Bucuresti.
PREMIILE PATRIMONIULUI ROMANESC 2006 (Asociatia Romana pentru Patrimoniu,
director executiv Artur Silvestri), eveniment cultural ce a avut loc pe data de
17 Martie 2006 in Bucuresti. Selectăm câteva nume, dintr-o listă
impresionantă: Dan Romalo, marele premiu pentru cartea Cronica geta, apocrifa, pe placi de plumb?
Premii de excelenta: arhimandrit Iustin Pârvu, arhimandrit Arsenie Papacioc,
preot Boian Aleksandrovic si IPS Daniil al Vârsetului pentru contributia eroica
la conservarea traditiei romanilor din Valea Timocului, Tudor Gheorghe, George
Roca si Ioan Miclau din Australia, Andrei Vartic (Chisinau),Vasile Tarateanu (Cernauti),
Bucur Chiriac, Dacia Revival si Revista Dacia Magazin, Gheorghe Iscru pentru
volumul Traco-daco-getii, natiunea matca în spatiul carpato-danubianao-pontic,
Centrul de documentare al românilor-americani "Valerian D. Trifa",
revista Literatura si Arta (Chisinau), revista Rost, revista Altermedia, revista
Dacia literara, revistele Lumina din Pancevo si Szeged s.a. Tot cu aceasta
ocazie s-a lansat cartea Marturisirea de credinta literara (Un "document de
constiinta colectiva" conceput si alcatuit de Artur Silvestri), Editura
Carpathia Press, 2006. Retinem din sumar doar câteva nume: Calinic Argatu, Zoe
Dumitrescu Busulenga, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar, Gh. Gavrilă Copil.
Din acest volum repreoducem mărturisirea de credintă ce urmează:
Am
apărut în lume cu anumite oprelişti de la ce nu e bine, excluzând
relaţiile dure, dar şi direcţionat pentru asceză, cu
finalizare de pustnic. Aceasta comoara din vremi de demult, din religia
zalmoxiana, s-a întâlnit cu rugile mamei, dintru limpezimile ei sufleteşti,
în simplitatea şi bogăţia ei ţărănească,
şi ale vreunui episcop. Drept pentru care, dupa ce din 1964 sunt licenţiat
la Facultăţii de litere din Iasi, în 1977 am devenit licenţiat
al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (În ce condiţii!).
Recunosc şi trăiesc prezenţa spirituală a neamului, de
dintotdeauna, care îşi face loc spre suprafaţă, ca izvoarele. Apă
bună, cristalină. Apa aceasta sfântă, spirituală, m-a
harazit cu trăirile sacerdoţilor zalmoxieni. Iar religia zalmoxiană
a modelat caractere ferme, întru dăinuirea neamului. In sensul celor de până
acum, mi s-a oferit şi am adus
în lumea de azi a omului carpatin, câteva ciuturi din comoara locuindă în
adâncimile sufleteşti ale dacoromânilor, în chiar noi, templele vii ale
acestui neam. Aşa, studiul Testamentul
Zalmoxian Dacoromân,
romanul-eseu Decebal sau Dacia Eterna,
Editura Majadahonda, Bucureşti, 1996, (ambele la www.agero, la Istoria României)
si piesa de teatru Deceneu, Editura
Nestor, 1995, cu acţiunea în
timpul arhiepiscopiei dacilor, înfiinţată de împăratul dac
Iustinian, arhiepiscopie autonomă, egală Atenei şi Romei, piesă
de teatru cu replici din documentele acelor vremi, cu lumini din secole ce încă
îşi aşteaptă recuperarea.
Noi
toţi suntem insemniaţi cu lumini din origini ancestrale, lumini
spirituale vii, pulsatorii. La care se adaugă nimbi noi din generaţie
în generaţie. Şi dimpreuna ne leagă din vremi care în spirit nu
sunt pierdute. Adesea au vlăstărit timpi de cultură de referinţă,
în şirul ultimilor zece mii de ani-Vădastra, Cucuteni, Hamangia,
Cultura tradiţionala folclorica, Bisericile maramureşene, specific românesti,
Mihail Eminescu şi alţii şi alţii. E tradiţia noastră,
viaţa noastră, din care, topoarele ce lovesc codri, nu au reuşit
şi nu vor reuşi să ne doboare.
De
pe la vârsta de zece ani (sunt născut în 1939, 21 Mai), în perioada în care
Neamul Românesc era supus asasinării, s-a început să fiu zidit
spiritual întru aspiraţiile şi împlinirile acestui neam, care erau
sub izbiturile roţii lui Horea. Operele
culturii române erau arse, puse la secret, autorii în puşcării,
maltrataţi, unii, lichidaţi. Cutremurător efort din partea celor
potrivnici, criminal, dar nu pierirăm, spiritul neamului vlăstarindu-ne
în recuperarea locurilor celor lichidaţi. Fenomenul continuă. Cărţile
şi revistele despre Basarabia şi nordul Bucovinei, se mai găseau
în târgulie de carte de pe maidane. Bolşevicii încă nu le
interziseseră. Pe acestea le cumpăram şi le citeam, fără
a înţelege tâlcul lor. Eram lipsit de orice îndrumare din partea celor
din jur, sau din partea altor persoane. Nu ştiam nimic de răpirea de către
URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei
şi a Ţinutului Herţa. Spiritul
neamului, harnic, roditor mă îndruma şi hrănea spiritual.
Acum ştiu că erau elitele acestui neam. Chiar dacă au fost
zdrobite în lume, triumfau din lumea nevăzută. Şi triumfă.
Mai târziu am început a conştientiza ce se petrece cu mine. Şi m-am
fericit să-i asigur acestei comori, protecţia necesară. Şi
totuşi, pe la treisprezece ani am fost luat de mână, cu prietenie, de un
necunoscut, vârstnic, abia ieşit din puşcarie şi am fost dus într-o
pivniţa tăinuită, plină cu documente. Mi-a arătat nişte
albume cu fotografii şi însemnările oamenilor de seamă, care au
vizitat acea familie, din secolul al XIX-lea, până în anii celui de al
II-lea război mondial. Mi-a rămas în memorie numele lui Octavian Goga.
Apoi mi-a arătat şi citit Testamentul lui Avram Iancu. În original.
Cine l-a inspirat şi întărit să mă intuiască şi să
rişte pecetluindu-mă cu răsuflarea lui Avram Iancu şi ale
unor mari personalităti ale culturii române? Doar eram un copil. Să-l
mântuiască Dumnezeu. Era un urmaş direct al dr. Ioan Raţiu,
memorandistul din 1894. Mai târziu, peste ani, când am beneficiat doar de câteva
clipe de rugăciune din partea părintelui profesor Dumitru Stăniloaie,
s-a declanşt starea de lucru pentru ceea ce fusesem pregătit , un
roman despre Unirea de la 1
Decembrie 1918. E vorba de Valea Hăşdăţii,
publicată după zeci de ani (Editura Dacia Eternă, Bucureşti,
2000). Personajele? Ţăranii români de pe Valea Hăşdăţii.
Dar înainte cu vreo câţiva ani de Valea Hăşdăţii, în 1971, mi s-a confiscat
manuscrisul romanului Coşmarul şi mi s-a intentat un proces penal ,,…prin
rezoluţia din 6 august 1971 s-a început urmărirea penală împotriva
numitului Copil Gheorghe Gavrilă pentru săvârşirea infracţiunii
de propagandă împotriva orânduirii socialiste… reţinându-se că
acesta a conceput şi scris materiale cu conţinut anticomunist pe care
le-a difuzat mai multor persoane."
Au
urmat anii luptătorului, atât cât am fost în stare să fiu. In condiţii
dramatice, noaptea, am început sa scriu un roman al rezistenţei romanesţi
de după 1950 şi a nevoii împerioase de reunificare a ţării,
aşa cum s-a reflectat în sufletul meu şi cu eforturi greu de imaginat
pentru cei care nu au trăit acele vremi, am reuşit să ascund
manuscrisul romanului, întitulat La apus
de soare, publicat tot dupa zeci de ani (Editura Dacia Eternă, 1999). A
nu se uita că eram în supraveghiere permanentă. Accesul la dosarul de
supraveghiere informativa încă este o imposibilitate. Prin 1993-1994 unul
din ofiţerii de securitate din 1971, se mai posta în faţa blocului în
care locuiesc… A urmat marea chemare, şansa Reîntregirii României, în
1990. Am fost organizatorul Podului de flori. Se ştie, cu deplină
acoperire documentară, că Revoluţia Română şi Podul de
flori au fost anexate de casnicii Moscovei din Bucuresţi,
blocând Reîntregirea României.
Spre documentare a se citi cartea, al cărei autor sunt, Societatea
Culturală Bucureşti-Chişinău,
Dacia Eternă, 1999 (sau pe internet, cu titlul Reîntregirea
României, www. agero, la Istoria Romaniei, în cadrul articolului Dragi
români din R. Moldova veniţi cu noi în U.E., la www.curaj.net, sau la
www.miscarea.net). Cum e Doamne pe Cruce?,
un roman al deportaţilor români din Siberia, mai aşteaptă, de
zeci de ani, să fie publicat.
Intre timp, în 1990, spiritul martirizaţilor români m-a întărit
şi călăuzit, ca prim român cu rost înalt de solidaritate românească,
să merg în Siberia, la deportaţii români supravieţuitori şi
la urmaşii acestora. Din Ţările Baltice şi din Polonia
veniseră cu camioanele să transporte în ţările lor natale
osemintele martirilor din gropile comune.
In
timpul redactării unuia din romanele publicate, prezenţa spirituală
a lui Liviu Rebreanu a fost atât de accentuată, încât îl consider
coautor.
Cărţile,
tripărite printr-un greu efort financiar propriu, au fost donate, cele mai
multe, în Basarabia şi nordul Bucovinei.
Din
romanele de creaţie recentă, pe care nu le pot publica din lipsă
de suport financiar, aşteaptă, pregătite pentru tipar, Tincuţa, O
troiţa de la margine de sat (acţiunea în actualitate, inclusiv pe plan
politic) şi Oglinda Cerului (mânăstirea
din noi, drum spre construirea celei văzute). Dintre cele tipărite, romanul La
apus de soare il consider cel mai bine închegat, capabil sa reziste
timpului, iar din cele nepublicate, Tincuţa,
O troiţă
la margine de sat şi Oglinda
Cerului, care deşi de sine stătătoare, au elemente de
trilogie.
Primul
secretar ştiintific al Cercului Deceneu
pentru studierea limbii si scrierii dace, cerc din care îşi trag rădăcinile
grupările de cercetare a civilizaţiei tracodacoromâne, de dupa 1990.
Gheorghe
Gavrilă Copil