...Cu câteva luni mai înainte, a închis ochii pentru
totdeauna profesorul George Manu la infirmeria închisorii, respingând cu
dispret orice târguială cu schingiuitorii Neamului. Profesorul George Manu a
fost una dintre cele mai eminente figuri ale închisorii din Aiud si, probabil,
în întreaga tară nu am avut multi ca el. 
Lui i s'a solicitat cu stăruintă,
luni întregi, ca să accepte misiunea de intermediar între detinuti si
administratie, în vederea pregătirii căii de reeducare în lumea detinutilor
din închisoare. Cu pretul propriei sale vieti, el nu si-a trădat constiinta si
a rămas tot timpul pe o pozitie netă si categorică contra regimului comunist,
pe care l-a denuntat si l-a condamnat pentru infamiile lui.
Nu putem trece peste acest nume, care va rămâne ca un
stindard de virtute al Neamului românesc din timpurile de prea tristă bejenie,
fără a revela ce a însemnat profesorul George Manu pentru închisoarea Aiud si
cât de covârsitor va rămâne memoria acestui savant si martir în istoria
rezistentei si politicii românesti. Dacă pentru unii oameni închisoarea a
fost un loc unde s'a intrat pentru a se muri sau a iesi din ea «mort» pentru o
cauză, George Manu a intrat viu în închisoare si va rămâne deapururea viu,
indiferent că nu a mai iesi de sub boltile ei sumbre si reci.
George Manu s'a născut dintr'o familie de vechi intelectuali
români, din aristocratia tării noastre si, în acelasi timp, dintr'o familie a
cărei membri au fost prezenti de câteva ori la prezidarea destinelor României.
Astfel, boierul Ion Manu din Tara Românească, a fost membru în Căimăcămia
din 1858, alăturea de I. A. Filipescu si Emanoil Bâleanu. Bunicul profesorului
George Manu a fost generalul Gheorghe Manu (1833-1911), care s'a distins prin
bărbătie si patriotism în războiul de independentă, fiind ministru de
câteva ori.
După anul 1944, cel ce era profesor la Politehnica din
Bucuresti in acea vreme, a sesizat groaznicul pericol în care era asvârlită
România de pe urma semnării unui armistitiu fără nici o garantie reală, si
de aceea profesorul George Manu a trecut neîntârziat la actiune. El nu făcea
parte din acea categorie de oameni politici în care să se împreune
genialitatea gândirii cu temeritatea faptei si iesirea pe baricade. George Manu
era prin excelentă un erudit si un savant. Pentru el convingerea în iminenta
justitiei triumfătoare si în puterea ireductibilă a cuvântului, constituiau
pârghii existentiale cu continut metafizic.
La scurt timp după capitularea României în fata puhoiului
sovietic, George Manu a întocmit un amplu Memoriu către marile puteri aliate,
exclusiv U. R. S. S., în care demonstra si detaila prin cifre si date
concludente adunate cu multe riscuri, de riguroasă exactitate, spolierea si
jaful la care era împinsă România prin armistitiul încheiat. Acest Memoriu
va constitui odată un document de mare valoare a felului cum unii dintre
cărturarii tării au înteles efectiv si patriotic să-si servească tara si
să lupte împotriva uzurpatorilor comunisti.
In anul 1948, George Manu, a cărui activitate era urmărită
pas cu pas de Securitate (atunci numindu-se încă Sigurantă), a fost implicat
in asa numitul Proces al Mcrei Trădări Nationale, După cum se stie, în
grupul celor acuzati de trădare natională, erau cuprinsi reprezentanti ai
tuturor partidelor politice românesti si chiar si unele persoane cari nu au
apartinut vre-unei grupări politice oarecare, cum au fost, de pildă,
profesorul Nicolaie Mărgineanu sau industriasul Max Auschnitt, dar cari aveau
temute relatii cu puterile Occidentului sau, pur si simplu, exercitau încă
puternice influente în economia României. Alăturea de inginerii Ion Pop,
Gheorghe Bujoiu, de Max Auschnitt sau profesorul Nicolaie Mărgineanu, au
figurat persoane bine cunoscute in viata politicii românesti, ca Nicolaie
Pătrascu, Nistor Chioreanu, din partea Miscării legionare, sau Horia Măcelaru,
membru al partidului national-tărănist.
Profesorul George Manu, dupa ce a fost condamnat, a fost depus
dela început la Aiud. In scurte si neînsemnate perioade a fost transferat si
pe la alte închisori, dar la Aiud si-a executat cea mai mare parte din pedeapsa
sa de 25 de ani temnită grea până ce a decedat în anul 1961.
Am avut ocazia să stau împreună, în penitenciare, cu zeci
de persoane cari au împărtit aceeasi celulă cu profesorul George Manu sau cu
persoane cari au fost cu celula în apropierea aceleia a profesorului Manu, sau
chiar pe sectia unde se afla el ori în aceeasi clădire. Am reusit să-mi
formez o impresie aproape completă despre acest minunat om, a cărei pierdere a
însemnat enorm de mult, nu numai pentru lumea detinutilor in acele timpurî de
cumpănă, dar, de bună seamă, si pentru întreaga gândire si cultură
românească.
Iată cum mi l-a prezentat pe profesorul George Manu
căpitanul I. V. din Rosiorii de Vede:
-«Domnul profesor Manu (trebuie să remarcăm că nimeni nu
îi spunea altfel, chiar după ce a decedat, decât «domnul profesor Manu»,
întru atât s'a impus prestigiul său), era un om cu înfătisare comună. Nu stiu
cum a arătat când a fost sănătos, dar când l-am cunoscut eu, după greva
din 1954, când am fost adusi vre-o saizeci de oameni în lanturi dela Baia
Spriei, dela mină, arăta ca un ascet. Am fost tinuti atunci, în acea iarnă,
tot timpul cu lanturi la picioare, lanturi scurte si grele, încât nu ne puteam
scula de pe podele. Am stat fără foc si cu ratia de mâncare redusă la
jumătate, si chiar mai putin. Printre noi acestia, era si domnul profesor Manu si
între cei cincizeci de tuberculosi cari am fost declarati în primăvară, a
fost si domnia sa. In afară de faptul că eram tuberculosi, toti saizeci eram
distrofici în ultimul grad.
«Dela acest om am retinut din prima clipă a întâlnirii
acea privire intensă si învăpăiată de căldura spiritului. Un om cum nu am
mai întâlnit un altul în viată. Bunătatea îi era nelimitată. Fiecare
aveam momente de irascibilitate cauzate de camaradul de celulă, cum se
întâmplă de obste. Fiecare aveam defecte si ne-am creiat complexe felurite
din slăbiciuni. Domnul profesor Manu nu a avut nici o stricăciune de acest fel.
Intotdeauna senin, extrem de binevoitor cu toti, întotdeauna gata de a face
toate concesiunile pentru a stabili armonia în celulă, chiar când acestea
i-ar fi putut atrage restrictiuni serioase în comoditatea minimă pe care o
aveam, renuntând chiar la portia sa de mâncare, numai pentru a satisface
foamea unuia pe care îl vedea că se sfâsie de suferintă. Niciodată obosit
când i se cerea vre-o consultatie din cel mai felurit domeniu, domnul profesor
Manu era vesnic cu mâna întinsă dar si cu sufletul deschis. Nu a fost nici o
întrebare, după câte imi amintesc, care să îi fi fost pusă, si la care el
să nu fi dat răspunsul competent. In literatură, filosofie, mecanică,
fizică, chimie, istorie, religie, politică, în toate acestea, avea temeinice
cunostinte. Un om cu adevărat enciclopedic. Nu exista un singur om în Aiud să
nu-i fie îndatorat cu ceva domnului profesor Manu. Fie cu o cunostintă în
plus, fie cu învătarea unei limbi străine (franceza sau engleza), fie cu un
sfat sau cu o stimulare într'un moment de depresiune, cu totii am luat ceva
dela domnul profesor Manu.
«As putea spune multe, chiar foarte multe, despre
încercările la cari a fost supus domnul profesor Manu în scopul de a sluji
cât mai bine tuturor solicitărilor la cari era antrenat. Fiind un exceptional
«morsist», bătea cu usurintă la teavă sau perete mesagii sau lectii cari
erau difuzate, apoi, în continuare, prin alte relee. As vrea numai să
povestesc o împrejurare după care vă veti putea de seama mai bine de
răbdarea imensă si dedicatia deplină a acestui om, când era vorba de a servi
stiintă si pe oameni.
«După anul 1960, când au început să sosească în
închisoare cei din noua recoltă, la Aiud s'au întetit din nou rigorile
disciplinare, cari, si până aici erau destul de aspre, dar, totusi, controlul
nu era chiar de tot strict. Imediat după ce au sosit noii arestati, s'a
urmărit, mai cu seamă, comunicările dintre celule. De aceea ne-a fost greu
să mai vorbim la teavă sau prin pereti, decât foarte rar si cu multă
precautiune. Mesagiile noastre erau laconice. Domnului profesor Manu i se ceruse
de către un grup de studenti, dela sectia de sub noi, să li se dea pe săpun
sau pe sticlă, câteva articole din Actele Constitutionale Americane din
Constitutia Federală, din 1787. Domnul profesor Manu s'a gândit la cea bună si
sigură posibilitate de a transmite ceea ce i se solicitase si, până la urmă,
a imaginat cea, mai incredibilă născocire. A profitat de faptul că în acea
zi ni se dăduse ac si ată în celulă si a desfăcut un fir lung de pe mosorel,
pe care l-a înfăsurat apoi pe o bucată de petec. Ferindu-se să nu fie văzut
de gardienii cari ne spionau prin vizetă, domnul profesor a început să facă
noduri minuscule pe firul de ată, câte unul sau două mai apropiate unul de
altul. Aceasta era o nouă cale de a transmite pe ată scrierea Morse. O muncă
enormă, scrupuloasă, migăloasă, aproape imposibil de conceput si de săvârsit
pentru un alt detinut.
«După ce lucrarea a fost terminată, mosorelul cuprinzând
toate cele sapte articole ale Constitutiei din 1787, a fost depus la un colt de
scară, când s'a iesit la plimbare. Cei de jos, fiind informati, l-au luat de
unde fusese pus, când le-a venit si lor rândul să fie scosi la aier.
«Intr'o iarnă, după ce acest nou fel de comunicare a fost
pus în practică, ni s'a făcut o perchezitie inopinată celulei noastre si
încă la câteva, din jur, până la piele. Intr'un buzunar al domnului
profesor Manu gardienii au găsit un mosorel de ată albă însirat cu noduri.
Domnul profesor Manu nu a putut să justifice de unde si-a procurat ata (aceasta
fiind interzisă în celulă, la fel ca si acul) si nici nu a reusit să explice
semnificatia nodurilor. De sigur, era o «turnătorie» a unui agent informator
dintre detinuti.
«Pentru lectia de engleză pe care domnul profesor Manu si-o
pregătise să o trimită la destinatie, unei celule, a fost pedepsit la zece
zile de «neagră». De data aceasta, spre deosebire de alte dăti, domnul
profesor Manu a fost desbrăcat până la cămase si indispensabili, ratia de
mâncare i-a fost redusă la un sfert si nu i s'a dat căldură de loc.
Tuberculos cum era, este usor să vă închipuiti cum s'a reîntors dela
izolator.
«Eu consider că această izolare, a încheiat căpitanul I.
V. evocarea sa presărată cu admiratie, duiosie, revoltă si indignare, a fost
decisivă înrăutătirii sănătătii subrede a domnului profesor. Notez că
domnul profesor Manu a mai suferit multe astfel de pedepse, dar aceasta mi s'a
părut cea mai gravă si mai detestabilă. Nu stiu ce i s'a mai întâmplat
ulterior, până la moarte, deoarece, după câteva luni dela nenorocirea pe
care v'am amintit-o, am fost despartit de el.»
Profesorul Manu, după cum am reusit să mă informez mai
târziu, a fost scos dela ZARCA, unde a executat cea mai mare paste din detentie,
de câteva ori în acel timp, si a fost dus la biroul colonelului Crăciun si a
locotenent-colonelului Iacob. Profesorului Manu i s'a propus să reexamineze
situatia politică în care se afla România la acea dată, în baza
materialului care i se punea la dispozitie de către administratie si, apoi, în
baza convingerii pe care si-o va face, -anume că în tară s'au produs miscări
de opinie ireversibile si progese în toate domeniile- profesorul Manu să se
angajeze să ducă discutii cu ceilalti detinuti în scopul convertirii lor la o
altă întelegere a revolut:iei produse în tară, care a fost necesară si de
dorit, pe care masele populare o acceptă si o sustin, condamnând orice
împotrivire reactionară din tară sau din afara tării.
Spre onoarea sa, profesorul George Manu a respins categoric
această propunere si a preferat să sufere umilinte, chinuri si maltratări în
continuare. 
Când a ajuns aproape de istovire, când n'a mai avut nici atâta
putere să se ridice în capul oaselor în pat, a fost dus la infirmerie. Dar
era prea târziu. Hemoptiziile nu au mai putut fi oprite si, multe organe
interne, care fuseseră deja lezate, încetaseră să mai functioneze. Până la
această dată nu s'a auzit vreodată profesorul Manu văitându-se. Unul dintre
oamenii, care a fost martorul patimilor si mortii profesorului George Manu,
descriind ultimile clipe ale aceluia care a fost o făclie a Aiudului, mi-a
relatat astfel scena ultimă:
-Se stingea în fiecare clipă. Numai ochii îi mai ardeau ca
două luminite si pieptul i se zbătea dureros. Transpiratia mortii îi scosese
broboane pe frunte si pe pieptul care îi era desvălit. Deodată, tintindu-si
privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut:
-Iertati-mă, fratilor. Dati-mi voie să oftez odată.
«Profesorul Manu a oftat adânc. Par'că acest oftat se
asemăna cu un alt geamăt pe care Fiul Omului L-a avut pe cruce, când
suferintele au atins paroxismul. Apoi, s'a zvârcolit într'un spasm scurt,
chinuitor, fata i s'a crispat si din pragul mortii a mai avut luciditatea de a
mai spune câteva cuvinte pe cari nu le voiu putea uita niciodată
-Fiti credinciosi idealurilor voastre si rămâneti demni...
«A mai spus câteva cuvinte pe cari noi cari eram lângă el,
în alte paturi de suferintă, nu le-am înteles. După un timp, trupul lui a
început să se răcească si pe fata lui s'a înăltat, din străfundurile
fiintei lui, din nou, seninătatea, doar în coltul buzelor si sub unghiul
pleoapelor s'au adâncit câteva cute subtiri si negre de durere.»
Acesta este profesorul George Manu care a făcut onoare
intelectualitătii române din penitenciare. Nu a fost acesta numai un autentic
om de stiintă, dar a fost, în aceeasi măsură, un mare si luminat patriot, a
fost un umanist în sensul nobil al cuvântului. El a creiat o scoală în
penitenciar, prin instructîa zilnică pe care a desfăsurat-o ani si ani la
rând, lipsindu-se de odihna minimă la care avea dreptul, dând hrană mintii
si sufletului de care aveau atâta nevoie tinerii smulsi de pe băncile scolilor
sau universitătilor. El a pregătit oameni pentru viată si le-a inspirat
idealuri. Neabdicând niciodată dela linia onoarei, prin atitudinea rectilinie
care l-a caracterizat si prin care s'a impus, de o înaltă tinută etică, Manu
a fost o pildă elocventă a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de
înnobilare si de înăltare a omului prin cultură...
Ion
Cârja
