|
Din hotare
în hotare
Vine svon vuind pe zare,
Că la margini de veleat
Piere-un neam îngenunchiat
Fără cruce
si spovadă,
Sub
cutropitoare spadă.
Prinsă'n lanturi
si cătuse,
Tara-i volbură, cenuse.
Dela Tisa'n Dunăre
Nu
se-aude si nu e
Decât
plâns
si tânguire,
'n spasm se sbate'ntreaga fire!
Dunărea-i neagră de
sânge.
Tisa'n patru labe
plânge.
Marea e un cimitir
De Părinti
în patrafir.
Din Carpati
vin svon de jale
Si miros de hoit la vale
Si-undeva pe Lotru'n sus
Zace'njunghiat
Isus.
Sus pe Mures, jos pe Prut
Zarea'n lanturi a tăcut.
Amutită de durere
Pasărea
în crânguri piere.
Dar
cât vezi pe Olt, la vale
Dă pământul
în răscoale
De atâtea oseminte
Fără cruce si
morminte.
|
Tara
toată-un bocet este,
Tara aceea din
poveste!
Că nu-i
casă, bordei nu-i
Să nu-si aibă mortul lui.
Cântec nu-i să nu grăiască
De cruzimea muscălească.
Satele-s
pustietate.
Vitele flămânde, moarte.
Bobul nu mai încolteste.
Holda'n plânset
se-ofileste.
Strugurele-i aguridă.
Din sânii lor abia
în pârgă,
Cu coltii lui rosii de sânge
Si fruntea-i plină de
sudoare...
Auzi tu lumea asta oare
Cum te blesteamă
si cum plânge...?
Ziua ciorchini de omidă.
Păragină-s
vetrele.
De
batjocur fetele.
Si
cât dai, cât vezi cu ochii
'n lanturi sunt feciorii Dochii,
Câti mai sunt, ce n'au pierit,
Sau de vii nu i-a'nghitit
Bezna, închisorile...
Mării, câtă
jale e...!
George
Marinescu
Revista
Scriitorilor Români,
Nr. 11, 1972
|