D E S T Ã R A R E

 

Ah, desţãrare: pâine amarã, 

pernã de ghimpi şi de piatrã, 

viscol ce somnul ni-l latrã, 

gând ostenit ce se'nsarã,
în singurãtatea pustie; 

apã moartã, apã sãlcie, 

ce setea nicicând nu ni-o omoarã!...

Câţi oare, Doamne, dintre noi, 

de-aici dela soare-apune,
s'or mai întoarce cândva înapoi, 

duşi val-vârtej de nãbãdãi nebune, 

ca tigrii pe duşmani sã sarã,
în a Carpaţilor şi-a Dunãrii ţarã?!...

 

             V R U T - A M

 

Vrut-am c'o vorbã sã umplu un veac,

împotriviri şi rãzmeriţe sã 'mpac

şi racile surde şi fãrã de leac, -

şi-apoi, ca un pustnic, posac şi sãrac,

                   sã tac,

                   sã tac...

 

C'un chiot teluric, ca din nimic

un neam nãsdravan sã ridic,

                   sã ridic, -

şi drum prin potop sã-i despic...

 

Şi sub dacica glie, apoi,

sub zãpezi şi sub ploi,

sub zorii, sub sorii lui noi,

sub pasu-i mãnos şi enorm,

                   sã dorm,

                   sã dorm...

 

Aron COTRUS