"Tiberiu Hentea. Legionar din Ardeal Foarte credincios A fost imposibil sa îl convingem sa nu mai posteasca Vinerea si mai ales de Paste, când timp de trei zile a facut post negru cu toate ca muncea din greu în mina Era extrem de slabit de anii lungi de puscarie pe care îi executase Era înconjurat de mai multi tineri din organizatiile Fratiilor de Cruce, ocupându-se de educatia lor religioasa. Om de un caracter ireprosabil".
Ion Ioanid: "Inchisoarea noastra cea de toate zilele", vol I, Rd. Albatros, Bucuresti, 1991

Am închinat aceasta carte sotiei mele, Livia, care m-a înteles si urmat, ca împreuna sa înfruntam toate privirile si sicanele securitatii pe parcursul vietii noastre. Mi-a fost un permanent sprijin moral, care întelegându-mi lupta si suferinta m-a ajutat la scrierea acestor marturii.

Tiberiu Hentea

Cuvânt introductiv

In acest sfârsit de veac sbuciumat omul cauta sa descopere si sa stabileasca adevarul. Setea de adevar îsi are explicatia în faptul ca eroii acestor vremuri, au stat sub interdictia de exprimare, si manifestare, sub dictaturi, au suportat nedreptatea, ura. închipuiti-vã ca ati gasit apelul unui naufragiat care a lansat acest mesaj în speranta ca se va putea afla despre existenta sa. Am scris pentru cei multi, pentru cei otraviti de peste cinci decenii cu lectura preluata de la uneltele oarbe ale unor politicieni care ne-au urât de moarte. Acestora, daca mai sunt, le raspund: Voi ati fost primii care ati folosit violenta, ne-ati lovit, ne-ati chinuit si ne-ati ucis cei mai buni. Daca ne urâti si acum nu faceti altceva decât sa acoperiti crimele odioase asupra unor generati i care prin esenta gândirii lor s-au ridicat în apararea neamului si a crestinatatii. Va rog dragi cititori, sa nu ma considerati decât ceea ce sunt, adica unul de jos care în vorbirea curenta româneasca prezinta un adevar. Istoria dupa primul razboi mondial nu este scrisa cu competenta, în concordanta cu evenimentele ce s-au produs. Istoricii omit fapte reale de importanta nationala. Betia puterii, orgoliul si miopia în care s-au complacut guvernantii de atunci nu au scuza; motivele sunt diverse. Oamenii politici ale caror raspunderi s-au dovedit a fi nule. au lovit în tinerii ce au sesizat pericolul rosu. Marele vis al României Mari avea nevoie de conducatori demni si fara vicii; tara si poporul era însângerat nu ca sa se deschida portile unor impostori pusi pe capatuiala. Fara a jigni pe cineva, îndraznesc sa afirm ca demagogia a fost un prilej de afirmare politica si obtinerea puterii. Orgoliosii, înteleptii si vanitosii s-au razboit între ei lansându-se în polemici si jocuri ale unor forte oculte care au împins tara în dezastru. Acest fenomen al orbirii si incapacitatii de a vedea si sesiza esentialul în adevaratele stari de lucruri din tara era caracteristic si statelor vest-europene. Aceleasi vorbe goale si sloganuri, tratate si discutii, erau framântate în plasamente ca, în final, sa constatam ca ne aflam în preajma celui de-al doilea razboi mondial: nepregatiti, neînarmati si surprinsi de evenimente. Era posibil sa nu se vada pericolul rosu? Regele Carol al II- lea, cu clica lui de calai a ucis miseleste floarea tineretului român în frunte cu Capitanul Cornehu Zelea Codreanu. A luat cineva atitudine în afara de Iuliu Maniu si George Bratianu? Nu! Toti politicienii au tacut si s-au strâns în jurul odiosului Rege ca sa ucida pe cei ce au ramas din elita legionara. Greva muncitorilor de la Grivita din 1933 a fost dovada ca bolsevismul îsi avea organizatiile sale în întreprinderi. Nu s-a învatat nimic din acest proces? S-a facut însa caz ca trei legionari 1-au pedepsit pe primul Ministru I.G. Duca pentru desfiintarea Garzii de Fier si pentru crime -care nu sunt cunoscute de majoritatea românilor Nu s-a înteles ca acesti legionari au vrut sa-i trezeasca la realitate pe politicieni"? Ca un Prim Ministru nu trebuie sa fie manevrat de forte oculte straine"? Acest caz a fost rampa de lansare a injuriilor defaimarilor si caracterizam noastre ca teroristi si mânuitori ai violentei cu scopul de a fi eliminati de pe scena istoriei Deci violenta vine de la adversarii politici, uciderea Capitanului si a celor patru sute de camarazi ne-a împins la legitima noastia aparare. Crimele comise asupra noastra au fost miselesti prin metodele folosite. Ucisi prin strangulare, arsi de vii în crematorii, aruncati de la etaj, expusi pe strazi, ucisi în anchete, arsi cu vitriol. Putem noi sa tacem? Putem sa fim nepasatori? Putem sa uitam? Nu , desigur nu. Au fostprea frumoase ideile si bunele noastre intentii fata de neamul nostru, tara si altarul lui Hristos. Cele ce s-au petrecut în România n-a cunoscut Europa în veacul acesta, spre rusinea noastra de români care am ajuns sa ne ucidem între noi. Timpul care a trecut si conditiile vitrege pe care le-am trait nu ne-au permis sa iesim la lumina, sa vorbim, sa scriem, pentru ca spunând Adevarul, sa ne aparam. Dragii mei cititori va rog acordati-mi încrederea ca va veti stradui sa întelegeti ca am fost victimele unor vremi apocaliptice în care miseii si cei fara de lege si-au facut de cap în tara asta. Dupa 50 de ani de prigoana, hartuieli, suferinte si bataie de joc la vârsta de 73 de ani, încerc prin aceste memorii sa redau Adevarul asa cum a fost si trebuie sa fie cunoscut Lucrarea de fata nu este o literara, limbajul folosit este comun, este o autobiografie scrisa in forma de reportaj în care faptele prezentate nu sunt create din imaginatie pentru a demonstra ceva senzational. Sunt convins ca omul satul n-o sa poata crede efectele ce le cauzeaza o foame dusa luni ,ani si zeci de ani, ca foamea duce la deformari psihice si fizice individul, degradandu-i moralul. Bataia, frica de necunoscut, amenintarile de tot felul nu pot fi întelese de orice om daca nu cunoaste limitele de suferinta ale fiintei umane. Asupra noastra s-au facut experiente si atrocitati dupa bunul plac al celor de sus si excesul de zel al celui din urma agent sau gardian. Personal ma cutremur de cele ce le-au suferit multi din camarazii pe care i-am cunoscut De aceea m-am limitat la redarea numai a celor ce pe pielea mea le-am cunoscut. Pot spune ca au fost multi detinuti care au depasit limita suferintei umane calcând peste ceea ce medicina si psihologia au cunoscut, toate acestea vor putea fi un izvor de studii pentru conditii iesite din comun, adeverindu-se zicala "Nu-i da Doamne, omului cât poate duce". Nici o miscare organizatie sau partid politic din toate tarile europene n-au opus atâta rezisteta si lupta împotriva sistemului comunist. Voua dragi tineri ma adresez direct, cititi aceste pagini care cuprind memoriile unui tânar ce si-a ales singur drumul spinos al suferintei. Veti citi fapte si trâiri din care voi sa trageti concluzii edificându-va de Adevarul si justetea cauzei noastre. Daca astazi sunt batrân, n-am uitat ca am fost tânar ca voi. Si daca tineretea mea va poate spune ceva, cititi orice carte ce va cade în mâna a altor legionan care au suferit mai mult decât mine. Din frica de adevar se gasesc si astazi voci care sa ne acuze pentru fapte ce s-au produs pe parcursul multor ani de lupta. Sa nu se creada ca sustin ideea ca noi nu am gresit niciodata, lupta în sine ne învata ca se poate gresi pentru atingerea unui obiectiv. Greselile si înfrângerile noastie fac parte din noi din straduinta de a ne realiza visul, din prea multa intransigenta. Astfel eu spun ca am facut abuzuri de tinerete si suferinta, de jertfe ca acestea sa serveasca pentru ziua de mâine. Am consideiat ca trebuie sa scriu ca sa demonstrez ca nu am murit, ca existam. Acesta am fost, asa am gândit si am trait, n-am fost conducator de osti, om politic, savant sau filozof dar cum vedeti, mi-am scris memoriile ca un luptator anticomunist autentic.
Autorul

1920

M-am nascut în atmosfera încarcata de marile transformari pe care primul razboi mondial le-a adus în viata oamenilor si a popoarelor. Tatal meu a fost primul meserias român cu usa de pravalie din Sibiu si se bucura de stima autoritatilor alaturi de mama, o femeie frumoasa ce s-a impus în elita conducatoare a femeilor din oras. Am crescut în climatul acesta, când marele vis al întregirii neamului a fost împlinit. Europa, zguduita din temelii, era un vacarm de idei si curente în cautarea echilibrului prin reforme politice, economice, sociale, nationale si geografice. Prabusirea Imperiului Rus si a celui Austro-Ungar au schimbat structura si fata Europei, în Apus popoarele si-au revendicat drepturile nationale de independenta si libertate, prin rasturnari de situatii, prin reforme si aspiratii la prosperitate. In acelasi timp. în Rasarit în locul tarismului s-a instaurat tirania. haosul si anarhia în urma revolutiei comuniste din 1917. Cele mai elementare drepturi au fost calcate în picioare de clasa instalata la putere în numele "dreptatii sociale" propovaduite de ideologia marxista. Bolsevizarea Rusiei a însemnat distrugerea trecutului, negarea adevarului si a credintei, prin ura si învrajbire a claselor sociale. Problemele cele mai acute pe care le-a avut Europa au fost cele create de comunismul expansionist-intemationalist -un pericol pentru omenire. Omul a fost rupt de familie, traditie si Biserica, împins în imoralitate, imbecilizat prin mizerie si înfometare. Tot ce a fost trebuia sters din mintea oamenilor si înlocuit cu lozinci amagitoare, în numele proletariatului, ateismului a fost instalat în Kremlin de marele demon Lenin.

Amintiri din copilarie
1926

Nenea Belascu lucra în atelierul de încaltaminte al tatalui meu. Era omul de încredere care coordona lucrul cu cei 20 de angajati, calfe si ucenici. Era un om bun, un meserias cu mult bun simt. stapân pe el si dupa pregatirea ce o avea facea fata tuturor problemelor ce se iveau. La încrederea aceasta a raspuns prin cinste ireprosabila si prin devotamentul fata de patron. Venea primul si pleca ultimul din atelier, nu-i scapa nimic si disciplina era impusa prin felul sau de a fi. Vorbaret din fire povestea cu mult haz cele auzite si citite, tradându-si originea de taran în toate ocaziile, dar si sentimentele de bun crestin. Tata era ocupat cu probleme de aprovizionare si cu vânzarea produselor; prezenta sa în atelier era pentru fiecare angajat un prilej de a- si spune necazurile si a-i cere ajutorul. La cei 6 ani ai mei, eram fericit când auzeam din gura tatii cuvinte de îmbarbatare sau sprijinul material si moral ce-1 acorda, în aceasta comunitate, în atmosfera vesnic calda, se discuta si se talmaceau fel de fel de probleme, iar lucrul se desfasura în voie buna. Dimineata, în jurul orei 9, îmi faceam aparitia în atelier, eram luat în brate de fiecare, înconjurat de dragostea lor si-i asaltam cu întrebari la care asteptam raspunsul, în dorinta de a cunoaste ce mi se parea mai deosebit. Din cauza aceasta, mama mi-a interzis sa mai intru în atelier si eram obligat sa plec cu servitoarea la plimbare pe aleea careia i se spunea Schullerschantz. Un miel cu o fundita rosie la gât care ma însotea în toata joaca mea pe sub castanii acelei alei. Când vremea era urâta, prezenta mea era tolerata în atelier si ma simteam în largul meu. Ucenicii plecau dupa cumparaturi, aducând jumere calde, salamuri proaspete, comuri cu unt, pâine calda si fructe. Din toate acestea gustam si eu. Toate îmi pareau mai bune desi abia coborâsem de la masa. Ucenicii aduceau cu regularitate ziarele, rasfoite în timpul repausului de nenea Belascu, iar nenea Daju citea cu glas tare ce era mai important. Acelasi lucru îl facea si tata, cititul acestor ziare facea parte din tabietul mesei si era ceva foarte normal. Cum eram dornic si curios de a cunoaste tot, urmaream pozele, asupra carora ceream explicatii. Astfel pe prima pagina a ziarului Universul am vazut un urs ridicat în doua picioare, avea pe cap o caciula cu mot si o stea în cinci colturi, ursul cu chip de om lovea cu un bici un taran care tragea la un plug în timp ce în coltul de sus al pozei era o biserica în flacari si un preot sub laba ursului Imaginea m-a impresionat adânc, am început sa plâng si l-am întrebat pe nenea Belascu ce-i cu ursul acela. S-a uitat la mine mirat si mi-a spus ca ursul este un bolsevic. Bolsevicii îi pun pe oameni la munci grele bisericilor li se da foc si preotilor le este interzis sa mai faca slujbe în biserici. Diavolul a pus stapânire pe acea tara si pagânii fac ce vor în urma revolutiei care ameninta chiar tara noastra deoarece suntem vecini cu ei.
- Dar nene Belascu de ce nu omoara cineva ursul acesta care zici ca ne ameninta si pe noi? De ce îl lasam sa-si bata joc de oameni?
- Ei, dragul meu forta lui e mare, revolutia a întors totul pe dos, el n-a ajuns la putere ca sa plece. Vei creste mare si ai sa vezi cruzimea lui, ai sa vezi biserici în care se fac cârciumi si grajduri iar vrajba între oameni v-a fi tot mai mare în lume.
- Da? Dar noi nu avem pusti si gloante ca sa-l împuscam? De ce stam? De ce-l lasam sa arda bisericile?
Plângeam cu hohote lacrimile mi-au fost sterse de nenea Daju, care m-a luat in brate, apoi cu palma dreapta a dat în capul ursului ca sa ma îmbune. - O sa te faci mare si-ai sa-l înfrunti pe acest urs turbat îmi spunea nenea Belascu. Sa stii copile, ca pâna când oamenii nu se unesc între ei nu se poate duce lupta cu el. Sa stii ca lupta care se va da este între bine si rau. Oamenii de acolo traiesc trista experienta iar pâna la urma lumea întreaga va fi amenintata si va trebui sa treaca timp ca sa se trezeasca toti. Acestea mi le-a spus mai târziu când aduceam vorba de bolsevici. Prima imagine formata despre comunism s-a întiparit adânc în viata mea Obsedat de acest tablou, eram curios sa vad ce mai face ursul. Ceream sa mi se arate ziarele, si printre diferite caricaturi l-am vazut pe Stalin pentru prima data tot cu caciula cu cinci stele în frunte, încaltat cu ciobote pline de sânge, vorbind unui popor îngenuncheat si însângerat. L-am privit mult pe acest bolsevic pe care doream sa-1 înfrunt când voi fi mare caci nenea Belascu mi-a spus ca el este diavolul pe pamânt.

* * *

Toate au fost bune în casa noastra. Belsugul era din plin Sarbatorilese tineau cu mult fast. Nu pot sa uit seara de Ajun a Craciunului când îl asteptam pe Mos Craciun când grupurile de colindatori se perindau prin casa noastra. Tata mare patron primea colindul cu cinste, iar mama, neîntrecuta în cele culinare era darnica si fericita în casa noastra, noi copiii primeam cele mai frumoase si atrâgatoare jucarii când fastul sarbatorii era în toi. Când sosea Mos Craciun radiam de bucurie primeam daruri multe si parca pluteam în jurul bradului aprins. Spre surprinderea mea, odata barba mosului a luat foc. S-a produs panica, iar eu plângeam când vedeam flacarile ce cuprindeau fata Mosului înfricosat, descoperii ca mosul era însusi nenea Belascu. Parca totul s-a naruit, plângeam în hohote si nu-mi venea a crede ca Mosul era chiar nenea Belascu. Tata a stins focul, dar pe fata Mosului am vazut arsuri grave care-l desfigurau. Mi-am dat seama ca am fost mintit ca Mosul adevarat a fost o farsa si dezamagirea m-a descumpanit. Apoi m-am convins ca omul acesta pentru noi copiii a ajuns desfigurat. Tata, consolându-ma, mi-a spus ca el a facut pe Mosul ca sa ne bucuram noi, caci adevaratul Mos n-a putut veni, si el va avea grija ca nenea Belascu sa se faca bine. Acesta a fost ultimul Craciun în care familia noastra întreaga a serbat nasterea Mântuitorului. Tragicul lui sfârsit parca a prevestit alte nenorociri ce vor veni.

* * *

Criza economica si financiara de dupa primul razboi mondial a atins majoritatea firmelor nou create. Tatal meu a dat faliment. Atelierul de încaltaminte, tabacaria si restaurantul au fost lichidate în urma datoriilor la banci. Casa din str. Rotarilor si cea din str. Turnului au fost sechestrate si vândute. Dezastrul era total. Ma asociam în gândurile mele cu taranul rus, pe care îl vazusem în ziar, întelegându-i suferinta si astfel ma împacam cu noua situatie. Numai mai era nenea Belascu, nici lucratorii care ma luau în brate nici mielul alb ca sa ma plimb în joaca pe aleea Schullerschantz. La Râmnicn Vâlcea Luat de bunica recasatorita cu boierul Guta Tranca din Ionesti- Vâlcea m-am conformat nou situatii încadrându-ma în programul de scoala din Râmnicu Vâlcea. Terminând clasa întâia primara am fost dus la Ionesti Acolo, la tara unde era conacul boieresc, am început sa ma obisnuiesc si sa descopar noi forme de viata, alti oameni si alte obiceiuri. Imbracat ca un pui de boier, m-am prins în jocuri cu copiii taranilor. Imi placea sa cunosc mosia situata în jurul conacului în livada de pomi sute de porci cu purcei care se hraneau singuri, via avea toate soiurile de struguri, grajdurile cu vaci si boi pentru munca ma impresionau, iar butoaiele din pivnitele de sub cladirea conacului erau atât de mari încât un calaret putea sta bine înauntru cu cal cu tot. In scurt timp ma obisnuisem cu bunicul, om înalt, impunator în costumul boieresc, cu vesta neagra încheiata pe gât, cu camasa alba cusuta cu borangic peste pantalonii albi de aba. Figura lui exprima o noblete naturala si ma facea sa ma simt mândru când ma lua cu el în trasura trasa de patru cai negri ce luceau în ton cu pernele de catifea rosie. Ma simteam fericit când ne duceam la biserica în Râmnicu Vâlcea unde se întâlnea cu alti boieri, oameni de afaceri, oficialitati si oameni politici. Eram prezentat ca un nepot pe care vrea sa-l înfieze; îl tineam de mâna în timp ce ascultam atent tot ce se discuta. Ma gaseam în clasa a treia primara si eram printre elevii buni. într-una din zile, în trasura, l-am întrebat: - Bunicule asa-i ca matale nu-i pui pe oameni sa traga la plug? Uimit, ma întreaba: - Ce vorbe sunt astea, mai baiete? Cine ti-a bagat în cap prostiile astea? M-am înrosit si a trebuit sa-i spun povestea cu tabloul vazut în ziar: - Asa-i ca ai sa ma ajuti când am sa fiu mare sa-i batem pe bolsevici? - Ei, fiul meu, de când e lumea au fost conducatori si supusi, totdeauna au fost bogati si saraci, si oamenii nu sunt egali decât în fata lui Dumnezeu si a mortii. Ai sa ajungi mare, si ai sa vezi ca sunt lucruri care nu se pot schimba peste noapte. Va trebui sa treaca timp ca oamenii sa înteleaga ca pe pamânt oameni egali nu vor putea fi. în ce priveste bolsevicii, ei sunt de curând la putere si vor sa se întinda ca pecinginea în lume, iar noi suntem prea mici ca sa-i învingem. Dar..., au sa cada si ei, ca orice stapânire e trecatoare. L-am ascultat si l-am rugat sa ma ierte, reluându-mi locul cuviincios de copil. M-a mângâiat si am simtit ca-i plac. desi întrebarile mele l-au pus pe gânduri. Dupa aceasta discutie eram mai apreciat de el si ochiul lui ma urmarea când ma vedea zilnic printre oameni, îmi acorda atâta încredere încât aveam acces la casele de bani. Omul acesta bun vedea în mine urmasul lui si ma initia în tot ce interesa gospodaria conacului. Chiar si eu ma consideram ca un stapân. Ma interesam de animale, de argati, de pivnite, daca erau sau nu încuiate. Ceea ce era mai strident în ochii mei, erau taranii pe care îi vedeam când se întorceau de la munca istoviti, dar totusi veseli în sumara lor îmbracaminte, desculti, încinsi la mijloc cu un brâu peste camasa de in sau cânepa. Simplitatea si felul lor de viata, deosebit de al taranilor ardeleni ma deruta, îi vedeam seara la cina. veseli, uitând de oboseala, de truda dusa zi de zi pe ogoare, în livezi si prin vii. Bunicul dadea seara vin si se încingeau hore si jocuri de buna voie. într-o zi ma aflam cu bunicul la Generalul Marinescu din Râmnicu Vâlcea unde au venit parintele Georgescu din lonesti si procurorul Scarlatescu cu sotia. Se vorbea despre bolsevici, despre haosul din Rusia, si am înteles ca toti condamnau regimul de acolo, si ca se fac deportari în Siberia. Mângâiat pe frunte de bunic, stateam alaturi de el si paream foarte fericit. La înapoiere, în trasura, l-am întrebat:
- Bunicule, ce vor bolsevicii, ce-i aia clasa sociala, de ce oamenii nu-i înfrunta pe bolsevici?
Calm si binevoitor mi-a explicat ca ceea ce vor bolsevicii este ceva ce nu se va putea realiza niciodata. Ei vor ca toata lumea sa fie la fel, vor egalitate, sa munceasca în comun, fara sa gândeasca, si sa mâncam cu totii la un cazan. O categorie de oameni formeaza o clasa sociala asa cum sunt muncitorii, taranii si intelectualii. Ei, dragul meu, nu vor ca aceste clase sa fie unite si de aceea au creat asa zisa lupta de clasa. Când vei fi mare ai sa vezi ca fiecare om îsi are rostul si locul acolo unde traieste, munca îl poate ridica la un trai mai bun. Iar ce ai vazut în ziar e numai o fata a cruzimii bolsevice careia i se mai spune si comunism. In sinea sa el sesizase ca eu vedeam diferenta dintre el si tarani, astfel ca mi-a zis: - Omul trebuie sa se ridice liber prin munca si evolutia lui trebuie sa se faca normal pentru a nu parveni. Cu timpul toti oamenii vor ajunge la proprietatea lor, pe pamântul si casa lor, si atunci cei mai harnici gospodari vor fi în frunte, unii, poate boieri, asa cum vezi ca sunt eu. Prostii si lenesii vor ramâne în urma si comunistii se folosesc de ei ca sa-i atâte împotriva celor avuti. Mintea mea nu putea întelege de ce bunicul, asa bun cum era, nu facea mai mult pentru tarani. Mai târziu mi-a explicat situatia si consideram ca purtarea lui cu acesti oameni era generoasa în sensul ca munca prestata le era bine platita. Unii si-au facut case si gospodarii, ceea ce demonstra ca bunicul n-a fost un boier hapsân. - Tranzitia de la o stare la alta a durat timp, boierii nu mai sunt cum au fost în trecut, treptat pamântul va ajunge la cei ce-l muncesc. Asa a încheiat bunicul. Am înteles din cele spuse de el ca în tara sunt oameni si partide care vor sa faca o dreptate în aceasta privinta. Dar..., aceasta o va rezolva timpul prin oamenii învredniciti de Dumnezeu sa faca dreptate. Din nou la Sibiu Dupa ce m-am obisnuit cu tot ce-mi oferea bunicul la Ionesti, când credeam ca-mi gasisem o liniste, a trebuit sa ma întorc la Sibiu, ca sa iau totul de la capat. Tata începuse sa se redreseze. S-a recasatorit, am început o alta viata cu o mama vitrega, straina de mine. Trebuia sa termin clasa a patra la scoala de aplicatie. Imediat dupa acomodare, am intrat în programul fixat de mama vitrega. Astfel, dupa ce veneam de la scoala, treceam în atelierul de richtuit fete de ghete ca sa prestez unele munci, la fel ca un ucenic, în asa fel ca tot timpul sa fiu ocupat. De joaca nu aveam timp. Absolvind scoala primara, am trecut la scoala comerciala elementara. Parintii copiilor din anturajul de la scoala erau prieteni cu tata. In banci, eram încadrat între copii evrei cu care ma comportam la fel ca si cu colegii români. Din cei 32 de elevi, jumatate erau evrei -mai bine zis jidani, caci asa li se spunea. De multe ori le luam apararea evreilor atunci când vedeam ca unii întreceau masura si îi trageau de perciuni. Aveam un sentiment de mila si am luat o atitudine neutra. Din acest motiv eram poreclit Itig caci ma ocupam cu mici negustorii si de multe ori eram intermediarul între cele doua tabere. Majoritatea colegilor jidani aveau perciuni, erau blonzi roscati, pistruiati si cu muci în nas, toti miroseau a usturoi. Din lectura ziarelor eram la curent cu tot ce se întâmpla în lume. Crime, furturi, atentate pline de amanunte de-a dreptul senzationale, precum si procese redate cu lux de amanunte Asa începusem sa-mi dau seama de curentele antisemite ce se manifestau în vestul Europei. Cu toate acestea n-am fost desprins sa urasc si nu m-am lasat furat de unele curente si manifestari asupra celor din jurul meu. Faceam numai ce consideram ca e bine si corect. Daca uram ceva, atunci uram ursul care era pentru mine bolsevicul Asa am gândit, asa am fost atunci, dar si mai târziu, fara a fi influentat de cineva. Timpul care a trecut mi-a confirmat ca pozitia mea a fost corecta în scoala m-am manifestat cu interes fata de carte, îmi placeau istoria si geografia. Erau materiile preferate si am avut totdeauna notele cele mai bune. La o ora de istorie când profesorul a vorbit despre U R S S , 1-am întrebat: - Domnule Profesor, de ce bolsevicii îi asupresc pe oameni? Ce vor ei? De ce dau foc bisericilor? Domnul profesor Mates Virgil era un bun român si nu facea politica. Era printre cei mai buni profesori din scoala, avea 35-40 de ani. Mi-a spus ca bolsevicii au ajuns la putere în urma revolutiei din 1917, ca Rusia este condusa de soviete, de oameni fara pregatire, ce-si mentin puterea prin teroare. Au fost deportari în Sibena, s-a distrus tot ce a fost bun si frumos, au darâmat biserici si au raspândit ura si vrajba între oameni. Deocamdata ei vor ca oamenii sa fie supusi, manevrati de comisari ce mentin imperiul raului pe care îl conduce Stalin în tarile din apus au aparut unele organizatii cu caracter anticomunist ca sa salveze omenirea de pericolul ce se experimenteaza prin teoria marxist-leninista în Rusia unde haosul si mizeria face ravagii. Am înteles ca am fost apreciat de el, staiid ca nici un elev nu i-a pus întrebari de acest gen. In Germania comunistii s-au dedat la greve si statul era amenintat. Lumea întreaga era expusa acestui flagel. Devenisem anticomunist din instinct. Imi parea rau ca nu sunt mai mare ca sa ma pot afirma în aceasta lupta. Auzisem de grupe de studenti care activau la Iasi, Cluj, Cernauti si Bucuresti, asupra carora exercitau presiuni de oprimare autoritatile, nesocotindu-le doleantele si revendicarile în toate sectoarele vietii din punct de vedere national. In atelier, când se discuta despre politica, eram numai ochi si urechi. Tata era national taranist, adept înfocat al lui Iuliu Mamu si discutiile lui erau pline de noutati pentru mine. Am aflat cu entuziasm despre venirea în tara a regelui Carol al II- lea si în scoala prin lectiile de istorie, am primit cele mai vibrante notiuni de nationalism. Vedeam în rege cea mai înalta personalitate în jurul careia trebuie sa fie toti românii. Aveam la acea ora un cult pentru rege. Simteam ca-mi iubesc tara si ca trebuie sa fiu un soldat credincios în armata Regala Româna. Când cântam Traiasca Regele, vibram de emotie, iar când profesorul de istorie ne vorbea de rege traiam cele mai fericite clipe. In tara, criza economica facea ravagii. Bancile dadeau faliment si de aceasta criza am fost afectati si noi. Astfel, noi copiii, care aveam depusi la banca câte 100 000 lei adica pentru a fi scosi la majorat 400 000 lei am pierdut totul. O alta nenorocire ne-a venit din partea fiscului care, prin portarelul tribunalului, a pus sechestru pe mobila si obiectele din casa au fost scoase la licitatie. A fost un spectacol de trista aducere aminte când tobele din fata casei au început sa bata. Era semnul ca tara nu era pe roze, iar ce ne va aduce viitorul vom vedea. Arestat la 12 ani In vara anului 1932 se anuntase venirea regelui Carol al II-lea în Sibiu unde se tineau concursurile internationale de hipism. Cei mai buni calareti ai scolii de echitatie de Cavalerie erau Cristian Topescu, Rang, Berlescu, Tudoran, Epure si altii. Tot în Sibiu se tinea jamboreea cercetasilor unde Marele Voievod Mihai venea în uniforma de cercetas. Cu nerabdare am asteptat sa-1 vad pe rege asa cum era imprimat în mintea mea ca în tablourile din clasa îl vedeam un mare monarh si-i acordam dragostea mea nascuta dm cel mai profund sentiment national. Acest eveniment era pentru mine prilejul de a-mi manifesta simpatia. Era într-o duminica, sarbatoare în tot orasul. De dimineata, m-am dus în piata cu banii economisiti din bacsisurile ce le primeam de la clienta tatalui meu pentru micile servicii ce le faceam. Am cumparat doua buchete mari si frumoase ca sa le arunc în trasura regala: aveam fericitul prilej de a-mi arata sentimentele ce vibrau în mine si neastâmparul meu era deplin justificat. Pe strada ce duce de la gara spre centru, în piata mare, ca sa pot vedea mai bine, m-am postat în dreptul biserica Ursuline, cocotat pe un grilaj de fier. Tot orasul venise ca sa-l întâmpine, politia si armata îmbracata în tinuta de gala. în cele din urma. dinspre gara se anuntase plecarea din loc a trasurilor regale. Urale si aclamatii prelungite, pe fondul unei fanfare militare si a trompetilor ce erau în fruntea cortegiului regal, veneau ca niste valuri ce contaminau multimea de bucurie. Se auzea ropotul cailor tinuti în frâu de ofiterii ce faceau garda drapelului, împopotonati si ei -cu coama si cozile împletite. Un grup de ofiteri superiori de cavalerie înaintau în aplauzele locuitorilor întregului oras. Caii parca dansau, înspumati. Calaretii se simteau mândri în uniformele de gala. Vedeam cea mai impresionanta parada unde erau etalate toate uniformele ofiterilorpe arme si grade. Caii parca aruncau flacari pe nari când erau înghiontiti de pintenii calaretilor. Din prima trasura generalul Corpului 7 armata raspundea zâmbind multimii; urma trasura cu Prefectul si Primarul orasului. Apoi trei generali în linie, pe caii ce scoteau scântei din copitele lor. Prima trasura ajunse în dreptul meu. Erau civili îmbracati în frac si joben. La urmatoarea erau înhamati 4 cai negri ce duceau 3 generali. Am aruncat buchetul cel mai mic si unul din generali mi-a multumit cu un salut. Imediat aparu caleasca regala. Patru cai albi înspumati urcau în trap saltat marunt spre orasul de sus. Alaturi de rege se afla marele voievod Mihai. Pe capul regelui am vazut coiful cu pompoane si pe uniforma de cavalerie straluceau în bataia soarelui decoratiile ce-i atârnau ca podoabele de valoare. Era impresionant, îl vedeam pentru prima data pe rege, parca venit din strafundurile istoriei. Acest sentiment de exaltare sufleteasca a culminat cu aruncarea frumosului buchet de flori care s-a oprit direct pe capul monarhului. Dar..., regele s-a speriat, a ridicat mâinile ca sa retina coiful amenintat sa cada. Fericit, îl aclamam, strigam "ura, ura. ura", apoi deodata ma prinse o mâna de comisar care, apostrofându-ma, m-a dus la Politie. Eram arestat si închis într-o camera cu raufacatori. Nimic nu putea fi mai rau decât aceasta recompensa care a zguduit în mine tot ce era curat, sincer si frumos. Am început sa plâng, nu de frica a ce mi s-ar putea întâmpla, ci de nedreptatea si gresita întelegere a gestului meu. Simteam ca a fost ucisa în mine expresia celor mai înalte sentimente nationale, ca mitul regelui a disparut. Arestat la cei 12 ani pe care-i împlinisem, eram un "raufacator", un "indezirabil". Spre seara comisarul, care si-a facut datoria, m-a dus la chestorul politiei. Acesta, considerându-ma un copil, a început sa ma îmbuneze, justificând retinerea mea ca pe o greseala a comisarului -care va fi mustrat si chiar pedepsit. M-a rugat sa nu fiu suparat nici pe politie, dar nici pe rege.

* * *

In Februarie 1933 am citit în ziare despre greva muncitorilor de la atelierele Grivita. Am aflat ca grevistii erau comunisti, fapt care m-a facut sa iau atitudine împotriva acestei greve. Era dovada ca existau în tara nuclee comuniste care activau clandestin. Armata a fost pusa în situatia de a trage. Au cazut morti si raniti, s-au facut multe arestari. Greva continuând, guvernul a demisionat, în mintea mea de copil, am aprobat dreptul la revendicari, dar faptul ca comunistii au profitat de starea grea din punct de vedere economic, m-a facut sa trec de partea armatei, îmi dadeam seama ca bolsevicii au ajuns în tara si auzeam ropote de hoarde barbare, simteam ca ne pândeste navalirea comunista. Ura împotriva bolsevicilor o aveam prin dorinta de a fi curmat raul si instaurat binele între oameni. Daca detest abuzul si minciuna, îi detest si pe cei ce practica exploatarea omului în orice forma. Stiam de situatia economica grea din tara. când guvernul Iorga-Argentoianu a aplicat timbre pe pâine, când învatatorii nu au primit câteva luni salarii, când s-a declarat curba de sacrificiu în timp ce guvernele se schimbau peste noapte. Au urmat arestari si la procesul ce s-a dezbatut mi-am dat seama de slabiciunile oamenilor politici care au creat aceste stari de lucruri, dând comunistilor ocazia sa se afirme. Tara se gasea în toiul framântarilor politice, caci zeci de partide îsi disputau dreptul de a ajunge la putere. Tara reîntregita nu-si gasise înca omul care s-o pazeasca de alte pericole. Oameni politici demagogi, viciati, îmbatrâniti si obositi, se complaceau în parlament si senat în discursuri sterile, fara a sesiza neajunsurile si nedreptatile ce se comiteau de foruri corupte si incompetente, puse pe capatuiala. Toate le receptam din discutiile ce se purtau între oameni, din ziare care se bârfeau reciproc în lupta dintre partide si din trista realitate a vietii. Coloanele marilor ziare din Capitala erau pline de redarea marilor procese, crime celebre, furturi senzationale si fapte diverse acopereau probleme vitale, necunoscute de poporul ce astepta grija celor de sus care traiau în betia puterii. Nu auzisem de partide sau oameni care sa se opuna starii precare în care se zbatea tara. Auzisem doar de unele actiuni ale grupurilor de studenti din Moldova, agresati de autoritati în unele lupte electorale. I. G. Duca. exponent al Partidului Liberal, era Primul ministru al tarii. Asupra lui s-au facut presiuni la Paris pentru a executa unele directive ale ocultei masonice ca sa dizolve formatiunea politica Garda de Fier. In schimbul împrumutului pe care îl cerea. Asumându-si acest angajament, a venit în tara. a dizolvat Garda de Fier si a ordonat zeci de crime si zeci de mii de arestari nejustificate. La 29 Decembrie 1933, trei legionari l-au pedepsit pe peronul garii Sinaia. Cei trei s-au prezentat la procuratura pentru a fi judecati. Când am auzit de Corneliu Zelea Codreanu, un fluid m-a atras, o chemare m-a întarit în ceea ce cautam si speram, în credinta ca pot urca un drum, al carui capat nu stiam unde duce. Am aflat ca Nicolae Titulescu, ministrul de externe în strânse relatii cu magnatii generosi a ne face unele concesii, au conditionat intrarea în tara a 27 000 de familii de evrei. Dupa ce Hitler a ajuns la putere a si început înarmarea Germaniei si influentele politice se extindeau prin crearea de organizatii de nuanta National Socialista în lume. La noi în tara Liga National Crestina condusa de profesorul universitar A. C. Cuza a avut unele influente, care aveau tangenta cu National Socialismul, inclusiv semnul distinctiv crucea încârligata. Având în vedere aversiunea mea împotrrv a comunismului, ma manifestam alaturi de cei ce i se împotriveau. Am simpatizat National Socialismul, îl vedeam constructiv anticomunist si apreciam disciplina. Copil cum eram apreciam aceste manifestari pe deplin bune. Intuiam si ca Garda de Fier era organizatia specifica neamului nostru, specifica nevoilor stringente de dupa Marea Unire desi nu aflasem prea multe despre ea împins si atras de 'misterele' în care era învaluita, n- am ezitat a ma afilia mai târziu. In primavara anului 1934 elita intelectualilor din Garda a fost implicata în procesul celor trei legionari care l-au pedepsit pe I. G. Duca. Profesori universitari doctori în drept, generali si studenti s-au perindat prin fata completului de judecata. Presa nationalista le da depozitiile si pledoariile marilor avocati ai apararii dezbatând substraturile ascunse, care au generat asa zisa violenta a generatiei tinere, dornica a da acestui neam un nou impuls spre un nou sistem de viata. Curtea alcatuita dm cinci generali, judeca pe cei trei inculpati, dar si pe asa- zisii autori morali în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, generalul Cântacuzmo Granicerul, dr Ion Banea, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Ili eGârneata, Nae Ionescu, Dragos Protopopescu si altii, peste 70 de arestati In cele din urma procesul s-a terminat cu condamnarea la munca silnica pe viata a celor trei inculpati, iar toti ceilalti au fost achitati. Mai mult, din cei 5 generali ce alcatuiau completul de judecata, trei generali au aderat la Garda, d-nii. generali Petrovicescu, Dona si Ignat. Procesul a fost un succes deplin, necontestat ceea ce a afirmat înca o data cauza dreapta a Garzii de Fier. Am plâns de bucurie si, emotionat cum eram m-am manifestat si în scoala fata de profesori. A urmat apoi o perioada de liniste. Ziarele de stânga au amutit si efectele procesului au dat de gândit sefilor de partide, dar mai ales regelui Carol. Alte discutii, alte probleme scoteau în relief ca lumea îsi cauta o noua orientare ca exista o ciiza politica, ca democratia e putreda, vulnerabila, incapabila a face fata tuturor problemelor ce se iveau. Pacte si amicitii îi faceau pe toti sa creada ca sunt invincibili, si persistau în învechite conceptii de viata ignorând realitatea. La noi în tara Nicolae Titulescu a fost nefast în viata politica a neamului. Aservit unor forte oculte straine, ne-a împins în dezastru. Nu era strain de tensiunile la care indirect i-a împins pe unii politicieni si pe rege ca sa ajunga la decapitarea intelectualilor si a tineretului care înca mai putea sa redreseze politica interna si externa. Pactul facut cu Uniunea Sovietica a fost dovada ca voia sa fim sateliti ai vecinei din Rasarit. Aceasta se observa si dupa lipsa de atitudine a partidelor a caror sefi erau dm generatiile ce au facut România Mare. Cu regret, fara a ma abate de la linia adevarului, afirm ca toti se balaceau în discursuri pompoase, în campanii electorale si se împroscau reciproc cu noroi cu invective ce nu-i onorau. Asa se explica faptul ca acesti politicieni s-au împiedicat de proprii lor copii, de proprii lor elevi, care vedeau lucrurile real si dadeau o rezolvare imediata. Acesta a fost fenomenul pe care l-am descifrat mai târziu când toti ne loveau; temându-se de noi i-au ucis pe cei mai buni din considerente egoiste, pline de invidie si ura. Ei au declarat acel razboi fratricid. Nu eram decât un copil când toate cele scrise pâna acum le-am trait, le-am citit, le-am vazut si ma întreb, acum la batrânete cum de a fost posibil sa existe atâtea ranchiune, invidie si ura? Trecând anii, toti marii politicieni s-au stins din propriile lor greseli. Au trebuit sa plateasca cu ani grei de închisoare mânia comunista. Prin închisorile pe unde am trecut, m-am întâlnit cu multi politicieni, generali, magistrati si anchetatori care, batrâni, bolnavi si neajutorati, unii chiar proprii nostri calai, cei care ne-au aruncat în închisoare. Fara sa îsi fi închipuit, au murit cu neputinta si slabiciunea lor în bratele noastre. Multi ni s-au marturisit cerând iertare pentru faptele lor, altii ne urau si acolo, asteptând americanii si sperând ca noi, legionarii, vom ramâne în închisoare. Cine au fost sibienii? Una dm marile organizatii legionare a fost garnizoana Sibiu. In fruntea ei se afla d-nul. dr. avocat Augustm Bidian. Cei 5-6 stagiari din jurul sau erau de asemeni legionari. Printre legionarii de frunte îi amintesc pe Nicolae Lupu, Nistor Chioreanu, Nicolae Iancu (Nicu), Bozdoc Aurel, Nicu Petra - care conducea revista Curierul- avocatul dr. Ion Flesenu, Aurel Cioran (fratele lui Emil Cioran), dintre profesori Axente Creanga, Iulian Dumitru, Nicolae Petrascu, Mosneag, Pimen Constantinescu, care activau în cercul româno-italian cu marele profesor Enzo Loreti, profesorul Ion Mane, prof Micu Gh, parintele profesor dr. Bodogaie, Liviu Stan si Spiridon Gândea, profesori la Academia teologica, o suita de preoti în fruntea carora era pr. Zosim Oancea, dr. stomatolog Alex. Barbu, un viu si activ legionar a fost Viorel Trifa, care era un excelent orator. Avea doua facultati terminate si era presedintele Uniunii Studentilor din România. Dintre marii comandanti a fost si Corneliu Georgescu, fondator al Miscarii, alaturi de Capitan. Nu pot trece peste d-nul. av. dr. Ionel Banea, care a fost seful Ardealului Legionar, dar si fratele sau, Mitu Banea, care a activat intens în tineretea sa. Domnul Ilie Olteanu, doctor în stiinte economice, era seful colportajului, al carui ajutor am fost. Trebuie sa-i amintesc pe fratii Gh. Banea si Aurel, pe Savu Pitaru. Aurel Calin, fratii Chirila Ion si Traian, muncitorul Radovici, tipograful Suciu I. si Baltes. Trebuie amintit Esanu Alexe care, infirm, a stat-o viata în lupta ce se ducea în jud. Sibiu. O serie de fruntasi meseriasi au fost în rândurile noastre: Hentea Ioachim, Pepelea L. Mitrea Ion si Brumariu. Dintre fratii de cruce îi amintesc pe Mircea Aleman (Ucu), Virgil Halmaghi. luliu Maniu, Nicu Pavel, Nicu Borza si dr. Borcoman Ion. Nu pot sa trec peste inimosul Viorel Tanase, inspector la Finante, Vulcu Galaction, Halmaghi Ion, radiologul Mânu si dr. Sârbu. Dintre militari, îi amintesc pe d-nul. general Petrovicescu, colonelul Savu si colonelul Rizescu. Sibiul a fost un centru de valorosi intelectuali, care au activat în judet, prin toate comunele, prin marsuri, piese de teatru si conferinte. Am avut încadrate în Miscare cadrele din învatamânt cele mai bune ca învatatorul Micu A, din Ludos, dar si tarani ca Marie Ion din com. Hasag, tatal prof. Ion Marie. Pentru cei ce traiesc, îl rog pe bunul Dumnezeu sa le dea multa sanatate si multi ani. Celor ce au cazut, le aduc omagiul meu fierbinte, iar Dumnezeu sa-i odihneasca în pace. 1935 Miscarea Legionara. Cum am devenit legionar Ma aflam la o rascruce de drumuri, când o mâna nevazuta ma împinge pe drumul care ducea spre Miscarea Legionara. Nu stiam nimic despre aceasta miscare si, plin de neastâmpar, dupa ce am cautat-o o bucata de vreme, m-am hotarât s-o cunosc si sa ma daruiesc ei. Cu tineretea ce zvâcnea în mine. Eram fericit si, în dorinti arzatoare, simteam ca mi-am gasit locul în mijlocul unor oameni ce mi se pareau deosebiti. Era miracolul ce s-a produs odata cu primul contact, care m-a captat în primul moment, fara sa stiu prea multe si sa am îndoieli. Eram în vâltoarea unui fenomen pe care generatia mea l-a cunoscut în toata frumusetea lui. Nu eram decât un tânar ce încerca sa patrunda în apele adânci ale oceanului vietii, pentru a scoate de acolo fapte, taine si frumuseti. Acestea au fost asa deosebite, încât, celor ce vor veni însetati de a cunoaste adevarul despre generatia care a dat neamului nostru cele mai curate jertfe, nu stiu daca pot sa le redau totul ca sa fiu înteles. Nu stiu daca voi putea descrie tot ce a fost înaltator si sublim, si ce anume ne-a unit în acele incredibile manifestari si lupte. Voi putea fi oare crezut? Voi putea sa conving oamenii veacului XXI ca au trecut peste neamul nostru uragane si a existat infernul în care s-a dat lupta între bine si rau în cele mai grele si lungi înclestari? La 15 am eram plin de elan: setea de a cunoaste si a face parte dintr- o organizatie despre care se vorbea ca este mai presus decât orice partid politic, mi-a dat încrederea ca ma aflu pe drumul cel bun. In primavara anului 1935 am vazut doi oameni care aveau la butoniera o panglica verde. Nu stiu de la cine aflasem ca acestia sunt legionari: neavând curajul sa-i acostez, i-am pierdut. Dupa o luna, într-o seara de Mai, l-am urmarit pe unul din ei: a intrat într-o curte din str. Tiglari, ca sa constat ca aici este un loc de adunare. Era ora 20 si, hotarât, am intrat în curte îndreptându-ma spre un atelier de fierarie din fundul curtii unde vedeam mai multe persoane. Inima îmi svâcnea de emotie, era primul contact pe care-1 faceam cu Garda. Am intrat înauntru, dându-le buna seara. Decorul, cu miros de carbune cu un opait ce ardea pe butucul unei roti de car. ma impresiona. Tot ce vedeam înjur: forja, sculele de potcovar, nicovala asezata pe un mare butuc, îmi erau în priviri realitati deosebite si aveam, impresia ca ma aflu într-un vechi sanctuar al primilor crestini ce se întâlneau în clandestinitate. Icoana Sfântului Arhanghel Mihail domina depe un perete încaperea, si chipul Capitanului de dedesubt parca ma fulgera cu privirea-i care îmi spunea "Bine ai venit". Mi-am dat seama ca aici se întâlnesc muncitori si meseriasi si adresându-ma celui ce era în fata nicovalei, considerând ca el este seful. L-am rugat sa ma lase sa asist la aceasta sedinta. Avea 25-30 de ani; dupa cum am aflat ulterior, se numea Radovici. El era patronul acestei fierarii, placut la vedere, cu parul tuns perie: dupa fata lui vedeam un om muncit care stie ce vrea. A urmat o tacere, ceilalti, în numar de 12, erau asezati pe osii de car. pe butuci si lazi înjurul nicovalei. O atmosfera sobra marca începutul unui ritual al sedintei. Timid, m-am prezentat cine sunt si ce motive înca din copilarie m-au facut sa aleg lupta împotriva bolsevicilor. Toti se uitau la mine mirati. Unul dintre ei era mester pantofar, îl cunostea pe tata. Seful, cu o voce calda, mi-a spus ca un parinte:
- Mai baiete, esti prea tânar ca sa vii la asemenea sedinte. Dupa ce o sa împlinesti 18 ani, vei fi bine primit. Imi venea sa plâng si-n implorarea mea le-am spus ca vreau sa ma fac legionar.
- Va rog domnilor, lasati-mâ, înteleg ca sunt tânar, dar..., faceti o exceptie! Induplecându-l pe sef, mi-a îngaduit sa asist si apoi mi-a spus:
- Aici, daca ai venit, nu ai nimic de primit, ai numai de dat, va trebui sa renunti la multe; vei avea de înfruntat primejdii atunci când ti se va cere. Emotionat, am insistat, asigurându-1 ca am sa fiu cinstit si voi face dovada unei comportari corecte. Seful m-a privit drept în ochi, mi-a zâmbit si mi-a zis:
- Sezi pe unde gasesti loc.
Ardeam de bucurie si, cu lacrimi în ochi, i-am multumit asezându- ma pe un butuc. A urmat ceremonialul sedintei, înpozitia de drepti cu fata la rasarit si la comanda am executat salutul cu mâna dreapta dusa la piept si apoi în sus: "Sa ne rugam lui Dumnezeu, sa ne ridicam cu gândul la sufletele martirilor nostri..." S-a cântat si s-a revenit în repaus. Pe nicovala am vazut Carticica sefului de cuib; s-a citit o circulara de la centru cu ordinul Capitanului de a se trece la reorganizarea judetului. Sedinta a durat exact o ora si am aflat ca ma gaseam în cuibul Stefan Voda. Am dat mâna cu toti, prezentându-ma, apoi am donat 5 lei pentru fondul cuibului. In mijlocul acestor oameni minunati: strungari, tipografi, fierari, croitori si cizmari, am facut primii pasi pe drumul cautat ca sa merg înainte. Asa i-am cunoscut pe fratii Chirila si pe vechiul legionar Florea Octavian (Tavi). Traiam momentul unei cuceriri, dar si al unei angajari care mi-a dat o deosebita satisfactie. Din Carticica sefului de cuib am învatat cele 6 legi fundamentale pe care trebuia sa le respect: 1. Legea disciplinei. Fii disciplinat legionar, caci numai asa vei învinge. Urmeaza-ti seful si la bine si la greu. 2. Legea muncii. Munceste, munceste în fiecare zi. Munceste cu drag. Rasplata muncii sa-ti fie nu câstigul, ci multumirea ca ai pus o caramida la înaltarea Legiunii si la înflorirea României. 3. Legea tacerii. Vorbeste putin. Vorbeste ce trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu faptuieste, lasa pe altii sa vorbeasca. 4. Legea educatiei. Trebuie sa devii altul. Un erou. în cuib fa-ti toata scoala. Cunoaste bine Legiunea. 5. Legea ajutorului reciproc. Ajuta-ti fratele cazut în nenorocire. Nu-l lasa. 6. Legea onoarei. Mergi numai pe caile indicate de onoare. Lupta si nu fi niciodata misel. Lasa pe altii pe caile infamiei. Decât sa învingi printr-o infamie, mai bine sa cazi luptând pe drumul onoarei. Observând ca lipsesc în fiecare miercuri de acasa, tata a început sa ma ia la întrebari si eram nevoit sa-l mint invocând diferite motive. Nu îndrazneam sa-i spun adevarul de teama ca-mi va interzice sa mai merg. Asa ca m-am decis sa-i suport dojeneala, chiar si bataia. Dar lucrurile s-au petrecut în favoarea mea. Intr-o seara, am fost surprins de dânsul chiar la poarta. M-a apostrofat zicând ca sunt bicher, ca umblu ca o haimana si ca ma va pedepsi. Am tacut si. îngrijorat de teama ca îmi va întrerupe participarea la sedinte, am încercat sa ma culc. Dar dupa câteva minute îl auzeam pe tata povestindu-i mamei unde a fost, ce a vazut, ce oameni a avut ocazia sa cunoasca la sedinta-unde prietenul sau Pepelea l-a dus pentru prima data. Imediat am ciulit urechile - fapt care nu ma onoreaza - ca sa aflu unde a fost. Am dedus ca a facut si el primii pasi pe acest drum, care era nou pentru amândoi. Vorbea ca a avut ocazia sa cunoasca profesori, avocati, doctori si oameni onorabili, care discutau probleme ce l-au facut sa cunoasca o noua organizatie, un partid care vrea sa faca bine în tara. - Tu femeie, astia sunt oameni hotarâti, români adevarati, care spre deosebire de alte partide stiu ce vor, dar mai ales sunt crestini, dusmani ai bolsevicilor. Ma bucura ceea ce auzeam, caci astfel îmi vedeam cale libera la sedintele legionare. Emotionat, m-am hotarât sa-i spun unde merg de câteva saptamâni, apoi cu sfiala am intrat în bucatarie, destainuindu-i ca de mai bine de doua luni merg le sedintele de cuib. -Acum, ca mergi si dumneata, te rog sa ma lasi sa merg în continuare. A ramas uimit, si în cele din urma mi-a zis: - Mai baiete, acolo poti sa mergi, dar baga de seama sa nu ma faci de rusine, sa fii om, sa fii disciplinat si punctual. Ne-am privit unul pe altul si, înviorat dupa ce am primit încuviintarea lui, din subversiv cum am fost am devenit liber sa ma încadrez si sa ma formez dupa toate preceptele legionare. Acesta devenise fenomen, caci în vremea aceea afluenta spre Garda era spontana, dinspre toate straturile sociale. Oamenii veneau singuri pentru a se supune unei discipline si unor norme de conduita ale noii orientari. Toti cei din generatia mea am râvnit la ceva mai bine în tara, toti ne-am gasit locul în aceasta oaste a Capitanului. Eu n-am fost o exceptie. Voluntar mi-am ales drumul pe care sa merg ca sa slujesc un maret ideal. Se înfiintase în cladirea hotelului Bulevard sediul Miscarii Legionare, prin expresia ei politica: Partidul Totul pentru Tara. La sedintele generale ce se tineau veneau comandantii si toate personalitatile Legiunii, tineau conferinte ce imprimau în mintea auditorilor frumosul si sublimul ideilor crestine si nationale.
Usor m-am angajat în tot ce se poate numi activitate. La cei aproape 16 ani eram numai elan: astfel m-am lipit de Mitu Banea, care avea gradul de comandant ajutor, decorat cu Crucea Alba de Capitan, fratele doctorului Ionel Banea, Seful Ardealului. De la Mitu am aflat ca la Iasi a participat la multe actiuni pe lânga Capitan când, în faza de pionerat, Miscarea se afirma. In tineretea lui a avut o activitate ce-i face cinste. Familia toata era angrenata în rândurile Miscarii, si apreciam aceasta pe considerentul ca, tarani fiind, cu parintii din comuna Vurpar, au înteles ca trebuie sa fie cu totii, fiii si fiicele lor, în Miscare. Se înfiintase serviciul de colportaj: domnul Ilie Olteanu era seful propagandei pe judet. Toata literatura si materialele de propaganda erau gestionate de dânsul. Am ajuns în- urma unor recomandari sa-i fiu subordonat în tot ce trebuia facut la distribuirea acestor materiale, ziare, reviste, carti si afise. In felul acesta am devenit foarte cunoscut si ma bucuram de simpatia sefilor si a oamenilor din oras. Vindeam ziare, reviste, raspândeam manifeste pe care mai întâi le trageam la sapirograf, le lipeam pe ziduri, munci ce îmi dadeau mari satisfactii. Acestea pentru ca stiam ce vreau si aveam constiinta ca trebuie sa fac cât mai mult pentru Legiune. La marsurile de Duminica, în comunele din apropiere, eram prezent. La comanda lui Mitu Banea, dadeam tonul la cântec si marsaluiam în cea mai perfecta ordine. Disciplina era imprimata în tot ce gândeam si executam prin autoeducatia pe care mi-o faceam. Voiam sa fiu mai mult decât altul si totul îmi era controlat în reflexe.

* * *

Intr-o Duminica am ajuns cu o coloana de 60 de camarazi în comuna Rasinari. Ne-am dus la biserica, am asistat la slujba apoi, în curte, am cântat câteva cântece. Au vorbit d-nul. av. Nicu lancu. Mitu Banea si d-nul. Ion Fleseriu. Eram fascinat de talentul oratoric al lui Nicu lancu si mai ales al lui Nicu Banea, caci aveau experienta de a capta si a convinge multimile de realitatile existente în tara. Oamenii ne-au aplaudat. Le-am simtit simpatia prin cele ce le-am discutat cu fiecare în parte. M-am apropiat de un grup de batrâni, unii cu plete albe ce erau proptiti în bâtele lor ciobanesti. Am intrat în vorba cu ei. Unul, ca la 80 de ani, mi-a zis: - Tineri sunteti, frumosi sunteti, frumos cântati, dar... nu puteti ajunge. Am tacut, însa cuvintele lui mi-au ramas în auz. Peste ani le-am dat interpretarea cuvenita. A avut dreptate, tineri si frumosi am fost, cântecele tot frumoase ne sunt, dar au fost interzise si noi n-am ajuns înca nicaieri. Cât adevar am auzit de la acest om care sesiza frumosul din noi ca sa nu ratacim în urcusul spre o tinta atât de îndepartata. Umblând prin alte comune, am fost asaltati de caldura si dragostea oamenilor, care au vazut în Miscare salvarea neamului din coruptia pe care politicienii o practicau în toate domeniile. Unul era visul românilor care s-au unit cu tara si alta a devenit realitatea care i-a învrajbit în lupta dintre partide.

* * *

Intr-o vacanta de vara m-am dus la bunicul din partea tatalui meu, în comuna Vorumloc lânga Copsa Mica. Acolo, în decorul satului ardelean, am simtit cum specificul românesc era pastrat cu traditiile si obiceiurile care treceau de la o generatie la alta. Eram cunoscut de toti oamenii din sat si acum, când aveam 16 ani, am început sa încheg discutii cu oamenii. Satul, aproape în întregime, era cu national-taranistii. Unchiul Ion era primar de trei ani. Imi aduc aminte cu drag cum mergeam la lucru în câmp sau în vie cu toata familia. Acasa ramânea doar bunicul. Totul îmi parea nou, toate pregatirile plecarii si traseul parcurs pâna la ogor sau la vie aveau farmecul lor. Vedeam de asta data taranul ardelean, stapân pe pamântul si vitele lui, participa la munca cu toata familia. Cu ceea ce vazusem la Ionesti nu se putea compara. Aici fiecare curte era o ferma. Era o întrecere între oameni de a avea boii cei mai frumosi, curtea cât mai plina de animale si pasari. Toate acestea le sesizasem si cautam sa le patrund miezul. Ce am constatat mai strident era faptul ca aici oamenii faceau politica, unii erau liberali, altii taranisti, învrajbiti între ei pâna la agresiune. Domnii care veneau în campanie electorala emanau discordia, mintindu-i pentru a le lua voturile, amagindu-i cu fel de fel de promisiuni, care nu puteau fi îndeplinite: facerea unui pod, a unui drum, construirea unei scoli si mai ales electrificarea comunei. Pentru toti oamenii din sat eram o noutate. Din banii economisiti sau primiti de la tata mi-am facut un costum national bucovinean dupa modelul ce-1 avea Mitu Banea. Acest fapt ma facea sa intru în atentia tuturor: astfel aflasera ca eram legionar, dupa cum altii spuneau, eram gardist. Oamenii din sat se uitau la mine nedumeriti si unii erau falosi de baiatul lui Chimu din Grui. Tinerii îmi dadeau târcoale, mândri ca se aflau lânga mine. Bunicul, care avea 87 de ani, m-a impresionat cu luciditatea si întelepciunea sa. Fuma pipa si era bucuros ca i-am adus de la tata o roata cu 50 de pachete. I-am povestit ca am intrat în Legiune, ca vrem sa facem ordine în tara. ca ne pândeste un mare pericol comunist, care va darâma biserici si ne va face sa mâncam toti dintr-un cazan. M-a ascultat si mi-a spus ca a citit in ziare despre Zelea Codreanu, ca-i un om cum nu-s ceilalti si daca s-a ridicat sa înfrunte raul nu-i va fi usor. - Degeaba încercati voi sa schimbati lumea, sa faceti dreptate, ca miseii va pun bete în roate. Degeaba încercati sa înlocuiti nedreptatea ca, de când lumea, cei puternici conduc si nu pot întelege pe cei flamânzi si oropsiti. Daca v-ati ridicat, se vor uni toti ca sa va distruga si nu veti ajunge unde ati vrut sa ajungeti. Tine minte, mai copile, ce-ti spun, pe Capitanul vostru o sa-1 omoare miseii ca-i prea cinstit si nu s-o dat cu ei. Voi nu puteti ajunge, ca-i prea mare dezbinarea dintre oameni. Sa-i schimbati pe oameni va trebuie timp, sunteti putini si lucrul ce vreti sa-1 faceti este prea îndraznet. Mi-am adus aminte de cuvintele batrânului cioban din Rasinari. Si timpul care a trecut le-a adeverit. Intr-o noapte, dupa terminarea unei sedinte de la sediu, cu înca trei persoane ma aflam la tipografia Vestemean. Luam niste carti ce le duceam cu o caroaie în orasul de jos, la casa d-lui. N. Petra unde locuia d-nul. Bidianu. D-nul. prof. Nicolae Patrascu împingea alaturi de mine, transpirat de efort. Mitu Banea si Micu Gheorghe luau si ei parte la acest transport clandestin. La d-nul. Bidianu ne astepta d-nul. Nistor Chioreanu si Lae Lupu care lucrau la corectura cartii. Asa am contribuit la aparitia primei editii a cartii Pentru Legionari scrisa de Capitanul, Corneliu Zelea Codreanu, ce urma sa fie pusa în vânzare. Am fost mândru de încrederea ce mi-a fost acordata la acest transport. In circulara din 7 Octombrie 1936, Capitanul se adreseaza Sefului Regiunii Sibiu: "în sfârsit, prin primejdii si peripetii, pândita de agenti si spioni, cartea Pentru Legionari a aparut. [...] II. Rog de asemeni, ca într-o sedinta festiva, sa se citeasca ordinul de înaintare a lui Pâtrascu si în acelasi timp Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri si Dumneata, Sef al Regiunii, sa strângeti mâna în numele meu camarazilor: Aurel Bozdog, Fleseriu, Traian Chirila si Pavel Chirila, care au ajutat la efectuarea lucrarii, precum si camarazilor Tiberiu Hentea, Gheorghe Micu si Dumitu Banea." A fost si aceasta munca o satisfatie care ne-a încurajat. In Aprilie 1936 a avut loc Congresul Studentilor Crestini din România. Congresul s-a desfasurat într-o atmosfera de ordine si disciplina. Conducatorii centrelor studentesti au pus pe ordinea de zi problemele cele mai stringente ale tarii. Se cerea guvernului trecerea la masuri imediate si curmarea coruptiei, haosului si a tiraniei regale care, prin Lupeasca, împingea tara la dezastru. Nu pentru a-mi face merite si laude din desfasurarea activitatii am trecut în revista unele evenimente la care am participat, ci pentru a se cunoaste cauze le si adevarul în problemele de importanta majora, care voitau fost rastalmacite ca sa fie indus în eroare întregul nostru popor.

Tradatorul Stelescu

In tabara de munca de la Budachi. unde se afla Stelescu, s-a urzit complotul uciderii Capitanului prin otravire, fapt demascat de legionarul Cotea. A fost gasita sticla cu cianura de potasiu si Capitanul, în discutia avuta cu Stelescu, l-a iertat, dându-i prilejul de îndreptare. Lucrurile nu au ramas asa. Tradatorul, sustinut si împins de stapânii lui de la Ministerul de Interne, a initiatat o mârsava actiune de denigrare. Legionarii din preajma Capitanului erau nelinistiti de atitudinea toleranta a Capitanului si au cerut pedepsirea tradatorului, care nu se astâmpara. Printre alte multe echipe, s-a format o echipa de zece studenti, care l-au pedepsit pe tradator. Toti cei zece s-au prezentat la procuratura, pentru a raspunde în fata legii. Presa pe toate tonurile si gamele acuzau Miscarea si politicienii îngroziti se lamentau cerând protectia regelui, care era îngrijorat de amanta sa Lupeasa (Elena Wolf Lupescu. n.e.). Asa s-a ajuns la pedepsirea tradarii. Istoria trebuie sa cunoasca actul de justitie pe care l-au împlinit zece legionari constituiti în echipa simbolica de pedepsire a tradarii. In cazul acesta violenta este legitima, este raspunsul la tentativa de asasinat si a tradarii dovedite. Ma doare ca si în rândurile noastre îsi cauta loc tradarea. A-ti trada proprii tai camarazi si pe seful tau este odios. Pe lânga tradarile suferite de neamul nostru se înscrie si aceasta si cred ca nu suntem scutiti de alte mârsave tradari.

* * *

Presedintele partidului Totul pentru Tara, d-nul. general Cantacuzino Granicerul a venit în Sibiu, în comuna Racovita, unde s-a ridicat un monument al eroilor din primul razboi mondial In autobuzul care ne-a dus la Racovita. purtându-i geanta, l-am putut admira pe acest brav general. Pe tot parcursul drumului ne-a povestit cu umor multe din viata sa. Mic, cu monoclu si cu barba destul de lunga, acest om era plin de viata. Pentru fiecare din noi avea un cuvânt; despre Capitan ne vorbea ca despre un om pe care l-a trimis Dumnezeu sa ridice neamul din nevoi. In vara aceluiasi an, tata pleca la Bucuresti curios sa-l vada pe Capitan. La sediul din str. Gutenberg l-a întâlnit pe Viorel Trifa. El l-a introdus în biroul unde era Capitanul. Dupa cele spuse de tata, am înteles ca s-a prezentat cu salutul legionar si a fost întrebat de Capitan ce doreste. A raspuns: - Capitane, am venit numai ca sa va vad. Apoi a fost invitat sa ocupe loc asistând la discutiile ce le purta Capitanul cu alte persoane venite tot ca sa-l cunoasca. Intors acasa, tata a povestit tuturor despre figura mareata a Capitanului si era dea dreptul fericit.
Cu rapiditate remarcabila, Sibiul a cunoscute mare evolutie spirituala, cele mai prestigioase personalitati locale erau antrenate în activitati culturale si politice, si polarizau în jurul lor pe toti acei ce sperau în binele neamului românesc. In jurul Sefului de Judet, d-l. Augustin Bidianu, gravitau toate cadrele si personalitatile ce constituiau scheletul de organizare legionara. Figura acestui comandant legionar, impusa prin prestanta sa, ma obliga a- i acorda respectul si cea mai sincera expresie a cuvintelor mele. Tolerat în biroul sau, am ajuns sa fiu în contact direct cu avocatii de mare prestigiu, si în mijlocul acestor încercati legionari am avut ocazia sa cunosc unele fapte de lupta si afirmare ale Legiunii. Acestora le datorez recunostinta, de la ei am învatat sa merg pe jaloanele preceptelor legionare. Nicu Iancu, omul sobru, intelectual, poet si vechi legionar, m-a impresionat prin calmul si caldura sa. D-nul. av. Nistor Chioreanu mi-a inspirat încrederea în misiunea noastra, vazând în persoana sa omul hotarât daruit luptei. D-nul av. Nicolae Lupu avea o fire vesnic vesela pornita spre afirmare si lupta. D-nul. av. Aurel Cioran mi-a fost un viu exemplu de calm si perseverenta. In neastâmparul si dorinta de formare, dar si de afirmare, eram peste tot primit si apreciat, îmi faceam ucenicia pe lânga oameni încercati de la care aveam numai de învatat. Un grup important îl constituiau ilustrii profesori în fruntea carora se remarca prof. Axente Creanga, Pimen Constantinescu, Iulian Dumitru, care în revista Curierul si la Cercul româno-italin tratau probleme de actualitate nationala. Asa l-am cunoscut pe d-nul. prof. Enzo Loretti. Tot în acest grup de intelectuali se aflau d-nul. prof. Nicolae Patrascu, omul cel mai activ pe linia de organizare, d-nul. dr. Nicolae Petra, parintele profesor dr. Bodogaie, parintele Gândea, Liviu Stan si parintele Zosim Oancea. Trebuie sa amintesc de d-nul. Olteanu Ilie, dr. Ion Fleseriu, Aurel Calin, Colonelul Savu, colonelul Rizescu si multe alte figuri importante, cum ar fi Savu Pitaru, Ghita Branea, Mircea Aleman, Virgil Halmaghi si altii pe care îi voi aminti. Un eveniment deosebit a avut loc când d-nul. dr. Ionel Banea, în costum national, cu sumanul pe umeri, a venit în Sibiu. La sediu a tinut o conferinta care a electrizat intelectualitatea româna. Aparitia sa pe str. Regina Maria a blocat circulatia prin manifestari de simpatie si scurte interviuri. Tot asa s-a întâmplat si cu ocazia venirii în Sibiu a d-lui. dr. Ionel Mota împreuna cu d-nul. Corneliu Georgescu, fondatori ai Legiunii Arhanghelul Mihail. Apropierea fata de acesti ilustri conducatori, comandanti legionari ai Bunei Vestiri, mi-a cimentat dorinta de a ma forma ca legionar. Pe lânga faptul ca eram antrenat în manevrarea materialelor de propaganda, am facut parte din trupa de teatru pe care a înfiintat-o Viorel Trifa. A fost pusa în scena piesa "Vremuri de restriste", al carei autor era d-nul. Comandant Corneliu Georgescu. Rolul principal îl avea Viorel Trifa. Ghita Branea si eu, împreuna cu alti sapte camarazi, aveam roluri secundare. Premiera a avut loc la Teatrul Orasenesc unde am avut un succes deosebit. Au urmat apoi iesiri în principalele comune din judet, unde ne bucuram de succesul si mai ales de participarea masiva a oamenilor. In felul acesta ajungeam în mijlocul taranilor, care se bucurau ca sunt cautati pentru a le oferi momente de bucurie Duminicile. Se cântau cântece legionare si se încingeau jocuri care ne uneau într-o sincera manifestare româneasca. Tata, având unele interese personale la Bucuresti, la rugamintile mele, m-a luat si pe mine. Insistam sa trecem pe la sediu, sa-1 vad si eu pe Capitan. Astfel, la sediul din str. Gutenberg, tatal si fiul asteptau intrarea în biroul Capitanului. Un du-te - vino de oameni de toate categoriile sociale, veniti din colturi de tara, ardeau în dorinta de a-l vedea pe cel în care puneau sperantele întregului popor român. Eram emotionat, voiam sa vad, sa cunosc, sa aud ca sa ma edific de personalitatea Capitanului, în el îmi pusesem dorinta de a-l urma prin simpla mea intuitie si impulsul inimii. Intâmplarea a facut ca de serviciu la secretariatul Capitanului sa fie Viorel Trifa; mândru pe noi, în scurt timp ne-a introdus în biroul unde Capitanul era antrenat în discutii cu alti oameni. In birou se afla o delegatie de sasi din Ardeal, asezati pe scaunele din jur. Ne-a anuntat Capitanului. Eram în fata biroului. Capitanul a venit în fata noastra, ne-a întins mâna dupa ce mai înainte am luat pozitia de drepti si, cu salutul legionar, am zis: "Sa traiesti, Capitane!" Capitanul l-a recunoscut pe tata si i-a întins mâna zâmbind, apoi privindu-ma în ochi mi-a strâns si mie mâna. M-am simtit sagetat si fascinat de privirea sa în care am vazut acea aprobare si satisfactie ca un tata si un fiu se daruiau Legiunii. Contopit cu privirea Capitanului, nu m-am fâstâcit când am fost întrebati. - Cine a fost primul care a intrat în Miscare? - Eu, Capitane! - ...si l-ai convins pe tatal tau sa devina legionar? - Nu, singur si-a gasit locul, timp de sase luni nu stiam unul de altul, ca în final sa constatam ca mergem la sedintele unor cuiburi diferite. Am fost invitati sa ocupam loc si a reluat discutia cu delegatia sasilor. Am înteles ca acestia cereau sa fie primiti în Miscare. Capitanul le-a raspuns: - Puteti sa ne simpatizati si chiar ajuta, dar..., nu va puteti încadra, aveti partidul dumneavoastra care va poate satisface sentimentele nationale pe care le aveti ca germani. Cu aceasta ocazie am cunoscut si alte personalitati legionare; întâlnirea cu Capitanul m-a sudat de Legiune. Parea ca sunt altul, ca ceva ma atrage, ma cheama, ma îndeamna a fi ceea ce trebuie sa fiu, un om, un ostas al Capitanului, un viitor legionar. Cu mintea mea de atunci, cautam sa nu comit nici o gresala, sa nu încalc nici o lege morala pentru ca sa fiu totdeauna un bun exemplu. La o sedinta generala cu caracter solemn ma aflam în front între d- nul. colonel Savu si dr. Barbu. Mi-au corectat pozitia de aliniere deoarece ma aflam cu o jumatate de pas în urma atunci când s-a dat comanda de drepti. Sub privirea încruntata a lui Mitu Banea, cu sângele în obraz, m- am aliniat fastâcit. Duminica, dupa iesirea oamenilor din Catedrala, îmbracat în costum national cu serpar, si pantaloni albi de aba, apaream cu tot materialul de propaganda pe mâna stânga la vedere. Vindeam si împarteam manifeste. Tot ce aveam de vândut era imediat epuizat. Nu mi- a fost rusine. Stiam ca în acest fel pot servi Legiunea în propaganda electorala din toamna. Aceste manifestari aveau însemnatatea si frumusetea lor. Tânar fiind, eram înconjurat de multe fete cu care ma plimbam prin centrul orasului, pe corso, asa ca ma simteam fericit în orele libere. La scoala profesorii ma simpatizau. Pastram o atitudine împaciuitoare fata de colegii de scoala evrei, socotind ca nu-mi face onoare o atitudine de ostilitate si agresiune, desi alti colegi, nelegionari, asa se manifestau. In tabara de munca Spre bucuria mea am aflat ca a luat fiinta o tabara de munca în comuna Carpinis. Tatal meu a fost de acord sa merg daca seful judetului îmi va aproba plecarea. M-am prezentat la d-nul Augustin Bidianu El a tinut sa-mi atraga atentia ca regimul de tabara este sever si daca cred ca voi putea rezista pot sa ma duc. Mi-am pregatit rucsacul cu cele trebuincioase si, cu înca patru camarazi, am plecat, în sinea mea, mi-am dat seama ca trebuie sa dauun examen de rezistenta fizica si mai ales de întarire a vointei în munca. Unul dintre cei patru era Cristea Ion, teolog, altul, strungarul Opris, apoi tipograful Titus Trifa si învatatorul Munteanu. Se taia un drum pentru a lega comuna Carpinis de comuna Poiana. Acest drum trebuia realizat cu mijloace rudimentare; el avea o importanta deosebita pentru ambele comune. La ora 12, în pauza de masa, am ajuns la Carpinis. Xe-am prezentat sefului de tabara, prof. Serb, un om înalt si slab, despre care am aflat ca era chiar din Poiana. Ne-a comunicat câteva norme de conduita în tabara. Am citit regulamentul. Am înteles ca trebuie sa predam alimentele la magazia bucatariei, ca vom avea un regim disciplinar de cazarma si servirea mesei dimineata, prânz si seara, la ore fixe. Ne-a fost comunicat ca în aceasta tabara fiecare lucreaza cât poate, ca nimeni nu este obligat sa faca eforturi care sa-i afecteze sanatatea, totul este voluntar, dar cu respectarea stricta a regulamentului de tabara. Am vizitat locul de munca pentru acomodare, stiind ca dimineata voi începe lucrul. Am întâlnit aici personalitati de seama din Sibiu si Alba Iulia. Toti munceau si ne-au primit cu caldura. Dupa masa de seara am luat parte la prima sezatoare unde am ascultat prelegerile multor intelectuali. La ora 22 a sunat stingerea. Ne-am culcat pe priciuri si în zori am auzit desteptarea. Faceam ce faceau ceilalti si, dupa ce am aranjat patul, am intrat în front la apel. S-a spus o rugaciune. S-a cântat cântecul "Stefan Voda", apoi am trecut sa servim ceaiul si felia de pâine cu marmelada. In ordine, am plecat la rastelul cu scule, luând fiecare câte o lopata, un târnacop, o sapa, o roaba si. încolonati, ne-am îndreptat spre santier. Asa am început munca. Repartizat în echipa d-lui. dr. Fleseriu, cu parintele Gândea, muncitorul tipograf Galea Serban, Stoian si Viorel Trifa, am luat lopata si am început sa lucrez.. Eram neobosit în straduinta de a da randament. Majoritatea oamenilor din tabara erau intelectuali; printre ei si meseriasi. Am fost avertizat s-o iau mai încet. Nu am tinut cont; dupa trei-patru ore de munca, pâlniile îmi erau pline de basici si transpiram în bataia soarelui torid de August. In scurtele pauze când se spuneau glume si se povesteau mici întâmplari eram numai ochi si urechi. La orele 12, am coborât la masa, într-o pauza de doua ore. Am servit ciorba lunga de zarzavat, gatita de fetele studente, care îsi faceau si ele stagiul ca oricare din noi. Felul doi era o tocana de cartofi bine gatita; uneori se dadea si un supliment. Carne nu primeam decât de trei-patru ori pe saptamâna, când se mai facea câte o donatie din partea taranilor. Dupa repaus am reluat lucrul pâna seara la orele 18, ne spalam în pârâul din apropiere, racorindu-ne. Incepusem sa ma simt istovit. Eram flamând si uneori aveam o stare de lesin. Ma stapâneam, în prima Duminica, dupa ce am fost la Biserica, am cunoscut-o pe fata preotului, Melania, eleva în clasa a 7-a la liceul de fete din Sibiu. Am fost invitat de mama ei cu înca patru camarazi, tineri ca mine, la masa, si am mâncat pe saturate. D-na. preoteasa stia ca toti suntem flamânzi si a avut grija sa ne serveasca cu tot ce era mai bun. Ma împrietenisem cu Melania si în zilele urmatoare, ma întâlneam cu ea la izvorul de unde duceam apa cu ulciorul pentru camarazii din grupa în care lucram. Ma bucuram de mica gustare pe care mi-o aducea pe furis, fapt ce mi-a produs o neliniste sufleteasca. Ma simteam vinovat ca încalc regulamentul, caci toti camarazii se limitau la ce se dadea la bucatarie.
Dupa câteva zile am refuzat sa mai primesc acele gustari. Consideram ca sunt necinstit fata de toti camarazii de munca, îmi era ciuda ca m-am lasat amagit de Melania cu gustarile ei. In anturajul atâtor camarazi de înalta factura morala pe care îi ascultam pe santier si în sezatorile în aer liber, seara la focul de tabara, parea ca eram altul, uitam de foame si de oboseala, în jurul lui Viorel Trifa îmi îmbogateam cunostintele. Cum era Presedinte al centrului studentesc din Chisinau si participant la Congresul de la Tg. Mures - o gigantica manifestare de ordine si disciplina, în ciuda afirmatiilor acuzatoare ale guvernului, care vorbea de "dezordinile de la Tg. Mures", ne-a lamurit în multiplele probleme discutate acolo. Dupa 25 de zile, m-am întors acasa. Eram slabit fizic, dar hotarât, cu vointa calita în asprimea vietii de tabara. Ma simteam ca dupa un examen, foarte necesar în educarea tineretului. Tabara în sine a fost o scoala de încercare si formare a omului pentru trezirea constiintei nationale si crestine. Am reluat viata normala în cadrul activitatii cuibului. Asa a început batalia fiendui vechi. Conform circularei Capitanului, fiecare cuib avea datoria de a începe colectarea fierului vechi predat benevol. Când cantitatile au ajuns vagonabile, acestea erau trimise la uzinele autorizate a le primi, iar plata se facea la sediul central din Bucuresti. Au fost cazuri când unii oameni vindeau fierul la depozitul evreului Raichman, iar banii rezultati îi depuneau la cuibul respectiv. A fost de ajuns sa comunicam aceasta batalie comunelor în care aveam garnizoane puternice si ne pomeneam cu carutele încarcate de fier vechi. Aceasta actiune a avut un succes si noi sibienii am raspuns cu importante sume valorice pe care centrul legionar din Bucuresti le-a apreciat. Nevoia de bani era pentru Miscare o problema importanta înaintea alegerilor din toamna. Au fost deschise liste de subscriptie, în felul acesta s-a putut constata saracia noastra materiala, dovada ca nu am fost subventionati de germani sau de alte forte. Spania O intensa activitate organizatorica si culturala se desfasura în toate sectoarele. Afluenta spre Garda era tot mai masiva, determinata de încrederea pe care oamenii si-o puneau în Miscarea Legionara. Miscarea crestea în orase si sate si astfel au fost luate masuri de organizare si încadrare a celor ce veneau cu adeziuni liber consimtite. Astfel a luat fiinta Corpul Muncitoresc Legionar sub comanda d-lui. ing. Gh. Clime, corp care avea misiunea de a spiritualiza muncitorul român. Nu mult dupa aceasta ia fiinta Asociatia Prietenilor Legionari sub conducerea unui comitet compus din ilustre personalitati prof. dr. Corneliu Sumuleanu, cu scopul de a se crea un nucleu de intelectuali ce simpatizau Miscarea si o puteau ajuta. Un eveniment de mare importanta nationala a fost initiativa lui Ionel Mota de a pleca în fruntea unei echipe ca sa lupte în Spania împotriva comunismului. Astfel, sapte comandati legionari, sub conducerea generalului Gh. Cantacuzino Granicerul: Ion Mota, Vasile Marin, Gh. Clime, Neculai Totu. Alexandru Cantacuzino, Banica Dobre si preotul Ion Dumitrescu Borsa au plecat acolo, unde... "Se tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos. puteam noi sa stam nepasatori?" Acest gest simbolic de lupta împotriva comunismului a sensibilizat pe toti oamenii cinstiti din tara si, într-o oarecare masura, chiar pe unii politicieni. Apropundu-se sarbatoririle Craciunului, din initiativa lui Viorel Trifa s-a format o echipa de colindatori. Eram 30 de tineri legionari care am început repetitiile la sediu. Din câteva repetitii am realizat un deosebit si original cor. In seara de Ajun, îmbracati în costum national, am început colindatul de la Mitropolitul Nicolae Balan, care a fost încântat de prezenta noastra si ne-a dat bmecuvântarea. Am colindat toate personalitatile orasului.apoi pe sefii si comandantii nostri, iar în zori am ajuns acasa la tata unde am încheiat în cântece colindatul traditional. A fost o seara pe care n-o pot uita, prin reusita si impresia pe care am lasat-o în urma noastra. De Anul Nou, am primit vesti bune din Spania unde echipa legionara s-a evidentiat si era în atentia ziarelor, în lupte se confruntau masive forte de artilerie si blindate. Bombele si obuzele cadeau, rascolind pamântul si sfârtecând vieti omenesti. Brigazile comuniste formate din elemente straine de neam, cu caziere de drept comun, luptau în brigazile internationale, conduse de Valter Roman. In 13 Ianuarie 1937, cei mai buni din echipa, Ionel Mota si Vasile Marin au cazut. Vestea caderii lor în lupte ne-a cutremurat. In sedinta din 14 Ianuarie, la sediu, d-nul. dr. Bidianu ne-a citit telegrama Capitanului. O jale s-a întins pe tot cuprinsul tarii. Cei mai buni legionari cazusera scriind cu jertfa lor istoria tarii si a Europei, în acele vremuri de rascruce, în care se hotara destinul multor popoare, românii ortodocsi s-au dus într-o tara catolica sa moara pentru Hristos. Prezenta simbolicei echipe de români crestini are o importanta deosebita în istorie. A urmat aducerea în tara a sicrielor celor doi eroi. Cu un tren special au intrat în România prin punctul de frontiera Ghica Voda. Domnul General Cantacuzino Granicerul si cei cinci ramasi înviata, doi fiind raniti, i-au însotit pe traseul stabilit de Ionel Mota în Testament ca sa ajunga la Orastie. Trenul mortuar a ajuns în gara Sibiu la orele 24, într-o atmosfera de reculegere, în ordine si disciplina, sibienii îsi luau ramas bun de la martiri. Gara era tixita de oameni, legionari si nelegionari, care aduceau ultimul lor salut. Facând parte din serviciul de ordine, am putut vedea trenul ce a intrat în gara. O comanda scurta a lui Mitu Banea a electrizat legionarii din front cu onorul ce s-a dat când usa vagonului s-a deschis. Soborul de preoti, în frunte cu Episcopul Vasile Stan si corul teologilor îmbracau atmosfera cu jale si durere în timpul slujbei care urca la cer. Tacerea era de mormânt si pe fetele tuturor se prelingeau lacrimi: mii de oameni împietriti pluteau într-o durere comuna. La comanda "Drepti, pentru onor!", din tren a coborât Capitanul, urmat de toate gradele si restul echipei care a prezentat cele doua sicrie. Lumea a îngenunchiat, s-a dar raportul solemn Capitanului, iar preotii înaltau spre cer rugile. Nu se auzeau decât suspinele si plânsul care ne uneau pe toti într-o singura durere. Pe Capitan îl vedeam pentru a treia oara. îndurerat acum de marea pierdere a celor doi martiri. A fost un moment solemn de mare durere. Cei cinci, în uniforme spaniole în jurul sicrielor, alaturi de Capitan, pareau niste cruciati iesiti din lupta ca sa vesteasca lumii marea jertfa a lui Mota si Marin, în înclestarea cu antihristul ce darâma altarele crestine. S-a cântat "Plânge printre ramuri luna". Alte scurte comenzi de onor dadeau ultimul salut acestor Martiri care au fost urcati înapoi în vagon. Din usa vagonului, Capitanul ne sageta cu privirea. Suieratul locomotivei ne-a strafulgerat inimile, în pozitia de drepti: lacrimile ne ardeau pe obraji. Trenul se urnise din loc, în ordine perfecta, lumea s-a împrastiat. Moartea a doi intelectuali de înalta tinuta morala a dat tarii cea mai mare dovada de daruire spre a o trezi. La juramântul gradelor legionare, Capitanul a spus: "Iata acum. ne-a adus Dumnezeu în fata celei mari mari jertfe legionare. Sa punem inima, fruntea si trupul lui Mota si a camaradului sau Marin temelie natiunii române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele mariri românesti". Privita în ansamblul ei, dar si în interior. Miscarea a suferit mari transformari spirituale, felul de a gândi si de a se manifesta era altul, înnoit. Jertfa celor doi Martiri ne-a ridicat pe noi trepte ale spiritualitatii nationale si crestine.

Inmormântarea Mota-Marin 13 Februarie 1937

Pentru înmormântarea martirilor am plecat cu doua vagoane spre Bucuresti, sub comanda lui Mitu Banea, în camasa verde cu pantaloni negri si cizme, încolonati din Gara de Nord, am pornit spre sediul din str. Gutenberg. Am fost ales în serviciul mobil de ordine. Bucurestiul era blocat de multime. De la biserica Sf. Ilie Gorgani cele doua sicrie au format cortegiul. Doua cruci mari, urmate de grupuri de prapori, înaintau în pioasele refrene ale corului Patriarhiei, în linie, tablourile lui Mota si Marin erau purtate de doi tineri. Apoi doua lumânari mari aprinse: doi colaci de dimensiuni uriase, si doua colive cât rotile de tun erau purtate pe targi de tarani, muncitori si studenti. In cadenta mortuara, pe strazile pline de oameni, veniti sa aduca ultimul lor omagiu, cortegiul înainta în cea mai perfecta ordine. Circulatia a încetat si linistea plina de jale stapânea Bucurestiul. Coroanele purtate pe brate si jerbele de flori se miscau ca o gradina, în timp ce coruri miscatoare înaltau rugile si regretele noastre spre cer. O cruce vie formata din legionari în camasi verzi era secondata de grupuri de fete, ce duceau pe perne de catifea decoratiile celor doi martiri. Oameni îngenuncheati pe marginea strazilor, cu lacrimi în ochi, îsi faceau cruce, batrâni cuplete si barbi albe,. alaturi de copii si nepoti asteptau cortegiul. Totul era cutremurator, tulnicele si buciumele motilor si moldovenilor se vedeau si se auzeau ca din strafunduri de veac. N-a fost nevoie de serviciul de ordine. Ordinea era pastrata de însisi cetatenii Capitalei. Se vedeau oameni urcati pe garduri, în pomi, iar din balcoanele pavoazate cu covoare si drapele în berna se auzeau suspine si plâns amar. Sute de preoti în odajdii încadrau pe înaltii prelati, Mitropoliti si Episcopi. Corpul diplomatic, cu reprezentantii sai, înainta prin zapada pe jumatate topita, cu coroanele lui Hitler, Mussolini, Franco si Leon Degrell Si a reprezentantilor Europei nationaliste. Sute de legionari trageau platforma pe care erau asezate cele doua sicrie, îmbracati în camasi verzi, cu capul descoperit pareau niste ostasi ce-si purtau în brate comandantii cazuti în lupta. Familiile martirilor îndoliate se auzeau plângând, spargând linistea de gheata, iar doi copii îsi duceau tatal spre locul de veci. Capitanul, singur, in palton negru, cu capul descoperit era urmat de Generalul Cantacuzino Granicerul si cei cinci luptatori în unifomele spaniole în care au luptat, - niste supravietuitori ai vestitului Alcazar. Comandantii Bunei Vestiri si Gradele ce formau elita legionara, urmate de grupuri compacte de comandanti, comandanti ajutori si instructori legionari se miscau ca niste comapanii de ostati credinciosi ai Legiunii. Corpul studentesc, Corpul Muncitoresc Legionar, Corpul Cetatuilor de fete, urmate de marea masa de tarani veniti din fiecare judet, urmau cu piosenie cortegiul ca niste paduri miscatoare. Tinerii din Fratiile de Cruce, sub ordinul Comandantului Gh. Istrate, erau niste vlastare în care se putea citi viitorul Legiunii. Aceste funeralii, care au cutremurat Bucurestiul prin grandoarea, ordinea si manifestarea de înalta piosenie, l-au înfricat pe regele Carol II. De undeva, dintr-un balcon, urmarind procesiunea s-ar fi exprimat astfel: "Capul acestui rege neîncoronat trebuie sa cada!" Prin funeraliile care pâna la Casa verde au rascolit Bucurestiul, s-a demonstrat forta Legiunii Arhanghelului Mihail. Intors la Sibiu, am jurat sa traiesc în spiritul pe care martirii l-au insuflat întregii fapturi românesti prin jertfa lor. Dupa ce a fost declansata batalia fierului vechi, Capitanul declara Batalia Comertului Legionar. Aceasta noua actiune de mare importanta nationala avea ca scop românizarea comertului, imprimarea unui stil cinstit de comert. O alta pierdere suferita de Miscarea noastra fu încetarea din viata a d-lui. general Cantacuzino Granicerul, presedintele partidului Totul pentru Tara. Am luat parte la funeraliile care s-au desfasurat conform gradului avut în armata. Guvernul a interzis purtarea uniformei legionare, adica a camasilor verzi. Generalul apartinea si armatei, dar si Miscarii. Ca militar, a avut importante decoratii, fiind si cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Din partea Miscarii Legionare a avut Crucea Alba - din partea Generalului Franco, Crucea de Razboi si Crucea Rosie Spaniola la care se adauga Decoratia Alcazarului pe care generalul Moscardo a daruit-o întregii echipe de luptatori romani. Capitanul cumpara un numar mare de pelerine negre pe care gradele si elita legionara, peste 1000 de oameni, le-au îmbracat, în frunte. Capitanul, imediat dupa afetul de tun. conducea pe cel ce 1-a stimat si iubit. Prin ploaia marunta de toamna si noi, delegatii din fiecare judet, toti în negru, 1-am condus pe ultimul drum pe cel ce ne-a iubit. In urma acestei mari pierderi, d-nul inginer Gheorghe Clime a fost numit Presedinte al partidului Totul pentru Tara.

* * *

La Sibiu, plin de avânt si tinerete, m-am lansat din nou în activitate pentru a cunoaste si învata tot ce poate contribui la formarea mea ca om si legionar. Ceva ma îmboldea la actiune, plin de dragoste si zel, fenomen care se întâmpla cu fiecare tânar ce adera la Miscare. Frumusetea Legiunii data de îmbinarea crestinismului cu nationalismul pur era ceva nou in viata politica a tarii si chiar în cea a oamenilor. Guvernul Tatarascu, prin Armând Calinescu, Gabriel Marinescu si toata suita de opresori, a trecut la masuri de atac, ajungând la agresiune, iar slugile lor îsi faceau de cap. Inca nu începuse campania electorala si se putea observa intentia guvernului de a câstiga alegerile programate pentru luna Decembrie 1937.Organele de siguranta si Jandarmeria au primit de la ministrul de justitie. Victor Iamandi si de la Armând Calinescu ministru de interne ordine de zadarnicire a propagandei în orase si comune. Capitanul, sesizând manevrele puterii, de comun acord cu d-nul. Iuliu Maniu, Presedintele Partidului National Taranesc si cu d-nul. George I. Bratianu, Presedinte al Partidului Liberal, cu o orientare sanatoasa pentru tara, încheie un Pact de neagresiune, pentru ca alegerile sa se desfasoare fara acte de agresiune din partea guvernului si sa se evite falsificarea rezultatelor. Cu ocazia comunicarii oficiale a deschiderii campaniei electorale, Capitanul ne îndemna la ordine, sobrietate si modestie în manifestari, încadrându-ne în legile tarii, în libertatea de a ne exprima prin vot optiunea politica. In activitatea noastra locala, în mod normal, faceam deplasari în comunele din apropiere în coloana de mars, disciplinati si cântând. Conform ordinelor primite de la Capitan, ne-a fost interzis sa provocam si sa raspundem la provocari, aceasta pentru ca în unele judete au fost asasinati mai multi legionari. Intr-o Duminica, de dimineata, 40 de legionari, sub comanda lui Mitu Banea si a lui Ghita Branea, am plecat spre comuna Saliste, unde era anuntata o adunare. Am trecut prin comuna Cristian încolonati, cântând, sub privirea sefului de post care s-a facut ca nu ne vede, desi Mitu Banea ne-a comandat: "Bateti pasul!" în ordine, am ajuns în comuna Sacel unde am fost asteptau de mai multi sateni; acestia s-au încolonat în marsul nostru spre Saliste. In centrul localitatii am fost asteptati de un numar destul de mare de oameni care ne simpatizau. Cu cântecul Sfânta Tinerete Legionara am adunat pe toti cei ce au iesit din biserica în straiele lor de sarbatoare, îmi aduc bine aminte de fratii Borza si de Bombea, care faceau parte din Fratia de Cruce. A vorbit Mitu Banea, un orator care electriza masele prin iscusitele cuvinte ce le spunea cu haz si adevar, îmbracat în costum national, era un autentic român ferm si curajos. Adunarea s-a terminat cu cântece si încolonati, am facut cale întoarsa. La intrarea în Sacel am fost intâmpinati de Seful de post si de cei patru jandarmi; cu armele îndreptate spre noi, au încercat sa ne opreasca, înfrunte, Mitu Banea si Ghita Branea care era din Sacel, au ripostat cuviincios pentru atitudinea ilegala in care seful de post ne-a oprit sub tevile armelor. Seful de post spunea ca a primit ordin de la legiunea de jandarmi Sibiu sa fim retinuti. La aceasta afirmatie Mitu ordona drepti, apoi în acordurile Echipei mortii, am pornit înainte, înlaturând cu mâna armele bietilor soldati, pe fata carora am vazut o teama dar si o satisfactie, în felul acesta ne-am continuat drumul. Si la Cristian am fost opriti. Noi cântam Urla dusmanii. O masina militara s-a oprit în fata noastra. Un maior, pe un ton provocator, ne-a amenintat cu arestarea si ne-a cerut sa intram într-o curte. Ghita Branea. locotenent de rezerva, a ripostat la aceasta amenintare declarând ca acceptam sa treaca peste cadavrele noastre si ca considera abuziva amenintarea cu arestarea. Oamenii din comuna, români si sasi, s-au adunat în jurul nostru. S-au solidarizat cu noi ripostând la amenintarile ilegale. Din mijlocul multimii, Florea Octavian demonstra oamenilor nedreptatea care ni se face, fapt ce l-a înfuriat pe maior, neputincios în fata noastra si a locuitorilor. A ordonat celor 15-16 soldati: "încarcati arma!" Mitu, cu spontaineitatea sa, în fata maiorului si-a dezvelit pieptul, cerându-i sa traga, sa înfinga baioneta lânga rana vizibila, capatata în urma unei confruntari similare cu jandarmii din judetul Neamt. Multimea, impresionata de gestul lui Mitu. a început sa murmure, ceea ce 1-a facut pe maior sa se bâlbâie. - Rusine, domnule maior, sa dati asemenea spectacol acestor oameni. Sa stiti ca vom merge direct la d-nul. Comandant al Jandarmeriei din Sibiu. Apoicatre noi: încolonarea si cu Dumnezeu, înainte! Cu cântecul Echipa mortii am plecat spre Sibiu, în urma noastra, camionul cujandarmivenea formal. Cu Sfânta Tinerete am intrat în curtea Prefecturii unde era si Jandarmeria. Dupa discutii cu colonelul comandant, am iesit învingatori din aceasta nesabuita încercare de a ne supune. Misiunea noastra a fost îndeplinita. Pe unde am trecut, oamenii discutau si propaganda noastra datorita împotrivirii în fata jandarmilor a avut un deplin succes. Asa a început campania electorala. Din ciocnirile cu autoritatile, lumea a început sa ne cunoasca, sa vorbeasca si sa ne urmeze. Aceasta întâmplare nu a fost unica, pretutindeni am fost împiedicati sa vorbim si sa ne manifestam. Cântecul a fost arma de care s-au temut dusmanii. In campanie electorala In campania electorala din toamna anului 1937 aveam functia de curier la dispozitia sefului de judet d-nul. Ion Fleseriu, si a d-lui. Ilie Olteanu, seful colportajului, precum si misiunea de a pleca cu câteva ore înainte în localitatile unde trebuia sa pregatesc adunarile. Cu mijloace proprii, pe jos, cu bicicleta, cu trenul, ma deplasam în localitatea respectiva, luam legatura cu seful de garnizoana si chemam oamenii la adunare. In dupa amiaza unei zile frumoase de toamna, am ajuns cu trenul în comuna Hasag. unde sef de garnizoana era camaradul Marie Ion, tatal profesorului Ion Marie, un vechi si încercat legionar. I-am povestit lui nenea Marie de ce am venit, sa anuntam toata comuna ca la orele 6 seara vor sosi dela Sibiu domnii dr. Bidianu, parintele Gândea, Mitu Banea, Nicu Iancu care vor veni din Alamor, prin Mândra si Loamnes. In urma cu doua zile plouase si drumurile erau greu practicabile. Acest taran vârstnic, dar plim de energie, mi-a spus: - Camarade Hentea, stai si ia ceva în gura pâna vin eu de la Primarie ca vreau sa pun tobosarul satului sa anunte adunarea. Pâna am mâncat o papara din multe oua, nenea Marie a revenit furios spunându-mi ca Primarul si Seful de post nu lasa tobosarul sa anunte adunarea. Fara prea multe vorbe, a intrat în sura si a iesit cu un lighean de tabla la toartele caruia a legat o sfoara si. cu ligheanul facut toba, dupa ce a luat doua linguri de lemn de la Lelea Marie, sotia sa. a început sa bata din fata curtii sale. Lelea Marie îsi facea cruce, si eu am ramas mirat de ingeniozitatea si initiativa sa. La primele batai oamenii au iesit din curti curiosi sa vada ce s-a întâmplat. Nenea Marie cu voce tare anunta: - La sase ciasuri tat satul sa fie la Zalul Sasilor, ca va veni de la Sibii d-nul dr. Bidianu, dr. Fleseriu, parintele Cândea, av. Nicolaie Iancu si Mitu Banea care vor vorbi despre partidul Totul pentru Tara. Oamenii, auzind tam-tamul si comunicarea, l-au urmat, venind cu mic cu mare. Femeile îsi faceau cruce si tot satul rascolit de bataile în "toba" s-au adunat la Zalul Sasilor. Fiind îmbracat în costumul national, eram în atentia oamenilor cu care întretineam discutii si le dadeam afise. Se facuse ora 6 si masina cu oratorii nostri nu se arata dinspre Alamor. Ca sa întretin atmosfera împreuna cu nenea Marie am adunat niste tineri si am început sa cântam Desteapta-te Române, apoi Stefan Voda al Moldovei. L-am rugat pe învatatorul Dordea sa vorbeasca, apoi pe nenea Marie: dupa un alt cântec nenea Marie urcat pe scena, mi-a impus aproape sa vorbesc, ca oamenii dadeau semne de nerabdare, în costum national, cu Serpar si bondita apaream în fata unei sali arhipline care ma privea nerabdatoare cu simpatie. Mi-am facut cruce si am iesit pe scena drept si cu mâna stânga la serpar, privind peste oameni cu prestanta si curaj. Peste linistea ce s-a asternut, am început sa vorbesc. Am avut un început cursiv si mi-am dat seama ca dominam sala si atentia oamenilor. O vedeam pe fetele lor. Vorbeam despre Capitan, de Mota si Marin, de binele ce-l voiam aceste tari, sa-1 dam prin munca, cinste si demnitate. Le-am amintit oamenilor ca nu am venit sa le promitem nimic; noi muncim si prin munca vrem sa traim în buna stare. Suntem saraci si nu avem de gând decât sa-i ridicam pe oameni la constiinta unei vieti nationale si crestine. Dupa 20 de minute am auzit uruitul unei masini, timp în care un taran din sala m-a provocat: - Asa-i, domnisorule, ca si regele are averi în strainatate? - Bade, eu nu stiu, dar nu bag mâna în foc pentru nimeni. Când am vazut ca cei asteptati au venit, în cuvinte alese am alunecat spre încheierea discursului meu. Cei asteptati au ramas surprinsi când m- au vazut vorbind. Am încheiat în aplauzele oamenilor, care mi-au dat prin aceasta nota ca am trecut un examen greu. Comandantii m-au felicitat si au apreciat lansarea mea; n-a lipsit însa dojana d-lui. Bidianu, care considera ca mi-am depasit atributiile. Dupa adunare nenea Marie ne-a invitat la cina. Era o atmosfera placuta si, dupa ce am mâncat din tocana de pui facuta de Lelea Marie, am gustat si câte un pahar de vin rosu din butoiul atunci desfacut, în discutiile care au urmat, nenea Marie a zis: - Mi-a placut de camaradul Hentea, ca i-a dat un raspuns bun fostului primar liberal, care 1-a întrebat daca si regele are averi în strainatate. Domnul Bidianu, auzind aceasta, mi-a cerut explicatii si i-am reluat raspunsul, ca eu nu stiu nimic, dar nici nu bag mâna în foc pentru nimeni. Dânsul a considerat ca nu trebuia sa vorbesc despre rege, apoi mi-a comunicat ca voi fi suspendat din activitate pe trei luni. Când am auzit, am lacrimat. Vedeam ca se comite o nedreptate, dar Mitu. Fleseriu si Iancu mi-au luat apararea. Pedeapsa a ramas la o luna suspendare. M-am retras si nenea Marie mi-a spus ca-l va convinge pe d-nul. doctor sa revina. Inghesuiti în masina, ne-am întors la Sibiu. Eram ranit sufleteste si mi-a fost rusine sa-i spun tatalui meu ce am patit. Dupa doua zile, d-nul. Ilie Olteanu m-a condus la d-nul Bidianu care mi-a spus ca s-a anulat suspendarea mea si pot sa-mi vad de treaba ca pâna acum. Nu m-am lasat coplesit de acest fapt. Mi-am vazut de treaba ca si înainte executând tot ce trebuia facut pentru reusita noastra în campania electorala. Imi aduc aminte cum în unele comuna am asistat la adunarile organizate de liberali, taranisti si alte partide; în demagogia lor, oratorii promiteau ca vor face una si alta concurându-se între ei pentru voturi. A fost un caz când în comuna Racovita, liberalii au convocat o mare adunare, între timp am ajuns noi, vreo 20 de legionari, cântând, fapt care i-a facut pe oameni sa vina în jurul nostru lasând oratorul liberal sa vorbeasca, în gol. Tot în demagogia lor, politicienii se foloseau si de unii tarani, punându-i sa vorbeasca. Un alt caz autentic s-a întâmplat în comuna Vorumloc, locul de nastere al tatalui meu. Un avocat liberal a voit sa puna un taran sa vorbeasca la o adunare în sala de joc. I-a dat acestuia un bilet sa- l citeasca dar, un alt taran, vazând biletul în serparul viitorului orator i l- a sustras discret. Urmând la rând, cel în cauza stia doar începutul discursului sau, care începea cu "Asa-i românul". Iesit pe scena cu cuvintele - "Asa-i românul", cauta cu mâna dreapta biletul pe care nu-l gasea în serpar, apoi a zis: "Asa-i românul, ca mi-a furat tâdula din serpar". Semnul electoral al partidului Totul pentru Tara era patratul cu doua puncte. Dupa o munca asidua am ajuns în faza finala a campaniei electorale, în Bucuresti au fost deschise restaurante legionare, cantine pentru muncitori si cooperative care au constituit un model în viata oamenilor, pe linia cinstei si abunei serviri la preturi convenabile. Acestea au sporit popularitatea Miscarii în masele care vedeau în partidul Totul pentru Tara o speranta. Au vazut oamenii pusi pe fapte, nu demagogi pusi pe vorbe goale. Aceste manifestari aufostprivite de unii politicieni cu ochi dusmânosi si plini de invidie, care faceau aluzii rautacioase. Dupa eforturi viu sustinute de Capitan si de întreaga masa de legionari în campania electorala pentru alegerile parlamentare, cele mai valoroase personalitati legionare au candidat. Guvernul, cu toate manevrele, deslantuie presiuni înversunate de teroare soldate cu morti în unele judete. Dar partidul Totul pentru Tara cucereste 473.378 voturi. Legiunea obtinând 66 de locuri în parlamentul tarii. Guvernul, neîntrunind cota de 40% din voturi se prabuseste de la putere. Succesul real înregistrat de partidul Totul pentru Tara a demonstrat popularitatea de care ne bucuram, dar care i-a pus pe gânduri pe vechii politicieni si în primul rând pe regele Carol. Pentru a iesi din încurcatura, regele a format un nou guvern sub conducerea lui Octavian Goga si A.C.Cuza; ei reprezentau aripa dreapta si obtinusera în alegeri doar 9% din voturi. Astfel, Carol încearca sa-i demonstreze lui Hitler noua "orientare politica" a României. Tensiunea politica însa crestea, guvernul instalat era incapabil de guvernare, si prin câteva legi date cuprivire la problema evreiasca de îngradire si marginalizare, s-a crezut ca în România orientarea spre Germania va dainui. Prigoana Dupa 40 de zile a guvernului Goga-Cuza a demisionat. Capitanul, sesizând manevrele regelui, a dizolvat partidul Totul Pentru Tara, îndemnând legionarii la liniste si ordine. Pentru a lua singur frânele conducerii în stat, regele desfiinta toate Partidele politice si instaura dictatura. Capitanul a protestat împotriva acestei dictaturi prin care democratia Parlamentara a fost abuziv interzisa. Proteste au mai facut si Iuliu Maniu si George Bratianu. Acceptarea noii forme de guvernamânt s-a produs cu ajutorul slugilor supuse si avide de putere care au ocupat posturile cheie în guvern. Demnitari si generali s-au pus în slujba regelui tiran care a înfiintat Frontul Renasterii Nationale, îmbracându-i în uniform e pompoase. Toti corifeii regelui, în frunte cu Armând Calinescu si Gabriel Marinescu, si-au strâns rândurile cu scopul precis de a decapita conducerea Miscarii Legionare urzind intrigi si vini imaginare, în mijlocul acestora a fost prins si Nicolae Iorga. Regele, cunoscând valoarea politica a Miscarii, a sefului ei, Corneliu Zelea Codreanu, voia sa o subordoneze. Dar Miscarea Legionara, desi desfiintata, ramânea o forta de sine statatoare. O stare de spirit noua plutea în fiecare compartiment al vietii, si starea de duplicitate a guvernarii nu mai putea dura. Atunci s-a pus la cale arestarea Capitanului. Armând Calinescu îl sfatui pe Nicolae Iorga sa scrie în Neamul Românesc despre asa zisele activitati la cantinele si restaurantele legionare din Bucuresti. Iorga publica numeroase articole veninoase, pline de insulte si neadevar. "Sunteti necinstit sufleteste, domnule profesor" îi scrise Capitanul lui Iorga. Atins în orgoliul de apostol al nationalismului, cum se considera, nu s-a oprit aici: plângându-se lui Armând Calinescu. a recurs la alta necinste, ca sa nu-i zic miselie. L-a sfatuit sa-l dea în judecata pe Corneliu Codreanu pentru ultragiu. Autoritatile au procedat la închiderea restaurantelor si confiscarea bunurilor ce le apartineau, cu o salbaticie ce întrecea orice închipuire. La 17 Aprilie 1938 este arestat Capitanul si începe o noua prigoana! Sute de legionari au fost arestati si trimisi în lagare de concentrare, la Miercurea Ciuc si Vaslui, pentru singura vina ca erau legionari, în toate judetele tarii au fost arestati cei ce erau considerati vârfuri si trimisi în alte lagare improvizate, In numai doua zile Comeliu Codreanu a fost condamnat la 6 luni închisoare (maximum de pedeapsa) de catre Consiliul de Razboi al Capitalei, în procesul intentat de profesorul Nicolae lorga. Au fost trimisi în lagare tatal Capitanului, ing. Clime, prof. V. Cristescu, col. Zavoianu, Radu Gyr, Paul Craja, Nae lonescu. Ilie Gâmeata, Noveanu, Bidianu. Lefter si multi pe care am sa-i amintesc pe parcurs. Ramasi nearestati, importanti comandanti au stat ascunsi: Mironovici, Iordache Nicoara, Belgea, Cristescu, Nicoleta, Lucia Trandafir, Viorel Trifa, Horia Sima. Ei au format nucleul de rezerva si actiune al Legiunii. La 23 Mai 1938 Comeliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani închisoare de catre Tribunalul Militar Bucuresti. A avut 117 martori ai apararii, din care doar 27 au fost audiati. Apararea a fost compusa din sapte avocati prezenti la proces, ajutati de alti 25 de avocati tineri din Bucuresti, din totalul de 228 câti s-au înscris in aparare si n-au fost admisi. Procesul desfasurat cu încalcarea drepturilor de aparare, cu incriminari fictive si martori mincinosi. Lagarele s-au umplut cu cei mai buni dintre noi. Capitanul a fost dus de la Jilava la Râmnicul Sarat unde mai erau si alte vârfuri legionare. Eram putin descumpanit, dar plin de revolta. Asteptam momentul sa dam riposta cuvenita odioaselor înscenari. Mintea mea nu concepea o renuntare la lupta, ci doream sa dam riposta, sa dovedim ca existam chiar - plina prigoana. Dupa cum am fost educat, m-am conformat ultimelor dispozitii si asteptam lupta care trebuia s-o dam în clandestinitate. Prima arestare (1938) In prigoana tineam legatura cu fratii de cruce care deja activau clandestin. La Bucuresti profesorul Vasile Cristescu, împreuna cu alti fruntasi legionari, constituiau comandamentul de prigoana. Reorganizarea marca prezenta si existenta Miscarii. Se raspândeau manifeste; lupta noastra se ducea subversiv. Prin riscurile ce le producea, aceasta activitate nastea emotii si satisfactii deosebite. Pe lânga tipografia Oastei Domnului lucram la înmultirea manifestelor primite prin curieri de la Bucuresti. Prin camaradul Titus Trifa am intrat în posesia unui sapirograf. Lucram într-o pivnita cu Calvarasan Ion si cu tipograful Suciu. Manifestele le împarteam în oras. O satisfactie deosebita ma stapânea dupa efectuarea acestor munci clandestine. Ma specializasem în distribuirea sutelor de foi volante fara ca sa pot fi depistat, desi eram cunoscut de politie, caci mi-am luat toata masurile sa nu pot fi descoperit. Pe de alta parte ma cunosteau oamenii care intrau în posesia manifestelor, într-una din zile am fost invitat la politie si întrebat daca am raspândit manifeste, aratându-mi-se unul din ele. Am negat, dar mi-au facut si o perchezitie acasa. Nu mi-au gasit nimic compromitator si mi-au dat drumul. Stiam ca voi fi supravegheat, însa cu masuri de siguranta sporite am continuat activitatea. Dupa alte zile sunt chemat din nou la politie si confruntat cu 6 persoane pe care le cunoastem din vedere de la Catedrala, din timpul când vindeam legal ziare. Toti erau intelectuali, oameni care au negat ca le-as fi dat manifeste si astfel am plecat acasa, ei ramânând retinuti. Acasa am fost cuprins de neliniste si vinovatie fata de acesti onorabili domni care nu puteau justifica manifestele gasite la ei acasa. Ma simteam vinovat si nu-mi gaseam linistea; batrâni cum erau se lamentau cu lacrimi in ochi si acesta erau "raul" pe care 1-am produs. Am fost chemat din nou la Politie si, în fata chestorului Septimiu Codreanu, n-am putut fi acuzat de nici unul din ei. Dupa mai multe framântari m-am decis sa-i ajut. A doua zi chestorul Codreanu a ramas surprins si nedumerit de prezentarea mea, caci nu puteam fi acuzat de nimic. Invitat sa ocup loc în fata biroului sau, am început sa vorbesc: - Domnule chestor, daca domnia voastra îmi da cuvântul de onoare, am sa fac o marturisire. - Ai cuvântul meu de onoare, te rog vorbeste. - Domnule chestor, îi veti elibera pe cei sase arestati daca recunosc ca le-am dat manifestele? - Da, imediat. - Eu le-am dat aceste manifeste mai demult. Profitând de neatentia lor, le-am strecurat în buzunarele hainelor si pardesielor manifeste împaturate. doar acasa se trezeau cu ele, unii bucurosi si altii înfricosati. Surprins de destainuire, cu o nota de respect mi-a întins mâna felicitându-ma de gestul cavaleresc. M-a asigurat ca toti vor fi eliberati nu înainte de a ma vedea cu ei. Cei sase au fost adusi în birou. Chestorul le-a explicat ca eu, din proprie initiativa si din respect pentru ei, îmi asumasem riscul recunoasterii facute. Oamenii m-au îmbatisat multumindu-mi ca am în atâta demnitate. Chestorul asista la acest deznodamânt si mi-a promis ca va întocmi actele ca sa primesc minimum de pedeapsa prevazuta în articolul legii. Am dat o declaratie pe o singura pagina si cei sase au fost eliberati, iar eu declarat arestat. In aceeasi zi am fost depus la închisoarea militara din str. Sarii. La judecatorul de instructie am fost tratat cu respect; tot pe o pagina am dat declaratia urmând ca sa fiu judecat. Incepea calvarul în lumea celor oprimati pentru adevarul spus si scris, pentru ce s-a facut si nu s-a facut - un atentat la gândirea umana. In perioada acomodarii si din lipsa altei preocupari, m-am suit la geam si am început sa cânt doine si cântece legionare. Deodata usa se deschide si am fost surprins cântând o doina. Procurorul maior Bacanu s-a repezit la mine înjurându-ma cu amenintari si insulte care m-au facut sa ies din tacere. Aparându-mi demnitatea, i-am spus ca scaunul pe care sade are numai trei picioare si în curând o sa cada. - Tineretul acesta de care va bateti joc nu va uita nelegiuirile ce le exercitati asupra neamului întreg în acest timp când în Europa se fac transformari si razboiul ne pândeste. Furios, a dat ordin sa fiu pus în lanturi si a doua zi, la un alt interogatoriu, mi-a adaugat circumstante agravante. Procesul care a urmat a facut multa vâlva în oras si maiorul Bacanu a dispus o noua perchezitie. Atunci din abuz mi-a fost confiscat costumul national bucovinean pe care se aflau unele însemne ale Garzii de Fier. La data procesului, tot orasul era în jurul Tribunalului militar. Am fost adus sub escorta de patru soldati ce tineau cu pustile îndreptate spre mine.Multimea ma încuraja. Elevii si elevele, solidarizati cu mine, îmi dadeau tigari si mici pachete, încet, înaintam spre Tribunal. Oamenii pe care îi auzeam erau indignati de efectele dictaturii regale. In sala de sedinte arhiplina o suita de avocati s-au înscris în apararea mea. Erau acolo Nistor Chioreanu, Nicu Iancu,Lae Lupu si altii. Ascultând rechizitoriul procurorului aveam impresia ca nu eram la un proces de raspândire de manifeste, ci la un mare proces de înalta tradare, cu implicatii grave. Cu dârzenie am raspuns la întrebarile maiorului Bacanu care îmi cerea maximum de pedeapsa. Avocatii încriminau metodele nedrepte asupra tineretului român. Dupa deliberare, citindu-se sentinta prin care am fost condamnat la l an închisoare corectionala, publicul a scos un murmur de dezaprobare. La 18 ani stiam ce vreau. In închisoarea din str. Zaharia Boiu eram peste 180 de legionari din judetele limitrofe ce apartineau deTribunalul Militar al corpului 7 Armata. Cum eram din Sibiu, am luat legatura cu exteriorul prin gardianul Opreana. L-am trimis la tatal meu. Acesta a organizat cu bunavointa altor camarazi ajutorul pentru toti legionarii. Zilnic veneau oalele cu mâncare gatita. Cu ajutorul învatatorului Jurubita din Smardioasa, Teleorman, Geacu Petre, macedonean din Tumu-Severin, cu avocatul Ciuca Marin, tot din Turnu- Severin, s-a început trairea legionara în comun pe camere. Prin rugaciune, se facea educatia si cei mai bine pregatiti tineau prelegeri, care antrenau oamenii la traire spirituala. Pe rând si alti gardieni au pactizat cu noi, ajutându-ne cu cele ce le puteau face, încalcând regulamentul. In închisoarea Vacaresti Atmosfera de traire legionara era imprimata pe linia spiritualitatii crestine si nationale. Totul era în ordine la inspectii. Procurorii plecau multumiti de felul cum li se vorbea. Aveam niste dureri groaznice de masele; a trebuit sa fiu dus la un stomatolog. Spitalul din Vacaresti era pentru detinutii bolnavi, asa ca directorul stiind ca la noapte vine duba, mi-a facut formele pentru a pleca la Vacaresti. Acolo, dupa o scurta carantina, am fost dus între zidurile unde erau legionarii. Bunii camarazi m-au înconjurat cu toata atentia, fiind cel mai tânar dintre cei peste 250 de legionari. Unul din camarazi m-a dus la dispensarul din curtea mare unde medicul a dispus internarea mea în dispensar în una din chilii, desi toate erau ocupate. Frizerul, detinut de drept comun, a auzit cum explicam baietilor nostri situatia si mi-a propus sa merg în camera lui, el fiind singur în chilie. Un camarad care a auzit propunerea m-a asigurat ca pot sa merg deoarece este verificat ca un om pasnic si cinstit. Seful grupului de legionari era Dragnea Zamfir, un om voinic, autoritar, care pastra disciplina în sectorul legionar. Din spusele unui student teolog din Vâlcea am aflat ca noul meu vecin se numeste Veres Miclos. cu doua condamnari pe viata pentru sase crime. M-am îngrozit, îmi parea râu ca am acceptat o ferta sa. M-am adresat sefului si altor camarazi. Mi-au dat asigurari ca pot sa merg în chilia lui si ca a mai fost un camarad în situatia mea. Pe înserat, cu geamantanul în mâna, însotit de gazda mea. am plecat spre chiliile din jurul bisericii. De la el am aflat ca aici se întâmpla multe hotii si criminalii erau liberi prin curte. Fel de fel de figuri, sezând pe jos în jurul bisericii, jucau barbut, carti, se furau între ei si ca într-un bâlci vedeam comercianti ambulanti, unii cumparau, altii vindeau placinte, braga si fructe. Unii erau meseriasi, reparau încaltaminte, chiar croitori care modificau haine alaturi de lustragii ce ofereau si o cafea în ibrice parca scoase din nisip. Am asistat la o încaierare între ei. Mi-era frica sa nu-mi smulga borfasii valiza din mâna. caci se uitau la mine ca la o victima, dar protectorul meu era respectat de ei. Aveam impresia ca am intrat în infern.

Veres Miclos

Omul acesta de statura mijlocie, mai mult gras decât slab, cu fata rotunda, brazdata de riduri adânci, cu sprâncene stufoase si mâinile butucanoase, era colegul meu de camera. Cu o frica ascunsa, am intrat în chilia a carei usa a fost închisa de un gardian, în spatiul chiliei de doi pe trei metri, varuita proaspat, cu un geam mic, m-am asezat timid pe patul indicat de colegul meu. Pe patul de fier aveam o saltea cu cearseaf, o mica perna si o patura. Cautam sa evit orice discutie inutila, dar nu doream sa-mi tradez retinerea fata de el. Gânduri negre îmi treceau prin cap. Am auzit în multe ocazii despre manifestarile marilor asasini, spargatori si odiosi criminali, care în nebunia lor recurgeau la orice perversitati, în rugaciunile ce le faceam, ceream ajutorul lui Dumnezeu sa ma fereasca de mult cunoscutele îndeletniciri ale perversilor detinuti, în discutiile pe care a trebuit sa le port, dupa ce am vorbit despre mine si familia mea, a început si el sa-mi destainuie unele fapte ce-1 apasau pe constiinta. Mi-a povestit ca o simpla greseala l-a împins la comiterea primei crime, ca apoi, din cauza societatii, sa fie împins la alte doua crime, pe care n-a voit sa le comita. Era împotriva societatii care l-a împins la rau nu prin legile ei, ci prin oamenii care sunt pusi sa aplice legea. Omul nu era un înrait, caci mai avea în el o cât de mica aparenta de om constient. Nedreptatea a fost cauza dezastrului sau. Despre el s-au scris multe în Ungaria. Numele lui a ajuns sa-i cutremure chiar pe raufacatori, când într-o lupta corp la corp a ajuns sa ucida trei oameni ai politiei care l-au schingiuit, reusind sa fuga si sa ajunga iar în România. La auzul acestor marrturisiri taceam si simteam ca ma sufoc; nu clipeam dar ma prefaceam ca-i dau atentie. Prima crima comisa îl apasa pe constiinta. Dând semne de oboseala, în cele din urma am adormit, ca sa ma trezesc auzindu-1 cum se ruga pe limba lui. In atmosfera aceea de frica mi-am tras patura pe cap, apoi 1-am auzit sforaind. M-am trezit de câteva ori din cauza plosnitelor care misunau pe mine iesite din crapaturile coscovelii peretilor. Se urcau pe tavan si cadeau direct pe mine. A fost o noapte de chin si calvar. Traiam un cosmar când vedeam unde sunt si cu cine sunt în chilie. Totusi am dormit si m-am sculat doar când am auzit clopotul care a dat desteptarea. Gazda mi-a dat buna dimineata, iar eu i-am raspuns: - Io reghelt. I-am citit pe fata o bucurie: ma invita la masa în fata chiliei unde am servit pâine cu unt si lapte, în jurul bisericii locuitorii acestei insule a delicventilor erau fiecare cu îndeletnicirile lui. Detinutii aveau legile lor. Faimosii criminali Berila, Sile Constantinescu, Tatu Mos, marele ecscroc international Alexandrescu si multi spargatori de case de bani se încadrau în ierarhia pe care majoritatea hotilor, pungasilor si a borfasilor trebuiau sa o respecte. Aveam impresia ca ma gasesc în fata celor mai odioase figuri ale fortelor raului, care se întreceau în a arata suprematia prin calificarea pe care o aveau, în jocurile de noroc, barbutul era cel mai practicat si se termina prin încaierari sângeroase. In viesparul acela de raufacatori ce parea o Sodoma si o Gomora, auzeam cel mai josnic vocabular de înjuraturi. Mi-am facut loc printre aceste gunoaie ale societatii si am intrat în biserica. Sub icoana sfântului Arhanghel Mihail, Capitanul Comeliu Codreanu s-a rugat împreuna cu Ionel Mota, înfiintând Legiunea Arhanghelului Mihail. M-am rugat si eu si mai fericit si luminat m-am dus intre ziduri la camarazii mei, care ma asteptau. Acolo l-am cunoscut pe Adrian Mogâldea. un tânar ziarist. Intors în curtea spitalului asteptam la rând pentru a fi consultat de medicul stomatolog, în cele din urma am intrat. Aveam o infectie care nu permitea extractia unor masele. Dupa o injectie, am iesit în curtea dispensarului: parea un loc privilegiat. Dupa câteva ore, m-am dus între ziduri la camarazii ce ma asteptau. Aici am ascultat un preot care vorbea despre viata primilor crestini. Am stat acolo pana seara.

Max Auschnit

Nu-mi amintesc de cele patimite în cea de-a doua noapte, mai ales în lupta cu plosnitele. Când m-am prezentat la dispensar, era o coada care impunea o asteptaremaiîndelungata, Am intrat în curtcica unde, la masa rotunda cu otolii de rachita, sub bataia razelor cu soare, fuma o persoana deosebita. Mi-am cerut permisiunea de a ocupa un loc; cu un gest aprobator, domnul mi-a aratat locul de lânga dânsul. M-am prezentat si am aflat cu uimire ca ma aflam lânga regele otelului din România, bancherul si magnatul Max Auschnit, implicat în afacerea Skoda, condamnat la cinci ani. M-am apropiat de dânsul cu respect si buna cuviinta, încercând sa discut la intamplare probleme politice. Unele îmi erau confuze si nelamurite din cele ce le-am aflat din ziare. Intrebat, i-am raspuns ca sunt condamnat la un an închisoare pentru activitate legionara. Omul a ramas putin surprins de comportarea mea; probabil voia sa-si satisfaca curiozitatea discutând cu un tânar legionar. Mi-a oferit o tigara pe care am refuzat-o. M-a întrebat de originea sociala. Treptat am aluncat în discutii politice. Intr-o oarecare masura, omul acesta mi-a placut: discutiile cu el erau agreabile. La o întrebare directa de a afla ce m-a facut sa ader la Miscarea Legionara, i-am raspuns prin câteva cuvinte: dragoste de neam, tara si cruce. La acest raspuns, dupa o clipa de gândire mi-a spus: - Ceea ce mi-ai spus este frumos si sublim, dar irealizabil din punct de vedere politic. Alte forte ostile voua va lasa sa obtineti numai ce vor ele ca sa va implicati în lupte fratricide. Pacat de voi, sunteti prea curati, prea sinceri si pretindeti prea mult de la viata. Ascultându-l am observat ca îi plac, apoi a facut haz de niste borfasi care faceau unele exhibitii acrobatice ca sa obtina câtiva lei. Ca apoi sa reluam discutia despre evrei. La un semn al lui, un detinut a adus o tava plina cu fructe din care m-am servit si eu. A doua zi i-am povestit ca la scoala comerciala am avut multi colegi evrei cu care m-am împacat bine si uneori le luam apararea când erau bruscati de alti elevi. Cele ce i le povesteam îl amuzau si râdea când i-am povestit de unele negustorii, dar mai ales cand i-am spus ca în scoala mi se spunea Itic. In hohote de râs, pe fata îmbujorata, citeam o nedumerire. Am mâncat împreuna struguri si pepeni pe care i-a adus Vasilescu (zis Cantalup) un alt implicat în afacerea Skoda. Povestindu-i cum am ajuns sa fiu arestat, a ramas mult impresionat de tineretea si optimismul pe care-l manifestam. Cu un ton convingator a început sa-mi spuna: - Aici gresiti voi, sunteti bine intentionati, dar nu veti putea razbi prin cursele si piedicile ce vi le vor pune politicienii coalizati. Prea multa cinste in poltica este un defect atunci când ai de atins un scop. Nu vedeti, voi impuscati un ministru si pentru el cad sute dintre voi. Pacat... numai cu tinerete si cinste veti cadea cu toata onoarea la care tineti atât de mult. Chiorii si barbosii alimentati în ura, plini de veleitati si miselie, stapâniti de veleitati personale, au cazut si ei în capcana fortelor oculte streine ca sa va elimine din viata politica. Soarta Capitanului vostru este deja hotarâta; pe trei liste, cei mai buni dintre voi au sa cada. Sunteti invidiati pentru tot ce aveti de gând sa faceti si aceasta o puteti vedea la însusi regele Carol care vrea sa va supuneti ca sa va conduca el. In fata acestor adevaruri pe care le auzeam de la el, mi-am dat seama ca nu m-a mintit. Impresionat de cele ce le-a aflat de la mine, si-a manifestat unele slabiciuni ce le avea vis a vis de cei din lumea lui, care 1-au lasat sa plateasca oalele sparte din afacerea Skoda. In zilele urmatoare, întâlnindu-ma cu el, am mâncat câmaciori si mici si am baut bere Bragadiru. Despartindu-ne, mi-a spus sa-l caut ca e dispus sa ma ajute, fara a ma simti obligat cu ceva. Ne-am despartit ca doi detinuti care suportam rautatea aceluiasi calau. Cele discutate de Max Auschnit le-am spus camaradului Dragnea Zamfir pentru a le comunica Comandamentului din Capitala despre a carei existenta am aflat cu o zi înainte. Dupa sase zile de sedere in Vacaresti, m-am întors la Sibiu. Din aceasta mocirla în care am vazut degradarea umana în toata urâciunea ei, închisoarea din Sibiu mi se parea un pension. Alti oameni si alte preocupari aveam noi legionarii. Ne consideram detinuti politici cu drepturi si din acest punct de vedere au existat luari de atitudine, când drepturile nu erau respectate de administratia închisorii, într-o oala cu mâncare s-a gasit un manifest pe care tata a socotit ca e bine sa-1 stim si noi. S-a facut un mare taraboi si în urma anchetei a fost arestat tatal meu. In urma acestui fapt a fost interzisa aducerea mâncarii din oras si s-au luat masuri de restrictie. La aceste masuri, solidari, am declarat greva foamei, au venit procurorii, apoi din Bucuresti doi inspectori care ne-au brutalizat, în ancheta, le-am dat riposta cuvenita, asa ca am fost pus în lanturi. Si trimis cu prima duba disciplinar la Suceava. Dupa doua zile am plecat cu duba spre Bucuresti, în duba, caldura sufocanta, îmbâcsita cu tot felul de mirosuri ale detinutilor de drept comun. Ne-a lasat la poarta închisorii Vacaresti. Primul gardian, Vucea, m-a recunoscut; mi-a spus ca va trebui sa astept câteva zile în carantina, în camera de trecatori, pâna se formeaza lotul disciplinarilor spre Suceava. Usa de stejar, ferecata cu drugi de fier a unei camere mari s-a închis în urma mea. M-a izbit, odata cu zgomotul sinistru al unui viespar, un miros puternic de latrina din camera locuita de scursoarea societatii, de la ultimul borfas la cel mai odios criminal si spargator care mai de care mai furiosi în aspect. La intrarea mea se produce brusc o liniste si ma vad sagetat de privirile lor care visau micul meu geamantan. Parea o tinta atragatoare. Experienta ma facea sa fiu atent ca sa nu le favorizez ocazia de a ma deposeda de nici un obiect. Peste 70 de oameni, cu cuvinte vulgare, se agitau ca un roi de viespi în jurul celor ce jucau barbut. Nu m-am aratat intimidat si nici fricos, treceam în revista cu privirea priciurile spre a-mi gasi un loc. La întâmplare, m-am dus spre coltul stâng al camerei, unde vedeam un grup de oameni mai linistiti, întinsi pe priciuri. M-am apropiat; vataful camerei de trecatori m-a condus cu buna intentie. Ulterior am aflat ca era vietas, spargator de case de bani cu o crima si trei încercari de evadare. Prin fizicul lui robust, impunator, stapânea aceasta gloata de raufacatori. Gheorghe Gheorghiu-Dej Ma prezint celor din colt spunându-le cine sunt. Am fost primit cu bunavointa. Dând mâna, am aflat ca unul se numea Doncea Constantin, al doilea Gheorghe Gheorghiu si al treilea Goldenberg. Ma aflam în fata lui Dej, comunistul despre care aflasem din ziare ca a organizat greva muncitorilor din 1933 la atelierele Grivita. Aveau si ei lanturi la picioare, asa cum aveam si eu, fapt care i-a facut sa ma întrebe ce rau mare am facut de mi-au pus lanturi, când am numai un an condamnare. Au aflat ca sunt legionar si ca plec la Suceava, pedepsit disciplinar. Discutând, cei trei au scos din cufere castroane si au început sa faca o salata de rosii, ceapa si castraveti. Mi-am deschis si eu geamantanul în care aveam o tabla de slanina si un calup de telemea. Ne-am urat reciproc pofta buna; m-au invitat sa servesc din castronul lor salata. Cu o lingura de lemn am servit de doua ori ca sa nu stric atmosfera ce începuse sa fie, în conditiile de acolo, agreabila. Dupa discutii banale asupra celor ce se petreceau acolo, în promiscuitatea în care ne aflam, am ajuns la discutii politice. Ma gaseam în fata adversarilor mei politici, nici unul nu stiam ce ne va aduce viitorul. Eram simpli cetateni cu vederi si convingeri politice diferite. Le-am povestit despre tabloul vazut în ziar la sase ani, cu privire la bolsevici, care m-a urmarit si m-a împins pe drumul anticomunist. Deodata discutiile noastre se întrerup de un scandal ivit între borfasi. Doua tabere îsi etalau înjuraturile si cutitele în fata noastra. Priveam cu îngrijorare deznodamântul acestei încaierari. Domnul Gheorghiu mi-a spus: - Fii linistit, astfel de manifestari sunt frecvente si pâna la urma se potolesc chiar daca ajung sa se înjunghie.
In mijlocul acestui viespar, alaturi de cei trei comunisti, fiind târziu, mi-am facut rugaciunea si încercam sa adorm. Am revazut în minte evenimentele zilei, mi-am amintit ca în discutii încercau sa ma converteasca, desi le-am precizat ca sunt neclintit în convingerile mele politice. Târziu, am adormit în duhoarea si linistea conturbata de sforaitul pe note diferitesi de sunetul celor ce vorbeau prin vis. La numaratoarea de dimineata nu mi-am gasit pantofii si am fost nevoit sa raportez primului gardian; m-a asigurat ca are sa-i gaseasca. A facut o rotire cu capul trecând în revista tot efectivul camerei, apoi a strigat:"Bufa, iesi afara!" Un borfas zdrentaros, murdar si cu mutra de imbecil a aparut în fata frontului. La înjuratura primului gardian, pantofii mi-au fost adusi. Bufa. cu capul jos, ma privea fara sa scoata o vorba, vedeam în el infractorul înrait, deprins cu acest viciu, un gunoi cu fata de victima. Mi-a inspirat mila si am scos din buzunar 10 lei pe care i-am dat-o drept recompensa. Acesta s-a repezit la picioarele mele, cerând iertare. Lacrima care-i curgea pe obraz trada regretul faptei sau bucuria ca s-a ales cu 10 lei. Am aflat ulterior ca se afla de 14 ani în închisoare, pentru furturi marunte. Lumea lui era aici, în libertate nu-si gasea loc. Primul gardian, impresionat de gestul meu la care nu se astepta, mi-a zis cu admiratie: - Sunteti tânar si cred ca lectia data va fi un exemplu pe care n-am sa-1 uit. Am reluat discutiile cu d-nul. Gheorghiu, pe care îl respectam fiind mai în vârsta. A fost abordata problema grijii statului fata de om, a educatiei si preocuparii pentru rezolvarea problemelor sociale. A fost întru totul de acord, dar contrar afirmatiilor pe care le-a facut despre comunism, i-am demostrat ca toate lozincile de libertate si buna stare nu sunt decât niste minciuni ca sa însele buna credinta a omului de jos. Raspunsurile sale au fost neconvingatoare, tipicare si lipsite de continut prin ateismul si internationalismul enuntat de Marx si Engels. Nu stiam atunci ca în fata mea se gasea însusi viitorul secretar al partidului comunist, care va comite cele mai oribile crime, prin aruncarea in închisoare a sute de mii de români. Sunt convins ca nici el n-a visat sa ajunga ce a ajuns. M-am aratat nezdruncinat în ideile mele politice: slujesc cauza nobila, nationala si crestina, ca sa pun capat încercarii de convertire prin cele ce le-am discutat. I-am spus ca sunt împotriva oricarei violente, indiferent cine va veni la putere, trebuie sa se respecte libertatea de gândire si manifestare si sa existe o grija a statului fata de om. Sa nu mai existe ceea ce vedem noi aici. Mi-au dat dreptate toti trei.

La Suceava

Dupa cinci zile am fost anuntat ca noaptea voi pleca la Suceava, Atunci d-nul. Gheorghiu mi-a amintit ca la Suceava se gasesc peste 180 de comunisti si m-a rugat sa le duc un bilet pe care sa-l dau frizerului de acolo pentru ei. Eram într-o situatie delicata: eu, ca adversar ideologic, sa fac servicii comunistilor? Am avut o retinere, dar în cele din urma am acceptat. Si unii si altii eram oprimati de acelasi calau, iar solidaritatea dintre detinuti justifica angajamentul meu. Am ascuns biletul bine în valiza; dupa aceea mi-a parut rau, gândindu-ma ca în cazul în care as fi prins m-as fi compromis. Cu riscurile pe care mi le-am asumat la plecare, am dat mâna cu toti; la usa am fost întâmpinat de Bufa. Cu lacrimi în ochi, îmi arata parerea de rau. Spre surprinderea lui si a celor din jur, i-am dat 5 lei. Omul acesta m-a obsedat mult timp. Cunoscusem în câteva zile atâtea aspecte ale vietii, care m-au ajutat sa trag concluzii, dar si sa ma întaresc, învatând din tot ce-mi este dat. Drumul cu vagonul-duba din Vacaresti spre Suceava, cu detinuti de drept comun a fost un calvar. Unii peste altii, înduram insuportabila caldura, lipsa de apa si aer. Am coborâtîn gara Burdujeni. Incolonati fiind, convoiul de pedepsiti disciplinar trecea pe strazi sub privirile oamenilor curiosi care ne compatimeau. Ici, colo vedeam câte o femeie care-si facea cruce în zornaitul lanturilor târâte pe drumul pietruit, în timp ce gardienii, cu armele în mâini, ne escortau. In închisoarea de piatra am intrat pe o poarta mare si la comanda "stai!", ne-am aliniat; din nou am fost numarati. Perchezitia mi-a creat emotii din cauza biletului: vorbeam cu gardianul impresionat de tineretea mea, dar si de lantul greu ce-1 aveam nituit la picioare. La fierarire am fost eliberat de ele si mersul îmi era degajat. Am fost dus la grefa, unde mi-au fost facute formele de încarcerare. Asista si directorul, surprins ca noul locatar al unei celule era un legionar. Directorul, un om binevoitor, mi-a facut cunoscut ca aici nu voi avea regim disciplinar, dar daca am o purtare buna am sa pot beneficia de conditional si ma voi elibera cu 3 luni mai devreme. Impresionat de aceasta sumbra si rece temnita de piatra am intrat cu sfiala, condus de un gardian pâna la celula 33 de la etajul unu. Gardianul, parca jenat, mi-a spus: - Aici vei sta! Am intrat si trei zavoare grele s-au tras; aici trebuia sa-mi fac osânda. In celula am gasit un pat de fier cu trei scânduri de grosimi diferite, o masa mica, un hârdau pentru apa, o patura si o tineta infecta pentru necesitati. Prin gratiile groase ale geamului ce era spre obor vedeam oamenii, ceea ce ma bucura. Câteva lacrimi mi s-au prelins pe obraz dupa o scurta rugaciune. O mica soba de metal era singura sursa de caldura la iarna. Mi-am aranjat lucrurile din valiza. Pe fiecare perete am vazut emotionat nume incrustate. Unele din 1893, altele de dupa 1900, atestau vechimea închisorii. O bucata de circa l kilogram de slanina si un borcan cu brânza ce le mai aveam, le-am aranjat pe geam, între gratii. Dupa o ora, usa celulei s-a deschis pentru prima data. Un om înalt, mai mult slab si cu nas coroiat, aparu cu o cutie de lemn, în brate, dând buna ziua. Era frizerul; dupa toate aparentele, era evreu., In rama usii sta gardianul, mirat ca are sub paza un legionar. Eram o noutate pentru toti, fapt pe care 1-am constatat dupa ce mi-au fost taiate lanturile. Un zgomot urmat de o bataie în usa îl facu pe gardian sa se deplaseze la vizeta celulei din dreapta. Cum aveam biletul pregatit, l-am plasat frizerului spunându-i ca-1 primisem de la d-nul. Gheorghiu pentru comunisti. Omul din fata mea, simpatic, si-a aratat toata stiinta în sapunitul barbii. Era vorbaret si mi-a spus ca se numeste Strulovici, ca este condamnat la 10 ani pentru escrocherii si fals în acte, nu face politica si este originar din Iasi. Din primul contact mi-a facut o buna impresie si ma gândeam ca e singura persoana cu care as lua contact pentru a afla câte ceva. Inchisoarea din Suceava era plina de comunisti, pestei 80, toti evrei, tineri si batrâni. In zilele ce au urmat, Iancu Strulovici s-a oferit sa-mi aduca carti, mâncare si bani, caci seful comunistilor fusese miscat ca un legionar le-a adus misiva de la Gheorghiu si dorea sa-mi faca orice servicii. Categoric am refuzat. I-am spus lui Strulovici ca nu vreau nimic, nici mâncare, îmbracaminte si nici carti. Sefului lor le multumesc pentru buna intentie, dar daca am facut acel semn de solidaritate între detinuti nu înseamna ca accept a face vreo cârdasie cu ei. Dupa refuzul meu, Strulovici mi se confesa înjurând: - Domnule Hentea, toti jidanii astia sunt niste împutiti si puturosi, mi- e rusine ca sunt evreu, bine ca nu mai sunt si comunist. Regimul penitenciar era destul de sever. Mâncarea sub toata critica Si frigul începeau sa-mi faca probleme. Strulovici însa era foarte atent cu tot ce depindea de el, în calitatea lui de planton si frizer. Si pe gardianul Palamarciuc merita sa-1 amintesc pentru bunatatea si întelegerea ce a avut-o fata de mine. Dupa ce am mâncat slanina si brânza, foamea a început sa ma chinuiasca. In fiecare Duminica mergeam la capela din incinta închisorii, unde începusem sa cânt si sa dau raspunsurile la Liturghie. Preotul Tutoveanu avea si el un frate arestat la Bacau pentru activitate legionara, despre care nu stia nimic. Joia era târgul saptamânal; veneau taranii cu carutele sa vânda sau cumpere cele necesare. Ma suiam la geam si cântam doine si cântece legionare. Oamenii ma ascultau si-mi faceau semne de aprobare si salut. In cuvinte schimbate cu un taran bucovinean acesta mi-a spus ca se va duce la director si va dona un sac de porumb. Dupa circa doua ore am fost chemat la director ca sa aflu ca istetul taran a donat sacul de porumb pentru legionari, pretextând ca are doi frati arestati la Vaslui. Am fost întrebat de director daca am comunicat cu cineva si am negat. Totul s-a încheiat cu bine, datorita taranului care a stiut sa vorbeasca. Iancu Strulovici devenise cel mai apropiat om; îmi câstigase încrederea sil a insistentele lui, cu îngaduinta gardianului Palamarciuc, îmi aducea ziare, fiind încântat sa le primesc. Mi-a facut unele destainuiri si, convingator, mi-a spus ca daca va ajunge în libertate se va boteza trecând la crestinism. Era revoltat de puchinosii lui de jidani, care în loc sa stea locului mai fac si pe comunistii. - Poti sa stii, astia sunt nebuni si toti umbla dupa aur si afaceri, dar fac pe aparatorii celor de jos în numele pretinsei dreptati sociale. Nu-i de ajuns ca ne-am nascut evrei? Cu alta ocazie, fara sa-i pun la îndoiala expresiile, m-am convins ca a fost sincer. Vedea la ora aceea orientarea lumii si interesele lui personale cereau sa se puna la adapost. - Desi sunt escroc, zicea Strulovici, le-am dat o lectie jidanilor mei amintindu-le ca jos este un legionar, unul singur, dar mai cinstit decât voi toti la un loc. Am fost miscat de cele ce le-am auzit din gura unui escroc, care spunea si el un adevar. Cosmarul In noaptea de 29/30 Noiembrie 1938 seara, dupa ora stingerii, facându-mi rugaciunea încercam sa adorm. Mai multe nelinisti ma framântau într-o agitatie care ma facea sa ma întorc la dreapta si la stânga. Nu puteam adormi. Gânduri fugare apareau si dispareau, cu imagini neconturate, pline de nelinisti; în cele din urma am atipit. Spre deosebire de alte nopti, visul ce îl aveam era clar, era visul adevarului. Se parea ca eram într-o cetate care arata ca o vasta închisoare; prin curtea ei misunau o multime de ostasi cu epoleti si brandenburguri pe haine, parca de parada; asteptau o inspectie sau un ordin de atac. Vedeam ofiteri venind cu masini mari. Erau grabiti, se certau între ei. Deodata m-am vazut într-un atelier de fierarie, unde auzeam batai cu ciocanul pe nicovale. Pentru o clipa m-am vazut în fieraria unde, în urma cu trei ani, ceream sa iau parte la acea sedinta. Nu mai era pe perete icoana, cazuta pe jos, îmi demonstra ca vremi de urgie au trecut peste ea. Am vazut niste fierari din epoca medievala care bateau cu ciocanul pe taisul unor sabii, apoi o alta imagine ma punea în fata unor oameni îmbracati în haine albe, cu casti coloniale pe cap, ce se miscau în sir indian. In acest timp ma zvârcoleam transpirat. L-am auzit pe gardian batand în usa. Un dute-vino de oameni vedeam în visul reluat, care parea ca ma poarta spre niste prapastii. Ma aflam iar în fierarie; vocea sefului îmi spunea:. Aici nu ai nimic de primit, ai numai de dat. Deodata m-a cuprins o bucurie când am vazut 14 oameni în haine albe ca plutind în ceata, si pe Capitan cu lanturi la picioare, iesind din alta fierarie. Pareau îngeri ce aveau aripi la umeri ca sa-si ia zborul spre undeva; spre ce? Nu puteam eu întelege. Apoi ma vad în fata Capitanului, în pozitiade drepti, în timp ce el ma masura din ochi, ca apoi sa-1 vad pe Iisus urcând un munte. Trezindu-ma din cosmar, zvârcolindu-ma pe cele trei scânduri, eram transpirat, cu camasa rupta si strigam: - Nu plecati, nu plecati! Adormind din nou, auzeam zgomotul unui motor; scurte comenzi ma faceau sa înteleg ca cei 14 erau urcati în masina împreuna cu soldatii, care aveau în mâini liane din jungla, dar si pistoale la centura. Auzeam în departare tunete care ma înfricosau si ma împingeau spre o mare prapastie; eram gata sa cad în ea. Din nou un dute-vino de oameni grabiti se perindau sub ochii mei înlacrimati. Vedeam niste faclii, care dadeau semnale, în timp ce mâini uriase cu unghii de fiara cautau sa ma strânga de gât. In nestire, ma zvârcoleam speriat, când o mâna m-a prins ca sa ma sugrume. Ore întregi m-am zvârcolit gemând si strigând, fara ca bietul gardian Palamarciuc sa ma poata ajuta sa ies din acea teroare a cosmarului. Prin vizeta urmarea toata lupta si zbaterea mea, pe patul în care ma întorceam ca un nebun în plina criza. O împuscatura parca de traznet a dat semnalul ca sa-i vad pe cei 14 cu lianele de gât. Ca prin minune vad chipul Capitanului si un tunet ce despica cerul m-a sagetat prin inima. Am început sa strig: - Numai tata de n-ar muri, numai tata de n-ar muri. Dupa aceea i-am vazut întinsi pe jos, lânga masini. Trezindu-ma în lac de sudoare vedeam în starea aceea de veghe un stol de ciori dând rotocoale deasupra celor împuscati înainte de a se face ziua. Imaginea ma urmarea. Nu ma lasa în pace. Zburam parca însotit de Arhanghelul Mihail in cautarea celor ce au disparusera într-o groapa comuna, mistuiti de otravuri ca sa li se piarda urma. Istovit si tremurând de frig, m-am trezit. Gardianul Palamarciuc, speriat si obosit si el, ma întreba ce s-a întâmplat, ce am visat? I-am povestit cateva crâmpeie din cosmar iar el, fâcându-si cruce, mi-a descris tot ce am facut in zvârcolirea mea. si ce a auzit ca strigam în somn. Mi-a adus ceai de la bucatârie, îmbunându-ma prin cuvinte de îmbarbatare. Strulovici, vazând camasa rupta pe mine, aflând cele petrecute în cosmarul meu, se facea partas la suferinta mea fizica în acele clipe de mister de care eram stapânit. Ceva plutea în aer, gânduri negre veneau din strafunduri de vis cu imagini confuze ca sa nu pot deslega cosmarul trait. Cuprins de friguri, am tras patura pe cap si am adormit. Ca dupa un efort extenuant sau dupa o grea boala, m-am linistit plutind în niste lumini ale altei lumi. Trezindu-ma aproape de ora 15 am gasit castronul cu mâncare pus pe masa, fara sa fiu deranjat de gardienii care aflasera despre zbuciumata, noapte de la Strulovici. N-am putut sa manânc nimic. Gândul ma purta spre tata, pe care-1 stiam arestat. Am îngenunchiat si am repetat de multe ori rugaciunile pe care le stiam. Aproape de ora 18, vizeta celulei s-a deschis si gardianul Palamarciuc mi-a dat ziarul Universul ca sa-1 citesc. Pe prima pagina am citit comunictul guvernului: CorneliuZelea Codreanu împreuna cu cei trei Nicadori si cei zece Decemviri au fost împuscati în urma încercarii de a evada în timpul transportului de la închisoarea Râmnicul-Sarat la Jilava. Am început sa plâng si tremurând cu ziarul în mâna, am strigat: - Criminalii, 1-au ucis pe Capitan. Am citit din nou comunicatul guvernului asasin. Nimic nu era mai îngrozitor decât aceasta veste. Nu-mi venea sa cred. Recitesc si întreb: - Bucurestiul mai exista? Moartea Capitanului trebuie pedepsita. Se cunosc autorii morali si ucigasii din guvernul asasin, în ce lume traim, fratilor? Cum este posibil sa se comita asemenea crime? M-am trântit cu fata în jos pe pat si plângeam cu hohote. Toti gardienii si directorul s-au adunat în jurul meu, înfricosati de starea în care ma aflam. Sufeream o depresiune nervoasa. Strulovici a sesizat-o si cu câteva vorbe de inima ma consola, respectându-mi durerea. Eram convins de sinceritatea lui. - Ati pierdut pe cel mai mare si cinstit om politic al timpului de fata. Nu descuraja. Viata si lupta nu se opreste aici. Dintre Dumneavoastra se va gasi altul ca sa va conduca. Lumea întreaga e întoarsa pe dos, vremuri si mai grele vor veni peste noi. Vorbele lui spuneau un mare adevar asupra caruia am reflectat. Descifrând cosmarul am dedus ca dragostea mea sincera a receptionat evenimentele si moartea Capitanului, ca lumea ale carei dimensiuni nu le cunoastemsi are tainele si legile ei. Pentru a o cunoaste trebuie sa crezi, sa te daruiesti, identificându-te cu crezul sau persoana de care te simti legat. Trecusera câteva zile si ceva nu era în regula cu mine. Inima ma durea si, alarmat am cerut sa fiu consultat de medicul închisorii. Gardianul Palamarciuc a raportat. Dupa consult medicul mi-a prescris valeriana, cu indicatia de a lua câte trei picaturi pe o bucatica de zahar în fiecare zi. Cum nu aveam zahar, în naivitatea mea 1-am întrebat: - Pe pâine sau pe mamaliga pot sa iau? - Da, poti. Apoi surprins ma întreaba pentru ce sunt condamnat. I-am raspuns ca sunt din Sibiu si sunt legionar. I-am spus ca în urma unui vis urât am ajuns în situatia aceasta. Doctorul Strugaru Doctorul m-a privit drept în ochi cu caldura si în privirile noastre s-a produs ceva. Apoi mi-a spus ca va veni în fiecare zi sa ma consulte. In ziua urmatoare, gardianul îmi aduse o punga cu 2 kilograme de zahar cubic si o sticluta de valeriana. Am aflatca doctorul se numea Strugaru, iar fratele sau se afla în lagarul de legionari de la Vaslui. Din povestirile lui Mitu Banea despre Neculai Strugaru stiam ca era un aprig luptator din jurul Capitanului. Treptat, mi-am revenit în puteri. Se apropia marea sarbatoare a Craciunului. Strulovici venea zilnic cu lemne pentru soba de tabla ce îmi încalzea cât de cât aerul din celula - la gura sobei suflam în taciunii aprinsi inhalând fumul care iesea mai mult în celula decât pe horn. Strulovici ma tinea la curent cu tot ce se afla din ziare, iar prezenta lui facea sa treaca timpul. De dincolo de ziduri se auzeau colindatorii ce treceau pe la casele oamenilor în noaptea de Ajun. In linistea de piatra în care asteptam Nasterea Mântuitorului lisus Hristos, murmuram colindele cu gândul la cei de acasa, la tata, si el condamnat, la fratele meu Horia, care o ajuta pe mama. Sarbatoarea mi-a adus liniste sufleteasca si putere de a parcurge ceea ce mi-a fost dat sa îndur. Afara ningea. Fulgii de zapada ce îi vedeam printre gratii îmi spuneau ca iarna este grea. Grupuri de colindatori ce trosneau din bice, sunau cu buhaie si clopotei, umpleau vazduhul cu urari din poarta în poarta. Am adormit pe cele trei scânduri într-un somn adânc si linistit. Trezindu-ma si privind prin geamul aburit am vazut silueta unei tinere femei care, dupa aparente si asemanare parea a fi sora mea Letitia. Intr-o clipita mi-at seama ca totul a fost o iluzie. Dupa rugaciune, am cântat câteva colinde. In prima zi de Craciun am avut o surpriza placuta. Am mâncat doua feluri de mancare, apoi pomana unor oameni care ne-au servit cu sarmale si un pahar de vin. Eram de-a dreptul satul când deodata îl vad pe Strulovici prin usa deschisa ca vine într-un suflet chemându-ma la vorbitor. Nedumerit, timid, am plecat în urma lui si m-am oprit în fata unor doamne îmbracate în negru. Doua erau mai în vârsta si una mai tânara. Nu le cunosteam, le priveam pe toate, aveau lacrimi pe obraz. Dupa o clipâ de tacere le aud..." Ia mama, ia mama, ia". Era vorba de pachetul pe care mi-l ofereau. Ma bâlbâii: - Nu. doamnelor, ma iertati nu va cunosc. 5 - Ia. te rog. acest pachet, mi-a spus una. E pentru dumneata: lacrimile începeau sa-mi curga din ochi. Primul gardian si directorul mi-au soptit sa-l iau. Apoi am aflat ca Doamna mai în vârsta era mama doctorului Strugaru. M-am luminat si-n multumirile ce le adresam emotionat le uram "La multi ani!" Traiam un moment de mare bucurie, bucurie ce o vedeam si pe fetele celor ce asistau în jurul meu. Strulovici, ca planton, a luat pachetul de 10 kilograme, despartindu-ma de distinsele doamne, am ajuns în celula. Am desfacut pachetul si am gasit carnali, caltabosi, sunca, slanina si carne fripta, apoi unt si brânza, renumitii cozonaci bucovineni, cu gama de prajituri ce umplea fastul zilei de Craciun: nu stiam cu ce sa încep. N- a lipsit zaharul cubic, ciocolata si o sticla cu vin L-am invitat pe Strulovici la masa împreuna cu gardianul Palamarciuc care statea în rama usii deschise, oferindu-mi si el un pachetel cu cârnati adusi de acasa. Toti ne înfruptam din aceste bunatati, iar Strulovici nu mai era evreu: mâncam ca niste frati servindu-ne si cu un pahar de vin fiecare. Era prima zi de Craciun, zi în care bautura din donatii era tolerata. Intrând în normalul vietii de celula am încheiat aceasta zi cu gândul sa-mi dramuiesc bunatatile consistente, ca sa parcurg osânda ce o am fara sa fiu chinuit de foame. Daca m-am bucurat de cele amintite, aceasta s-a datorat sarbatorilor în care traditia româneasca era respectata: în normalul zilelor de detentie, mâncarea ce se dadea era sub toata critica, ciorba de sfecla, de varza oparita, de chimen. In schimb, cine avea bani, putea cere sa i se aduca ce vrea din oras. Comunistii aveau ajutorul rosu care functiona; cei ce nu aveau, rabdau de foame - mai bine de trei luni am suportat-o si eu. Doctorul venea aproape zilnic si ma încuraja în discutii Am transmis multumiri si sarutari de mâini mamei, sotiei si sorei dumnealui pentru consistentul pachet. Mi-am dat seama ca toata familia era legionara, cu trecut si bun renume. Intre Craciun si Anul Nou m-am refacut fizic si totul parea sa fie normal. Zilnic, cântam la geam colinde si doine ardelenesti, iar Duminica, în capela, asistam la liturghie: preotul Tutoveanu ma încuraja si el. In prima zi a Anului Nou am fost chemat din nou la vorbitor, aceleasi doamne au venit cu un alt pachet, tot atât de voluminos si consistent. Alte insistente, lacrimi si multumiri m-au facut sa ramân îndatorat acestei familii de legionari. La plimbarea de o ora din fiecarî zi, la un geam îndepartat de la locuinta directorului, zaream o fata care îmi facea semne cu mâna. Raspunzându-i, au urmat biletele, din care s-a ajuns la un obicei placut care m-a scos din monotonia celulei. Fata era chiar fiica directorului, se numea Adriana, aflase cine sunt si scurtele noastre întâlniri aveau farmecul placut al tineretii. Timpul trecuse si am fost chemat, dupa ce executasem 9 luni din pedeapsa, în fata unei comisii formata din directorul închisorii, primul gardian, medicul, preotul si procurorul. Au apreciat comportarea mea buna si au hotarât eliberarea prin aplicarea conditionalului. In fata întregii comisii mi-am expus multumirile si astfel eram declarat din nou liber. Strulovici, aflând cu lacrimi în ochi, îmi marturisea ca am însemnat pentru el mai mult decât un rabin sau conational de-al sau. Se despartea de un legionar care a fost un om, frate si prieten, nicidecum antisemit, cum gresit zic multi ca am fi fost noi. Tot ce am avut i-am lasat lui. Gardianul Palamarciuc mi-a urat sanatate. Apoi rotindu-mi din nou privirea spre interiorul celulei, am iesit cu valiza goala. La grefa am primit biletul de eliberare. Directorul si toti functionarii ma felicitau pentru buna impresie ce si-au facut-o despre mine. Am trecut sfios pe la icoanele din capela, multumind lui Dumnezeu ca mi-a ajutat sa trec aceasta grea încercare. Am aflat adresa domnului doctor Strugaru si, iesind pe poarta închisorii, am gasit-o pe Adriana, cu care am schimbat câteva cuvinte, promitându-i ca am sa-i scriu. La familia doctorului Strugaru a fost o adevarata sarbatoare. Le-am povestit despre familia mea si, dupa o masa buna. am plecat, multumindu-le din suflet pentru tot ce au facut pentru mine.

DUPÃ ELIBERARE. 1939

Acasa am aflat ca am fost exmatriculat din toate scolile din tara. Tata nu venise din închisoarea din Alba-Iulia. Mai avea de executat aproape doua luni. Conform eliberarii mele conditionate, trebuia sa ma prezint odata pe saptamâna la politie si sa ma comport în asa fel încât sa nu recidivez M-am angajat ca practicant la fabrica de tricotaje a d-lui. Nicolae Petra pentru a ma specializa ca tehnician definitiv. Luând legatura cu legionarii din oras, mai ales cu fratii de cruce, am aflat de organizarea unei excursii pe muntele Negoiu. M-am echipat si, cu fratii de cruce de la liceul Gh. Lazar si cu trei studenti din Cluj, am plecat 10 tineri spre a ne întâlni pe munte cu alti frati de cruce din mai multe judete. Desi nu mai urcasem pe munte, respectând marcajele am ajuns cu bine în vârf. Am gasit acolo frati de cruce din Ploiesti, Brasov, Timisoara, Iasi, Cluj, Oradea si Craiova. Cerul era senin, vizibilitate deplina: parea ca de pe acest munte masiv vad lumea la picioarele mele. Peste 70 de camarazi eram în libertate absoluta, toti cu gândul curat, voiam sa ne pastram pe linia de lupta, ca sa mentinem starea de spirit în activitatea ce o vom duce în viitor. Spiritele Capitanului, ale lui Mota si Marin erau printre noi, trebuia sa demonstram ca Legiunea exista. Spiritul de pedepsire al calailor se unea într-un singur gând, într-o singura simtire. Grupul cel mare era al prahovenilor. Ei au fost cei mai activi, de unde am înteles ca ei erau organizatorii acestei întâlniri. Traiam un moment de mare înaltare sufleteasca si eram fericit. La aceasta întâlnire am avut fericita ocazie sa-1 cunosc pe tânarul avocat Miti Dumitrescu, pe Cezar Popescu si Traian Popescu care au condus sedinta. Incepusera cu evocarea celor ucisi, în frunte cu Capitanul. Au fost expuse puncte de vedere în activitatea viitoare insistându-se asupra unitatii noastre. A fost înfierata tradarea si ceruta pedepsirea calaului Armând Calinescu, pentru a-i razbuna pe Capitan, pe Nicadori si pe Decemviri. Miti Dumitrescu venise de curând din Germania. Am fost pusi la curent cu tot ce era în exil. Era un om dinamic, bine pregatit. Am fost electrizat de cele ce le exprima convingator: o datorie nobila ne impunea trecerea la o actiune imediata. Am împartasit acest punct de vedere si acest sentiment cred ca-1 aveau toti cei prezenti. Au fost citite ultimele circulari si manifeste în care guvemul era acuzat de inconstienta politica, caci a împins tara în dezastru. Carol al II-lea cu clica lui de ucigasi trebuia sa cada. S-au cântat în plina libertate cântecele legionare si ne-am legat prin legaminte ca vom fi credinciosi neamului si principiilor noastre legionare în clipele de impas când eram amenintati din toate partile. Stapâni pe acest munte, în vârful caruia eram cu inimile înflacarate, am îngenuncheat rostind rugaciuni, invocându-l pe Capitan, pe Ionel Mota si Vasile Marin, jurând ca vom muri în credinta noastra luptând pentru cauza crestina si nationala a neamului nostru greu încercat. Am trait un moment înaltator, care m-a ridicat mai sus decât am fost pâna atunci. Imaginea ursului vazut la 6 ani mi-a aparut ca un îndemn în lupta. Am mâncat ce am avut fiecare si sedinta s-a sfârsit în cântece, urcând sfânta noastra tinerete legionara spre cer. Priveam în toate partile parca stapân si reconforrtat, ascensiunea care îmi dadea sperante si încredere în viitorul neamului. La întoarcere, de la primii pasi am constatat ca e mai greu sa cobori, decât sa urci pantele abrupte. învatat mult în aceasta excursie care mi-a completat unele lipsuri de deforma si continut. Aici am prins gustul înaltimii, care îti da putere, siguranta si luciditate. Aici m-am simtit liber, aici am învatat sa urc, sa fiu sigur pe mine, ca sa pot deveni omul preconizat de Capitan. Intors acasa, parca eram altul, totul era în mine mai conturat, împlinit si mai plin de energie. Nu pot uita frumusetea acestor clipe în care s-a decis o misiune. Dupa numai câteva zile, aflu ca profesorul Vasile Cristescu si printul Alecu Cantacuzino au cazut în lupte de strada în Bucuresti, în str. Capitan Oarca, o explozie 1-a ucis pe locotenentul Dumitrescu: fiind genist lucra la confectionarea unor aruncatoare de flacari pentru intimidarea opresorilor. O activ itâte intensa se desfasura de grupuri organizate si de razleti în scopul afirmarii noastre, în ciuda celor ce credeau ca am fost lichidati. In misiune la Bucuresti La data de 21 August 1939 am fost trimis la Bucuresti în misiune de catre d-nul. av. Ion Fleseriu, seful de judet; ma bucura încrederea ce mi se acorda. In Gara de Nord urma sa fiu asteptat de un camarad de la care voi primi alte îndrumari cu detalii la actiune. Banuiam ca este vorba de împartit manifeste. La Bucuresti, l-am recunoscutpe cel indicat în dreptul farmaciei din gara. Dupa aceea aparu o fata care îmi este prezentata. Elena Murgoci, fiica a unui frizer, cum am aflat ulterior; camaradul cu care m-am întâlnit era un tânar ziarist Adrian Mogâldea, pe care îl cunosteam. Impreuna ne- am dus cu tramvaiul pe Soseaua Stefan cel Mare la locuinta fetei, unde era frizeria tatalui ei. Am dedus ca era o familie de legionari, Adrian Mogâldea fiind nepot al batrânului frizer. Intr-o atmosfera calda de prietenie, am petrecut peste patru ore în aceasta modesta casa de bucuresteni, m-au tratat o deosebita atentie la masa bogata pe care mama fetei o pregatise pentru mine. Elena era o fata frumoasa, terminase liceul si se pregatea sa intre functionara la banca de scont. Mi-a placut, era bine educata si facea parte din grupul Luciei Trandafir, sefa cetatuielor. Batrânul Murgoci avea un vocabular bogat si plin de duh, încât am ramas cu o impresie foarte placuta. De la Mogâldea am aflat ca la ora 14,30, în mai multe centre populate se vor imparti manifeste. Am primit un pachet cu 1.000 de manifeste si aveam locul de raspândire pe Calea Victoriei în fata restaurantului Capsa. Emotionat, am plecat convins ca misiunea mea se va sfarsi cu arestarea. Insotit de Elena si Adrian, care aveau rolul de a ma supraveghea si proteja, m-am desprins si am început sa strig "Editie speciala! Editie speciala!" Brusc, am fost înconjurat de pietonii ce încercau sa intre în posesia incendiarului manifest. Abia înaintam prin multime, ajutat de un grup de tineri care-ma faceau garda. Auzeam voci încurajatoare: "Bravo baiete, bravo!" Mâini întinse cautau sa îmi ia direct foile volante ce le aveam în pachet; înaintam mai mult împins în directia telefoanelor. Deodata o mâna ma prinde de umarul stâng cautând sa ma retina dat smucindu-ma. ajutat de câtiva tineri ajung în dreptul unui pasaj unde o gasesc pe Elena în fata mea. în urma, agentul a fost blocat si condus de niste tineri într-o directie opusa. Peste camasa transpirata Elena mi-a dat o haina si, cu ea la brat. am intrat într-un gang. apoi într-o cofetarie aglomerata. Ultimele manifeste le-am dat tinerilor despre care am aflat ca erau frati de cruce. Erau transpirat, dar mi-am dat seama ca greul trecuse si misiunea fusese îndeplinita. Nu stiu cum sa explic acele stari de emotie, frica, curaj si noroc ca sa fiu înteles. Stiu doar ca curajul, prezenta de spirit si norocul au fost cauzele care mi-au dat satisfactia unei misiuni împlinite. Pe jos, de brat cu Elena, am plecat spre Gara de Nord. Mai aveam aproape patru ore pâna la plecarea acceleratului spre Sibiu. Revenindu-mi sarcina de îndragostit, am sarutat-o în euforia succesului. Elena mi-a scos bilet, apoi i-am cumparat un buchet de flori, singura manifestare a sentimentelor de prietenie ce le aveam în fata îndraznetei noastre actiuni. Pe masura ce momentul despartirii se apropia, pe obrajii ei curgeau lacrimi care exprimau o parere de rau, dar si un început de iubire. La plecarea trenului, cu lacrimi în ochi, am sarutat-o cu parerea de rau ca ma despart de o minunata fata. In mica noastra idila, ne-am marturisit pastrarea unei legaturi prin corespondenta; cu batista fluturând, îi strigam "La revedere. La revedere". Evenimentele si prigoanele ce au urmat au curmat legaturile noastre, dar. undeva în amintirile mele, Elena îsi are locul ei. ca o camarada si prietena ce mi-a fost. Razbunarea Capitanului si masacrele guvernului asasin Noaptea târziu am ajuns acasa fericit ca mi-am îndeplinit misiunea. Reflectând, mi-am dat seama ca am încalcat consemnul interdictiei care m-ar fi pus în situatia de recidivist, dar Dumnezeu mi-a ajutat si am scapat. Manifestul incendiar referitor la regele Carol a fost avertismentul dat de Miscare pentru a salva neamul de catastrofa ce ne astepta în cazul ramânerii pe subreda orientare politica prosovietica. Opinia publica aducea critici guvernului si o stare de spirit încordata se crease împotriva raului ce exista în persoana celui mai odios Prim Ministru: Armând Calinescu.
O riposta trebuia data, crimele savârsite trebuiau pedepsite, si tacerea noastra nu-si avea justificare. Cu înca doi frati de cruce pregateam un atentat asupra lui Armand Calinescu. Aceasta stare de spirit s-a nascut din propria noastra gândire, fara vreo influenta a unei alte persoane. De aici si concluzia ca multi dintre noi au gasit necesara riposta spontana care sa franeze orice alte agresiuni si crime din partea celor ce ne urasc si ne vaneaza. Au existat în Capitala si în marile centre studentesti, echipe care din pioprie initiativa s-au constituit în acest scop. La 21 Septembrie 1939. în jurul orei 14, am auzit la radio comunicatul grupului de legionari care l-au pedepsit pe primul ministru Armand Calinescu. ucigasul Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor, apoi cântecul "Sfânta tinerete legionara". Vibram de fericire. Bravii camarazi, dupa ce au facut cunoscut tarii actul lor de justitie morala, s-au prezentat la procuratura pentru a raspunde în fata legilor tarii. Constienti de nobila lor misiune, nu au fugit de raspunderea penala, dar dupa ce au fost maltratati bestial la prefectura capitalei au fost asasinati fara alte formalitati si expusi pe locul unde l-au pedepsit pe odiosul Armând Calinescu. In fruntea acestui grup se gasea Miti Dumitrescu, apoi Cezar Popescu, Traian Popescu, Nelu Moldoveanu, Jan lonescu, Jan Vasiliu, Marin Stânciulescu, Isaia Ovidiu si Gh. Paraschivescu. Pe primii trei i-am cunoscut pe muntele Negoiu. In general, acesti bravi tineri reprezentau vointa unanima a legionarilor ce considerau legitim actul de pedepsire principalului asasin al Capitanului. Dându-mi seama ca vor urma represalii, m-am hotarât sa ma ascund, dar un agent trimis la chestorul Codreanu, venit în mod special, ma invita sa îl urmez. In câteva cuvinte, mi-a spus sa dispar ca vor urma arestari masive la noapte si e bine sa nu fiu gasit. Multumindu-i, am plecat la un prieten al tatalui meu, Augustin Bordeanu, un bun croitor dar si mare liberal. Tata s-a ascuns si el la un alt prieten de-al sau. In locul lui Armând Calinescu a fost numit ca Prim Ministru generalul Argesanu, care a declansat masacrul pe întreaga tara. Au fost ucisi din ordinul lui în fiecare judet câte 2-3, chiar si 4 legionari, care au fost expusi pe strazi cu pancarde pe care scria ca ar fi tradatori de tara. Au fost cazuri ca acolo unde n-a fost gasit fiul, a fost împuscat tatal, dar si unde n-a fost gasit tatal, a fost împuscat fiul. Din lagarul de la Miercurea Ciuc au fostt ucisi 44 de legionari, din închisoarea Râmnicul Sarat au fost ucisi 13 condamnati legionari, în lagarul de la Vaslui au fost ucisi 32 de legionari si din spitalul militar Brasov au fost ucisi 7 grade legionare. In total, peste 250 de legionari asasinati în afara justitiei. Toti acestia erau elemente de valoare ale Miscarii, constituind o adevarata elita, decimata într-o singura noapte. Câta ura si câta miselie au putut sa arate guvernantii, supusi unui rege imoral, care si-a batut joc de însasi neamul românesc. Ce rau au putut face legionarii de s-a dezlantuit mânia diavoleasca a regeluiNodios, imoral si crud? Iata ca razbunarea noastra, una singura asupra unui nelegiuitului care i-a ucis pe Capitan, pe Nicadori si pe Decemviri, a fost urmata cel mai odios macel. Am înteles atunci ca ei sunt pusi ca sa ne distruga. Guvernantii orgoliosi, putrezi si veleitari n-au putut suporta intransigenta noastra, atunci când era vorba de interesele vitale ale neamului. Pentru a pune stavila raului existent în tara, noi am uzat de toate formele legale de a atrage atentia ca trebuie facuta o schimbare în politica externa. Dar n-am fost întelesi si din contra s-a deslantuit o feroce prigoan ca sa fim scosi în afara de lege. ca sa ni se interzica idealurile si principiile. Cazul Armând Calmescu este o consecinta a comploturilor miseilor de toate nuantele interne si straine, care vedeau în Miscarea Legionara o forta în fata careia trebuia sa dea socoteala de starea deplorabila în care au adusi tara. Sceleratul rege Carol era primul vinovat care, în intentiile sale. Rrâvnea a fi rege si conducator al celei mai curate generatii de tineret din România.

La Târgu-Mures

La insistentele mamei mele, care avea casa în Tg. Mures, am preluat Autogara de autobuze a CFR-ului, unde am fost angajat ca sef. Era în concesiunea unui inspector din regionala CFR Brasov. Am devenit coordonator al circulatiei autobuzelor în toate directiile si casier. Aveam un salar bun. Si în câteva zile m-am acomodat acestui serviciu, care cerea punctualitate, autoritate, corectitudine si calitatea de bun organizator. Toata ziua eram ocupat. Urmaream ziarele, stirile erau tot mai alarmante. Abia dupa ce l-am cunoscut pe d-nul Coriolan Matei, pe av. Beu Titus si pe av. Chila lulius am aflat de venirea în tara a d-lui Comandant Horia Sima, Miscarea luptând pentru a salva ce se mai poate salva. In vara anului 1940 evenimente grave îmi spuneau ca Basarabia va fi predata URSS-ului. Armata a primit ordin sa se retraga, sa treaca prin cele mai mari umilinte si sa rabde manifestarile agresive ale evreilor comunisti. Dupa aceste evenimente, se remanie guvernul cooptând patru legionari ca în felul acesta sa se arunce praf în ochii Germaniei. D-nul Horia Sima era în guvern înainte de cedarea Basarabiei. Cu patru zile înaintea semnarii acelui miselesc act, d-nul. ministru Horia Sima a demisionat, refuzând sa accepte cedarea de teritorii, ea fiind o consecinta a politicii antilegionare. Evenimentele precipitându-se, dupa o luna, regele îl rechema pe d-nul. Horia Sima si pe cei trei legionari care au primit functii în guvern. Dejucând planurile regelui, legionarii se retrag din nou. Urmeaza cedarea Cadrilaterului si arbitrajul de la Viena. Politica dusa de regele Carol a constituit crima de neiertat care trebuia pedepsita si pe care istoria o va înfiera. Toti cei ce au adus tara în acest dezastru trebuiau judecati si pedepsiti. Daca orientarea guvernantilor ar fi fost lucida, fara orgolii politice, atunci nu se ceda Basarabia, Cadrilaterul si Ardealul de Nord de buna voie. Nu sunt om politic, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog, general si nici vizionar. Imi permit doar a-i detesta pe toti politicienii dintre cele doua razboaie mondiale. Bunul simt, dragostea de neam, tara, Cruce si onoarea le lipseau, desi acestea au fost cândva singurele atribute ale omului politic. Pasivitatea în care s-au balacit i-a caracterizat pe toti. Nu vreau sa blamez prin aceasta fiinta neamului. Fauritorii României Mari au fost oameni de valoare, recunoscuti în domeniile lor, dar...nu trebuiau sa mai faca, în continuare, politica masonilor si implicit a comunismului mondial. Politica le-a adus puterea si alte avantaje în care s-au complacut, uitând de interesele tarii si de ridicarea tineretului care aducea ceva nou în viata statului; era nevoie de educatie spirituala s civica când comunistii la Iasi erau în plina organizare. Asa s-a ajuns sa ne bârfim si sa ne ucidem între noi. In situatia în care ma gaseam, nu aveam altceva de facut decât sa ma pregatesc de evacuare, sa parasesc un pamânt care-i al nostru; sa începem un calvar, ca sa fim batjocoriti si ucisi fara a ne putea apara cu arma în mâna. Cedarea Ardealului. Evacuarea In Târgu Mures, dupa semnarea arbitrajului de la Viena, ungurii au trecut la atrocitati împotriva românilor, desi aveam impresia ca exista o armonie între noi. N-am auzit sa fi fost acte de ura si agresiuni asa cum am vazut dupa 30 August 1940. Termenul de evacuare era de 14 zile. Exodul începuse, orice mijloc de transport era folosit, iar pe strazi grupuri de oameni îsi duceau agoniseala spre vagoanele din gara. Camioane cu mobilier, cu copii pe bagaje, se scurgeau pe sosele în coloane nesfârsite. Vite legate de carutele ce-si urmau stapânii faceau decorul sumbru al pribegiei în propria noastra tara. Zvonurile circulau cu viteze neînchipuite si creau panica si deruta în rândul oamenilor. Pâna la 7 Septembrie am stat la post cu mijloacele de transport, facând cursa dupa cursa ca sa-i ajutam pe bietii oameni. Am cerut soferi din judetele limitrofe ca sa-i înlocuiasca pe cei ce trebuiau sa-si evacueze familia. Sacrificii si mari eforturi facute de toata suflarea româneasca. Mama, cu ajutorul armatei, s-a evacuat la Timisoara din primele zile, astfel, eu nu am avut probleme personale. Am lichidat toate problemele legate de gestiune, banii au fost varsati la casieria garii, iar biletele, casele de bilete, si mobilierul au fost predate la autogara Turda. In ultimele zile ale sederii mele în Târgu Mures am vazut oameni ucisi pe strazi, magazine pradate cu geamurile sparte si pe unele case si institutii erau arborate drapelele maghiare. Am vazut oameni scuipati, preoti batjocoriti, trasi de barbi, fete violate în curti de catre derbedei strânsi în cete. Sunt nationalist cu respect fata de minoritati asa cum eu îmi respect nationalitatea mea. Nu sunt sovin si nu vorbesc cu ura. Prezint doar un adevar ce trebuie sa-1 facem cunoscut lumii ca sa se stie ca noi românii, am fost prea buni. Vinovati suntem noi ca nu ne-am impus, ca am dormit pe laurii României Mari. Un deceniu întreg, politicienii nostri nu si-au vazut decât de afaceri, fara a se interesa de viata poporului, care astepta de la ei prosperitatea neamului întreg, nu îmbogatirea lor personala. Este posibil ca un Patriarh sa patroneze Crime? Este posibil ca înteleptul parinte al nationalismului, N. lorga. sa trimita la moarte elita celei mai stralucite generatii românesti? Este posibil sa nu se vada din timp încotro este orientata lumea? Incotro mergeam noi? Putregaiul politic adus din occident a fost nenorocirea noastra. Timpul ce a trecut ne-a aratat cât de orbi si slabi erau cei în care noi, ca popor, credeam. Fara patima si ura. vin si acuz sistemul de guvernare al unei tari care abia s-a reîntregit. In primul rând, România trebuia sa fie bine înarmata, sa stie toti ca nu vrem decât sa ne aparam ceea ce am întregit. Din cauza evacuarii, n-am putut tine pas cu evenimentele ce se succedau de la o zi la alta. In acel început de Septembrie 1940 poporul român, tradat, mintit si batjocorit, era al nimanui. Nimeni nu si-a asumat riscul de a guverna o tara care trebuia refacuta, în vechile ei hotare. Regele Carol a fost silit sa abdice lasând în urma o tara ruinata si ciopârtita. Revolutia legionara triumfase, istoria consuma Prima biruinta legionara. Miscarea Legionara iesise din starea de ilegalitate. Dupa ce l-a alungat pe rege la 6 Septembrie, la 14 Septembrie a fost declarat Statul National Legionar. Generalul Antonescu a ajuns Conducator al statului si promitea a fi un conducator loial fata de popor si Miscarea Legionara. Vechii politicieni liberali si national-taranisti au stat deoparte, refuzând colaborarea cu Antonescu, ca si când ei n-au fost cei care împreuna cu regele Carol au adus tara în dezastru. Chiar si d-nul. Iuliu Maniu si Bratianu n-au schitat un gest de ajutor la refacerea tarii.

Comisar ajutor în prefectura Politiei Capitalei

In 10 Septembrie ajung la Sibiu. Refugiatii din Ardealul de Nord trebuiau ajutati si ocrotiti. Tata a primit patru studenti medicinisti carora le-a dat adapost si mâncare. Era singurul lucru ce-1 putea face. Vestea ca am ajuns în Sibiu a facut ca sa fiu chemat de urgenta la d-nul Ion Fleseriu, seful de judet. Ma prezint la dânsul si îmi comunica sa plec de urgenta la Bucuresti, direct la d-nul. Comandant Horia Sima. Impreuna cu Ucu si Virgil, am ajuns la Bucuresti în miez de noapte. Ne-am prezentat la adresa indicata. Am fost primiti de d-nul. Comandant Horia Sima. Dupa o scurta autobiografie, ce mi-am facut-o pe o coala de hârtie am primit indicatia sa ma prezint la d-nul dr. Victor Apostolescu, seful politiei legionare, pe care-l voi gasi la sediul din str. Gutenberg. Cu un bilet în mâna. am plecat. Am fost impresionat si emotionat, dupa primul contact cu Seful Miscarii Legionare, d-nul. Horia Sima. In modesta casa cu scoarte si covoare fagarasene, am primit girul de a fi si eu un surub în tot mecanismul guvernarii ce începea. Mi-am dat seama, asa cum mi-a spus tata la plecarea din Sibiu, ca va trebui sa ma comport exemplar oriunde m- as duce. ca sa nu îl fac de rusine. La sediul din str. Gutenberg am aflat ca d-nul. dr. Victor Apostolescu se gaseste la Prefectura Politiei Capitalei. Ma prezint acolo cu recomandarea Comandantului. Atunci l-am cunoscut pe d-nul. av. Romulus Opris din Sibiu, care avea functia de chestor. Dupa ce a schimbat câteva cuvinte cu d-nul. Victor Apostolescu, îmi spuse ca am sa ramân la dispozitia sa. Mi- a amintit în primul rând de învatat si, daca cred ca am sa rezist în munca ce mi se va cere, sa ramân. Iata-ma, deci, în Prefectura Politiei, împins de acea mâna nevazuta si de evenimente de importanta nationala. La etajul 6 era dormitorul, o sala mare cu paturi de fier, dulapuri si mese. Am facut cunostinta cu cei de fata. Mi s-a oferit un pat si un dulap in care sa-mi pun valiza cu haine. Din discutiile purtate cu camarazii, am aflat ca erau si ei veniti din diferite judete Asa îl cunosc pe Cretu Gheorghe, un tânar cu coip de atlet, ce se impunea printr-un deosebit fel de a fi. Era originar din judetul Neamt, absolvent al liceului Polizu. Ion Marcu era din Ardeal din com. Tau, jud. Tarnava Mare, fizic tot asa de dezvoltat, dar era o fire mai timida, terminase liceul la Sighisoara. Amândoi mi-au inspirat multa încredere. Vom deveni parcurs buni prieteni. Tot atunci i-am cunoscut pe Pavel Grimalschi, Vitencu Teodor si Nae Topliceanu, buni camarazi de serviciu si lupta. In prima zi de serviciu îmi încep ucenicia la politia judiciara. Sunt plimbat prin birouri facând cunostinta cu comisari si agenti din vechea politie, apoi am vizitat arestul. Ma impresiona tot ce vedeam si-mi dadean, seama ca în acest serviciu se cere duritate, forta si un vocabular adecvat acestor indivizi din scursoarea societaii. Mi se face un instructaj în biroul comisarului sef, un om din politie, despre care nu pot sa vorbesc decât numai de bine. La indicatia lui sunt inclus într-o patrula care facea o razie în cartierul Garii de Nord. Mi s-a dat un pistol dupa ce am facut un scurt instructaj pentru folosirea lui în cazuri de forta majora. In jurul orei 23 plecam cu un break, patru politisti plus soferul. In str. Apolodor, am început razia, prima mea munca în care paseam cu timiditate. Intrând din local în local, legitimam pe cei ce-i credeam suspecti, barbati si prostituate. Localurile, unele lânga altele, erau pline, lautari si cântarete, care mai de care desuchiat îmbracate, atrageau pe cei ce dupa mai multe sticle golite faceau pe grozavii. Aspectul acesta de taverna îl avea fiecare local în care duhoarea de alcool si fum sub slabele lumini arata destrabalarea acelora ce erau certati culegea. Toti raufacatorii se întreceau în chefuri ce se terminau cu încaierari sângeroase. Localurile aveau spectacole de varieteu cu dansatoare cu dubla existenta care în jocul de lumini îsi aratau goliciunea. Majoritatea prostituatelor aveau câte un protector - peste - care intervenea de câte ori protejata îi era agresata sau jignita. Prostituatele trebuiau sa fie cu condicuta în regula, adica cu vizita medicala la zi. In decurs de 2 ore, am umplut breakul cu un efectiv de 45 de arestati, majoritatea femei. Astfel s-a încheiat prima mea misiune. La ora 3 eram deja în pat, recapitulând tot ce am vazut în prima noapte de serviciu; nu prea eram încântat. Cu gândul ca se vor gasi si locuri specifice felului meu de a fi, am adormit. La ora 8 eram în birou. Prin camera unde fetele vesele urmau sa faca examenul medical, femei de toate vârstele între 16 si 60 de ani îmi facura loc sa trec, fiecare cautând sa-si arate ceva ca sa ma capteze. Eram într-un mic infern prin fumul de tigari ce-mi oprea respiratia în vacarmul celor mai abjecte voci ce se auzeau la adresa mea. Am fost convins ca toate ma considerau un începator în aceasta ingrata meserie. In arestul pe care l-am vizitat am vazut fel de fel de infractori, de borfasi, pâna la criminali odiosi si ecscroci cu renume international. In sinea mea, ma gândeam cum am sa ma descurc, cum am sa fac fata ca om al legii. Cum nu aveam în mine violenta, m-am consolat în speranta ca sefii vor aprecia comportarea mea dându-mi alte sarcini. Consideram ca am fost testat si ca orice meserie începe cu ucenicia. Dupa câteva zile am fost trimis de d-nul. chestor Opris la comisariatul general al refugiatilor ardeleni, în str. Brezoianu si str. Ionica; d-nul. Ilie Colhon era seful acestui punct de ajutor, printesa Catargi era la distribuirea ajutoarelor unde refugiatii ardeleni veneau pentru a fi cazati si plasati în munca. O cantina functiona non stop cu masa gratuita. Valuri dupa valuri, refugiatii cereau ajutor; grija statului fata de ei trebuia sa fie o datorie de onoare. Eram delegat pe trei zile, trebuia sa fac o centralizare a refugiatilor pe judete, la cererea generalului Antonescu. Dupa ce am terminat, tot chestorul Opris m-a trimis la Siguranta statului, care solicitase câtiva oameni de încredere. Director general al Sigurantei statului era printul Alexandru Ghica. Prezentându-ma la domnia sa, am fost trimis la Dorohoi cu doi comisari pentru prinderea unor contrabandisti, spioni sovietici. Aici primesc legitimatia de ofiter de politie în gradul de comisar ajutor. Eram emotionat. Simteam cum o mâna nevazuta ma împinge din eveniment în eveniment spre a fi util si a-mi împlini misiunea. Puneam interes în tot ce trebuia sa execut. In situatia mea mai era un camarad student al carui nume nu mi-l mai amintesc. Stiu doar ca era refugiat din Nasaud. Impreuna cu doi comisari vechi si versati în meserie, am ajuns la Dorohoi, informatia avuta era verificata si verosimila. Aveam doua pistoale, un Parabelum si un Mauser, cu suficiente cartuse. De acolo ne deplasam la Pomârla si apoi la Mihaileni unde intram prin localuri, deghizati ca oameni de rând. Pe o pista buna, ajunsi pe baza informatiilor primite de la agentii locali, toti patru ne gaseam în cârciuma din apropierea frontierei. In miezul noptii, în cârciuma plina savuram pentru prima data acea bautura ce se numea secarica. Am baut un singur pahar. Cele ce au urmat au fost varsate discret pe jos. Cârciumarul ne-a adus mâncare si am platit vecinilor câte un rând de secarica. Comisarul cel mai în vârsta facea pe ametitul ca sa nu ne deconspiram. In jurul orei 3, apar doi indivizi care au luat contact cu alti trei de la masa din colt. Au fost schimbate niste pachete si în acel moment comisarul sef ne face semn sa intram în actiune. Ca în filme, am procedat la dezarmarea lor dupa ce am tras câteva focuri, care i-au surprins si intimidat. Rapiditatea cu care am actionat ne-a favorizat si prin faptul ca masa în cauza era la colt. Nimeni nu a putut face nici o miscare si cei trei au fost dezarmati, confiscându-li-se pachetele si actele. Când patrula granicerilor a intrat în local, i-am predat pentru a fi dusi la post. Cum plutonierul de jandarmi ne-a suspectat si, neavând încredere în legitimatiile ce le aveam, ne-au retinut. Prin telefon am luat legatura cu coandantul Legiunii de jandarmi pe care l-am pus în legatura cu Siguranta statului din Bucuresti. Doi jandarmi ne-au însotit în timpul deplasarii la Bucuresti. In pachet au fost bijuterii care trebuiau sa ajunga la Cernauti în schimbul unei sume enorme de bani. La raportul facut în fata d-lui Director General Ghika am fost felicitati si onorati cu câte 5.000 de lei fiecare. 69 In urma acestui examen, d-nul. chestor Opris m-a tinut în apropierea sa, apreciindu-ma ca pe un politist în devenire. Examenul trecut mi-a dat curaj, stimulându-mi interesul. Lucram la biroul de informatii, fiind în contact cu oameni din toate categoriile sociale, fapt care m-a facut sa deprind meseria de politist. La d-l. Gheorghe Tatarascu Invoit de d-nul. chestor, am fugit pâna la Sibiu dupa haine si pentru unele probleme nerezolvate. Revenind la serviciu, m-am conformat cerintelor luându-mi rolul în serios. Din prima de la d-nul. Ghica îmi comandasem un costum de haine, desi aveam înca doua: era expresia unei slabiciuni personale de a fi elegant, fara a considera aceasta maniera un lux. In relatiile cu publicul, eram remarcat de sefii care ma trimeteau în misiuni unde trebuia sa am o maniera eleganta si civilizata. Lucram 16-18 ore pe zi atunci când era cazul. Probleme erau multe. Oamenii cereau de la noi rezolvari imediate la reclamatii fondate si nefondate. Ele trebuiau analizate si verificate, astfel încât decizia noastra sa corespunda adevarului. Generali reclamati de servitoare de diferite abuzuri, profesori reclamati de elevi, adultere, patroni pârâti de calfe si ucenici, morfinomani, ecscroci si betivi alcatuiau gama de probleme ale biroului meu. Toate apareau fie din razbunari, ura si motive de a obtine daune morale si materiale. Recunosc ca eram un tânar pus în fata unor probleme care cereau profesionalism, o optica de a discerne unde este adevarul, pentru ca decizia sa fie încadrata în lege si în morala bunei convietuiri. Pe zi ce trecea, eram tot mai ocupat, probleme diverse trebuiau rezolvate, la birou, pe teren si în plus cele neprevazute. In parcursul lunii Octombrie am fost chemat la sediul Miscarii unde sefii mei din Prefectura constituiau factorul decizional în problemele de securitateale Miscarii. Aparuse legea Controlului averilor fostilor demnitari. Unii trebuiau sa treaca prin fata instantei, care putea dispune masuri prevazute în lege. Unii fosti demnitari au primit domiciliu obligatoriu la locuinta lor. Printre acestia si fostul prim ministru Gheorghe Tatarascu. Mi se comunica sarcina de a face parte din echipa care trebuia, prin rotatie, sâ- l pazeasca si sa-l însoteasca, daca era cazul, la comisia pentru controlul averii situata în cladirea senatului. Ma prezint la orele 14 în str. Polona nr. 9 la locuinta d-lui Gh. Tatarascu. La intrare ma legitimez în fata studentului pe care trebuia sa- l schimb si în fata d-lui Tatarascu. Dupa câteva minute le cunosc pe sotia si pe fiica lui. Dispozitiile primite de la chestorul Opris si d-rul. Apostolescu erau clare. Nu ne era permis sa jignim, sa insultam, nici sa întindem polemici care le-ar putea conturba linistea. Parerea mea personala e ca unii politicieni trebuiau aparati de anumite iesiri din exces de zel, pentru evitarea producerii unor fapte nedorite. La ora aceea erau cautati devaratii asasini care i-au ucis pe multi dintre noi, ca sa raspunda pentru faptele lor. Eram emotionat dar plin de respect fata de acest om care a avut înalte demnitati. Ii raspundeam cuviincios ca sa nu dau ocazii de a fi calificat un badaran. Am discutat mult si era neobosit a ma asculta când îi demonstram justetea cauzei noastre, fara a-i imputa ceva din guvernarile trecute, ca sa nu se simta terorizat. Doamna era atenta cu cafeaua si cu dulciurile ce nu lipseau de pe masa. Trei zile la rând am fost de serviciu câte 16 ore pe zi: când ma schimbam ceream camarazilor studenti o comportare cuviincioasa, nefiind noi în masura a-i imputa greselile politice, dar în intimitate îl consideram un mare vinovat, o sluga credincioasa a regelui Carol al II-lea. Consider ca mi-am facut datoria ca un om al legii. Toate actiunile la care am luat parte au fost legale, prin functia si gradul pe carele detineam. Cutremurul 8 Noiembrie 1940 In 8 Noiembrie eram ofiter de serviciu pe Capitala având câtiva agenti la dispozitie pentru eventualele cazuri urgente ce apareau, în biroul d-lui col. Stefan Zavoianu, prefect al Capitalei, la telefon, pe un fotoliu, citeam ziarele în cântecul ce-l auzeam în surdina la radio în noapte. Deodata totul se clatina, candelabrul se misca si. în aceasta stare, m-am ridicat dezechilibrat si nesigur de pasii ce îi faceam. Din strada se auzeau masini gonind, alertat am încercat sa cobor pe scari, dar miscarile ma aruncau peste câte trei scari. Ma întorc la telefonul care zbârnâia. D-nul Comandant Horia Sima m-a întrebat ce se întâmpla, ce stiu despre blocul Carlton, apoi sunt întrerupt si. la celalalt telefon, d-nul. General Antonescu imi ceru sa anunt toate cele ce vor fi semnalate pe parcurs. Chestorul sef al brigazii de noapte ma trimise sa aduc informatii despre blocul Carlton care s-a prabusit. Din cartierele Bucurestiului am primit apeluri disperate ca au fost darâmate multe case, întreruperi de curent pe care le-am semnalat in agenda de pe birou. Am alertat si îndrumat salvarile si pompierii spre Carlton. Cu o motocicleta de serviciu, cu soferul acesteia, am plecat la locul dezastrului. Anevoios, am înaintat printre lumea ingrozita ce iesise din apartamente asa cum se gasea în pijamale, cu câte un obiect in brate, sau cu pisici si catei si împiedica circulatia. Strigate, vaicareli si plansete se însirau pe tot parcursul strazilor. La Carlton am gasit un morman de moloz. Uriasul bloc nu mai exista. Mirosul de fum amestecat cu aburi si praf persista, totul parea un imens mormant care avea la subsol oameni vii. Salvarea oamenilor era prima preocupare a celor ce scormoneau în moloz. M-am întors la birou si împreuna cu tot personalul existent, am revenit pentru a face ordine ca echipele organizate sa poata lucra. D-nul col. Zavoianu a format echipe de voluntari pentru a fi trimisi cu agenti si comisari în cartierele mai greu calamitate. In jurul blocului Carlton s-au adunat curiosii, dar mai ales cautatorii de valori proveniti din mahala au aparut ca hienele din toate partile. A venit Politia Legionara si Corpul muncitoresc cu unelte si compresoare care degajau blocuri si ziduri, scotând pe cei prinsi, în zgomotul infernal al acestui santier de salvare. Politia legionara, condusa de d-nul. dr. Victor Apostolescu, coordona si supraveghea munca. Un copil în carucior, ce se gasea la mansarda blocului, a fost gasit viu, protejat de doi pereti ce formau un unghi. Din subsol, prin telefon, se cerea ajutor, oamenii fiind amenintati cu înecul si asfixierea. Dupa cutremur, o alta problema stringenta: cea a sinistratilor. Oamenii veneau la noi, cerându-ne ajutorul în urma faptului ca furturile s- au înmultit. Periferia, profitând de starile exceptionale, ne-a dat multa bataie de cap. Arestul era plin de infractori de drept comun, asa ca am lucrat din nou la judiciara în colaborare cu politia sociala, unde era chestor d-nul. Ilie Stânga. In piata Obor, comunistii au împartit manifeste pentru aniversarea zilei de 7 Noiembrie. Acest act de mare sfidare trebuia curmat, fapt pentru care, în organizatiilor rosii, în care prin iscusinta camarazilor Pana si Malcasian am reusit sa infiltram informatori care sa ajunga în final la unele vârfuri comuniste. Din cele ce le descriu, se poate vedea ca eram toti tinerii angrenati la carul pe care-l tageam pe drumul spinos, sub ochii vicleni ai unor vânatori de greseli sau provocatori dirijati de forte oculte. Desi erau numai la vârsta de 20 de ani, aveam sarcini deosebite. M-am ferit de greseli si ispite ca sa devin un om al cinstei si onoarei în aplicarea legii. Am pus suflet si credeam fara rezerve în formarea omului nou, iar primul trebuia sa fiu eu. In noul climat, tara se afla la raspântie, dupa toate cele ce au cazut peste noi. O datorie de onoare a fost îndreptata spre cinstirea celor cazuti, ucisi miseleste în prigoana carlista. La ceremonia reînhumarii legionarilor, la cimitirul eroilor legionari din Predeal, am facut parte din paza Comandantului Horia Sima si a generalului Antonescu. A fost un moment pe care nu-l pot uita. Lumânarile aprinse ne-au unit prin slujba religioasa care urca spre cer cu cântecul si durerea noastra de legionari. Cadrul si .ceremonia au fost zguduitoare si înaltatoare; am putut vedea pe fata generalului Antonescu o sincera parere de rau în ochii ce i-am surprins înlacrimati. Probabil momentul acela a fost prea pios, de l-a impresionat atât. O alta trista veste care ne-a cernit inimile a fost moartea într-un accident de circulatie a bunului si bravului nostru camarad Eugen Negrelescu. care a luptat la Brasov pentru instaurarea Statului National Legionar. Disparitia lui din rândurile noastre ne-a afectat pe toti. Aceeasi parere de rau si pentru Aron Valenu, cazut lânga el Miscarea legionara, care si-a asumat raspunderea refacerii tarii, a avut multe obstacole si multe racile ce trebuiau extirpate din viata oamenilor. Ei. oamenii, trebuiau corectati si adusi la conceptia omului cinstit care sa mearga pe drumul onoarei. Cu aceste gânduri am ajuns noi sa reconstruim ce altii au distrus. In misiune la nunta Acomodat noului serviciu, am devenit cunoscut si apreciat de toti. Dându-mi seama ca fiecare aveam un rol deosebit în schimbarea unei parti din tara ruinata, am înteles ca avem un rol deosebit în schimbarea moralitatii si corectitudinii pentru ca societatea româneasca sa renasca în virtutile ei stramosesti. Am cautat sa fiu placut corect si iubit iar comportarea mea a fost ferma, moderata, ca sa nu supere pe nimeni. Desigur, nu era usor sa schimbam peste noapte ceea ce s-a înradacinat în om începutul noilor reforme trebuia marcat prin fiece gest, ca bunele noastre intentii sa reflecte noul în toate sectoarele. Aveam datoria de a învata, a fi corect si disciplinat în tot ce îmi cerea bunacuviinta si mai ales Miscarea, care mi-a dat misiunea de a o reprezenta. N-am fost decât un simplu comisar de politie, ca si mine au fost multi, unii mai mult sau mai putin dotati, unii linistiti iar altii mai dinamici, darnici unul imoral. Aici unde lucram nu puteam rezista decât cei ce întruneau o gama de calitati si capacitatea de renuntare la sine Prin natura serviciului, eram de multe on în preajma colonelului Zavoianu, a chestorului Romulus Opris, Victor Apostolescu, Stânga, Neata Simeria, Acrivoi-Nelu Banda, Nae Topliceanu, Paul Grimalschi si multi altii care între noi. ne ziceam: B II. Impreuna cu prietenii mei Gh. Cretu si Marcu, am cunoscut-o pe Daciana. fiica colonelului Zavoianu. Venea destul de des prin prefectura însotita de colega sa Mihaela Dan; tocmai terminasera liceul, erau fete frumoase si noi ne simteam fericiti în compania lor. Tineri cum eram, ne- am împrietenit, mai mergeam la o cofetarie, la un teatru sau la un film. Dupa un timp seful meu, d-nul. Opris, îmi comunica sa ma pregatesc a merge în saloanele Arta unde trebuia sa fiu cu colegii mei pentru paza. Era nunta lui Titi Cristescu, un vechi legionar si un mare negustor. La nunta au fost invitati membri ai guvernului în frunte cu d-nul comandant Horia Sima, si chiar generalul Antonescu. Apoi personalitati de la ambasadele Germaniei, Italiei, Spaniei si alte personalitati din cercuri financiare. D-nul. chestor Opris mi-a spus ca pot sa fiu însotit de o fata, care nu putea fi decât Mihaela, fiica unui mosier ea locuia la o matusa, fosta sotie de general. Haine aveam la mare tinuta, dar trebuia sa fac protocolul de a cere permisiunea matusii ei. Imbracat într-un costum nou, m-am prezentat si am primit aprobarea. Daciana era partenera lui Cretu. Eram în misiune în primul salon unde erau mirele si mireasa. In ziua nuntii, masina sefului m-a condus spre a o lua pe Mihaela. Am ramas tulburat de frumusetea si toaleta ei. Mi se parea o printesa, ma frecam la ochi si nu-mi venea a crede ca e partenera mea. Intrasem într-o stare de euforie si parca pluteam în alta lume. Soferul ne-a deschis usa si ne-am urcat amândoi pe bancheta din spate. La intrare, Viorel Trifa, presedintele studentilor crestini din România, era surprins de aparitia mea alaturi de Mihaela, pe care o cunostea. M-a îndrumat la locul meu din zona rezervata cuplurilor de politisti. Cretu si Daciana erau în anturajul nostru si marii invitati erau aproape toti veniti. A fost o seara de vis. Pluteam într-o lume ireala Eram cam stângaci si emotionat de privirile ce ne admirau tineretea. Alaturi de Mihaela, eram atractia invitatilor, care ne ofereau zâmbete si gesturi de admiratie. D-nul. Comandant Horia Sima era deja în salon si astepta pe d-nul. general Antonescu. Intr-o scurta pauza, fata în fata cu dânsul, am schimbat câteva cuvinte. M-a întrebat daca îmi place misiunea încredintata apoi, cu o strângere de mâna, ne-am despartit. Incepând dansul cu Mihaela, cu aripi la glezne, eram în forma si bine dispus. A fost poate cea mai fastuoasa petrecere la care am luat parte. Am dansat-o si pe Daciana si pe mireasa, se parea ca zbor si eram neîntrecut în valsurile urmarite de distinsele doamne. Domnul si doamna general Petrovicescu aveau o slabiciune fata de noi si în anturajul vârstnicilor si a camarazilor din salonul de sus, am trecut la jocurile românesti care auschimbat total atmosfera sobra de salon si prin învârtitele noastre ardelenesti, toata suflarea s-a trezit din monotonie, mai cu seama când Marcu executa cu maiestrie strigaturile, bataile din palme si picioare. Era o nunta legionara si vedeam buna dispozitie a celor de la ambasade, care au ramas pâna în zori.

De vorba cu asasinii Capitanului

Dupa ce a fost facuta revizuirea procesului Capitanului, d-nul. avocat Horia Cosmovici a prezentat adevarul. Era un act al Justitiei care nu putea fi amânat, nici lasat la discretia timpului. Dupa toate legile lumii, criminalii trebuiau sa-si ia pedeapsa: de la cel din urma slujbas si pâna la ministri. Ei trebuiau depistati, arestati si condamnati. Asa s-a ajuns ca un numar mic de asasini sa ajunga a da socoteala de faptele lor. Cum instructia de la Tribunal era începuta, am avut misiunea ca, pe lânga cei mai dârzi camarazi, Marcu Cretu si cu d-nul. chestor Opris, sa- i aducem pe asasinii Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor în fata cabinetului de instructie pentru a li se lua interogatorii în vederea procesului. In breakul ce-l aveam la dispozitie, am stat lânga plutonierul Sârbu, cel ce a pus streangul la gâtul Capitanului, alaturi de colonelul magistrat Zeciu si maiorul Dinulescu care erau încadrati între Marcu si Cretu. Am avut ocazia sa ascult din gura lor marturisirile care îmi confirmau cu exactitate cele pe care le-am visat în cosmarul din închisoarea Suceava, fi studiam cu repulsie pe acesti asasini care si-au recunoscut îngrozitoarele fapte, atât fata de noi cât si în fata judecatorului de instructie. Ca oameni ai legii, i-am tratat omeneste, fara a-i teroriza si brutaliza. Ajunsi la tribunal, sotia lui Sârbu a cerut voie sa vorbeasca cu sotul ei, care avea catuse la mâini. A fost un moment dramatic când auzeam marturisirile de iertare adresate sotiei si fiicei sale. Sârbu marturisea ca-si merita soarta. In atmosfera încarcata, fiica sa îl mustra, spunea ca ar fi fost fericita daca era împuscat pentru neexecutare de ordin, decât sa fie asasinul Capitanului. Atunci am aflat ca fata facea parte din cetatuia de fete a liceului pe care abia îl terminase. Eram înduiosat de comportarea ei demna cu care i-a uimit pe toti cei din jur. Prin minte îmi treceau fel de fel de întrebari, neîntelegând cum Dumnezeu, care le aranjeaza pe toate, ne dezvaluie unele taine ale vietii. Nu puteam întelege cum un monstru a putut sa fie tatal unei nevinovate copile, care credea în cel pe care tatal ei 1-a ucis. Ii priveam pe Dinulescu si Zeciu, care se lamentau ca niste lasi, spunând ca ei sunt victimele executarii unui ordin care le punea viata lor în joc. Ce justificare, ce lipsa de demnitate au avut în apararea lor acesti ucigasi, uneltele altor ucigasi ce au fost stapâni pe tara. Dupa interogarea lor, i-am predat sub paza altei echipe care i-a condus la Jilava. Tulburat de cele auzite din gura odiosilor asasini, am reflectat asupra destinului oamenilor, care este necunoscut, dar uneori presimtit de cei ce se iubesc între ei; asa cum visul pe care l-am avut la Suceava mi-a aratat cu exactitate modul în care au fost ucisi Capitanul, Nicadorii si Decemvirii. Dovada ca exista o comuniune cu lumea de dincolo de noi, pe care n-o putem descifra nici întelege. Visul pe care 1-am avut în închisoare a fost o realitate a vietii noastre spirituale în care cred ca suntem predestinati a suferi. Arestarea tuturor asasinilor nostri din lagare, închisori si de pe strazi era un act de justitie. Mortii nostri cereau pedepsirea lor. S-a dispus arestarea celor implicati direct în crime ca o masura justificata. S-a pornit de sus în jos caci atrocitatile au fost programate si dirijate de însusi guvernul tarii, care vedea un real pericol în existenta Miscam Legionare si un prieten în URSS. Au fost descoperite liste în care fruntasii legionari trebuiau sa cada în etape ca sa se stârpeasca orice focar nationalist Prim ministrii, generali, functionari superiori ai politiei si sigurantei statului, dar si jandarmii cu agentii care au fost ultimele instrumente ale atrocitatii comise, toti erau integrati în programul criminal. Cei mari au dat ordin au dirijat si au decis cine si când trebuie ucis. Cei mici au executat ordinul si unii, din proprie initiativa, au comis arestari, batai, schingiuiri si torturi. Au ars în cuptoare de vii pe unii legionari, altii au fost aruncati de la etaj în libertatea de a se face anchete dupa bunul plac. Magistratii care au fost nemilosi în pedepse au ajuns si ei sa dea socoteala. Arestarile au creat o atmosfera ostila noua în cercurile fostilor demnitari politici, si de aici au pornit intrigile si actiunile de subminare a noastra, cautându-se eliberarea lor. Discutii si manevre de scoatere din cauza a multora dintre cei arestati pentru crime si ordine date au fost facute de vechii politicieni, se ajunse la conflicte în cadrul Ministerului de Interne unde cel mai înversunat era colonelul Riosanu, capul tuturor intrigilor insinuarilor si defaimarilor. Dar si la serviciul nostru de informatii, unde era chestor Romulus Opris, a încercat prin multe interventii sa se ajunga la vorbitor din partea fiicei lui Victor Iamandi fost ministru al justitiei. Personal am fost asalta cu dulcegarii aproape zilnic ca sa înduplec pe careva a-i aproba luarea de contact cu tatal sau. Eu consider normal ca fiica sa-si ajute tatal, dar faptele si greselile fostului ministru nu ne permiteau a iesi din lege, gravitatea faptelor impunea o masura de izolare severa. Generalul Antonescu era zilnic asaltat de interventii pentru punerea an libertate a principalilor vinovati Se vedea clar ca forte oculte lucra împotriva noastra Generalul Gabriel Marmescu fost prefect al politiei Capitalei a reusit sa convinga, contra sumei de 100 000 lei, pe unul din paza legionara sa-i înlesneasca evadarea. Acesta, fiind descoperit, a fost pedepsit prin legarea la stâlpul infamiei, ca sa fie un exemplu pentru toti cei dispusi la asemenea fapte. Un cetatean îmbracat în camasa verde, colecta bani în numele Miscarii pe liste false de subscriptie. Depistat si anchetat a fost trimis în fata justitiei. A fost si el tinut la stâlpul infamiei cu o pancarda la gât mii de oameni 1-au blamat aprobând exemplul dat ca sa se sfârseasca excrochei iile , falsurile si abuzurile La 28 Noiembrie trebuia sa se faca reînhumarea osemintelor Capitanului Nicadorilor si Decemvirilor ce se aflau în groapa comuna de langa Jilava. La descoprirea mormântului comun au participat legionari din toate unitatile muncitoresti, studentesti si razleti In zgomotul sinistru al ciocanelor pneumatice ce spargeau stratul gros de beton, în timp ce mii de lumânari aprinse în jur de cei ce asteptau cu sufletul la gura ca sa vada corpurile neînsufletite ale celor aruncati unul peste altul, arsi cu vitriol, un grup de legionari cuprinsi de revolta au intrat în Jilava si i-au pedepsit prin împuscare pe cei 64 de asasini pe care fortele antilegionare din ce în ce mai puternice si mai bine vazute de Antonescu intentionau sa-i elibereze. Aprobarea acestui gest a fost unanima fiind apreciat ca justificat si drept. Capitanul, Nicadorii si Decemvirii au fost razbunati, slujbele preotilor se urcau la cer. Durerea celor ce au fost acolo nu o pot descrie. Descoperirea celor desfigurati de vitriol a cutremurat orice suflet. Suvoaie de lacrimi pe obrazul tuturor exprimau o durere care era a unui neam întreg, a unei generatii cum n-a cunoscut România. Au urmat câteva zile de vie framântare. Dusmanii nostri au facut caz de aceasta, au aruncat cu noroi în toate ocaziile, fara sa faca macar o aluzie la crimele comise de cei 64 de asasini pedepsiti ca sa nu scape - cum au scapat cei din Decembrie 1989. In dimineata ce a urmat sângeroasei nopti, aflu de la Cretu si Marcu ca au fost si ei la Jilava ca sa-1 razbune pe Capitan. Am ramas mut. Ne-am privit unul pe altul apoi ne-am îmbratisat si, fara prea multe detalii, mi- au fost marturisite momentele lor de revolta. Cretu mi-a spus ca el a tras în Sârbu si în Gavrila Marinescu, apoi a îngenunchiat sub icoana atârnata in dreptul patului sau, lucru pe care 1-am facut si noi .Starea noastra sufleteasca nu o pot descrie. Eram crestini, eram împotriva urii si a razbunarii, si totusi pedepsirea trebuia facuta de cineva. Cei ce si-au luat aceasta raspundere, si-au facut datoria în numele celor oprimati si ucisi împlinind un act de justitie. Dar revolta interioara a izbucnit peste limita ratiunii Ei n-au fugit de raspunderea fata de legile tarii si asteptau sa fie judecati. In tara mai trebuiau sa fie arestati peste 500 de calai si asasini însa, dupa multe tergiversari, generalul Antonescu a renuntat la arestarea lor. Asa ca si cazul Jilava a fost închis. Prin aceasta este mare Miscarea Legionara: spiritul de jertfa a predominat, onoarea de a-ti pedepsi tradatorii ti-o da neamul si pentru aceasta luptam si murim Avem atâtia morti, atâtea suferinte cum putine miscari europene aveau. Suntem cei mai loviti, cei mai batjocoriti în lupta pentru dreptate si sfintele altare. Pacatele noastre si greselile, daca au fost, au fost platite cu suferinte si mii si mii de morti. Acest fapt trebuie sa-1 vada toti istoricii si intelectualii tarii ca sa se corecteze nedreptatea facuta împotriva celei mai curate si sbuciumate generatii de intelectuali români. Elita neamului nostru a fost decimata sub domnia unui rege imoral care s-a folosit de Patriarhul tarii pentru ca, împreuna cu miseii vânduti fortelor straine, sa ucida fara sentinta pe strazi, în lagare si închisori, pe cei ce luptau pentru dreptate, cruce si tara. Cazul lorga-Madgearu Nu pot sa trec cu usurinta peste cel mai discutat si mai controversat eveniment produs în urma celor întâmplate dupa pedepsirea celor 64 de asasini în închisoarea Jilava. E vorba despre Nicolae Iorga, a carui vina este strigatoare la cer, precum si despre împuscarea lui Virgil Madgearu. O stare tensionata de spirit domnea între noi, pe de o parte o usurare pentru ca autorul moral al uciderii Capitanului si-a primit pedeapsa, iar pe de alta, ingrijorarea fata de toate cele ce vor urma. Un telefon primit de la Presedintia Consiliului de ministri a pus în alerta toata politia, trebuia sa pornim spre Ploiesti cu toate mijloacele de transport pentru a împiedica suprimarea lui Nicolar lorga si lui V. Madgearu. D-nul. Comandant Horia Sima cu d-nul. Victor Biris au plecat în acest scop. S-a dat ordin ca toate masinile sa fie controlate. De la Ministerul de Interne, d-nul. general Petrovicescu a trimis doua masini la dispozitia Prefecturii politiei, pentru ca elementele cele mai capabile sa plece cu riscul de a face uz de arme ca sa salveze viata celor doi. Dar dupa alte doua ore, un alt telefon anunta ca cei doi au fost împuscati, si ca autorul acestei actiuni scelerate era inginerul Traian Boieru. ajutat de alti 7 functionari superiori din Institutul National al Cooperatiei. Ce val de indignare a venit din partea dusmanilor nostri, dar si din partea multora dintre noi, care consideram ca a fost depasita masura. Politicienii se plângeau lui Antonescu de nesiguranta vietii lor. Am aflat mai târziu ca chestorul Ilie Stânga a ridicat pe fostii ministri Ghelmegeanu, Argentoianu si Gh. Tatarascu pentru a-i proteja de vreun fanatic aducându-i la Prefectura. Dimineata, când a venit domnul Comandant Horia Sima. vazându-i, a ramas surprins considerând acest fapt un abuz al chestorului Ilie Stânga, care a fost admonestat pe loc. M-am apropiat si am schimbat câteva cuvinte care 1-au linistit. L-arn servit cu o cafea si, în atmosfera plina de neîncredere, neliniste si agitatie, am fost martorul unor discutii pe care Comandantul le purta cu toti. Eram prea mic ca sa ma amestec. Am sesizat însa ca se crease deja o prapastie între noi si general care, prin telefon, tuna si fulgera rastit la colonelul Zavoianu. Impuscarea lui Iorga si Madgearu a dezlântuit mânia dusmanilor carora li s-a oferit prilejul de a ne califica dupa bunul lor plac. Vinovatia profesorului nu putea fi pusa la îndoiala, dar nu era momentul ca sa suportam consecintele acestui fapt: Comandantul 1-a numit "anarhic". In vizita la Sibiu In urma ultimelor evenimente, în prefectura s-au reorganizat serviciile. D-nul colonelul Zavoianu a fost destituit din postul de prefect al politiei Capitalei si în locul sau a fost numit d-nul. cdt. Radu Mironovici. La serviciul de informatii eram asaltati de miile de reclamatii ale cetatenilor. Celor doua dactilografe le asiguram lucrul prin rezolvarea cererilor si reclamatiilor Aveam confruntari si deplasari pe teren, în plus urmam niste cursuri de pregatire profesionala, printre care si trageri. Eram vesnic ocupat, nu aveam nici timp ordonat pentru masa si dormit. Totusi, m-am învoit pentru doua zile sa plec la Sibiu, la începutul lunii Decembrie, îmbracat într-o haina noua de piele, am ajuns pe strazile orasului meu natal ca sa-mi rezolv niste probleme. Am fost asaltat de prieteni si cunoscut si nu stiam cum sa ma descurc ca sa nu întârzii de la serviciu. In dreptul Tribunalului Militar, mi-am amintit ca mi-a fost confiscat costumul national. Am intrat înauntru, dar am fost imediat recunoscut de grefierii si de unii magistrati de la procesul din 1938. S-a produs panica în rândurile acestor oameni care credeau ca am venit sa ma razbun pe maiorul Petre Bacanu care m-a insultat si agresat. M-am adresat unui grefier caruia i-am expus motivul prezentei mele la tribunal. Serviabili, toti au sarit sa ma ajute si am cerut sa fiu dus la maiorul Bacanu. Toti au banuit ceea ce prin minte nici nu-mi trecea. M-a condus prim grefierul Slavescu la maiorul Bacanu pe care-1 vedeam extrem de emotionat dar mai ales stapânit de frica. Respectuos, 1-am salutat, cautând sa-1 linistesc si sa-1 asigur ca nu am vena sa ma razbun, ci pentru recuperarea costumului meu national. A fost pus in miscare tot tribunalul ca sa caute la arhiva. Ramas cu un 'magistrat' in birou, am cautat sa-1 linistesc în toata lamentarea lui. Desi 1-am asigurat ca nu am nici un gând ascuns, era transpirat si agitat. Prin grefierul care era cu ochii pe mine, am reusit sa-1 calmez. Pe sali auzeam agitatie, usile se deschideau si se închideau din curiozitate. Ca sa slabesc tensiunea am discutat despre noile reforme ce vor fi introduse în noua viata a statului si desi nu fumam, am aprins o tigara oferita de grefier. Curiosul magistrat tacea, nu-si lua ochii de la mine când faceam vreo miscare. Vazandu-1 tremurând, cu o hârtie înmâna, ca sa-1 linistesc, i-am zis: -Domnule maior, dei sunt ofiter de politie cu drept port-arma, asupra mea nu am nimic. Grefierul Slavescu radia de bucurie, parca admirând gestul meu. Dupa o asteptare de 25 de minute, se aduce dosarul meu cu toate procesele verbale. Astfel se citeste ca costumul national a fost distrus prin ardere conform hotarârii Tribunalului. Mi-am cerut scuzepentru minora mea interventie si. în atmosfera de destindere, am întins mâna maiorului Bacanu si celorlalti, care ma priveau cu simpatie, conducându-ma pâna în strada. Asa am înteles sama comport cu un zelos slujitor al ex-regelui Carol. Asa am înteles sa ma razbun, daca aceasta se poate numi razbunare. Intors la Bucuresti, mi-am reluat activitatea lucrând uneori si la alte servicii. Astfel, cu brigada judiciara, am plecat într-o razie în cartierul Crucea de Piatra. Ce am vazut acolo a fost desfrâul, lumea interlopa si rusinea societatii. O vedeam cu ochii mei de politist. Am arestat trei infractori de drept comun si un criminal cautat de peste sase luni. Opt fete vesele ce se ofereau direct, au fost gasite fara condicuta. Intre acestea, trei fete au terminat liceul, si fugisera în aventura de la parinti. Am discutat cu ele, încercând sa le îndrum spre drumul curat al vietii, dar erau complet viciate. La orele trei din noapte, am ajuns în pat, obosit si scârbit de cele vazute. In cartierul acesta al lumii interlope, oameni de toate vârstele, bogati si saraci, dar si milionari, se coborau din luxoase limuzine, îsi gaseau refugiul în orgiile ce se tineau în cele mai rafinate placeri. In cele câteva luni de activitate eram în contact cu toate aspectele vietii, de la centru la periferie. Datoria îmi cerea sa-mi exercit meseria, sa învat sa cunosc si sa fiu la înaltimea misiunii încredintate. Acte de diversiune Dupa ultimele evenimente ce s-au produs, s-a creat panica în rândurile politicienilor. Veleitatile de conducator ale lui Antonescu îl împingeau sa puna Miscarea sub conducerea sa. Dar Comandantul Horia Sima s-a opus, respectând linia legionara, si de aici conflictul a luat proportii. Forte oculte din umbra, prin colonelul Riosanu, s-au dedat la provocari, denigrari si insinuari, cautând a insinua un accent anarhic, terorist si violent Miscarii. Cele întâmplate la Jilava, precum si cazul Iorga- Madgearu, au fost aruncate în ochii opiniei publice. Subminarea Miscarii se facea din toate partile. Provocarile în diferite forme nu aveau alt scop decât a ne compromite. In sfera mea de a ctivitate, destul de restrânsa, nu vedeam decât intrigi care sa ne împinga în conflicte cu oamenii de bine ai societatii. Reclamatiile facute de servitoare, ucenici si oameni obscuri ne dovedeau ca acestia erau dirijati din umbra, în cele mai multe cazuri, mâini comuniste au fost depistate exploatând pe inconstienti si oameni certati cu morala si legea. La restabilirea veridicitatii reclamatiilor se dovedeau 60-70% tendentioase. La politie traiam cu totii în cea mai perfecta disciplina. Eram controlati de sefii care nu permiteau abateri. Fiind în centrul Capitalei toate cele ce se întâmplau în Bucuresti îmi erau cunoscute; ca un supravietuitor al acelor vremi, îndraznesc sa spun ca toate cele rele ce s-au spus si s-au scris despre noi nu sunt decât minciuni. Daca au fost cazuri în care politia trebuia sa intervina în spiritul legii, cei în cauza, vazându-se descoperiti de fapte ilegale, au strigat în gura mare ca Politia legionara a terorizat si a abuzat. Desi chiar persoana învinuita a fost rau intentionata si provocatoare. Eram doar de câteva luni la guvernare si stiam ca ochii lumii sunt pe noi. Toti asteptau sa facem minuni în situatia de dezastru în care am "preluat" tara. Este stiut ca în situatii tulburi, la schimbari de regimuri, periferia, prin elementele anarhice, certate cu legea, apare la suprafata cu acte si manifestari huliganice, dându-se ia jafuri, abuzuri si crime. Dar acesta este un adevar peste care istoricii trec. Ca ne ura Antonescu s-a putut afla din primele saptamâni ale guvernarii, prin cele ce singur le exprima în urma unor pretinse nereguli si abuzuri soptite la ureche de catre lingusitori si elemente ce ne urau de moarte. Iata câteva expresii: "Sa se termine cu anarhia asta, am sa-i bat la fund daca nu se linistesc". Avea deseori iesiri necontrolate zicând: "descreieratii astia.... fanaticii..., comunistii..., am sa-i strivesc daca nu mi se supun". Au fost si alte manifestari pe care le-au îndurat Victor Biris si alti functionari superiori din Presedintia Consiliului de Ministri. Domnul Comandant Horia Sima i-a reprosat începând de la 8 Noiembrie tentativa de subordonare a Miscarii si prin marginalizarea ei. Am avut un caz spre cercetare si rezolvare. Un colonel din cartierul Tei, in vârsta de 80 de ani, a fost reclamat de servitoarea sa ca nu i-a platit salariul pe sase luni si ca este un viciat sexual care îi pretindea perversiuni. Ii cerea totodata din locuinta o camera ca sa nu mai locuiasca la subsol. La ancheta pe care am intreprins-o, mi-am dat seama ca reclamanta exagereaza, ca este o escroaca ce pretinde parte din locuinta si bunuri ale onorabilului colonel. Dupa ce am vorbit cu colonelul i-am respins printr-o adresa cererea ca nefondata si absurda. Acest fapta nemultumit-o si, din indemnul cuiva, a facut un memoriu printr-un avocat tot atât de interesat de un venit in plus care se afla chiar in vecini. Memoriul a ajuns la generalul Antonescu care i-a acordat o audienta. Dupa mai bine de o luna, reclamanta vine cu memoriul care avea rezolutia generalului: "Se aproba. Dracul a vazut amorez la optzeci de ani, reclamanta sa fie satisfacuta. Politia pe faza. semnat general Antonescu". Precizand acesta nu acuz un caz izolat, generalizat de adversarii necinstiti ai nostri, ci ca sa se stie ca educatia pe care am fost axati este cinstea si onoarea. Politia Capitalei nu a arestat nici un evreu. Nici nu aveam de ce. Aveam dusmani destui între cozile de topor. Cei arestati au fost raufacatori, hoti, excroci, criminali, morfmomani si în câteva cazuri, comunisti. Din rândurile vechilor comisari si agenti au fost dati afara din serviciu pentru luare de mita, santaj, abuz si pentru un trecut dubios, multi descoperiti ca faceau un joc dublu. N-au scapat de aceste masuri de epurare chiar unii dintre noi. Nu pentru ca au savârsit vreo abatere, ci pentru ca prin comportarea lor nu puteau fi oameni ai disciplinei si legii. Altii au plecat, neputând rezista muncii de politist care nu era deloc usoara. Acestea ca sa mentinem climatul de cinste si prestigiu al autoritatii noastre. Unii dintre acestia, desigur, ne-au devenit dusmani. S-a infiintat Ajutorul legionar. Accentul de cinste era imprimat de oamenii care au fost pusi sa pastreze ajutoarele, sa nu se faca sustrageri, dar nici sa apara suspiciuni. In ajunul Craciunului, am asistat la distribuirea ajutoarelor în cartierul Damaroaia. Sotia Capitanului cu printesa Catargi au mers din casa în casa urmate de camioanele care aveau simbolicul ajutor. Dupa constatarile facute la fata locului, se ajutau familiile cu alimente, îmbracaminte si bani. Cu aceasta ocazie am putut sa vad adevarata stare de lucruri, în acel cartier, mizeria era izbitoare si bucuria celor saraci se vedea pe fetele lor înlacrimate, probabil asteptau de la noi mâna care sa-i ridice din nevoi. Aceste realitati nu le stiu decât putini oameni. Toate cartierele au primit echipe de distribuire si tot ce a fost dat a multumit multi nevoiasi. Mai târziu, ochii rau voitorilor, prin presa si pe la colturi de strada, au defaimat cu josnicie aceasta buna si crestineasca actiune. In noaptea aceea de Craciun în dormitorul de la etajul 6, împreuna cu camarazii mei ce veneau din misiuni de serviciu, mâncam ce aveam fiecare, mai ales marmelada. Am colindat zburând spre casele parintilor nostri cu gândul ca la anul ce vine vom avea un alt Craciun. Cine se considera cinstit sufleteste, sa creada aceste adevarate marturisiri ca sa traga concluzii. Maiorul Doring Am sarbatorit anul nou împreuna cu camarazii. In Capitala erau colportate fel de fel de insinuari ce aveau rolul de a crea opinii de rezistenta contra noastra si a Statului National legionar. Viperele si napârcile au scos capetele. Se soptea prin cafenele de catre fostii politicieni, ziaristi si Don Juani tot ce poate fi mai josnic si murdar. Intr-o oarecare masura ne dadeam seama ca aveam multi dusmani care sunt gata sa sara pe noi. Am avut informatii din partea unor oameni care ne tineau la curent cu zvonurile si bancurile ce circulau printre bulevardieri. Am avut ocazia sa cercetez un individ care isi facuse câstig prin difuzarea de stiri false la adresa statului si a masurilor ce se luau de guvern. Prin marturisirile sale, am ajuns la sursele pe care le avea. Acest individ ne-a devenit informator si ca el au fost depistati multi. Pe firul acesta s-a ajuns la nivele mai inalte pe care siguranta statului le cunostea mai în amanunt. Dupa venirea generalului Antonescu de la Hitler, în 14 Ianuarie 1941, relatiile cu Miscarea au fost vadit ostile. Se vedea ca o conciliere nu mai putea'avea loc. Mai mult. generalul ne-a adus injurii, atacând direct Miscarea. Acest fapt a dus la reactii din partea noastra. Manifestatiile ce au urmat au avut în intentie ca Antonescu sa fie atentionat ca Miscarea nu poate fi ancorata la cheremul nimanui, ca din punct de vedere politic suntem principala forta din tara ce nu poate fi ignorata sau manipulata. In ziua de 20 Ianuarie, ma aflam în fata hotelului Ambasador, cu Pana si Malcasian, comisari la politia sociala. Doua focuri de revolver ne- au facut sa intram cu pistoalele în mâna în holul unde, ajutati de alti cetateni, l-am imobilizat pe atentatorul maiorului Doring. In lupta dusa cu el, Pana a reusit sa-i puna catusele la mâna dreapta. Cu ajutorul oamenilor si unui ofiter german, l-am înghesuit în masina celor doi camarazi si împreuna am plecat la Prefectura Capitalei. La ancheta care a urmat au existat multe dificultati în stabilirea identitatii, deoarece acesta refuza sa vorbeasca. Chestorul Stânga, cu o suita de comisari sefi i-au facut perchezitie si au gasit doua pasapoarte. A mai venit o alta masina cu ofiteri SS. Aflam ca se numeste Sarantos, dupa un pasaport si Sarantopulos, dupa celalalt. Aceasta namila de om, gras cu muschi de atlet, era imun la toate încercarile comisarilor cu experienta care au recurs la unele metode brutale de a-l faca sa vorbeasca. A declarat ca nu va vorbi decât în fata unor ofiteri din armata româna. Noi, elevii, viitori politisti, care asistam, am zis ca-i fachir. Un telefon primit de la Ministerul de Interne ne-a anuntat sa-1 predam armatei spre anchetare, ulterior s-a aflat ca a fost interventia colonelului Riosanu. Asa a fost predat armatei germane. Aceasta îndrazneata fapta are un substrat adânc. Ea a dezlantuit din nou mânia generalului Antonescu. Dupa parerea mea personala, dar si a altor fruntasi legionari, acest atentat a fost pus la cale de Riosanu prin Inteligence-Service, al carui agent era. Tot dispozitivul de siguranta a fost pus în miscare. ' Era învinuit Ministrul de Interne ca nu a fost capabil de a feri armata germana de agresiuni si manifestari ostile. Politicienii lucrau prin dos la subminarea noastra. S-au coalizat si, prin intrigi dirijate din Londra, îl împingeau pe general la masuri arbitrare. Setea lui de putere absoluta, de suprem conducator, l-a facut dupa discutiile cu Hitler sa treaca peste morminte si juraminte. Asa a facut-o din prima zi a retragerii legionare, când, în 24 Ianuarie 1941, a dat ordin sa se traga în plin asupra coloanelor de legionari si a populatiei civile neînarmate. Descoperirea lojii francmasonice Cu câteva zile înainte de izbucnirea conflictului, un fapt deosebit îl scoase din minti pe general. O informatie venita de la un binevoitor ne-a facut cunoscut ca în str. Câmpineanu nr. 15, exista un tripou unde se întâlnesc mai multe persoane ce par a fi foste mari personalitati. Chestorul Ilie Stânga cu o echipa de ofiteri de politie legionari, cu doi comisari sefi din fosta politie, cu noi, cei din B. II, împreuna cu chestorul Romulus Opns, la locul indicat am gasit usile închise. Fortându-le am intrat. Spre surprinderea noastra, descoperim sediul unei loji francmasonice. Uimiti si curiosi, am scos tot ce am gasit acolo. Dupa parerea unora s-a ajuns la concluzia ca se ducea o activitate nestingherita. Am gasit un drapel tricolor pe o parte si bleu ciel pe alta, cusut cu fir de aur: loja francmasonica Berzarot B'nei Brith-New York, filiala România. Pe partea bleu ciel a drapelului era scris acelasi continut în limba ebraica, în cartea de aur figurau numerosi oameni politici în frunte cu fostul rege Carol, Sadoveanu, Argentoianu, Franasovici, Iamandi. Conducatorul acestei loji era Jean Pangal. Am gasit 25 de sorturi colorate din matase si tot atâtea glugi în diferite culori ce se puneau pe cap la ceremonii. Steaua în sase colturi era imprimata pe drapel, pe sorturi si pe glugi. Au fost chemati d-nul. prefect Radu Mironovici, d-nul Alexandru Ghica, directorul general al Sigurantei statului si mai multi procurori. Unii ne-am fotografiat cu sorturi si glugi. Domnul Ghica a dispus confiscarea tuturor obiectelor gasite si trimiterea lor la Siguranta. Descoperirea i-a iritat pe generalul Antonescu si pe toti adversarii nostri care se vedeau descoperiti. Domnul Comandant Horia Sima a informat Comandamentul german iar domnul ambasador Fabricius n-a fost deloc încântat.

 

- C O N T I N U A R E -

Tiberiu HENTEA