Satui de mizerie, foame, frig si cenzura de orice tip oamenii si-au invins frica si au iesit in strada in Timisoara in zilele de 15 decembrie 1989 protestand deschis contra regimului dictatorial al cuplului Ceausescu. Oamenii au protestat pasnic, cu mainile goale strigand doar ca vor libertate si o viata mai buna. In ajutorul celor din Timisoara s-au ridicat si cei din Bucuresti in ziua de 21 pentru ca in zilele urmatoare flacara dorintei de adevar si dreptate sa cuprinda intreaga tara. Antihristului comunist, distrugatorilor de biserici si de neam nu le-a convenit acesta. Jaful la care au supus tara timp de peste 50 de ani si miile de victime facute in lagare si inchisori ar fi fost date la iveala. Asa ca au dat ordin sa se traga in plin in miile de tineri, studenti si muncitori care stateau cu piepturile goale in fata mitralierelor. Au tras multi. Au murit si mai multi. O tara intreaga a ramas indoliata. Parintii îsi plâng copiii, sotiile sotul, copiii parintii. Mai mult, si acum la mai bine de 17 ani de la evenimente mormantul multora din acesti eroi a ramas necunoscut. Mai grav, ucigasii lor, cei care au dat ordin sa se traga sau au tras sunt liberi, au afaceri prospere sau functii inalte in stat.

 

Acesti oameni au murit atunci pentru o viata mai buna, pentru libertatea lor dar si a noastra. Ca lucrurile nu s-au realizat intocmai dupa dorinta si jertfa lor asta dovedeste ca ciuma rosie, comunismul si mentalitatea comunista au supravietuit.

Daca ei au murit si pentru noi si pentru libertatea noastra de a ne ruga si ridica biserici atunci suntem cu atat mai mult indatorati sa facem ceea ce crestineste trebuie facut pentru sufletele lor: parastase si rugaciuni. Mai mult, trebuie sa cunoastem adevarul despre acele zile si sa-l spunem tuturor cu aceeasi convingere cu care le povestim vecinilor pildele crestine.

Uitarea sau nepasarea fata de ei inseamna un grav pacat. Tarii si poporului acestuia nu-i va putea merge bine niciodata atat timp cat jertfa miilor de oameni ucisi in lagare, la canal, in inchisorii, in revolutie sau in Piata Universitatii nu va fi cunoscuta si apreciata. Sangele lor va striga din pamant nerecunostinta noastra. Evanghelistul Matei ne spune: «Pãrintii vostrii i-au ucis cu pietre iar voi le ziditi mormintele încunviintând astfel crima».

 

 

 

1. EROI-MARTIRI: 1.059

2. DECEDAŢI ÎN LEGATURĂ CU EVENIMENTELE: 85

3. URMAŞI de EROI MARTIRI: 2.361

din care:

- Părinţi 1205

  mame 665

  taţi 540

- Soţi supravieţuitori 407
- Copii 748

 fete 365

 băieţi 383

4. RĂNIŢI ÎN REVOLUŢIE: 2.831

din care:
- cu grad de invaliditate I 40
- cu grad de invaliditate II 228
- cu grad de invaliditate III 96

5. REŢINUŢI: 760

6. RĂNIŢI ÎN LEGĂTURĂ CU EVENIMENTELE: 307

7. LUPTATORI CU MERITE DEOSEBITE: 21.853

TOTAL BENEFICIARI prevăzuţi în Legea 42/1990: 28.224.

din care:

- persoane decedate în perioada 1990 – 2002: 323

TOTAL PERSOANE BENEFICIARE: 27.901.

Beneficiari care primesc indemnizaţii reparatorii (copii, părinţi şi soţi de Eroi Martiri, precum şi răniţi cu grade de invaliditate) sunt un numar de 2.662. persoane.

 Situaţia pe Oraşe-Martir a revoluţionarilor este:

- Bucureşti - 6.496 persoane
- Timişoara - 2.790 persoane
- Braşov - 1.389 persoane
- Constanţa - 1.298 persoane
- Sibiu - 687 persoane
- Buzău - 576 persoane
- Cluj - 545 persoane
- Arad - 486 persoane
- Dâmboviţa - 480 persoane
- Prahova - 330 persoane
- Mureş - 343 persoane
- Brăila - 214 persoane
- Iaşi - 189 persoane

Total: Oraşele-Martir 13

- cuprinzînd 15.823 persoane, respectiv peste 61% din totalul revoluţionarilor care au dobândit certificatele şi titlurile conform legii 42/1990 republicată

- în celelalte 29 de judeţe – 12.063. persoane.

 

 

1. Procesul "Timisoara" - cel mai mediatizat proces, transmis intr-o vreme in direct la radio Timisoara. Inculpatii au apartinut militiei, securitatii si PCR. Nimeni din armata n-a fost inculpat. In continuare va redam informatii despre cativa din multii criminali ai acelor zile :

 

- Ion Coman, secretar CC al PCR, condamnat la 25 ani inchisoare pentru omor si tentativa de omor (1991). Pedeapsa redusa la 15 ani inchisoare (1997).

- Radu Balan, prim secretar PCR al judetului Timis, condamnat la 23 ani inchisoare pentru omor si tentativa de omor. Ulterior, inculpatul a murit.

- Cornel Pacoste, viceprim ministru, condamnat la 20 ani inchisoare pentru complicitate la omor (1991).  Pedeapsa redusa la 10 ani inchisoare (1997).

- Traian Sima, colonel, sef al Securitatii Timis, condamnat la 20 ani inchisoare pentru omor, tentativa de omor, arestare ilegala (1991).  Pedeapsa redusa la 15 ani inchisoare (1997).

- Iosif Veverca, maior militie, condamnat la 15 ani inchisoare pentru omorirea tinarului Ianos Paris si pentru favorizarea infractorului.

- Emil Macri, general securitate, procesul penal a incetat ca urmare a decesului inculpatului.

- Nicolae Ghircoias, colonel militie, condamnat pentru favorizare a infractorului si distrugere de inscrisuri, fapte amnistiate prin decretul FSN din 4 ianuarie 1990.

- Ioan Baciu, colonel militie, condamnat pentru favorizare a infractorului, fapta amnistiata prin decretul FSN din 4 ianuarie 1990.

- Gheorghe Ganciu, angajat al crematoriului "Cenusa" unde au fost incinerate cadavrele furate, condamnat pentru favorizare a infractorului, fapta amnistiata prin decretul FSN din 4 ianuarie 1990.

- Filip Teodorescu, colonel securitate, achitat.

- Gabriel Anastasiu, colonel securitate, achitat.

- Gheorghe Atudoroaie, maior securitate, achitat.

Inculpatii care au primit pedepse cu inchisoarea au adoptat tactica procurarii de certificate medicale, izbutind cu succes sa evite ispasirea efectiva a pedepsei. Politicieni din diferite partide, sub lozinca "reconcilierii nationale", au cerut amnistierea acestora ultima initiativa de acest fel provenind de la ministrul taranist Constantin Dudu Ionescu. Tot Dudu Ionescu a participat in 1997 la la dezvelirea monumentului inchinat generalului Guse din comuna Spataru, jud Buzau sfidand astfel memoria martirilor revolutiei timisorene. Generalul Guse nu a fost un erou al neamului, ci un criminal care a poruncit deschiderea focului asupra revolutionarilor timisoreni.

 

2. Plutonier major militie Constantin Teghiu si plutonier militie Dumitru Asaftei - invinuiti de impuscarea mortala a lui Marius Nemtoc si Ioan Mariutac, in fata Catedralei in 18 decembrie 1989. Achitati.

 

3. Capitan contrainformatii Vasile Joitoiu - invinuit de impuscarea lui Vasile, Lepa si Ioana Barbat in 17 decembrie 1989 in Piata Libertatii, Lepa Barbat murind ca urmare a ranii. Osindit la 18 ani inchisoare de Tribunalul Militar Timis, Joitoiu va fi achitat de Tribunalul Militar Bucuresti.

  

4. General Rotariu, locotenent-colonel Ion Paun si capitan Constantin Gheorghe au fost acuzati ca au ordonat deschiderea focului impotriva manifestantilor din Calea Lipovei, in 17 Decembrie 1989. In zona s-au inregistrat 6 morti si 30 de raniti prin impuscare. Acuzatii au fost achitati de catre Tribunalul Militar Bucuresti (judecator Constantin Lucescu, avocatul apararii in procesul Ceausescu). In 1998, procesul s-a rejudecat, terminindu-se tot prin achitare, pe considerentul ca inculpatii n-au facut decit sa execute niste ordine.

 

5. Dupa alegerile din 1996, au fost trimisi in judecata si generalii Mihai Chitac si Victor Stanculescu. Parchetul a retinut si vinovatia lui Stefan Guse, dar acesta a murit. Invinuitii au fost osinditi la 15 ani inchisoare, dar au declarat recurs. Procesul inca se judeca.

6. Un alt criminal DUMITRU DRAGHIN. Ziua de 23 decembrie 1989 a fost una ingrozitoare. La Otopeni au fost masacrati militarii in termen chemati de la Campina sa apere aeroportul. In spatele celor trei camioane cu soldatii de la Campina venea si un autobuz de tura al Companiei Tarom. O parte din functionari, fara sa tina cont de balamucul din oras, voia sa ajunga la treaba. Printre ei se afla, asezata in spatele soferului, si Valerica Bichi. Dispozitivele de aparare ale aeroportului, comandate de ofiterii Dumitru Draghin si Ionel Zorila, au deschis foc si asupra autobuzului. Au murit opt persoane. Vreme de trei zile, Constantin nu a stiut unde ii e nevasta. Dupa ce a cautat-o prin tot orasul, a gasit-o proaspat operata la Spitalul de Urgenta. Femeia fiind grav impuscata, operatia nu a fost de folos. Vali, care era insarcinata in luna a treia, a mai fost lucida cat sa-i spuna sotului sa aiba grija de copii. De 16 ani, Constantin Bichi a incercat sa-si faca dreptate. Procesul Otopeni a durat imens. Atat generalul Mugurel Florescu, cat si alti judecatori militari au tras de timp cat au putut. Dumitru Draghin, unul dintre executantii actului criminal, a ajuns din maior general. Capitanul Ionel Zorila nu a fost nici el deranjat. Pana la urma, in anul 2003, dupa trenari nesfarsite, cei doi impricinati au fost condamnati la opt si respectiv patru ani de inchisoare. Altor ofiteri mai importanti, care comandau dezastrul in zilele din decembrie ’89 si care au contribuit din plin la confuzia creata in jurul Aeroportului Otopeni, nu li s-a intamplat nimic. Condamnarea celor doi ofiteri a insemnat implicit ca MApN si-a recunoscut ca institutie vina in evenimentele de la Otopeni. Justitia a pretuit viata victimelor la "imensa suma" de 108 milioane de lei/cadavru, daune morale datorate de Armata victimelor. Constantin Bichi nu a vazut suma nici pana in ziua de azi, cu toate ca sentinta era executorie.

Toti acesti oameni au fost fie achitati de instanta, adica considerati nevinovati, fie au fost condamnati la pedespse minore si au iesit imediat din inchisoare, fie s-au folosit de tot felul de certificate medicale si alte tertipuri ca sa arate ca nu suporta inchisoarea. Justitia i-a inteles si i-a lasat liberi, batjocorind sangele varsat de mii de oameni.

 

 

 

Ilitoni Aurica – mama eroului martir Sorinel Daniel Leia, 22 ani

“In data de 19 seara am primit telefon de la o studenta din Timisoara care cautase in buzunarul fiului meu cazut in nesimtire linga ea, de unde luase buletinul si in baza acestuia ma putuse anunta ca fiul meu era mort. A doua zi m-am deplasat la Timisoara unde l-am cautat cu disperare peste tot. La morga mi s-a spus ca nu are rost sa mai cautam pentru ca toti mortii fusesera trimisi la Bucuresti pentru incinerare. In data de 12 ianuarie 1990 am primit un telefon tot de la colegul mai sus amintit care ma anunta ca s-a gasit o groapa comuna in cimitirul eroilor si s-ar presupune ca si fiul meu sa fie acolo. Am plecat grabnic spre Timisoara. Dumnezeu mi-a dat puteri parca nemasurate. Calea era spre Procuratura. Acolo un procuror cauta sa ascunda tot timpul adevarul si sa dezminta faptul ca ar exista o groapa comuna in cimitirul amintit. Mi-am iesit din fire, eram disperata si as fi fost in stare sa-i dau cu ceva in cap pentru ca ii vedeam pe toti cum mint. Vazind comportarea mea, acest procuror m-a condus pina la capatul unui coridor intr-o sala unde erau mai multe persoane din conducerea institutiei respective si pe masa carora se gaseau dosarele celor noua care fusesera ingropati comun. Primul dosar care l-am luat in mina era al fiului meu. Era fotografiat dar fara identitate. Cu aprobarile pe care le-am primit am mers la deshumare.”

 24 septembrie 1995

 

Gliguta Avram – martor ocular - nascut in 8 octombrie 1960 la Marghita (jud. Bihor), electrician auto la ICIM Brasov - filiala Timisoara (1995), impuscat la baza gitului in 18 decembrie 1989 pe treptele Catedralei din timisoara

“Eu si inca o persoana, pe care mai apoi am aflat ca se numea Sorin Leia, am ridicat capul sa vedem ce se intimpla, cind s-a tras o rafala printre noi, de jos in sus. Leia Sorin a fost nimerit in mijlocul fruntii. Glontul care a iesit din capul lui m-a atins si pe mine la baza gitului, in partea dreapta. Am vazut ca pe haina aveam bucati din creierul lui Sorin Leia si urme de singe. M-am sters cu iarba si frunze. Linga Expres era civilul care trasese in mine si in Sorin Leia (il vazusem) si un locotenent-colonel de militie, care trageau dupa oameni ca sa-i imprastie. Pentru impuscarea lui Sorin Leia a fost arestat in 1990 maiorul de militie Sucala Ion, eliberat apoi din lipsa de dovezi. Normal ar fi fost ca domnului Gliguta sa i se fi prezentat un teanc de fotografii printre care sa fie si fotografia suspectului Sucala. Acest lucru nu s-a facut.”

13 iulie 1995

 

Tasala Vasilica mama eroului martir Remus Tesala, 23 ani

„Duminica dimineata Remus a iesit afara de mai multe ori. Cind s-a intors mi-a zis ce se intimpla in oras. Pe la 13,30 a plecat iar cu cinci prieteni zicind ca vrea sa joace un fotbal.  Seara s-au intors doi prieteni ai sai, Simionescu si Hupfl, cu buletinul lui Remus, si mi-au spus ca Remus e impuscat la git si ca va fi operat. Am vrut sa merg la spital dar vecinii m-au oprit fiindca se tragea in oras. Am dat telefon fratelui meu Popa Constantin care locuieste aproape de spital sa se intereseze de Remus. Dupa un timp fratele mi-a telefonat ca nu se poate apropia de spital ca e plin de oameni inarmati.

Luni dimineata (n.r. – 18 decembrie) am plecat la spital, cu poza si cu buletinul baiatului, isi aminteste mama lui Tasala Remus. Am reusit sa intru si sa ma intalnesc cu brancardierul Ciuprina Alexandru, care era prieten cu Remus si care mi-a zis ca in seara trecuta l-a gasit pe Remus mort, impuscat in cap si cu ochii larg deschisi. Abia vineri, pe la pranz, l-am adus acasa pe Remus, iar sambata, in 23 decembrie, l-am inmormantat. In timpul slujbei se tragea in jurul cimitirului. In februarie 1990, am aflat ca a fost omorat brancardierul Ciuprina Alexandru, care-l ascunsese pe Remus sa nu fie transportat la crematoriul din Bucuresti."

 

Simionescu Lucian – prieten cu Remus Tesala - „In 17 decembrie 1989 intre orele 16,15-16,45 eram intr-un grup cu Tasala Remus, Bernstein Iosif, Miclea Vasile, Herbert si Mateiovici Gheorghe. Mergeam dinspre hotel Timisoara spre Piata 700. Cind am ajuns la intersectia strazii C. Brediceanu, Tasala Remus, care era in fata noastra, a fost impuscat dinspre cordonul de soldati imbracati in haine M.Ap.N. care se afla intre spitalul militar si Casa Armatei. Remus a fost ridicat de doi barbati, iar cind ne-am apropiat si noi am vazut ca era impuscat numai in git. L-am dus la spitalul oftalmologic, iar de acolo impreuna cu Herbert l-am insotit intr-o salvare pina la spitalul judetean. Aici intrebind de starea in care se afla Remus, un doctor mi-a spus ca va trai. Pe data de 20 sau 21 decembrie Remus a fost scos de la spital cu ajutorul brancadierului Ciuprina Alexandru, care a murit in luna februarie 1990, fiind gasit intr-un sant cu citiva centimetri de apa. Dupa ce a fost adus de la spital Remus avea o impuscatura si in frunte. Sint sigur ca aceasta impuscatura nu exista cind l-am dus la spital.

20 martie 1991  

 

Certificatul de deces a lui Remus Tasala precizeaza ca moartea s-a datorat plagii impuscate cranio-cerebrale. Totusi, cei 5 prieteni care au fost de fata in Piata 700 cind Remus Tasala a fost impuscat (Simionescu Lucian, Hupfl Herbert, Miclea Vasile, Bernstein Iosif, Mateiovici Gheorghe) au dat declaratii care infirma existenta unei asemenea plagi. Doctorita Budau Minola de la spitalul oftalmologic a dat si ea o declaratie in acest sens. In raportul de garda de la spitalul oftalmologic ranitul Remus Tasala este consemnat doar cu plaga cervicala dreapta.

 

Sorinel Leia, si Remus Tesala sunt doar 2 din sutele de morti cazuti in evenimentele din 1989. Jertfa lor ne-a schimbat viata fiecaruia dintre noi. Suntem datori sa ne rugam pentru ei si sa nu ii uitam. Mai mult decat atat, sa ne gandim la viata noastra, cu bune si cu rele si sa ne intrebam daca prin comportamentul si prin actiunile noastre demonstram ca suntem demni de jertfa lor sau daca, zi dupa zi continuãm sã îi asasinãm pe acesti martiri.

Cezarina Bãrzoi