MONUMENTUL MOTA-MARIN - CULTUL DELA MAJADAHONDA


I. ORIGINILE CULTULUI DELA MAJADAHONDA

 

1) Jertfa lui Mota si Marin

 

Totul începe cu sosirea unei echipe legionare în Spania pentru a lupta în armata natională contra hoardelor bolsevice cari au invadat acest sanctuar al Crestinătătii.

Inrolati An Tercio, Bandera 6, compania 21, legionarii participă la operatiile din jurul Madridului, distingându-se in luptele dela Boadilla del Monte, Las Rozas, Pozuelo si Aravaca. Dusmanul primeste întărituri si opreste înaintarea spre Madrid a fortelor nationaliste. Luptele cari urmează sunt de fixare a frontului si Bandera a 6-a a fost retrasă pentru a întări un punct amenintat, unde inamicul presează pentru a produce o ruptură. E sectorul Las Rozas-Majadahonda.

In Majadahonda, frontul serpueste chiar dealungul localitătii. După o groaznică inclestare, satul a rămas in posesiunea nationalistilor, dar comunistii primesc noi intărituri si se pregătesc pentru atac. In aceste imprejurări, intră in transee compania 21 pe o muche de delusor, cu fata spre inamicul care se găsea mai in vale. Acolo s'a întâmplat marea jertfă, in ziua de 13 Ianuarie 1937.

Iată cum descrie Alexandru Cantacuzino acest moment de răscruce in istoria Legiunii si a neamului întreg:

«Imi dau seama că pusca mitralieră rămăsese fără servanti. Trec s'o întrebuintez eu. Inamicul, după primul asalt, se adăpostise într'o vâlcea si trăgea cu mare risipă de munitii. Bulgării de pământ, ridicati de obuze, mă loveau in obraz, fumul si praful exploziilor îmi usturau ochii. Fac încercări zadarnice, nu pot pune in miscare mitraliera.

Strig ofiterului care se adăpostise si el, culcându-se in transee, că mitraliera nu mai functionează, că suntem in toiul atacului inamic fără mitralieră. O detunătură doborîtoare ma fortează să închid ochii. Când îi deschid o clipă după aceea, privirea imi cade la un metru si jumătate de mine, asupra unui corp întins cu fata la pământ.

Ingenunchiu si îi ridic capul. E Ionel Mota. Ii tin capul in mâini, privindu-l îndelung pierdut in nu stiu ce lume departe. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele transeii. Ma întorc să urlu lui Clime si părintelui Dumitrescu, peste vuetul gloantelor si al obuzelor: "Ionel si Marin sunt morti". Peste haina cu stropi de sânge neînchegat, ceasul lui Ionel Mota atârnă de lant, cu geamul spart. S'a oprit. E cinci fără un sfert.

Prin haina străpunsă si sfârtecată a lui Ionel Mota se văd culorile Drapelului Românesc. E drapelul nostru pe care era scris : Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, cu care ne-am prezentat Generalului Moscardo. Ionel Mota era încins cu acest drapel, pe care îl luase ca să-l poarte cu el pentru a-l pune in vârful baionetei la atac sau la defilare când cuceream un oras. Cu el speram să intrăm si in Madrid. Desfac drapelul si îl întind peste trupurile lor.»

2) Anii trec...

 

Peste această jertfă s'au adăugat altele. Dusmanii din afară si acei ascunsi in cele mai înalte functiuni ale Statului, pândeau momentul ca să distrugă miscarea.

Anul 1937 aduce triumful Gărzii de Fier in alegeri. Anul 1938 aduce o nouă prigoană, cu arestarea Căpitanului si a sute de fruntasi legionari, cu procese nedrepte, sfârsind cu crima din pădurea Tâncăbesti si groapa dela Jilava.

Anul 1939 aduce o nouă hecatombă de legionari : masacrele din Septembrie.

Anul 1940 e anul victoriei legionare. 6 Septembrie. Trupurile martirilor, între cari Căpitanul, Nicadorii si Decemvirii, sunt scoase din gropile unde au fost asvârlite de călăi si reînhumate, cu participarea îndurerată a întregei tări, la «Casa Verde» si in cimitirul dela Predeal.

 

3) Se asează temeliile

 

In Madrid e numit ministru al României Legionare, camaradul Radu Ghenea. Una din primele lui griji a fost să meargă la Majadahonda si să descopere locul unde au murit sfărâmati de acelasi obuz, Ion Mota si Vasile Marin.

Orientându-se după cărtile scrise de ceilalti legionari din echipă, Totu, Cantacuzino, Bănică Dobre, si după mărturiile locuitorilor din sat cari au trăit acele momente, Radu Ghenea a isbutit să identifice transeea in care Mota si-a tinut «ultimul si cel mai mare discurs» al său.

In 13 Ianuarie 1941, organizează cel dintâiu pelerinaj la Majadahonda si pune bazele cultului eroilor Mota si Marin. La această primă. ceremonie au participat falangistii spanioli, cari, prin prezenta lor, au voit să perpetueze frătia de arme între cele două miscări si sângele vărsat împreună pentru apărarea Crucii si a Crestinătătii.

Din acest an, desi Legiunea căzuse dela putere, legionarii aflători in Spania s'au recules in fiecare 13 Ianuarie, an de an, in fata transeii dela Majadahonda, si mâini pioase au presărat flori pe locurile îmbibate de sângele martirilor.

 

4) Se înaltă o cruce

 

Anii trec... In anul in care Radu Ghenea părăseste Spania, pentru a emigra in Argentina, isi fixează resedinta la Madrid camaradul Traian Popescu, atasat comercial.

Cultul dela Majadahonda nu sufere nicio întrerupere. In anul 1947, Traian Popescu ia initiativa să se ridice o cruce pe locul unde au căzut cei doi eroi. Crucea a fost comandată la un pietrar, iar lucrările de amenajare ale terenului si de asezare ale Crucii au fost executate de legionarii depe atunci din garnizoana Madrid.

Crucea a fost asezată exact pe dâmbul unde, in cursul luptelor, se afla postul de mitralieră, incadrat de cele două escuadre de legionari. Din acest punct, cel mai înalt din partea locului, serpuiau apoi in stânga si in dreapta transeele, cari, in 1947, erau încă bine păstrate.

Din 1947, cultul dela Majadahonda ia proportii, adunând in jurul Crucii tot mai multă lume. Intre numeroasele personalităti spaniole cari au participat la solemnitătile dela Majadahonda a fost si venerabila figură a Generalului Moscardo, eroul dela Alcazar, in anul 1952.

 

5) Achizitia terenului

 

Locul pe care era înfiptă Crucea se afla la intersectia a două proprietăti. Cum veneai spre Cruce, terenul apartinea întreprinderii de telecomunicatii «Entel» ; terenul din laturile Crucii si in spatele ei era proprietatea Doamnei Hermenegilda Labrandero, din satul Majadahonda.

Initiativa achizitionării terenului a avut-o inginerul Petre Sorici, in cadrul unei sedinte a cuibului «Ică Tănase», din Madrid. S'a luat mai întâiu contact cu Dl. Heliodoro Sanz, un nepot al proprietarei terenului si acesta a prezentat pe legionari Doamnei Labrandero. In Martie 1954, camarazii Tuliu Basiu, Ovidiu Târlea si Petre Sorici vizitează pe Doamna Labrandero, solicitându-i vânzarea terenului din spatele Crucii, pentru eventuala construire a unui monument sau a unei ermite. Doamna nu numai că a fost dispusă să cedeze terenul, dar a declarat delegatiei legionare că îl face donatie in amintirea unui fiu al ei, ucis de comunisti chiar in poarta casei ei. Nici nu a acceptat să trimită pe cineva pentru măsurarea locului, lăsând toată latitudinea legionarilor să ia cât teren le trebuie in spatele Crucii si să facă ei măsurătorile. Peste câteva zile, Ovidiu Târlea, Ilie Sturdza si Ovidiu Stănescu se duc la Cruce, unde măsoară o suprafată de 200 metri patrati.

La 1 Noembrie 1954, incep lucrările de amenajare si consolidare ale terenului, sub conducerea lui Traian Puiu, pe baza principiului de tabără. S'a remarcat prezenta aproape constantă timp de o lună a camarazilor Nicolae Borca, Tuliu Basiu, Ion Baicu, Ion Bozosan, Petre Sorici, Ion Tolescu si Ovidiu Târlea. Nivelarea terenului a fost foarte grea., fiind constituit de straturi de stânci. A fost necesar de întrebuintat aproape tot timpul târnăcopul. O lună de zile a durat lucrul până ce terenul a fost nivelat si in spatele Crucii s'a ridicat un platou. Locul a fost apoi înfrumusetat cu arbusti si alte plante, cari au format un gard viu atât in jurul platoului cât si al Crucii.

In luna Mai 1955, întreaga garnizoană Madrid se deplasează la Majadahonda si lucrează la curătirea drumului si a platoului de ierburi, reusind să dea un aspect frumos ansamblului înconjurător al Crucii. La această initiativă. a participat si Doamna Zoe Sturdza.

 

6) O schimbare fundamentală

 

In anul 1955, se petrece o schimbare fundamentală in desfăsurarea actelor dela Majadahonda. Gratie actiunii întreprinse de Dl. Sergio Cifuentes, pe atunci Seful Serviciului Exterior al Falangei, Ministrul Secretar General al Miscării hotărăste ca la solemnitătile dela Majadahonda să participe in mod oficial autoritătile spaniole.

De aici înainte organizarea exterioară a ceremoniei intră in protocolul Statului Spaniol. In fiecare an, in Biserica satului dela Majadahonda se asează covoare, fotolii si alte embleme oficiale, iar drumul până la Cruce este împodobit cu drapele spaniole si românesti. Chiar deasupra Crucii fâlfâie drapelul Gărzii de Fier, înconjurat de o multime de drapele ale celor două natiuni.

La ceremonie sunt reprezentate, in mod oficial, Ministerul de Externe, Ministerul Armatei si Secretariatul General al Miscării. Se depun coroane in numele acestor institutii. Mai participă apoi autoritătile guvernamentale locale si reprezentantii diverselor corpuri falangiste. Se tin discursuri, in numele ministrilor si a organizatiilor falangiste. Actele sunt difuzate prin emisiunile oficiale de Radio si adeseori prin Televiziunea Spaniolă.

 

7) Institutionalizarea cultului

 

Indată după acest pas inainte, din mai multe sectoare de prieteni ai Legiunii se propune crearea unei institutii hispano-române, care să asigure perpetuarea cultului. Din partea românească, cel ce si-a dat mai mare interes pentru realizarea unei asociatii mixte de prieteni ai Majadahondei, a fost George Demetrescu, Presedintele Comunitatii Românilor din Spania. Dintre spanioli, Marchizul de Vivel, Dl. Luis Beneyto si Sergio Cifuentes.

In urma unor eforturi de doi ani, se obtin adeziunile a aproape una sută de personalităti spaniole si române si in anul 1959 se fundează Asociatia «Amigos de Maja dahonda», sub presidentia Generalului Ricardo Villalba Rubio, având ca vice-presedinti pe Dl. Luis Beneyto si pe George Demetrescu, iar ca secretar general pe marele prieten al Legiunii, Dl. Sergio Cifuentes. Restul Comitetului este format din ilustre personalităti spaniole si eminenti membri ai comunitătii românesti.

Asociatia «Amigos de Majadahonda» si-a schimbat mai târziu numele in «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda».

Odată cu înfiintarea asociatiei, organizarea actelor dela Majadahonda trece in sarcina non institutii. Invitatiile de participare la ceremonie se fac in numele presedintelui acestei asociatii, Generalul Ricardo Villalba Rubio, care si pronuntă in fiecare an discursul omagial.

In afară de membri aflători in Spania, Asociatia Majadahonda admite si membri afiliati din străinătate. In modul acesta un mare număr de legionari si prieteni, din afară de Spania, s'au înscris in Asociatie.

 

8) Initiativa Monumentului

 

Cu prilejul aniversării dela Majadahonda din 1963, Dl. Beneyto a propus participantilor si acestia au acceptat cu entuziasm ideea construirii unui Monument pe locul unde au căzut cei doi eroi.

In acelasi timp s'au strâns si primele donatii, păstrate de Dl. Beneyto, cari au constituit fondul initial de constructie al Monumentului.

Dl. Sergio Cifuentes, însufletit de aceeasi idee, si-a luat sarcina de a imagina viitorul Monument: el este autorul proiectului pe baza căruia s'a construit apoi această operă.

Diverse împrejurări, independente de vointa initiatorilor, au impiedicat însă ca ideea să ajungă la realizare până in anul 1970.

 

II. APELUL SI STRÂNGEREA FONDULUI

 

1) Apelul Miscării Legionare

 

In 10 Decembrie 1969, Comandantul Miscării Legionare, Dl. Horia Sima, a lansat un apel către toti Românii din exil pentru a contribui la strângerea fondurilor necesare pentru ridicarea Monumentului Mota-Marin. Suma prevăzută, după o primă apreciere, se ridica la 10.000 dolari U.S. Romanii din exil erau solicitati să subscrie, după posibilităti si capacitatea lor de sacrificiu, cărămizi de valori diferite, cari vor servi si ca chitantă de primirea banilor.

Apelul a fost publicat in «Tara si Exilul», din Noembrie-Decembrie 1969, având următorul continut:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

Chemare către toti Românii

Frati Români,

 

«Transeea dela Majadahonda, unde in 13 Ianuarie 1937 au căzut cu arma în mână Ion Mota si Vasile Marin, apărând Spania, Europa si Crestinătatea de armatele Antichristului, este strajuită de o cruce ridicată in anul 1947, din evlavia unui camarad.

A sosit momentul ca să inăltăm pe acest loc un monument de granit care să dăinuiască peste veacuri, infruntând intemperiile vremii si vestind generatiilor de mâine măretia jertfei lor.

In acest scop am pus in circulatie, cu semnătura mea, mai multe serii de bonuri-cărămizi de valori diferite, destinate a servi ca dovadă acelor pribegi cari îsi vor da obolul lor pentru constructia monumentului. Suma de care avem nevoie este de aproximativ 10.000 (zece mii) dolari U.S.

Emisiunea de căramizi este formată din următoarele valori: 5, 10, 20, 50 si 100 dolari U.S. In modul acesta, fiecare dispune de latitudinea de a contribui după posibilitătile lui si după puterea lui de sacrificiu.

Subscriptiunea se încheie la 15 Iunie 1970. Persoanele încredintate să strângă contributiile destinate ridicării monumentului vor poseda o împuternicire dela mine si vor semna pe bonuri in calitate de casieri.

Sumele adunate pentru ridicarea monumentului vor fi centralizate la Madrid de către Dl. Inginer Tuliu Basiu, care va indeplini functiunea de casier central si administrator al fondului.

Persoanele izolate pot trimite direct contributia lor la Madrid, la Centru, de unde vor priori bonul-chitantă corespunzător.

Constructia va incepe in primăvara acestui an si, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfintirea va avea loc in 13 Septembrie 1970, implinindu-se in acest an 33 de ani dela glorioasa lor cădere.

Comitetul de Constructie al Monumentului va fi alcătuit din toate acele persoane cari au contribuit la ducerea la bun sfârsit a lucrării, fie prin actiunea de colectare a fondurilor fie in alte forme. Numele lor se vor bucura de o atentie specială. Nu asteptăm nicio contributie dela anti-români, dela acei cari si-au schimbat dimensiunile sufletesti, si nici nu le acceptăm pentru a nu ofensa marea jertfă.

Pentru actul sfintirii voiu constitui un comitet de patronaj alcătuit din vechea gardă legionară, din reprezentanti ai Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», din notabilitătile comunale si din alte personalităti române si străine.

«Sunt convins că cercurile românesti din exil vor răspunde la acest apel si la această bătălie, pentruca, in termenul prevăzut, să împlinim lucrarea care va perpetua memoria celor doi Cruciati ai Neamului nostru. In împrejurările tragice de astăzi, această constructie va deveni un monument al rezistentei nationale contra cutropitorului si o chezăsie a biruintei de mâine. O cărămidă pentru Majadahonda este o cărămidă pentru înăltarea Neamului din întunericul si ruina de astăzi».

HORIA SIMA

Madrid, 10 Decembrie 1969

 

La scurt interval după publicarea apelului, Comandantul Miscării trimite si o circulară legionarilor din exil, cu scopul de a le explica importanta lucrării si a-i îndemna la un efort maxim in strângerea fondurilor. Circulara datează din 13 Ianuarie 1970 si are următorul continut:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

- Circulară -

 

«Camarazi,

Cum veti avea prilejul să cititi in «Tara si Exilul», am făcut un apel către Românii din Exil, legionari si prieteni, ca să contribue le strângerea unui fond de constructie pentru înăltarea Monumentului Mota-Marin. 

Modalitătile de subscriere la acest fond le veti găsi in Buletin.

Dupăcum veti vedea din apel, lucrarea e prevăzută să se termine in acest an si am fixat si data sfintirii monumentului. In momentul când vă scriu aceste rânduri, nu dispunem de nicio sumă mai importantă care să garanteze realizarea acestui obiectiv. Dar am o încredere nemărginită in voi toti, hind sigur ca nu vă veti precupeti niciun sacrificiu si veti răspunde cu elan acestui apel.

Suma, aparent mare de care avem nevoie, 10.000 dolari, e determinată de faptul ca si in Spania, intre timp, s'au scumpit enorm atât materialul de constructie cât si mâna de lucru. Dacă cumva va prisosi ceva, o voiu folosi pentru editarea in spaniolă a cărtii lui Nicolae Totu, Insermnări de pe Front.

Tinând seama de importanta. acestui realizări pentru destinele Legiunii, pe plan istoric si spiritual, tinând apoi seama de timpul scurt ce ne stă le dispozitie, cer tuturor camarazilor un efort maxim in ce priveste jertfa fiecăruia cât si in actiunea de colectare de fonduri din cercul de prieteni si cunoscuti. Greutătile materiale vor fi larg compensate de onoarea si bucuria de a fi pus o cărămidă la zidirea acestui monument.

La sfârsitul lucrării, Inginerul Tuliu Basiu, casierul central si presedintele Comitetului de Constructie, va face o dare de seamă asupra situatiei fondului si felul cum a fost întrebuintat, pentru cunostinta tuturor. Anul 1970 să vă aducă sănătate si să dea Dumnezeu să ne întâlnim cu totii la Majadahonda pentru a saluta desvelirea monumentului.

Cu frătească dragoste,

Trăiască Legiunea si Căpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscării Legionare

 

2) Casieria Centrală

 

Sistemul de strângere al fondurilor s'a imaginat pe baza emiterii unor cărămizi de valoare diferită, destinate a servi in acelasi timp si ca chitante pentru banii primiti dela donatori.

Cărămizile au fost desemnate, după indicatiile Comandantului Miscarii, de către camaradul Nicu Iancu, incă din vara anului 1969. După o serie de corecturi si adaptări, proiectul a fost adoptat definitiv si dat la tipar, in asa fel incât înainte de a fi publicat manifestul Comandantului, in Decembrie 1969, cărămizile erau imprimate si gata de a fi distribuite. Cheltuielile pentru confectionarea si expedierea carnetelor de cărămizi au fost suportate, ca o primă contributie la Monument, de către garnizoana Sao Paulo.

S'au emis următoarele valori : de 5, 10, 20, 50 si 100 dolari U.S., cari s'au prins apoi in carnete, după valoarea lor. Cărămizile erau semnate de Seful Legiunii, dar pentru a fi valabile, mai trebuia să poarte si semnătura persoanei insărcina.te dela Centru de a strânge contributiile si care functiona in calitate de casier. Pentru fiecare centru românesc din exil s'a designat un casier local, care avea misiunea să primească carnetele Mota-Marin, să le desfacă in raza lui de actiune, emitând, sub semnătură proprie, bonurile-cărămizi la persoanele cari au contribuit. Pe măsura ce se adunau sume mai importante, casierul local avea grijă să le trimită la Centru, tinând permanent evidenta bonurilor distribuite si a celor rămase, in vederea socotelii finale.

S'a fixat ca termen maxim de închidere a subscrierilor data de 15 Iunie 1970, pentru a se putea face fată primelor cheltuieli. Intr'adevăr, cum sfintirea Monumentului a fost fixată pentru 13 Septembrie, lucrările preliminare trebuia să înceapă foarte de timpuriu. Chiar inainte de 15 Iunie, au început să sosească primele contributii din mai toate centrele românesti, incât casieria centrală a dispus de sumele necesare pentru a contracta lucrările initiale.

Casieria Centrală a fost incredintată, prin apelul adresat de Comandant tuturor Românilor din exil, inginerului Tuliu Basiu din Madrid, însărcinat in acelasi timp si cu administratia generală a fondului de constructie.

Casierii locali trimiteau sumele adunate camaradului Tuliu Basiu. Tot inginerului Basiu trebuia să i se trimită si socotelile finale, după implinirea misiunii lor.

 

3) Comitetul de Constructie

 

Paralel cu organizarea sistemului financiar, s'a dispus constituirea Comitetului de Constructie al Monumentului. El a fost conceput a fi format din toate acele persoane cari vor aduce un aport de importantă la constructia Monumentului, fie prin munca directă fie prin strângerea de fonduri fie prin alte prestatii.

Acum, trebuie să deosebim intre Comitetul de Constructie in sens restrâns, format din acele persoane cari s'au ingrijit pe teren de ridicarea Monumentului, dirijând lucrările si Comitetul in sens larg, care a inglobat, cum se arată mai sus, totalitatea persoanelor cari au făcut eforturi remarcabile de altă natură.

Comitetul de Constructie, in sens de constructori ai Monumentului, a fost format numai din următorii legionari:

Inginer Tuliu Basiu, ca presedinte, Petru Sorici si Ovidiu Târlea, ca auxiliari.

In mod special s'a urmărit ca functiunea de administrator al fondului si aceea de presedinte al Comitetului de Constructie să fie exercitată de una si aceeasi persoană, pentru a nu se pierde timp si a nu se crea complicatii inutile. Pentru a înainta lucrările in ritmul prevăzut, era absolut necesar ca persoana care trata cu diversii antreprenori să dispună imediat si de fondurile adunate, pentru a pune in miscare repede întregul angrenaj al lucrării.

Din această epocă, Martie 1970, când s'au pus bazele Comitetului de Constructie, datează Comunicatul Nr. 1, depe câmpul de bătălie al Monumentului:

 

Bătălia pentru înăltarea Monumentului Mota-Marin

Comunicat Nr. 1

 

«Abia începută, bătălia pentru ridicarea Monumentului se desfăsoară cu mare entuziasm in toate centrele românesti.

Avem bucuria să constatăm, că, in afară de legionari, multi alti Români, între cari si noi veniti, s'au inscris cu obolul lor.

Dar e lung drumul până la adunarea celor 10.000 dolari. Săriti cu totii in ajutor, pentru a umplea această sumă. Timpul e scurt si ziua inaugurării se apropie. 

S'au încorporat până acuma Comitetului de Constructie prin realizări exceptionale, sub presidentia inginerului Basiu, următorii camarazi: inginer Petru Sorici si Ovidiu Târlea, coproprietari ai terenului de constructie. Apoi:

 Nicu Iancu

Traian Golea 

Sandu Marin

Dumitru Leonties 

Ion Mării

Vasile Mailat.

Notez că nu eu formez Comitetul de Constructie, ci iau numai act de exceptionalele contributii ale unor camarazi si îi trec in acest Comitet. Astept ca alte nume să se adauge acelor de mai sus, formele de contributie putând fi de cea mai variata spetă.

Comitetul de patronaj va fi prezitat in comun de Generalul Villalba, presedintele Asociatiei «Amigos de Majadahonda» si de Dl Mihail R. Sturdza, care va re prezenta Miscarea si va fi oratorul nostru principal la actui sfintirii. Vor mai fi si alti oratori cari vor fi desemnati mai târziu.

Amintesc cu acest prilej că primul gând al ridicării unui monument la Majadahonda a fost al Dlui Luis Beneyto, care a si început strângerea primului fond. O importanta sumă de bani a fost pusă de Dl Beneyto la dispozitia Comitetului de Constructie, fiind predată inginerului Tuliu Basiu.

Dragi camarazi, e vorba de un sacrificiu deosebit, care apoi se va revărsa însutit si înmiit asupra fiecăruia, prin Binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu o frătească îmbrătisare,

Trăiască Legiunea si Căpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscării Legionare

 

4) Difuzarea proectului de Monument

 

Pentru a putea intensifica actiunea de strângere a fondurilor, camarazi din mai multe tări au cerut Centrului să li se trimită fotografii cu proectul de Monument, pentruca. lumea să vadă despre ce este vorba.

Inginerul Tuliu Basiu a ajuns in posesiunea schitei Monumentului. Dl Sergio Cifuentes, adănc emotionat de hotărîrea Miscării de a relansa campania de strângere a fondurilor, cu multă bunăvointă i-a pus la. dispozitie desenul original. Inginerul Basiu a 1ăsat să se facă mai multe fotocopii, pe cari apoi Comandantul le-a expediat la toate garnizoanele, insotite de Comunica.tul Nr. 2, al că_rui text urmează:

 

Bătălia pentru Inăltarea Monumentului Mota-Marin 

Comunicat Nr. 2

 

1) Alăturat veti găsi o copie a proiectului de Monument Mota-Marin, care, cu mici modificări, va fi turnat in granit.

Proectul este opera marelui nostru prieten, Sergio Cifuentes, Secretarul General al Asociatiei «HispanoRumana Majadahonda».

Este o lucrare evocatoare si inspirată, in care se imbină asprimea vietii ostăsesti a Castiliei cu conceptia de viată a lui Ion Mota, bazată in energia si hotărirea cu care apăra adevărurile fundamentale ale Natiunii si Crestinătătii.

2) S'a incorporat Comitetului de Constructie camaradul Pavel Onciu.

3) Adresa Inginerului Tuliu Basiu, unde se vor trimite toate sumele de împuternicitlor nostri, este următoarea: Don Tuliu Basiu, Cale Virgen del Coro, Nr. 7-7, (Barrio dela Concepcion) Madrid-17.

Cu bine si sănătate,

Trăiască Legiunea si Căpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscarii Legionare

 

Efectul provocat de fotografia viitorului Monument a fost extraordinar in toate cercurile românesti din exil. Nu numai legionarii, ci toti Românii cari l-au contemplat in imagine au rămas înmărmuriti de măretia si frumusetea lui. Se credea că va fi un monument funerar, o troită de o anumită mărime, când in realitate era vorba de un Monument care-si merita cu desăvârsire numele si care putea face cinste oricărei tări.

Din acel moment, pungile s'au deschis mai generos si cărămizile au putut fi plasate cu mai mare usurintă. Dar s'a mai petrecut si altceva. In mai multe centre românesti, schita Monumentului a fost reprodusă si difuzată. Cităm ziarul "America", din 3 Mai 1970, care, împreună cu fotografia proectului de Monument, a publicat si următorul apel al Dlui Chirilă Ciuntu, insărcinatul principal cu strângerea fondurilor din USA si Canada:

«Frate Român:

Rogu-te frumos, priveste această fotografie si încearcă să prinzi cu gândul si inima de Român măretia acestui Monument.

Este vorba de o infăptuire de o valoare imensă pentru urmările ce pot să influenteze evenimentele imediate sau mai îndepărtate ale neamului nostru.

Este vorba de un monument, care va deveni piatra de hotar între noi -Românii anticomunisti-, si cavalerii întunericului (comunistii).

Este vorba de doi Români, cari, acum 32 de ani, au murit cu arma in mână pe câmpul de bătaie, luptând impotriva comunismului. Este vorba de Ion Mota si Vasile Marin, cari au încercat din toate puterile lor să arate pericolul comunist, dar pe cari prea putini i-au înteles atunci. Desigur, era prea de vreme.

De aceea, Frate Român, îmi iau permisiunea să nădăjduiesc, că vei răspunde din toată inima la această chemare, contribuind cu jertfa Dtale bănească la ridicarea acestui măret monument.»

Cu sincere multumiri, 

Chirilă Ciuntu.

 

Apelul Dlui Chirilă Ciuntu a fost reprodus si de Dl. George Boian in gazeta «Porunca Vremii», numărul din Mai-Iunie, 1970, impreună cu proectul Monumentului si o splendidă vedere dela Majadahonda, încadrată de chipurile celor doi eroi, Ion Mota si Vasile Marin.

Un grup de Români inimosi din New York au reprodus si difuzat pe patru pagini volante Chemarea Comandantului, Apelul Dlui Chirilă Ciuntu, tipurile de cărămizi puse in circulatie, având pe frontispiciu proectul Monumentului Mota-Marin.

Gratie acestor initiative, toti Românii din America si Canada au putut să ia act de lucrarea ce se înălta la Majadahonda, contribuind la realizarea ei.

In Germania s'a petrecut un fenomen asemănător.

Asociatia Românilor din Sudul Germaniei, de sub presidentia Dlui Dr. Gheorghe Tase, a distribuit între membrii Asociatiei si in alte cercuri românesti schita Monumentului, solicitându-le să contribuie la fondul de constructie. In al doilea rând, Dl. Dr. Dumitru Leonties a lansat un apel către Germanii originari din România si către Românii refugiati, să-si ofere obolul pentru inăltarea Monumentului. Apelul a fost însotit de fotografia viitorului Monument. Insfârsit, Dl. Vasile Mailat a adresat o chemare in limba germană, insotită de traducerea apelului Comandantului Legiunii.

In urma acestor initiative, apelul pentru înăltarea Monumentului a avut un larg răsunet in Germania, care s'a verificat apoi si prin importantele sume de bani colectate din această tară.

 

III. CONSTRUIREA MONUMENTULUI

 

1) Lucrările preliminare

 

Lucrările preliminare pentru construirea Monumentului au început foarte de timpuriu. Incă din luna Martie 1970, inginerul Basiu a intreprins primii pasi pentru solutionarea a o multime de chestiuni cari interesau ridicarea lui.

In primul rând, proectul de Monument nu reprezenta decât o schită exterioară a lui, care trebuia pusă in formă, adică transformată de un arhitect autorizat intr'un plan prevăzut cu toate măsurătorile lui, pentruca, pe bazele acestui plan, să inceapă zidarii constructia. Proectul definitivat trebuia apoi să obtină două aprobări : una a Colegiului Arhitectilor din Madrid si alta a Primăriei din Majadahonda.

Camaradul Basiu a avut norocul să intâlnească chiar in localitate pe arhitectul Luciano Diez-Canedo, considerat oarecum arhitectul satului, pentrucă avea la activul lui numeroase lucrări oficiale si particulare executate in Majadahonda. Solicitându-l să colaboreze la realizarea definitivă a proectului si să-l semneze pentru a fi inaintat autoritătilor competente pentru aprobare, a binevoit să facă acest serviciu cu cel mai mare entuziasm.

Proectul a obtinut aprobarea Colegiului Arhitectilor pe ziua de 8 Iunie 1970, iar aprobarea Primăriei s'a dat ceva mai târziu. Era un pas important făcut inainte si care permitea trecerea la faza de constructie propriu zisă.

A doua chestiune care trebuia rezolvată înainte de a se începe lucrarea, era asezarea Monumentului. După cum stiu toti cei ce au văzut locul din spatele Crucii înainte de ridicarea Monumentului -singurul loc unde se putea face amplasarea lui-, acesta era abrupt. Chiar micul platou din spate a trebuit să fie nivelat. Aveam nevoie de o suprafata plană de 25 m. pe 25 m., si cum inăltimea Monumentului era iarăsi de 15 metri, trebuia asezat suficient de departe, pentru a avea perspectivă. Groapa care se deschidea in spate trebuia umplută cu câteva mii de m3 de pământ, adus din altă. parte.

Inginerul Basiu a rezolvat această chestiune tehnică, făcând toate măsurătorile necesare, iar in problema orientării Monumentului a fost ajutat de Ovidiu Târlea.

Dar terenul ce-l primiserăm ca donatie dela Doamna Hermenegilda Labrandero nu era îndestulător pentru a servi la asezarea Monumentului. Se punea problema achizitionării unei portiuni de teren de 3-4 ori mai mare. Mai era nevoie de cca. 15 metri in profunzime si in lătime. Doamna Hermenegilda, donatoarea terenului din imediata apropiere a Crucii, murise. Terenul de care aveam nevoie, in continuarea celui donat, fusese mostenit de nepotii ei, Arturo Sanz Millan, actualul primar, si de vărul lui, Heliodoro Sanz Millan.

In Aprilie 1970, Comandantul Miscării Legionare, împreună cu camarazii Costea si Târlea, se deplasează la Majadahonda si fac o vizită primarului, cu scopul de a rezolva chestiunea terenului suplimentar de care aveam nevoie. Bine inteles că reprezentantii Legiumi, având in vedere donatia precedentă, nu au vroit să reclame o nouă donatie, ci au solicitat pe Dl. Arturo Sanz Millan să le vândă parcela necesară, oferindu-i a o plăti, la pretul in curs. Dl. Arturo Sanz Millan nici nu a vroit să audă de asa ceva, ci a declarat că se consideră legat de donatia precedentă si ne pune la dispozitie, tot cu caracter de donatie, terenul de care mai aveam nevoie pentru zidirea Monumentului. Această ofertă neasteptată nu numai că ne-a surprins prin generositatea ei, dar a însemnat in acelasi timp o importantă economie in resursele de cari dispuneam pentru construirea Monumentului. Intre timp, pretul pământului crescuse mult la Majadahonda, din cauza numeroaselor constructii, prin faptul că localitatea devenise un centru de descongestionare al Copitalei, încât donatia suplimentară reprezenta o usurare considerabilă. Indata primarul, impreună cu persoanele susnumite, au plecat la fata locului si au facut măsurătorile necesare. A fost un moment de mare bucurie.

La inceputul lui Iunie 1970, toate aceste chestiuni preliminare erau rezolvate: dispuneam de terenul necesar, planul era definitivat si aprobat, iar asezarea Monumentului fusese făcută după criteriile cele mai rezonabile, tinând seama de coracteristicile locului.

 

2) Contractarea constructiei

 

Inca din luna Aprilie, Inginerul Basiu, însotit uneori de alti camarazi (Costea, Târlea), a colindat carierele de granit din împrejurimi până la Escorial, pentru a descoperi o piatră frumoasă si pentru a se interesa de pret. La inceput ne-am gândit  să realizăm Monumentul din blocuri masive de granit, dar încurând am renuntat la această idee, deoarece ar fi costat dublu decât bugetul prevăzut si nu s'ar fi infăptuit decât in doi ani. Ne-am oprit la solutia plăcilor de granit, aplicate pe un schelet de beton. Dealtminteri e un procedeu curent. Insusi Arcul de Triumf din Madrid e construit in acelasi fel. După lungi si obositoare drumuri, inginerul Basiu s'a fixat asupra granitului de Becerril, o comună din muntii Guadarrama. In genere, celelalte granituri aveau multe pete, in timp ce granitul de Becerril, mult mai putine. Granit de cea mai bună calitate din punct de vedere al puritătii nu se găsea decât la Segovia. Nu numai că era foarte stump, dar si transportul ar fi fost enorm. Dar, cum spuneau cunoscatorii, dacă plăcile sunt bine potrivite, usoarele dungi din granitul de Becerril nici nu se observă.

Zidirea Monumentului se desfăcea de fapt in două lucrări diferite

-Constructia propriu zisă a Monumentului cădea pe seama pietrarilor. Acestia trebuiau să prelucreze granitul, transformându-l in plăci si apoi să le fixeze pe scheletul de beton. Tot pietrarii vor construi si treptele Monumentului.

-Miscarea de pământ, umplerea depresiunii, nivelarea terenului si construirea fundamentului si a scheletului, cădeau in seama zidarilor.

Printr'o fericită coincidenta, s'au găsit antreprenori pentru aceste lucrări chiar in Majadahonda. Constructia Monumentului a fost încredintatâ antreprenorului de carieră. de piatră, Manuel Vidal, iar lucrările de teren si zidarie (miezul de beton si legăturile de fier), unor echipe de zidari, tot din Majadahonda, având ca sefi pe Berlana, Martin si Alfonso Montero.

In prima săptămână din luna Iunie 1970, Inginerul Basiu si Ovidiu Târlea au semnat contractele cu acesti antreprenori. Pietrarul Vidal, chiar in cursul săptămânii următoare, 8-15 Iunie, a inceput cioplirea pietrii la Becerril, iar zidarii au adus uneltele necesare si au început miscarea pământului intre 15-22 Iunie.

Trebue adăugat că apa necesară pentru facerea cimentului si a betonului armat a fost pusă la dispozitie de intreprinderea «Entel», proprietara clădirii din vecinătatea Crucii. Ovidiu Târlea a făcut o cerere Directorului Societătii de Comunicatii «Entel» si acesta a dat aprobarea in cateva ore ca să se utilizeze apa necesară din depozitul întreprinderii si intreaga cladire sa poată fi folosită pentru depozitarea materialului.

 

3) O data memorabilă

 

Insfârsit, a venit un moment de multumire, după atâtea alergături, oboseli, nelinisti si indoieli. La 1 Iulie 1970 s'a dat semnalul pentru începerea constructiei propriu zise. Placile de granit se lucrau de zor la Becerril si o parte din ele au fost deja aduse la Majadahonda, iar zidarii erau pe teren.

Parohul din sat, Pablo Alobera del Rio, a binecuvântat începutul lucrărilor, in prezenta camarazilor Gheorghe Costea si Ovidiu Târlea. Inginerul Basiu, fiind la serviciu, nu a putut participa la solemnitate.

Cu acest prilej, Comandantul Miscării a dat al treilea Comunicat depe câmpul de bătălie al realizării Monumentului, pentru a încunostiinta pe legionari de stadiul lucrărilor.

 

Bătălia pentru înăltarea Monumentului Mota-Marin

Comunicat Nr. 3

 

«Cu ajutorul lui Dumnezeu, in ziua de 1 Iulie 1970, au început la Majadahonda, lucrările pentru ridicarea Monumentului.

«Slujba de binecuvântare a lucrărilor a fost oficiat de parohul local, R. P. Don Pablo Alobero del Rio, in prezenta camarazilor Gheorghe Costea si Ovidiu Târlea, si a echipei de lucrători. Imediat a intrat in functiune excavatoarea pentru săparea terenului, unde se va turna fundamentul. Plăcile de granit cari vor învălui Monumentul sunt in lucru mai de mult.

l) Cele două luni cari s'au scurs dela ultimul comunicat (Nr. 2, 29 Martie 1970), au fost deosebit de incărcate si laborioase. Proectul de monument, asa cum l-ati văzut, nu reprezenta decât o schită. El a trebuit să fie dat unui arhitect, pentru a-l pune in formă, in vederea executiei. S'au îndeplinit apoi toate formalitătile necesare atât la Colegiel Arhitectilor cât si la autoritătile administrative. S'au contractat, însfârsit, două întreprinderi din Majadahonda pentru executarea lucrărilor, una care ciopleste granitul si alta care realizează partea internă a Monementului. Gratie apoi unei donatii a aceleiasi familii, s'a mărit lotul initial, care era numai de 200 m2 cu încă 700 m2, încât atât Monumentul cât si platforma lui se vor clădi pe terenul nostru.

In toată această perioadă dificila si incertă ne-am bucurat de sprijinul cald al familiilor fruntase din Majadahonda, al preotelui si al autoritătilor locale.

2) Cât priveste pretul lucrărilor, el va depăsi prevederile initiale. Numai plăcile de granit costă 450.000 de pesete. După socotelile provizorii ale camaradului Basiu, cheltuielile se vor ridica la 900.000 de pesete, adică cu 3.000 dolari mai mult decât suma fixata in apel.

Suma adunată până acum se apropie de o jumatate de milion. Având in vedere necesitatea unui efort suplimentar, prelungesc până la 15 August 1970 actiunea de colectare a fondurilor. Orice sumă mai importantă trebue expediată imediat la Centre.

3) S'au incorporal Comitetului de Constructie:

Traian Borobaru

Faust Brădescu 

Radu Ghenea 

Elena Popescu 

Alexandru Suga 

Lucia Trandafir

4) După părerea sefului Comitetului de Constructie, inginerul Basiu, nu avem niciun motiv să credem ca ar putea interveni vreo amânare a actului sfintirii.

In orice caz, cu o lună de zile înainte, veti primi con((5) datei.

5) Imnul rezistentei legionare, de Faust Brădescu, a fost pus pe note chiar de autor. Camaradul Brădescu va trimite imnul, cu melodia însotitoare, tuturor garnizoanelor, pentru a fi învătat. Se va cânta la desvelirea Monumentului.

Incă un efort, camarazi, si suntem sus pe creste. Monumentul va deveni realitate.

Cu toată dragostea,

Trăiască Legiunea si Căpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscării Legionare

Madrid, 3 Iulie 1970

 

4) Luna Iulie

 

In această lună, lucrarile au mers aparent destul de încet. In realitate, s'a lucrat in adâncime, terminându-se fundamentul, ceeace a durat două saptămâni. La 15 Iulie, baza Monumentului a fost terminată si abia in a doua jumătate a aceleiasi luni, s'a inceput construirea partii vizibile a lui.

Tot in această lună, inginerul Basiu a comandat crucea la intreprinderea «Cointra», unde lucrează el. Crucea e din fier, îmbrăcată cu plăci de alamă, un aliaj care rezistă intemperiilor. Crucea va fi gata in luna August, dar nu va putea fi fixată decat 7 zile dupa terminarea Monumentului, când cimentul s'a închegat bine.

In a doua jumătate a lunii Iulie, Comandantul Legiunii a inspectat lucrările, rămânând multumit de progresele lor. Se începuse punerea placilor, ridicându-se constrnstructia la 2-2,50 m. Partea centrală, in apropiere de bază, a dat multa bătaie de cap si asa se explică incetineala aparentă cu care se lucra. Dar odată terminată faza aceasta, ne asigurau antreprenorii, progrele vor fi mult mai mari, iar Monumentul va fi terminat, conform contractului, până la 25 August. Cât riveste treptele, fixarea lor va merge foarte repede, incât nu vor produce nicio intârziere.

 

5) Monumentul se înaltă în zări

 

Pe cât de incet păreau că merg lucrările in luna Iulie, pe atât de repede au inaintat in luna August. De fapt, luna Iulie a fost tot atât de laborioasă, dar cum constructorii lucrau atunci la fundament si la baza Monumentului, nouă ni se parea că nu se fac progrese, penntruca nu vedeam coloanele inăltându-se.

La începutul lunii August, camaradul Tuliu Basiu pleacă in concediu, pentru a-si reface sănătatea, dupa un efort epuizant de peste patru luni. In locul lui ramane să supravegheze lucrările Ovidiu Târlea. Cum problemele principale erau rezolvate, nu mai râmâneau acum decat să se intensifice ritmul lucrărilor, pentruca Monumentul să fie gata pentru sfintire, in 13 Septembrie 1970, asa cum anuntase Comandantul.

Toti legionarii din întreaga lume stateau cu inima strânsă de emotie, temându-se fie de o amânare fie chiar de o intrerupere. Chiar si Comandantul Miscării, in Comunicatul Nr. 3, lasase o portită întredeschisă si posibilitătii ca data sfintirii să se amâne.

Se puteau ivi două contra-timpuri : fie că, constructorii nu ar fi putut razbi cu lucrarea, asa cum îsi luaseră angajamentul; fie ca nu ar fi ajuns banii adunati până atunci. 

Intr'adevăr situatia fondului era destul de critică la inceputul lunii August. La plecarea lui in concediu, inginerul Basiu a făcut calculul provizoriu al încasărilor si al cheltuielilor contractate. Cei 10.000 dolari prevăzuti fuseseră depăsiti, dispunând de 750.000 pesete, dar fuseseră depăsite si cheltuielile, in jurul sumei de un milion. Deci, ne lipseau 250.000 pesete, pentru a acoperi cheltuielile angajate până la acea dată.

Din fericire, chiar dela sfârsitul lui Iulie lucrările au luat un avânt considerabil, ceeace demonstra ca Monumentul putea fi terminat până la 13 Septembrie 1970.

Bazat pe această certitudine, Comandantul Miscării Legionare, la data de 1 August 1970, a lansat un apel către Românii pribegi, cerând o contributie suplimentara de 3.000 dolari. El asigura pe toti Românii din exil ca Monumentul se va sfinti la data prevăzută. In continuare, textul acestui nou apel:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

 

«Frati Români,

Sfintirea Monumentului Mota-Marin se va săvârsi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la data prevazută, Dumineca, 13 Septembrie 1970, la Majadahonda.

Gratie elanului cu care au răspuns la apelul nostru Românii pribegi, risipiti in toate tările si continentele, lucrările inaintează repede. Suma prevăzută de 10.000 de dolari e pe punctul să fie acoperită, dar mai avem nevoie de încă 3.000 de dolari, cari reprezintă diferente de cost si lucrări complimentare.

Adresăm un cald apel tuturor Romănilor din exil, pentru a ne ajuta să acoperim si această sumă destinată in mare parte lucrărilor de amenajare ale terenului, care se găseste pe o înăltime abruptă, pe locul unde odinioară serpuiau transeele.

Cu bucurie semnalăm că la subscrierea fondului de constructie au aderat nu numai legionarii, ci si masele largi ale exilului. Deasemenea si-au dat contributia for si frati separati, neascultând îndemnuri răuvoitoare. E un gest care onorează exilul si-l ridică in ochii tarii si ai posteritătii.

Raspunzând acestei atitudini nobile, care stie să distingă intre frământările unui exil prelungit si masele scop al mântuirii neamului, invităm cu toată, dragostea pe toti Românii pribegi să participe la actul sfintirii si să-si aducă omagiul lor eroilor căzuti la Majadahonda. Cei cari nu pot să participe, isi pot exprima sentimentele lor de adeziune, prin mesagii trimise inainte de data sfintirii.

Ion Mota si Vasile Marin sunt precursorii unei lupte in care e angajat întreg poporul românesc de peste treizeci de ani. Pe urmele acestor vizionari ai destinului national, au pornit trupele românesti la asaltul imperiului negru al Antichristului, ajungând până pe crestele muntilor Caucaz. Inspirată de duhul lor, s'a organizat rezistenta noastră contra cutropitorului din răsărit si iluminat si intărit de aceeasi mare jertfă, poporul român îsi mentine astăzi intactă speranta eliberării, dând dovadă de o rezistentă supraomenească.

Ion Mota si Vasile Marin nu sunt numai o glorie românească. Existenta si sacrificiul lor au luat dimensiuni universale. Ei au devenit astăzi indrumătorii spirituali ai unei omeniri ce bâjbăie in intuneric, care isi caută salvarea pe alte căi decât prin «hotărîrea aspră a faptei». Ei ne învată că nu există alternativă la amenintarea comunistă decât înfruntarea ei eroica. Ei au scris cu sângele lor adevărul că omenirea nu poate evita tragicul destin al robiei si al mortii, dacă nu iese în întâmpinarea inamicului si nu-l învinge.

In acest spirit ne dăm întâlnire la Majadahonda.»

HORIA SIMA

Madrid, 1 August 1970.

 

6) Noi forte se incorporează Comitetului de Constructie

 

In 13 August 1970, Comandantul Miscării Legionare dă Comunicatul Nr. 4, prin care anuntă incorporarea de noi forte in Comitetul de Constructie :

 

Monumentul "Mota-Marin"

Comunicat Nr. 4

 

1) S'au incorporat Comitetului de Constructie următorii camarazi:

Dan Boghiu

Victor Carâp 

Chirilă Ciuntu 

Gheorghe Costea

Nicolae Teban

2) După sfintirea si terminarea ultimelor lucrari, se va publica o brosură cu istoricul Majadahondei si al realizării Monumentului. Textul va fi însotit de fotografii.

HORIA SIMA

Madrid, 13 August 1970

 

7) Problema platformei

 

Constructia Monumentului, dupa calculele inginerului Basiu, se apropia de un milion de pesete. Aceasta sumă putea fi acoperită, dupa stirile primite dela camarazii însărcinati cu strângerea fondului. Ultimul apel al Comandantului a dat un nou impuls contributiilor. Dar in niciun caz nu dispuneam de banii pentru facerea platformei. Inginerul Basiu, făcand o nota provizorie de situatia fondului, la plecare, arata ca nu exista bani pentru platformă si recomanda prudenta.

Comandantul Legiunii se afla intr'o teribila dilema: a nu face platforma, însemna a priva Monumentul de un element esential pentru a-l pune in valoare; a angaja si această lucrare, însemna aproape 200.000 pesete cheltuieli in plus, cari nu puteau fi obtinute de nicaieri, toate rezervele fiind epuizate.

Această frământare a durat până la mijlocul lunii August, când Seful Legiunii i-a dat deslegare lui Ovidiu Târlea să angajeze si lucrarea pentru platforma. A fost o decizie grea. Cum nu mai existau alte resurse, Dl. Horia Sima s'a hotărît să recurga la împrumuturi. Aceste inprumuturi s'au contractat in Septembrie 1970, dupa terminarea inaugurării si, cu ajutorul lor, au putut fi platiti antreprenorul si bravii lucrători.

 

8) Progrese spectaculare

 

In prima jumătate a lunii August, constructia a făcut progrese spectaculare. Mai bine de 2/3 se terminase si, in ajunul Sfintei Mării, a început lucrul la arcade (bolti). Mai trebuia un metru si jumătate in sus pentruca Monumentul să fie încheiat.

Paralel cu constructia principală, s'au realizat lucrări de consolidare a terenului din jurul Monumentului. S'a adus o excavatoare si terenul din spatele Monumentului a fost lătit cu încă 5 metri, iar pe lături cu 4 metri. S'a nivelat apoi terenul din fata Crucii. S'a scos Crucea pentru a o fixa in acelasi loc, dar cu o orientare paralelă cu fata Monumentului. Cu această amenajare generală, locul a luat o altă infătisare, oferind o frumoasă perspectivă.

In a doua jumătate a lunii August, au inceput lucrările pregătitoare pentru fixarea plăcilor viitoarei platforme, care trebuia să inconjoare Monumentul din toate părtile. Dar exista un inconvenient. In partea dreapta, cum priveai Monumentul, se ridica un stâlp-antenă de 15 metri înăltime. Acel stâlp nu numai că, constituia un obstacol pentru amenajarea platformei, dar strica esteticei Monumentului. Ovidiu Târlea invită pe inginerul Ajo, dela societatea «Entel», la Majadahonda, îi arată lucrarea si, la fata locului, îi cere permisiunea să fie îndepărtat acel stâlp, care si asa nu mai servea la nimic. Acesta isi dă consimtământul imediat si stâlpul a fost indepărtat cu toate cablurile care il sustineau.

 

9) Aducerea si fixarea Crucii

 

Crucea destinată să fie infiptă in vârful Monumentului, făcută in atelierele «Cointra», din Alcalâ de Henares, a fost adusă de Ovidiu Târlea, cu un camion, la locul de constructie, pe ziua de 19 August.

Pentru fixarea ei in centrul coloanei principale, a trebuit să se astepte terminarea Monumentului si perfecta uscare a betonului.

Această operatie s'a realizat la sfârsitul lunii August. Pentru ridicarea Crucii la înăltimea părtii superioare a Monumentului (mai bine de 10 metri ), a trebuit să intre in functie o gruă, dat fiind greutatea ei.

Cu o pricepere desăvârsită, constructorii au realizat si această operatie. Crucea a fost inăltată pe parapetul Monumentului, dându-i maiestate si simbolizând triumful crestinătătii contra puterilor întunericului.

Dat fiind că fixarea Crucii pe coloana centrală insemna culminarea realizării Monumentului, conform traditiei din Spania, s'au ridicat două drapele, unul spaniol si altul românesc, pe ambele brate ale Crucii. A fost un moment de profundă emotie pentru toti cei ce au asistat la asezarea celor două drapele, cari fâlfăiau in suava bătaie a, brizei ce venea din Muntii Guadarrama. Lucrul s'a oprit in acea zi memorabilă si inginerul Sorici a invitat pe toti lucrătorii la o masă, la care au participat si notabilitătile satului, împreună cu camarazii Târlea si Costea.

 

10) Se publică opera lui Totu

 

Paralel cu construirea accelerată a Monumentului, s'a dat zor ca să iasă de sub tipar si cartea lui Neculai Totu, "Insemnări depe Front", in traducere spaniolă.

Traducerea acestei cărti, făcută de Ovidiu Târlea, exista de multă vreme in cartoane, dar, din lipsă de mijloace materiale, n'a putut vedea lumina zilei.

Odată cu realizarea Monumentului, s'a pus din nou problema tipăririi acestei cărti. Intr'adevăr "Insemnările" lui Totu constituiau complementul firesc al Monumentului. Publicul spaniol trebuia să cunoască dintr'o voce autorizată epopeea echipei legionare ce-a luptat in Spania. Acest Monument nu putea găsi un mai bun interpret decât pe Neculai Totu.

Desi tipărirea acestei lucrări reprezenta o nouă greutate financiara, care nu se stia de unde putea fi acoperită, Comandantul Miscării Legionare a decis grabnica ei publicare, pentruca să iasă de sub teasc înainte de 13 Septembrie, pentru a fi distribuită participantilor la actul sfintirii.

Valoarea acestei carti era cu atât mai mare cu cât însusi Generalul Villalba, care a insotit echipa legionară in Spania, a binevoit să-i scrie prologul.

Cartea a fost terminată într'o luna de zile. Pe ziua de 10 August 1970, a iesit dela tipografie si se afla depozitată, gata să fie distribuită.

 

11) Nu se uită nici invitatiile

 

Grija de Monument, de înăltarea lui, febra care a cuprins pe toti, pentru a-l vedea terminat in termenul prevăzut, n'a împiedicat să se aibă in vedere si pregătirile pentru inaugurarea Monumentului. 13 Septembrie se apropia.

Primul lucru care trebuia făcut era tipărirea invitatiilor. După o serie de consultări, ne-am oprit la un model simplu, de culoare albă si cu o dungă verde in interior. Pe prima pagina era reprodus proectul de Monument, iar in interior se anunta inaugurarea lui pe ziua de 13 Septembrie 1970. Invitatia era făcută in comun de «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda» si de Miscarea Legionară.

Pe ziua de 25 August, Ovidiu Târlea a predat modelul de invitatie la tipografie si, după mai multe probe, au fost executate in număr de o mie, la inceputul lunii Septembrie.

 

12) Intrecerea cu timpul

 

13 Septembrie se apropia cu pasi gigantici. Momentul strălucea in bătaia soarelui, dar mai erau multe de făcut in jurul lui. Treptele nu erau înca terminate, nici platforma nici Crucea nu era fixată si nici locul împrejmuit. Lipseau si literile depe coloana principală, cu dedicatia Monumentului. Toate aceste lucrări trebuiau făcute in scurtul interval de timp ce mai rămânea disponibil până la inaugurare, in total 12 zile.

Cu toate aceste contra-timpuri nimeni nu se indoia de rezultatul final. Fetele tuturor străluceau de bucurie. Ovidiu Târlea lucra într'un ritm trepidant, de dimineata până seara, alături de muncitori. Lucrătorii insisi păreau cuprinsi de o sfântă pasiune. Pe locul jertfei iluminate se miscau niste oameni de o mare credintă. Unii fixau blocurile de granit ale treptelor; altii turnau betonul, care va servi ca fundament la prinderea plăcilor marginale ale terenului ; altii scobeau granitul cu uneltele, pentruca in găurile făcute să prindă literile. Si câte alte lucrări mai mici, dar tot atât de importante, pentru a da o înfătisare plăcută ansamblului.

In după masa zilei de Sâmbătă, 12 Septembrie 1970, s'au prins ultimele litere pe piatra de jos a coloanei centrale, intruchipând cuvintele cari exprimau dorintele testamentare cele mai caracteristice ale lui Mota si Marin. Cu aceasta, constructia era incheiată si ceremonia inaugurării putea incepe a doua zi.

Legionarii si-au tinut cuvântul !

 

IV. SFINTIREA SI INAUGURAREA MONUMENTULUI

 

1) 6 Septembrie 1970

Această dată iarăsi trebue însemnată in calendar, căci reprezintă momentul când au inceput pregătirile pentru inaugurare.

La Madrid sosesc, rând pe rând, legionari si prieteni ai Miscării, din diverse părti ale lumii. Nu atât de multi ca la aniversarea a 40 de ani dela Intemeierea Miscării, deoarece eforturile financiare făcute pentru Monument au împiedicat pe multi să participe.

Primul lucru ce s'a făcut a fost expedierea invitatiilor, cu cărtile de vizită ale Generalului Villalba si ale Dlui Horia Sima.

Apoi s'au făcut vizite la diverse personalităti spaniole, pentru a le invita la solemnitate.

In zilele premergătoare desvelirii, camarazii sositi împreună cu cei din Madrid, au făcut exercitii de cor. Ducându-se apoi la Majadahonda, cei alesi să figureze in Garda de Onoare a Monumentului, au făcut o repetitie, pentru a-si cunoaste exact locul in momentul ceremoniei.

S'a închiriat apoi serviciul unei întreprinderi ca să instaleze o echipă de megafoane, deoarece ceremonia desfăsurându-se in câmp deschis, sunetele s'ar fi pierdut.

Dat fiind apoi lungimea ceremoniei -era prevăzut cel putin două ore-, tot dela o întreprindere particulară s'au închiriat scaune pentru participanti, cari au fost aduse cu o camionetă dela Madrid.

Pentru impodobirea Monumentului, s'au ridicat trei stâlpi, deoparte si de alta a lui, până la înăltimea boltilor. Pe acesti stâlpi urma să se ridice, in ziua sfintirii, drapele spaniole si române.

S'a acoperit apoi partea centrală a Monumentului, unde era inscriptia, cu o pânză albă, care, in momentul desvelirii, putea fi trasă la o parte cu niste sfori.

2) Programul serbării

Programul serbării a fost intocmit de Dl. Sergio Cifuentes, secretarul general al Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda». Insotit de Dl. Horia Sima, Dl. Sergio Cifuentes s'a deplasat la Majadahonda, Sâmbătă, 12 Septembrie, si la fata locului a intocmit ordinea de desfăsurare a ceremoniei.

 

PROGRAMUL PENTRU INAUGURAREA MONUMENTULUI MOTA-MARIN

13 Septembrie 1970

 

1. Plasarea deoparte si de alta a Altarului a legionarilor cari vor forma Garda de Onoare.

2. Dl. General Ricardo Villalba Rubio si Primarul din Majadahonda, Dl. Arturo Sanz Millăn, vor proceda la desvelirea Monumentului, aflându-se Dl. Sturdza mai jos in fata Altarului. Ajunsi in fata Monumentului aceste persoane, se va cânta Imnul Legiunii Spaniole.

3. Binecuvântarea Monumentului de către preoti.

4. Cuvântul parohului din Majadahonda, R. P. D. Pablo Alobera del Rio.

5. Cuvântarea Rev. P. D. Amalio Orduna, capelanul Comunitătii Românilor din Spania.

6. Cuvântarea Dlui Arturo Sanz Millan, Primarul din Majadahonda.

7. «Imnul eroilor Mota si Marin». 

8. Discursul Dlui Horia Sima.

9. Discursul Dlui Radu Ghenea, fost ministru al României in Spania.

10. Cuvântarea Dlui Traian Popescu, fost atasat comercial al României.

11. Discursul Dlui George Demetrescu, Presedintele Comunitătii Românilor din Spania.

12. Interventia reprezentantilor români si străini cari au venit in Spania pentru a asista la inaugurarea Monumentului.

a) Dr. Nicolae Cârja, Presedintele Uniunii Românilor Deportati in Rusia, cu sediul in New York, Statele Unite.

b) Dl. Chirilă Ciuntu, Presedintele Comitetului National American, Sectia din Canada..

c) Dl. John Simicin, reprezentantul Românilor Liberi din Statele Unite.

d) Dr. Faust Brădescu, reprezentantul Comunitătii Române din Brazilia. Va vorba in limba portugheză.

e) Dr. Demetrius Leonties, reprezentantul Legionarilor din Germania si Presedinte al Asociatiei Culturale «Grupul Germano-Român de Studii», cu sediul in Miinchen.

f) Dl. Pavel Onciu, reprezentantul cari se află sub ocupatie străină.

g) Dl. Gheorghe Costea, reprezentantul Vechei Gărzi a Miscării Legionare.

h) Dl. Saverio Castaldo, avocat din Napole.

13) Discursul Dlui Blas Pinar Lopez.

14)Discursul Dlui Mihail R. Sturdza, fost ministru de externe al României.

15) Discursul Dlui General Ricardo Villalba Rubio.

16) In continuare Dl. General Ricardo Villalba Rubio, acompaniat de Comitetul Directiv al Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», va proceda. la depozitarea unui buchet simbolic de cinci trandafiri la Crucea unde, in sfântă si eroică apărare a civilizatiei crestine, a Spaniei si a României, au căzut legionarii români, Mota si Marin. Se roagă persoanele cari asistă la ceremonie să rămână in locurile pe cari le ocupă, deoarece, in continuare, se va cânta Imnul Miscării Legionare si «Cara al Sol».

Cum toti camarazii doreau ca actul sfintirii sa se realizeze impecabil, după masa de Sâmbătă si noaptea de Duminecă au fost cele mai încărcate, lucrându-se intens până in zorii zilei.

La Monument s'au îndepărtat ultimele resturi ale constructiei, s'a măturat si udat platforma si s'a curătat drumul care duce până la Cruce.

Mai lipsea însă ceva. Florile. Cum nu se puteau depune nici coroane si nici buchete, căci nu se desfăsura aniversarea mortii lui Mota si Marin, s'a recurs la sistemul unor vaze mari de flori cari s'au asezat sub cele patru bolti principale. Părtile de jos ale Monumentului nu mai erau goale, ci din mijlocul lor se ridicau flori frumoase. Vazele de flori au fost cumparate din dania camarazilor de peste Ocean.

Tot in grabă, in chiar dupa masa zilei, s'au confectionat si steagurile, cele două steaguri românesti destinate să prezideze ceremonia.

In locuinta din General Mola 277, a lui Costea, s'a petrecut o noapte albă. Ovidiu Târlea, Pavel Onciu, Costea si alti camarazi, au lucrat până la 5 diminea pentru a pune la punct ultimele amanunte ale serbării. S'au bătut la masină unele discursuri, iar altele au fost traduse in spaniolă.

Nu s'a lăsat nimic la întâmplare atât cât omeneste a fost posibil. Pregâtirile erau încheiate. Acuma, numai Dumnezeu să dea o zi frumoasă si ceremonia să se desfăsoare în ordine.

 

4) Desvelirea Monumentului

 

Duminecă, 13 Septembrie 1970. O zi splendidă. O de vara târzie. Soarele bătea puternic si chiar devenise spre amiază dogoritor.

Indată după ora zece, si-au făcut aparitia primele masini in fata Bisericii din Majadahonda. Un autobus închiriat la o întreprindere din Madrid, a adus pe răzleti, persoane cari nu posedau mijloace proprii de locomotiune.

Legionarii veniseră mai de dimineată si dădeau mână de ajutor la pregătiri. Megafoanele erau instalate, scaunele asezate. Steagurile, la fiecare parte a Monumentului, unul românesc, flancat de două spaniole, fâlfâiau in boarea lina a diminetii. Monumentul se ridica svelt si radios in aierul transparent. Nu numai oamenii dar pare că si natura se pregătise de sărbătoare. Coroana Muntilor Guadarrama servea ca fond impunător.

In ce decor superb au murit Mota si Marin ! Par'că era peisagiul evocat de ciobanul mioritic.

La ora 11, publicul venit să asiste la solemnitate, isi face intrarea in Biserică... Nu era o slujbă specială, ci slujba obisnuită a satului, fiind zi de Duminecă. Oaspetii se amestecă cu localnicii într'o biserică arhiplină. O multime de lume venise la Majadahonda din satele imprejmuitoare, in vederea sărbătorii satului (hramul bisericii sau ruga depe la noi).

La sfârsitul slujbei, preotul a rostit câteva cuvinte anuntând solemnitatea ce va avea loc la Cruce. Indată după iesirea din Biserică, lumea se îndreaptă spre Monument. Circulatia se îngreuiază din cauza multimii de masini care invadase Majadahonda, cu acest prilej. Cu mare greutate masinile noastre se strecoară prin strădutele înguste până la Monument. Când ajung in fata Monumentului, toti cei ce nu l-au văzut, îl privesc cu admiratie mută. La o astfel de realizare măreata nu se asteptau din partea unor refugiati. Aparatele intră în functiune pentru a fixa pe placă Monumentul. Serviciul de protocol indreaptă oaspetii spre locurile ce li s'au rezervat : pe rândul de scaune din dreapta, oaspetii spanioli, la stânga iau loc Românii, iar in fund Doamnele. In spatele scaunelor din toate părtile, celălalt public.

Microfonul este asezat in partea stânga, cum privesti Monumentul. Tot in stânga, pe platformă, se adună membrii corului legionar si camarazii cari formează garda de onoare. Ceremonia începe cu asezarea legionarilor in două grupe de câte trei, deoparte si de alta a coloanei principale. Fiecare grupă are un steag românesc. Garda de onoare este formată din camarazii Simicin, Leonties, Simian, Ciuntu, Onciu si Mării.

După ce Garda a luat pozitie de drepti si a ridicat drapelul, Generalul Villalba, presedintele Asociatiei, însotit de vice-primarul din Majadahonda, procedează la desvelirea Monumentului. Pânza se trage laoparte si apare coloana centrală liberă, cu inscriptia dedicată lui Ion Mota si Vasile Marin. In acel moment, megafoanele revarsă melodia «Soy valiente y leal legionario», Imnul Legiunii Străine Spaniole. Lumea se ridică in picioare si aplaudă.

Imediat un preot din imprejurimi (parohul satului fiind retinut in casă din cauza unui accident), procedează la sfintirea Monumentului.

«Vom proceda acum la Binecuvântarea acestui monument

In numele Tatălui si-al Fiului si-al Sfântului Duh. Amin.

Te rugăm Tată Atotputernic si Etern Dumnezeu să binecuvântezi acest monument dedicat lui Ion Mota si Vasile Marin, Monument cu semnul Crucei, pentruca:

Să rămână exemplu si indemn pentru toată lumea crestină.

Aceasta o facem pentru apărarea credintei noastre pe care ei au pecetluit-o cu sângele lor. Amin.» 

Urmează apoi seria oratorilor.

Primul care ia cuvântul este Părintele Amalio Orduna, capelanul Românilor din Spania, care, in cuvinte simtite, evocă jertfa celor doi eroi si arata că Monumentul ce s'a ridicat onorează amintirea lor:

«... Sunt numele glorioase ale lui Ion Mota si Vasile Marin. Din acest fapt simplu se pot scoate atâtea consecinte. Atâtea meditatii personale se pot trezi in noi, când contemplăm acest Monument. E suficient să închidem pentru un moment ochii, să ne aplecăm peste noi insine, pentru a da nastere la multe gânduri binefăcătoare pentru sufletul nostru. Eu propun una simplă. Nu este cea mai bună desigur. Fiecare dintre Dvoastră puteti face alte reflexiuni, probabil mai profunde, alte consideratii, probabil de nivel mai înalt. Eu văd, in a mea, pe Ion Mota si Vasile Marin, sub această Cruce. Insă îi văd sustinând Crucea. Pentruce au venit ei in Spania? Ei au auzit că aici era atacată Crucea. Au auzit că dusmanii Crucii doborau in toate părtile crucile ce se ridicau pe clopotnitele bisericilor noastre, pentrucă voiau să le dărâme. Unele au căzut. Au căzut multe. Intentia era să fie dărâmate toate.»

După cuvintele Părintelui Amalio Orduna, corul legionar, sub conducerea lui Faust Brădescu, întonează «Imnul Mota-Marin». Legionarii din garda de onoare încrucisează steagurile in fata coloanei principale, rezemându-le de aceasta, si trec in grupul corului. Indată, in continuare, urcă la tribună Dl. Horia Sima, care rosteste următoarea cuvântare:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor, Camarazi Spanioli si Români,

Monumentul ce-l inaugurăm astăzi, ridicat pe locul unde au căzut legionarii români, Mota si Marin, pentru apărarea Crucii si a Crestinătătii, nu este un fapt izolat, ci expresia unui lung sir de acte pioase, al unui adevărat cult care s'a creat la Majadahonda incă de acum 30 de ani si care, nădăjduim, că se va mentine tot atât de viu si puternic si in generatiile viitoare.

Fundamentele acestui cult au fost puse la 13 Ianuarie 1941, când camaradul nostru Radu Ghenea, pe atunci ministru al României la Madrid, a organizat primul pelerinaj la locul marelui sacrificiu, la care au participat camarazi spanioli si români.

In 1947, un grup de camarazi, in frunte cu Dl. Traian Popescu, fost atasat comercial al României, au ridicat Crucea pe care Dumneavoastră o cunoasteti si in fata căreia ne-am rugat an de an in timpul ceremoniilor aniversare. Această Cruce a constituit punctul de convergentă spirituală al Românilor pribegi din întreaga lume.

In 1955 s'a produs o mare schimbare in celebrarea actelor dela Majadahonda. Pentru întâia oarâ, înaltele autorităti spaniole au participat la mentionatele acte si si-au oferit sprijinul oficial.

Din anul 1959, cultul eroilor dela Majadahonda îmbracă un caracter institutional, prin crearea Asociatiei "Amigos de Majadahonda", denumită mai târziu "Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda", de sub presidentia Dlui General Ricardo Villalba Rubio, actiune in care s'a distins, cu entuziasmul si eficacitatea sa, camaradul nostru George Demetrescu, Presedintele Comunitătii Românilor din Spania.

Ideea si initiativa ridicarii unui Monument la Majadahonda apartin Dlui Luis Beneyto, vice-presedintele Asociatiei, care a colectat si primele fonduri. Dl. Luis Beneyto, fost consul general al Spaniei la Bucuresti, a participat la toate actele dedicate lui Mota si Marin, începând cu înmormântarea eroilor si până in acest moment, al inaugurării Monumentului.

Proectul Monumentului este opera Dlui Sergio Cifuentes, fost sef al Departamentului Relatiilor Externe ale Miscării Spaniole, si actual secretar general al Asociatiei. Valoarea acestui Monument nu constă numai in puritatea liniilor lui, ci si in profundul său simbolism. Coloanele exterioare reprezintă initialele numelor celor doi eroi. Coloana centrală de sus in jos formează un intrând românesc, care pătrunde in inima pământului spaniol. Piatra dela baza Coloanei, unde se pot citi cele mai caracteristice cuvinte din Testamentele lui Mota si Marin, simbolizează un altar, casicum însăsi materia greoaie s'ar transfigura si si-ar înălta rugăciunile spre Cel Prea Inalt, pentru a bine primi jertfa celor doi eroi.

Când proectul acestui Monument a fost trimis centrelor românesti din întreaga lume, a avut un efect sguduitor, care s'a verificat si in repeziciunea cu care s'au strâns fondurile.

Dar cu toate sfortările si dorintele noastre de a construi Monumentul, nu am fi ajuns la acest rezultat fără sprijinul si colaborarea autoritătilor si a populatiei din Majadahonda.

In primul rând, evocăm neuitatul gest de generositate si intelegere al Doamnei Hermenegilda Labrandero, care ne-a donat terenul unde s'a ridicat Monumentul. După moartea sa, in aceeasi linie, au continuat să ne ajute Dl. Arturo Sanz Millan, actualul primar, si Heliodoro Sanz, precum si ceilalti membri ai familiei.

Nu putem să uităm exceptionalul concurs si sprijin, in realizarea in formă definitivă a proectului al Dlui Luciano Diez-Canedo, Arhitect.

Deasemenea, gratitudinea si dragostea noastră se îndreaptă spre maestrii in cioplirea pietrii de granit, dela întreprinderea Vidal, precum si a grupurilor de zidari, in frunte cu Domnii Berlana, Martin, Alfonso Montero, pentru îndemânarea si entuziasmul puse in realizarea lucrărilor Monumentului.

Deasemenea, animati de aceleasi sentimente de recunostintă, mentionăm extraordinara colaborare a Dlui Jacinto Castillo, care a depus toată străduinta, miscându-ne până in adâncul sufletelor noastre.

Intreprinderii Entel, care ne-a oferit toate usurintele posibile pentru realizarea lucrărilor, îi exprimăm infinita noastră gratitudine.

Din partea românească, multumim tuturor compatriotilor nostri cari au contribuit cu sacrificiul lor material si cu încurajarea lor permanentă la realizarea proectului.

In mod deosebit, trebue să mentionez Comitetul de Constructie al Monumentului, format din camarazii Tuliu Basiu, Petru Sorici si Ovidiu Târlea, cari, neobositi, au săvârsit un efort extraordinar pentru a duce la bun sfârsit lucrările si a le termina in timp util.

O natiune nu are nevoie numai de fabrici, de bănci, de mari centrale electrice, de drumuri, ci si de locuri de meditatie spirituală, de sanctuare si Alcazaruri. Fără de prezenta constantă a lui Dumnezeu in viata cotidiană, o natiune se descompune si moare. Nu suntem tari prin ceeace am izbutit să realizăm pe plan material, ci prin energia cu care apărăm idealurile noastre. Bunăstarea materială e ca o casă clădită pe nisip, cum se spune in Evanghelie, dacă nu e intovărăsită de o tensiune creatoare de valori nationale, culturale si religioase.

Acesta e întelesul Monumentului ce-l ridicăm astăzi. 

Dupăce ne-am pierdut Patria, absorbită in Imperiul lui Antichrist, rugăciunile lui Mota se indreaptă cu aceeasi dragoste către popoarele libere ale lumii si in particular către dragii spanioli. Ascultati vocea si avertismentul lui, cuprinse intr'o scrisoare trimisă in tară, in ajunul Crăciunului din anul 1936:

"Ceasul de azi e un ceas greu. De implinirea datoriilor noastre in acest ceas, atârnă faptul ca răndurile viitoare de oameni să se bucure ori apoi să plăngă in ziua Nasterii Domnului.

Să nu lăsăm urmasilor nostri o tară fără Biserici, fără icoane si fără ocrotirea mânii lui Dumnezeu. Să nu lăsăm copiiilor nostri o viată in care vor fi pierdut pe Christos».

După Comandantul Miscării, ia cuvăntul Dl. Radu Ghenea, fost Ministru al României la Madrid, care evocă momentul când a initiat cultul dela Majadahonda, in 13 Ianuarie 1941, impreună cu camarazii spanioli:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor, prieteni si camarazi,

Imi permit să pronunt aceste câteva cuvinte, ca unul care a avat onoarea să localizez pe aceste locuri punctul unde au căzut Mota si Marin, când, in lana Noembrie 1940, am ajans aici. Eram primul Român ce sosea in tara Dvoastră, după sfârsitul războiului de aici.

Am găsit atunci, cam toti stiti, un sat devastat, cu putine case rămase in picioare, cu câmpul care păstra încă profundele răni ale războiului. Cu ajatorul unui plan adus din România si acel al unor locuitori din sat, dintre putinii cari rămăseseră, am patut localiza, aici, transeea in care au căzut ei.

Au trecut 30 de ani. Majadahonda este acum un sat înfloritor. Europa însăsi, care a suferit al doilea război mondial, foarte crud, s'a refăcut deasemeni. S'a construit, situatia economică s'a imbunătătit si in toate părtile se vede prosperitate generală. Insă in acesti 30 de ani s'a pierdut adevăratul spirit. S'a ajuns astăzi, in multe puncte ale lumii, si din nenorocire chiar si in sferele spirituale cele mai inalte, să se considere ca lucruri retrograde, credinta in Christos, nationalismul, respectul drapelului respectiv, patriotismul, respectul pentru cuvântul de onoare. Suntem intr'un moment de incrucisare de drumuri. Când s'a produs războiul din Spania, s'a spus, si pe drept cuvănt, că el ar fi putut sehimba in rău situatia lumei. Din fericire, cu victoria natională din Spania, s'a salvat un moment greu. Astăzi, la 30 de ani de la acea epocă eroică, se repetă acelasi pericol. Cred că intrăm într'o decadă decisivă pentru viitorul lumii noastre. Când asistăm astăzi, la o propagandă foarte abilă, îndreptată atât spre păturile intelectuale cât si spre cele populare, prin care se denigrează aceste sentimente tari, aceste sentimente cari onorează făptura omenească si cari justifică pecetea de creaturi ale lui Dumnezeu, ne apuca o profundă intristare. Deaceea când ne reunim in fata acestui monument, odată pe an, prietenii leali, recunoscători sacrificiilor lor, si Români, cari, cu toate greutătile, rămanem pe pozitie si vom rămânea până la moarte, simtim totusi o multumire pentrucă vedem că rămân totusi grupuri minoritare, oameni cari nu depun armele, cari se aruncă pe povârnisul renuntărilor, cari conservă inca singurele lucruri cari dau sens vietii individului: credinta in Christos, iubirea de Patrie si onoarea.

In anul 1940, când a apărut o mică carte asupra lui Mota si Marin, un mare scriitor spaniol ne-a făcut onoarea de a scrie prologul. Imi aduc aminte că se referea, între altele, la faptele de vitejie ale Dacilor si crearea poporului Daco-Roman si spunea, mai mult sau mai putin, următoarele : «Cel ce contemplă astăzi statuia lui Traian din Forul dela Roma si pe Dacii învinsi din secolul II, cari au insă o postură mândră, orgolioasa, întelege că ei nu au murit. Spiritul lor nu a murit. Si prin această mândrie, prin acest demn orgoliu, îsi pastreaza permanenta ca o făclie care va clarifica si va conduce pasii tuturor celor ce vor să urmeze pe drumul onoarei. Si mai spunea el, referitor la Mota si Marin, ca trebuia să cadă pentruca să păstreze puternică Crucea. Pentru aceasta au acceptat cu bucurie moartea si sacrificiul suprem. O căutau chiar». Cu sângele lor varsat pe pământul Spaniei, se desminte, între altele si acea absurdă idee, care se accentuiază in fiecare zi ca nationalismele sunt retrograde, că sunt obstacole pentru unitatea lumii si că reprezintă cel mai mare pericol pentru crearea unei lumi mai bune. Ce vreti mai mare desmintire a acestei absurde afirmatii decât moartea lor ca voluntari aici, când s'ar fi putut trimite din România 10.000 de luptători, spre exemplu, cari ar fi adaugat fortei spirituale ce reprezentau forta materială a 10.000 de piepturi, luptând. Si când, din cauza circumstantelor politice de atunci, la fel de contrarii cum sunt astazi in multe părti din lume, nu a fost posibil, au venit cei mai buni. Cei mai buni, cei mai iubiti, cei mai respectati si cei mai admirati dintre sefii nostrii. Si dintre ei, Mota si Marin, s'au sacrificat aici.

Si acum, Domnilor, amintindu-ne astăzi de acele cuvinte ale lui Juan Aparicio, din anul. 1940, spunem si noi: "pentrucă n'au temut moartea, nu au murit si nu vor muri niciodată. Vor rămâne permanent între noi". 

Dumnezeu să ne ajute ca să putem conserva spiritul Majadahondei, care depăseste însăsi Majadahonda, si pe Mota si Marin, si care este spiritul de demnitate omenească, de rezistentă contra Antichristului si de conservare de ceeace ne-a lăsat in mostenire Crestinismul si civilizatia greco-romană».

In continuare vorbeste camaradul Traian Popescu, fost atasat comercial, care reaminteste un alt moment din cultul dela Majadahonda, când s'a ridicat si sfintit Crucea depe locul unde au căzut cei doi eroi:

«Excelente, Doamnelor, Domnilor, Camarazi,

Acum 23 de ani, când am ajuns in Spania, am călcat pentru prima oară pământul Majadahondei, cu dorinta a îngenunchia pe locul acesta binecuvântat cu săngele Spaniolilor si al lui Mota si Marin, cari au căzut aici, combătând Comunismul. Se vedeau înca in Majadahonda transeele si postul de mitralieră servit de camarazii nostrii.

Cu un grup de tineri studenti români ce ne întovarăseau, am venit in 13 Ianuarie 1948, era o Duminecă si acum, pentru a ne onora mortii nostrii. Urmând indicatiile unuia dintre studentii care se găseau in Spania de câtiva ani, ne-am strecurat cu grijă pela marginea satului pentruca să nu atragem luarea aminte. La intoarcere spre Las Rozas, urmand acelasi drum ca si la venire, am fost opriti, spre surprinderea noastra de parohul satului, Părintele Sardinas, fie-i tarana usoară, si de primarul de atunci, cari ne-au certat pritenos pentruce nu am fost la Biserică si, împreună cu ei, să ridicăm cerului o rugăciune pentru căzutii nostri.

Traducându-ni-se ceeace spunea preotul, am rugat pe unul din tinerii ce ne călăuzeau să comunice Parintelui Sardinas că vom reveni, pe ziua de 13 Februarie a aceluiasi an, pentru a pune pe locul sacrificiului camarazilor nostri si pentru a binecuvânta apoi, o Cruce pentru apărarea căreia au murit ei. A ridica o cruce locul unde căzuseră ei, devenise o obsesie pentru noi, pentrucă in tara noastră românească, comunistii nu numai ca le-au negat acest simbol crestinesc, dar chiar le-au desgropat rămăsitele, le-au ars si le-au aruncat la gunoaie, cenusa.

Astfel se născu acel simplu monument in jurul caruia, an după an, ne-am adunat cu totii apoi, dând dovadă de o fidelitate continuă pentru a aduce omagiul nostru eroilor si pentru a multumi lui Dumnezeu pentru pacea si bunăstarea pe care le-au dat-o poporul spaniol, drept recompensă pentru imensele sale sacrificii.

Pe data de 13 Ianuarie din acest an, Comandantul nostru, Dl. Horia Sima, si toti camarazii legionari răsfirati pe tot pământul, au gândit că sosise momentul pentru a ridica pe acest loc Monumentul pe care-l vedeti si care are misiunea de a perpetua, dealungul secolelor, memoria lui Mota si Marin si a tuturor Spaniolilor, Românilor si Europenilor in general, cari au căzut prin stepele rusesti, luptând contra barbariei comuniste si urmănd astfel exemplul marilor Cruciati ai Crestinătătii.

Dumnezeu a ales Spania ca să dea prima lectie Comunismului agresiv, aruncandu-l afară din tară. Si a ales-o, deasemenea, pentru a conduce această luptă până la victoria finală. Să dea Domnul să se intâmple asa. Trăiască Spania.»

La microfon trec apoi oaspetii si camarazii veniti din alte tări. Primul care îsi face aparitia, este Dl. Dr. Nicolae Cârja, Presedintele Uniunii Românilor Deportati in Rusia, venit din New York, USA:

«Doamnelor si Domnilor, Distinsi Oaspeti,

In numele Consiliului National Român al fostilor detinuti politici din închisorile comuniste din România si al deportatilor in Uniunea Sovietică, aduc un cald omagiu memoriei eroismului si jertfei lui Ionel Mota si Vasile Marin.

Astăzi, pe locul unde acum 33 de ani acesti doi fii alesi ai natiunii române si-au dat viata nu numai pentru apărarea si salvarea minunatei si grandioasei Spanii, ci si pentru libertatea si independenta intregei Europe, se înaltă acest monument de granit evocator spre a marca lumina sacrificiului lor in istorie.

De atunci fata vremurilor nu s'a schimbat. Ba, dimpotrivă. Primejdia pe care Mota si Marin au intuit-o acum 33 de ani a cuprins intreg globul. Trăim vremuri de adânci svârcoliri sociale, când spiritele sunt asmutite de Internationala Comunistă, care a început ofensiva de subminare a actualei orânduiri a lumii libere si crestine, exploatând cele mai josnice instincte de ură de clasă, de rasă si de credintă.

O treime din populatia pământului, aproximativ un miliard de oameni, se află in lanturile robiei si e exploatată crunt de cel mai diabolic sistem conceput vreodată.

Situatia internatională, in clipa când se inaltă Monumentul Mota-Marin pe pământul glorioasei Spanii, platosă de apărare si bastionul stabilitătii politice a Europei Occidentale, este cum nu se poate mai confuza si îngrijorătoare.

Monumentul Mota-Marin ce se înalta la extrema de apus a Europei este mai mult decât un simbol. Este perpetuarea strigătului de alarmă de acum 33 de ani si pentru viitorime.

Comunismul amenintă lumea!

Acesta este si astăzi strigătul de dincolo de mormânt al lui Ionel Mota si Vasile Marin.

Jertfa lui Mota si Marin depăseste limitele unei ideologii politice care le-a format structura spirituala si capătă dimensiuni universale in eforturile acestui secol de a-si căuta salvarea si echilibrul.

Noi suntem aici ca să afirmăm credinta si speranta noastră in valorile umane eterne si prezenta noastră lângă acest Monument trebuie considerata ca un legământ de continuare a luptei neînfricate in spiritul jertfei lui Mota si Marin, până la sdrobirea definitivă a tiraniei comuniste atee si pană la eliberarea si întregirea scumpei noastre Românii.

Statornici in credinta in Dumnezeu si sub inspiratia permanentă a martirilor nostri căzuti in Spania, mergem înainte pe drumul fraternitătii de aspiratii hispano-române!»

Urmatorul orator este Dl. Chirilă Ciuntu, Presedintele Comitetului Româno-American, sectiunea Canada:

 «In calitate de Presedinte al Comitetului National Român-American, Sectia Canada, sunt autorizat să si salutul din partea Dlui George Roman, Presedintele General al numitului comitet pe intreaga America de Nord, care, din motive neprevăzute, nu poate participa personal la acest măret eveniment al tuturor românilor anticomunisti din exil.

Personal, in calitate de camarad al eroilor si martirilor Mota si Marin, tin să multumesc din suflet tuturor legionarilor si prietenilor lor, cât si altor români Statele Unite ale Americei si din Canada, cari n'au precupetit jertfa lor pentru înăltarea acestui simbol de luptă la răscrucea de drumuri dintre fortele luminei si ale întunericului.

Românii din Statele Unite ale Americii si din Canada, cari in prezent se găsesc pe linia de destin a neamului românesc, ce sufere sub jurul unui sistem inuman, dau prin jertfa lor dovada că neamul românesc nu va pieri niciodată.

Fie ca jertfele aduse să, fie pentru noi toti un simbol de continuare a luptei până la eliberarea si biruinta finală a neamului românesc.»

Următorul orator este Dl. Faust Brădescu, reprezentul Comunitătii Românilor din Brazilia, care vorbeste in portugheză:

«Excelente,

Doamnelor si Domnilor,

Imi permit să vorbesc in limba portugheză, limbă care, cu sigurantă, va fi inteleasă bine de ilustra asistenta, reunită azi in jurul acestei cruci, la baza acestui simbolic monument.

Reprezentănd pe Romănii Liberi si pe legionarii stabiliti in Brazilia, aduc cu această ocazie salutul fraternal din partea acelora cari, aflati in îndepărtata Americă Latină, fără reticente, sunt legati prin spiritul de luptă si de sacrificiu cu Alcazarul spaniol, al cruci ilustru reprezentant se află in mijlocul nostru: Generalul Vialba Rubio.

Plămada de sânge romănesc căzută pe pământul Majadahondei constituie cea mai puternică si semnificativă legătură pentru prietenia dintre cele două popoare, de aceeasi origine si miscati de aceleasi aspiratii spirituale.

In această lume agitată si pedepsită de violente, evocarea permanentă a celor cari au venit de asa departe pentru a lupta alături de fratii lor spanioli, contra celui mai groaznic flagel al Umanitătii, întăreste in noi convingerea că fiind uniti, se va asigura totdeauna victoria Binelui contra Răului.

In legătură cu acest fapt, imi permit să vă comunic un caz semnificativ intâmplat in Brazilia.

In 1964, hoardele comuniste cântau deja victoria lor pe străzile din Rio de Janeiro. Lumea modestă simtea in jurul ei amenintarea revolutiei rosii. In acel moment de panică, sub strigătele multimei inconstiente, a loc una din cele mai impresionante manifestatii de credintă crestina. Femeile braziliene, fiinte fizicamente fără apărare, insă înarmate cu forta rugăciunii, au organizat o imensă defilare pe principalele străzi ale orasului.

Contra acestui val de credinta in Dumnezeu, hoardele progresiste, adunate pe trotuare, au lansat cele mai abjecte si obscene cuvinte, cu un gest de dispret si de umilintă.

Unicul răspuns dat de către această multime, unita, a acestor admirabile femei, a fost acela de a ridica cu un gest patetic, in mâinile lor tremurânde, micile cruci ce le aveau cu ele.

Nimic mai mult !

Crucea lui Christos in fata ofenselor perversilor si a spurcatilor.

Dar a fost deajuns !

Trei zile mai tărziu, guvernul pro-comunist a fost măturat si, cu el, pericolul ce se abătea asupra poporului brazilian si asupra Americii Latine.

Aceeasi Cruce a apărat si a salvat si Spania! 

In numele aceleiasi Cruci pentru care si-au dat viata cei doi legionari români, nu trebuie să uităm două lucruri foarte importante:

In primul rând: NUMAI sacrificiul inaltă fiinta umană.

In al doilea rând: In lupta contra distrugătorilor civilizatiei, NUMAI sub protectia Crucii vom putea obtine victoria.

Sa facă Divinitatea ca acest monument, care reprezintă ambele lucruri, să constituie etern cea mai pură legătură de frătie între poporul român si poporul spaniol.»

La microfon trece apoi Dl. Dr. Dumitru Leonties, care vorbeste in numele legionarilor din spatiul austrogerman si in numele asociatiei culturale «Rumdnische Studiengruppe», cu sediul in Munchen, al cărui presedinte este:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor

Legionarri si amicii Miscării Legionare din Germania si Austria, Români si Germani, se înclină in fata acestui Monument, ridicat prin numeroase cărămizi materiale si, mai presus, cărămizi spirituale, pe pământul sfânt al fratilor spanioli.

Odată in plus, in istoria Miscării Legionare, urmasii Testamentului Căpitanului nostru, Corneliu Zelea Codreanu, confirmăm prin acest act că nu este ratiunea si materia, ci fortele invincibile ale spiritului cari reprezintă armătura esentială a lumii.

Acest maiestuios Monument de granit, edificat pe dimensiunile eroismului si martiriului lui Mota si Marin, va însemna, la răscrucea istoriei umanitătii, nu numai pentru Miscarea Legionară si pentru neamul românesc, ci pentru toată miscarea de renastere in lume, un far luminos, strălucitor in mijlocul apelor tulburi ale întunericului.

Fie ca lumina ce radiază din acest simbol al fortelui binelui să învingă pe acelea ale întunericului, care, de acum un sfert de secol, s'au intins peste popoarele din spatele cortinei de fier.

După aceste cuvinte ale mele, voiu indeplini o mare si plăcută datorie de a citi un mesagiu al Monseniorului Dr. D. Vasile Zăpârtan, Seful Misiunii Catolice Române din Germania Federală:

 

«Am plăcuta obligatie de a propune pe Ionel Mota si Vasile Marin, Congregatiei Riturilor in vederea BEATIFICARII SI CANONIZARII, pentrucă Ionel Mota, cu toate că era fiu de preot ortodox, a fost mai presus de toate un autentic crestin, care n'a tinut in seamă frontierele confesionale si nu a stat la îndoială pentru a lupta pentru Spania catolică si a plecat să lupte, fiindcă acolo "se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos". Pentru el, Christos si Biserica era o unitate, indiferent că era catolică sau ortodoxă. A murit cu aceeasi satisfactie spirituală, cu care ar fi avut-o dacă ar fi căzut pe râul Don in Rusia in lupta contra acelora fără Dumnezeu, înainte ca hoardele atee să fi atacat sanctuarele ortodoxiei românesti.

După binecuvântarea Monumentului, ridicat in memoria lor in Majadahonda, trebuie să preparăm toate sufletele noastre inainte de a prezenta cererea de beatificare la Roma».

Urmează la cuvânt camaradul Pavel Onciu, care vorbeste in numele Românilor aflati sub ocupatia străină:

«Ion Mota si Vasile Marin, voi ati refuzat rationamentele si socotelile omenesti.

Voi n'ati pus conditii si n'ati cerut favoruri când ati sărit in ajutorul lui Dumnezeu si apărarea lui Hristos.

Voi n'ati rămas indiferenti fată de lupta crâncenă ce se înclestase pe pământul Spaniei, intre ostirile coalitiei ateiste si cele ce apărau pe Dumnezeu si Hristos.

Singura favoare pe care ati cerut-o, a fost să luptati ca soldati in prima linie. Voi ati simtit si arătat lumii că, mai presus de toate, este jertfirea totală pentru Dumnezeu.

Jertfa voastră, prin măretia ei, asigură României si Legiunii martirizate, Biruinta si Libertatea de mâine, împotriva coalitiilor cari calcă si părăsesc pe Dumnezeu si invătaturile lui Hristos.

Cu credintă si plini de hotărîre, îsi îndreaptă inima si mintea lor spre Majadahonda, românii si legionarii rămasi in afara granitelor noastre.

Monumentul MOTA-MARIN, pe care îl sfintim azi, l-am ridicat in semn de onoare si glorie vouă, Ion Mota si Vasile Marin, care ne-ati concretizat, prin viata si jertfa voastră, care este calea si ce avem de îndeplinit de acum înainte, pentru Dumnezeu si Neamul Românesc.»

Proximul orator este Dl. Gheorghe Costea, care vorbeste in numele Vechei Gărzi a Miscării Legionare: 

«Inainte au luat cuvântul o serie de camarazi cari au venit din toate colturile lumii, aducand cu sine salutul Românilor cari trăiesc in tari străine. Eu voiu vorbi in numele Vechei Gărzi a Miscării Legionare, a acelor camarazi cari astăzi nu mai sunt, pentrucă au căzut in lupte si persecutii.

Am cunoscut pe Ion Mota din anul 1925, pe când era sef al primelor nuclee ale organizatiei tineretului român, constituită in noul spirit al timpului. Eram încă un adolescent când i-am urmat chemarea si m'am înrolat in Frătiile de Cruce. Pe atunci tara era liberă si noi nu avam pregătirea necesară pentru a întelege chestiunile politice. Dar simteam instinctiv că Mota doria binele poporului român si ne chema pe toti la luptă pentru a o apăra de dusmani.

Abia mai târziu, dupăce deasupra tării noastre s'au precipitat hoardele barbare, ne-am dat seama câtă drep tate avea si cât de departe vedea lucrurile.

Astăzi, când se ridică acest Monument pe pământul Spaniei si in acest loc unde s'au dat lupte înversunate pentru apărarea independentei acestui popor, poate mărturisi oricine că sacrificiul lui Mota si Marin nu fost zadarnic.

Din suferintă si din sacrificiu, se nasc noi forte care vor continua lupta pentru Cristos, Neam si Legiune.»

Urmează la cuvânt ultimul grup de oratori, format din personalităti străine, cu exceptia Dlui Sturdza.

 

Primul ia cuvântul Dl. Saverio Castaldo, avocatul Napoli, ziarist, care vorbeste in limba italiană. Saveri Castaldo evocă paralelismul de desvoltare între cele doua miscări nationaliste, fascismul si legionarismul, jertfele făcute in numele acelorasi idealuri si încheie strigând:

Trăiască Legiunea si Căpitanul !

 

Urmează Dl. Leo Negrelli, ziarist, care aduce salutul fostilor combatanti italieni cari au luptat pe pământul Spaniei.

Urcă apoi la tribună Dl. Blas Pinar, consilier national si seful organizatiei nationaliste «Fuerza Nueva» : 

«Fuerza Nueva» se uneste actului care se celebreaza aici si acuma. Mota si Marin au căzut pentru Români si Spania. Patriile nu se apără numai înăuntrul fron tierelor lor. Ele se apără deasemeni in afara lor. Răz boaiele conventionale si clasice s'au terminat. Acelea care se desfăsoară astăzi in fata ochilor nostri nu sunt altce va decat simple manifestatii, capitole si episoade al războiului civil Universal, al cărui prim capitol a avut loc chiar aici in Spania.

Noi, Spaniolii, suntem deasemeni martori si spectatori înmărmuriti de felul cum se calcă in picioare un popor intreg, cum se calcă in picioare atăti s i atâti oam eni cari, pe deasupra unui spatiu delimitat de niste frontiere, au crezut in Dumnezeu, au crezut in Christos si a u crezut in propriile lor Patrii. Monumentul de piatră este simbol si realizare materială a spiritului Europei autentice, a acestei Europe noui, a acestei ordine social mai juste, pe care, într'o zi, au vrut să-l impună acestui continent al nostru, leagăn al civilizatiei, marile revolutii nat ionale de atunci. Si mai serveste Monumentul acesta pen truca să se rectifice unele erori ce au fost comise, poate, de către miscările nationale. Si mai serveste deasemeni pent ru a indrepta groaznicele consecinte ale războiului. Si mai serveste încă pentruca triumfalistii celui de-al doil ea război mondial să nu poată să ne întunece mintile si sa ne orbească ochii.

Să realizăm spiritul Majadahondei pentrucă, Domnilor, este spirit pur aici, căci nu avem sub această cruce nici măcar oasele acelor eroi si ai acelor martiri, ci numai spirit pur, spirit ce crează locuri de îngeri si de arhangheli, cum vroia Jose Antonio al nostru sau cum voia Căpitanul, când a înfiintat miscarea natională romana, cu numele Sfântului Arhanghel Mihail.

Pentrucă nici Jose Antonio nici Codreanu nu ignorau că nu se luptau atunci contra unor inamici materiali, contra unor inamici ai cărnii. Se luptau contra spiritului răului insusi.

Si cine pierde această viziune clară a luptei pe viată si pe moarte ce se dă intre Comunism si Libertate, intre crest inism si ateism, între tiranie si libertate, intre înger si bestie, se înseală groaznic.

Noi, in această oră grea, in această oră de pitici, in această oră de intuneric, in această oră de dezertori, de fugiti si de bine acomodatti, ridicăm aici, pe această tărână maternală a Castiliei, pe sângele mortilor Spaniei, pe sângele mortilor Români, Italieni, Germani, Portughezi, Irlandezi, steagul acestei Europei noui, lea găn al civilizatiei, si izvor de luptă decisă, orgolioasa contra acestei lumi care se descompune.

Noi venim aici si promitem in fata acestui altar, in fata acestei cruci, in fata sângelui lui Mota si Marin, că Spaniolii, multi sau putini, vom rămânea credinci Spiritului lor.

Mota si Marin ! Prezenti !

«Trăiască Romania liberă, înfloritoare si suverana! 

Trăiască Spania!»

După Blas Pinar, vorbeste Dl. Mihail Sturdza, fost ministru de externe al României:

«Pentruce au luptat si au murit Mota si Marin la Majadahonda? Dacă un răspuns satisfăcător nu s'ar fi putut da in acele timpuri, astăzi, după 33 de ani dela sacrificiul lor, el este evident si celor mai putin clarva zători dintre noi. Puterile diabolice, contra cărora ei si camarazii lor legionari luptau cot la cot cu legendara armata spaniolă, au invadat aproape tot globul, cu te meri serioase pentru viitorul omenirii.

Cu puterea de prevedere care la era caracteristică ca niste inspirati, Mota si Marin, ca si seful lor Codreanu, au avertizat in ce adâncuri de lasitate, opor tunism si trădare se va scufunda Civilizatia Crestina in fata comunismului triumfător, înainte ca Roose velt să fi predat jumătate din Europa la Teheran si Yalta.

Ei nu au fost cu noi pentru a auzi cuvintele Generalisimului Franco, pronuntate 25 de ani după data când ei luptară si căzură: "Trebue să căutăm comu nismului părtile lui debile. Trebue să plecăm dela faptul că tările ocupate, cu fiecare zi ce trece, urăsc mai mult pe năvălitori, cari sunt stăpâni numai ai terenului ma terial ce îl calcă... Partea religioasă, nationalitatea, dorul de libertate si desperarea, totul impinge la ruperea lanturilor... Iată arma in potentă ce Occidentul posedă ; pentru asta trebue să fii fidel idealurilor occidentale, sa n u se abandoneze popoarele oprimate dinapoia cortinei de fier, să nu fie trădate, cu consecinte rusinoase, agresorilor".

Si nu sunt cu noi, pentru a privi cu indignare si revolta că lumea de după războiu nu este impărtită intre Lumea dominatiei comuniste si Lumea libertătii, solid ară cu natiunile robite si preparând momentul eliberarii, ci o lume in care domină o asociatie infamă si ocul tă între Lumea occidentală si Lumea comunistă deop arte, iar, de altă parte, natiunile captive, uitate si aban donate de toti, cu exceptia Spaniei.

Fără indoială, ca si Căpitanul, ca si întreaga lume legionară, ca sutele si miile ce au pierit in masacrele carliste, in inchisorile Anticristului, au prefigurat nu num ai lupta implacabilă si Calvarul, dar si Ceasul Invierii !

In acest spirit inaugurăm astăzi acest Monument maret, care simbolizează gloria acestui sacrificiu si prevestirea vremurilor viitoare ale libertătii si indepentei nationale.»

Seria cuvântărilor o incheie presedintele Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», Generalul Ricardo Villalba Rubio, care evocă lupta legionară din Spania si figura Generalului Cantacuzino. Fiind destinat să însotească pe legionari la Soria si la Toledo pân ă la încorporarea in Tercio, a cunoscut bine pe Mota si M arin si si-a dat seama de inăltimea lor morală si spirituală.

La sfârsitul cuvântării sale, impreună cu întregul Comitet Directiv al Asociatiei, se îndreaptă spre Crucea care străjueste locul unde au căzut cei doi eroi si depune cei cinci trandafiri simbolici ai miscării falangiste.

Odată intorsi la locurile lor, corul legionar întonează «Sfântă Tinerete Legionară», care e ascultat in picioare si cu mâna spre cer de către asistentă. Imediat, in continuare, întreaga asistentă intonează imnul falangist «Cara al Sol», după care Generalul Villalba dă strigătele pentru Spania : Una, Grande, Libre !

Ceremonia s'a incheiat. O imensă satisfactie se citeste in ochii tuturor. Spaniolii felicită pe Români pentru măretul Monument ridicat eroilor. Megafoanele cânta fără intrerupere «Soy valiente y leal legionario», in timp ce lumea incepe să se risipească. Par'că nu se indura să se deslipească. Aparatele de fotografiat întră din nou in functiune. Se iau ultimele fotografii. E prea frumos ! Pe cărarea care duce la masini, lumea sta pâlcuri, pâlcuri. Comentează si se imbrătisează.

E o apoteoză. Toată lumea care a participat la aces efort urias ridică o privire de multumire spre cer, ros tind in gând o rugăciune. Mota si Marin pare că îsi trimit binecuvântarea din văzduhul tainic, multumiti că nu au fost uitati...

 Biblioteca Documentară "Generatia Nouă", Madrid, 1976 (pag. 1-70)

 


 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE