.............................................................................

 Aceasta este pe scurt, istoria rãzboiului românesc. Invãtãmintele ei pentru istoria patriei, sunt de cea mai mare importantã. Rãzboiul este, pentru orice popor o grea încercare si cu prilejul lui ies la ivealã toate însusirile bune, dar si toate scãderile lui.
    Rãzboiul românesc a confirmat încã odatã însusirile esentiale ale poporului românesc.
    El a vãdit in tot timpul, admirabile însusiri de sãnãtate moralã, inteligentã si rãbdare ale paturii rurale a poporului român. Bine condus, echipat si antrenat, soldatul român a dovedit ca poate fi opus cu succes celor mai buni soldati ai lumii. Si din acest punct de vedere, trecerea echilibrului social al României pe seama pãturii rurale, prin cele douã reforme: împroprietãrirea si votul universal, reprezintã o întãrire a natiunii, mai ales dacã ne gândim cã pãtura tãrãneascã, e pãtura româneascã dominantã omogen, în toate provinciile.
    Clasa stãpânitoare, desi s'a dovedit mai putin rezistentã moraliceste, mai putin prevãzãtoare si mai influentabilã, nu a fost mai prejos de misiunea ei. Vrednicã de amintit este în deosebi abnegatia cu care pãtura conducãtoare româneascã, cu toate deosebirile de pãreri, a stiut sã subordoneze aspiratiile individuale, aspiratiilor colective, fãcând front în jurul ideci de tarã, renuntând la drepturile si privilegiile al cãror sacrificiu era menit sã asigure fericirea patriei si trecându-si mâna unii altora, în clipe grele, numai ca neamul sã nu rãmânã nicio clipã descoperit în fata împrejurãrilor.

«NOROCUL ROMÂNESC»

    Mai presus de toate însã, trebue amintit, ca factor dominant al victoriei, ceea ce s'a numit «norocul românesc».
    «Norocul» acesta nu trebue înteles ca un capriciu al întâmplãrii, ci ca un resort ascuns, care împinge toate asezãrile lumesti, spre matca firii lor adevãrate.
    Pe planul existentei firesti si al faptelor exacte, el este o îmbinare de însusiri sufletesti, cu situatiuni locale si cu împrejurãri istorice nemai întâlnite nicãeri. Este poate, îndârjirea cu care omul, apãrând pãmântul tãrii îsi apãrã tarina proprie. E poate interesul vecinilor profitori, de a nu se lãsa unul pe altul sã se'ntindã asupra noastrã. E deasemeni, însusirea unui neam care nu face din stãpânirea lui un mijloc de asuprire a altora, ci un prilej de înãltare spiritualã a omului si de dezvoltare liberã, in starea lui lãuntricã. Este poate mestesugul de a te apleca împrejurãrilor, fãrã a renunta la înfãptuirea idealurilor tale. Este desigur, cumintenia de a te încrede sortii, unitã cu îndârjirea de a nu renunta la nimic din ceea ce este esential fiintei tale. Este în sfârsit, rãbdarea de a pândi vremea, pânã la ceasul împlinirii, unitã cu neastâmpãrul de a cãdea cu greutate în cumpãna clipei hotãrâtoare.
    Toate aceste virtuti ale pãmântului, ale omului, ale sufletului si ale întocmirilor vietii românesti de totdeauna, au contribuit, laolaltã, pentru a ne scoate biruitori din încercare. Unitatea geograficã a pãmântului românesc, unitatea etnicã a formelor de viatã, a limbii, a obiceiurilor, in care trãeste imensa majoritate a acestui popor, au contribuit în aceeasi mãsurã ca vitejia militarã, sau ca abilitatea politicã ce stie sã foloseascã împrejurãrile, la înfãptuirea unitãtii nationale.
    Astãzi, când asupra tuturor acestor lucruri se poate rosti o judecatã obiectivã, cuvine-se sã le pretuim pe toate, potrivit valorii lor si sã cãutam sã le adâncim cunoasterea, pentru a le putea mobiliza din nou în ceasul în care împrejurãrile ar putea sã ne cearã noui jertfe pentru apãrarea lor.  Dar mai ales se cuvine sã le adâncim si sã le înflorim în creatiuni de bucurie si culturã umanã, care sã facã din felul si din firea omului românesc un îndreptar atât de temeinic, încât nicio vicisitudine a acestei lumi sã nu-l mai poatã sdruncina. Viata este încercare si luptã si nu izbutesc sã stãrue în aceastã luptã decât popoarele care ajung sã dobândeascã o ideie universalã despre ele si o nãdejde în eternitatea misiunii lor.

DREPTATEA DUMNEZEIASCÃ

    Si dacã se cade sã deslusim norocul românesc, dincolo de planul îndreptãtirilor vãzute, un alt chip mai adânc, proectat în lumina veciniciei, vom spune cã el apare ca un act de dreptate Dumnezeiascã, o îndurare a Proniei ceresti fatã de jertfele sãvârsite de acest neam pentru împlinirea unitãtii lui, nu numai în acest rãzboi, ci în veacul veacurilor; jerfe fatã de care, fiecare, se cuvine sã ne învrednicim cu tot cugetul si fapta noastrã, ca de una din cele mai mari minuni ce ne-au fost date sã trãim!

Mircea VULCÃNESCU

Discursul Contemporan, Tom I, Paris, 1977

Se pot observa ferestrele în formã de cruce (partea inferioarã), cabana fiind construitã în apropierea locurilor în care au fost descoperite osemintele multor soldati români cãzuti în timpul primului rãzboi mondial pentru recucerirea Transilvaniei...