EVENIMENT CULTURAL

 

Bucuresti. PREMIILE PATRIMONIULUI ROMANESC 2006 (Asociatia Romana pentru Patrimoniu, director executiv Artur Silvestri), eveniment cultural ce a avut loc pe data de 17 Martie 2006 in Bucuresti. Selectăm câteva nume, dintr-o listă impresionantă: Dan Romalo, marele premiu pentru cartea Cronica geta, apocrifa, pe placi de plumb? Premii de excelenta: arhimandrit Iustin Pârvu, arhimandrit Arsenie Papacioc, preot Boian Aleksandrovic si IPS Daniil al Vârsetului pentru contributia eroica la conservarea traditiei romanilor din Valea Timocului, Tudor Gheorghe, George Roca si Ioan Miclau din Australia, Andrei Vartic (Chisinau),Vasile Tarateanu (Cernauti), Bucur Chiriac, Dacia Revival si Revista Dacia Magazin, Gheorghe Iscru pentru volumul Traco-daco-getii, natiunea matca în spatiul carpato-danubianao-pontic, Centrul de documentare al românilor-americani "Valerian D. Trifa", revista Literatura si Arta (Chisinau), revista Rost, revista Altermedia, revista Dacia literara, revistele Lumina din Pancevo si Szeged s.a. Tot cu aceasta ocazie s-a lansat cartea Marturisirea de credinta literara (Un "document de constiinta colectiva" conceput si alcatuit de Artur Silvestri), Editura Carpathia Press, 2006. Retinem din sumar doar câteva nume: Calinic Argatu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar, Gh. Gavrilă Copil. Din acest volum repreoducem mărturisirea de credintă ce urmează:

 

Am apărut în lume cu anumite oprelişti de la ce nu e bine, excluzând relaţiile dure, dar şi direcţionat pentru asceză, cu finalizare de pustnic. Aceasta comoara din vremi de demult, din religia zalmoxiana, s-a întâlnit cu rugile mamei, dintru limpezimile ei sufleteşti, în simplitatea şi bogăţia ei ţărănească, şi ale vreunui episcop. Drept pentru care, dupa ce din 1964 sunt licenţiat la Facultăţii de litere din Iasi, în 1977 am devenit licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (În ce condiţii!). Recunosc şi trăiesc prezenţa spirituală a neamului, de dintotdeauna, care îşi face loc spre suprafaţă, ca izvoarele. Apă bună, cristalină. Apa aceasta sfântă, spirituală, m-a harazit cu trăirile sacerdoţilor zalmoxieni. Iar religia zalmoxiană a modelat caractere ferme, întru dăinuirea neamului. In sensul celor de până acum,  mi s-a oferit şi am adus în lumea de azi a omului carpatin, câteva ciuturi din comoara locuindă în adâncimile sufleteşti ale dacoromânilor, în chiar noi, templele vii ale acestui neam. Aşa, studiul Testamentul Zalmoxian Dacoromân, romanul-eseu Decebal sau Dacia Eterna, Editura Majadahonda, Bucureşti, 1996, (ambele la www.agero, la Istoria României) si piesa de teatru Deceneu, Editura Nestor, 1995, cu acţiunea în timpul arhiepiscopiei dacilor, înfiinţată de împăratul dac Iustinian, arhiepiscopie autonomă, egală Atenei şi Romei, piesă de teatru cu replici din documentele acelor vremi, cu lumini din secole ce încă îşi aşteaptă recuperarea.

Noi toţi suntem insemniaţi cu lumini din origini ancestrale, lumini spirituale vii, pulsatorii. La care se adaugă nimbi noi din generaţie în generaţie. Şi dimpreuna ne leagă din vremi care în spirit nu sunt pierdute. Adesea au vlăstărit timpi de cultură de referinţă, în şirul ultimilor zece mii de ani-Vădastra, Cucuteni, Hamangia, Cultura tradiţionala folclorica, Bisericile maramureşene, specific românesti, Mihail Eminescu şi alţii şi alţii. E tradiţia noastră, viaţa noastră, din care, topoarele ce lovesc codri, nu au reuşit şi nu vor reuşi să ne doboare.

De pe la vârsta de zece ani (sunt născut în 1939, 21 Mai), în perioada în care Neamul Românesc era supus asasinării, s-a început să fiu zidit spiritual întru aspiraţiile şi împlinirile acestui neam, care erau sub izbiturile roţii lui Horea. Operele  culturii române erau arse, puse la secret, autorii în puşcării, maltrataţi, unii, lichidaţi. Cutremurător efort din partea celor potrivnici, criminal, dar nu pierirăm, spiritul neamului vlăstarindu-ne în recuperarea locurilor celor lichidaţi. Fenomenul continuă. Cărţile şi revistele despre Basarabia şi nordul Bucovinei, se mai găseau în târgulie de carte de pe maidane. Bolşevicii încă nu le interziseseră. Pe acestea le cumpăram şi le citeam, fără a înţelege tâlcul lor. Eram lipsit de orice îndrumare din partea celor din jur, sau din partea altor persoane. Nu ştiam nimic de răpirea de către URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa. Spiritul  neamului, harnic, roditor mă îndruma şi hrănea spiritual. Acum ştiu că erau elitele acestui neam. Chiar dacă au fost zdrobite în lume, triumfau din lumea nevăzută. Şi triumfă. Mai târziu am început a conştientiza ce se petrece cu mine. Şi m-am fericit să-i asigur acestei comori, protecţia necesară. Şi totuşi, pe la treisprezece ani am fost luat de mână, cu prietenie, de un necunoscut, vârstnic, abia ieşit din puşcarie şi am fost dus într-o pivniţa tăinuită, plină cu documente. Mi-a arătat nişte albume cu fotografii şi însemnările oamenilor de seamă, care au vizitat acea familie, din secolul al XIX-lea, până în anii celui de al II-lea război mondial. Mi-a rămas în memorie numele lui Octavian Goga. Apoi mi-a arătat şi citit Testamentul lui Avram Iancu. În original. Cine l-a inspirat şi întărit să mă intuiască şi să rişte pecetluindu-mă cu răsuflarea lui Avram Iancu şi ale unor mari personalităti ale culturii române? Doar eram un copil. Să-l mântuiască Dumnezeu. Era un urmaş direct al dr. Ioan Raţiu, memorandistul din 1894. Mai târziu, peste ani, când am beneficiat doar de câteva clipe de rugăciune din partea părintelui profesor Dumitru Stăniloaie, s-a declanşt starea de lucru pentru ceea ce fusesem pregătit , un roman despre Unirea  de la 1 Decembrie 1918. E vorba de Valea Hăşdăţii, publicată după zeci de ani (Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 2000). Personajele? Ţăranii români de pe Valea Hăşdăţii. Dar înainte cu vreo câţiva ani de Valea Hăşdăţii, în 1971, mi s-a confiscat  manuscrisul romanului Coşmarul şi mi s-a intentat un proces penal ,,…prin rezoluţia din 6 august 1971 s-a început urmărirea penală împotriva numitului Copil Gheorghe Gavrilă pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste… reţinându-se că acesta a conceput şi scris materiale cu conţinut anticomunist pe care le-a difuzat mai multor persoane."

Au urmat anii luptătorului, atât cât am fost în stare să fiu. In condiţii dramatice, noaptea, am început sa scriu un roman al rezistenţei romanesţi de după 1950 şi a nevoii împerioase de reunificare a ţării, aşa cum s-a reflectat în sufletul meu şi cu eforturi greu de imaginat pentru cei care nu au trăit acele vremi, am reuşit să ascund manuscrisul romanului, întitulat La apus de soare, publicat tot dupa zeci de ani (Editura Dacia Eternă, 1999). A nu se uita că eram în supraveghiere permanentă. Accesul la dosarul de supraveghiere informativa încă este o imposibilitate. Prin 1993-1994 unul din ofiţerii de securitate din 1971, se mai posta în faţa blocului în care locuiesc… A urmat marea chemare, şansa Reîntregirii României, în 1990. Am fost organizatorul Podului de flori. Se ştie, cu deplină acoperire documentară, că Revoluţia Română şi Podul de flori au fost anexate de casnicii Moscovei din Bucuresţi, blocând  Reîntregirea României. Spre documentare a se citi cartea, al cărei autor sunt, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Dacia Eternă, 1999 (sau pe internet, cu titlul Reîntregirea României, www. agero, la Istoria Romaniei, în cadrul articolului Dragi români din R. Moldova veniţi cu noi în U.E., la www.curaj.net, sau la www.miscarea.net). Cum e Doamne pe Cruce?, un roman al deportaţilor români din Siberia, mai aşteaptă, de zeci de ani, să fie  publicat. Intre timp, în 1990, spiritul martirizaţilor români m-a întărit şi călăuzit, ca prim român cu rost înalt de solidaritate românească, să merg în Siberia, la deportaţii români supravieţuitori şi la urmaşii acestora. Din Ţările Baltice şi din Polonia veniseră cu camioanele să transporte în ţările lor natale osemintele martirilor din gropile comune.

In timpul redactării unuia din romanele publicate, prezenţa spirituală a lui Liviu Rebreanu a fost atât de accentuată, încât îl consider coautor.

Cărţile, tripărite printr-un greu efort financiar propriu, au fost donate, cele mai multe, în Basarabia şi nordul Bucovinei.

Din romanele de creaţie recentă, pe care nu le pot publica din lipsă de suport financiar, aşteaptă, pregătite pentru tipar, Tincuţa,  O troiţa de la margine de sat (acţiunea în actualitate, inclusiv pe plan politic) şi Oglinda Cerului (mânăstirea din noi, drum spre construirea celei văzute). Dintre cele tipărite, romanul La apus de soare il consider cel mai bine închegat, capabil sa reziste timpului, iar din cele nepublicate, Tincuţa, O troiţă la margine de sat  şi Oglinda Cerului, care deşi de sine stătătoare, au elemente de trilogie.

Primul secretar ştiintific al Cercului Deceneu pentru studierea limbii si scrierii dace, cerc din care îşi trag rădăcinile grupările de cercetare a civilizaţiei tracodacoromâne, de dupa 1990.

Gheorghe Gavrilă Copil

 

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE