In
spatele lui, ca o umbră deasă, se proiecta o cruce. El părea ca un răstignit. Fata îi
strălucea dar nu stiu cum se făcea, că mâinele nu-i erau
pironite dar bratele îi erau întinse. Bustul parcă era desprins de
cruce.
Doar dela mijloc în jos, părea întepenit, sau era îngropat până'n brâu.
Părea mai degrabă un bust pe un soclu. Bust viu, luminat. Cu unduiri largi în
miscări. Din când în când, ca un val, ce se isbea
de stânci.
Imi
vorbea Căpitanul în vis. Ca dintr'o icoană în relief. Mă uitam mirat la dânsul
si-l ascultam. Avea o privire profundă, duioasă, iara vocea îi era gravă si
caldă.
-
Dece esti atâta de trist, camarade? Tu trebue să afli că eu nu sunt mort. Eu
sunt viu! Nu trebuia oare să trec pe unde am trecut?
Mi-am dăruit de copil viata. N'o mai puteam lua înapoi! A
trebuit să trec si pe acolo... Sunt mai viu ca înainte, în viată fiind. As
vrea ca tu să fi voios. Nu te mai întrista!
-
Sunteti înfipt în pământ, Căpitane? Sau prins în ciment? Dece sunteti
întepenit dela brâu în jos?
-Am
fost legat de picioare, cu camarazii mei!
-De
ziua Sfântului Andrei? Iară acum, Căpitane?
-Nu
mă pot desprinde de tristetea voastră!
Atât
mi-am amintit din vis. Când m'am trezit, eram în sudori. Ce mi-a mai povestit
pe urmă, nu mi-am mai adus aminte.
*
Nationalismul
trebue să fie o matcă de eroism. Desigur, stim cu multă melancolie, care este
natura umană si conditiile rare si grele, în care se poate realiza eroismul.
"Credem slăbiciunii omenesti", căci nimeni nu se poate lăuda că este
un bronz. Omul cel mai eroic e totusi, din anumite
puncte de vedere, un biet păcătos. Viata te face să
fi tolerant. Nu din bunătate sau din viciu, ci din cunoastere. Dar, liber este
oricine, să-si aleagă apele, unde poate naviga si nu să înfrunte
depărtările si furtuna, dacă îi lipsesc vintrelele tari ale sufletului.
Nationalismul,
poate că e, în fond, o predestinare, cel putin în vremuri de încereare, desi
aceasta nu înlătură educatia. El este traditionalist în valorile, sau în
succesiunea valorilor pe care le proclamă, dar e revolutionar în viata morală.
El nu este nici pentru mălăieti, oricât ar fi de simandicosi si nici pentru
jivinele profitoare, oricât geniu ar pune în stiinta abilitătii.
Nationalismul
nu este un stil de juisare si cu atât mai putin un stil de rentabilitate
personală, fiindcă, nu persoana individuală e dogma lui. In domeniul lui se
prevăd limite morale, ce nu pot fi, în nici un caz depăsite si se profilează
anume trepte eroice, care trebue, neapărat, realizate. Căci nationalismul
adevărat e o floare
prea albă, pentru a putea sta la orice butonieră.
"Cei
ce-au căzut ucisi de gloantele dusmane,
Păsesc
în rând cu cei ce au rămas."
Asa
le cântăm, că asa ne sopteste inima că este. Dela Dobrina la Tâncăbesti,
acesta a fost drumul Căpitanului în veac. Dela Văcăresti la Jilava, la umbra
mânăstirilor, sau în umezeala celulelor, la Predeal si la mare, acolo, la
Carmen Sylva, pe Valea Horincii sau în munti la moti, ori în Maramures. Si pe
Rarău, cu schitul lui s'a tors firul legionar, din
caerul aceleiasi credinte.
Cu
trupuri frânte si oase chinuite, să ne închinăm marilor si micilor umbre.
Anonimelor umbre... Cu noi este Dumnezeu!
Si
tu, tinere, alăturea de Dumnezeu, ca să urci Neamul spre Invierea lui, în
Legiunea luptătoare, în cuib legionar!
Legiunea
biruitoare, cu cetele ei din ceruri, coboară printre noi.
Crede
si tu, la rându-ti, pe urmele înaintasilor, în Invierea Miscării Legionare si'n
sfărâmarea zidului de ură si de miselie, care ne împresoară!
Ion
JIVAN