1909

– 20 ianuarie : se naşte, în satul Ciocâlteni, judeţul Orhei, Basarabia, atunci, Rusia, Eufimie, al doilea fiu al Nataliei şi al lui Chirilă Goma (soldat în armata rusă, mort pe front în 1914/1915, în Galiţia, la Kut, Pinsk). Fratele mare : Ion, n. 1907, mort în prizonierat la Ruşi, în toamna anului 1944 ; fratele mic, Ignat, n. 1912, dispărut la Bucureşti, în 4 aprilie 1944, în bombardamentul american.

– 14 iulie : se naşte, în satul Chiştelniţa, judeţul Orhei, Maria, fiica Nadejdei Cuza şi a lui Toader Popescu (fratele mic al său, Niculae, n. 1911, refugiat şi el în martie 1944, “repatriat în URSS” în mai 1945 ; a murit în satul natal, în 1988).

           

            1917

– 21 noiembrie : Basarabia îşi proclamă autonomia teritorială ;

– 2 decembrie : Basarabia se proclamă republică democratică ;

– 7 decembrie : Basarabia îşi alege întâiul guvern ;

 

            1918

 – 24 ianuarie : Basarabia se proclamă republică independentă ;

– 27 martie : Sfatul Ţării votează Unirea cu România – în anume condiţii ; nici una dintre acestea (autonomie provincială, adminis- trativă, drepturile minorităţilor, reforma agrară etc.) nu va fi respectată de Bucureşti.

            1922 ?-1923 ?

– Maria Popescu intră la Şcoala Normală de la Chişinău ; Eufimie Goma intră ca bursier, orfan de război la Şcoala Normală din Orhei.

 

            1928 ?- 1929 ?

– După 6 ani de studii, Maria şi Eufimie devin învăţători. Se cunosc la balurile săteşti ; în primii 2-3 ani de învăţământ funcţionează în şcoli (şi sate) diferite.

 

            1930 ?- 1931 ?

– Maria Popescu şi Eufimie Goma se căsătoresc şi sunt numiţi împreună în satul (cătunul) Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei (vezi Din Calidor - o copilărie basarabeană).

 

            1933

– Se naşte primul copil al soţilor Goma : Petre. Moare înainte de a împlini un an.

 

            1935

– 2 octombrie : (orele 2 de dimineaţă) ; se naşte – în cătunul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei – al doilea fiu al soţilor Goma : Paul.

 

            1940

– 28 iunie : Basarabia este cedată ruşilor, fără împotrivire. Familia Goma porneşte în refugiu prea tîrziu, este întoarsă din drum, înainte de a ajunge la Prut (vezi : Gardă inversă, Soldatul câinelui, Bonifacia, Din Calidor, Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim, Ostinato, Uşa..., În Cerc...).

 

            1941

– 13 ianuarie : învăţătorul Eufimie Goma este ridicat de agenţii NKVD şi “dus” ; restul cărţilor – româneşti – sunt arse în curtea şcolii (vezi Din Calidor, Arta refugii). Familia nu află nici motivul ridicării, nici durata condamnării – ştie că “tata a fost dus în Siberia ”.

– 23 – iunie : primele semne că “Vin Românii!”

– 14 iulie : frontul ajunge la Mana (vezi Din Calidor).

– 15 iulie : Basarabenii şi Bucovinenii sunt liberaţi.

– iulie - octombrie : mama lui P.G. (ca mii de basarabence) îşi caută bărbatul. Nu-l găseşte. Află că ar fi murit “rupt de o bombă” la Balta – un târg nod de cale ferată în Ucraina, unde era un uriaş lagăr de triere a deţinuţilor – lagăr lichidat de Sovietici (în sensul că au fost lichidaţi deţinuţii), înainte de retragere (vezi Din Calidor).

– octombrie : considerat mort, lui Eufimie Goma i se face mormânt în cimitirul satului, lângă al fiului său Petrică.

 

            1942

– septembrie : Paul începe să frecventeze şcoala primară, intrînd în clasa I – cu Domnişoara Tuza (vezi : Din Calidor).

– 1943 – ianuarie? februarie? : soseşte la Mana, pe adresa Mariei Goma o carte poştală tip, de la Lagărul de prizonieri sovietici nr. 1 din Slobozia, Ialomiţa : expeditorul dă ştire că... deportatul la Siberia, de ruşi, este acum prizonier-de-război (!) la Români – iar nevasta să adune acte, fotografii, mărturii din sat, de la Inspectoratul Şcolar, din satul natal că el este cu adevărat Goma Eufimie, român şi învăţător, arestat de Ruşii bolşevici, nu rus şi prizonier la Români... (Vezi : Din Calidor).

– ianuarie - octombrie : mama şi bunica dinspre tată ale lui P.G. fac multe drumuri la Slobozia-Ialomiţa, ca să limpezească situaţia “prizonierului sovietic la români”.

– octombrie : în sfârşit, Eufimie Goma este liberat din lagăr şi, deşi reîncadrat în învăţământ, este obligat să se prezinte săptămânal la postul de jandarmi – (vezi Din Calidor).

 

            1944

– martie : refugiul în Transilvania : întâi la Sibiu, într-un Centru de Refugiu (sau : de Refugiaţi – sau poate : de Refugiere), apoi în satul Gusu judeţul Sibiu, unde părinţii fuseseră repartizaţi ca învăţători.

– 4 aprilie : Anglo-Americanii bombardează Bucureştiul şi (din nou) Ploieştiul. La Bucureşti moare (dispare) unchiul Ignat ; tatăl aflat în tren, cu grosul bagajelor, prins de bombardament la Buda, lângă Ploieşti pierde totul (vezi Din Calidor, Arta refugii, Astra, Sabina...).

– 19? 20? agust : Eufimie Goma primeşte ordin-de-chemare. Se duce – la Sibiu – însă ... intervine :

– 23 august (1944) : panică printre basarabeni şi bucovineni : “schimbarea armelor” îi ameninţă, nu doar dinspre Ruşi – care vin – ci şi dinspre Ardelenii localnici, simpatizanţi ai Ruşilor (care or să ia Ardealul de Nord de la Unguri şi or să li-l dea).

Din 12 septembrie (1944), când, la Moscova, Românii au semnat Armistiţiul – iar în România s-a constituit Comisia Aliată de Control (în realitate, doar rusească), “refugiaţii” se... refugiază şi mai spre Apus, cât ţine războiul apoi se ascund, pe-loc : ca să nu fie “repatriaţi în ţara Ruşilor– (vezi Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim). Pentru Basarabeni şi Bucovineni persecuţiile comunisto-ruseşti au început în 28 iunie 1940 – şi nu s-au terminat nici în momentul de faţă.

– octombrie : familia Goma se mută (ca să-şi piardă urma ...) din Gusu, Sibiu, în Buia, Târnava, Mare.

– octombrie-decembrie : familia Goma se ascunde prin păduri, de fiecare dată când “Comisia ceea” se apropie ameninţător (vezi Arta refugii, Astra, Sabina ...).

 

            1945

– ianuarie, 13 (vezi aceeaşi dată – însă în 1941) : familia Goma este “prinsă” (în termeni tehnici : capturată) – nu de jandarmi, nu de Ruşii ocupanţi, ci de ciobani (mioritismul ce este el dacă nu mitul vânzării-uciderii-de-frate...?). Este “condusă” de jandarmi la Sighişoara, în “Centrul de Repatriere” în fapt : Lagăr în vederea Deportării Basarabenilor şi a Bucovinenilor livraţi de Români Ruşilor (vezi Soldatul câinelui, Arta refugii, Gardă inversă...)

– ianuarie – mai : în Lagărul de la Sighişoara, tatăl lui P. G. face acte false pentru familia sa şi pentru alte familii. Niculae Popescu, fratele mamei, nu acceptă să prezinte Comisiei (Aliate!) acte false – este, pe loc, “repatriat în Siberia”.

( 4 februarie : la Yalta, conferinţa “în urma căreia am fost vânduţi Rusiei”... Până să ne vândă Churchill lui Stalin – celebrul bileţel cu procentele – ne vînduseră Românii pe noi, Basarabenii şi Bucovinenii ; şi încă de două ori : întâia oară în 1940, când ne-au... doar cedat teritoriul ; a doua oară, după 23 august 1944, când ne-au vânat, ne-au prins şi ne-au dat-legaţi Ruşilor ; cât despre “vânzarea de la Yalta” ea nu exista : în momentul în care se desfăşura vânzarea-cu-pricina – ,,90% : Ruşilor” – România era ocupată în totalitate, încă din 25 octombrie '44, adică de patru luni de zile ; nu numai noi, refugiaţii-în-proprie-ţară am fi fost bucuroşi să ne găsim, în sfârşit, adăpost în... restul de 10% rămas liber, dar şi Românii ardeleni cei care, de prin '48-'49, când, în sfârşit, au deschis ochii, căutau acel “Zece la Sută” – şi nu l-au găsit ; nici în ziua de azi).

– mai-iunie (deci, binişor după încheierea războiului) : familia Goma, cu hîrtii (false) de... nerepatriabili (în ţara Rusului), se întorc “acasă”, în Buia, Târnava Mare.

– vara : începutul secetei-din-Moldova

– toamna (şi, din acest moment, până după moartea lui Stalin, în 1953) : “nerepatriabilii” sunt convocaţi la Sighişoara, pentru a fi întrebaţi dacă nu s-au răzgândit, ca să se ducă, în sfârşit, “în ţara lor, Marea Uniune Sovietică” (întrebările nu erau puse de Ruşi, în ruseşte, ci de Români : advocaţi ardeleni, ţărănişti - ei lucrau cu sârg la prefecturi, mai als în Comisia “Aliată” de Control). În ciuda hăituielilor, a convocărilor, Basarabenii preferau să rămână “străini în propria-le ţară”, decât să fie ... “repatriaţi în Siberia”.

 

            1946

– septembrie : P. G. intră, prin concurs, ca elev bursier, la Şcoala Normală “Andrei Şaguna” din Sibiu (vezi Arta refugii).

 

            1948

– vara : se anunţă, printre alte nenorociri reforma învăţământului.

– septembrie : P.G. se trezeşte elev în clasa a... VII-a de “Ciclul Doi” – la Gimnaziul din Şeica Mare, judeţul Târnava Mare.

– octombrie? noiembrie? : “epurarea” cărţilor din biblioteca şcolii de la Şeica Mare (vezi Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim).

 

            1949

– ianuarie 13 (vezi şi 13 ianuarie 1941 ; şi 13 ianuarie 1945) : mama şi tatăl lui P. G. împreună cu majoritatea locuitorilor adulţi din satul Buia, Târnava Mare sunt “ridicaţi şi duşi” – nu se ştie unde. P.G.îi caută la Sibiu, la Alba Iulia, la Sighişoara - află că sunt închişi la Securitatea – nou înfiinţată – de la Mediaş. După câteva săptămâni ceilalţi arestaţi sunt liberaţi, rămân “suspecţii”, “periculoşii” – printre ei, soţii Goma. Mama este liberată la sfârşitul lunii mai, tatăl : ultimul, în august. În acest timp P.G. “locuieşte” în gări şi la poarta Securităţii din Mediaş (vezi Ostinato, În Cerc, Gherla, Gardă inversă, Patimile după Piteşti, Bonifacia, Arta refugii, Astra, Sabina, Roman-intim – adică în aproape toate cărţile).

– septembrie : P. G. intră, prin concurs, elev bursier în clasa a VIII-a a Liceului “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

– octombrie : “descopere” biblioteca Astra (vezi Astra, Sabina, Roman-intim...)

– decembrie : asistă la “închiderea” bibliotecii “în vederea inventarului” (în fapt, a epurării – a doua).

 

            1952

 – mai : P. G., elev în clasa a X-a, este “convocat” la ”Securitatea din Sibiu şi “reţinut” opt zile. Motive : A vorbit, în clasă, despre partizani şi, culmea!, ţine un jurnal-intim... codificat...

– septembrie-octombrie : întors din vacanţă, află că fusese exmatriculat din toate şcolile din ţară ; face o încercare la Liceul din Sighişoara : după o săptămână este invitat să plece. La Braşov nu este primit ; este primit, în schimb, la Liceul “Negru Vodă” din Făgăraş.

 

            1953

– martie : crapă Stalin. Speranţe...

– iunie-august : absolvă liceul. Încearcă să dea examen de admitere la Institutul de Cinematografie (!). Este eliminat din prima fază.

– septembrie : cere să fie încadrat în învăţământ. I se propune să fie “instructor superior de pionieri”. Acceptă. Întâi la Şcoala elementară din comuna Dacia, raionul Rupea, apoi în oraşul Rupea – la liceu...

 

            1954

– august : dă examen(e) de admitere, simultan, la Universitatea Bucureşti (Filologie, română) şi la nou-înfiinţatul Institut de literatură şi critică literară “Mihai Eminescu”, înlocuind fosta “Şcoală” cu acelaşi nume – zisă şi Fabrica de Scriitori. Reuşeşte şi colo şi colo. Alege... Fabrica.

 

            1955

– vara : Institutul (autonom) este transformat în “secţie” şi translat la Universitate.

– toamna : conflicte la seminarii, cursuri, cu : Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, T. G. Maiorescu, A. Hoajă, Mihai Novicov, G. Macovescu, Iorgu Iordan.

 

            1956

– iunie : P. G. este “judecat” la rectoratul Universităţii. Acuzatori : Iorgu Iordan, Al. Graur, Ion Coteanu, L. Tismăneanu, Radu Florian, M. Novicov – precum şi “doi tovarăşi necunoscuţi, în civil, de la Securitate”... Acuzaţi erau şi studenţii Aurel Covaci şi Vasile Albu dar, spre surprinderea lui P. G., colegii de an, de grupă, de cămin, de... bancă a acuzaţilor trecuseră în tabăra cealaltă, a acuzatorilor...

Capete de acuzare :

a) P. G. afirmase, la seminarul de marxism, că războiul declarat de URSS Finlandei în 1939, era – potrivit materialismului-istoric – “război injust” ; “de agresiune” ;

b) afirmase că “Moldovenii” (din “RSS Moldovenească”) sunt români ; că “limba moldovenească” este o invenţie (“Sovieticii le-au impus Basarabenilor o limbă care nu există”), locuitorii vorbind limba română – care limbă (română) este o limbă de origine latină (cum susţine acad. sovietic Şişmariov) şi nu o limbă-slavă – cum susţine acad. român Graur ;

c) pretinsese că sistemul de cote este descurajant (!), iar colectivizarea agriculturii o eroare (?) economică ;

d) afirmase că trupele sovietice din România sunt trupe de ocupaţie ;

e) susţinuse că limba rusă nu trebuie să fie obligatorie – etc. etc.

“Procesul” a durat vreo trei ore (acad. Graur, leşinat, a fost transportat undeva).

De semnalat suprarealismul situaţiunii : Colegii (de boxă) A. Covaci şi V. Albu, din “complici” se prefăcuseră în martori-ai-acuzării ; în schimb Mihai Novicov, pornit la drum ca acuzator-şef, “pe parcurs” a devenit... avocat al apărării – oricum, a rostit fraza determinantă : «Tavarisci! Iel, Guoma, spri diasibiri di alţ’ riacţianari nicinstiţ’, iel ieste un riacţianar cinstit – ieu cam atâta am avu’ di spus...» (vezi Justa). Astfel apărat (de însuşi politrucul Institutului!), P. G. nu a fost arestat pe loc – cum ceruse acad. Iorgu Iordan, susţinut de membrul corespondent Ion Coteanu ; nici măcar exmatriculat – cum sugeraseră în cor L.Tismăneanu şi Radu Florian ...

Mihai Novicov a promis că se va ocupa el, “îndiaproapi” de ... “Cazul Goma” – atunci a luat naştere “cazul” cu pricina.

– august : ca orice student, P. G. îşi face “convocarea” militară de o lună la Cilibia. Acolo aude că, la Poznan, s-ar fi întîmplat ceva.

Se întâmplase :Budapesta-Octombrie începuse la Poznan-August.

– septembrie : P. G. scrie, în continuare, la “romanul” intitulat “Durerile facerii” (!), din care citise fragmente la “seminariile de creaţie” (“clasa de proză”, condusă de Gafiţa).

– 22-23 octombrie : izbucneşte Revoluţia Maghiară.

– 5 noiembrie : proiectata manifestaţie a studenţilor nu mai are loc : Securitatea îi culesese pe organizatori cu două-trei zile înainte, iar în acea zi ocupase Piaţa Universităţii cu camioane, cu securişti în civil, cu armată – şi mai ales cu “Brigăzi muncitoreşti” – clasă muncitoare îmbrăcată în pufăici noi-nouţe, înarmată cu lanţuri de bicicletă, tuburi de plumb şi ciomege scurte – aceştia fiind, ca să zicem aşa, părinţii (sau chiar bunicii, de ce nu!) Minerilor Români din 1990 şi din 1991. P. G. n-a aflat de manifestaţie decât cu două-trei zile mai târziu.

– 13 noiembrie : După câteva tentative (nereuşite) de a “face ceva” împreună cu colegii de cămin (“Matei Voievod”) apoi de Universitate, se hotărăşte ca, la prima şedinţă de UTM să predea carnetul, în semn de protest... Cum o asemenea ocazie nu s-a oferit, a pus în roman povestea cu carnetul. Şi a citit fragmentul cu pricina la “seminarul de creaţie” condus de M. Gafiţa.

– 22 noiembrie, orele 13,30 : P. G. este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne şi anchetat (“ca la Interne”) ; acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestaţie ostilă – prin “fiţuici” (aşa erau catalogate, la MAI, orice scrisuri, fie de mâna arestatului, fie tipărite, dar toate “duşmănoase şi interzise” – aici Securitatea Poporului desemna prin “fiţuică” cele vreo 15 pagini citite la seminar, fragmentul de roman.

 

            1957

– februarie şi martie : cele două “înfăţişări” ale procesului ;

– aprilie : de la arestul Malmaison, P. G. este “vărsat” la penitenciarul Jilava (Fortul nr. 13) (vezi Ostinato, Gherla)

– iunie : i se aduce la cunoştinţă sentinţa : doi ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică.

 

            1958

– martie, 25 (Bunavestire) : P. G. este trimis disciplinar la Gherla.

– iulie, 14 : Răscoala Frontieriştilor de la Gherla.

– octombrie : P. G. este scos din celulele “comune”, şi dus la “camera de liberare”.

– noiembrie, 19 : în urma turnătoriei unui cunoscut “copil al lui Goiciu”, “pictorul de biserici” din Segarcea : Anton Barbu-Panaghia, P. G. şi frontieristul Ferdinand Piatka sunt torturaţi de : Todoran, Goiciu, Istrate, Şomlea (cel Bătrân) (vezi : Gherla).

– noiembrie, 21 : P. G. este liberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) “pentru 36 luni”, cu domiciliu obligatoriu în satul-nou Lăteşti raionul Feteşti.

 

            1961

– februarie : P. G. primeşte pentru întâia oară, “permisie acasă”. Ajuns la Miliţia din Feteşti (unde urma să i se dea “alte acte” – în domiciliu obligatoriu buletinul de identitate purta, sub fotografie, menţiunea : D.O.), află că “permisia” nu era pentru Meşendori, Rupea unde locuiau părinţii, ci... la Constanţa. Era o mică-greşeală... Deşi iarnă, deşi nu cunoştea pe nimeni la Constanţa, P. G. se hotărăşte să se ducă... în permisie-la-Constanţa (vezi Soldatul câinelui).

– noiembrie : i se prelungeşte “restricţia domiciliară” cu încă 24 luni. P. G. protestează, în scris, împotriva, “prelungirii” ; îl acuză pe ofiţerul de Securitate Livescu de rapoarte-false, de maltratare a deoiştilor – şi cere “liberarea imediată”.

 

            1962

– Nemaipomenit, nemaiauzit : un reprezentant al MAI se deplasează (personal...) în satul-nou Lăteşti, ca să ancheteze o plângere a unui bandit. Ceilalţi deoişti, în aceeaşi situaţie, în urma presiunilor (citeşte ciomăgeli), îşi retrag ,,reclamaţiile”.

 

            1963

– ianuarie : chiar dacă ofiţerul de Securitate Livescu nu este pedepsit (cine să-l pedepsească : Securitatea?), P. G. este liberat înainte de termen”.

 

            1963, ianuarie – 1965, iulie :

P. G., liber ca pasărea cerului, într-o ţară liberă, lucrează numai în munci necalificate şi nepermanent(izat)e :

– muncitor zilier în construcţii, la Buhuşi, pe şantierul Casei de Cultură – deci tot în domeniu, atât, ca în fier-beton ; fotograf ambulant (nunţi, botezuri, înmormântări), prin satele din Rupea şi Făgăraş ; trompetist de sâmbătă-searta (baluri, nunţi, hore) ; dezgropător de puieţi la pepiniera Şercaia ; descărcător-încărcător de cereale în silozul din Şercaia-Gară ; muncitor necalificat la forja uzinei “Rulmentul” din Braşov ; merceolog la “Agrosem” Făgăraş – în fine : “tehnician” la Serviciul Tehnic al Intreprinderii de Gospodărie a Oraşului Făgăraş (vezi Ela, Bonifacia, Adameva…)

 

                                         (1965)

 

– august : ca urmare a “decretului Ceauşescu” (ce permitea foştilor deţinuţi politici să-şi continuie studiile universitare), P. G. – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deşi, legal, avea acest drept - dă examen de admitere la Facultatea de filologie, Universitatea din Bucureşti.

– septembrie : P. G. din nou, după 11 ani, re-student în anul 1.

– septembrie-octombrie (la Căminul “Regnault”) : reia romanul început în d.o., încă fără titlu, dar este vorba de Ostinato.

– depune-propune la Gazeta literară, Luceafărul, Viaţa românească, Amfiteatru proză scurtă. I se răspunde – şi i se va răspunde şi în anul următor, 1966 : «D-ta, fiind un caz nu poţi debuta în perio-dice, trebuie să publici întâi un volum...». Logica va funcţiona ca… lege (vezi Bonifacia).

 

            1966

– primăvară : P. G. depune la ESPLA romanul Ostinato (sub titlul : Cealaltă Penelopă, cealaltă Ithacă). M.Gafiţa : «Nu se poate debuta cu un roman, numai cu un volum de proză scurtă...»

— iulie : P. G. prezintă, tot la ESPLA, volumul de “proză scurtă”.

– decembrie, 6 : la insistenţele Gicăi Iuteş şi ale Sânzienei Pop, Eugen Barbu este de acord ca P. G. să debuteze în revista sa, Luceafărul (vezi Bonifacia), cu povestirea Aia, botezată în redacţie Când tace toba... (?)

– decembrie, în continuare : până la sfârşitul anului, P. G. mai publică în Luceafărul o proză şi un reportaj (Cetatea Făgăraşului), iar când se decernează “Premiile Luceafărului pentru 1966”, P. G. primeşte “Menţiune, proză” – cu Ion Nicolescu, Premiul I fiind acordat Alexandrei Târziu (la poezie, Premiul I : Grigore Arbore, Premiul II : Ileana Mălăncioiu).

 

            1967

– iarna : debutul în Luceafărul îi deschide lui P. G. porţile periodicelor : publică în Gazeta literară, Viaţa românească, Ateneu, Neuer Weg, Cravata roşie. Concluzie : nu exista vreun “ordin de sus” dar responsabilii nu voiau să-şi asume…responsabilitatea publicării unui “caz” – cu excepţia lui Eugen Barbu.

– În februarie moare tatăl lui P. G., în vârstă de 58 ani.                                      – primăvara : revista germană (din România) Neue Literatur pregăteşte publicarea unui fragment din Ostinato în traducerea Anemonei Latzina şi a lui Dieter Schlesak. Întâmplare : Miron Radu Paraschivescu, poposind la redacţia revistei, îşi aruncă ochii peste un manuscris (dactilogramă). După un timp, exclamă :

«Dar băiatul ăsta e un Soljeniţân român!» În curând, băiatul-ăsta citeşte la Cenaclul condus de M.R.P. câteva fragmente. Televiziunea austriacă filmează, revista vieneză, Literatur und Kritik publică un fragment însoţit de o notă biobibliografică şi de un studiu despre literatura română, semnate de Marie-Thérèse Kerschbaumer.

(În vara lui 1967 a fost trimisă în Occident prima variantă a romanului Ostinato.)

– toamna : în urma insistenţelor (în fapt : presiunilor, şantajelor securistului Mircea Achim (în acel timp “ocupîndu-se” de studenţi, câţiva ani mai târziu de scriitori) şi a şefului său Nicolae Mihai, P. G. abandonează Universitatea (ca să nu aibă ce pierde, deci să nu poată fi şantajabil) şi rămâne, definitiv, un licenţiat în liceu. Locuieşte – din decembrie 1965 – la anticarul Radu Sterescu, veche cunoştinţă, din 1954 – (vezi : Bonifacia.)

 

            1968

– primăvara : promisiuni de publicare a volumului de proză scurtă cu... scurtări ; cu schimbarea titlului Moartea noastră cea de toate zilele ; simultan, respingere “dulce” a romanului Ostinato :

«Mai trebuie lucrat, e nefinisat...» (Gafiţa).

Memento : manuscrisul romanului Ostinato a schimbat trei directori de editură. Nu el a determinat “schimbările de direcţie” (în sensul de persoane, nu de linie-a-partidului), el a îndurat-o. Cei trei : Ion Bănuţă, un oarecare Marinescu şi, în fine, Ioanichie Olteanu. Aceştia erau... directoriivor fi fost ei mari, dar nu se aflau “în contact cu tovarăşii scriitori”. Contactorii (contactoriştii?) literaro-politici, kulturalnicii-komisari), în afară de, inevitabilul, indispensabilul Gafiţa erau : Corneliu Leu, Lucian Cursaru, precum şi suavul Măciucă ...

– iulie : promisiune din partea lui Geo Dumitrescu de a-l “lua” ca r