Si te-ai dus..., te-ai dus frate Gavrilã în poiana de luminã a Neamului, pe potecile umbroase si întunecate ale muntilor care te-au ascuns din fata fiarelor urmãritoare, la izvoarele care ti-au tinut de sete si la fragii sãlbatici care ti-au alinat foamea... Te-ai dus, frate Gavrilã, la stâncile care ti-au tinut adãpost si te-au salvat de plumbii orânduirii, hãituit si alungat dintr'un munte într'altul, tu, munte al semetiei noastre si icoanã de închinare...

Ai plecat, frate Gavrilã, în locurile în care ai hãlãduit cu cei de arme ca tine, acolo unde vietile unora din haiducii tãi au fost secerate si unde frânturi de viatã te-au poticnit..., si-apoi, iarãsi, te-au înturnat în luptã, spre rãzbunare. Dar tu, bunule, i-ai crutat, în bãtaia pustii fiind. Actul tãu milostiv, inima care a zvâcnit în piept coplesitã de durere la pierderea fratilor de luptã, s'a îmbunat crestineste... Tu ai fost mai presus, tu încercatul în durerea Neamului care ai avut parte de atâtea nedreptãti ce ti-au zvârcolit sufletul de-a lungul anilor tãi gloriosi...

Ai plecat, bãdie Gavrilã, în adâncimile codrilor care te-au avut oaspete de-atâtea ori si nu te-au trãdat fiarelor... Incet, pe nesimtite, te-ai strecurat în lumea ta de ieri, la bordeiul sãpat în pãmântul tare de pe munte, parcã sã te mai vezi odatã cu ceata ta de eroi: cu Fileru, cu Ghitã si Porâmbu, Brâncoveanu si Borzea, Novac si Baciu si toti ceilalti... Fratii tãi de cruce, dragã bãdie...

Ai plecat si ne-ai lãsat cu armele pregãtite de luptã; te asteptãm bãdie sã ne dai semnalul si sã te urmãm. Ne-am strâns ca pe vremuri si ne-a cuprins de-acum noaptea, s'au ivit zorile si noi încã stãm încordati si-ti asteptãm semnalul. Poate..., poate vei rãsãri ca mai ieri din negurile pãdurilor fãcându-ne semnalul asteptat, sau poate doar sã ne cuprinzi cu vederea, având în spate poterele ucigase pornite sã te vâneze ca pe un cãprior rãnit în desisurile de necuprins...

Si vrem sã pornim si ne poticnim... Armele ne apasã pe umeri mai grele, iar picioarele-s ca de plumb acum... Ne urnim cu greu fãrã tine si sângerãm... Of, bãdie Gavrilã! Ce grele sunt acum suisurile muntelui fãrã tine! De ce ne-ai pãrãsit frate Gavrilã?

Ai plecat - mãritule sfânt al muntilor -, înfãsurat în tricolorul pentru care ai luptat si i-ai depus jurãmânt sfânt de apãrare, pentru care ai plâns si ai suferit dela vrãjmasi si pe care l-ai sãrutat si salvat dela pângãrire în tot cursul vietii tale zbuciumate. Cei putini care te-au purtat pe ultimul drum si singurul de care ai avut parte fãrã prigonitori, spre lumea dreptilor, s'au închinat trupului tãu ostenit de lupte si ti-au pus crestineste crucea la cãpãtâi... "Aici odihneste..." Parcã le-ai reamintit tuturor:

- "Bun rãmas, ne vedem în lumea de dincolo!..." 

Vai, bãdie, întristate ne sunt inimile de plecarea ta. Pietre de moarã care ne apasã pe cosul pieptului, parcã sã-ti fim alãturi prin imensitãtile celeste spre Cel Bun. Cãci tu, bunule, te-ai luptat cu toti pentru noi, iar noi nu ti-am meritat zestrea sufletului tãu curat si viteaz, prãbusindu-ne în neantul slãbiciunilor omenesti...

Acum, suim încoltiti din toate pãrtile si ne poticnim, rotindu-ne ca si tine altãdatã privirile dela un vârf de munte la altul si cãutând un refugiu, iar ochii ni se umplu de lacrimi grele, la marginea prãpastiei înfricosãtoare ce ni se aratã privirilor...

Nicolae Nitã

"Noi mereu te plângem frate / iar tu dormi mereu"...

PREZENT!