MARTORI LA ISTORIA LEGIUNII

DEZVĂLUIRI  LEGIONARE

de Nicu CRĂCEA

 

P l e c a r e a   m e a   l a   B r a s o v

 

În ziua de 25 August (1940), am trecut pe la locuinta generalului Zăvoianu, unde speram să-l găsesc pe Horia Sima. Era acolo. Când m-a văzut, mi-a făcut semn să intru. Mi-a întins mâna râzând si m'a întrebat cum stau cu sănătatea. "Te văd cam palid" - mi-a zis. "Ia du-te si tu pe la Brasov să te plimbi si să mai iei putin aer de munte. Mai ia si pe altii cu tine! O să te astepte cineva la gară!"

Am înteles imediat rostul plimbării mele pe la Brasov. 

Am trecut imediat pe la caminul nostru studentesc, unde Ianolide Ion mi-a spus că a doua zi va sosi la Bucuresti Ovid Târlea din Turnu-Măgurele. Pe 27 August, plecam cu Ovid la Brasov. 

In gară ne asteptau: Boian Ion, Popa Nicolae, Victor Apostolescu. Am înteles ca făceam parte din grupa lui Popa Nicolae.

Am închiriat o camera de locuit aproape de centrul orasului. A doua zi i-am cunoscut pe alti câtiva din grupul nostru: Eugen Ratiu, Gh. Brahonschi, Tibi Novac; eram în total 13 legionari. 

Am studiat împreună obiectivul nostru - noi trebuia ocupăm Centrala Telefoanelor din oras; am observat ca sunt doua intrari; erau trei soldati - însărcinati cu paza cladirii - vreo zece telefoniste si doi tehnicieni.

Asteptam semnalul când trebuia să intrăm în actiune.

 

Un manifest către tară

 

Cu data de l Septembrie 1940, Horia Sima trimite un manifest către tară din care redăm încheierea:

 

"Astăzi, când dezastrul tării este îngrozitor de mare, când puterea statului este fârâmitată, când un intreg popor nevinovat este azvârlit în cea mai neagră deznădejde, lovit, umilit si batjocorit, când anarhia cea mai cumplită ne amenintă, când foametea bate la usă si când toată lumea arată pe vinovat, Garda de Fier e nevoită să părăsească atitudinea ei de largă întelegere fată de rege si să-i ceară singurul act patriotic ce i-a mai rămas, singura si ultima datorie: 

SĂ ABDICE!

 

E strigătul unanim al tării. Vointa totală a întregului popor. Orice altă încercare e condamnata pieirii.

Agentul masoneriei si a iudaismului, omul democratiei prăbusite, autorul dezastrului tării să plece de pe tronul României. 

Cu gândul la Căpitanul nostru, la cei vii si la cei morti, mergem înainte pe drumul ce ne-a mai rămas.

Hotărârea s-a luat! Victoria este a noastră!

Nici o putere din lume nu ne poate împiedica să dăm natiei linistea si dreptatea după care este însetată. 

Bucuresti, 1 Septembrie 1940"
                      Horia Sima: Era Libertătii

 

Incepe furtuna!

- Ofensiva legionară din Bucuresti -

 

In Bucuresti, ofensiva s'a limitat la cateva actiuni diversioniste. Erau planuite trei atacuri, care nu aveau alt rost decat sa intimideze pe rege si sa schimbe directia de manifestare a opiniei publice.

O echipă din Corpul Muncitoresc Legionar, condusă Dumitru Groza, a provocat panică la Palatul Regal. Aurel Calin a azvârlit o grenadă aproape de intrarea principală in palat, făra sa rănească pe cineva, a mai tras câteva focuri de revolver in directia ferestrelor si s-a retras. În acelasi timp, in spatele Palatului, alti legionari au pătruns cu o masină îneărcată cu benzină. Soldalii au tras in ea, masina a luat foc si de la ea s-au aprins schelele, unde se făceau ceva reparatii, arzând până sus. S-a încins o vâlvătaie care a speriat pe toti locuitorii Palatului si pe toti vecinii.

În oras se dusese vestea ca a luat foc Palatul Regal.

O altă echipă de legionari, sub conducerea lui Ilie Niculescu a ocupat postul de radio de la Băneasa si l-a scos din functiune pentru câtva timp.

Acelasi lucru s-a intâmplat la Palatul Telefoanelor, unde Ion Chircută - cu o echipă de legionari - a pătruns în interior, provocând stricăciune la centrala aparatelor.

Aceste actiuni, mai mult spectaculare, au influentat totusi mersul evenimentelor, iar efectul lor psihologic a cuprins ca o flacără populatia Capitalei, scotând-o în stradă.

La o oră după ce s-au auzit împuscăturile la Palat si lumea aflase din manifestul lansat de Horia Sima ca Miscarea Legionarl cere abdicarea regelui, pe Bulevardul Elisabeta se strânseseră un grup de manifestanti de vreo 500 de persoane, care se îndreptau spre Palat, adresând strigăte ostile la adresa regelui.

Pe la miezul noptii, manifestatia devenise o masă impunatoare de peste patru mii de oameni.

S-au trimis tanchete in întâmpinarea manifestantilor, dar n-au putut opri înaintarea multimii.

Palatul era cufundat în întuneric, iar sentinelele exterioare se retrasesera.

Sandu Vasile, in uniformâ de ofiter, s-a urcat pe grilajul Palatului si a început să vorbeasca multimii, cerând abdicarea tegelui. Armata se retrasese spre Muzeul Simu, iar manifestantii au continuat pâna in Piata Romanâ, de unde s-au înapoiat spre centru pe Bulevardul Bratianu si spre Universitate. Pâna dimineala, armata n-a intervenit.

 

*

 

În dimineata zilei de 4 Septembrie, manifestatiile au început cu si mai mare intensitate, cu cântece legionare si cu o seamă de fruntasi legionari in capul coloanei.

A fost o explozie de revolta care n-a mai putut fi controlata de autorităti si care s-a mentinut pâna la abdicarea lui Carol.

Singurele informatii primite în Capitală proveneau din gazete, sau de la posturile de radio. Ziarele din Capitala aduceau stirea ca grupuri de rebeli au atacat câteva institutii din Constanla si din Brasov, dar au fost scosi si arestati.

Toate emisiunile germane prezentau răzvrătirea legionară ca o actiune îndreptata contra arbitrajului de la Viena si contra Puterilor Axei, ceea ce îl încuraja pe Carol sa suprime "rebeliunea", în modul cel mai energic. Berlinul era de partea regelui.

 

*

 

Stirile despre evenimentele de la Constanta si de la Brasov, primite la Bucuresti, care anuntau ca centrul acestor două orase era împănat cu patrule militare care legitimează lumea pe stfăzi, ca o multime de legionari au fost arestati, nu erau reale, după cum se va
vedea în continuare.

 

Ofensiva legionară de la Constanta

 

Organizarea loviturii de la Constanta a fost opera lui Teodorescu, care, in primul rând si-a propus să captureze Comandamentul Diviziei Militare, pentru a paraliza interventia fortelor miltare in oras, compuse din trei regimente plus o unitate de mercenari. Dar mai periculosi decât armata erau jandarmii, care dispuneau de forte puternice si bine antrenate.

Conducerea actiunii legionare a fost încredintată lui Puiu Traian, ofiter in rezervă, ajutat de Vasile Posteucă, ce se afla si el concentrat ca ofiter la Constanta. 

Radu Constantin, tot ofiter de rezervă, avea misiunea sa aducă o companie de soldati din Regimentul 31 infanterie să sprijine din exterior actiunea lui Puiu Traian.

De la baza navală din Constanta, cpt. Isbăsescu, simpatizant legionar, venise cu un camion de 40 de marinari să întăreasca unitatea condusă de Radu Constantin.

O altă echipă de legionari, formată din studenti medicinisti, in frunte cu Bob Munteanu si Mircea Musetescu, asteptau gata sa intervină in actiune.

Tot aici trebuia să sosească Eugen Teodorescu, Traian Boeru, Socariciu si Tucan.  

Desi erau destule forte pentru a ocupa Comandamentul Militar, operatia n-a reusit din cauza lipsei de coordonare a grupelor care participau la actiune.

Puiu Traian a rămas descoperit, împreună cu Posteuca si Radu Constantin; a fost arestat de la primii pasi de Corpul de garda.

Colonelul Leonida l-a arestat pe Puiu Traian, ducându-l la Corpul de Gardă, unde erau deja arestati Isbăsescu, Posteucă, Jorjoaia, Radu Constantin.

În schimb, toate centrele jandarmeresti din Constanla fuseseră ocupate de către legionari, condusi de Chircu si Chinezu. La Legiunea de jandarmi, echipa de legionari, condusă de Macovei, a săvârsit acte de mare eroism.

La Inspectoratul jandarmeriei, echipa condusă de Nelu Gheorghiu si Mihai Teodorescu, a ocupat etajele. Dar sosind armata, a început să tragă focuri. A fost lovit mortal legionarul Constantin Ardeleanu. Ceilalti s-au predat.

 

*

 

La asaltul de la Prefectură a participat o echipă de 15 legiorari, sub comanda lui Virgil Gheorghiu. Din grup faceau parte: Nicolae Rosca, Ovidiu Stanescu - ofiter de rezervă - care au ocupat Prefectura si au făcut prizonieri.

Dar in timpul noptii, o companie de soldati a reusit să intre inăuntru si întreaga echipă a fost arestată.

 

*

 

La asaltul de la Postă, condus de legionarul Neată din Hârsova, au căzut legionarii Cavachi si Caporani, omorâti de soldatii dinăuntru; ceilalti au fost arestati si clădirea evacuată.

 

*

 

Centrala Telefonică a fost ocupată de o echipă de legionari, condusă de ofiterul in rezervă Jorjoaia, dar au pierdut destul de usor.

Pe la miezul noptii, un căpitan de marină cu o grupă de soldati l-au salutat pe Jorjoaia cu salutul legionar "Trăiască Legiunea si Capitanul" si i-au spus ca au venit sa-l schimbe. Jorjoaia, crezand ca acest capitan a fost trimis de Conducerea legionara, a predat Centrala. A fost arestat si condus la  Comandamentul Diviziei, unde era arestat si Puiu Traian.

 

*

 

Pentru ocuparea chesturii de politie se formase o echipa cu: Gogu Gheorghiu, Cola Chirani, Ionel Zeana, Tache Funda si D-tru Georgescu. Legionarii au patruns la parter, dar cand sa urce la etaj, au fost intampinati cu focuri de arma si siliti sa se retraga.

 

*

 

Nici gara Constanta n-a putut fi ocupata. Seful echipei legionare, Vasile Cucu, întârziind, oamenii din grupa lui au fost luati de Atanasie Chircu si au participat la asaltul de la Cazarma jandarmilor.

V. Cucu sosind tarziu, a fost arestat si batut groaznic la Comenduirea pietii.

 

*

 

In luptele de la Constanta au cazut 3 legionari, 7 jandarmi si politisti...

 

Pe străzile Brasovului

 

In seara de 3 Septembrie, in Brasov era o panică enormă si o atmosferă revolutionară, încât lumea de pe străzi nu mai stia încotro s-o apuce.

Noi, echipa ce urma sa intre in actiune la telefoane, ne-am strecurat prin multimea inspăimântată si, neobservati de Compania militară care se ocupa cu arestarea manifestantilor contra Ungariei, ne-am apropiat cu pas grăbit de obiectivul nostru pe care urma sa-l cucerim.

Horia Sima, care sosise la Brasov in uniformă de ofiter de artilerie, a fost găzduit de un legionar - Nicolae Trâmbitas - care locuia pe strada "Regele Ferdinand".

In casa acestuia a avut ultimile consfătuiri cu sefii de echipe ce trebuiau să intre in actiune. In total se concentraseră la Brasov cam 500 de legionari, veniti de la Cluj, Bucuresti, Ploiesti, Galati, Sibiu.

În aceeasi zi, Horia Sima se muta in casa doctorului Polonyv, de pe strada Nisipului, 38, - un sas din Brasov, o figură binecunoscută a comunitătii germane din Brasov. Locuinta aceasta era mai sigură si mai departe de centrul orasului.

 

*

 

Ceva mai înainte de ora nouă seara, când echipele urmau să intre in actiune, in parcul din fata hotelului Aro, legionarii începuseră să se adune. Din acest grup a pornit o coloană de manifestanti, condusi de Marin Traian din Brasov, care a pornit-o în sus spre hotelul Transilvania, cu cântecul legionar "Stefan Vodă". Imediat au fost opriti de o companie de soldati care i-au înconjurat si i-au somat să se predea.

Încadrati de soldati, manifestantii au fost condusi la Comenduirea Pietii. Au început împuscăturile si toata lumea care era pe străzi fugea înnebunită in sus, spre piata Sfatului orasului.

 

Ocuparea Chesturii de Politie din Brasov


dr. V. Apostolescu

"Pe la sfârsitul lunii August 1940, ma cheamă Horia Sima, care venise din Germania la începutul verii, se si înscăunase sef al Miscării Legionare in adunarea gradelor Legionare, tinută in casa lui Budisteanu. Eram un sustinător al lui. Mă întreabă dacă-s gata să merg la Brasov, că se pregăteste ceva acolo. Mi-am inchipuit ce. I-am răspuns afirmativ. Trebuia să mai iau si pe altii cu mine. În continuare, Sima îmi spune ca la Brasov va trebui să iau contact cu Necrelescu pentru noi instructiuni.

A doua zi am luat drumul spre Brasov cu trenul - bilet dus-intors - de parcă as fi mers la nuntă.

L-am întâlnit pe Necrelescu, pe care il cunosteam de la Cluj; el mi-a comunicat că in ziua de 3 Septembrie, la orele opt seara, am misiunea să atac si să ocup Chestura de Poli;ie din Brasov, cu o echipă de camarazi, al căror sef eram. Toti trebuia să fim prezenti acolo in după amiaza zilei de 3 Septembrie. Armamentul necesar avea să-Il procure camaradul Boian (Cârtită), pe care l-am cunoscut  a doua zi.

În după amiaza acelei zile, eu si cu echipa mea eram adunati la locul fixat. Din echipa mea făcea parte un grup de legionari din Bucuresti, cu Petre N., Nicolae Crudu, Mircea Nicolau, precum si un grup de legionari din Buzău, in frunte cu Ion Rosu, Ion Stănescu, Ion Cornea din Ialomita. Cu totii eram 18 insi.

Ceasul de la Biserica Neagră din Brasov vestea din sfert in sfert de oră ca se apropie momentul de asalt.

La sapte si jumătate, am ajuns in grădina de pe bulevard si imediat am distribuit pistoalele si cartusele pe care le primisem. Am trimis apoi un camarad să vadă ce se petrece la Chestură.

Când am ajuns acolo, am tras câteva salve in aer si am strigat cât m-a tinut gura "Generalul Antonescu si Garda de Fier au preluat conducerea Statului Român! Regele a abdicat! Sunteti sfătuiti sa nu  opuneti rezistenta!"

In centru erau adunati pentru apel gardienii de serviciu si mai multi jandarmi. De fata era si comandantul jandarmilor din Brasov, un locotenent-colonel, iar in birou colonelui de jandarmi Voiculescu si maior Fotino, veniti in inspectie. Când ne-au vazut, s-au ascuns cu totii pe unde au putut si au opus doar putină rezistentă.

În câteva minute, am pus stapânire pe Chestura. Totalul prizonierilor era cca 35 de persoane. I-am triat, i-am cazat si i-am pus sub paza.

Am avut un singur rănit, un camarad, pe care am reusit sa-l transportam cu ambulanta la spitalul orasului.

Am dat ordin camarazilor sa se poarte bine cu prizonierii. Mi s-au înmânat cheile de la magazia de arme si munitii si ne-am înarmat si baricadat bine, pentru orice eventualitate.

Nu după multa vreme, a început să sune telefonul. Comandantul militar al orasului ne-a adus la cunostinta ca actiunile noastre din oras si din tara au esuat. Ne sfătuia, spre binele nostru, să ne predăm.

Legatură telefonica aveam si cu echipa de legionari care ocupaseră localul Telefoanelor din Brasov, in frunte cu camaradul Nicu Crăcea, N. Popa, Ovidiu Târlea si alti legionari din Teleorman.

Comandantul militar ne-a amenintat ca va lua Chestura cu asalt, iar eu i-am răspuns ca, de vor patrunde in localul Chesturii, vom sari cu totii in aer, pentrucă am minat intrările si coridoarele.

 

*

 

A trecut cu bine si a doua noapte. Eram cu totii obositi si nedormiti.

A treia zi, pe la amiaza, încep sa se retraga soldatii si mitralierele din apropierea Chesturii.

Ne vin camarazii din afara, între care Remi Opris, bun si incercat legionar, din Cluj si un "hâtru bun de glume" - in vremuri grele îndeosebi. Încep să vină alimente din oras.

De la camarazii nou veniti, aflăm că in Bucuresti si in alte orase ale tarii, ca si in Brasov, au avut loc mari manifestatii de strada. Conducerea legionarâ dăduse un manifest prin care se cerea obdicarea lui Carol. Generalul Antonescu fusese chemat la Palat. De la Bucuresti sosise la Brasov dr. Popovici, trimis de Antonescu sa-l aduca pe Horia Sima pentru tratative politice. A fost greu de gâsit. Gurile rele spuneau ca-si stabilise cartierul in apropierea granitei, nu departe de Brasov, gata s-o întinda, in caz că ar fi esuat lovitura organizata de el. 

A patra zi, a venit un general sa ne comunice ca Antonescu a preluat conducerea Statului român si are nevoie de liniste in tară si ne-a rugat sa predăm Chestura organelor in drept.

Catre seară, echipa a parasit Chestura, in coloana de mars. A doua zi, am plecat cu trenul înapoi la Bucuresti."

 

Ocuparea Centralei Telefonice din Brasov

 

Cei care trebuia să ocupăm Palatul Telefoanelor, ne-am adunat la ora 9 seara in parcul din fata Centralei - treisprezece persoane la număr, asteptând ca legionarii de pe Tâmpa să dea semnalul prin cântecul "Sfântă tinerete legionară", cum era consemnul.

Când am auzit cântecul, ne-am strecurat prin multime, am pătruns prin cele două intrări ale clădirii, am dezarmat pe cei câtiva soldati - sentinelele - care s-au predat de bună voie.

Numai unul dintre ei a fost rănit usor la cap, dar a primit îpgrijirile necesare. Persoanele care se aflau in sala mare, pentru convorbiri telefonice, au iesit afară speriate. Am sechestrat tot personalul de servici: tehnicieni, telefoniste si soldati dezarmati. I-am dus pe toti într-o camera de la etajul doi, paziti de un legionr.

Am baricadat usa principală de la intrare, cu o casă de bani din fier, care era foarte greu de miscat, am oprit imediat telefoanele si am pus un legionar înarmat să păzească usa de servici a clădirii, care avea o scară ce ducea la primul etaj. Am chemat un tehnician, care ne-a dat instructiuni cum să lucrăm cu aparatele. Până să sosească armata, noi deja ne organizasem. Uisile si ferestrele erau baricadate, posturile de pază stabilite; toti eram înarmati. Am stins toate luminile, incât Centrala era complet in întuneric. Nici un zgomot, nici o miscare.

După vreo jumătate de oră, a sosit armata. Clădirea a fost înconjurata si s-au instalat posturi de mitralieră de jur imprejur. Din când in când, se trăgea câte o rafală de mitralieră pentru intimidare, la care n-am răspuns niciodată. Clădirea era perfect in beznă, iar armata instalase reflectoare, a căror lumini se plimbau pe la toate ferestrele. Fiecare legionar a primit o anumită sarcină, iar noaptea făceam cu schimbul, asa încât nici un obiectiv nu rămânea nepăzit, ziua si noaptea.

Pe la miezul noptii, a apărut un colonel, care ne-a somat cu voce tare să ne predăm in cinci minute, altfel va ocupa clădirea cu forta.

Popa Nicolae, seful grupului, a cerut un răgaz să se consulte cu ceilalti camarazi. În discutiile avute între noi, unii, îndemnati de Popa Nicolae, înclinau să se predea.

Eu le-am spus ca nu poate fi vorba de predare, am venit să luptăm si să învingern, nu să ne predăm la prima somatie. "N-avem nici un motiv să ne predăm, pentru ca bătălia este generală si noi detinem aici o pozitie cheie, care poate influenta situatia din întreaga tară, iar predarea înseamnă moarte sigură", le-am precizat eu.

Am fost de părere să nu dam nici un răspuns colonelului, iar pe viitor să nu mai angajăm discutii cu armata. Majoritatea legionarilor au fost de acord cu mine.

Pe la trei noaptea, au venit la mine câtiva camarazi, printre care: Eugen Ratiu, Tibi Novac, alarmati ca Popa Nicolae, seful grupului, a stat de vorbă cu colonelul, la o fereastră de la parter, apoi a început să cheme deoparte pe câte unul dintre legionari să-l convingă să ne predăm. S-a format un grup de sase legionari, care l-au chemat la ordine pe Popa N. A răspuns pe un ton arogant ca el nu vrea să moară si se va preda singur. Nu stiam ce decizie să luăm, când, deodată, se reped asupra lui câtiva camarazi, cerându-i să predea pistolul. Îl aud pe Eugen Ratiu: "Camarade Crăcea, te rugăm să preiei comanda grupului?"

L-am dezarmat pe Popa Nicolae si l-am condus in camera prizonierilor de la etajul doi.
I-am linistit pe ceilalti si le-am spus câteva cuvinte de îmbărbătare. Tot grupul era de partea mea. I-am îndemnat pe toti la calm si am cântat "Cu noi este Dumnezeu". Apoi ne-am aranjat in pozitie de drepti si toti au repetat după mine jurământul legionar. Niciodată nu m-a impreslonat acest jurământ, la care am adăugat "Si-n orice clipă să stau gata de moarte" (din jurământui Mota-Marin ).

Niciodată n-am fost mai hotărât pentru luptă, niciodată n-a fost mai sigur de victorie.

După două minute de reculegere, le-am spus: "Fratilor, acest jurământ nu vă obligă să mergeti înainte, dacă nu sunteti gata pentru jertfa supremă, sau aveti îndoieli; cine vrea poate să se retragă, nimeni nu merge fortat!" Cum nimeni n-a iesit din front, am cântat refrenul de la "Imnul muncitorilor": "La luptă, muncitori, veniti în crâncena furtună! "

Soldatii de afară ascultau cu semne de aprobare si încurajare.

Am coborât in sala masinilor si am dat drumul aparatelor. Veneau cereri din toată tara, legături profesionale, de serviciu, sau de familie.

Răspunsul meu era invariabil: "Aici Comandamentul Miscării Legionare. Toate convorbirile telefonice sunt întrerupte, până se vor lămuri evenimentele din tară. Ne-am ridicat împotriva regelui tiran si asteptăm abdicarea lui. Vă multumim!"

Am telefonat la Chestura Politiei din Brasov, am vorbit cu dr. Apostolescu, seful grupului de acolo, care m-a pus la curent cu ce se întâmplă la ei. Mi-a spus apoi că ei sunt peste 150 de persoane.

I-am spus si eu despre cele întâmplate la telefoane si mi-a exprimat mâhnirea că noi suntem numai 60 de luptători. Fiecare exageram, desigur!

 

*

 

Am telefonat apoi la Bucuresti, la d-na Ionică, sotia ing. Ionică, fost sef al judetului Teleorman, cunscutul martir legionar ucis in pădurea Râsnov, la 21 Septembrie 1939. S-a bucurat auzind unde suntem si m-a rugat să telefoanz seara, după ora 8, când vin pe la dânsa familia Alex. Ghica, pentru ca si ei ar fi bucurosi să afle despre actiunea de la Brasov.

M-a sunat apoi de la Chestura Politiei Nicolae Crudu, un bun si vechi camarad, care m-a pus in temă cu situatia de la ei si m-a rugat sa-l mai sun din când in cand pe Apostolescu. care se cam clatină si duce tratative cu armata, pentru predarea legionarilor. Dr. Apostolescu s-a tinut totusi bine pe pozitie pâna la sfârsit.

In cursul zilei de 4 Sept., au venit iarăsi somatii si amenintări, la care nu le-am răspuns. Procurorul militar ne-a cerut să evacuam cladirea, deoarece lovitura legionară a esuat si rezistenta noastra este zadarnică. I-am răspuns ca nu credem in afirmatiile si promisiunile lor, iar din informatia noastră stim ca situatia din tară este favorabilă Miscării Legionare.

Am primit si alte somatii de la Prefectura judetului si de la Comenduirea Pietii, la care n-am mai răspuns.

Noi am rămas fermi pe pozitia noastră de luptă.

Seara am vorbit la telefon cu printul Alex. Ghica. Ne-a imbărbatat si ne-a îndemnat să nu cedăm, pentru că Victoria noastră este sigură.

In ziua următoare, am deschis fereastra de la etajul doi si cu voce tare am citit manifestul către tară, semnat de Horia Sima.

 

*

 

Tot in noaptea de 4/5 Septembrie, după miezul noptii, ne-am pomenit in fata clădirii cu cineva escortat de soldati, care ne striga de jos: "Camarazi, sunt avocatul Cosmovici din Bucuresti. Vin din partea domnului general Antonescu si vreau să vorbesc cu d-l Horia Sima, care am afat ca se găseste aici, la Telefoane. Vă rog să-mi dati voie să vin sus să stau de vorbă cu dânsul!"

L-am cunoscut imediat, dar nu aveam încredere. Poate armata se foloseste de el pentru a pătrunde in clădire, iar noi să cădem într-o capcana. I-am răspuns categoric: "Oricine ai fi, aici nu poti să intri. Noi nu stim cine este generalul Antonescu si nu stim cu ce intentie ai venit aici. Noi nu primim ordin decât de la Comandamentul legionar din Bucuresti. Cu noi n-aveti ce dicuta!"

 

*

 

Tot in aceeasi noapte, aproape de ziuă, am fost iarăsi somati de colonelul de jandarmi, care ne-a strigat: "Din ordinul generalului Antonescu, vă somăm pentru ultima oară să vă predati imediat, de bună voie, altfel vom fi nevoiti să evacuăm clădirea cu forta; atunci va fi mai neplăcut pentru dvs!"

Ma gândeam ce amestec să aibă gen. Antonescu in aceste evenimente. Am tras concluzia ca regele a recurs la general ca să restabilească ordinea in tară si el să rămână mai departe pe tron. N-am dat nici un răspuns. Încă o înselătorie!...

 

Rămânem pe baricade

 

Cu toate vestile primite, de la Bucuresti, noi ne-am hotarît să mergem înainte până la plecarea lui Carol.

Aflasem ca Antonescu fusese numit prim-ministru, dar aceasta nu prezenta nici o garantie că lucrurile se vor schirnba, atata vreme cât Carol detine mai departe puterea.

Regele era hotărât sa reprime revolutia legionară cu ajutorul lui Antonescu - asa că noi am rămas pe baricade.

Am aflat ca in ziua de 5 Sept. in toate orasele tării, lumea a iesit pe străzi, pentru a se alătura Legiunii si a se pune capat sângeroasei domnii a regelui nebun, care a adus tării atâtea umilinte si nenorociri. În toată tara, manifestatiile se tineau lant; peste tot se cerea abdicarea lui Carol.

Am aflat că Horia Sima s-a întors din drum si se găseste iarăsi la Brasov, urmărind desfăsurarea evenimentelor. Stirile pe care le primise erau false.

În Brasov se mai găsea Nicolae Petrascu, cu un grup de sibieni si gălăteni.

In noaptea 5/6 Septembrie, se luau marile deciziunii. Manifestatiile nu mai puteau fi oprite. Toate arterele Capitalei erau întesate de lume, blocând străzile care duceau la Palat.

Legionarii conduceau coloanele de manifestanti, care ajunseseră la sute de mii, întretinând agitatia multimilor cu cântece patriotice si legionare, cerând abdicarea regelui.

 

Minunea Arhanghelului Mihail

 

In dimineata zilei de 6 Septembrie, sunt chemat la telefon de Nicolae Crudu de la Chestură, care ma intreabă: "Măi Niculăită, tu stii ce sărbătoare este astăzi? Mă, este Minunea Sfântului Arhanghel Mihail!"

Într-adevăr, asa era!

În acelasi timp, radio Bucuresti transmitea stirea abdicării regelui, in favoarea fiului său Mihai.

"O domnie nefastă pentru tară - spunea Horia Sima, cum greu poate fi găsită o epocă asemănătoare in istorie."

Am chemat pe toti camarazii de la posturile lor, le-am transmis vestea cea mare si, plini de bucurie si emotie, am intonat cu totii câteva strofe din "Imnul Nicadorilor":

"Arhanghelul, ne-a ajutat 

Să-l alungăm pe vinovat, 

Pe camarazi să-i liberăm 

Si Tara s-o salvăm!"
etc.

In acelasi timp, radio Bucuresti cânta "Sfântă tinerete legionara", pe care l-am ascultat in pozitie de drepti si cu salutul legionar.

Apoi am adresat o rugăciune de multumire lui Dumnezeu pentru victoria noastră.

 

*

 

Brasovul se linistise. Armata se retrăsese în cazărmi, legionarii erau stăpâni pe oras, umplând toate străzile.

"Cei mai fericiti erau in această zi biruitorii, camarazii de la Telefoane si de la Chestura din Brasov, care au refuzat să se predea, chiar atunci când situatia părea pierdută. Glorie lor! Glorie tăriei lor sufletesti, au influentat asupra deciziei ce s-a luat la Palatul Regal.

"Coloanele de manifestanti se opreau în fata clădirilor ocupate de ei si-i salutau cu entuziasm!" (Horia Sima)

 

* * *

 

I-am eliberat pe prizonierii nostri: Popa Nicolae, fostul sef al grupului, soldatii, tehnicienii si telefonistele, care, după ce s-au repezit pentru câteva minute pe la familiile lor, s-au înapoiat bucuroase, aducându-ne si nouă câte ceva de ale gurii, apoi si-au
luat posturile in primire, pline de voie bună.

Am dat liber camarazilor din echipă, - toti erau obositi si nedormiti. S-a culcat fiecare pe unde a putut. Eu m-am întins pe un covoras, in spatele clădirii Telefoanelor, mort de oboseală. Nu dormisem nici ziua, nici noaptea, timp de trei zile, cât au durat ostilitătile.

Dar n-a trecut mult si sunt chemat la telefon de N. Petrascu care ma anuntă să fim gata ca vine să ne ia, ca să facem un mars prin oras.

 

Pe străzile Brasovului

 

Nicolae Petrascu

"...In Brasovul unde pentru prima dată a răsunat marsul "Desteaptă-te, Române!", tot aici ne-a fost dat, ca după doi ani si mai bine de prigoană, să auzim "Stefan Vodă", cântat de legionarii biruitori. În primii pasi, parcă sovăiau oamenii in cadentă si cântec. 

"Legionarii alergau din toate partile si se adaugau la coloană. Lumea cealaltă iesise pe străzi si sta îngrămadita, aplaudând de pe trotuare. Din balcoanele caselor se aruncau flori.

"Trecând prin fata Telefoanelor ocupate de legionari, ai nostri erau la ferestre si, salutându-ne, cântau si ei. Am oprit frontul si i-am chemat jos. Printre ei, am recunoscut pe Popa Nicolae si Crăcea Nicolae, din Toleorman.

"I-am asezat in fruntea coloanei si am pornit marsul pe strada Lungă, spre strada Bartolomeu. Acolo au căzut, muscând cu dintii din caldarâm, camarazii nostri: Sultan Donat, C-tin Salceanu.

"In fata restaurantului Transilvania, am spus câteva cuvinte legionarilor si lumii care se adunase:

"Această zi de biruintă legionară nu ne-a făcut-o nimeni cadou nouă. Ea e fructul a zeci de ani de închisori, a sute de morti, pe care Neamul i-a avut mai buni, mai curati si mai viteji. Temelia biruintei de astăzi e udată cu sângele Căpitanului, al lui Mota si Marin si a tuturor eroilor nostri martiri, căzuti pentru mai binele patriei noastre."

"Tu Codrene esti nădejdea, 

Ce ne-a dat-o Cel din cer..."

                     Nicolae Petrascu

Nicu CRĂCEA

Fragmente selectate din vol. 3, "Dezvăluiri Legionare", Ed. Buna Vestire, 1997

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE