Români,
Fraţi
Ardeleni,
Legionari,
1
Decemvrie nu este anul acesta ziua bucuriei naţionale.
1
Decemvrie este ziua durerii Neamului.
1
Decemvrie este astăzi, pentru noi, ziua martirilor care au suferit şi
au murit, s`au
jertfit şi au căzut odată cu graniţele noastre sfinte.
1
Decemvrie este anul acesta ziua judecăţii trecutului, este ziua
mustrării şi a pocăinţelor, dar este, fraţilor,
şi ziua care ne deschide calea drepturilor viitorului. Să păşim
pe această cale cu încredere în biruinţă.
Am
pus 2.000 de ani, ca să ne întemeiem hotarele vieţii şi
drepturile româneşti, hotarele lui Traian, ale lui Mihai-Bravul, şi
ale lui Ferdinand; am umplut de ruşine şi paginile de glorie militară
ale istoriei noastre şi slovele biruinţelor româneşti, lăsând
să se prăvălească în prăpastia robiei, ceea ce
zidise glia martirilor atâtor veacuri şi sângele ultimilor 800.000 de
morţi.
Să
nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi
suntem cu toţii: unii, pentru că au tăcut; alţii, pentrucă
au greşit; cu toţii, pentrucă am suportat.
20
de ani ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile
în lupte fraticide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli
odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase.
Greşelile
au venit la scadenţă. Teribilă scadenţă!
Graniţele
s`au prăbuşit rând pe rând, fără să încercăm
să le apărăm, fiindcă România a fost surprinsă de
furtună, total slăbită înăuntru şi fără
nici un sprijin în afară.
A
fost pedepsită o naţiune care va fi eternă, pentru păcatele
unei generaţii care este trecătoare.
Dar
să nu ne robim durerii. Durerea şi înfrângerea închid în mormântul
Istoriei neamurile sortite pieirei, dar redeşteaptă şi înalţă
adevăratele popoare. Şi Neamul Românesc nu piere!
Din
îndepărtate veacuri şi până azi, el a reînviat de nenumărate
ori, triumfător şi înviorat, din cenuşa suferinţelor
şi umilinţelor sale.
De
aceea, din această cetate a Unirii, a drepturilor noastre veşnice
şi încercate, mă adresez cu încredere tuturor. Îmi îndrept gândul
plin de nădejde spre Ardeleni, spre Ostaşi, spre Legionari şi
spre toţi românii.
Fraţi Ardeleni!
Voi,
care v`aţi sfâşiat sufletul şi trupul;
Voi,
care aţi părăsit încăodată vetrele vieţii
şi crucile mormintelor;
Voi,
care aţi adăugat dureri noui la hrisovul suferinţelor de
veacuri;
Nu
deznădăjduiţi!
Pe
umerii voştri stă apăsarea sfântă a datoriilor strămoşeşti.
În
această clipă de îngenunchiere, îngenunchiaţi ca să auziţi
trosnetul de trupuri pe roată ale lui Horia şi Cloşca; simţiţi
în sânge clocotul de viaţă ardelenească al lui Avram Iancu
şi ritmul de redeşteptare naţională al lui Mureşanu.
Plecaţi urechea la brazda strămoşească şi plecaţi
în cuget icoana gândurilor lui Lazăr, Şincai şi Şaguna
şi cutremuraţi-vă de biruinţa măreaţă
şi veşnică a lui Mihai-Viteazul.
Ne-am
născut aici, suntem cei dintâi aşezaţi aici şi vom pleca
cei din urmă. Vom muri aici, fraţi ardeleni, fiindcă nu putem părăsi
ceea ce nu se poate părăsi. Nici furtunile, nici trufiile, nici trădările
nu ne vor clinti.
În
faţa noastră viitorul stă aspru şi greu, dar plin de nădejde.
Am
făcut totul pentru a mângâia suferinţele pribegilor. Credinţa
lor este nesfârşită, durerea lor este nemărginită, ura
lor este fără limită.
Deşi
am găsit o ţară secătuită, am dat totuşi multe
ajutoare şi vom face toate jertfele pentru a le da putinţă să
înceapă prin muncă, vieaţa lor de la capăt. Am expropriat
pentru ei toate proprietăţile rurale evreeşti, pe ele am aşezat
mare parte din pribegii neamului.
A
vrut Dumnezeu ca eu, care am luptat în tinereţe pentru graniţele
neamului şi m`am străduit pentru onoarea şi puterea armatei, să
am la bătrâneţe dureroasa soartă de a aduna pe risipiţii
graniţelor sfărâmate, fără să am putinţă
de a le mângâia rănile, atât cât sufletul meu şi al dumneavoastră
ar dori-o.
Am
făcut totul ce este cu putinţa unui om să facă pentru a
opri lovirea celor rămaşi peste frontieră şi pentru a le
apăra vieaţa şi avutul. Exodul şi prigoana sfâşietoare
pare că s`au
oprit. Am fost la Roma şi la Berlin pentru ei, pentru noi toţi,
pentru generaţiile viitoare. Am arătat, cu un suflet şi cu
cuvinte ce se vor cunoaşte odată, tot trecutul nostru, toată
durerea şi toată sfâşierea noastră de azi. Am găsit
înţelegere. România nu mai este detestată. România nu mai este
singură. Aveţi încredere. Aveţi răbdare. Nu pot astăzi
să vorbesc mai mult. Sunt soldat şi om politic şi trebuie să
tac. Toţi trebuie să înţelegeţi că nu poate fi refăcut
în două luni ce am sfărâmat în 20 de ani. România nu se clădeşte
cu vorbe, ci cu muncă, cu răbdare şi cu perseverenţă.
Toţi
trebuie să păstrăm încrederea în drepturile neamului, să
ducem o luptă de credinţă, de muncă şi de jertfă,
şi, prin jertfă, să ne câştigăm dreptatea. Fiindcă
dreptatea străjuieşte lumea. Şi dreptatea lumii va fi dreptatea
noastră.
Ostaşi,
din cetatea biruinţei lui Mihai-Vodă, dela temeliile întregitoare
de neam, îndrept gândul spre voi toţi, pentru a vă remărturisi
toată iubirea, toată nădejdea şi toată siguranţa
pe care neamul întreg o pune în voi.
Am
fost la Roma şi la Berlin, în ostaş. Am mers acolo ca să apăr
onoarea voastră, mândria voastră, fiindcă nu sunteţi voi
vinovaţi că neamul şi-a prăvălit graniţele fără
luptă; şi nu apasă pe voi umilirea de a le fi pierdut prin luptă.
Pe umerii voştri apasă însă răspunderea asigurării
prin luptă a drepturilor acestui neam. Pregătiţi-vă pentru
această răspundere şi fiţi mândri de ea, după cum toţi
suntem mândri de fapta de ostaş a bravului Mihai.
Ţara
şi cu mine nu vom cruţa nimic pentru ca să vă pregătim
destinul pe care îl meritaţi. Ţara şi cu mine vă iubeşte
şi vă cinsteşte. Ţara şi cu mine aşteaptă
dela voi ca să nu fiţi mai prejos decât glorioşii noştri
înaintaşi.
Legionari,
România Naţional-Legionară şi viitorul întreg al neamului
depinde astăzi de fapta voastră de mâine.
De
atâtea ori mi-am deschis sufletul pentru voi, şi de atâtea ori mi-am îndreptat
gândul spre voi. Astăzi, în această zi sfântă şi tristă,
din această cetate de biruinţă românească, vă trimit
din nou sfatul şi nădejdea mea.
Mistica
naţională înseamnă convingerea în dreptatea şi puterea
unui neam. În această cetate s`a zămislit întâia oară
mistica naţională, prin luptă şi prin jertfă. Aici
s`a zămislit prima ctitorie a drepturilor şi afirmării româneşti.
Legiune
a Arhanghelului Mihail, tu trebuie să slujeşti crezul în puterile
Neamului. Pentru aceasta, fiecare faptă a fiecărui legionar trebuie
să fie o închinare şi o îngenunchiere zilnică în drepturile
şi la datoriile faţă de patrie.
Dacă
Ţara este azi a Legiunii, şi Legiunea trebuie să fie a
Ţării.
Adevăratul
Legionar, Legionarul legendar, serveşte însă Ţara sa numai
prin muncă, numai prin ordine, numai prin supunere oarbă la legile
şi la chemările ţării.
Numai
făcând astfel, vă veţi împlini datoria faţă de Neam,
faţă de Istorie, faţă de voi înşivă şi faţă
de jertfa Căpitanului.
Am
suferit pentru voi, am luptat pentru voi, mi-am sfărâmat în ţăndări
o carieră strălucită pentru voi şi am pătimit pentru
voi. Am nu numai dreptul, dar şi datoria să vă cer, şi
ascultare neşovăitoare, şi dăruire complectă. V`o
cer eu, fiindcă prin mine v`o
cere Ţara. Ascultaţi-o! lucraţi în ordine, în linişte,
în înfrăţire şi în armonie. Numai aşa vom putea scoate
ţara din zbuciumul de restrişte, numai aşa îi vom dura viitorul
şi îi vom asigura biruinţa.
Aţi
luptat,
aţi suferit, aţi învins.
Întindeţi
frăţeşte mâna la toţi, şi cu toţii construiţi.
Români,
Ne-am
împletit destinul din fire de jertfă şi de răbdare. Au putut
vremurile să ne îngenunche, dar niciodată n`au
smuls din noi credinţa în drepturi, şi voinţa de a le împlini.
Şi aceasta, pentrucă în ceasurile de restrişte, în ceasurile
de încercare, Românii toţi au ştiut să-şi facă din
credinţă şi din iubire de patrie, stânca de care s`au spart,
neputincioase, toate valurile învrăjbirilor şi primejdiilor.
Din
această cetate a unirii româneşti, a unirii a lui Mihai şi a
lui Ferdinand I, a unirii Ardealului, fac azi un apel, un strigăt la
unirea tuturor în acelaşi crez, la aceeaşi faptă.
Am
primit zdrobitoarea povară a conducerii ţării în ceasul cel
mai greu al istoriei noastre moderne. Am găsit graniţele sfărâmate,
sufletele prăbuşite, fraţii goniţi din căminuri pe
drumurile pribegiei, câmpurile pustiite. Statul, cu poveri îndoite, şi-a
pierdut izvoarele de bogăţie, primind în schimb sarcina instituţiilor,
funcţionarilor şi populaţiei isgonite; o adâncă
zdruncinare morală, o gravă şi prea lungă destrămare
politică, o neîncredere cumplită şi o secătuire a
puterilor naţiunii.
Toate
acestea, eu nu le-am făcut şi nici noua generaţie a
Legionarilor nu poartă răspunderea acestei sfâşieri.
Şi
ei, şi eu, am dat cu disperare alarma prăpădului care venea. În
loc de ascultare, am găsit şi ei, şi eu, loviri brutale şi
duşmănoase.
Pentru
a putea îndrepta totul, pentru a putea acoperi rănile, pentru a asigura
viitorul, este astăzi, mai mult decât oricând, nevoie de înfrăţirea
tuturor, de unirea şi înţelegerea tuturor fiilor neamului, de
netezirea tuturor frământărilor şi de înlăturarea
tuturor vrajbelor.
Numai
prin această întrupare într`un singur cuget, şi o singură
faptă, vom putea ridica Patria. Numai astfel vom putea ajuta ca noua
domnie a tânărului nostru Rege, începută într`un
apus de desnădejde, să se ridice într`un
răsărit de siguranţă.
Români,
Nu
vin cu laude înaintea voastră, nu vin nici cu vorbe, nici cu promisiuni.
Conducătorul şi ostaşul trebuie să tacă şi să
înfăptuiască.
Sunt
până la moarte şi cu totul dezinteresat, în serviciul vostru. Nu vă
cer nimic. Nu vă iau nimic. Vă dau tot ce poate să vă dea
un suflet de Român curat, îndurerat că nu vă poate vindeca total
şi cu un minut mai devreme, toate rănile şi nu vă poate înfăptui
toate visurile.
Daţi-mi
sprijinul vostru şi încrederea voastră.
În
câteva zile voiu arăta ţării tot ce am înfăptuit în
trei luni de guvernare, din ceeace m-am angajat să înfăptuiesc,
şi ceeace am dorinţa să înfăptuiesc pe viitor, dacă
mă voi bucura de sprijinul şi de încrederea voastră.
De
aceea, din Alba-Iulia, unde gloria celui dintâi Întregitor a adus peste
veacuri afirmarea de voinţă şi unire a Ardealului pentru ca în
sunetul de clopote a credinţei strămoşeşti să dea
Coroana Unirii celui din urmă Rege întregitor.
În
numele trecutului, pentru apărarea prezentului şi pentru gloria
viitorului, cer azi Unirea Românilor într`un
singur suflet.
Trăiască
România!
Trăiască Regele!
Trăiască Unirea Românească!
Trăiască biruinţa ce va
veni!
Gen.
Antonescu, Alba-Iulia, 1 Dec. 1940