea jertfelor sublime legionare, voind parcă si el să spună: "Eu asa am înteles datoria vietii mele..." La reîntoarcerea sa in tară, in 1951, i-a spus fratelui său: "Traiane, gândul acesta de a mă întoarce in tară pentru a continua lupta s'a născut si a crescut in sufletul meu ca o floare. Acuma s'a desfacut si sunt gata de ducă".
   Inainte de a se întoarce in tară in 1951, Nelu a stat câtva timp in Germania împreună cu Comandantul. In prefata proiectatei editii a II-a a poeziilor lui intitulate "De vorba cu Neamul", pe cale de aparitie, pe care o scrie dl Horia Sima, face o schită portret a poetului si luptătorului neînfricat Ion Golea, unde prin câteva creionări îl caracterizează astfel:
   "Ceeace mi-a rămas mai puternic in amintire din întâlnirile si conversatiile cu el, era o voiosie cristalină, care tîsnea din el ca dintr'un izvor de munte. Părea o imagine vie a eternei primăveri. Niciodată nu l-am văzut crispat la fata macar de nelinisti, sau cel putin îngândurat de ce avea să se intample cu el, dacă se întoarce în tară. Părea că nu are senzatia primejdiei. Era un viteaz de cea mai pură esentă dar fară trufie, fară să acorde vreo importantă deosebită gestului său. Ion Golea mergea la luptă ca si când i-ar trage o chiuitură la o petrecere. Cred ca n'a iubit mai mult alte versuri din poezia legionară decât acelea care aseamănă moartea pentru Căpitan cu "cea mai scumpă nuntă dintre nunti".
   Ion Golea a fost un haiduc al vremurilor noastre.
Facsimilul unei file dela scoala de antrenament a parasutistilor apartinand lui Ion Golea (1951) Era înrudit sufleteste cu Iancu Jianu si cu toti răsvrătitii din neamul nostru care s'au ridicat împotriva orânduielilor străine. Primejdia, departe de a-l înspăimânta, îl atrăgea, îi dădea fiori de bucurie, îl făcea să se simtă în elemental lui. După patru ani de lupte cu puterile dusmanului care ne cotropiseră tara, a isbutit să ajungă în lumea liberă.  Trecuse prin atâtea încercări - biografia lui este mărturie - încât nimeni nu i-ar fi putut lua in nume de rău dacă si-ar fi statornicit definitiv rosturile in exil. Isi făcuse datoria fată de tară si îsi cucerise libertatea cu arma in mână, participând la cele mai temerare actiuni.
   Si totusi, primul lui gând de când a păsit pragul lumii libere, a fost să se întoarca pe potecile muntilor lui dragi. Grija de neamul înlăntuit si chinuit si de camarazii închisi, era mai mare decât grija de siguranta personală. Ion Golea era eroul pur, care nu se întreba de rentabilităti sau de oportunităti politice. Avea in sânge gustul marilor întreprinderi. El stia doar atât, că masele populare, după marile arestări din 1948, aveau nevoe de a nouă încurajare, de suportul unor noi actiuni eroice, ca să nu-si piardă speranta si să reziste cotropitorului. Spiritul Dobrinei îi cerea să se întoarcă in tară, "ca să bage spaima in dusmani".
   E momentul să întrerup citatul din prefata volumului de poezii, care este parcă o fotografie vie a lui Ionel Golea, si să dau rnanifestul pe care el împreună cu ceilalti camarazi aflatori încă in libertate in Bucuresti, l-au răspândit in tara si mai ales la participantii de la bâlciul asa zisului Festival al Tineretului Mondial, tinut la Bucuresti in August 1953.
   In ziarul Romania Liberă din 14 August 1992 a apărut acest document păstrat si predat spre publicare de către Ionel Cezar, din Piatra Neamt. Pe acest manifest-document este desemnată o cruce, peste care este imprimată litera "R", simbolizând Romania răstignită pe cruce, si ziarul face urmatorul apel:
   Cine poate furniza detalii privind autorii acestui manifest, este rugat să se adreseze redactiei, telefon 17 78 49",- Mihai Creangă.
   Tată textul manifestului:

Tineri români care participati la Festival,

"Cu ocazia trâmbitatului Festival, aveti o datorie sfântă către Tară, si anume:
   Desvăluiti delegatilor tărilor participante viclenia mârsavă a comunistilor care au transformat frumoasa noastră tară într'o închisoare. Spuneti-le si arătati-le cum aplică comunistii doctrina lor pentru a robi si asupri masele muncitoresti. Desvăluiti-le asa zisa lor cultură si superioritate tehnică. Explicati-le ca democratia nu este decât sclavie, sclavia mintii si a trupului. Spuneti delegatiilor celorlalte tări ce înteleg diavolii rosii si satrapii comunisti prin gospodărie colectivă, prin unitati de muncă voluntară, prin pace si prin prietenie.
   Explicati-le ca s'a luat hrana de la gura muncitorilor, chiar si de la gura copiilor, pentru a se da mâncare din belsug delegatiilor străine.
   Vorbati-le ca un adevărat tineret român si nu ca purtători de cuvânt ai UTM-ului.
   Acesta este sfatul nostru, al taturor românilor adevărati, asupritorilor sovietici:
   Zi de zi voi urlati despre pace si prietenie. Dacă într'adevăr doriti pacea, dovediti asta prin faptă si lăsati-ne in pace.
   Nu vrem pe pământul nostru scamp armatele voastre hrăpărete si asupritoare, politrucii vostri sălbateci si hotii vostri, care nu ne-au adus decât violentă, foamete si suferintă. Atâta vreme cât ei vor rămâne in mijlocul nostru, va fi razboi, nu pace; ură, nu prietenie.
   Plecati! Iesiti din tară! Duceti-vă la voi acasă! Biata noastră tara asuprită ne cere ca noi să tinem aprinsă flacăra adevăratei libertăti si să apărăm patrimoniul nostru national.
   Alaturati-vă nouă si pregătiti-vga in taină pentru marea zi când vom lua parte la eliberarea tării de muscali. Dumnezeu si lumea liberă e cu noi.
   Trăiască tineretul român!
   Trăiască adevărata pace si prietenie între popoare! Trăiască România întregită si independentă!
   (PS. Treceti aceasta prietenilor de încredere.)

Cat de departe suntem si azi de cunoasterea adevărului, dacă nici redactorii României Libere nu stiu că in tara românească a fost un singur tineret, tineretul legionar, angajat trup si suflet pe linia destinului neamului, înscriindu-si prezenta pe acest drum încă din 1919 si până in prezent, si in continuare până ce acest neam va fi izbăvit pentru totdeauna de hidra comunistă. Drumul său a fost presărat numai cu sacrificii, cu jertfe si cu morminte. Acest manifest trădează duhul legionar al lui Ionel Golea si a camarazilor săi înclestati in luptă pe viată si moarte cu această hidră comunistă.
Să ne întoarcem iară la prefata dlui Horia Sima:
   "Cu fratele sau de suferintă, Ion Samoilă, si-a luat zborul spre România in toamna anului 1951.  De astădată si-a fixat câmpul de activitate chiar in inima dusmanului. Au operat pe axa Brasov-Bucuresti. Aici au lovit cu putere chiar in capul hidrei. Prin miile de manifeste, care nu stia nimeni de unde vin, au tinut guvernul in permanentă încordare si neliniste".
   In 1953 prin tinerea Festivalului Mondial al Tineretului la Bucuresti regimul vroia să demonstreze umanismul regimului comunist din Romania, vroia să îndulcească imaginea cruzimilor ce le săvârsise, oferind Occidentului o altă fată a regimului, o tară in haină de sărbătoare, care primeste tineretul din lumea intreagă peste deosebiri ideologice. Ce teroare poate fi într'o tară in care se adună tineretul din toate tările si joacă Hora Unirii si fraternizează cu tineretul roman.
   Atunci s'a gândit Golea că e momentul unui contra atac viguros. Regimul trebuia demascat, arătându-se participantilor din tările libere că tineretul României, adevăratul ei tineret, tineretul legionar, e absent de la marea sărbătoare, zăcând in bezna închisorilor. A redactat un manifest in acest sens si l-au difuzat între oaspetii straini. Efectul a fost fulgerător. Guvernul a fost surprins nu numai de continutul manifestului, bazat pe o reală cunoastere a situatiei din Romania, dar si de larga si precisa lui răspândire. Aria lui de difuzare demonstrează existenta unei organizatii închegate.   Securitatea nu a putut descoperi nimic, nici un fir, nici inainte si nici in cursul operatiei de difuzare, desi o barieră de agenti îi izolau pe oaspeti de restul populatiei. Manifestul era acolo unde se găseau oaspetii străini.
   Un ziarist suedez, participant la Festival, in reportajul ce l-a făcut la întoarcere, scrie următoarele:
   - Dacă te urcai în tramvai, la coborîre, căutându-te in buzunare, găseai un manifest.
   - In restaurante, la mesele rezervate străinilor, sub farfurie găseai un manifest.
   - La hotel, când deschideai camera, jos pe dusumea găseai un manifest.

 

LA 30 DE ANI DE LA PROCES


   In 1983, la împlinirea a 30 de ani de la proces, in lumea liberă Miscarea a scos a 3-a editie a "Procesului legionar din România, 1953", in care este redat întreg textul manifestului lansat de echipa Golea in timpul Festivalului. Cu aceeasi ocazie in tară revista fortelor armate "Pentru Patrie", Nr. 10, din Octombrie 1983, sub titlul "Drumul spre neant al trădării", a publicat un lung articol in care descrie actiunea cu manifestele din timpul Festivalului, pe care-l redăm in continuare:

 

Omul ca sumă a faptelor sale

 

Era soare, era veselie si foarte multă căldură in Bucurestiul anului 1953. Căldura dată de soarele torid, dar si de căldura inimilor tineretului adunat in capitala României noi pentru a-si striga crezul său: pace si prietenie.  Dar undeva, prin niste coclauri sau hrube întunecoase se ascundeau, ca sobolanii, temându-se de lurnină, niste rătăciti care adoptaseră interesele altora ca scop al vietii lor stâlcite.
   Erau patru cu totii. Tineri si ei, cu trupuri atletice, dotati de natură cu o inteligentă corespunzătoare unor oameni socotiti, după toate regulele biologice, normali, cu bună stiintă de carte, care si-ar fi găsit locul, ca toti tinerii tării in noua orânduire. Pentru ce păseau contra timp? Ce-i făcea să se ascundă?
   Riul care-si iese din matcă, nu mai este rîu, ci o revărsare stihinică, tulbure si rău mirositoare.
   Când au trebuit să dea socoteală pentru faptele lor, n'au stiut să arate resorturile care-i propulsaseră in afara cursului normal al unei vieti de oamei normali. Niste rătăciti. Da, rătăciti, dar foarte periculosi pentru societate prin faptele lor abominabile.
   Cel care se găsea in fruntea lor avea o biografie pe cât de romantică, pe atât de absurdă.
   Ion Galin (Ion Golea, nn), asa se numea, originar din judetul Mures, a vrut, cu orice chip, să urmeze exemplul fratelui său mai mare, Traian, făcându-se legionar, prin 1948, tocmai după ce patronii legionarismului îsi zburaseră creierii in buncărul cancelariei celui de al III-lea Reich, sau atârnaseră in streang, conform hotărîrii Tribunalului International de la Nuremberg. Un anacronism, desigur, dar este un fapt de viată. Galin Ion fiind student in medicină la Cluj, împreună cu altii, a trecut la organizarea unei grupări legionare, asa cum aflase de la fratele său că făcuse înainte de război, când era student la agronomie in Chisinău.
   Aventura nu a durat mult, entrucă organele securitătii poporului, de curând înfiintate (30 August 1948) le-a dibuit urma, făcând ceeace se face in asemenea împrejurări: arestarea "rezistentilor". Galin Ion a reusit să dispară.
   Luni in sir rătăci in nestire si fără sperantă. Isi formase un mers de nici nu se auzea când călca. La orice fosnet suspect se încorda ca un arc, gata să se destindă, să lovească, să ucidă. Simtea in ceafă suflarea urmăritorului, făcându-l să trăiască un perpetuu cosmar. Lumina si oamenii îi repugnau. Numai noaptea îsi punea pasii in miscare, ca animalele de pradă.
   Intr'o noapte de toamnă, ploioasă si neagră ca cerneala, dacă simturile ascutite l-ar fi trădat, ar fi căzut in mâna urmăritorilor
   Se afla in locuinta unui prieten din Sibiu, care, desi observase că ceva nu este in regulă cu el, nu stia însă că Galin se ascundea. Când a apărut ofilerul de securitate, somând gazda să deschidă usa, Galin Ion fulgerător scoase pistolul din teaca de sub brat, trase si sari pe fereastră si dispăru in noapte.
   Urmaritorii săvârsiseră, o gravă abatere de la regulele muncii si plătiseră un tribut greu. Lui Galin nu i s'a mai dat de urmă până...


In scoala de spionaj


   Infruntând riscurile unei calatorii in necunoscut, Galin a trecut clandestin frontiera, ajungând in Germania apuseanâ, unde se afla si fratele său încă din timpul, războiului, după acea tentativă nereusită de a-l înlatura pe generalul Antonescu de la cârma tării.
   O Germanie iesită din cosmarul războiului, care făcea eforturi sa-si vindece rănile,
încercând să dea de lucru tuturor. Ce stia să facă noul venit? Să care cărămidă, să facă zidărie, ce altceva putea face atunci?
   Mai întâi însă trebuia să spună ce mai este prin tară,
Un alt facsimil al unei file dela scoala de antrenament a parasutistilor apartinand lui Ion Golea (1951) si ce sperantă, mai puteau avea năimitii care nu depuseseră armele. "Comandamentul" legionar, in frunte cu Horia Sima, se descurcau de minune cu noul patron: spionajul american.
   Galin a scris săptămâni întregi zeci de pagini, a desenat, a fixat pe hartă tot ce văzuse si auzise in noua Românie. Si a întocmit o listă lungă de "relatii", descriind pe fiecare, făcând recomandări sau exprimându-si îndoieli asupra loialitătii unora...
   Se contura o misiune pe care avea s'o primească, dar despre care, in acel stadiu, nu bănuia nimic. Se grozăvea ca să pară cât mai interesant si să intre in gratiile noilor cunostinte, fiind îndemnat in acest sens si de fratele său.
   După un respiro de nici doi ani, a ajuns "elev" într'o scoală de spionaj in care se pregăteau agenti pentru a fi lansati clandestin in România.
   Ziua fatidică pentru el a venit in Noembrie 1951 când, dintr'un avion american fără insemne, a fost lansat cu parasuta, in echipă cu un altul, pe dealurile din preajma Agnitei.
   Au procedat ca si cei dinaintea lor, ca si cei care au urmat: au deschis cusca cu porumbei-postasi, in speranta că vor ajunge acolo unde trebuie, ducând mesajul că parasutarea s'a infăptuit cu succes. Au îngropat parasutele, statia de radio emisie-receptie si cifrurile, după care s'au îndreptat spre prima gazda. Au avut noroc: nu au fost asvârliti in stradă si nici nu au fost anuntati autoritătilor; gazda era un vechi legionar, bine stiut de Galin.
   Tandemul nu a rezistat in timp, cei doi parteneri ajungând repede la conflicte, bătaie si "divort". Mai departe fiecare se va descurca cum va putea. Misiunea pentru care fuseseră trimisi in România? Ce importantă mai avea avea misiunea când asupra capului lor atârna o sabie amenintătoare. Totul era să-si protejeze "pretioasele" lor vieti. Dar până când o puteau face? Promisiunea facută de "patroni", că vor fi scosi din România când viata le va fi in pericol, nu căpăta consistentă. In pericol se a au de când puseseră piciorul pe pâmântul românesc. Si apoi nici unul, nici celălalt nu avea posibilitatea de a comunica cu "Centrala", statia de radio se defectase, iar scrisorile, care să ascundă un scris invizibil, puteau fi periculoase. Asa că in asteptarea unei schimbări in bine se ascundeau.

 

Securitatea intră in alertă


   Mai întâi, ofiterul Saftu, din Brasov, primeste o informatie (1952) cum că Maria Muncelu (Muscalu, nn) ar fi pe cale să dea nastere unui copil care, probabil să fie facut cu...
   - Fugi dom'le, ca ăla se află in Germania; chiar zilele trecute rudele sale au primit o scrisoare de la el.
   - Totusi, nimeni nu cunostea să aibă un prieten... Face si cam multe târguieli, a cumpărat si câteva perechi de ciorapi bărbătesti. Stiti, înainte de a fugi din tară Galin, erau ca si căsătoriti.
   - Bine. Dacă mai afli ceva, să-mi spui.
   Si cu asta pretioasa informatie a fost cusută la dosarul Galin, fără să se ia vreo măsură de verificare a ei.
   Saftu, de altfel un ofiter competent, lucra in alt gen de probleme si nu avea habar de agenti parasutati sau trecuti altfel granita tării. El a gresit grav când nu a prezentat informatia sefilor săi care, desigur, i-ar fi înteles tâlcul, luând măsurile ce se impuneau.
   In acest caz, faptele descrise in continuare, nu ar mai fi avut loc si ar fi fost mai bine asa. Dar întâmplarea determină fapte neprevăzute, schimbă destine...
   Galin Ion părăsise gazda din Brasov si se mutase in Bucuresti. E un fel de a spune se mutase, pentrucă prietenul fratelui său, legionar si el, la care apelase pentru găzduire, îi spusese scurt:
   - Fugi. Nu te-am văzut, n'am auzit de tine. Dispari, ia de-aici, si îi intinse o sută de lei.
   Câteva nopti a dormit in Gara de Nord. A sondat o a doua cunostintă, tot un legionar.
   - Mai mult de trei zile nu te tin. Intelegi cât risc eu... 

Galin, in disperare, a recurs la un siretlic. In prag de seară, a acostat pe stradă o tânără, pe care a invitat-o la cinematograf.
   - Am un bilet in plus si dacă vă face plăcere...
   Norocul i-a surâs, fetei i-a făcut plăcere compania tânărului chipes, cu trăsături viguroase. Locuia singură într'o garsonieră. Ba mai avea o locuintă si într'o comună de lângă Giurgiu, unde îsi exercita profesia de doctorită. Nici că se putea mai bine pentru Galin: găsise un adăpost sigur.
   Dar cat de sigur poate fi adăpostul unui clandestin?
   Pe prietenul care-l găzduise câteva nopti si care la plecare îi daduse o sută de lei, îl "usurase" de buletinul de identitate, pe care lipise fotografia sa. Oricum, avea un document.
   Văzând că totul îi merge bine, a început să capete curaj, iesind "în lume", cum se spune. Numai că tot ce-i mult, strică. Si lui Galin acele plimbări in lumina zilei, prin Bucuresti si prin comuna unde "logodnica" exercita nobila meserie de medic, i-au dăunat.
   - Alo! Securitatea? Aici un binevoitor. L-am văzut prin Bucuresti pe Galin Ion, fost student cu mine la Cluj.
   - Cine sunteti dvs?, întreabă ofiterul de la celălalt capăt al firului.
   Dar mai mult de faptul că Galin fusese student la medicină si că, după cum auzise el, ar fi fugit in Germania, binevoitorul nu a vrut sau nu a stiut să mai spună ceva. Investigatii, căutări febrile, sperante si îndoieli.   Locotenentul Ileasa Mihai, care primise de la maiorul Hontău misiunea să verifice acea informatie, a făcut primul drum la Cluj. Da, Galin Ion, student la medicină, in anul trei de facultate, nu se mai prezentase la cursuri si la examene, motiv pentru care fusese exmatriculat. Locotenentului Ileasa nu i-a fost greu să afle povestea lui Galin din 1948, inclusiv o listă a celor implicati in organizatia legionară depistată atunci.
   Pe drumul de întoarcere spre Bucuresti, ghemuit într'un compartiment de clasa II-a, lasase gândurile sa-i zboare in voie. Pentru ce Galin îsi călăuzise pasii pe o cale care ducea la pierzanie? Ce resorturi intime actionaseră de-i formaseră convingeri atât de puternice? Sau poate simplu spirit de aventură? Un rătăcit ca toti ratăcitii?
   Iesind din reverie, locotenentul începu să încropească un plan de actiune, care să-l dibuie pe Galin.
   "Mai întâi am să-l caut pe prietenul său bucurestean, inginer Dincă Gheorghe."
   Despre prietenia cu studentul Dincă, de la Politehnică, îi vorbise unul din fostii colegi ai lui Galin, rămas asistent la medicină.
   -Erau prieteni la cataramă, dom'le." Dincă a fost cercetat in afacerea legionară, dar a scăpat. Prieten tot atât de bun fusese si cu Budaru (Buda Ion nn) tot medicinist, si cu Stamate (Vlad Mihai Vasile ? nn) de la geologie.  Astia doi au dispărut si ei odată cu Galin.


Se strânge cercul


   Undeva, la periferia Bucurestiului, pe Pantelimon, locuiau părintii inginerului Gheorghe Dincă. O casă de chirpici, de oameni modesti, făcută si ea cu sacrificii.
   Mândria lor era fiul lor, Gheorghe, ajuns inginer, depăsind conditia părintilor si a tuturor neamurilor si din partea mamei si din partea tatei. Numai că Gheorghe nu gândea cum trebuie, nu gândea in spiritul vremurilor noi. Tata, ca muncitor, se bucura de înnoirile ce cuprinseseră tara, in timp ce fiul găsea tot felul de cusururi.
   Si-l mai supăra ceva pe tata: acele aparitii: Budaru, Stamate. "Pentru ce vin si pleacă numai noaptea? Iar dacă rămân si peste zi, pentru ce nu ies din sopron?"
   In curtea casei, cum se intra, pe stânga, se afla sopronul pentru lemne si depozit a tot felul de hangarale: butoaie dogite, mături tocite, sapa, hârletul, grebla.
   In ultimii doi-trei ani Budaru si Stamate făcuseră - împreună sau separat - nenumărate vizite familiei Dincă, atâta timp cat Gheorghe nu se însurase si locuia aici. Pe urmă, după plecarea lui Gheorghe, dispăruseră si cei doi. Din luna Mai 1953, au reapărut si odată cu ei încă unul, căruia îi spuneau Nelu. Mestereau ceva in sopron. Ce anume, bătrânul nu stia si nici nu avea voie să intre acolo, atâta timp cat ei "lucrau".
   - Vom inventa ceva grozav, tată, încearcă Gheorghe să-l linistească. Ai să fii mândru de mine, mai adăugase el, apelând la coarda sensibilă a bătrânului.
   "Inventie" se numea activitate subversivă-contrarevolutionară. In acest sopron dărătăpănat, "mândria" bătrânului Dincă, inginerul Gheorghe Dincă, împreună cu cei trei "prieteni": Galin Ion, Budaru Ion si Stamate Constantin, au "inventat" cum se confectionează manifeste calomnioase, cu ajutorul cărora să informeze "corect si cinstit" pe participantii la Festivalul Mondial al Tineretului, despre realitătile din Româma, in urma "uzurpării drepturilor si libertătilor sărmanului popor român".
   Aici, in sopronul dărăpănat, cei patru care au redactat un text "trăznet", pe care l-au tradus in cinci limbi (germană, engleză, franceză, spaniolă si rusă), au confectionat matrite, au reparat un vechi gestetner, găsit in podul casei in care se mutase inginerul Dincă, cu tânăra lui sotie, au multiplicat in câteva sute de exemplare "manifestul" care avea să "demonstreze" că mai sunt si români ce "nu dorm, nu înclină steagul".
   Dar actiunile bine gândite si corect executate ale organelor de securitate conduseseră la identificarea lui Galin Ion, a gazdei sale doctorita Căpraru, precum si a tot felul de alte legături ocazionale. Se stabiliseră si vizitele pe care le făcea cu regularitate inginerului Dincă la noua sa locuintă sau la locuinta părin~ilor acestuia, din Pantelimon.
   Si astfel se adunase un material voluminos, care, pentru a fi triat, selectat, clasificat, necesita o muncă uriasă.
   Forte erau putine si nu tocmai experimentate. In proportie de 80 la sută erau tineri între 20-25 ani, cu 2-3 ani in munca de securitate. Erau însă entuziasti si cu simtul datoriei foarte desvoltat.
   Maiorul Hontău, locotenentul Ileasa si ceilalti colegi antrenati in afacerea Galin depuneau maximum de efort pentru a desira ghemul ce se arăta a fi destul de încâlcit. Se lucra cu sârg, dar si cu multă prudentă. Ofi jerii au apreciat că nu si-au făcut pe deplin datoria, când in luna următoare - August - din ancheta celor arestati au aflat - in sfârsit - că ei sunt autorii manifestelor tipărite si difuzate.
   Aflaseră si ei de manifestele difuzate in zilele Festivalului, dar nu-si imaginau că prezenta in sopronul bătrânului Dincă a lui Galin si a prietenilor săi ar avea vreo legătură cu aceasta. Crezuseră că aici ei incercau să repare statia de radio emisie-receptie, cu care fusese parasutat Galin si care, într'adevăr, era defectă.
   Că acest grup era foarte preocupat să pună in functie statia de radio, rezulta si dintr'un raport înaintat de Galin "Centralei", printr'un curier, raport intrat in fotocopie, in posesia lui Ileasa.
   "Echipa functionează ca un ceasornic. Pot furniza informatii pretioase, dar nu le pot încredinta oricui. Si asa am riscat in cele câteva ocazii, sper că ati primit materialele. Păcat ca statia-i defectă. Sper ca in curând să functioneze."
   Lui Ileasa nu i rămânea decât să introducă in "dosarul Galin" si asa destul de voluminos, încă o filă, care încrimina pe acesti înrăiti.


Scurt epilog pentru trădători


   In procesul care a avut loc in Octombrie 1953, în Bucuresti, Galin Ion, Dincă Gheorghe, Budaru Ion, Stamate Constantin, au fost condamnati la moarte. Sentinta a fost dusă la îndeplinire.

Neagu Cosma

......

Revenim la prefata dlui Horia Sima:
   "Mai mult de doi ani Golea si Samoilă au tinut guvernul in alarmă, dând lovituri si apoi dipărând. Dar totul merge până la un punct, până intr'o zi.
   Nu stim exact in ce împrejurări au căzut. Versiuni sunt mai multe si încă nu stim ce contin dosarele Securitătii despre împrejurările în care au reusit să pună mâna pe ei, dar ne imaginăm imensa satisfactie a organelor de represiune când au reusit să pună mâna pe ei. Ce chinuri groaznice. La ce torturi au putut fi supusi de către specialistii lor tortionari. Cred că moartea a fost cu adevarat o eliberare pentru ei. Când oasele lor zdrobite au primit lovitura de gratie, sufletul lor nemuritor s'a urcat la cer pentru a da raportul Căpitanului si pentru a se întâlni cu cohortele de legionari cazuti înaintea lor.
    Aceasta este viata luptătorului. Dar Ion Golea mai are si o viată intima, ancorată in viziunea poetică a neamului. Haiducul îsi trăgea seva din basmele, legendele si doinele neamului.

"De vorbă cu neamul" si-a intitulat singur colectia de poezii. Sunt putine, dar suficiente pentru a pătrunde in lumea lui de visuri si idealuri. In ele se reflectă aceeasi aspiratie fundamentala a sufletului său, de a fi in viată un crainic al neamului, fie când avea mâna pe armă, fie când îsi exprima sensibilitatea poetică.
   Fiinta lui interioară nu se scindează, nu curge paralel pe două planuri. Ea e întreagă si imaculată atât in luptă cât si in creatiile sale poetice. Poetul si luptătorul sunt cele două tulpini care răsar din acelas falnic stejar al Neamului." 

Comparând cele scrise de Nelu Golea in 1946 cu cele relatate de Comandant in acea prefată, nu mai persistă nicio îndoială că linia vietii luptătorului si cea a poetului, urmează o singură traectorie, fară oscilatii sau ezitări, spre jertfa supremă pe deplin acceptată. A mers împăcat la moarte pentru Hristos, Neam si Căpitan. Asa si-a înteles el datoria vietii sale.
   Incheind aceste gânduri cu privire la camaradul Nelu Golea, mă intorc la viata studentească clujeană, a centrului studetesc Ion Mota din perioada 1945-1948, încercând să schitez câteva din activitătile noastre in cadrul acestui centru, respectiv a celor trei, Golea-Păcurariu-Mija. Intorcându-ne din nou in mediul studentesc, fată de ceilalti studenti am avut de la inceput un plus de experientă si trăire legionară realizate in anul acela, când ne-am angajat cu trup si suflet in centrul de rezistentă de la Fetea. Asa am rămas in continuare in legătură si la dispozitia Comandamentului Miscării, asta pe lângă activitatea ce-o desfasuram in cadrul Centrului. Mai bine spus, la anumite actiuni ale Comandamentului era implicat si Centrul studentesc. Desi nu am avut functii in Centrul Cluj al studentimii decât in anul scolar 1947-1948, când Golea a condus studentimea de la Facultatea de Medicină, iar eu am condus anul nostru care avea cei mai multi legionari, totusi am fost mereu alături de cei ce aveau functiuni in Centru, ajutându-i si consultându-ne. Actiunile noastre cu realizările cele mai bune au fost:

- A jutorul reciproc material si spiritual.

- Legătura si ajutorarea detinutilor politici din închisori, in deosebi a celor din Aiud, actiune pe care o făceam prin Dr. Ută, supranumit si îngerul păzitor al Aiudului pentru perioada 1941-1948, si prin fratii Bărbat, pe care îi cunosteam din Medias. Scoaterea din închisoare a obiectelor de artizanat lucrate de camarazii talentati si vânzarea acestor obiecte sau donarea lor la institutii si personalităti care ne sprijineau moral.

- Legătura cu Centrul studentesc Brasov, băieti si fete de la Academia Comercială, prin Nicolae Purcărea.

- Tipărirea si difuzarea de texte adecvate din literatura legionară. In acest scop ne procurasem un Gestettner păstrat la noi, ceeace ne obliga să ne schimbăm mereu adresele.

Dotarea cu materiale documentare necesare educatiei legionare. Această educatie se facea fie prin discutii, desbateri in grupuri, fie prin lecturi individuale. Dispuneam de toată biblioteca legionară, cărti, reviste, colectia de ziare, etc. Studentii de la Litere si Filosofie (Cotrus, Gheorghită, Maxim, Oprisan) erau cei ce prezentau si desvoltau in grupurile noastre probleme de doctrină legionară.

- Refacerea legăturilor cu fostii legionari de încredere, marea grijă fiind îndreptată înspre păstrarea puritătii liniei morale a Miscării.

- Punerea la dispozitie de material educativ, in special pentru Frătiile de Cruce.

Ceea ce am putut remarca aici, de altfel ca si la Iasi, a fost faptul că cei mai buni studenti la carte si cei cu tinuta morală cea mai corectă au fost studentii legionari. Dintre acestia amintesc pe:
   Dr. Băncilă, seful promotiei 1946 de la Medicină, decedat in închisoarea Aiud, lăsat fară asistentă medicală. Era unul din elementele de mari sperante ale Miscării si ale Neamului.
   Dr. Burlacu Nicolae la fel de bun la carte ca si colegul său Băncilă, consecvent pe o linie de înaltă tinuta morală. A fost condamnat la moarte, pedeapsă ce i-a fost apoi comutată in muncă silnică pe viată, pentru faptul ca, medic fiind, a acordat asistentă medicală partizanilor din muntii Făgărasului.
   Dr. Buda Ion, Sef de promotie 1947, condamnat la moarte si executat la Jilava in Noembrie 1953 împreună cu Golea si Samoilă.
   Dr. Traian Maniu, promotia 1948, element de mare valoare moral-profesională, decedat in închisoarea spital de la Tg. Ocna.
   Vlad Vasile, student anul IV, originar din Dragomiresti, Maramures, rămas fugar in Bucuresti din 1948 pana in 1953. Un exceptional exemplu de credintă, cinste sufletească si de jertfă, executat la Jilava in 1953.
   In rândul decedatilor trebue amintiti si următorii studenti legionari medicinisti: Rednic, Săbădus, Moga, Nicoară Copăceanu, Voin, Mârz.
   Dintre colegii supravietuitori amintesc pe Nicoară Grigore, Popa Eugen. Pop Marius, Mezin Ion, Florea Victor, Titi Egri, Ambrus Remus, Călinici, Tăreanu, Scrob si Gruită.
   Dr. Burlacu Nicolae, care a dat cele mai bune rezultate la învătătură. Condamnat la moarte pentru activitate in grupul de rezistentă anticomunistă din muntii Făgărasului, prin comutare de pedeapsă, a executat osânda pana la capat.
   La Litere si Filozofie s'au remarcat Ovidiu Cotrus, care i-a uimit pe toti cei întâlniti prin închisori prin bagajul său de informatii literare si filozofice, fiind unul dintre cei mai iubiti studenti ai lui Lucian Blaga, impreuna cu Ioan Maxim si Gheorghita Viorel...
    Acesta a fost Ovidiu Cotrus, sef al studentilor legionari de la Facultatea de Litere si Filozofie din Cluj, care s'a eliberat bolnav după 7 ani de detentie si a murit curând după aceia. El ar fi treboit să fie urmasul la catedra lui Lucian Blaga, dacă Pavel Apostol, alias Erlasi Pal, nu l-ar fi înlăturat pe Blaga din învătărnântul superior, împingându-l într'o mizerie materială până la sfârsitul vietii lui in 1962. 

Ovidiu Cotrus a fost foarte bun prieten cu Nelu Golea. Impreună aveau de discutat multe si variate probleme. Ovidiu era aproape nelipsit dintre vizitatorii nostri de la Ghetărie. Il cunoscusem prin Nicoară Grigore, colegul nostru care a făcut parte din cenaclul lui Blaga. 

Am tinut să depăsesc relatările mele despre grupul studentilor medicinisti, in mijlocul cărora am trăit la Cluj si i-am cunoscut mai bine, ca să demonstrez, dacă mai era nevoe, că si la celelalte facultăti, cele mai valoroase elemente au fost formate si si-au găsit mediul de afirmare tot in Centrul Ion Mota. Si cred că nu mai e nevoe de alt argumente si mărturii la afirmatiile facute in aceste pagini, că adevăratul genocid efectuat de comunisti, a acelora car l-au adus in tară si l-au mentinut prin cârdăsie, este tocmai această exterminare lentă a elitei neamului, in mod deosebit a studentimii si înlocuirea lor cu elemente inconstiente, lipsite de orice constiintă morală. Ei sunt aceia care au adus tara la dezastrul moral si material in care ne găsim si astăzi...

Dr. Teofil MIJA


Inregistrat ca refugiat în Campul Trieste...

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE