...(Raoul)
Volcinschi a intrat în închisoare în luna Noembrie 1956.
La
5 Mai 1957 Volcinschi a încercat prima evadare din Securitatea Cluj. Prima,
în sensul, că nimeni până aici nu mai încercase o alta si nici dela
această dată încoace, nu se mai stie de vreuna.
Intâmplându-se
să se afle în celula Nr. 25, dela Sectia a treia a Securitătii, în
tovărăsia unui tehnician constructor, Eugen Crisan, care era de loc din
aceeasi comună, Mihai Viteazul, judetul Turda, cu cel care scrie aceste
rânduri, ambii au constatat că s'a nimerit să fie o foarte mare apropiere a
firii lor. Amândoi erau la fel de revoltati împotriva regimului, amândoi la
fel de îndrăzneti pentru a încerca o evadare care, părea, aproape
imposibilă.
Eugen
Crisan era tinut la Securitate de câteva luni si era torturat îngrozitor
pentru motivul că fiind dintr'o localitate cu populatie mixtă (româno-maghiară),
era acuzat că în unele împrejurări, si de mai multe ori a pus la cale
incidente cu caracter national. In fond, cea mai gravă vină a lui era că
observând abuzurile si amestecul nejustificat al secretarului orăsenesc de
partid din Ocna Mures (Uioara), judetul Alba, unde Crisan lucra pe un santier
de constructii la Uzinele Chimice Solvay, acesta întâlnindu-l într'o zi pe
secretarul de partid pe podul de peste Mures, l-a apucat cu o mână de gât
si alta de turul pantalonilor, cu gândul de a-l arunca în apă. A fost
salvat de câtiva oameni cari se nimeriseră în apropiere. Eugen Crisan era
un bărbat de 31 de ani, viguros si extrem de puternic.
Volcinschi
a împărtăsit ideea evadării lui Crisan. Acesta cunoscând planul clădirii,
pentrucă lucrase la construirea ei, i-a explicat lui Volcinschi toate căile
pe cari le-ar fi putut folosi ca evadarea să reusească.
Din
anumite nepotriviri în planuri, evadarea proiectată pe ziua de 1 Mai a fost
amânată până la 5 Mai, care se nimerise să cadă într'o Duminecă.
Inscenând o iesire imperioasă la W. C. (la acea sectie aprobau asemenea
cereri), acestia au iesit amândoi pe coridorul îngust si întunecat al sectiei.
Crisan a rămas la cismeaua cu apă iar Volcinschi a intrat în separeu. Crisan
a raportat gardianului că apa nu curgea dintr'un motiv oarecare. Gardianul
s'a apropiat si si-a aplecat capul să vadă pretinsa defectiune a conductei.
In acea clipă, Crisan l-a lovit pe gardian cu o mică bucată de fier pe care
o desfăcuse dela capul patului din celulă. (După această dată,
încheieturile paturilor au fost sudate). Gardianul, căzând în lesin,
Volcinschi si Crisan au iesit repede pe coridorul din fata celulelor sectiei.
Unul dintre ei a descuiat, rând pe rând, celulele sectiei îndemnând si pe
ceilalti oameni arestati să evadeze. (Nimeni, însă, nu i-a urmat). Asezându-se
în dosul usei sectiei, au tras semnalul de alarmă al sectiei. La tragerea
semnalului de alarmă trebuia să vină numaidecât seful de tură al
arestului. Seful de tură era seful comun al tuturor sectiilor, având gradul
de plutonier sau ofiter. La câteva clipe seful de tură s'a prezentat la usa
sectiei a treia, a descuiat si a făcut un pas să intre. In aceeasi clipă,
cei doi l-au imobilizat, punându-l la pământ, si au iesit în goană spre
scările cari duceau la birourile de anchetă, cari se aflau la etajul
întâiu al clădirei. Intentia acestora era să ajungă la biroul maiorului
Manea Gruia, singurul cabinet care nu avea gratii la ferestre, prin cari ar fi
urmat să sară pe un acoperis vecin. Din nenorocire acest birou era blocat cu
o bară de fier si, sub inspiratia imediată a lui Volcinschi, acestia au
trecut la a doua alternativă imaginată. Fără de a pierde nici o clipă,
s'au repezit spre usa de sticlă despărtitoare a Securitătii Regionale de
Militia Regională, care, era la capâtul coridorului. Pe aici au reusit să
iasă în hall-ul principal al clădirii. Era ora cinci după masă, si în
hall coborîseră să fumeze tot corpul ofiteresc al Securitătii, care fusese
convocat la o sedintă de prelucrări, cum se numeau aceste întruniri. Acest
fapt nu fusese prevăzut de cei doi îndrăzneti arestati. Dar toate acestea,
nu i-a derutat. S'au îndreptat în grabă spre iesirea principala, care era
larg deschisă. In acelasi timp, în incinta Securitătii si pe ziduri sunau
toacele de alarmă si se auzeau tipetele unor gardieni vestind evadarea.
Niciunul dintre ofiterii Securitătii nu a îndrăznit să sară imediat si
să-i prindă pe cei ce cutezaseră să evadeze ci, dimpotrivă, cei mai
multi, s'au precipitat pe scări în sus, iar cei rămasi s'au retras prin
colturi.
Pe
scările dela intrarea principală, sub cupolă, era postat un soldat din
batalionul de Securitate cu o armă automată după gât. Volcinschi a avut
spontaneitatea actiunii salvatoare si a sărit de pe scări în grădinita din
fată, care se întindea între clădire si trotuar. Crisan a continuat calea
în jos pe scări, ca să coboare în stradă. O rafală de gloante a fost
slobozită peste amândoi, în seceris, dar Volcinschi, spre deosebire de Crisan,
a reusit să ajungă neatins în strada Traian, din fată, atingând partea
opusă a străzii unde, împiedicându-se în pantofii neîncheiati cu sireturi
(uitase să-i fixeze cu sfoară, sireturile fiindu-le luate la magazie), s'a
prăvălit cu fata, în iarba crudă care crestea între bordura străzii si
trotuar. Doi ofiteri cari, se vede, si-au revenit mai repede din spaimă,
probabil, constatând că nu era vorba de evadarea unui grup mai numeros,
decât a acestora doi, l-au ajuns pe Volcinschi în clipa căderii. Insfăcându-l
fiecare dintre acestia de câte un brat, l-au silit să se ridice si să-i
urmeze. Când au ajuns între peluzele împrejmuitoare ale pasajului de
intrare în clădire, Volcinschi a făcut un act disperat de eliberare din
mâinile securistilor, reusind să-si elibereze o mână din prinsoare, cu
care a izbit imediat într'un glob de sticlă colorată de pe sprijinul unui
trandafir si a proiectat toate cioburile aceluia în fata unuia dintre ofiteri,
cu scopul de a se salva. Ofiterul a căzut fulgerat la pământ năpădit de
sânge pe fată, dar Volcinschi, totusi, nu a reusit să scape. Alti ofiteri
au intervenit si l-au luat pe sus, la Securitate.
Cruzimea
supliciilor la care a fost supus Volcinschi după tentativa nereusită a
evadării, este de nedescris. După ce a fost maltratat si mutilat în bătăi,
în aceeasi seară, până târziu în spre zori, s'au perindat în celula în
care a fost asezat mai mult mort decât viu, toate gradele superioare ale
Securitătii, Militiei, organelor regionale de partid si administrative dela
Regiunea Cluj, precum si însusi consilierul sovietic pe Regiunea Cluj, spre
a-l vedea pe acela pe care îl cunosteau foarte bine de afară, pe timpul
când colaboraseră.
A
doua zi Volcinschi a fost purtat de subtiori pe culoarele Securitătii, cu lanturi
la picioare, si abia putând să-si caste gura, l-au silit să anunte soarta
celor cari ar îndrăzni să evadeze:
-Asa
pătesc cei cari încearcă să evadeze: în lanturi ca mine, iar altii morti.
Eugen
Crisan a fost împuscat usor în picioare iar, apoi, într'o celulă obscură
a Securitătii, în acea noapte, crima a fost săvârsită, printr'un glonte
în ceafă. Desigur, aceasta nu a fost prima crimă în beciurile Securitătii
si nici ultima.
Nici
până la data plecării mele în USA mama lui Eugen Crisan nu îsi mai aflase
linistea. Inainte cu câteva zile de 13 Mai 1965 când am părăsit România,
biata mamă a venit, a nu stiu câtea oară la mine, să-mi povestească
visele ei obsedante cu Eugen. Cu toate că primise un certificat de deces dela
autorităti, nefericita femeie nu putea concepe ca fiul ei să fie mort. Eu
n'am îndrâznit să-i spun adevărul complet, iar Raoul Volcinschi, care se
eliberase si el în 1964, prin gratiere, i-a prezentat situatia destul de
confuz, încât în inima mamei mai rămăsese o scânteie de nădejde. Nu
este acesta unicul caz când mamele copiilor din închisori au ajuns în
preajma nebuniei sau chiar si-au pierdut mintea complet...
Ion
Cârja