P
l e c a r e a m e a l a B r a s o v
În ziua de 25 August (1940), am trecut pe la locuinta generalului Zăvoianu, unde speram
să-l găsesc pe Horia Sima. Era acolo. Când m-a văzut, mi-a făcut semn să
intru. Mi-a întins mâna râzând
si m'a întrebat cum stau cu sănătatea. "Te văd cam palid" - mi-a zis. "Ia
du-te si tu pe la Brasov să te plimbi si să mai iei putin aer de munte. Mai ia si pe
altii cu tine! O să te astepte cineva la gară!"
Am înteles imediat rostul plimbării mele pe la
Brasov.
Am trecut imediat pe la
caminul nostru studentesc, unde Ianolide Ion mi-a spus că a doua zi va sosi la
Bucuresti Ovid Târlea din Turnu-Măgurele. Pe 27 August, plecam cu Ovid la
Brasov.
In gară ne
asteptau: Boian Ion, Popa Nicolae, Victor Apostolescu. Am înteles ca făceam parte din grupa lui Popa
Nicolae.
Am închiriat o
camera de locuit aproape de centrul orasului. A doua zi i-am cunoscut pe alti
câtiva din grupul nostru: Eugen Ratiu, Gh. Brahonschi, Tibi Novac; eram în total 13
legionari.
Am studiat împreună obiectivul nostru - noi trebuia
ocupăm Centrala Telefoanelor din oras; am observat ca sunt doua intrari; erau trei
soldati - însărcinati cu paza cladirii - vreo zece telefoniste si doi
tehnicieni.
Asteptam semnalul când trebuia să intrăm
în actiune.
Un manifest
către tară
Cu data de l Septembrie 1940, Horia Sima trimite un manifest către tară din care redăm
încheierea:
"Astăzi, când dezastrul tării este îngrozitor de mare, când puterea statului este
fârâmitată, când un intreg popor nevinovat este azvârlit în cea mai neagră
deznădejde, lovit, umilit
si batjocorit, când anarhia cea mai cumplită ne amenintă, când foametea bate la
usă si când toată lumea arată pe vinovat, Garda de Fier e nevoită să părăsească atitudinea ei de largă
întelegere fată de rege si să-i ceară singurul act patriotic ce i-a mai
rămas, singura
si ultima datorie:
SĂ ABDICE!
E strigătul unanim al tării. Vointa totală a întregului popor. Orice altă încercare e
condamnata pieirii.
Agentul masoneriei si a
iudaismului, omul democratiei prăbusite, autorul dezastrului
tării să plece de pe tronul României.
Cu gândul la Căpitanul
nostru, la
cei vii si la cei morti, mergem înainte pe drumul ce ne-a mai rămas.
Hotărârea s-a
luat! Victoria este a noastră!
Nici o putere din lume nu ne poate împiedica să
dăm natiei linistea si dreptatea după care este însetată.
Bucuresti, 1 Septembrie
1940"
Horia
Sima: Era Libertătii
Incepe
furtuna!
-
Ofensiva legionară din Bucuresti -
In Bucuresti, ofensiva s'a limitat la cateva actiuni diversioniste. Erau
planuite trei atacuri, care nu aveau alt rost decat sa intimideze pe rege si sa
schimbe directia de manifestare a opiniei publice.
O echipă din Corpul Muncitoresc
Legionar, condusă Dumitru Groza, a provocat panică la Palatul Regal. Aurel
Calin a azvârlit o grenadă aproape de intrarea principală in palat, făra sa
rănească pe cineva, a mai tras câteva focuri de revolver in directia ferestrelor
si s-a retras. În acelasi timp, in spatele Palatului, alti legionari au pătruns cu o
masină îneărcată cu benzină. Soldalii au tras in ea, masina a luat foc si de la ea s-au aprins
schelele, unde
se făceau ceva reparatii, arzând până sus. S-a încins o vâlvătaie care a speriat pe
toti locuitorii Palatului si pe toti vecinii.
În oras se dusese vestea ca a luat foc Palatul Regal.
O altă echipă de
legionari, sub conducerea lui Ilie Niculescu a ocupat postul de radio de la Băneasa
si l-a scos din functiune pentru câtva timp.
Acelasi lucru s-a intâmplat la Palatul
Telefoanelor, unde Ion Chircută - cu o echipă de legionari - a pătruns în interior, provocând stricăciune la centrala
aparatelor.
Aceste
actiuni, mai mult spectaculare, au influentat totusi mersul evenimentelor, iar efectul lor psihologic a cuprins ca
o flacără populatia Capitalei, scotând-o în stradă.
La o oră după ce s-au auzit împuscăturile la Palat si lumea aflase din manifestul lansat de Horia Sima ca
Miscarea Legionarl cere abdicarea regelui, pe Bulevardul Elisabeta se strânseseră un grup de
manifestanti de vreo 500 de persoane, care se îndreptau spre Palat, adresând strigăte ostile la adresa
regelui.
Pe la miezul
noptii, manifestatia devenise o masă impunatoare de peste patru mii de oameni.
S-au trimis tanchete in întâmpinarea
manifestantilor, dar n-au putut opri înaintarea multimii.
Palatul era cufundat în
întuneric, iar sentinelele exterioare se retrasesera.
Sandu
Vasile, in uniformâ de ofiter, s-a urcat pe grilajul Palatului si a început să
vorbeasca multimii, cerând abdicarea tegelui. Armata se retrasese spre Muzeul
Simu, iar manifestantii au
continuat pâna in Piata Romanâ, de unde s-au înapoiat spre centru pe
Bulevardul Bratianu si spre Universitate. Pâna dimineala, armata n-a intervenit.
*
În dimineata zilei de 4 Septembrie, manifestatiile au început cu si mai mare
intensitate, cu cântece legionare
si cu o seamă de fruntasi legionari in capul coloanei.
A fost o explozie de revolta care n-a mai putut fi controlata de autorităti si care s-a mentinut
pâna la abdicarea lui Carol.
Singurele informatii primite în Capitală proveneau din
gazete, sau de la posturile de radio. Ziarele din
Capitala aduceau stirea ca grupuri de rebeli au atacat câteva institutii din Constanla
si din Brasov, dar au fost scosi si arestati.
Toate emisiunile germane prezentau răzvrătirea legionară ca o actiune
îndreptata contra arbitrajului de la Viena si contra Puterilor Axei, ceea ce îl încuraja pe Carol
sa suprime "rebeliunea", în modul cel mai energic. Berlinul era de partea
regelui.
*
Stirile despre evenimentele de la Constanta si de la Brasov, primite la
Bucuresti, care anuntau ca centrul acestor două orase
era împănat cu patrule militare care legitimează lumea pe stfăzi, ca o
multime de legionari au fost arestati, nu erau reale, după cum se va
vedea în continuare.
Ofensiva legionară de la Constanta
Organizarea loviturii de la Constanta a fost opera lui
Teodorescu, care, in primul rând si-a propus să captureze Comandamentul Diviziei
Militare, pentru a paraliza interventia
fortelor miltare in oras, compuse din trei regimente plus o unitate de mercenari. Dar mai
periculosi decât armata erau jandarmii, care dispuneau de forte puternice si bine
antrenate.
Conducerea actiunii legionare a fost încredintată lui Puiu
Traian, ofiter in rezervă, ajutat de
Vasile Posteucă, ce se afla si el concentrat ca ofiter la Constanta.
Radu
Constantin, tot ofiter de rezervă, avea misiunea sa aducă o companie de
soldati din Regimentul 31 infanterie să sprijine din exterior actiunea lui Puiu
Traian.
De la baza navală din
Constanta, cpt. Isbăsescu, simpatizant legionar, venise cu un camion de 40 de marinari să întăreasca
unitatea condusă de Radu Constantin.
O altă echipă de
legionari, formată din studenti medicinisti, in frunte cu Bob Munteanu
si Mircea Musetescu, asteptau gata sa intervină in actiune.
Tot aici trebuia să sosească Eugen
Teodorescu, Traian Boeru, Socariciu si Tucan.
Desi erau destule forte pentru a ocupa Comandamentul
Militar, operatia n-a
reusit din cauza lipsei de coordonare a grupelor care participau la actiune.
Puiu Traian a rămas
descoperit, împreună cu Posteuca si Radu Constantin; a fost arestat de la primii
pasi de Corpul de garda.
Colonelul Leonida l-a arestat pe Puiu
Traian, ducându-l la Corpul de Gardă, unde erau deja
arestati Isbăsescu, Posteucă, Jorjoaia, Radu Constantin.
În
schimb, toate centrele jandarmeresti din Constanla fuseseră ocupate de către
legionari, condusi de Chircu si Chinezu. La Legiunea de jandarmi, echipa de
legionari, condusă de Macovei, a
săvârsit acte de mare eroism.
La Inspectoratul
jandarmeriei, echipa condusă de Nelu Gheorghiu si Mihai Teodorescu, a ocupat
etajele. Dar sosind armata, a început să tragă focuri. A fost lovit mortal legionarul Constantin
Ardeleanu. Ceilalti s-au predat.
*
La asaltul de la Prefectură a participat o echipă de 15 legiorari, sub comanda lui Virgil
Gheorghiu. Din
grup faceau parte: Nicolae Rosca, Ovidiu Stanescu - ofiter de rezervă - care au ocupat Prefectura
si au făcut prizonieri.
Dar in timpul
noptii, o companie de soldati a reusit să intre inăuntru si întreaga echipă a fost
arestată.
*
La asaltul de la Postă, condus de legionarul Neată din Hârsova, au căzut legionarii Cavachi
si Caporani, omorâti de soldatii dinăuntru; ceilalti au fost arestati si clădirea
evacuată.
*
Centrala Telefonică a fost ocupată de o echipă de legionari, condusă de
ofiterul in rezervă Jorjoaia, dar au pierdut destul de usor.
Pe la miezul
noptii, un căpitan de marină cu o grupă de soldati l-au salutat pe Jorjoaia cu
salutul legionar "Trăiască Legiunea si Capitanul" si i-au spus ca au venit
sa-l schimbe. Jorjoaia, crezand ca acest capitan a fost trimis de Conducerea
legionara, a predat Centrala. A fost arestat si condus la Comandamentul
Diviziei, unde era arestat
si Puiu Traian.
*
Pentru ocuparea chesturii de politie se formase o echipa cu: Gogu Gheorghiu, Cola
Chirani,
Ionel Zeana, Tache Funda si D-tru Georgescu. Legionarii au patruns la parter, dar
cand sa urce la etaj, au fost intampinati cu focuri de arma si siliti sa se
retraga.
*
Nici gara Constanta n-a putut fi ocupata. Seful echipei legionare, Vasile Cucu,
întârziind, oamenii din grupa lui au fost luati de Atanasie Chircu si au participat
la asaltul de la Cazarma jandarmilor.
V. Cucu sosind
tarziu, a fost arestat si batut groaznic la Comenduirea pietii.
*
In luptele de la Constanta au cazut 3 legionari, 7 jandarmi si politisti...
Pe străzile
Brasovului
In seara de 3 Septembrie, in Brasov era o panică enormă si o atmosferă
revolutionară, încât lumea de pe străzi nu mai
stia încotro s-o apuce.
Noi, echipa ce urma sa intre in actiune la
telefoane, ne-am strecurat prin
multimea inspăimântată si, neobservati de Compania militară care se ocupa cu arestarea manifestantilor contra
Ungariei, ne-am apropiat cu pas grăbit de obiectivul nostru pe care urma sa-l
cucerim.
Horia
Sima, care sosise la Brasov in uniformă de ofiter de artilerie, a fost găzduit de un legionar - Nicolae
Trâmbitas - care locuia pe strada "Regele Ferdinand".
In casa acestuia a avut ultimile consfătuiri cu sefii de echipe ce trebuiau să intre in
actiune. In total se concentraseră la Brasov cam 500 de legionari, veniti de la
Cluj, Bucuresti, Ploiesti, Galati, Sibiu.
În aceeasi
zi, Horia Sima se muta in casa doctorului Polonyv, de pe strada Nisipului, 38, - un sas din
Brasov, o figură binecunoscută a comunitătii germane din Brasov. Locuinta aceasta era mai sigură
si mai departe de centrul orasului.
*
Ceva mai înainte de ora nouă seara, când echipele urmau să intre in actiune, in
parcul din fata hotelului Aro, legionarii începuseră să se adune. Din acest grup a pornit o coloană de
manifestanti, condusi de Marin Traian din Brasov, care a pornit-o în sus spre hotelul
Transilvania, cu cântecul legionar
"Stefan Vodă". Imediat au fost opriti de o companie de soldati care i-au înconjurat
si i-au somat să se predea.
Încadrati de
soldati, manifestantii au fost condusi la Comenduirea Pietii. Au început împuscăturile
si toata lumea care era pe străzi fugea înnebunită in sus, spre piata Sfatului
orasului.
Ocuparea Chesturii de Politie din
Brasov
dr. V. Apostolescu
"Pe la sfârsitul lunii August 1940, ma cheamă Horia
Sima, care venise din Germania la începutul verii, se
si înscăunase sef al Miscării Legionare in adunarea gradelor Legionare,
tinută in casa lui Budisteanu. Eram un sustinător al lui. Mă întreabă dacă-s gata
să merg la Brasov, că se pregăteste ceva acolo. Mi-am inchipuit ce. I-am răspuns
afirmativ. Trebuia să mai iau
si pe altii cu mine. În continuare, Sima îmi spune ca la Brasov va trebui să iau contact cu
Necrelescu pentru noi instructiuni.
A doua zi am luat drumul spre Brasov cu trenul - bilet dus-intors - de parcă as fi mers la
nuntă.
L-am întâlnit pe
Necrelescu, pe care il cunosteam de la Cluj; el mi-a comunicat că in ziua de 3
Septembrie, la orele opt seara, am misiunea să atac si să ocup Chestura de Poli;ie din
Brasov, cu o echipă de camarazi, al căror sef eram. Toti trebuia să fim
prezenti acolo in după amiaza zilei de 3 Septembrie. Armamentul necesar avea
să-Il procure camaradul Boian (Cârtită), pe care l-am cunoscut a doua
zi.
În după amiaza acelei
zile, eu si cu echipa mea eram adunati la locul fixat. Din echipa mea făcea parte un grup de legionari din
Bucuresti, cu Petre N., Nicolae Crudu, Mircea Nicolau, precum si un grup de legionari din
Buzău, in frunte cu Ion Rosu, Ion Stănescu, Ion Cornea din Ialomita. Cu totii eram 18
insi.
Ceasul de la Biserica Neagră din Brasov vestea din sfert in sfert de oră ca se apropie momentul de
asalt.
La sapte si
jumătate, am ajuns in grădina de pe bulevard si imediat am distribuit pistoalele
si cartusele pe care le primisem. Am trimis apoi un camarad să vadă ce se petrece la
Chestură.
Când am ajuns
acolo, am tras câteva salve in aer si am strigat cât m-a tinut gura "Generalul Antonescu
si Garda de Fier au preluat conducerea Statului Român! Regele a abdicat! Sunteti sfătuiti sa
nu opuneti rezistenta!"
In centru erau adunati pentru apel gardienii de serviciu si mai multi
jandarmi. De
fata era si comandantul jandarmilor din Brasov, un locotenent-colonel, iar in birou colonelui de jandarmi Voiculescu
si maior Fotino, veniti in inspectie. Când ne-au vazut, s-au ascuns cu totii pe unde au putut
si au opus doar putină rezistentă.
În câteva minute, am pus stapânire pe
Chestura. Totalul prizonierilor era cca 35 de persoane. I-am triat, i-am cazat
si i-am pus sub paza.
Am avut un singur
rănit, un camarad, pe care am reusit sa-l transportam cu ambulanta la
spitalul orasului.
Am dat ordin camarazilor sa se poarte bine cu
prizonierii. Mi s-au înmânat cheile de la magazia de arme
si munitii si ne-am înarmat si baricadat bine, pentru orice eventualitate.
Nu după multa
vreme, a început să sune telefonul. Comandantul militar al orasului ne-a adus la cunostinta ca actiunile noastre din oras si din tara au
esuat. Ne sfătuia, spre binele nostru, să ne predăm.
Legatură telefonica aveam si cu echipa de legionari care ocupaseră localul Telefoanelor din
Brasov, in frunte cu camaradul Nicu Crăcea, N. Popa, Ovidiu Târlea si alti legionari
din Teleorman.
Comandantul militar
ne-a amenintat ca va lua Chestura cu asalt, iar eu i-am răspuns
ca, de vor patrunde in localul Chesturii, vom sari cu totii in aer, pentrucă am minat
intrările
si coridoarele.
*
A trecut cu bine si a doua noapte. Eram cu totii obositi si nedormiti.
A treia
zi, pe la amiaza, încep sa se retraga soldatii si mitralierele din apropierea
Chesturii.
Ne vin camarazii din
afara, între care Remi Opris, bun si
incercat legionar, din Cluj si un "hâtru bun de glume" - in vremuri grele
îndeosebi. Încep să vină alimente din oras.
De la camarazii nou
veniti, aflăm că in Bucuresti si in alte orase ale tarii, ca
si in Brasov, au avut loc mari manifestatii de strada. Conducerea legionarâ dăduse un manifest prin care se cerea obdicarea lui Carol. Generalul Antonescu fusese chemat la
Palat. De la Bucuresti sosise la Brasov dr. Popovici, trimis de Antonescu sa-l
aduca pe Horia Sima pentru tratative politice. A fost greu de gâsit. Gurile rele spuneau
ca-si stabilise cartierul in apropierea granitei, nu departe de Brasov, gata s-o
întinda, in caz că ar fi
esuat lovitura organizata de el.
A patra zi, a venit un general sa ne comunice ca Antonescu a preluat conducerea Statului român
si are nevoie de liniste in tară si ne-a rugat sa predăm Chestura organelor in
drept.
Catre
seară, echipa a parasit Chestura, in coloana de mars. A doua zi, am plecat cu trenul înapoi la
Bucuresti."
Ocuparea Centralei Telefonice din Brasov
Cei care trebuia să ocupăm Palatul Telefoanelor, ne-am adunat la ora 9 seara in parcul din
fata Centralei - treisprezece persoane la număr, asteptând ca legionarii de pe Tâmpa să
dea semnalul prin cântecul "Sfântă tinerete legionară", cum era
consemnul.
Când am auzit
cântecul, ne-am strecurat prin multime, am pătruns prin cele
două intrări ale clădirii, am dezarmat pe cei câtiva soldati - sentinelele - care s-au predat de bună
voie.
Numai unul dintre ei a fost rănit
usor la cap, dar a primit îpgrijirile necesare. Persoanele care se aflau in sala mare, pentru convorbiri
telefonice, au iesit afară speriate. Am sechestrat
tot personalul de servici: tehnicieni, telefoniste si soldati dezarmati. I-am dus pe
toti într-o camera de la etajul doi, paziti de un legionr.
Am baricadat
usa principală de la intrare, cu o casă de bani din fier, care era foarte greu de
miscat, am oprit imediat telefoanele si am pus un legionar înarmat să păzească
usa de
servici a clădirii, care avea o scară ce ducea la primul etaj. Am chemat un
tehnician, care ne-a dat
instructiuni cum să lucrăm cu aparatele. Până să sosească armata, noi deja ne
organizasem. Uisile si ferestrele
erau baricadate, posturile de pază stabilite; toti eram înarmati. Am stins toate
luminile,
incât Centrala era complet in întuneric. Nici un zgomot, nici o miscare.
După vreo jumătate de
oră, a sosit armata. Clădirea a fost înconjurata si s-au instalat posturi de mitralieră de jur
imprejur. Din când in când, se trăgea câte o rafală de mitralieră pentru
intimidare, la care n-am răspuns niciodată. Clădirea era perfect in beznă, iar armata instalase
reflectoare, a căror lumini se plimbau pe la toate ferestrele. Fiecare legionar a primit o anumită
sarcină, iar
noaptea făceam cu schimbul, asa încât nici un obiectiv nu rămânea nepăzit, ziua
si noaptea.
Pe la miezul
noptii, a apărut un colonel, care ne-a somat cu voce tare să ne predăm in cinci minute, altfel va ocupa clădirea cu
forta.
Popa
Nicolae, seful grupului, a cerut un răgaz să se consulte cu ceilalti camarazi. În
discutiile avute între noi, unii, îndemnati de Popa Nicolae, înclinau să se
predea.
Eu le-am spus ca nu poate fi vorba de
predare, am venit să luptăm si să învingern, nu să ne predăm la prima
somatie. "N-avem nici un motiv să ne predăm, pentru ca bătălia este generală
si noi
detinem aici o pozitie cheie, care poate influenta situatia din întreaga tară, iar predarea înseamnă moarte
sigură", le-am precizat eu.
Am fost de părere să nu dam nici un răspuns
colonelului, iar pe viitor să nu mai angajăm discutii cu armata. Majoritatea legionarilor au fost de acord cu
mine.
Pe la trei
noaptea, au venit la mine câtiva camarazi, printre care: Eugen Ratiu, Tibi
Novac, alarmati ca
Popa Nicolae, seful grupului, a stat de vorbă cu colonelul, la o fereastră de la
parter, apoi a început să cheme deoparte pe câte unul dintre legionari să-l convingă să ne
predăm. S-a format un grup de sase legionari, care
l-au chemat la ordine pe Popa N. A răspuns pe un ton arogant ca el nu vrea să
moară si se va preda singur. Nu stiam ce decizie să luăm, când, deodată, se reped asupra lui câtiva
camarazi, cerându-i să predea pistolul. Îl aud pe Eugen Ratiu: "Camarade
Crăcea, te rugăm să preiei comanda grupului?"
L-am dezarmat pe Popa
Nicolae si l-am condus in camera prizonierilor de la etajul doi.
I-am linistit pe ceilalti si le-am spus câteva cuvinte de îmbărbătare. Tot grupul era de partea mea. I-am îndemnat pe toti la calm
si am
cântat "Cu noi este Dumnezeu". Apoi ne-am aranjat in pozitie de drepti
si
toti au repetat după mine jurământul legionar. Niciodată nu m-a impreslonat acest
jurământ, la care am adăugat
"Si-n orice clipă să stau gata de moarte" (din jurământui Mota-Marin ).
Niciodată n-am fost mai hotărât pentru
luptă, niciodată n-a fost mai sigur de victorie.
După două minute de
reculegere, le-am spus: "Fratilor, acest jurământ nu vă obligă să
mergeti înainte, dacă nu sunteti gata pentru jertfa supremă, sau aveti
îndoieli; cine vrea poate să se retragă,
nimeni nu merge fortat!" Cum nimeni n-a iesit din front, am cântat refrenul de la
"Imnul muncitorilor": "La luptă, muncitori, veniti în crâncena
furtună! "
Soldatii de afară ascultau cu semne de aprobare
si încurajare.
Am coborât in sala
masinilor si am dat drumul aparatelor. Veneau cereri din toată tara, legături
profesionale, de serviciu, sau de familie.
Răspunsul meu era
invariabil: "Aici Comandamentul Miscării Legionare. Toate convorbirile telefonice sunt
întrerupte, până se vor lămuri evenimentele din tară. Ne-am ridicat împotriva regelui tiran
si asteptăm abdicarea lui. Vă multumim!"
Am telefonat la Chestura Politiei din
Brasov, am vorbit cu dr. Apostolescu, seful grupului de acolo, care m-a pus la curent cu ce se întâmplă la
ei. Mi-a spus apoi că ei sunt peste 150 de persoane.
I-am spus
si eu despre cele întâmplate la telefoane si mi-a exprimat mâhnirea că noi suntem numai 60 de
luptători. Fiecare exageram, desigur!
*
Am telefonat apoi la Bucuresti, la d-na Ionică, sotia ing. Ionică, fost sef al
judetului Teleorman, cunscutul martir legionar ucis in pădurea Râsnov, la 21
Septembrie 1939. S-a bucurat auzind unde suntem si m-a rugat să telefoanz seara, după ora 8, când vin pe la dânsa familia Alex.
Ghica, pentru ca si ei ar fi bucurosi să afle despre
actiunea de la Brasov.
M-a sunat apoi de
la Chestura Politiei Nicolae Crudu, un bun si vechi camarad, care m-a pus in temă cu
situatia de la ei si m-a rugat sa-l mai sun din când in cand pe Apostolescu. care se cam clatină
si duce tratative cu armata, pentru predarea legionarilor. Dr. Apostolescu s-a tinut
totusi bine pe pozitie pâna la sfârsit.
In cursul zilei de 4 Sept., au venit
iarăsi somatii si amenintări, la care nu le-am răspuns. Procurorul militar ne-a cerut să
evacuam cladirea, deoarece lovitura legionară a esuat si rezistenta noastra este
zadarnică. I-am răspuns ca nu credem in
afirmatiile si promisiunile lor, iar din informatia noastră stim ca situatia din tară este favorabilă
Miscării Legionare.
Am primit
si alte somatii de la Prefectura judetului si de la Comenduirea Pietii, la care n-am mai
răspuns.
Noi am rămas fermi pe pozitia noastră de
luptă.
Seara am vorbit la telefon cu printul Alex.
Ghica. Ne-a imbărbatat si ne-a îndemnat să nu cedăm, pentru că Victoria noastră este
sigură.
In ziua
următoare, am deschis fereastra de la etajul doi si cu voce tare am citit manifestul către
tară, semnat de Horia Sima.
*
Tot in noaptea de 4/5 Septembrie, după miezul noptii, ne-am pomenit in fata clădirii cu cineva escortat de
soldati, care ne striga de jos: "Camarazi, sunt avocatul Cosmovici din
Bucuresti. Vin din partea domnului general Antonescu si vreau să vorbesc cu
d-l Horia Sima, care am afat ca se găseste aici, la Telefoane. Vă rog să-mi dati voie să vin sus să stau de vorbă cu
dânsul!"
L-am cunoscut
imediat, dar nu aveam încredere. Poate armata se foloseste de el pentru a pătrunde in
clădire, iar noi să cădem într-o capcana. I-am răspuns categoric: "Oricine ai
fi, aici nu poti să intri. Noi nu stim cine este generalul Antonescu si nu stim cu ce intentie ai venit
aici. Noi nu primim ordin decât de la Comandamentul legionar din Bucuresti. Cu noi
n-aveti ce dicuta!"
*
Tot in aceeasi noapte, aproape de ziuă, am fost iarăsi somati de colonelul de
jandarmi, care ne-a strigat: "Din ordinul generalului Antonescu, vă somăm pentru ultima oară să vă predati
imediat, de bună voie, altfel vom fi nevoiti să evacuăm clădirea cu forta; atunci va fi mai neplăcut pentru
dvs!"
Ma gândeam ce amestec să aibă gen. Antonescu in aceste
evenimente. Am tras concluzia ca regele a recurs la general ca să restabilească ordinea in
tară si el să rămână mai departe pe tron. N-am dat nici un răspuns. Încă o
înselătorie!...
Rămânem pe baricade
Cu toate vestile primite, de la Bucuresti, noi ne-am hotarît să mergem înainte până la plecarea lui Carol.
Aflasem ca Antonescu fusese numit
prim-ministru, dar aceasta nu prezenta nici o
garantie că lucrurile se vor schirnba, atata vreme cât Carol detine mai departe
puterea.
Regele era hotărât
sa reprime revolutia legionară cu ajutorul lui Antonescu - asa că noi am rămas pe
baricade.
Am aflat ca in ziua de 5 Sept. in toate
orasele tării, lumea a iesit pe străzi, pentru a se alătura Legiunii si a se pune capat sângeroasei domnii a regelui
nebun, care a adus
tării atâtea umilinte si nenorociri. În toată tara, manifestatiile se
tineau lant; peste tot se cerea abdicarea lui Carol.
Am aflat că Horia Sima s-a întors din drum
si se găseste iarăsi la Brasov, urmărind desfăsurarea evenimentelor.
Stirile pe care le primise erau false.
În
Brasov se mai găsea Nicolae Petrascu, cu un grup de sibieni si gălăteni.
In noaptea 5/6
Septembrie, se luau marile deciziunii. Manifestatiile nu mai puteau fi oprite. Toate arterele Capitalei erau întesate de
lume, blocând străzile care duceau la Palat.
Legionarii conduceau coloanele de
manifestanti, care ajunseseră la sute de mii,
întretinând agitatia multimilor cu cântece patriotice si legionare, cerând abdicarea
regelui.
Minunea Arhanghelului Mihail
In dimineata zilei de 6 Septembrie, sunt chemat la telefon de Nicolae Crudu de la
Chestură, care ma intreabă: "Măi Niculăită, tu stii ce sărbătoare este
astăzi? Mă, este Minunea Sfântului Arhanghel Mihail!"
Într-adevăr,
asa era!
În
acelasi timp, radio Bucuresti transmitea stirea abdicării regelui, in favoarea fiului său
Mihai.
"O domnie nefastă pentru tară - spunea Horia
Sima, cum greu poate fi găsită o epocă asemănătoare in istorie."
Am chemat pe toti camarazii de la posturile
lor, le-am transmis vestea cea mare si, plini de bucurie si emotie, am intonat cu totii câteva
strofe din "Imnul Nicadorilor":
"Arhanghelul, ne-a ajutat
Să-l alungăm pe vinovat,
Pe camarazi să-i liberăm
Si Tara s-o salvăm!"
etc.
In
acelasi timp, radio Bucuresti cânta "Sfântă tinerete legionara", pe care
l-am ascultat in pozitie de drepti si cu salutul legionar.
Apoi am adresat o rugăciune de multumire lui Dumnezeu pentru victoria
noastră.
*
Brasovul se
linistise. Armata se retrăsese în cazărmi, legionarii erau stăpâni pe oras, umplând toate
străzile.
"Cei mai fericiti erau in această zi
biruitorii, camarazii
de la Telefoane si de la Chestura din Brasov, care au refuzat să se predea, chiar atunci când situatia părea
pierdută. Glorie lor! Glorie tăriei lor sufletesti, au influentat asupra deciziei ce s-a luat la Palatul Regal.
"Coloanele de manifestanti se opreau în fata clădirilor ocupate de ei si-i salutau cu
entuziasm!"
(Horia Sima)
*
* *
I-am eliberat pe prizonierii nostri: Popa Nicolae, fostul sef al grupului,
soldatii, tehnicienii si telefonistele, care, după ce s-au repezit pentru câteva minute pe la familiile
lor, s-au înapoiat bucuroase, aducându-ne si nouă câte ceva de ale gurii, apoi
si-au
luat posturile in primire, pline de voie bună.
Am dat liber camarazilor din
echipă, - toti erau obositi si nedormiti. S-a culcat fiecare pe unde a putut. Eu m-am întins pe
un covoras, in spatele clădirii Telefoanelor, mort de oboseală. Nu dormisem nici
ziua, nici noaptea, timp de trei zile, cât au durat ostilitătile.
Dar n-a trecut mult
si sunt chemat la telefon de N. Petrascu care ma anuntă să fim gata ca vine să ne
ia, ca să facem un mars prin oras.
Pe străzile
Brasovului
Nicolae Petrascu
"...In
Brasovul unde pentru prima dată a răsunat marsul
"Desteaptă-te, Române!", tot aici ne-a fost dat, ca după doi ani si mai bine de
prigoană, să auzim "Stefan Vodă", cântat de
legionarii biruitori. În primii pasi, parcă sovăiau oamenii in cadentă si
cântec.
"Legionarii
alergau din toate partile si se adaugau la coloană. Lumea cealaltă iesise pe străzi
si sta îngrămadita, aplaudând de pe trotuare. Din balcoanele caselor se aruncau
flori.
"Trecând prin fata Telefoanelor ocupate de
legionari, ai nostri erau la ferestre si, salutându-ne, cântau si ei. Am oprit frontul si
i-am chemat jos. Printre ei, am recunoscut pe Popa Nicolae si
Crăcea Nicolae, din Toleorman.
"I-am
asezat in fruntea coloanei si am pornit marsul pe strada Lungă, spre strada
Bartolomeu. Acolo au căzut, muscând cu dintii din caldarâm, camarazii nostri:
Sultan Donat, C-tin Salceanu.
"In fata restaurantului
Transilvania, am spus câteva cuvinte legionarilor si lumii care se adunase:
"Această zi de biruintă legionară nu
ne-a făcut-o nimeni cadou nouă. Ea e fructul a zeci de ani de închisori, a
sute de morti, pe care Neamul i-a avut mai buni, mai curati si mai viteji.
Temelia biruintei de astăzi e udată cu sângele Căpitanului, al lui Mota si
Marin si a tuturor eroilor nostri martiri, căzuti pentru mai binele patriei
noastre."
"Tu Codrene esti nădejdea,
Ce
ne-a dat-o Cel din cer..."
Nicolae Petrascu