MEDALION
(Maica
Mihaela)
Cu ochii mari
si buni ca marea linistită
Cu-adâncuri
nepătrunse, cu
taine fără nume
Cu zâmbet lin
si trist ca vrerile postume
Misterioasă mare
si zare de ispită
E chipul
tău, măicută, ce-l scot din suflet când
Mă-mbie amintirea să
facem un popas
Să-ngenunchem pios la-al ei iconostas
Să
plăngem, să vorbim, ca umbrele în gând.
Deodată se destramă dantela de mister
Apar pe mare valuri din anii de
furtuni
De crezuri
si de lupte, de foc prin văgăuni
De zbor peste
Suzane, de
fulgerări spre cer.
Si iat-apoi morminte tăcute sub talazuri
Măreată simfonie de jertfe
fără glas
Slăvind o Românie, pe minunatul vas
Închis
în ochi si-n suflet
cu taine de atlazuri.
Si iată-apoi se face că marea se cunună
Cu cerul de
azur boltit pe
mânăstire
Cu rugi imaculate, cu vreri de
ispăsire
A Neamului
ce-si cată popas după furtuni.
Dar
iată, se deschide pe mare iar văltoarea
Se îmbulzesc noi valuri pe
vasul tăinuit
Trecutul
si prezentul se leagă-n noul mit
De
lanturi si cătusi, de bezne - închisoarea.
Fiori de regăsire ... Noi valuri de-ntrebări
Ispite de-ndoială pe vuietul
imens
De-asalt
în trup si-n suflet, de sens ori de nonsens
Al vietii
si al mortii: povestea-acestei mări.
Asa te-ai
stins, măicută, ca marea linistită
Cu-adâncuri
nepătrunse,
cu taine fără nume
Cu
zâmbet lin si trist ca vremurile postume
Misterioasă mare si zare de ispită !
DIN GALAXIA
FUNERARĂ
(În ziua
eliberării, 28
Iulie 1958)
Din galaxia funerară
Păsind pe anii de
lumină
Mă-ntorc pe
Terra noastră iară,
Voioasă,
mândră si senină.
Am ars in inirnă tenebre
In
suflet plasmă de dureri
Am dat
gândirilor noi
febre
Si visului noi
primăveri.
De-aceea
azi, mă-ntorc neînvinsă
Cu-acelasi dor de viată-n piept
Cu
facla Libertătii întinsă
Spre Biruinta
ce-o astept !
UN NEGRU NOR GONEA SPRE LUNĂ
(Spre
Miercurea-Ciuc)
Un nor negru gonea spre lună
Când trist convoiul trist trecea
Spre zări de
rosie cunună
Spre
temnita cu tâlcuri grea.
În suflet mai purtam lumină
Desi pe umeri aripi
frânte
Striveam o floare
de sulfină
Sub
pasii grei de jurăminte.
O, vis al meu
însângerat
Ideal al marelui avânt
Din trupul
meu azi ferecat
Săgeată-n viitor te împlânt !
CÂNT
Din închisoare
peste tară
Pornit-a
cânt de primăvară
E cânt de haos
si
genuni
E
cântul marilor minuni
E zămislit din dor si chin
E
cântul marelui destin.
S-alunge norii de pe cer
Să-nvie doinele ce pier
S-aducă-n suflete lumină
S-alunge
rosia jivină
Să fie iarăsi soare-n tară
Si
iarăsi mândră primăvară !
SI TOTUSI VA
VENI O ZI
Si totusi va
veni o zi
Când tirania va sfârsi
Se vor deschide grele
porti
Si vor iesi si vii si morti
Si
tara întreagă va cânta
Sus
inima, sus inima !
Vor
răsuna si munti si văi
S-or
răscula voinici flăcăi
Bătrâni
si mame si copii
Vor fi cu totii facle vii
Si
neamu-ntreg ei vor chema
La
luptă grea, la luptă grea !
Vor
alunga de prin palate
Jivini
si liftele spurcate
Si-or scoate
si din văgăuni
Strigoii ce le-au fost
stăpâni
Din
lanturi te vor libera
O,
tara mea, o, tara mea !
Vei fi
mai mândră ca un sore
În straiele
de sărbătoare
Pădurile vor
înflori
Câmpiile vor înflori
Si-n suflete va fi
lumină
Tara
mea divină, tara mea divină !
LA VOI GÂNDESC
La voi gândesc, o dragi prieteni
dintr-o
poveste-adevărată,
Soldati ai
unui crez de aur,
pentru o tară
minunată.
Pe
toti vă vâd cu ochi jăratic
si dure scânteieri de
leu,
Cu voi in
fiecare clipă
cântare dau lui
Dumnezeu.
Vă simt
în fiecare fibră
întinsă coardă peste
hău
Vă simt toiag
în
clipe grele
de deznădejdi
si de duh rău.
Vă simt
în înclestarea surdă
atâtor oarbe neputinti
Ce străjuie la bolta
neagră
a marilor
iesiri din minti.
Suntem cu totii ferecati
cu grele lacăte de
fier.
Dar sufletu-i de
necuprins,
imaculat,
clestar de cer
Din el va
răsări lumina
si mântuirea va veni
Când ceru-ntreg se va deschide
si sfânta împărătească
zi.