"Tiberiu Hentea. Legionar din Ardeal Foarte credincios A fost imposibil sa îl convingem sa nu mai posteasca Vinerea si mai ales de Paste, când timp de trei zile a facut post negru cu toate ca muncea din greu în mina Era extrem de slabit de anii lungi de puscarie pe care îi executase Era înconjurat de mai multi tineri din organizatiile Fratiilor de Cruce, ocupându-se de educatia lor religioasa. Om de un caracter ireprosabil".
Ion Ioanid: "Inchisoarea noastra cea de toate zilele", vol I, Rd. Albatros, Bucuresti, 1991

Am închinat aceasta carte sotiei mele, Livia, care m-a înteles si urmat, ca împreuna sa înfruntam toate privirile si sicanele securitatii pe parcursul vietii noastre. Mi-a fost un permanent sprijin moral, care întelegându-mi lupta si suferinta m-a ajutat la scrierea acestor marturii.

Tiberiu Hentea

Cuvânt introductiv

In acest sfârsit de veac sbuciumat omul cauta sa descopere si sa stabileasca adevarul. Setea de adevar îsi are explicatia în faptul ca eroii acestor vremuri, au stat sub interdictia de exprimare, si manifestare, sub dictaturi, au suportat nedreptatea, ura. închipuiti-vã ca ati gasit apelul unui naufragiat care a lansat acest mesaj în speranta ca se va putea afla despre existenta sa. Am scris pentru cei multi, pentru cei otraviti de peste cinci decenii cu lectura preluata de la uneltele oarbe ale unor politicieni care ne-au urât de moarte. Acestora, daca mai sunt, le raspund: Voi ati fost primii care ati folosit violenta, ne-ati lovit, ne-ati chinuit si ne-ati ucis cei mai buni. Daca ne urâti si acum nu faceti altceva decât sa acoperiti crimele odioase asupra unor generati i care prin esenta gândirii lor s-au ridicat în apararea neamului si a crestinatatii. Va rog dragi cititori, sa nu ma considerati decât ceea ce sunt, adica unul de jos care în vorbirea curenta româneasca prezinta un adevar. Istoria dupa primul razboi mondial nu este scrisa cu competenta, în concordanta cu evenimentele ce s-au produs. Istoricii omit fapte reale de importanta nationala. Betia puterii, orgoliul si miopia în care s-au complacut guvernantii de atunci nu au scuza; motivele sunt diverse. Oamenii politici ale caror raspunderi s-au dovedit a fi nule. au lovit în tinerii ce au sesizat pericolul rosu. Marele vis al României Mari avea nevoie de conducatori demni si fara vicii; tara si poporul era însângerat nu ca sa se deschida portile unor impostori pusi pe capatuiala. Fara a jigni pe cineva, îndraznesc sa afirm ca demagogia a fost un prilej de afirmare politica si obtinerea puterii. Orgoliosii, înteleptii si vanitosii s-au razboit între ei lansându-se în polemici si jocuri ale unor forte oculte care au împins tara în dezastru. Acest fenomen al orbirii si incapacitatii de a vedea si sesiza esentialul în adevaratele stari de lucruri din tara era caracteristic si statelor vest-europene. Aceleasi vorbe goale si sloganuri, tratate si discutii, erau framântate în plasamente ca, în final, sa constatam ca ne aflam în preajma celui de-al doilea razboi mondial: nepregatiti, neînarmati si surprinsi de evenimente. Era posibil sa nu se vada pericolul rosu? Regele Carol al II- lea, cu clica lui de calai a ucis miseleste floarea tineretului român în frunte cu Capitanul Cornehu Zelea Codreanu. A luat cineva atitudine în afara de Iuliu Maniu si George Bratianu? Nu! Toti politicienii au tacut si s-au strâns în jurul odiosului Rege ca sa ucida pe cei ce au ramas din elita legionara. Greva muncitorilor de la Grivita din 1933 a fost dovada ca bolsevismul îsi avea organizatiile sale în întreprinderi. Nu s-a învatat nimic din acest proces? S-a facut însa caz ca trei legionari 1-au pedepsit pe primul Ministru I.G. Duca pentru desfiintarea Garzii de Fier si pentru crime -care nu sunt cunoscute de majoritatea românilor Nu s-a înteles ca acesti legionari au vrut sa-i trezeasca la realitate pe politicieni"? Ca un Prim Ministru nu trebuie sa fie manevrat de forte oculte straine"? Acest caz a fost rampa de lansare a injuriilor defaimarilor si caracterizam noastre ca teroristi si mânuitori ai violentei cu scopul de a fi eliminati de pe scena istoriei Deci violenta vine de la adversarii politici, uciderea Capitanului si a celor patru sute de camarazi ne-a împins la legitima noastia aparare. Crimele comise asupra noastra au fost miselesti prin metodele folosite. Ucisi prin strangulare, arsi de vii în crematorii, aruncati de la etaj, expusi pe strazi, ucisi în anchete, arsi cu vitriol. Putem noi sa tacem? Putem sa fim nepasatori? Putem sa uitam? Nu , desigur nu. Au fostprea frumoase ideile si bunele noastre intentii fata de neamul nostru, tara si altarul lui Hristos. Cele ce s-au petrecut în România n-a cunoscut Europa în veacul acesta, spre rusinea noastra de români care am ajuns sa ne ucidem între noi. Timpul care a trecut si conditiile vitrege pe care le-am trait nu ne-au permis sa iesim la lumina, sa vorbim, sa scriem, pentru ca spunând Adevarul, sa ne aparam. Dragii mei cititori va rog acordati-mi încrederea ca va veti stradui sa întelegeti ca am fost victimele unor vremi apocaliptice în care miseii si cei fara de lege si-au facut de cap în tara asta. Dupa 50 de ani de prigoana, hartuieli, suferinte si bataie de joc la vârsta de 73 de ani, încerc prin aceste memorii sa redau Adevarul asa cum a fost si trebuie sa fie cunoscut Lucrarea de fata nu este o literara, limbajul folosit este comun, este o autobiografie scrisa in forma de reportaj în care faptele prezentate nu sunt create din imaginatie pentru a demonstra ceva senzational. Sunt convins ca omul satul n-o sa poata crede efectele ce le cauzeaza o foame dusa luni ,ani si zeci de ani, ca foamea duce la deformari psihice si fizice individul, degradandu-i moralul. Bataia, frica de necunoscut, amenintarile de tot felul nu pot fi întelese de orice om daca nu cunoaste limitele de suferinta ale fiintei umane. Asupra noastra s-au facut experiente si atrocitati dupa bunul plac al celor de sus si excesul de zel al celui din urma agent sau gardian. Personal ma cutremur de cele ce le-au suferit multi din camarazii pe care i-am cunoscut De aceea m-am limitat la redarea numai a celor ce pe pielea mea le-am cunoscut. Pot spune ca au fost multi detinuti care au depasit limita suferintei umane calcând peste ceea ce medicina si psihologia au cunoscut, toate acestea vor putea fi un izvor de studii pentru conditii iesite din comun, adeverindu-se zicala "Nu-i da Doamne, omului cât poate duce". Nici o miscare organizatie sau partid politic din toate tarile europene n-au opus atâta rezisteta si lupta împotriva sistemului comunist. Voua dragi tineri ma adresez direct, cititi aceste pagini care cuprind memoriile unui tânar ce si-a ales singur drumul spinos al suferintei. Veti citi fapte si trâiri din care voi sa trageti concluzii edificându-va de Adevarul si justetea cauzei noastre. Daca astazi sunt batrân, n-am uitat ca am fost tânar ca voi. Si daca tineretea mea va poate spune ceva, cititi orice carte ce va cade în mâna a altor legionan care au suferit mai mult decât mine. Din frica de adevar se gasesc si astazi voci care sa ne acuze pentru fapte ce s-au produs pe parcursul multor ani de lupta. Sa nu se creada ca sustin ideea ca noi nu am gresit niciodata, lupta în sine ne învata ca se poate gresi pentru atingerea unui obiectiv. Greselile si înfrângerile noastie fac parte din noi din straduinta de a ne realiza visul, din prea multa intransigenta. Astfel eu spun ca am facut abuzuri de tinerete si suferinta, de jertfe ca acestea sa serveasca pentru ziua de mâine. Am consideiat ca trebuie sa scriu ca sa demonstrez ca nu am murit, ca existam. Acesta am fost, asa am gândit si am trait, n-am fost conducator de osti, om politic, savant sau filozof dar cum vedeti, mi-am scris memoriile ca un luptator anticomunist autentic.
Autorul

1920

M-am nascut în atmosfera încarcata de marile transformari pe care primul razboi mondial le-a adus în viata oamenilor si a popoarelor. Tatal meu a fost primul meserias român cu usa de pravalie din Sibiu si se bucura de stima autoritatilor alaturi de mama, o femeie frumoasa ce s-a impus în elita conducatoare a femeilor din oras. Am crescut în climatul acesta, când marele vis al întregirii neamului a fost împlinit. Europa, zguduita din temelii, era un vacarm de idei si curente în cautarea echilibrului prin reforme politice, economice, sociale, nationale si geografice. Prabusirea Imperiului Rus si a celui Austro-Ungar au schimbat structura si fata Europei, în Apus popoarele si-au revendicat drepturile nationale de independenta si libertate, prin rasturnari de situatii, prin reforme si aspiratii la prosperitate. In acelasi timp. în Rasarit în locul tarismului s-a instaurat tirania. haosul si anarhia în urma revolutiei comuniste din 1917. Cele mai elementare drepturi au fost calcate în picioare de clasa instalata la putere în numele "dreptatii sociale" propovaduite de ideologia marxista. Bolsevizarea Rusiei a însemnat distrugerea trecutului, negarea adevarului si a credintei, prin ura si învrajbire a claselor sociale. Problemele cele mai acute pe care le-a avut Europa au fost cele create de comunismul expansionist-intemationalist -un pericol pentru omenire. Omul a fost rupt de familie, traditie si Biserica, împins în imoralitate, imbecilizat prin mizerie si înfometare. Tot ce a fost trebuia sters din mintea oamenilor si înlocuit cu lozinci amagitoare, în numele proletariatului, ateismului a fost instalat în Kremlin de marele demon Lenin.

Amintiri din copilarie
1926

Nenea Belascu lucra în atelierul de încaltaminte al tatalui meu. Era omul de încredere care coordona lucrul cu cei 20 de angajati, calfe si ucenici. Era un om bun, un meserias cu mult bun simt. stapân pe el si dupa pregatirea ce o avea facea fata tuturor problemelor ce se iveau. La încrederea aceasta a raspuns prin cinste ireprosabila si prin devotamentul fata de patron. Venea primul si pleca ultimul din atelier, nu-i scapa nimic si disciplina era impusa prin felul sau de a fi. Vorbaret din fire povestea cu mult haz cele auzite si citite, tradându-si originea de taran în toate ocaziile, dar si sentimentele de bun crestin. Tata era ocupat cu probleme de aprovizionare si cu vânzarea produselor; prezenta sa în atelier era pentru fiecare angajat un prilej de a- si spune necazurile si a-i cere ajutorul. La cei 6 ani ai mei, eram fericit când auzeam din gura tatii cuvinte de îmbarbatare sau sprijinul material si moral ce-1 acorda, în aceasta comunitate, în atmosfera vesnic calda, se discuta si se talmaceau fel de fel de probleme, iar lucrul se desfasura în voie buna. Dimineata, în jurul orei 9, îmi faceam aparitia în atelier, eram luat în brate de fiecare, înconjurat de dragostea lor si-i asaltam cu întrebari la care asteptam raspunsul, în dorinta de a cunoaste ce mi se parea mai deosebit. Din cauza aceasta, mama mi-a interzis sa mai intru în atelier si eram obligat sa plec cu servitoarea la plimbare pe aleea careia i se spunea Schullerschantz. Un miel cu o fundita rosie la gât care ma însotea în toata joaca mea pe sub castanii acelei alei. Când vremea era urâta, prezenta mea era tolerata în atelier si ma simteam în largul meu. Ucenicii plecau dupa cumparaturi, aducând jumere calde, salamuri proaspete, comuri cu unt, pâine calda si fructe. Din toate acestea gustam si eu. Toate îmi pareau mai bune desi abia coborâsem de la masa. Ucenicii aduceau cu regularitate ziarele, rasfoite în timpul repausului de nenea Belascu, iar nenea Daju citea cu glas tare ce era mai important. Acelasi lucru îl facea si tata, cititul acestor ziare facea parte din tabietul mesei si era ceva foarte normal. Cum eram dornic si curios de a cunoaste tot, urmaream pozele, asupra carora ceream explicatii. Astfel pe prima pagina a ziarului Universul am vazut un urs ridicat în doua picioare, avea pe cap o caciula cu mot si o stea în cinci colturi, ursul cu chip de om lovea cu un bici un taran care tragea la un plug în timp ce în coltul de sus al pozei era o biserica în flacari si un preot sub laba ursului Imaginea m-a impresionat adânc, am început sa plâng si l-am întrebat pe nenea Belascu ce-i cu ursul acela. S-a uitat la mine mirat si mi-a spus ca ursul este un bolsevic. Bolsevicii îi pun pe oameni la munci grele bisericilor li se da foc si preotilor le este interzis sa mai faca slujbe în biserici. Diavolul a pus stapânire pe acea tara si pagânii fac ce vor în urma revolutiei care ameninta chiar tara noastra deoarece suntem vecini cu ei.
- Dar nene Belascu de ce nu omoara cineva ursul acesta care zici ca ne ameninta si pe noi? De ce îl lasam sa-si bata joc de oameni?
- Ei, dragul meu forta lui e mare, revolutia a întors totul pe dos, el n-a ajuns la putere ca sa plece. Vei creste mare si ai sa vezi cruzimea lui, ai sa vezi biserici în care se fac cârciumi si grajduri iar vrajba între oameni v-a fi tot mai mare în lume.
- Da? Dar noi nu avem pusti si gloante ca sa-l împuscam? De ce stam? De ce-l lasam sa arda bisericile?
Plângeam cu hohote lacrimile mi-au fost sterse de nenea Daju, care m-a luat in brate, apoi cu palma dreapta a dat în capul ursului ca sa ma îmbune. - O sa te faci mare si-ai sa-l înfrunti pe acest urs turbat îmi spunea nenea Belascu. Sa stii copile, ca pâna când oamenii nu se unesc între ei nu se poate duce lupta cu el. Sa stii ca lupta care se va da este între bine si rau. Oamenii de acolo traiesc trista experienta iar pâna la urma lumea întreaga va fi amenintata si va trebui sa treaca timp ca sa se trezeasca toti. Acestea mi le-a spus mai târziu când aduceam vorba de bolsevici. Prima imagine formata despre comunism s-a întiparit adânc în viata mea Obsedat de acest tablou, eram curios sa vad ce mai face ursul. Ceream sa mi se arate ziarele, si printre diferite caricaturi l-am vazut pe Stalin pentru prima data tot cu caciula cu cinci stele în frunte, încaltat cu ciobote pline de sânge, vorbind unui popor îngenuncheat si însângerat. L-am privit mult pe acest bolsevic pe care doream sa-1 înfrunt când voi fi mare caci nenea Belascu mi-a spus ca el este diavolul pe pamânt.

* * *

Toate au fost bune în casa noastra. Belsugul era din plin Sarbatorilese tineau cu mult fast. Nu pot sa uit seara de Ajun a Craciunului când îl asteptam pe Mos Craciun când grupurile de colindatori se perindau prin casa noastra. Tata mare patron primea colindul cu cinste, iar mama, neîntrecuta în cele culinare era darnica si fericita în casa noastra, noi copiii primeam cele mai frumoase si atrâgatoare jucarii când fastul sarbatorii era în toi. Când sosea Mos Craciun radiam de bucurie primeam daruri multe si parca pluteam în jurul bradului aprins. Spre surprinderea mea, odata barba mosului a luat foc. S-a produs panica, iar eu plângeam când vedeam flacarile ce cuprindeau fata Mosului înfricosat, descoperii ca mosul era însusi nenea Belascu. Parca totul s-a naruit, plângeam în hohote si nu-mi venea a crede ca Mosul era chiar nenea Belascu. Tata a stins focul, dar pe fata Mosului am vazut arsuri grave care-l desfigurau. Mi-am dat seama ca am fost mintit ca Mosul adevarat a fost o farsa si dezamagirea m-a descumpanit. Apoi m-am convins ca omul acesta pentru noi copiii a ajuns desfigurat. Tata, consolându-ma, mi-a spus ca el a facut pe Mosul ca sa ne bucuram noi, caci adevaratul Mos n-a putut veni, si el va avea grija ca nenea Belascu sa se faca bine. Acesta a fost ultimul Craciun în care familia noastra întreaga a serbat nasterea Mântuitorului. Tragicul lui sfârsit parca a prevestit alte nenorociri ce vor veni.

* * *

Criza economica si financiara de dupa primul razboi mondial a atins majoritatea firmelor nou create. Tatal meu a dat faliment. Atelierul de încaltaminte, tabacaria si restaurantul au fost lichidate în urma datoriilor la banci. Casa din str. Rotarilor si cea din str. Turnului au fost sechestrate si vândute. Dezastrul era total. Ma asociam în gândurile mele cu taranul rus, pe care îl vazusem în ziar, întelegându-i suferinta si astfel ma împacam cu noua situatie. Numai mai era nenea Belascu, nici lucratorii care ma luau în brate nici mielul alb ca sa ma plimb în joaca pe aleea Schullerschantz. La Râmnicn Vâlcea Luat de bunica recasatorita cu boierul Guta Tranca din Ionesti- Vâlcea m-am conformat nou situatii încadrându-ma în programul de scoala din Râmnicu Vâlcea. Terminând clasa întâia primara am fost dus la Ionesti Acolo, la tara unde era conacul boieresc, am început sa ma obisnuiesc si sa descopar noi forme de viata, alti oameni si alte obiceiuri. Imbracat ca un pui de boier, m-am prins în jocuri cu copiii taranilor. Imi placea sa cunosc mosia situata în jurul conacului în livada de pomi sute de porci cu purcei care se hraneau singuri, via avea toate soiurile de struguri, grajdurile cu vaci si boi pentru munca ma impresionau, iar butoaiele din pivnitele de sub cladirea conacului erau atât de mari încât un calaret putea sta bine înauntru cu cal cu tot. In scurt timp ma obisnuisem cu bunicul, om înalt, impunator în costumul boieresc, cu vesta neagra încheiata pe gât, cu camasa alba cusuta cu borangic peste pantalonii albi de aba. Figura lui exprima o noblete naturala si ma facea sa ma simt mândru când ma lua cu el în trasura trasa de patru cai negri ce luceau în ton cu pernele de catifea rosie. Ma simteam fericit când ne duceam la biserica în Râmnicu Vâlcea unde se întâlnea cu alti boieri, oameni de afaceri, oficialitati si oameni politici. Eram prezentat ca un nepot pe care vrea sa-l înfieze; îl tineam de mâna în timp ce ascultam atent tot ce se discuta. Ma gaseam în clasa a treia primara si eram printre elevii buni. într-una din zile, în trasura, l-am întrebat: - Bunicule asa-i ca matale nu-i pui pe oameni sa traga la plug? Uimit, ma întreaba: - Ce vorbe sunt astea, mai baiete? Cine ti-a bagat în cap prostiile astea? M-am înrosit si a trebuit sa-i spun povestea cu tabloul vazut în ziar: - Asa-i ca ai sa ma ajuti când am sa fiu mare sa-i batem pe bolsevici? - Ei, fiul meu, de când e lumea au fost conducatori si supusi, totdeauna au fost bogati si saraci, si oamenii nu sunt egali decât în fata lui Dumnezeu si a mortii. Ai sa ajungi mare, si ai sa vezi ca sunt lucruri care nu se pot schimba peste noapte. Va trebui sa treaca timp ca oamenii sa înteleaga ca pe pamânt oameni egali nu vor putea fi. în ce priveste bolsevicii, ei sunt de curând la putere si vor sa se întinda ca pecinginea în lume, iar noi suntem prea mici ca sa-i învingem. Dar..., au sa cada si ei, ca orice stapânire e trecatoare. L-am ascultat si l-am rugat sa ma ierte, reluându-mi locul cuviincios de copil. M-a mângâiat si am simtit ca-i plac. desi întrebarile mele l-au pus pe gânduri. Dupa aceasta discutie eram mai apreciat de el si ochiul lui ma urmarea când ma vedea zilnic printre oameni, îmi acorda atâta încredere încât aveam acces la casele de bani. Omul acesta bun vedea în mine urmasul lui si ma initia în tot ce interesa gospodaria conacului. Chiar si eu ma consideram ca un stapân. Ma interesam de animale, de argati, de pivnite, daca erau sau nu încuiate. Ceea ce era mai strident în ochii mei, erau taranii pe care îi vedeam când se întorceau de la munca istoviti, dar totusi veseli în sumara lor îmbracaminte, desculti, încinsi la mijloc cu un brâu peste camasa de in sau cânepa. Simplitatea si felul lor de viata, deosebit de al taranilor ardeleni ma deruta, îi vedeam seara la cina. veseli, uitând de oboseala, de truda dusa zi de zi pe ogoare, în livezi si prin vii. Bunicul dadea seara vin si se încingeau hore si jocuri de buna voie. într-o zi ma aflam cu bunicul la Generalul Marinescu din Râmnicu Vâlcea unde au venit parintele Georgescu din lonesti si procurorul Scarlatescu cu sotia. Se vorbea despre bolsevici, despre haosul din Rusia, si am înteles ca toti condamnau regimul de acolo, si ca se fac deportari în Siberia. Mângâiat pe frunte de bunic, stateam alaturi de el si paream foarte fericit. La înapoiere, în trasura, l-am întrebat:
- Bunicule, ce vor bolsevicii, ce-i aia clasa sociala, de ce oamenii nu-i înfrunta pe bolsevici?
Calm si binevoitor mi-a explicat ca ceea ce vor bolsevicii este ceva ce nu se va putea realiza niciodata. Ei vor ca toata lumea sa fie la fel, vor egalitate, sa munceasca în comun, fara sa gândeasca, si sa mâncam cu totii la un cazan. O categorie de oameni formeaza o clasa sociala asa cum sunt muncitorii, taranii si intelectualii. Ei, dragul meu, nu vor ca aceste clase sa fie unite si de aceea au creat asa zisa lupta de clasa. Când vei fi mare ai sa vezi ca fiecare om îsi are rostul si locul acolo unde traieste, munca îl poate ridica la un trai mai bun. Iar ce ai vazut în ziar e numai o fata a cruzimii bolsevice careia i se mai spune si comunism. In sinea sa el sesizase ca eu vedeam diferenta dintre el si tarani, astfel ca mi-a zis: - Omul trebuie sa se ridice liber prin munca si evolutia lui trebuie sa se faca normal pentru a nu parveni. Cu timpul toti oamenii vor ajunge la proprietatea lor, pe pamântul si casa lor, si atunci cei mai harnici gospodari vor fi în frunte, unii, poate boieri, asa cum vezi ca sunt eu. Prostii si lenesii vor ramâne în urma si comunistii se folosesc de ei ca sa-i atâte împotriva celor avuti. Mintea mea nu putea întelege de ce bunicul, asa bun cum era, nu facea mai mult pentru tarani. Mai târziu mi-a explicat situatia si consideram ca purtarea lui cu acesti oameni era generoasa în sensul ca munca prestata le era bine platita. Unii si-au facut case si gospodarii, ceea ce demonstra ca bunicul n-a fost un boier hapsân. - Tranzitia de la o stare la alta a durat timp, boierii nu mai sunt cum au fost în trecut, treptat pamântul va ajunge la cei ce-l muncesc. Asa a încheiat bunicul. Am înteles din cele spuse de el ca în tara sunt oameni si partide care vor sa faca o dreptate în aceasta privinta. Dar..., aceasta o va rezolva timpul prin oamenii învredniciti de Dumnezeu sa faca dreptate. Din nou la Sibiu Dupa ce m-am obisnuit cu tot ce-mi oferea bunicul la Ionesti, când credeam ca-mi gasisem o liniste, a trebuit sa ma întorc la Sibiu, ca sa iau totul de la capat. Tata începuse sa se redreseze. S-a recasatorit, am început o alta viata cu o mama vitrega, straina de mine. Trebuia sa termin clasa a patra la scoala de aplicatie. Imediat dupa acomodare, am intrat în programul fixat de mama vitrega. Astfel, dupa ce veneam de la scoala, treceam în atelierul de richtuit fete de ghete ca sa prestez unele munci, la fel ca un ucenic, în asa fel ca tot timpul sa fiu ocupat. De joaca nu aveam timp. Absolvind scoala primara, am trecut la scoala comerciala elementara. Parintii copiilor din anturajul de la scoala erau prieteni cu tata. In banci, eram încadrat între copii evrei cu care ma comportam la fel ca si cu colegii români. Din cei 32 de elevi, jumatate erau evrei -mai bine zis jidani, caci asa li se spunea. De multe ori le luam apararea evreilor atunci când vedeam ca unii întreceau masura si îi trageau de perciuni. Aveam un sentiment de mila si am luat o atitudine neutra. Din acest motiv eram poreclit Itig caci ma ocupam cu mici negustorii si de multe ori eram intermediarul între cele doua tabere. Majoritatea colegilor jidani aveau perciuni, erau blonzi roscati, pistruiati si cu muci în nas, toti miroseau a usturoi. Din lectura ziarelor eram la curent cu tot ce se întâmpla în lume. Crime, furturi, atentate pline de amanunte de-a dreptul senzationale, precum si procese redate cu lux de amanunte Asa începusem sa-mi dau seama de curentele antisemite ce se manifestau în vestul Europei. Cu toate acestea n-am fost desprins sa urasc si nu m-am lasat furat de unele curente si manifestari asupra celor din jurul meu. Faceam numai ce consideram ca e bine si corect. Daca uram ceva, atunci uram ursul care era pentru mine bolsevicul Asa am gândit, asa am fost atunci, dar si mai târziu, fara a fi influentat de cineva. Timpul care a trecut mi-a confirmat ca pozitia mea a fost corecta în scoala m-am manifestat cu interes fata de carte, îmi placeau istoria si geografia. Erau materiile preferate si am avut totdeauna notele cele mai bune. La o ora de istorie când profesorul a vorbit despre U R S S , 1-am întrebat: - Domnule Profesor, de ce bolsevicii îi asupresc pe oameni? Ce vor ei? De ce dau foc bisericilor? Domnul profesor Mates Virgil era un bun român si nu facea politica. Era printre cei mai buni profesori din scoala, avea 35-40 de ani. Mi-a spus ca bolsevicii au ajuns la putere în urma revolutiei din 1917, ca Rusia este condusa de soviete, de oameni fara pregatire, ce-si mentin puterea prin teroare. Au fost deportari în Sibena, s-a distrus tot ce a fost bun si frumos, au darâmat biserici si au raspândit ura si vrajba între oameni. Deocamdata ei vor ca oamenii sa fie supusi, manevrati de comisari ce mentin imperiul raului pe care îl conduce Stalin în tarile din apus au aparut unele organizatii cu caracter anticomunist ca sa salveze omenirea de pericolul ce se experimenteaza prin teoria marxist-leninista în Rusia unde haosul si mizeria face ravagii. Am înteles ca am fost apreciat de el, staiid ca nici un elev nu i-a pus întrebari de acest gen. In Germania comunistii s-au dedat la greve si statul era amenintat. Lumea întreaga era expusa acestui flagel. Devenisem anticomunist din instinct. Imi parea rau ca nu sunt mai mare ca sa ma pot afirma în aceasta lupta. Auzisem de grupe de studenti care activau la Iasi, Cluj, Cernauti si Bucuresti, asupra carora exercitau presiuni de oprimare autoritatile, nesocotindu-le doleantele si revendicarile în toate sectoarele vietii din punct de vedere national. In atelier, când se discuta despre politica, eram numai ochi si urechi. Tata era national taranist, adept înfocat al lui Iuliu Mamu si discutiile lui erau pline de noutati pentru mine. Am aflat cu entuziasm despre venirea în tara a regelui Carol al II- lea si în scoala prin lectiile de istorie, am primit cele mai vibrante notiuni de nationalism. Vedeam în rege cea mai înalta personalitate în jurul careia trebuie sa fie toti românii. Aveam la acea ora un cult pentru rege. Simteam ca-mi iubesc tara si ca trebuie sa fiu un soldat credincios în armata Regala Româna. Când cântam Traiasca Regele, vibram de emotie, iar când profesorul de istorie ne vorbea de rege traiam cele mai fericite clipe. In tara, criza economica facea ravagii. Bancile dadeau faliment si de aceasta criza am fost afectati si noi. Astfel, noi copiii, care aveam depusi la banca câte 100 000 lei adica pentru a fi scosi la majorat 400 000 lei am pierdut totul. O alta nenorocire ne-a venit din partea fiscului care, prin portarelul tribunalului, a pus sechestru pe mobila si obiectele din casa au fost scoase la licitatie. A fost un spectacol de trista aducere aminte când tobele din fata casei au început sa bata. Era semnul ca tara nu era pe roze, iar ce ne va aduce viitorul vom vedea. Arestat la 12 ani In vara anului 1932 se anuntase venirea regelui Carol al II-lea în Sibiu unde se tineau concursurile internationale de hipism. Cei mai buni calareti ai scolii de echitatie de Cavalerie erau Cristian Topescu, Rang, Berlescu, Tudoran, Epure si altii. Tot în Sibiu se tinea jamboreea cercetasilor unde Marele Voievod Mihai venea în uniforma de cercetas. Cu nerabdare am asteptat sa-1 vad pe rege asa cum era imprimat în mintea mea ca în tablourile din clasa îl vedeam un mare monarh si-i acordam dragostea mea nascuta dm cel mai profund sentiment national. Acest eveniment era pentru mine prilejul de a-mi manifesta simpatia. Era într-o duminica, sarbatoare în tot orasul. De dimineata, m-am dus în piata cu banii economisiti din bacsisurile ce le primeam de la clienta tatalui meu pentru micile servicii ce le faceam. Am cumparat doua buchete mari si frumoase ca sa le arunc în trasura regala: aveam fericitul prilej de a-mi arata sentimentele ce vibrau în mine si neastâmparul meu era deplin justificat. Pe strada ce duce de la gara spre centru, în piata mare, ca sa pot vedea mai bine, m-am postat în dreptul biserica Ursuline, cocotat pe un grilaj de fier. Tot orasul venise ca sa-l întâmpine, politia si armata îmbracata în tinuta de gala. în cele din urma. dinspre gara se anuntase plecarea din loc a trasurilor regale. Urale si aclamatii prelungite, pe fondul unei fanfare militare si a trompetilor ce erau în fruntea cortegiului regal, veneau ca niste valuri ce contaminau multimea de bucurie. Se auzea ropotul cailor tinuti în frâu de ofiterii ce faceau garda drapelului, împopotonati si ei -cu coama si cozile împletite. Un grup de ofiteri superiori de cavalerie înaintau în aplauzele locuitorilor întregului oras. Caii parca dansau, înspumati. Calaretii se simteau mândri în uniformele de gala. Vedeam cea mai impresionanta parada unde erau etalate toate uniformele ofiterilorpe arme si grade. Caii parca aruncau flacari pe nari când erau înghiontiti de pintenii calaretilor. Din prima trasura generalul Corpului 7 armata raspundea zâmbind multimii; urma trasura cu Prefectul si Primarul orasului. Apoi trei generali în linie, pe caii ce scoteau scântei din copitele lor. Prima trasura ajunse în dreptul meu. Erau civili îmbracati în frac si joben. La urmatoarea erau înhamati 4 cai negri ce duceau 3 generali. Am aruncat buchetul cel mai mic si unul din generali mi-a multumit cu un salut. Imediat aparu caleasca regala. Patru cai albi înspumati urcau în trap saltat marunt spre orasul de sus. Alaturi de rege se afla marele voievod Mihai. Pe capul regelui am vazut coiful cu pompoane si pe uniforma de cavalerie straluceau în bataia soarelui decoratiile ce-i atârnau ca podoabele de valoare. Era impresionant, îl vedeam pentru prima data pe rege, parca venit din strafundurile istoriei. Acest sentiment de exaltare sufleteasca a culminat cu aruncarea frumosului buchet de flori care s-a oprit direct pe capul monarhului. Dar..., regele s-a speriat, a ridicat mâinile ca sa retina coiful amenintat sa cada. Fericit, îl aclamam, strigam "ura, ura. ura", apoi deodata ma prinse o mâna de comisar care, apostrofându-ma, m-a dus la Politie. Eram arestat si închis într-o camera cu raufacatori. Nimic nu putea fi mai rau decât aceasta recompensa care a zguduit în mine tot ce era curat, sincer si frumos. Am început sa plâng, nu de frica a ce mi s-ar putea întâmpla, ci de nedreptatea si gresita întelegere a gestului meu. Simteam ca a fost ucisa în mine expresia celor mai înalte sentimente nationale, ca mitul regelui a disparut. Arestat la cei 12 ani pe care-i împlinisem, eram un "raufacator", un "indezirabil". Spre seara comisarul, care si-a facut datoria, m-a dus la chestorul politiei. Acesta, considerându-ma un copil, a început sa ma îmbuneze, justificând retinerea mea ca pe o greseala a comisarului -care va fi mustrat si chiar pedepsit. M-a rugat sa nu fiu suparat nici pe politie, dar nici pe rege.

* * *

In Februarie 1933 am citit în ziare despre greva muncitorilor de la atelierele Grivita. Am aflat ca grevistii erau comunisti, fapt care m-a facut sa iau atitudine împotriva acestei greve. Era dovada ca existau în tara nuclee comuniste care activau clandestin. Armata a fost pusa în situatia de a trage. Au cazut morti si raniti, s-au facut multe arestari. Greva continuând, guvernul a demisionat, în mintea mea de copil, am aprobat dreptul la revendicari, dar faptul ca comunistii au profitat de starea grea din punct de vedere economic, m-a facut sa trec de partea armatei, îmi dadeam seama ca bolsevicii au ajuns în tara si auzeam ropote de hoarde barbare, simteam ca ne pândeste navalirea comunista. Ura împotriva bolsevicilor o aveam prin dorinta de a fi curmat raul si instaurat binele între oameni. Daca detest abuzul si minciuna, îi detest si pe cei ce practica exploatarea omului în orice forma. Stiam de situatia economica grea din tara. când guvernul Iorga-Argentoianu a aplicat timbre pe pâine, când învatatorii nu au primit câteva luni salarii, când s-a declarat curba de sacrificiu în timp ce guvernele se schimbau peste noapte. Au urmat arestari si la procesul ce s-a dezbatut mi-am dat seama de slabiciunile oamenilor politici care au creat aceste stari de lucruri, dând comunistilor ocazia sa se afirme. Tara se gasea în toiul framântarilor politice, caci zeci de partide îsi disputau dreptul de a ajunge la putere. Tara reîntregita nu-si gasise înca omul care s-o pazeasca de alte pericole. Oameni politici demagogi, viciati, îmbatrâniti si obositi, se complaceau în parlament si senat în discursuri sterile, fara a sesiza neajunsurile si nedreptatile ce se comiteau de foruri corupte si incompetente, puse pe capatuiala. Toate le receptam din discutiile ce se purtau între oameni, din ziare care se bârfeau reciproc în lupta dintre partide si din trista realitate a vietii. Coloanele marilor ziare din Capitala erau pline de redarea marilor procese, crime celebre, furturi senzationale si fapte diverse acopereau probleme vitale, necunoscute de poporul ce astepta grija celor de sus care traiau în betia puterii. Nu auzisem de partide sau oameni care sa se opuna starii precare în care se zbatea tara. Auzisem doar de unele actiuni ale grupurilor de studenti din Moldova, agresati de autoritati în unele lupte electorale. I. G. Duca. exponent al Partidului Liberal, era Primul ministru al tarii. Asupra lui s-au facut presiuni la Paris pentru a executa unele directive ale ocultei masonice ca sa dizolve formatiunea politica Garda de Fier. In schimbul împrumutului pe care îl cerea. Asumându-si acest angajament, a venit în tara. a dizolvat Garda de Fier si a ordonat zeci de crime si zeci de mii de arestari nejustificate. La 29 Decembrie 1933, trei legionari l-au pedepsit pe peronul garii Sinaia. Cei trei s-au prezentat la procuratura pentru a fi judecati. Când am auzit de Corneliu Zelea Codreanu, un fluid m-a atras, o chemare m-a întarit în ceea ce cautam si speram, în credinta ca pot urca un drum, al carui capat nu stiam unde duce. Am aflat ca Nicolae Titulescu, ministrul de externe în strânse relatii cu magnatii generosi a ne face unele concesii, au conditionat intrarea în tara a 27 000 de familii de evrei. Dupa ce Hitler a ajuns la putere a si început înarmarea Germaniei si influentele politice se extindeau prin crearea de organizatii de nuanta National Socialista în lume. La noi în tara Liga National Crestina condusa de profesorul universitar A. C. Cuza a avut unele influente, care aveau tangenta cu National Socialismul, inclusiv semnul distinctiv crucea încârligata. Având în vedere aversiunea mea împotrrv a comunismului, ma manifestam alaturi de cei ce i se împotriveau. Am simpatizat National Socialismul, îl vedeam constructiv anticomunist si apreciam disciplina. Copil cum eram apreciam aceste manifestari pe deplin bune. Intuiam si ca Garda de Fier era organizatia specifica neamului nostru, specifica nevoilor stringente de dupa Marea Unire desi nu aflasem prea multe despre ea împins si atras de 'misterele' în care era învaluita, n- am ezitat a ma afilia mai târziu. In primavara anului 1934 elita intelectualilor din Garda a fost implicata în procesul celor trei legionari care l-au pedepsit pe I. G. Duca. Profesori universitari doctori în drept, generali si studenti s-au perindat prin fata completului de judecata. Presa nationalista le da depozitiile si pledoariile marilor avocati ai apararii dezbatând substraturile ascunse, care au generat asa zisa violenta a generatiei tinere, dornica a da acestui neam un nou impuls spre un nou sistem de viata. Curtea alcatuita dm cinci generali, judeca pe cei trei inculpati, dar si pe asa- zisii autori morali în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, generalul Cântacuzmo Granicerul, dr Ion Banea, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Ili eGârneata, Nae Ionescu, Dragos Protopopescu si altii, peste 70 de arestati In cele din urma procesul s-a terminat cu condamnarea la munca silnica pe viata a celor trei inculpati, iar toti ceilalti au fost achitati. Mai mult, din cei 5 generali ce alcatuiau completul de judecata, trei generali au aderat la Garda, d-nii. generali Petrovicescu, Dona si Ignat. Procesul a fost un succes deplin, necontestat ceea ce a afirmat înca o data cauza dreapta a Garzii de Fier. Am plâns de bucurie si, emotionat cum eram m-am manifestat si în scoala fata de profesori. A urmat apoi o perioada de liniste. Ziarele de stânga au amutit si efectele procesului au dat de gândit sefilor de partide, dar mai ales regelui Carol. Alte discutii, alte probleme scoteau în relief ca lumea îsi cauta o noua orientare ca exista o ciiza politica, ca democratia e putreda, vulnerabila, incapabila a face fata tuturor problemelor ce se iveau. Pacte si amicitii îi faceau pe toti sa creada ca sunt invincibili, si persistau în învechite conceptii de viata ignorând realitatea. La noi în tara Nicolae Titulescu a fost nefast în viata politica a neamului. Aservit unor forte oculte straine, ne-a împins în dezastru. Nu era strain de tensiunile la care indirect i-a împins pe unii politicieni si pe rege ca sa ajunga la decapitarea intelectualilor si a tineretului care înca mai putea sa redreseze politica interna si externa. Pactul facut cu Uniunea Sovietica a fost dovada ca voia sa fim sateliti ai vecinei din Rasarit. Aceasta se observa si dupa lipsa de atitudine a partidelor a caror sefi erau dm generatiile ce au facut România Mare. Cu regret, fara a ma abate de la linia adevarului, afirm ca toti se balaceau în discursuri pompoase, în campanii electorale si se împroscau reciproc cu noroi cu invective ce nu-i onorau. Asa se explica faptul ca acesti politicieni s-au împiedicat de proprii lor copii, de proprii lor elevi, care vedeau lucrurile real si dadeau o rezolvare imediata. Acesta a fost fenomenul pe care l-am descifrat mai târziu când toti ne loveau; temându-se de noi i-au ucis pe cei mai buni din considerente egoiste, pline de invidie si ura. Ei au declarat acel razboi fratricid. Nu eram decât un copil când toate cele scrise pâna acum le-am trait, le-am citit, le-am vazut si ma întreb, acum la batrânete cum de a fost posibil sa existe atâtea ranchiune, invidie si ura? Trecând anii, toti marii politicieni s-au stins din propriile lor greseli. Au trebuit sa plateasca cu ani grei de închisoare mânia comunista. Prin închisorile pe unde am trecut, m-am întâlnit cu multi politicieni, generali, magistrati si anchetatori care, batrâni, bolnavi si neajutorati, unii chiar proprii nostri calai, cei care ne-au aruncat în închisoare. Fara sa îsi fi închipuit, au murit cu neputinta si slabiciunea lor în bratele noastre. Multi ni s-au marturisit cerând iertare pentru faptele lor, altii ne urau si acolo, asteptând americanii si sperând ca noi, legionarii, vom ramâne în închisoare. Cine au fost sibienii? Una dm marile organizatii legionare a fost garnizoana Sibiu. In fruntea ei se afla d-nul. dr. avocat Augustm Bidian. Cei 5-6 stagiari din jurul sau erau de asemeni legionari. Printre legionarii de frunte îi amintesc pe Nicolae Lupu, Nistor Chioreanu, Nicolae Iancu (Nicu), Bozdoc Aurel, Nicu Petra - care conducea revista Curierul- avocatul dr. Ion Flesenu, Aurel Cioran (fratele lui Emil Cioran), dintre profesori Axente Creanga, Iulian Dumitru, Nicolae Petrascu, Mosneag, Pimen Constantinescu, care activau în cercul româno-italian cu marele profesor Enzo Loreti, profesorul Ion Mane, prof Micu Gh, parintele profesor dr. Bodogaie, Liviu Stan si Spiridon Gândea, profesori la Academia teologica, o suita de preoti în fruntea carora era pr. Zosim Oancea, dr. stomatolog Alex. Barbu, un viu si activ legionar a fost Viorel Trifa, care era un excelent orator. Avea doua facultati terminate si era presedintele Uniunii Studentilor din România. Dintre marii comandanti a fost si Corneliu Georgescu, fondator al Miscarii, alaturi de Capitan. Nu pot trece peste d-nul. av. dr. Ionel Banea, care a fost seful Ardealului Legionar, dar si fratele sau, Mitu Banea, care a activat intens în tineretea sa. Domnul Ilie Olteanu, doctor în stiinte economice, era seful colportajului, al carui ajutor am fost. Trebuie sa-i amintesc pe fratii Gh. Banea si Aurel, pe Savu Pitaru. Aurel Calin, fratii Chirila Ion si Traian, muncitorul Radovici, tipograful Suciu I. si Baltes. Trebuie amintit Esanu Alexe care, infirm, a stat-o viata în lupta ce se ducea în jud. Sibiu. O serie de fruntasi meseriasi au fost în rândurile noastre: Hentea Ioachim, Pepelea L. Mitrea Ion si Brumariu. Dintre fratii de cruce îi amintesc pe Mircea Aleman (Ucu), Virgil Halmaghi. luliu Maniu, Nicu Pavel, Nicu Borza si dr. Borcoman Ion. Nu pot sa trec peste inimosul Viorel Tanase, inspector la Finante, Vulcu Galaction, Halmaghi Ion, radiologul Mânu si dr. Sârbu. Dintre militari, îi amintesc pe d-nul. general Petrovicescu, colonelul Savu si colonelul Rizescu. Sibiul a fost un centru de valorosi intelectuali, care au activat în judet, prin toate comunele, prin marsuri, piese de teatru si conferinte. Am avut încadrate în Miscare cadrele din învatamânt cele mai bune ca învatatorul Micu A, din Ludos, dar si tarani ca Marie Ion din com. Hasag, tatal prof. Ion Marie. Pentru cei ce traiesc, îl rog pe bunul Dumnezeu sa le dea multa sanatate si multi ani. Celor ce au cazut, le aduc omagiul meu fierbinte, iar Dumnezeu sa-i odihneasca în pace. 1935 Miscarea Legionara. Cum am devenit legionar Ma aflam la o rascruce de drumuri, când o mâna nevazuta ma împinge pe drumul care ducea spre Miscarea Legionara. Nu stiam nimic despre aceasta miscare si, plin de neastâmpar, dupa ce am cautat-o o bucata de vreme, m-am hotarât s-o cunosc si sa ma daruiesc ei. Cu tineretea ce zvâcnea în mine. Eram fericit si, în dorinti arzatoare, simteam ca mi-am gasit locul în mijlocul unor oameni ce mi se pareau deosebiti. Era miracolul ce s-a produs odata cu primul contact, care m-a captat în primul moment, fara sa stiu prea multe si sa am îndoieli. Eram în vâltoarea unui fenomen pe care generatia mea l-a cunoscut în toata frumusetea lui. Nu eram decât un tânar ce încerca sa patrunda în apele adânci ale oceanului vietii, pentru a scoate de acolo fapte, taine si frumuseti. Acestea au fost asa deosebite, încât, celor ce vor veni însetati de a cunoaste adevarul despre generatia care a dat neamului nostru cele mai curate jertfe, nu stiu daca pot sa le redau totul ca sa fiu înteles. Nu stiu daca voi putea descrie tot ce a fost înaltator si sublim, si ce anume ne-a unit în acele incredibile manifestari si lupte. Voi putea fi oare crezut? Voi putea sa conving oamenii veacului XXI ca au trecut peste neamul nostru uragane si a existat infernul în care s-a dat lupta între bine si rau în cele mai grele si lungi înclestari? La 15 am eram plin de elan: setea de a cunoaste si a face parte dintr- o organizatie despre care se vorbea ca este mai presus decât orice partid politic, mi-a dat încrederea ca ma aflu pe drumul cel bun. In primavara anului 1935 am vazut doi oameni care aveau la butoniera o panglica verde. Nu stiu de la cine aflasem ca acestia sunt legionari: neavând curajul sa-i acostez, i-am pierdut. Dupa o luna, într-o seara de Mai, l-am urmarit pe unul din ei: a intrat într-o curte din str. Tiglari, ca sa constat ca aici este un loc de adunare. Era ora 20 si, hotarât, am intrat în curte îndreptându-ma spre un atelier de fierarie din fundul curtii unde vedeam mai multe persoane. Inima îmi svâcnea de emotie, era primul contact pe care-1 faceam cu Garda. Am intrat înauntru, dându-le buna seara. Decorul, cu miros de carbune cu un opait ce ardea pe butucul unei roti de car. ma impresiona. Tot ce vedeam înjur: forja, sculele de potcovar, nicovala asezata pe un mare butuc, îmi erau în priviri realitati deosebite si aveam, impresia ca ma aflu într-un vechi sanctuar al primilor crestini ce se întâlneau în clandestinitate. Icoana Sfântului Arhanghel Mihail domina depe un perete încaperea, si chipul Capitanului de dedesubt parca ma fulgera cu privirea-i care îmi spunea "Bine ai venit". Mi-am dat seama ca aici se întâlnesc muncitori si meseriasi si adresându-ma celui ce era în fata nicovalei, considerând ca el este seful. L-am rugat sa ma lase sa asist la aceasta sedinta. Avea 25-30 de ani; dupa cum am aflat ulterior, se numea Radovici. El era patronul acestei fierarii, placut la vedere, cu parul tuns perie: dupa fata lui vedeam un om muncit care stie ce vrea. A urmat o tacere, ceilalti, în numar de 12, erau asezati pe osii de car. pe butuci si lazi înjurul nicovalei. O atmosfera sobra marca începutul unui ritual al sedintei. Timid, m-am prezentat cine sunt si ce motive înca din copilarie m-au facut sa aleg lupta împotriva bolsevicilor. Toti se uitau la mine mirati. Unul dintre ei era mester pantofar, îl cunostea pe tata. Seful, cu o voce calda, mi-a spus ca un parinte:
- Mai baiete, esti prea tânar ca sa vii la asemenea sedinte. Dupa ce o sa împlinesti 18 ani, vei fi bine primit. Imi venea sa plâng si-n implorarea mea le-am spus ca vreau sa ma fac legionar.
- Va rog domnilor, lasati-mâ, înteleg ca sunt tânar, dar..., faceti o exceptie! Induplecându-l pe sef, mi-a îngaduit sa asist si apoi mi-a spus:
- Aici, daca ai venit, nu ai nimic de primit, ai numai de dat, va trebui sa renunti la multe; vei avea de înfruntat primejdii atunci când ti se va cere. Emotionat, am insistat, asigurându-1 ca am sa fiu cinstit si voi face dovada unei comportari corecte. Seful m-a privit drept în ochi, mi-a zâmbit si mi-a zis:
- Sezi pe unde gasesti loc.
Ardeam de bucurie si, cu lacrimi în ochi, i-am multumit asezându- ma pe un butuc. A urmat ceremonialul sedintei, înpozitia de drepti cu fata la rasarit si la comanda am executat salutul cu mâna dreapta dusa la piept si apoi în sus: "Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa ne ridicam cu gândul la sufletele martirilor nostri..." S-a cântat si s-a revenit în repaus. Pe nicovala am vazut Carticica sefului de cuib; s-a citit o circulara de la centru cu ordinul Capitanului de a se trece la reorganizarea judetului. Sedinta a durat exact o ora si am aflat ca ma gaseam în cuibul Stefan Voda. Am dat mâna cu toti, prezentându-ma, apoi am donat 5 lei pentru fondul cuibului. In mijlocul acestor oameni minunati: strungari, tipografi, fierari, croitori si cizmari, am facut primii pasi pe drumul cautat ca sa merg înainte. Asa i-am cunoscut pe fratii Chirila si pe vechiul legionar Florea Octavian (Tavi). Traiam momentul unei cuceriri, dar si al unei angajari care mi-a dat o deosebita satisfactie. Din Carticica sefului de cuib am învatat cele 6 legi fundamentale pe care trebuia sa le respect: 1. Legea disciplinei. Fii disciplinat legionar, caci numai asa vei învinge. Urmeaza-ti seful si la bine si la greu. 2. Legea muncii. Munceste, munceste în fiecare zi. Munceste cu drag. Rasplata muncii sa-ti fie nu câstigul, ci multumirea ca ai pus o caramida la înaltarea Legiunii si la înflorirea României. 3. Legea tacerii. Vorbeste putin. Vorbeste ce trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu faptuieste, lasa pe altii sa vorbeasca. 4. Legea educatiei. Trebuie sa devii altul. Un erou. în cuib fa-ti toata scoala. Cunoaste bine Legiunea. 5. Legea ajutorului reciproc. Ajuta-ti fratele cazut în nenorocire. Nu-l lasa. 6. Legea onoarei. Mergi numai pe caile indicate de onoare. Lupta si nu fi niciodata misel. Lasa pe altii pe caile infamiei. Decât sa învingi printr-o infamie, mai bine sa cazi luptând pe drumul onoarei. Observând ca lipsesc în fiecare miercuri de acasa, tata a început sa ma ia la întrebari si eram nevoit sa-l mint invocând diferite motive. Nu îndrazneam sa-i spun adevarul de teama ca-mi va interzice sa mai merg. Asa ca m-am decis sa-i suport dojeneala, chiar si bataia. Dar lucrurile s-au petrecut în favoarea mea. Intr-o seara, am fost surprins de dânsul chiar la poarta. M-a apostrofat zicând ca sunt bicher, ca umblu ca o haimana si ca ma va pedepsi. Am tacut si. îngrijorat de teama ca îmi va întrerupe participarea la sedinte, am încercat sa ma culc. Dar dupa câteva minute îl auzeam pe tata povestindu-i mamei unde a fost, ce a vazut, ce oameni a avut ocazia sa cunoasca la sedinta-unde prietenul sau Pepelea l-a dus pentru prima data. Imediat am ciulit urechile - fapt care nu ma onoreaza - ca sa aflu unde a fost. Am dedus ca a facut si el primii pasi pe acest drum, care era nou pentru amândoi. Vorbea ca a avut ocazia sa cunoasca profesori, avocati, doctori si oameni onorabili, care discutau probleme ce l-au facut sa cunoasca o noua organizatie, un partid care vrea sa faca bine în tara. - Tu femeie, astia sunt oameni hotarâti, români adevarati, care spre deosebire de alte partide stiu ce vor, dar mai ales sunt crestini, dusmani ai bolsevicilor. Ma bucura ceea ce auzeam, caci astfel îmi vedeam cale libera la sedintele legionare. Emotionat, m-am hotarât sa-i spun unde merg de câteva saptamâni, apoi cu sfiala am intrat în bucatarie, destainuindu-i ca de mai bine de doua luni merg le sedintele de cuib. -Acum, ca mergi si dumneata, te rog sa ma lasi sa merg în continuare. A ramas uimit, si în cele din urma mi-a zis: - Mai baiete, acolo poti sa mergi, dar baga de seama sa nu ma faci de rusine, sa fii om, sa fii disciplinat si punctual. Ne-am privit unul pe altul si, înviorat dupa ce am primit încuviintarea lui, din subversiv cum am fost am devenit liber sa ma încadrez si sa ma formez dupa toate preceptele legionare. Acesta devenise fenomen, caci în vremea aceea afluenta spre Garda era spontana, dinspre toate straturile sociale. Oamenii veneau singuri pentru a se supune unei discipline si unor norme de conduita ale noii orientari. Toti cei din generatia mea am râvnit la ceva mai bine în tara, toti ne-am gasit locul în aceasta oaste a Capitanului. Eu n-am fost o exceptie. Voluntar mi-am ales drumul pe care sa merg ca sa slujesc un maret ideal. Se înfiintase în cladirea hotelului Bulevard sediul Miscarii Legionare, prin expresia ei politica: Partidul Totul pentru Tara. La sedintele generale ce se tineau veneau comandantii si toate personalitatile Legiunii, tineau conferinte ce imprimau în mintea auditorilor frumosul si sublimul ideilor crestine si nationale.
Usor m-am angajat în tot ce se poate numi activitate. La cei aproape 16 ani eram numai elan: astfel m-am lipit de Mitu Banea, care avea gradul de comandant ajutor, decorat cu Crucea Alba de Capitan, fratele doctorului Ionel Banea, Seful Ardealului. De la Mitu am aflat ca la Iasi a participat la multe actiuni pe lânga Capitan când, în faza de pionerat, Miscarea se afirma. In tineretea lui a avut o activitate ce-i face cinste. Familia toata era angrenata în rândurile Miscarii, si apreciam aceasta pe considerentul ca, tarani fiind, cu parintii din comuna Vurpar, au înteles ca trebuie sa fie cu totii, fiii si fiicele lor, în Miscare. Se înfiintase serviciul de colportaj: domnul Ilie Olteanu era seful propagandei pe judet. Toata literatura si materialele de propaganda erau gestionate de dânsul. Am ajuns în- urma unor recomandari sa-i fiu subordonat în tot ce trebuia facut la distribuirea acestor materiale, ziare, reviste, carti si afise. In felul acesta am devenit foarte cunoscut si ma bucuram de simpatia sefilor si a oamenilor din oras. Vindeam ziare, reviste, raspândeam manifeste pe care mai întâi le trageam la sapirograf, le lipeam pe ziduri, munci ce îmi dadeau mari satisfactii. Acestea pentru ca stiam ce vreau si aveam constiinta ca trebuie sa fac cât mai mult pentru Legiune. La marsurile de Duminica, în comunele din apropiere, eram prezent. La comanda lui Mitu Banea, dadeam tonul la cântec si marsaluiam în cea mai perfecta ordine. Disciplina era imprimata în tot ce gândeam si executam prin autoeducatia pe care mi-o faceam. Voiam sa fiu mai mult decât altul si totul îmi era controlat în reflexe.

* * *

Intr-o Duminica am ajuns cu o coloana de 60 de camarazi în comuna Rasinari. Ne-am dus la biserica, am asistat la slujba apoi, în curte, am cântat câteva cântece. Au vorbit d-nul. av. Nicu lancu. Mitu Banea si d-nul. Ion Fleseriu. Eram fascinat de talentul oratoric al lui Nicu lancu si mai ales al lui Nicu Banea, caci aveau experienta de a capta si a convinge multimile de realitatile existente în tara. Oamenii ne-au aplaudat. Le-am simtit simpatia prin cele ce le-am discutat cu fiecare în parte. M-am apropiat de un grup de batrâni, unii cu plete albe ce erau proptiti în bâtele lor ciobanesti. Am intrat în vorba cu ei. Unul, ca la 80 de ani, mi-a zis: - Tineri sunteti, frumosi sunteti, frumos cântati, dar... nu puteti ajunge. Am tacut, însa cuvintele lui mi-au ramas în auz. Peste ani le-am dat interpretarea cuvenita. A avut dreptate, tineri si frumosi am fost, cântecele tot frumoase ne sunt, dar au fost interzise si noi n-am ajuns înca nicaieri. Cât adevar am auzit de la acest om care sesiza frumosul din noi ca sa nu ratacim în urcusul spre o tinta atât de îndepartata. Umblând prin alte comune, am fost asaltati de caldura si dragostea oamenilor, care au vazut în Miscare salvarea neamului din coruptia pe care politicienii o practicau în toate domeniile. Unul era visul românilor care s-au unit cu tara si alta a devenit realitatea care i-a învrajbit în lupta dintre partide.

* * *

Intr-o vacanta de vara m-am dus la bunicul din partea tatalui meu, în comuna Vorumloc lânga Copsa Mica. Acolo, în decorul satului ardelean, am simtit cum specificul românesc era pastrat cu traditiile si obiceiurile care treceau de la o generatie la alta. Eram cunoscut de toti oamenii din sat si acum, când aveam 16 ani, am început sa încheg discutii cu oamenii. Satul, aproape în întregime, era cu national-taranistii. Unchiul Ion era primar de trei ani. Imi aduc aminte cu drag cum mergeam la lucru în câmp sau în vie cu toata familia. Acasa ramânea doar bunicul. Totul îmi parea nou, toate pregatirile plecarii si traseul parcurs pâna la ogor sau la vie aveau farmecul lor. Vedeam de asta data taranul ardelean, stapân pe pamântul si vitele lui, participa la munca cu toata familia. Cu ceea ce vazusem la Ionesti nu se putea compara. Aici fiecare curte era o ferma. Era o întrecere între oameni de a avea boii cei mai frumosi, curtea cât mai plina de animale si pasari. Toate acestea le sesizasem si cautam sa le patrund miezul. Ce am constatat mai strident era faptul ca aici oamenii faceau politica, unii erau liberali, altii taranisti, învrajbiti între ei pâna la agresiune. Domnii care veneau în campanie electorala emanau discordia, mintindu-i pentru a le lua voturile, amagindu-i cu fel de fel de promisiuni, care nu puteau fi îndeplinite: facerea unui pod, a unui drum, construirea unei scoli si mai ales electrificarea comunei. Pentru toti oamenii din sat eram o noutate. Din banii economisiti sau primiti de la tata mi-am facut un costum national bucovinean dupa modelul ce-1 avea Mitu Banea. Acest fapt ma facea sa intru în atentia tuturor: astfel aflasera ca eram legionar, dupa cum altii spuneau, eram gardist. Oamenii din sat se uitau la mine nedumeriti si unii erau falosi de baiatul lui Chimu din Grui. Tinerii îmi dadeau târcoale, mândri ca se aflau lânga mine. Bunicul, care avea 87 de ani, m-a impresionat cu luciditatea si întelepciunea sa. Fuma pipa si era bucuros ca i-am adus de la tata o roata cu 50 de pachete. I-am povestit ca am intrat în Legiune, ca vrem sa facem ordine în tara. ca ne pândeste un mare pericol comunist, care va darâma biserici si ne va face sa mâncam toti dintr-un cazan. M-a ascultat si mi-a spus ca a citit in ziare despre Zelea Codreanu, ca-i un om cum nu-s ceilalti si daca s-a ridicat sa înfrunte raul nu-i va fi usor. - Degeaba încercati voi sa schimbati lumea, sa faceti dreptate, ca miseii va pun bete în roate. Degeaba încercati sa înlocuiti nedreptatea ca, de când lumea, cei puternici conduc si nu pot întelege pe cei flamânzi si oropsiti. Daca v-ati ridicat, se vor uni toti ca sa va distruga si nu veti ajunge unde ati vrut sa ajungeti. Tine minte, mai copile, ce-ti spun, pe Capitanul vostru o sa-1 omoare miseii ca-i prea cinstit si nu s-o dat cu ei. Voi nu puteti ajunge, ca-i prea mare dezbinarea dintre oameni. Sa-i schimbati pe oameni va trebuie timp, sunteti putini si lucrul ce vreti sa-1 faceti este prea îndraznet. Mi-am adus aminte de cuvintele batrânului cioban din Rasinari. Si timpul care a trecut le-a adeverit. Intr-o noapte, dupa terminarea unei sedinte de la sediu, cu înca trei persoane ma aflam la tipografia Vestemean. Luam niste carti ce le duceam cu o caroaie în orasul de jos, la casa d-lui. N. Petra unde locuia d-nul. Bidianu. D-nul. prof. Nicolae Patrascu împingea alaturi de mine, transpirat de efort. Mitu Banea si Micu Gheorghe luau si ei parte la acest transport clandestin. La d-nul. Bidianu ne astepta d-nul. Nistor Chioreanu si Lae Lupu care lucrau la corectura cartii. Asa am contribuit la aparitia primei editii a cartii Pentru Legionari scrisa de Capitanul, Corneliu Zelea Codreanu, ce urma sa fie pusa în vânzare. Am fost mândru de încrederea ce mi-a fost acordata la acest transport. In circulara din 7 Octombrie 1936, Capitanul se adreseaza Sefului Regiunii Sibiu: "în sfârsit, prin primejdii si peripetii, pândita de agenti si spioni, cartea Pentru Legionari a aparut. [...] II. Rog de asemeni, ca într-o sedinta festiva, sa se citeasca ordinul de înaintare a lui Pâtrascu si în acelasi timp Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri si Dumneata, Sef al Regiunii, sa strângeti mâna în numele meu camarazilor: Aurel Bozdog, Fleseriu, Traian Chirila si Pavel Chirila, care au ajutat la efectuarea lucrarii, precum si camarazilor Tiberiu Hentea, Gheorghe Micu si Dumitu Banea." A fost si aceasta munca o satisfatie care ne-a încurajat. In Aprilie 1936 a avut loc Congresul Studentilor Crestini din România. Congresul s-a desfasurat într-o atmosfera de ordine si disciplina. Conducatorii centrelor studentesti au pus pe ordinea de zi problemele cele mai stringente ale tarii. Se cerea guvernului trecerea la masuri imediate si curmarea coruptiei, haosului si a tiraniei regale care, prin Lupeasca, împingea tara la dezastru. Nu pentru a-mi face merite si laude din desfasurarea activitatii am trecut în revista unele evenimente la care am participat, ci pentru a se cunoaste cauze le si adevarul în problemele de importanta majora, care voitau fost rastalmacite ca sa fie indus în eroare întregul nostru popor.

Tradatorul Stelescu

In tabara de munca de la Budachi. unde se afla Stelescu, s-a urzit complotul uciderii Capitanului prin otravire, fapt demascat de legionarul Cotea. A fost gasita sticla cu cianura de potasiu si Capitanul, în discutia avuta cu Stelescu, l-a iertat, dându-i prilejul de îndreptare. Lucrurile nu au ramas asa. Tradatorul, sustinut si împins de stapânii lui de la Ministerul de Interne, a initiatat o mârsava actiune de denigrare. Legionarii din preajma Capitanului erau nelinistiti de atitudinea toleranta a Capitanului si au cerut pedepsirea tradatorului, care nu se astâmpara. Printre alte multe echipe, s-a format o echipa de zece studenti, care l-au pedepsit pe tradator. Toti cei zece s-au prezentat la procuratura, pentru a raspunde în fata legii. Presa pe toate tonurile si gamele acuzau Miscarea si politicienii îngroziti se lamentau cerând protectia regelui, care era îngrijorat de amanta sa Lupeasa (Elena Wolf Lupescu. n.e.). Asa s-a ajuns la pedepsirea tradarii. Istoria trebuie sa cunoasca actul de justitie pe care l-au împlinit zece legionari constituiti în echipa simbolica de pedepsire a tradarii. In cazul acesta violenta este legitima, este raspunsul la tentativa de asasinat si a tradarii dovedite. Ma doare ca si în rândurile noastre îsi cauta loc tradarea. A-ti trada proprii tai camarazi si pe seful tau este odios. Pe lânga tradarile suferite de neamul nostru se înscrie si aceasta si cred ca nu suntem scutiti de alte mârsave tradari.

* * *

Presedintele partidului Totul pentru Tara, d-nul. general Cantacuzino Granicerul a venit în Sibiu, în comuna Racovita, unde s-a ridicat un monument al eroilor din primul razboi mondial In autobuzul care ne-a dus la Racovita. purtându-i geanta, l-am putut admira pe acest brav general. Pe tot parcursul drumului ne-a povestit cu umor multe din viata sa. Mic, cu monoclu si cu barba destul de lunga, acest om era plin de viata. Pentru fiecare din noi avea un cuvânt; despre Capitan ne vorbea ca despre un om pe care l-a trimis Dumnezeu sa ridice neamul din nevoi. In vara aceluiasi an, tata pleca la Bucuresti curios sa-l vada pe Capitan. La sediul din str. Gutenberg l-a întâlnit pe Viorel Trifa. El l-a introdus în biroul unde era Capitanul. Dupa cele spuse de tata, am înteles ca s-a prezentat cu salutul legionar si a fost întrebat de Capitan ce doreste. A raspuns: - Capitane, am venit numai ca sa va vad. Apoi a fost invitat sa ocupe loc asistând la discutiile ce le purta Capitanul cu alte persoane venite tot ca sa-l cunoasca. Intors acasa, tata a povestit tuturor despre figura mareata a Capitanului si era dea dreptul fericit.
Cu rapiditate remarcabila, Sibiul a cunoscute mare evolutie spirituala, cele mai prestigioase personalitati locale erau antrenate în activitati culturale si politice, si polarizau în jurul lor pe toti acei ce sperau în binele neamului românesc. In jurul Sefului de Judet, d-l. Augustin Bidianu, gravitau toate cadrele si personalitatile ce constituiau scheletul de organizare legionara. Figura acestui comandant legionar, impusa prin prestanta sa, ma obliga a- i acorda respectul si cea mai sincera expresie a cuvintelor mele. Tolerat în biroul sau, am ajuns sa fiu în contact direct cu avocatii de mare prestigiu, si în mijlocul acestor încercati legionari am avut ocazia sa cunosc unele fapte de lupta si afirmare ale Legiunii. Acestora le datorez recunostinta, de la ei am învatat sa merg pe jaloanele preceptelor legionare. Nicu Iancu, omul sobru, intelectual, poet si vechi legionar, m-a impresionat prin calmul si caldura sa. D-nul. av. Nistor Chioreanu mi-a inspirat încrederea în misiunea noastra, vazând în persoana sa omul hotarât daruit luptei. D-nul av. Nicolae Lupu avea o fire vesnic vesela pornita spre afirmare si lupta. D-nul. av. Aurel Cioran mi-a fost un viu exemplu de calm si perseverenta. In neastâmparul si dorinta de formare, dar si de afirmare, eram peste tot primit si apreciat, îmi faceam ucenicia pe lânga oameni încercati de la care aveam numai de învatat. Un grup important îl constituiau ilustrii profesori în fruntea carora se remarca prof. Axente Creanga, Pimen Constantinescu, Iulian Dumitru, care în revista Curierul si la Cercul româno-italin tratau probleme de actualitate nationala. Asa l-am cunoscut pe d-nul. prof. Enzo Loretti. Tot în acest grup de intelectuali se aflau d-nul. prof. Nicolae Patrascu, omul cel mai activ pe linia de organizare, d-nul. dr. Nicolae Petra, parintele profesor dr. Bodogaie, parintele Gândea, Liviu Stan si parintele Zosim Oancea. Trebuie sa amintesc de d-nul. Olteanu Ilie, dr. Ion Fleseriu, Aurel Calin, Colonelul Savu, colonelul Rizescu si multe alte figuri importante, cum ar fi Savu Pitaru, Ghita Branea, Mircea Aleman, Virgil Halmaghi si altii pe care îi voi aminti. Un eveniment deosebit a avut loc când d-nul. dr. Ionel Banea, în costum national, cu sumanul pe umeri, a venit în Sibiu. La sediu a tinut o conferinta care a electrizat intelectualitatea româna. Aparitia sa pe str. Regina Maria a blocat circulatia prin manifestari de simpatie si scurte interviuri. Tot asa s-a întâmplat si cu ocazia venirii în Sibiu a d-lui. dr. Ionel Mota împreuna cu d-nul. Corneliu Georgescu, fondatori ai Legiunii Arhanghelul Mihail. Apropierea fata de acesti ilustri conducatori, comandanti legionari ai Bunei Vestiri, mi-a cimentat dorinta de a ma forma ca legionar. Pe lânga faptul ca eram antrenat în manevrarea materialelor de propaganda, am facut parte din trupa de teatru pe care a înfiintat-o Viorel Trifa. A fost pusa în scena piesa "Vremuri de restriste", al carei autor era d-nul. Comandant Corneliu Georgescu. Rolul principal îl avea Viorel Trifa. Ghita Branea si eu, împreuna cu alti sapte camarazi, aveam roluri secundare. Premiera a avut loc la Teatrul Orasenesc unde am avut un succes deosebit. Au urmat apoi iesiri în principalele comune din judet, unde ne bucuram de succesul si mai ales de participarea masiva a oamenilor. In felul acesta ajungeam în mijlocul taranilor, care se bucurau ca sunt cautati pentru a le oferi momente de bucurie Duminicile. Se cântau cântece legionare si se încingeau jocuri care ne uneau într-o sincera manifestare româneasca. Tata, având unele interese personale la Bucuresti, la rugamintile mele, m-a luat si pe mine. Insistam sa trecem pe la sediu, sa-1 vad si eu pe Capitan. Astfel, la sediul din str. Gutenberg, tatal si fiul asteptau intrarea în biroul Capitanului. Un du-te - vino de oameni de toate categoriile sociale, veniti din colturi de tara, ardeau în dorinta de a-l vedea pe cel în care puneau sperantele întregului popor român. Eram emotionat, voiam sa vad, sa cunosc, sa aud ca sa ma edific de personalitatea Capitanului, în el îmi pusesem dorinta de a-l urma prin simpla mea intuitie si impulsul inimii. Intâmplarea a facut ca de serviciu la secretariatul Capitanului sa fie Viorel Trifa; mândru pe noi, în scurt timp ne-a introdus în biroul unde Capitanul era antrenat în discutii cu alti oameni. In birou se afla o delegatie de sasi din Ardeal, asezati pe scaunele din jur. Ne-a anuntat Capitanului. Eram în fata biroului. Capitanul a venit în fata noastra, ne-a întins mâna dupa ce mai înainte am luat pozitia de drepti si, cu salutul legionar, am zis: "Sa traiesti, Capitane!" Capitanul l-a recunoscut pe tata si i-a întins mâna zâmbind, apoi privindu-ma în ochi mi-a strâns si mie mâna. M-am simtit sagetat si fascinat de privirea sa în care am vazut acea aprobare si satisfactie ca un tata si un fiu se daruiau Legiunii. Contopit cu privirea Capitanului, nu m-am fâstâcit când am fost întrebati. - Cine a fost primul care a intrat în Miscare? - Eu, Capitane! - ...si l-ai convins pe tatal tau sa devina legionar? - Nu, singur si-a gasit locul, timp de sase luni nu stiam unul de altul, ca în final sa constatam ca mergem la sedintele unor cuiburi diferite. Am fost invitati sa ocupam loc si a reluat discutia cu delegatia sasilor. Am înteles ca acestia cereau sa fie primiti în Miscare. Capitanul le-a raspuns: - Puteti sa ne simpatizati si chiar ajuta, dar..., nu va puteti încadra, aveti partidul dumneavoastra care va poate satisface sentimentele nationale pe care le aveti ca germani. Cu aceasta ocazie am cunoscut si alte personalitati legionare; întâlnirea cu Capitanul m-a sudat de Legiune. Parea ca sunt altul, ca ceva ma atrage, ma cheama, ma îndeamna a fi ceea ce trebuie sa fiu, un om, un ostas al Capitanului, un viitor legionar. Cu mintea mea de atunci, cautam sa nu comit nici o gresala, sa nu încalc nici o lege morala pentru ca sa fiu totdeauna un bun exemplu. La o sedinta generala cu caracter solemn ma aflam în front între d- nul. colonel Savu si dr. Barbu. Mi-au corectat pozitia de aliniere deoarece ma aflam cu o jumatate de pas în urma atunci când s-a dat comanda de drepti. Sub privirea încruntata a lui Mitu Banea, cu sângele în obraz, m- am aliniat fastâcit. Duminica, dupa iesirea oamenilor din Catedrala, îmbracat în costum national cu serpar, si pantaloni albi de aba, apaream cu tot materialul de propaganda pe mâna stânga la vedere. Vindeam si împarteam manifeste. Tot ce aveam de vândut era imediat epuizat. Nu mi- a fost rusine. Stiam ca în acest fel pot servi Legiunea în propaganda electorala din toamna. Aceste manifestari aveau însemnatatea si frumusetea lor. Tânar fiind, eram înconjurat de multe fete cu care ma plimbam prin centrul orasului, pe corso, asa ca ma simteam fericit în orele libere. La scoala profesorii ma simpatizau. Pastram o atitudine împaciuitoare fata de colegii de scoala evrei, socotind ca nu-mi face onoare o atitudine de ostilitate si agresiune, desi alti colegi, nelegionari, asa se manifestau. In tabara de munca Spre bucuria mea am aflat ca a luat fiinta o tabara de munca în comuna Carpinis. Tatal meu a fost de acord sa merg daca seful judetului îmi va aproba plecarea. M-am prezentat la d-nul Augustin Bidianu El a tinut sa-mi atraga atentia ca regimul de tabara este sever si daca cred ca voi putea rezista pot sa ma duc. Mi-am pregatit rucsacul cu cele trebuincioase si, cu înca patru camarazi, am plecat, în sinea mea, mi-am dat seama ca trebuie sa dauun examen de rezistenta fizica si mai ales de întarire a vointei în munca. Unul dintre cei patru era Cristea Ion, teolog, altul, strungarul Opris, apoi tipograful Titus Trifa si învatatorul Munteanu. Se taia un drum pentru a lega comuna Carpinis de comuna Poiana. Acest drum trebuia realizat cu mijloace rudimentare; el avea o importanta deosebita pentru ambele comune. La ora 12, în pauza de masa, am ajuns la Carpinis. Xe-am prezentat sefului de tabara, prof. Serb, un om înalt si slab, despre care am aflat ca era chiar din Poiana. Ne-a comunicat câteva norme de conduita în tabara. Am citit regulamentul. Am înteles ca trebuie sa predam alimentele la magazia bucatariei, ca vom avea un regim disciplinar de cazarma si servirea mesei dimineata, prânz si seara, la ore fixe. Ne-a fost comunicat ca în aceasta tabara fiecare lucreaza cât poate, ca nimeni nu este obligat sa faca eforturi care sa-i afecteze sanatatea, totul este voluntar, dar cu respectarea stricta a regulamentului de tabara. Am vizitat locul de munca pentru acomodare, stiind ca dimineata voi începe lucrul. Am întâlnit aici personalitati de seama din Sibiu si Alba Iulia. Toti munceau si ne-au primit cu caldura. Dupa masa de seara am luat parte la prima sezatoare unde am ascultat prelegerile multor intelectuali. La ora 22 a sunat stingerea. Ne-am culcat pe priciuri si în zori am auzit desteptarea. Faceam ce faceau ceilalti si, dupa ce am aranjat patul, am intrat în front la apel. S-a spus o rugaciune. S-a cântat cântecul "Stefan Voda", apoi am trecut sa servim ceaiul si felia de pâine cu marmelada. In ordine, am plecat la rastelul cu scule, luând fiecare câte o lopata, un târnacop, o sapa, o roaba si. încolonati, ne-am îndreptat spre santier. Asa am început munca. Repartizat în echipa d-lui. dr. Fleseriu, cu parintele Gândea, muncitorul tipograf Galea Serban, Stoian si Viorel Trifa, am luat lopata si am început sa lucrez.. Eram neobosit în straduinta de a da randament. Majoritatea oamenilor din tabara erau intelectuali; printre ei si meseriasi. Am fost avertizat s-o iau mai încet. Nu am tinut cont; dupa trei-patru ore de munca, pâlniile îmi erau pline de basici si transpiram în bataia soarelui torid de August. In scurtele pauze când se spuneau glume si se povesteau mici întâmplari eram numai ochi si urechi. La orele 12, am coborât la masa, într-o pauza de doua ore. Am servit ciorba lunga de zarzavat, gatita de fetele studente, care îsi faceau si ele stagiul ca oricare din noi. Felul doi era o tocana de cartofi bine gatita; uneori se dadea si un supliment. Carne nu primeam decât de trei-patru ori pe saptamâna, când se mai facea câte o donatie din partea taranilor. Dupa repaus am reluat lucrul pâna seara la orele 18, ne spalam în pârâul din apropiere, racorindu-ne. Incepusem sa ma simt istovit. Eram flamând si uneori aveam o stare de lesin. Ma stapâneam, în prima Duminica, dupa ce am fost la Biserica, am cunoscut-o pe fata preotului, Melania, eleva în clasa a 7-a la liceul de fete din Sibiu. Am fost invitat de mama ei cu înca patru camarazi, tineri ca mine, la masa, si am mâncat pe saturate. D-na. preoteasa stia ca toti suntem flamânzi si a avut grija sa ne serveasca cu tot ce era mai bun. Ma împrietenisem cu Melania si în zilele urmatoare, ma întâlneam cu ea la izvorul de unde duceam apa cu ulciorul pentru camarazii din grupa în care lucram. Ma bucuram de mica gustare pe care mi-o aducea pe furis, fapt ce mi-a produs o neliniste sufleteasca. Ma simteam vinovat ca încalc regulamentul, caci toti camarazii se limitau la ce se dadea la bucatarie.
Dupa câteva zile am refuzat sa mai primesc acele gustari. Consideram ca sunt necinstit fata de toti camarazii de munca, îmi era ciuda ca m-am lasat amagit de Melania cu gustarile ei. In anturajul atâtor camarazi de înalta factura morala pe care îi ascultam pe santier si în sezatorile în aer liber, seara la focul de tabara, parea ca eram altul, uitam de foame si de oboseala, în jurul lui Viorel Trifa îmi îmbogateam cunostintele. Cum era Presedinte al centrului studentesc din Chisinau si participant la Congresul de la Tg. Mures - o gigantica manifestare de ordine si disciplina, în ciuda afirmatiilor acuzatoare ale guvernului, care vorbea de "dezordinile de la Tg. Mures", ne-a lamurit în multiplele probleme discutate acolo. Dupa 25 de zile, m-am întors acasa. Eram slabit fizic, dar hotarât, cu vointa calita în asprimea vietii de tabara. Ma simteam ca dupa un examen, foarte necesar în educarea tineretului. Tabara în sine a fost o scoala de încercare si formare a omului pentru trezirea constiintei nationale si crestine. Am reluat viata normala în cadrul activitatii cuibului. Asa a început batalia fiendui vechi. Conform circularei Capitanului, fiecare cuib avea datoria de a începe colectarea fierului vechi predat benevol. Când cantitatile au ajuns vagonabile, acestea erau trimise la uzinele autorizate a le primi, iar plata se facea la sediul central din Bucuresti. Au fost cazuri când unii oameni vindeau fierul la depozitul evreului Raichman, iar banii rezultati îi depuneau la cuibul respectiv. A fost de ajuns sa comunicam aceasta batalie comunelor în care aveam garnizoane puternice si ne pomeneam cu carutele încarcate de fier vechi. Aceasta actiune a avut un succes si noi sibienii am raspuns cu importante sume valorice pe care centrul legionar din Bucuresti le-a apreciat. Nevoia de bani era pentru Miscare o problema importanta înaintea alegerilor din toamna. Au fost deschise liste de subscriptie, în felul acesta s-a putut constata saracia noastra materiala, dovada ca nu am fost subventionati de germani sau de alte forte. Spania O intensa activitate organizatorica si culturala se desfasura în toate sectoarele. Afluenta spre Garda era tot mai masiva, determinata de încrederea pe care oamenii si-o puneau în Miscarea Legionara. Miscarea crestea în orase si sate si astfel au fost luate masuri de organizare si încadrare a celor ce veneau cu adeziuni liber consimtite. Astfel a luat fiinta Corpul Muncitoresc Legionar sub comanda d-lui. ing. Gh. Clime, corp care avea misiunea de a spiritualiza muncitorul român. Nu mult dupa aceasta ia fiinta Asociatia Prietenilor Legionari sub conducerea unui comitet compus din ilustre personalitati prof. dr. Corneliu Sumuleanu, cu scopul de a se crea un nucleu de intelectuali ce simpatizau Miscarea si o puteau ajuta. Un eveniment de mare importanta nationala a fost initiativa lui Ionel Mota de a pleca în fruntea unei echipe ca sa lupte în Spania împotriva comunismului. Astfel, sapte comandati legionari, sub conducerea generalului Gh. Cantacuzino Granicerul: Ion Mota, Vasile Marin, Gh. Clime, Neculai Totu. Alexandru Cantacuzino, Banica Dobre si preotul Ion Dumitrescu Borsa au plecat acolo, unde... "Se tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos. puteam noi sa stam nepasatori?" Acest gest simbolic de lupta împotriva comunismului a sensibilizat pe toti oamenii cinstiti din tara si, într-o oarecare masura, chiar pe unii politicieni. Apropundu-se sarbatoririle Craciunului, din initiativa lui Viorel Trifa s-a format o echipa de colindatori. Eram 30 de tineri legionari care am început repetitiile la sediu. Din câteva repetitii am realizat un deosebit si original cor. In seara de Ajun, îmbracati în costum national, am început colindatul de la Mitropolitul Nicolae Balan, care a fost încântat de prezenta noastra si ne-a dat bmecuvântarea. Am colindat toate personalitatile orasului.apoi pe sefii si comandantii nostri, iar în zori am ajuns acasa la tata unde am încheiat în cântece colindatul traditional. A fost o seara pe care n-o pot uita, prin reusita si impresia pe care am lasat-o în urma noastra. De Anul Nou, am primit vesti bune din Spania unde echipa legionara s-a evidentiat si era în atentia ziarelor, în lupte se confruntau masive forte de artilerie si blindate. Bombele si obuzele cadeau, rascolind pamântul si sfârtecând vieti omenesti. Brigazile comuniste formate din elemente straine de neam, cu caziere de drept comun, luptau în brigazile internationale, conduse de Valter Roman. In 13 Ianuarie 1937, cei mai buni din echipa, Ionel Mota si Vasile Marin au cazut. Vestea caderii lor în lupte ne-a cutremurat. In sedinta din 14 Ianuarie, la sediu, d-nul. dr. Bidianu ne-a citit telegrama Capitanului. O jale s-a întins pe tot cuprinsul tarii. Cei mai buni legionari cazusera scriind cu jertfa lor istoria tarii si a Europei, în acele vremuri de rascruce, în care se hotara destinul multor popoare, românii ortodocsi s-au dus într-o tara catolica sa moara pentru Hristos. Prezenta simbolicei echipe de români crestini are o importanta deosebita în istorie. A urmat aducerea în tara a sicrielor celor doi eroi. Cu un tren special au intrat în România prin punctul de frontiera Ghica Voda. Domnul General Cantacuzino Granicerul si cei cinci ramasi înviata, doi fiind raniti, i-au însotit pe traseul stabilit de Ionel Mota în Testament ca sa ajunga la Orastie. Trenul mortuar a ajuns în gara Sibiu la orele 24, într-o atmosfera de reculegere, în ordine si disciplina, sibienii îsi luau ramas bun de la martiri. Gara era tixita de oameni, legionari si nelegionari, care aduceau ultimul lor salut. Facând parte din serviciul de ordine, am putut vedea trenul ce a intrat în gara. O comanda scurta a lui Mitu Banea a electrizat legionarii din front cu onorul ce s-a dat când usa vagonului s-a deschis. Soborul de preoti, în frunte cu Episcopul Vasile Stan si corul teologilor îmbracau atmosfera cu jale si durere în timpul slujbei care urca la cer. Tacerea era de mormânt si pe fetele tuturor se prelingeau lacrimi: mii de oameni împietriti pluteau într-o durere comuna. La comanda "Drepti, pentru onor!", din tren a coborât Capitanul, urmat de toate gradele si restul echipei care a prezentat cele doua sicrie. Lumea a îngenunchiat, s-a dar raportul solemn Capitanului, iar preotii înaltau spre cer rugile. Nu se auzeau decât suspinele si plânsul care ne uneau pe toti într-o singura durere. Pe Capitan îl vedeam pentru a treia oara. îndurerat acum de marea pierdere a celor doi martiri. A fost un moment solemn de mare durere. Cei cinci, în uniforme spaniole în jurul sicrielor, alaturi de Capitan, pareau niste cruciati iesiti din lupta ca sa vesteasca lumii marea jertfa a lui Mota si Marin, în înclestarea cu antihristul ce darâma altarele crestine. S-a cântat "Plânge printre ramuri luna". Alte scurte comenzi de onor dadeau ultimul salut acestor Martiri care au fost urcati înapoi în vagon. Din usa vagonului, Capitanul ne sageta cu privirea. Suieratul locomotivei ne-a strafulgerat inimile, în pozitia de drepti: lacrimile ne ardeau pe obraji. Trenul se urnise din loc, în ordine perfecta, lumea s-a împrastiat. Moartea a doi intelectuali de înalta tinuta morala a dat tarii cea mai mare dovada de daruire spre a o trezi. La juramântul gradelor legionare, Capitanul a spus: "Iata acum. ne-a adus Dumnezeu în fata celei mari mari jertfe legionare. Sa punem inima, fruntea si trupul lui Mota si a camaradului sau Marin temelie natiunii române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele mariri românesti". Privita în ansamblul ei, dar si în interior. Miscarea a suferit mari transformari spirituale, felul de a gândi si de a se manifesta era altul, înnoit. Jertfa celor doi Martiri ne-a ridicat pe noi trepte ale spiritualitatii nationale si crestine.

Inmormântarea Mota-Marin 13 Februarie 1937

Pentru înmormântarea martirilor am plecat cu doua vagoane spre Bucuresti, sub comanda lui Mitu Banea, în camasa verde cu pantaloni negri si cizme, încolonati din Gara de Nord, am pornit spre sediul din str. Gutenberg. Am fost ales în serviciul mobil de ordine. Bucurestiul era blocat de multime. De la biserica Sf. Ilie Gorgani cele doua sicrie au format cortegiul. Doua cruci mari, urmate de grupuri de prapori, înaintau în pioasele refrene ale corului Patriarhiei, în linie, tablourile lui Mota si Marin erau purtate de doi tineri. Apoi doua lumânari mari aprinse: doi colaci de dimensiuni uriase, si doua colive cât rotile de tun erau purtate pe targi de tarani, muncitori si studenti. In cadenta mortuara, pe strazile pline de oameni, veniti sa aduca ultimul lor omagiu, cortegiul înainta în cea mai perfecta ordine. Circulatia a încetat si linistea plina de jale stapânea Bucurestiul. Coroanele purtate pe brate si jerbele de flori se miscau ca o gradina, în timp ce coruri miscatoare înaltau rugile si regretele noastre spre cer. O cruce vie formata din legionari în camasi verzi era secondata de grupuri de fete, ce duceau pe perne de catifea decoratiile celor doi martiri. Oameni îngenuncheati pe marginea strazilor, cu lacrimi în ochi, îsi faceau cruce, batrâni cuplete si barbi albe,. alaturi de copii si nepoti asteptau cortegiul. Totul era cutremurator, tulnicele si buciumele motilor si moldovenilor se vedeau si se auzeau ca din strafunduri de veac. N-a fost nevoie de serviciul de ordine. Ordinea era pastrata de însisi cetatenii Capitalei. Se vedeau oameni urcati pe garduri, în pomi, iar din balcoanele pavoazate cu covoare si drapele în berna se auzeau suspine si plâns amar. Sute de preoti în odajdii încadrau pe înaltii prelati, Mitropoliti si Episcopi. Corpul diplomatic, cu reprezentantii sai, înainta prin zapada pe jumatate topita, cu coroanele lui Hitler, Mussolini, Franco si Leon Degrell Si a reprezentantilor Europei nationaliste. Sute de legionari trageau platforma pe care erau asezate cele doua sicrie, îmbracati în camasi verzi, cu capul descoperit pareau niste ostasi ce-si purtau în brate comandantii cazuti în lupta. Familiile martirilor îndoliate se auzeau plângând, spargând linistea de gheata, iar doi copii îsi duceau tatal spre locul de veci. Capitanul, singur, in palton negru, cu capul descoperit era urmat de Generalul Cantacuzino Granicerul si cei cinci luptatori în unifomele spaniole în care au luptat, - niste supravietuitori ai vestitului Alcazar. Comandantii Bunei Vestiri si Gradele ce formau elita legionara, urmate de grupuri compacte de comandanti, comandanti ajutori si instructori legionari se miscau ca niste comapanii de ostati credinciosi ai Legiunii. Corpul studentesc, Corpul Muncitoresc Legionar, Corpul Cetatuilor de fete, urmate de marea masa de tarani veniti din fiecare judet, urmau cu piosenie cortegiul ca niste paduri miscatoare. Tinerii din Fratiile de Cruce, sub ordinul Comandantului Gh. Istrate, erau niste vlastare în care se putea citi viitorul Legiunii. Aceste funeralii, care au cutremurat Bucurestiul prin grandoarea, ordinea si manifestarea de înalta piosenie, l-au înfricat pe regele Carol II. De undeva, dintr-un balcon, urmarind procesiunea s-ar fi exprimat astfel: "Capul acestui rege neîncoronat trebuie sa cada!" Prin funeraliile care pâna la Casa verde au rascolit Bucurestiul, s-a demonstrat forta Legiunii Arhanghelului Mihail. Intors la Sibiu, am jurat sa traiesc în spiritul pe care martirii l-au insuflat întregii fapturi românesti prin jertfa lor. Dupa ce a fost declansata batalia fierului vechi, Capitanul declara Batalia Comertului Legionar. Aceasta noua actiune de mare importanta nationala avea ca scop românizarea comertului, imprimarea unui stil cinstit de comert. O alta pierdere suferita de Miscarea noastra fu încetarea din viata a d-lui. general Cantacuzino Granicerul, presedintele partidului Totul pentru Tara. Am luat parte la funeraliile care s-au desfasurat conform gradului avut în armata. Guvernul a interzis purtarea uniformei legionare, adica a camasilor verzi. Generalul apartinea si armatei, dar si Miscarii. Ca militar, a avut importante decoratii, fiind si cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Din partea Miscarii Legionare a avut Crucea Alba - din partea Generalului Franco, Crucea de Razboi si Crucea Rosie Spaniola la care se adauga Decoratia Alcazarului pe care generalul Moscardo a daruit-o întregii echipe de luptatori romani. Capitanul cumpara un numar mare de pelerine negre pe care gradele si elita legionara, peste 1000 de oameni, le-au îmbracat, în frunte. Capitanul, imediat dupa afetul de tun. conducea pe cel ce 1-a stimat si iubit. Prin ploaia marunta de toamna si noi, delegatii din fiecare judet, toti în negru, 1-am condus pe ultimul drum pe cel ce ne-a iubit. In urma acestei mari pierderi, d-nul inginer Gheorghe Clime a fost numit Presedinte al partidului Totul pentru Tara.

* * *

La Sibiu, plin de avânt si tinerete, m-am lansat din nou în activitate pentru a cunoaste si învata tot ce poate contribui la formarea mea ca om si legionar. Ceva ma îmboldea la actiune, plin de dragoste si zel, fenomen care se întâmpla cu fiecare tânar ce adera la Miscare. Frumusetea Legiunii data de îmbinarea crestinismului cu nationalismul pur era ceva nou in viata politica a tarii si chiar în cea a oamenilor. Guvernul Tatarascu, prin Armând Calinescu, Gabriel Marinescu si toata suita de opresori, a trecut la masuri de atac, ajungând la agresiune, iar slugile lor îsi faceau de cap. Inca nu începuse campania electorala si se putea observa intentia guvernului de a câstiga alegerile programate pentru luna Decembrie 1937.Organele de siguranta si Jandarmeria au primit de la ministrul de justitie. Victor Iamandi si de la Armând Calinescu ministru de interne ordine de zadarnicire a propagandei în orase si comune. Capitanul, sesizând manevrele puterii, de comun acord cu d-nul. Iuliu Maniu, Presedintele Partidului National Taranesc si cu d-nul. George I. Bratianu, Presedinte al Partidului Liberal, cu o orientare sanatoasa pentru tara, încheie un Pact de neagresiune, pentru ca alegerile sa se desfasoare fara acte de agresiune din partea guvernului si sa se evite falsificarea rezultatelor. Cu ocazia comunicarii oficiale a deschiderii campaniei electorale, Capitanul ne îndemna la ordine, sobrietate si modestie în manifestari, încadrându-ne în legile tarii, în libertatea de a ne exprima prin vot optiunea politica. In activitatea noastra locala, în mod normal, faceam deplasari în comunele din apropiere în coloana de mars, disciplinati si cântând. Conform ordinelor primite de la Capitan, ne-a fost interzis sa provocam si sa raspundem la provocari, aceasta pentru ca în unele judete au fost asasinati mai multi legionari. Intr-o Duminica, de dimineata, 40 de legionari, sub comanda lui Mitu Banea si a lui Ghita Branea, am plecat spre comuna Saliste, unde era anuntata o adunare. Am trecut prin comuna Cristian încolonati, cântând, sub privirea sefului de post care s-a facut ca nu ne vede, desi Mitu Banea ne-a comandat: "Bateti pasul!" în ordine, am ajuns în comuna Sacel unde am fost asteptau de mai multi sateni; acestia s-au încolonat în marsul nostru spre Saliste. In centrul localitatii am fost asteptati de un numar destul de mare de oameni care ne simpatizau. Cu cântecul Sfânta Tinerete Legionara am adunat pe toti cei ce au iesit din biserica în straiele lor de sarbatoare, îmi aduc bine aminte de fratii Borza si de Bombea, care faceau parte din Fratia de Cruce. A vorbit Mitu Banea, un orator care electriza masele prin iscusitele cuvinte ce le spunea cu haz si adevar, îmbracat în costum national, era un autentic român ferm si curajos. Adunarea s-a terminat cu cântece si încolonati, am facut cale întoarsa. La intrarea în Sacel am fost intâmpinati de Seful de post si de cei patru jandarmi; cu armele îndreptate spre noi, au încercat sa ne opreasca, înfrunte, Mitu Banea si Ghita Branea care era din Sacel, au ripostat cuviincios pentru atitudinea ilegala in care seful de post ne-a oprit sub tevile armelor. Seful de post spunea ca a primit ordin de la legiunea de jandarmi Sibiu sa fim retinuti. La aceasta afirmatie Mitu ordona drepti, apoi în acordurile Echipei mortii, am pornit înainte, înlaturând cu mâna armele bietilor soldati, pe fata carora am vazut o teama dar si o satisfactie, în felul acesta ne-am continuat drumul. Si la Cristian am fost opriti. Noi cântam Urla dusmanii. O masina militara s-a oprit în fata noastra. Un maior, pe un ton provocator, ne-a amenintat cu arestarea si ne-a cerut sa intram într-o curte. Ghita Branea. locotenent de rezerva, a ripostat la aceasta amenintare declarând ca acceptam sa treaca peste cadavrele noastre si ca considera abuziva amenintarea cu arestarea. Oamenii din comuna, români si sasi, s-au adunat în jurul nostru. S-au solidarizat cu noi ripostând la amenintarile ilegale. Din mijlocul multimii, Florea Octavian demonstra oamenilor nedreptatea care ni se face, fapt ce l-a înfuriat pe maior, neputincios în fata noastra si a locuitorilor. A ordonat celor 15-16 soldati: "încarcati arma!" Mitu, cu spontaineitatea sa, în fata maiorului si-a dezvelit pieptul, cerându-i sa traga, sa înfinga baioneta lânga rana vizibila, capatata în urma unei confruntari similare cu jandarmii din judetul Neamt. Multimea, impresionata de gestul lui Mitu. a început sa murmure, ceea ce 1-a facut pe maior sa se bâlbâie. - Rusine, domnule maior, sa dati asemenea spectacol acestor oameni. Sa stiti ca vom merge direct la d-nul. Comandant al Jandarmeriei din Sibiu. Apoicatre noi: încolonarea si cu Dumnezeu, înainte! Cu cântecul Echipa mortii am plecat spre Sibiu, în urma noastra, camionul cujandarmivenea formal. Cu Sfânta Tinerete am intrat în curtea Prefecturii unde era si Jandarmeria. Dupa discutii cu colonelul comandant, am iesit învingatori din aceasta nesabuita încercare de a ne supune. Misiunea noastra a fost îndeplinita. Pe unde am trecut, oamenii discutau si propaganda noastra datorita împotrivirii în fata jandarmilor a avut un deplin succes. Asa a început campania electorala. Din ciocnirile cu autoritatile, lumea a început sa ne cunoasca, sa vorbeasca si sa ne urmeze. Aceasta întâmplare nu a fost unica, pretutindeni am fost împiedicati sa vorbim si sa ne manifestam. Cântecul a fost arma de care s-au temut dusmanii. In campanie electorala In campania electorala din toamna anului 1937 aveam functia de curier la dispozitia sefului de judet d-nul. Ion Fleseriu, si a d-lui. Ilie Olteanu, seful colportajului, precum si misiunea de a pleca cu câteva ore înainte în localitatile unde trebuia sa pregatesc adunarile. Cu mijloace proprii, pe jos, cu bicicleta, cu trenul, ma deplasam în localitatea respectiva, luam legatura cu seful de garnizoana si chemam oamenii la adunare. In dupa amiaza unei zile frumoase de toamna, am ajuns cu trenul în comuna Hasag. unde sef de garnizoana era camaradul Marie Ion, tatal profesorului Ion Marie, un vechi si încercat legionar. I-am povestit lui nenea Marie de ce am venit, sa anuntam toata comuna ca la orele 6 seara vor sosi dela Sibiu domnii dr. Bidianu, parintele Gândea, Mitu Banea, Nicu Iancu care vor veni din Alamor, prin Mândra si Loamnes. In urma cu doua zile plouase si drumurile erau greu practicabile. Acest taran vârstnic, dar plim de energie, mi-a spus: - Camarade Hentea, stai si ia ceva în gura pâna vin eu de la Primarie ca vreau sa pun tobosarul satului sa anunte adunarea. Pâna am mâncat o papara din multe oua, nenea Marie a revenit furios spunându-mi ca Primarul si Seful de post nu lasa tobosarul sa anunte adunarea. Fara prea multe vorbe, a intrat în sura si a iesit cu un lighean de tabla la toartele caruia a legat o sfoara si. cu ligheanul facut toba, dupa ce a luat doua linguri de lemn de la Lelea Marie, sotia sa. a început sa bata din fata curtii sale. Lelea Marie îsi facea cruce, si eu am ramas mirat de ingeniozitatea si initiativa sa. La primele batai oamenii au iesit din curti curiosi sa vada ce s-a întâmplat. Nenea Marie cu voce tare anunta: - La sase ciasuri tat satul sa fie la Zalul Sasilor, ca va veni de la Sibii d-nul dr. Bidianu, dr. Fleseriu, parintele Cândea, av. Nicolaie Iancu si Mitu Banea care vor vorbi despre partidul Totul pentru Tara. Oamenii, auzind tam-tamul si comunicarea, l-au urmat, venind cu mic cu mare. Femeile îsi faceau cruce si tot satul rascolit de bataile în "toba" s-au adunat la Zalul Sasilor. Fiind îmbracat în costumul national, eram în atentia oamenilor cu care întretineam discutii si le dadeam afise. Se facuse ora 6 si masina cu oratorii nostri nu se arata dinspre Alamor. Ca sa întretin atmosfera împreuna cu nenea Marie am adunat niste tineri si am început sa cântam Desteapta-te Române, apoi Stefan Voda al Moldovei. L-am rugat pe învatatorul Dordea sa vorbeasca, apoi pe nenea Marie: dupa un alt cântec nenea Marie urcat pe scena, mi-a impus aproape sa vorbesc, ca oamenii dadeau semne de nerabdare, în costum national, cu Serpar si bondita apaream în fata unei sali arhipline care ma privea nerabdatoare cu simpatie. Mi-am facut cruce si am iesit pe scena drept si cu mâna stânga la serpar, privind peste oameni cu prestanta si curaj. Peste linistea ce s-a asternut, am început sa vorbesc. Am avut un început cursiv si mi-am dat seama ca dominam sala si atentia oamenilor. O vedeam pe fetele lor. Vorbeam despre Capitan, de Mota si Marin, de binele ce-l voiam aceste tari, sa-1 dam prin munca, cinste si demnitate. Le-am amintit oamenilor ca nu am venit sa le promitem nimic; noi muncim si prin munca vrem sa traim în buna stare. Suntem saraci si nu avem de gând decât sa-i ridicam pe oameni la constiinta unei vieti nationale si crestine. Dupa 20 de minute am auzit uruitul unei masini, timp în care un taran din sala m-a provocat: - Asa-i, domnisorule, ca si regele are averi în strainatate? - Bade, eu nu stiu, dar nu bag mâna în foc pentru nimeni. Când am vazut ca cei asteptati au venit, în cuvinte alese am alunecat spre încheierea discursului meu. Cei asteptati au ramas surprinsi când m- au vazut vorbind. Am încheiat în aplauzele oamenilor, care mi-au dat prin aceasta nota ca am trecut un examen greu. Comandantii m-au felicitat si au apreciat lansarea mea; n-a lipsit însa dojana d-lui. Bidianu, care considera ca mi-am depasit atributiile. Dupa adunare nenea Marie ne-a invitat la cina. Era o atmosfera placuta si, dupa ce am mâncat din tocana de pui facuta de Lelea Marie, am gustat si câte un pahar de vin rosu din butoiul atunci desfacut, în discutiile care au urmat, nenea Marie a zis: - Mi-a placut de camaradul Hentea, ca i-a dat un raspuns bun fostului primar liberal, care 1-a întrebat daca si regele are averi în strainatate. Domnul Bidianu, auzind aceasta, mi-a cerut explicatii si i-am reluat raspunsul, ca eu nu stiu nimic, dar nici nu bag mâna în foc pentru nimeni. Dânsul a considerat ca nu trebuia sa vorbesc despre rege, apoi mi-a comunicat ca voi fi suspendat din activitate pe trei luni. Când am auzit, am lacrimat. Vedeam ca se comite o nedreptate, dar Mitu. Fleseriu si Iancu mi-au luat apararea. Pedeapsa a ramas la o luna suspendare. M-am retras si nenea Marie mi-a spus ca-l va convinge pe d-nul. doctor sa revina. Inghesuiti în masina, ne-am întors la Sibiu. Eram ranit sufleteste si mi-a fost rusine sa-i spun tatalui meu ce am patit. Dupa doua zile, d-nul. Ilie Olteanu m-a condus la d-nul Bidianu care mi-a spus ca s-a anulat suspendarea mea si pot sa-mi vad de treaba ca pâna acum. Nu m-am lasat coplesit de acest fapt. Mi-am vazut de treaba ca si înainte executând tot ce trebuia facut pentru reusita noastra în campania electorala. Imi aduc aminte cum în unele comuna am asistat la adunarile organizate de liberali, taranisti si alte partide; în demagogia lor, oratorii promiteau ca vor face una si alta concurându-se între ei pentru voturi. A fost un caz când în comuna Racovita, liberalii au convocat o mare adunare, între timp am ajuns noi, vreo 20 de legionari, cântând, fapt care i-a facut pe oameni sa vina în jurul nostru lasând oratorul liberal sa vorbeasca, în gol. Tot în demagogia lor, politicienii se foloseau si de unii tarani, punându-i sa vorbeasca. Un alt caz autentic s-a întâmplat în comuna Vorumloc, locul de nastere al tatalui meu. Un avocat liberal a voit sa puna un taran sa vorbeasca la o adunare în sala de joc. I-a dat acestuia un bilet sa- l citeasca dar, un alt taran, vazând biletul în serparul viitorului orator i l- a sustras discret. Urmând la rând, cel în cauza stia doar începutul discursului sau, care începea cu "Asa-i românul". Iesit pe scena cu cuvintele - "Asa-i românul", cauta cu mâna dreapta biletul pe care nu-l gasea în serpar, apoi a zis: "Asa-i românul, ca mi-a furat tâdula din serpar". Semnul electoral al partidului Totul pentru Tara era patratul cu doua puncte. Dupa o munca asidua am ajuns în faza finala a campaniei electorale, în Bucuresti au fost deschise restaurante legionare, cantine pentru muncitori si cooperative care au constituit un model în viata oamenilor, pe linia cinstei si abunei serviri la preturi convenabile. Acestea au sporit popularitatea Miscarii în masele care vedeau în partidul Totul pentru Tara o speranta. Au vazut oamenii pusi pe fapte, nu demagogi pusi pe vorbe goale. Aceste manifestari aufostprivite de unii politicieni cu ochi dusmânosi si plini de invidie, care faceau aluzii rautacioase. Dupa eforturi viu sustinute de Capitan si de întreaga masa de legionari în campania electorala pentru alegerile parlamentare, cele mai valoroase personalitati legionare au candidat. Guvernul, cu toate manevrele, deslantuie presiuni înversunate de teroare soldate cu morti în unele judete. Dar partidul Totul pentru Tara cucereste 473.378 voturi. Legiunea obtinând 66 de locuri în parlamentul tarii. Guvernul, neîntrunind cota de 40% din voturi se prabuseste de la putere. Succesul real înregistrat de partidul Totul pentru Tara a demonstrat popularitatea de care ne bucuram, dar care i-a pus pe gânduri pe vechii politicieni si în primul rând pe regele Carol. Pentru a iesi din încurcatura, regele a format un nou guvern sub conducerea lui Octavian Goga si A.C.Cuza; ei reprezentau aripa dreapta si obtinusera în alegeri doar 9% din voturi. Astfel, Carol încearca sa-i demonstreze lui Hitler noua "orientare politica" a României. Tensiunea politica însa crestea, guvernul instalat era incapabil de guvernare, si prin câteva legi date cuprivire la problema evreiasca de îngradire si marginalizare, s-a crezut ca în România orientarea spre Germania va dainui. Prigoana Dupa 40 de zile a guvernului Goga-Cuza a demisionat. Capitanul, sesizând manevrele regelui, a dizolvat partidul Totul Pentru Tara, îndemnând legionarii la liniste si ordine. Pentru a lua singur frânele conducerii în stat, regele desfiinta toate Partidele politice si instaura dictatura. Capitanul a protestat împotriva acestei dictaturi prin care democratia Parlamentara a fost abuziv interzisa. Proteste au mai facut si Iuliu Maniu si George Bratianu. Acceptarea noii forme de guvernamânt s-a produs cu ajutorul slugilor supuse si avide de putere care au ocupat posturile cheie în guvern. Demnitari si generali s-au pus în slujba regelui tiran care a înfiintat Frontul Renasterii Nationale, îmbracându-i în uniform e pompoase. Toti corifeii regelui, în frunte cu Armând Calinescu si Gabriel Marinescu, si-au strâns rândurile cu scopul precis de a decapita conducerea Miscarii Legionare urzind intrigi si vini imaginare, în mijlocul acestora a fost prins si Nicolae Iorga. Regele, cunoscând valoarea politica a Miscarii, a sefului ei, Corneliu Zelea Codreanu, voia sa o subordoneze. Dar Miscarea Legionara, desi desfiintata, ramânea o forta de sine statatoare. O stare de spirit noua plutea în fiecare compartiment al vietii, si starea de duplicitate a guvernarii nu mai putea dura. Atunci s-a pus la cale arestarea Capitanului. Armând Calinescu îl sfatui pe Nicolae Iorga sa scrie în Neamul Românesc despre asa zisele activitati la cantinele si restaurantele legionare din Bucuresti. Iorga publica numeroase articole veninoase, pline de insulte si neadevar. "Sunteti necinstit sufleteste, domnule profesor" îi scrise Capitanul lui Iorga. Atins în orgoliul de apostol al nationalismului, cum se considera, nu s-a oprit aici: plângându-se lui Armând Calinescu. a recurs la alta necinste, ca sa nu-i zic miselie. L-a sfatuit sa-l dea în judecata pe Corneliu Codreanu pentru ultragiu. Autoritatile au procedat la închiderea restaurantelor si confiscarea bunurilor ce le apartineau, cu o salbaticie ce întrecea orice închipuire. La 17 Aprilie 1938 este arestat Capitanul si începe o noua prigoana! Sute de legionari au fost arestati si trimisi în lagare de concentrare, la Miercurea Ciuc si Vaslui, pentru singura vina ca erau legionari, în toate judetele tarii au fost arestati cei ce erau considerati vârfuri si trimisi în alte lagare improvizate, In numai doua zile Comeliu Codreanu a fost condamnat la 6 luni închisoare (maximum de pedeapsa) de catre Consiliul de Razboi al Capitalei, în procesul intentat de profesorul Nicolae lorga. Au fost trimisi în lagare tatal Capitanului, ing. Clime, prof. V. Cristescu, col. Zavoianu, Radu Gyr, Paul Craja, Nae lonescu. Ilie Gâmeata, Noveanu, Bidianu. Lefter si multi pe care am sa-i amintesc pe parcurs. Ramasi nearestati, importanti comandanti au stat ascunsi: Mironovici, Iordache Nicoara, Belgea, Cristescu, Nicoleta, Lucia Trandafir, Viorel Trifa, Horia Sima. Ei au format nucleul de rezerva si actiune al Legiunii. La 23 Mai 1938 Comeliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani închisoare de catre Tribunalul Militar Bucuresti. A avut 117 martori ai apararii, din care doar 27 au fost audiati. Apararea a fost compusa din sapte avocati prezenti la proces, ajutati de alti 25 de avocati tineri din Bucuresti, din totalul de 228 câti s-au înscris in aparare si n-au fost admisi. Procesul desfasurat cu încalcarea drepturilor de aparare, cu incriminari fictive si martori mincinosi. Lagarele s-au umplut cu cei mai buni dintre noi. Capitanul a fost dus de la Jilava la Râmnicul Sarat unde mai erau si alte vârfuri legionare. Eram putin descumpanit, dar plin de revolta. Asteptam momentul sa dam riposta cuvenita odioaselor înscenari. Mintea mea nu concepea o renuntare la lupta, ci doream sa dam riposta, sa dovedim ca existam chiar - plina prigoana. Dupa cum am fost educat, m-am conformat ultimelor dispozitii si asteptam lupta care trebuia s-o dam în clandestinitate. Prima arestare (1938) In prigoana tineam legatura cu fratii de cruce care deja activau clandestin. La Bucuresti profesorul Vasile Cristescu, împreuna cu alti fruntasi legionari, constituiau comandamentul de prigoana. Reorganizarea marca prezenta si existenta Miscarii. Se raspândeau manifeste; lupta noastra se ducea subversiv. Prin riscurile ce le producea, aceasta activitate nastea emotii si satisfactii deosebite. Pe lânga tipografia Oastei Domnului lucram la înmultirea manifestelor primite prin curieri de la Bucuresti. Prin camaradul Titus Trifa am intrat în posesia unui sapirograf. Lucram într-o pivnita cu Calvarasan Ion si cu tipograful Suciu. Manifestele le împarteam în oras. O satisfactie deosebita ma stapânea dupa efectuarea acestor munci clandestine. Ma specializasem în distribuirea sutelor de foi volante fara ca sa pot fi depistat, desi eram cunoscut de politie, caci mi-am luat toata masurile sa nu pot fi descoperit. Pe de alta parte ma cunosteau oamenii care intrau în posesia manifestelor, într-una din zile am fost invitat la politie si întrebat daca am raspândit manifeste, aratându-mi-se unul din ele. Am negat, dar mi-au facut si o perchezitie acasa. Nu mi-au gasit nimic compromitator si mi-au dat drumul. Stiam ca voi fi supravegheat, însa cu masuri de siguranta sporite am continuat activitatea. Dupa alte zile sunt chemat din nou la politie si confruntat cu 6 persoane pe care le cunoastem din vedere de la Catedrala, din timpul când vindeam legal ziare. Toti erau intelectuali, oameni care au negat ca le-as fi dat manifeste si astfel am plecat acasa, ei ramânând retinuti. Acasa am fost cuprins de neliniste si vinovatie fata de acesti onorabili domni care nu puteau justifica manifestele gasite la ei acasa. Ma simteam vinovat si nu-mi gaseam linistea; batrâni cum erau se lamentau cu lacrimi in ochi si acesta erau "raul" pe care 1-am produs. Am fost chemat din nou la Politie si, în fata chestorului Septimiu Codreanu, n-am putut fi acuzat de nici unul din ei. Dupa mai multe framântari m-am decis sa-i ajut. A doua zi chestorul Codreanu a ramas surprins si nedumerit de prezentarea mea, caci nu puteam fi acuzat de nimic. Invitat sa ocup loc în fata biroului sau, am început sa vorbesc: - Domnule chestor, daca domnia voastra îmi da cuvântul de onoare, am sa fac o marturisire. - Ai cuvântul meu de onoare, te rog vorbeste. - Domnule chestor, îi veti elibera pe cei sase arestati daca recunosc ca le-am dat manifestele? - Da, imediat. - Eu le-am dat aceste manifeste mai demult. Profitând de neatentia lor, le-am strecurat în buzunarele hainelor si pardesielor manifeste împaturate. doar acasa se trezeau cu ele, unii bucurosi si altii înfricosati. Surprins de destainuire, cu o nota de respect mi-a întins mâna felicitându-ma de gestul cavaleresc. M-a asigurat ca toti vor fi eliberati nu înainte de a ma vedea cu ei. Cei sase au fost adusi în birou. Chestorul le-a explicat ca eu, din proprie initiativa si din respect pentru ei, îmi asumasem riscul recunoasterii facute. Oamenii m-au îmbatisat multumindu-mi ca am în atâta demnitate. Chestorul asista la acest deznodamânt si mi-a promis ca va întocmi actele ca sa primesc minimum de pedeapsa prevazuta în articolul legii. Am dat o declaratie pe o singura pagina si cei sase au fost eliberati, iar eu declarat arestat. In aceeasi zi am fost depus la închisoarea militara din str. Sarii. La judecatorul de instructie am fost tratat cu respect; tot pe o pagina am dat declaratia urmând ca sa fiu judecat. Incepea calvarul în lumea celor oprimati pentru adevarul spus si scris, pentru ce s-a facut si nu s-a facut - un atentat la gândirea umana. In perioada acomodarii si din lipsa altei preocupari, m-am suit la geam si am început sa cânt doine si cântece legionare. Deodata usa se deschide si am fost surprins cântând o doina. Procurorul maior Bacanu s-a repezit la mine înjurându-ma cu amenintari si insulte care m-au facut sa ies din tacere. Aparându-mi demnitatea, i-am spus ca scaunul pe care sade are numai trei picioare si în curând o sa cada. - Tineretul acesta de care va bateti joc nu va uita nelegiuirile ce le exercitati asupra neamului întreg în acest timp când în Europa se fac transformari si razboiul ne pândeste. Furios, a dat ordin sa fiu pus în lanturi si a doua zi, la un alt interogatoriu, mi-a adaugat circumstante agravante. Procesul care a urmat a facut multa vâlva în oras si maiorul Bacanu a dispus o noua perchezitie. Atunci din abuz mi-a fost confiscat costumul national bucovinean pe care se aflau unele însemne ale Garzii de Fier. La data procesului, tot orasul era în jurul Tribunalului militar. Am fost adus sub escorta de patru soldati ce tineau cu pustile îndreptate spre mine.Multimea ma încuraja. Elevii si elevele, solidarizati cu mine, îmi dadeau tigari si mici pachete, încet, înaintam spre Tribunal. Oamenii pe care îi auzeam erau indignati de efectele dictaturii regale. In sala de sedinte arhiplina o suita de avocati s-au înscris în apararea mea. Erau acolo Nistor Chioreanu, Nicu Iancu,Lae Lupu si altii. Ascultând rechizitoriul procurorului aveam impresia ca nu eram la un proces de raspândire de manifeste, ci la un mare proces de înalta tradare, cu implicatii grave. Cu dârzenie am raspuns la întrebarile maiorului Bacanu care îmi cerea maximum de pedeapsa. Avocatii încriminau metodele nedrepte asupra tineretului român. Dupa deliberare, citindu-se sentinta prin care am fost condamnat la l an închisoare corectionala, publicul a scos un murmur de dezaprobare. La 18 ani stiam ce vreau. In închisoarea din str. Zaharia Boiu eram peste 180 de legionari din judetele limitrofe ce apartineau deTribunalul Militar al corpului 7 Armata. Cum eram din Sibiu, am luat legatura cu exteriorul prin gardianul Opreana. L-am trimis la tatal meu. Acesta a organizat cu bunavointa altor camarazi ajutorul pentru toti legionarii. Zilnic veneau oalele cu mâncare gatita. Cu ajutorul învatatorului Jurubita din Smardioasa, Teleorman, Geacu Petre, macedonean din Tumu-Severin, cu avocatul Ciuca Marin, tot din Turnu- Severin, s-a început trairea legionara în comun pe camere. Prin rugaciune, se facea educatia si cei mai bine pregatiti tineau prelegeri, care antrenau oamenii la traire spirituala. Pe rând si alti gardieni au pactizat cu noi, ajutându-ne cu cele ce le puteau face, încalcând regulamentul. In închisoarea Vacaresti Atmosfera de traire legionara era imprimata pe linia spiritualitatii crestine si nationale. Totul era în ordine la inspectii. Procurorii plecau multumiti de felul cum li se vorbea. Aveam niste dureri groaznice de masele; a trebuit sa fiu dus la un stomatolog. Spitalul din Vacaresti era pentru detinutii bolnavi, asa ca directorul stiind ca la noapte vine duba, mi-a facut formele pentru a pleca la Vacaresti. Acolo, dupa o scurta carantina, am fost dus între zidurile unde erau legionarii. Bunii camarazi m-au înconjurat cu toata atentia, fiind cel mai tânar dintre cei peste 250 de legionari. Unul din camarazi m-a dus la dispensarul din curtea mare unde medicul a dispus internarea mea în dispensar în una din chilii, desi toate erau ocupate. Frizerul, detinut de drept comun, a auzit cum explicam baietilor nostri situatia si mi-a propus sa merg în camera lui, el fiind singur în chilie. Un camarad care a auzit propunerea m-a asigurat ca pot sa merg deoarece este verificat ca un om pasnic si cinstit. Seful grupului de legionari era Dragnea Zamfir, un om voinic, autoritar, care pastra disciplina în sectorul legionar. Din spusele unui student teolog din Vâlcea am aflat ca noul meu vecin se numeste Veres Miclos. cu doua condamnari pe viata pentru sase crime. M-am îngrozit, îmi parea râu ca am acceptat o ferta sa. M-am adresat sefului si altor camarazi. Mi-au dat asigurari ca pot sa merg în chilia lui si ca a mai fost un camarad în situatia mea. Pe înserat, cu geamantanul în mâna, însotit de gazda mea. am plecat spre chiliile din jurul bisericii. De la el am aflat ca aici se întâmpla multe hotii si criminalii erau liberi prin curte. Fel de fel de figuri, sezând pe jos în jurul bisericii, jucau barbut, carti, se furau între ei si ca într-un bâlci vedeam comercianti ambulanti, unii cumparau, altii vindeau placinte, braga si fructe. Unii erau meseriasi, reparau încaltaminte, chiar croitori care modificau haine alaturi de lustragii ce ofereau si o cafea în ibrice parca scoase din nisip. Am asistat la o încaierare între ei. Mi-era frica sa nu-mi smulga borfasii valiza din mâna. caci se uitau la mine ca la o victima, dar protectorul meu era respectat de ei. Aveam impresia ca am intrat în infern.

Veres Miclos

Omul acesta de statura mijlocie, mai mult gras decât slab, cu fata rotunda, brazdata de riduri adânci, cu sprâncene stufoase si mâinile butucanoase, era colegul meu de camera. Cu o frica ascunsa, am intrat în chilia a carei usa a fost închisa de un gardian, în spatiul chiliei de doi pe trei metri, varuita proaspat, cu un geam mic, m-am asezat timid pe patul indicat de colegul meu. Pe patul de fier aveam o saltea cu cearseaf, o mica perna si o patura. Cautam sa evit orice discutie inutila, dar nu doream sa-mi tradez retinerea fata de el. Gânduri negre îmi treceau prin cap. Am auzit în multe ocazii despre manifestarile marilor asasini, spargatori si odiosi criminali, care în nebunia lor recurgeau la orice perversitati, în rugaciunile ce le faceam, ceream ajutorul lui Dumnezeu sa ma fereasca de mult cunoscutele îndeletniciri ale perversilor detinuti, în discutiile pe care a trebuit sa le port, dupa ce am vorbit despre mine si familia mea, a început si el sa-mi destainuie unele fapte ce-1 apasau pe constiinta. Mi-a povestit ca o simpla greseala l-a împins la comiterea primei crime, ca apoi, din cauza societatii, sa fie împins la alte doua crime, pe care n-a voit sa le comita. Era împotriva societatii care l-a împins la rau nu prin legile ei, ci prin oamenii care sunt pusi sa aplice legea. Omul nu era un înrait, caci mai avea în el o cât de mica aparenta de om constient. Nedreptatea a fost cauza dezastrului sau. Despre el s-au scris multe în Ungaria. Numele lui a ajuns sa-i cutremure chiar pe raufacatori, când într-o lupta corp la corp a ajuns sa ucida trei oameni ai politiei care l-au schingiuit, reusind sa fuga si sa ajunga iar în România. La auzul acestor marrturisiri taceam si simteam ca ma sufoc; nu clipeam dar ma prefaceam ca-i dau atentie. Prima crima comisa îl apasa pe constiinta. Dând semne de oboseala, în cele din urma am adormit, ca sa ma trezesc auzindu-1 cum se ruga pe limba lui. In atmosfera aceea de frica mi-am tras patura pe cap, apoi 1-am auzit sforaind. M-am trezit de câteva ori din cauza plosnitelor care misunau pe mine iesite din crapaturile coscovelii peretilor. Se urcau pe tavan si cadeau direct pe mine. A fost o noapte de chin si calvar. Traiam un cosmar când vedeam unde sunt si cu cine sunt în chilie. Totusi am dormit si m-am sculat doar când am auzit clopotul care a dat desteptarea. Gazda mi-a dat buna dimineata, iar eu i-am raspuns: - Io reghelt. I-am citit pe fata o bucurie: ma invita la masa în fata chiliei unde am servit pâine cu unt si lapte, în jurul bisericii locuitorii acestei insule a delicventilor erau fiecare cu îndeletnicirile lui. Detinutii aveau legile lor. Faimosii criminali Berila, Sile Constantinescu, Tatu Mos, marele ecscroc international Alexandrescu si multi spargatori de case de bani se încadrau în ierarhia pe care majoritatea hotilor, pungasilor si a borfasilor trebuiau sa o respecte. Aveam impresia ca ma gasesc în fata celor mai odioase figuri ale fortelor raului, care se întreceau în a arata suprematia prin calificarea pe care o aveau, în jocurile de noroc, barbutul era cel mai practicat si se termina prin încaierari sângeroase. In viesparul acela de raufacatori ce parea o Sodoma si o Gomora, auzeam cel mai josnic vocabular de înjuraturi. Mi-am facut loc printre aceste gunoaie ale societatii si am intrat în biserica. Sub icoana sfântului Arhanghel Mihail, Capitanul Comeliu Codreanu s-a rugat împreuna cu Ionel Mota, înfiintând Legiunea Arhanghelului Mihail. M-am rugat si eu si mai fericit si luminat m-am dus intre ziduri la camarazii mei, care ma asteptau. Acolo l-am cunoscut pe Adrian Mogâldea. un tânar ziarist. Intors în curtea spitalului asteptam la rând pentru a fi consultat de medicul stomatolog, în cele din urma am intrat. Aveam o infectie care nu permitea extractia unor masele. Dupa o injectie, am iesit în curtea dispensarului: parea un loc privilegiat. Dupa câteva ore, m-am dus între ziduri la camarazii ce ma asteptau. Aici am ascultat un preot care vorbea despre viata primilor crestini. Am stat acolo pana seara.

Max Auschnit

Nu-mi amintesc de cele patimite în cea de-a doua noapte, mai ales în lupta cu plosnitele. Când m-am prezentat la dispensar, era o coada care impunea o asteptaremaiîndelungata, Am intrat în curtcica unde, la masa rotunda cu otolii de rachita, sub bataia razelor cu soare, fuma o persoana deosebita. Mi-am cerut permisiunea de a ocupa un loc; cu un gest aprobator, domnul mi-a aratat locul de lânga dânsul. M-am prezentat si am aflat cu uimire ca ma aflam lânga regele otelului din România, bancherul si magnatul Max Auschnit, implicat în afacerea Skoda, condamnat la cinci ani. M-am apropiat de dânsul cu respect si buna cuviinta, încercând sa discut la intamplare probleme politice. Unele îmi erau confuze si nelamurite din cele ce le-am aflat din ziare. Intrebat, i-am raspuns ca sunt condamnat la un an închisoare pentru activitate legionara. Omul a ramas putin surprins de comportarea mea; probabil voia sa-si satisfaca curiozitatea discutând cu un tânar legionar. Mi-a oferit o tigara pe care am refuzat-o. M-a întrebat de originea sociala. Treptat am aluncat în discutii politice. Intr-o oarecare masura, omul acesta mi-a placut: discutiile cu el erau agreabile. La o întrebare directa de a afla ce m-a facut sa ader la Miscarea Legionara, i-am raspuns prin câteva cuvinte: dragoste de neam, tara si cruce. La acest raspuns, dupa o clipa de gândire mi-a spus: - Ceea ce mi-ai spus este frumos si sublim, dar irealizabil din punct de vedere politic. Alte forte ostile voua va lasa sa obtineti numai ce vor ele ca sa va implicati în