,,Ca o
lacrimă de sânge a căzut o stea"...
La moartea distinsului meu camarad de luptă si suferintă - Nistor
CHIOREANU
A mai căzut un camarad si luna plânge
La stâlpnicul răscrucilor -
lintoliu;
el a căzut ca steaua - lacrimă de sânge
si
inima-n durere ni se frânge
sub catapiteazma cerului în doliu
Ne trec prin amintiri Aiudul si Jilava
Golgota unui neam prea răstignit
Cumplit e
povârnisul si sfântă ne e slava
Cu care DUMNEZEU ne-a-nvrednicit
Să ducem mai departe în prigoană
Povara ultimului veac în cânt si-n rugăciunea
Cu dragostea de neam
si-ntelepciunea
Cuvintelor rostite la
ICOANĂ.
Suntem mereu cu tine, cu amintirea ta,
Noi cei rămasi, să ne croim destinul în lacrimă de sânge;
Vor trece
anii, frate, dar nu te vom uita,
Cu luna si cu cerul mereu noi te vom plânge
Să fie învierea a Neamului arcadă
Si pentru cei de mâine, si pentru vesnicii,
Măcară
în istorii un imn să ni se cadă...
Te plânge peste veacuri o Tară - camaradă,
Căci te-ai dus pe totdeauna
si n-ai să mai vii...
Bucuresti 27 oct. 1998
Bocet din
ZARCĂ
Zarcă, zarcă, tu esti, parcă,
crematoriu, o redută
surdă,
strasnică de slută,
ca un
croncănit de zarcă.
S-a-ncrustat în zid pecetea
multor ierni spre-a fi ecoul
unui bocet
si cavoul
tineretii
noastre: setea
ne-a rămas ucigătoare,
anii
toti a nu-i cunoaste,
ca să ajungem biete
moaste
sau schelete
umblătoare.
Zarcă: gratii si obloane,
crematoriu,
stepă, oază,
surdă, crâncenă
si groază
Tintuită
în piroane.
Zarcă, zarcă, rugi si certuri,
mă-nspăimânt
să-ti spun pe nume,
esti ca
iadul, esti o lume
aruncată în deserturi...
Aiud - Zarca - 1963
A
MAI MURIT UN CAMARAD
Profesorului
Traian Braileanu
A
mai murit un camarad închis la Zarca
Si
iarăsi plânge luna printre nori,
se
leagănă pe ape-n bocet arca
durerii
noastre-plîns, de-atâtea ori.
Sunt
fără grai si ni s-au dus de mult cocorii,
pe
cerul nostru linistea-i blestem,
un
Crist stă răstignit, voind priporii
să
nu fim niciodată cum suntem.
O
rază însă de sperantă: Paradisul
în
gânduri ne-au fost vreri si amăgiri,
ne-am multumit cu
resemnările, cu visul
atâtor
asteptări si ne-mpliniri.
N-am fost viteji, dar n-am fost nici nevolnici Doamne
topit-am în credintă orice chin,
durutu-ne-au mai mult acele toamne
ce-au
sângerat în minti, sub baldachin.
N-am fost eroi, nici sfinti, dar noi deschis-am poarta
să fie neamul cremene
si
scut,
noi singuri să ne face, sfântă soarta
asa
cum în pârjol ne-am cunoscut.
Un camarad ne-a părăsit la Zarca veche,
când luna printre gratii mai plângea,
din cerul nostru strâmt, fără pereche,
s-a
prăbusit năvalnic înc-o stea;
e steaua care dă curajul si se-nchină,
deschiselor
celule înapoi;
că vom avea si aer si lumină
si
n-om muri în plânset de turtoi.
Ne vom ruga urcând în brânci, un veac se frânge,
pământul
tării-n raiuri să-l mutam,
căci steaua, ca o lacrimă de sânge,
căzută e;
măcar să n-o uităm.
A mai murit un camarad la
Zarca-zarcă,
suntem încă
târâti pe-acelasi drum,
ani multi ne dor
si poticnim, de parcă
ne-am fi născut din volbură
si scrum.
Nu-i sacră voia ce din scâncete ne doare,
nu-i moartea un prilej de întristări;
să treacă noaptea, să murim în soare
pe rugul fericitelor
iertări.
Iar de va fi să fim uitati-un stâlp tăciune,
si fără cruci;
în
legănat de brazi,
va fi atunci a noastră rugăciune,
un recviem prin
scrâsnetul de azi.
Aiud-Zarca-1953
Din
vol. "Crini printre zabrele", Ed.
SEPCO, Colectia ICONAR,
Editia I - 2000