Mã voi strãdui sã nu scriu decât bazat pe fapte. Departe de mine gândul de-a face profetii sau exaltãri ale unor stãri inexistente.  Pornesc cu intentia de-a desprinde mai întâiu contributia miscãrii studentesti si legionare în desvoltarea României postbelice, voi arãta apoi locul pe care îl are Legiunea mai ales în uttimii ani ai vietii noastre culturale, sociale si politice. Dupã aceasta voiu cãuta sã scot în evidentã pozitiunea istoricã a miscãrii legionare fatã de problemele cruciale ale neamului nostru.

Miscarea legionarã are o misiune istoricã pentru cã nimeni în afarã de ea n'a luat o atitudine atât de categoricã, atât de profundã fatã de cursul interior, intim al vietii noastre nationale. Nimeni în afarã de ea n'a intuit rezolvarea problemelor, cari rãsar din lumea sufletului bolnav, într'un mod atât de radical si cu o pregãtire atât de serioasã a mijloacelor umane - morale si materiale - capabile a da un alt curs vietii de Stat Românesc.

Hulita, primitiva, sãlbateca miscare studenteascã începutã la 1922, a avut ca rezultat urmãtoarele înfãptuiri: 

1. Demascarea metodicã, neîntreruptã a pericolelor cari pândesc Statul si Natiunea româneascã: bolsevismul, iudaizarea, francmasoneria, politicianismul, mizeria moralã si materialã. An de an s'a exercitat o criticã, o atitudine de opozitie dârzã, neînfricatã, care daca s'ar fi redus numai la atât, ar fi rãmas ca un semnal de alarmã salvator într'o lume de ruinã si nepãsare. 

2. Miscarea studenteascã a fãcut ca România fatã de celelalte tãri europene, în afarã de Germania de azi, sã aiba cei mai putini profesori universitari sau mari intelectuali jidani. 

3. Lupta studenteascã începutã la 1922 a cãlit cea mai intransigent nalionalistã studentime de pe glob. (Sã nu se afirme cã studentul român nu face carte. La universitãtile românesti se face tot atâta carte ca si la cele mai bune universitãti din marile tãri ale Europei!) 

4. Studentimea românã a pregãtit formarea organizatiilor de dreapta din România si a dat nastere Legiunii. Ea a fost elementul germinator al dreptei românesti, în care astãzi se scaldã atâtia plagiatori si profitori.

Dacã miscarea studenteascã are mai ales o contributie criticã, o atitudine centralã, atacând problemele esentiale, miscarea legionarã, care a împlinit anul acesta zece ani de activitate, se prezintã fatã de prima ca o fazã ulterioarã prin stabilirea mijloacelor de solutionare a acestor probleme. Pânã la Legiune România modernã n'a cunoscut ceea ce se numeste organizatie politicã. Am avut miscãri populare, rãscoale, partide politice puternice dar n'am fost în stare sã creãm pânã la acea datã o adevãratã organizatie politicã, socialã.

Lucrurile aceastea se ignoreazã, nu se spun, se ocolesc sau se boteazã cu rãutate diabolicã. Ele constitue însã o mândrie nationalã, o mare probã a geniului national ! Pânã la Legiune România modernã n'a cunoscut ca mijloace de realizare politicã alte cãi decât cele ale programelor însotite de grupãri de oameni legati întreolaltã, în cazul ideal, prin convingerea cã un anumit sistem de legiuiri, o anumitã administratie (centralizatoare sau descentralizatoare), întocmirea unui buget, pot constitui norme supreme de conducere a uuui stat. Adevãrul istoric e cã partidele noastre politice au fost la o distantã enormã chiar de acest „ideal politic".

In fata unei astfel de situatii Legiunea afirmã un principiu absolut nou în viata socialã româneascã: esential pentru o actiune de stat este formarea elementului uman, creiarea aparatalui cu care vei activa. Deci nu este pe primul plan programul politic ci omul cãruia îi încredintez un post de munca.

Plecând de aci organizatia a primit an de an contururi tot mai precise, o sistematizare perfectã i-a permis încadrãri tot mai numeroase. Loviturile pe cari le-a primit au întãrit-o si i-au impregnat încrederea neconditionatã în victorie.

Afirm cã Legiunea, începând cam cu anul 1933 are influente directe si puternice asupra cursului politicei interne românesti, asupra educatiei tineretului din întreaga tarã, iar în ce priveste politica externã a României, ideile exprimate în mod oficial de cãtre Cãpitan, primesc, prin desfãsurarea zilnicã a evenimentelor externe, o confirmare din ce în ce mai pronuntatã.

Vom indica acum influentele directe ale miscãrii legionare asupra vietii politice interne: 

1. Sguduirea produsã în tarã dupã disolvarea gãrzii de fier produce: 

a) instalarea unui anumit om în fruntea cabinetulai liberal si astfel accentuarea disensiunilor din partid; 

b) depãrtarea continuã a d-lui Vaida de unele cercuri tãrãniste (motive misteriose au provocat cãderea ultimului guvern tãrãnist), nasterea frontului românesc; 

c) încercarea d-lui Goga de-a se uni cu fosta gardã de fier si unirea cu LANC-ul; 

d) politica simulant nationalistã a guvernului liberal actual; 

e) national-tãranistii, prin opozitie, alunecã tot mai mult spre stânga. 

Pretutindeni se vorbeste de spirit nou, toti încearcã sã formeze cadre ale tineretului, toti defileazã si toti nu vor puterea decât.... cucorita.

Influente educative (I) si culturale (II); 

I). 1. pregãtirea premilitarã; 

2. straja tãrii (direct inspiratã - în formã - de cãrticica sefului de cuib); 

3. taberele de muncã obligatorie. 

II). fonduri grele întretin reviste, edituri mari publicã opere ale „adevãratilor tineri", se tipãresc opere de îndrumare nationalã, se vând relativ ieftin serii de publicatii pentru „luminarea satelor". Incontestabil apar si lucrãri foarte serioase. Dar e vorba de sistem. (Un exemplu: dupã al troilea numãr din Insemnãri Sociologice, revista legionarã condusa de d-nul prof. Traian Brãileanu, a apãrut subit „Sociologia Româneascã", revistã coudusã de d-nul prof. D. Gusti). 

Pretutindeni un rãspuns legionarismului: în politica internã, în felul organizatiilor, în activitatea ideologicã. (Asupra politicii externe vom reveni altã datã pe larg). Nimic nu scapã, totul trebue imitat si dirijat în altã parte. Se repetã exact cazul Germaniei înainte de instaurarea regimului National Socialist, când toate celelalte partide politice au devenit în mod neasteptat ultranationaliste. Intrebat ce este de fãcut în aceasta situatie, viitorul Fuhrer a rãspuns: "Acesta e semnul cã suntem tari".

Enumerarea de mai sus voeste sã indice în mod concret faptul cã miscarea legionarã neajunsã încã la situatia de-a conduce efectiv destinele României, exrercitã de pe acum o repercursiane bine simtitã asupra desvoltãrii vietii noastre sociale. Cã se produce o imitare nesincerã, faptul este foarte periculos chiar pentru manevratori.

Misiunea legiunii se naste din puterea de viatã a Românilor. Ea nu poate fi contrafãcutã si nici deviatã, cãci ea este o stare de spirit, o simtire, un mare elan. Când mã întorceam de la ultimal congres studentesc tinut la Craiova am avut fericirea sã stau câteva ore în jurul Cãpitanului. Eram în jurul sãu câtiva Cernãuteni. "Ce-ati vãzut la Craiova ?", ne-a întrebat. Fiecare ne spuneam impresiile: ordine, disciplinã, rapoarte frumos prezentate. "Bine", a zis Cãpitanul. Si apoi cu o flacãrã în ochi, pe care nu o pot uita: "La Craiova a fost duh legionar! Stiti cum pornesc apele Bistritei din munti când se ridicã zãgazurile. Asa e duhul legionar! Când vom avea Congresul tuturor Românilor?"

In aceastã viziune a unei arderi interioare, conturând un nou relief sufletesc al Românului, trebue surprinsã marea misiune a Legiunii. Suntem într'o situatie si istoricã si geograficã, care nu ne îngãdue atitudini usoare, de joc echilibristic si de facile combinatii. Solutionarea problemelor noastre cruciale: formarea unui aparat de stat puternic, autonomizarea politicului fatã de economic prin nasterea si întãrirea economiei si separarea elitei politice de cea economicã, ridicarea orasului românesc concomitent cu fortificarea satului, în sfârsit si mai ales, potentarea la maximum a tot ce este valoare culturalã si civilizatorie, toate acestea reclamã o unitate de simtire, o dirijare centralã cu ecouri active pânã în cel din urmã cãtun. Acest lucru presupune o invincibilã fortã moralã, o continuã educare a masselor, o necontenitã frãmântare a energiilor nationale: iatã misiunea Legiunii.

Leon TOPA
Revista ICONAR, ANUL III, Nr.1, 1937, Cernãuti