Cuvânt înainte

 

Circulările şi manifestele Căpitanului sunt de covârşitor folos pentru cei ce vor să cunoască Mişcarea Legionară.

Sunt în ele răspunsuri şi deslegări pentru toate atitudinile individuale şi colective, pentru toate problemele neamului românesc, de azi şi de mâine.

Aceste circulări în afară de valoarea lor istorică şi documentară asupra diferitelor momente prin care a trecut Legiunea, îndurând înfrângerile şi smulgând, peste moarte, toate biruinţele, constitue ceeace numim şi vom numi, noi legionarii, de-acum înainte: linia Căpitanului.

Cei ce vor voi să trăiască în adevăratul duh legionar şi să nu greşească în acţiunile lor, vor face mereu apel la această linie, se vor întoarce mereu la isvorul curat al acestei cărţi de neegalată gândire şi de supremă credinţă, în destinul românismului în lume.

[Bucureşti,1940]
MIŞCAREA LEGIONARĂ

 

Chemare cãtre
Purtătorii Duhului nou al Vremii

 

LEGIONARI,

Cuvântătorii partidelor politice cutreeră din nou oraşele şi satele cerându-vă ajutor pentru ca să se poată reface. Sub domnia lor românismul de pretutindeni a sărăcit şi a îngenunchiat în faţa străinului pripăşit de curând. Rosturile mari ale Patriei sunt părăsite. Lumea noastră politicianizată, nu mai vede în faţă decât interesul partidului, pentru a cărui biruinţă sacrifică în fiecare zi şi în fiecare ceas, însuşi viitorul nostru ca neam.

Se prăbuşesc pădurile din munţi încăpute pe mâna veneticilor.

Geme inima în Moţii şi Maramureşenii uitaţi de toată lumea.

Muncitorii Români părăsiţi îngroaşă rândurile comuniştilor jidani.

Comerţul românesc, lipsit de protecţie, îngenunchiază în lupta neegală cu străinul.

În cadrele armatei noastre glorioase pătrunde tot mai adânc şi tot mai sus, germenul disolvant şi conrupător de conştiinţe. Şi ceasuri grele se prevăd în viitor. De vom fi chemaţi cândva la marele examen internaţional cine va mai apăra pământul ţării şi gloria Drapelului nostru?

Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost. Misiţii s’au înmulţit şi ne inundă. Cafenelele sunt pline de cămătari şi de samsari. Ei se îmbogăţesc în dauna celor cari muncesc. Poporul este spoliat. Românul înglodat în datorii a ajuns rob modern al bancherului jidan.

Ţara împărţită în partide, care se sfâşie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noştri.

Conducerea partidelor nu este o conducere de mână tare, şi nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe umerii săi, viaţa ţării.

 

LEGIONARI,

În faţa acestei situaţii, şi mai înainte ca politicianismul condamnat să se poate reface, am tras spada şi am înălţat steagul cel nou al vremii.

Se simte prin aer tot mai accentuat nevoia unor alte principii de viaţă politică şi morală.

Despoliticianizarea ţării este o poruncă a vremii.

În locul partidelor parazite, se simte nevoia unui braţ creator.

În locul şovăelii în conducere, se simte nevoia unei baghete magice, căreia să i se supună toată suflarea românească.

În locul partidelor desbinate, veşnic în luptă, unitate de comandament.

În locul partidelor mereu aplecate străinilor, politica de neatârnare şi încurajare a românismului susţinător de ţară.

Spuneţi celor ce vin din nou să vă apuce mâna, că ceasul lor s’a terminat. „Pot pieri toţi cuvântătorii aceştia”.

De acum încolo de un singur glas va trebui să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca Dumnezeu: chemarea Patriei. Acest glas să-l audă toată suflarea voastră. Lui să vă supuneţi într’un singur suflet.

 

ROMÂNI,

Atunci când glasul şi braţul vostru vor proclama victoria, România va reînvia. Vor înflori în ea ca bujorii, copiii voştri. Străinul o va respecta. Duşmanul se va teme.

 

SOLDAŢI AI „GĂRZII DE FIER”,

Când vouă vă este hărăzit de Dumnezeu să făuriţi această Românie nouă, când de la Nistru până la Tisa, neamul vă aşteaptă să vă primească în nesfârşite aplauze pe scena istoriei, isbucnească din piepturile voastre de oţel, strigătul nostru de luptă şi de victorie:

Trăiască România românească! Trăiască „Garda de Fier”!

 

CORNELIU ZELEA CODREANU, Comandantul „Gărzii de Fier”

 

Textul Chemării este impresionant prin tabloul României anilor ’30, atât de asemănător cu ceea ce se arată a fi România de azi, văzută din acelaşi unghi, al interesului naţional, al responsabilităţii pentru viitorul Neamului românesc. Să fie acesta motivul, unul din motivele pentru care publicul românesc naţionalist se arată a fi tot mai interesat de doctrina legionară ?

 

Să reţinem câteva formule :

-          Lumea noastră politicianizată, nu mai vede în faţă decât interesul partdului, pentru a cărui biruinţă sacrifică însuşi viitorul nostru ca neam ;

-          Se simte nevoia unor alte principii de viaţă politică

şi morală :

-          Un singur glas, tainic şi nepătruns ca Dumnezeu : chemarea Patriei !

 

Din perspectiva gândirii politice teoretice, este cu totul remarcabilă critica pe care legionarii au adus-o partidelor politice şi politicianismului generat de acest sistem. Spre deosebire de alţi critici, legionarii au imaginat şi o alternativă a acestui sistem, pe care au experimentat-o cu rezultate mai degrabă pozitive. Propaganda anti-legionară, în primul rând prin minciună şi diversiune, se străduie să ascundă aceste rezultate.

            Să consemnăm şi idealul, nici pe departe exclusiv legionar : o Românie românească.  Mi-aduc aminte de intenţia cu care le-am propus studenţilor prin anii ’80, un curs special despre “limba română ca valoare spiurituală” ; să identificăm ce este românesc în limba română . . .

 

LEGIUNEA „ARHANGHELUL MIHAIL”

„GARDA DE FIER”

UN APEL ŞI UN AVERTISMENT

 

ROMÂNI DIN CAPITALĂ,

Marşul „Gărzii de Fier” care trebuia să aibă loc în Basarabia a fost oprit. Inamicii unei Românii sănătoase şi puternice au triumfat. Jidănaşii din Sărindar, de la  „Lupta”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, aceşti otrăvitori ai sufletului românesc, de o lună de zile ameninţă, de o lună de zile insultă, de o lună de zile ne pălmuiesc sufletele, aici la noi acasă.

Din căpuşe înfipte în sânul acestei naţii, s’au transformat în monopolizatorii înţelegerii intereselor superioare ale Patriei şi cenzuratorii nepoftiţi ai tuturor actelor de guvernământ.

La Turda au cerut guvernului să ne oprească demonstraţia sub motiv că se aprinde Ardealul; La Cahul, că se începe revoluţia în Basarabia; La Galaţi, că se vor naşte măceluri şi pogromuri.

Pretutindeni au rămas nişte provocatori ordinari, Legiunea păstrând o ordine şi disciplină desăvârşită.

Astăzi ne îndreptam înspre Nistru pentru ca să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti.

Dar acestor mercenari ai comunismului, nu le convine aceasta.

Basarabia trebuie să rămână pradă bolşevismului şi să privească către Moscova, pentru ca ei să continue a teroriza cu provincia dintre Prut şi Nistru, întreaga politică a României.

 

ROMÂNI,

Politicianismul venal şi pervers, acest putregai care ne infectează viaţa, îi secundează din calcul meschin de interes electoral şi dintr-un înjositor spirit de servilism, în opera lor de dezmembrare a ţării şi înstrăinare a pământului nostru strămoşesc. Spirit şi calcul, care au dat România de 60 ani încoace pe mâna tuturor veneticilor de peste hotare.

Priviţi!... Se mişcă astăzi mucenicii din Maramureş şi Bucovina. Îşi plâng pe drumuri amarul de robire în care i-a aruncat ticăloşia tuturor conducătorilor de ţară, nu pentru că    i-ar fi uitat, ci pentru că i-au vândut.

Nu vi se pare cel puţin straniu că nu s-a găsit un singur glas în această ţară, care să vină cu un cuvânt de mângâiere pentru ei? Şi nu vi se pare cel puţin o neruşinare a reduce toată chestiunea din Maramureş la „instigatorii” Neculai Totu şi Dănilă? Ei sunt vinovaţii? Dar politicianismul care a înşelat în fiecare zi de 12 ani, nu este vinovat? Dar sutele de mii de venetici, jidani, cari au venit peste capul lor ca lăcustele să le ia pământul rămas de la strămoşi şi să-i robească, aceştia nu sunt instigatori şi provocatori? Dar domnii din Sărindar, care necinstesc mândria noastră de stăpânitori în ţara aceasta, aceştia nu sunt provocatori?

ROMÂNI,

Iată un exemplu tipic din care se poate vedea, adevărata cauză a „dezordinilor” din Bucovina şi Maramureş.

„Universul” din 17 Iulie 1930 publică următoarea statistică. La Cernăuţi: copii în vârstă de şcoală curs primar: 12.277 din care români (băeţi şi fete) 3378, iar restul de 8825 străini. Ce dovadă de copleşire a elementului românesc din nordul ţării mai doriţi? Unde voiţi să fugă din faţa acestei năvale uriaşă şi ucigătoare sufletul neamului românesc? Îl bârfiţi şi îl loviţi şi-l ofensaţi, că s’ar ridica pentru pâine şi „situaţia economică proastă”, când în realitate el se înalţă cutezător, să apere fiinţa românismului la graniţa de nord. Pentru ce nu s-a găsit nici un bărbat politic să-i spuie Majestăţii Sale adevărul:

 

MĂRIA TA,

Nenorociţii aceştia nu cer pâine. Cer dreptate! Cer eliberarea sufletului românesc care trage să moară înăbuşit în Maramureş şi Bucovina. Cer măsuri în contra sutelor de mii de jidani, ghiftuiţi, rotunzi şi albi ca viermii, care-i sfidează în fiecare zi în sărăcia lor, subt protecţia tuturor autorităţilor româneşti.

Desigur, ştiu ei bine, domnilor ziarişti, că nu prin manifestări violente vor putea rezolva o asemenea problemă, dar ajunşi la limita de pe urmă a răbdării, ei vor să impună o conducere românească: legi de protecţie a elementului românesc în România.

 

DOMNILOR DIN SĂRINDAR,

Poate voiţi ca prin insultele neîncetate cu care răniţi sufletele româneşti, să mă vedeţi într’o bună zi în fruntea sfinţilor răsculaţi din Maramureş? Să ştiţi că în clipa aceea v-a sunat ceasul şi v-a sunat şi scândura!

În orice caz, dacă legile vi se par insuficiente ca să vă poată domoli, eu vă declar că am destulă putere pentru ca să vă pun la locul vostru şi să vă fac să înţelegeţi în ce ţară trăiţi.

Dacă nu vă liniştiţi, voiu chema în contra voastră tot ce este viu în ţara asta, hotărât să lupt prin toate armele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea.

 

ROMÂNI!

O Românie-Nouă, nu poate ieşi din culisele partidelor, după cum România-Mare n-a ieşit din calculele politicianilor, ci de pe câmpiile de la Mărăşti şi din fundul văilor bătute de grindina de oţel.

O Românie-Nouă, nu poate ieşi decât din luptă. Din jertfa fiilor săi.

De aceea nu politicianului mă adresez astăzi. Ci Ţie, Soldat. Înalţă-te! Istoria te cheamă din nou! Aşa cum eşti. Cu mâna ruptă. Cu piciorul frânt. Cu pieptul ciuruit, Lăsaţi-i pe neputincioşi şi pe imbecili să tremure.

Voi daţi lupta cu bărbăţie.

În curând „Garda de Fier” vă va chema la o mare întrunire în Bucureşti întru apărarea maramureşenilor.

Copii ai lui Dragoş Vodă şi ai Bucovinenilor, fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Scrieţi pe steagurile voastre:  Străinii ne-au copleşit. Presa înstrăinată ne otrăveşte. Politicianismul ne omoară. Sunaţi din trâmbiţe alarma. Sunaţi din toate puterile. În clipa când duşmanii ne copleşesc şi politicianii ne vând, Români, strigaţi cu înfrigurare ca pe potecile munţilor în ceasurile de furtună: Patria! Patria! Patria!

CORNELIU ZELEA-CODREANU, Şeful Legiunii

 

“Ca să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti” iată, în esenţă, politica pe care trebuia să o ducă guvernanţii noştri după 27 martie 1918. Din nou, legionarii au văzut esenţa fenomenului politic, istoric. Nu întâmplător au fost aşa de mulţi basarabeni şi bucovineni în Mişcarea Legionară, numai Corneliu Zelea Codreanu le-a înţeles nevoile, durerile şi speranţele.

Azi, adică după 1990, guvernanţii români se arată a nu fi învăţat nimic din greşelile perioadei interbelice. Sau – poate mai exaxct spus, fiind mai departe expresia aripei cominterniste, KGB-iste a PCR, guvernanţii de după ’90 nu vor să promoveze interesele româneşti în politica faţă de Chişinău, teza legionară este astăzi mai valabilă ca oricând : să întoarcem Basarabia cu faţa spre Bucureşti. Dar să întoarcem şi Bucureştiul cu faţa spre Basarabia.

            Formulă şi idee politică memorabilă : “legi de protecţie a elementului românesc în România”. E nevoie azi de aşa ceva la fel ca pe vremea legionarilor. Deja am semnalat (vezi mai jos Anexa 1), că în Constituţia României şi în legislaţia românească, cea mai generoasă din Europa faţă de minorităţile naţionale, românii, ca populaţie majoritară şi constitutivă a statului român, mai există ca subiect de drept : Citat din Anexă.

 

 

PRIGOANA 1933

Circulară

Toate popoarele din lume, până la triburile sălbatice, precum şi toate vieţuitoarele, de la animalele domestice şi până la fiarele din pădure, îşi apără copiii pentru că ei reprezintă viitorul. Viaţa de mâine. Ce-ar fi dacă legile firii ar permite şi dacă ele n’ar considera ca o crimă şi ca o monstruozitate morală, ca viaţa de astăzi să ucidă viaţa de mâine?

În câtă decădere şi condamnare trebuie să zacă prezentul care s’ar ridica împotriva propriului său viitor?

Şi totuşi acesta este aspectul pe care ni-l dă în ţara românească începutul celei mai triste guvernări româneşti.

Din ordinul bancherilor iudeo-masoni dela Paris  a ceea ce domnul Tătărescu numeşte „voinţa internaţională”,  Garda de Fier a fost disolvată şi floarea tinerimii româneşti a fost bătută, insultată, însângerată.  de o forţă materială incomparabil superioară,  iar acum zace umilită în toate închisorile României Mari.

Alţii în mormînt, iar alţii în spitale, pe calea mormîntului, cu toţii pentru absolut nici o vină, ci numai pentru credinţa lor într’un viitor românesc mai bun, mai mare. Nici o vină. (...)

 

Nu avem nici un motiv să ne îndoim de dimensiunile la scară planetară ale reacţiei de adversitate pe care a stârnit-o Mişcarea Legionară. Adversarii legionarilor au înţeles cel mai bine pericolul pe care îl reprezenta acea mână de flăcăi din România care demonstrau, în mod indubitabil, forţa de contagiune a Binelui. Comportamentul donquijotesc şi deopotrivă angelic al legionarilor a găsit răsunet în toate mediile româneşti, a provocat mutaţii şi revelaţii sufleteşti spectaculoase, chiar şi la cei pe care autorităţile i-au programat să acţioneze împotriva legionarilor. Şi mulţi dintre cei năimiţi să-i judece şi să-i condamne pe legionari au sfârşit prin a li se alătura, aproape ca în poveştile biblice, cu prigonitorii primilor creştini.

Circulara legionară îi acuză pe “bancherii iudeo-masoni de la Paris” de măsurile represive , împinse până la crimă, din 1933. Ca unul care nu reuşesc să-mi fac o idee exactă despre masonerie, îndeosebi despre cea de azi, mă întreb în ce măsură masonii de azi se regăsesc în reacţia “iudeo-masoneriei” internaţionale faţă de legionari, în 1933 şi în anii care au urmat. Mă hazardez cu un pronostic : dacă nu cei de azi, masonii de mâine cu siguranţă vor privi în alt fel moştenirea legionară şi se vor distanţa faţă de implicarea criminală a masoneriei – dacă chiar va fi existat – în prigoana antilegionară din 1933 şi din anii ce au urmat.

Din nou este de remarcat capacitatea Căpitanului de a merge la esenţa lucrurilor şi de a le prinde în formule memorabile :”prezentul se ridică împotriva propriului său viitor”.

 

 

O R D I N

La 10 Decemvrie 1933, ora 6,30 dimineaţa, D-l General G.Cantacuzino Grănicerul dă publicaţiei „acest ordin lăsat mie de Căpitan”:

Camarazi,

1. Veţi aştepta cu calm şi cu aceeaşi neînvinsă credinţă desfăşurarea furtunii.

2. Nu vă veţi îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veţi supune măsurilor justiţiei în ale cărei virtuţi am crezut şi vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veţi împărţi după cum urmează, ascultându-mă şi de această dată fără şovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat şi celelalte ţinuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În judeţele în care candidează personal Mareşalul Averescu, îi veţi da voturile şi vă veţi pune la dispoziţia sa în orice provincie ar candida.

8. Veţi lupta pentru aceşti trei oameni cu acelaşi dor cu care aţi luptat pentru propria voastră mişcare. Veţi pune în joc toate puterile voastre pentru ca să-i vedeţi biruitori, aşa cum aţi dori să ne vedeţi pe noi.

Oamenii aceştia nu au credinţele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credinţele noastre, dar sunt lipsiţi de caracter.

Turcii n’au avut credinţa lui Ştefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creştine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul.

Ţin însă să fac o precizare: cu aceşti oameni nu m-am întâlnit, n-am vorbit, nu mi-au cerut acest lucru şi nici nu le-am promis.

Ordinul vi-l dau de la mine, izvorît din conştiinţa mea că trebuie să votaţi, că nu este bine să vă anulaţi voturile.

În nici un caz nu veţi vota cu cuziştii:

1. Pentru că cuziştii şi de astă dată ca şi în trecut sunt o altă faţă a guvernului. A-i vota înseamnă a da voturile guvernului care ne-a făcut înalta onoare, în faţa istoriei, de-a ne disolva.

2. Pentru că bancherii iudeo-francezi n-au cerut liberalilor desfiinţarea cuzismului, nici măcar oprimarea sau stingherirea lui, desigur pentru motivul că aceşti stăpâni sunt mulţumiţi de modul cum se comportă cuzismul şi le convine existenţa lui sau în cel mai bun caz, n-au nici o teamă de el.

3. Pentru că m-am convins adânc că nu te poţi încrede în cuvântul cuziştilor; sunt oameni fără caracter, capabili de orice compromisuri, chiar şi de acela de-a se pleca şi-a săruta cu umilinţă mâna acestor bancheri care au cutezanţa de a-şi lua aerul de stăpâni la noi acasă, considerându-ne ca o colonie a lor. Deci nu prin cuzism văd eu că s-ar putea învinge cutezanţa bancherilor jidani de la Paris.

Socot ca o mare nenorocire, în adâncul conştiinţei mele de Român, îndreptarea mişcărilor naţionale pe căile cuzismului.

 

Camarazi,

Aştept de la voi în ceasul acesta dovada disciplinei, a credinţei voastre şi a celei mai dârze rezistenţe. Aduceţi-vă aminte necontenit de morţii noştri care ne leagă şi care ne poruncesc.

Împărtăşind cu voi toţi durerea tuturor loviturilor ce le primiţi, beau alături de voi din paharul durerilor şi al nedreptăţilor, având mai mult ca oricând însă, credinţa că mâine vom bea împreună din paharul sfinţit de jertfe al biruinţii legionare.

Vă îmbrăţişez cu vechea camaraderie,

                                                                                C.Z.C

 

Această circulară este dată în ajunul alegerilor din decembrie 1933, la puţin timp după ce guvernul liberal condus de I.G.Duca, la insistenţele “bancherilor iudeo-masoni de la Paris”, al căror mesager se făcuse Nicolae Titulescu, dizolvase partidul Garda de Fier, fără nici un temei legal, constituţional. Ordinul dat de Căpitan denotă o judecată limpede şi o demnitate deplină, precum şi o eficienţă politică de bun gospodar în tot ce face : potenţialul vot al legionarilor nu trebuia risipit, ci, în lipsa legionarilor de pe listele de candidaţi, trebuia îndreptat spre a-i susţine pe acei candidaţi de  care legionarii se simţeau cei mai apropiaţi. Apropiaţi nu prin idei politic, ci conform unui criteriu care le este străin la cei mai mulţi dintre politicieni : caracterul, moralitatea. După acest criteriu, genul proxim al legionarismului îl reprezintă trioul Iuliu Maniu – Gheorghe Brătianu – Mareşal Averescu. Căpitanul nu scapă ocazia să sublinieze că însăşi tradiţia românească cea mai autentică, de la Ştefan cel Mare, pune preţ pe caracterul adversarului. Care istoric modern spunea că turcii au ieşit din marea istorie din pricina cavalerismului lor ? . . . A caracterului lor, a respectului arătat faţă de cuvântul dat, faţă de înţelegerile convenite . .  motiv pentru care Ştefan cel Mare i-a preferat pe turci “creştinilor” ruşi, polonezi sau occidentali . . .

        Altminteri, pe cititorul acestor pagini îl sfătuim să urmărească frecvenţa cu care apar câteva cuvinte “cheie” în textul circularelor : caracter, cavalerism, şi mai ales onoare.

        De reţinut şi adversitatea netă a legionarilor faţă de

cuzişti, cu care deseori am fost puşi laolaltă. La cele de mai sus să mai adăugăm o împrejurare când legionarii s-au arătat a fi altceva, cu totul altceva decât cuziştii : când, pe la mijlocul anilor ’30 s-a ţinut la Nürnberg un congres mondial antisemit ; invitaţi de organizatori, cuziştii au participat, recunoscându-se în tema întrunirii, în vreme ce legionarii nu au participat, deoarece nu se considerau o mişcare antisemită. Împrejurare care ar trebui să-i pună pe gânduri pe mulţi dintre detractorii legionarilor.

        Sugerez o comparaţie şi cu partizanii lui Hitler, care

fac corp comun mai degrabă cu cuziştii decât cu legionarii. Nu m-aş mira deloc să se confirme ipoteza celor care cred că uciderea Căpitanului şi, în general, decapitarea Mişcării Legionare, Carol a avut curajul s-o organizeze şi s-o declanşeze abia după ce a discutat cu Hitler, în noiembrie 1938, la câteva ore inainte de a-i da lui Armand Călinescu aussweisul pentru masacrul din pădurea Tâncăbeşti. Primise oare acordul lui Hitler ?

        Dar cine dintre adversarii legionarilor are curajul şi demnitatea să recunoască în Hitler un ins care nici el nu putea agrea modelul de comportament legionar ? Este uşor să pricepi că pentru calculele politice ale Berlinului era de preferat la Bucureşti un guvern străin de restricţiile şi imperativele morale pe care Corneliu Zelea Codreanu şi legionarii săi le puneau la temelia oricărui gest politic.

        Cu alte cuvinte, cercetarea fenomenului legionar va trebui să explice faptul că nici una dintre forţele politice active pe scena politică românească şi europeană nu s-a putut identifica cu legionarii. Teoretic, sunt posibile două explicaţii :

a-       de răi ce erau legionarii

b-      de buni ce erau legionarii

Rostul acestei cărţi este să-i ajute pe cititorii ei să aleagă răspunsul corect.

 

CIRCULARĂ

Desfiinţez pentru totdeauna sectorul III Albastru din Capitală, având în vedere faptul că aici a început şi a continuat fostul comandant legionar Stelescu acţiunea sa de trădare.

Voiesc să se ştie că mediul, care permite măcar prin neatenţie ridicarea unui trădător din mijlocul său, este răspunzător şi trebuie desfiinţat.

Rămâne deci pentru istoria acestei Gărzi de Fier, desfiinţat şi fără drept de reînfiinţare, corpul legionarilor şi organizaţia politică din acest sector.

Legionarii aflători se vor putea afilia individual celorlalte sectoare.

Se desfiinţează pentru acelaşi motiv, Frăţiile de Cruce din Capitală. (...)

FIŢI ATENŢI:

1. Nu vă lăsaţi ademeniţi de vorbe, de laude sau de banii duşmanilor, sau ai atâtor oameni suspecţi, puşi în slujba lor.

2. Nu lucraţi niciodată sub sugestia acestor oameni. Lucrează numai din ordin, sau din iniţiativa ta proprie.

3. Fereşte-te de cei ce îţi trimit daruri.

4. Fii atent.

5. Nu permite construirea de grupuri separate în cadrul Gărzii, sau împrăştierea de ideologii în scopul acesta: „Noi suntem extrema dreaptă sau stângă a Gărzii, Grupul cutare, etc.”.

Grupurile duc la fărâmiţarea mişcării, la distrugerea unităţii ei.

Repet: Vina aceasta este aproape de vina trădării.

Garda este o unitate perfectă şi este o crimă orice tendinţă de a sparge această unitate.

6. Nu te gândi la tine, la persoana ta, la locul în care eşti pus.

Nu-ţi crea drepturi pentru ce faci. Lasă să ţi-se recunoască.

Gloria noastră stă în singurul drept pe care singuri ni l-am luat de la început: acela de a da pentru Gardă, totul, fără a pretinde nimica în schimb.

C. Z. C.

 

Textul acestei circulare nu poate lipsi din comentariul cinstit, corect, al cazului Stelescu. Până la noi, prin propaganda antilgionară, a ajuns numai povestea celor zece legionari (decemviri) care care au intrat peste Mihai Stelescu în spital şi l-au ucis în mod bestial, hăcuindu-l cu topoarele şi ciuruindu-l cu revolverele. Faptă după care cei zece criminali s-au predat, au fost judecaţi şi condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

Intrând (sau menţinându-ne) în logica comună, a celor care i-au condamnat pe legionari pentru această faptă, se nasc câteva nedumeriri :

-          de ce s-au dus zece inşi să-l omoare pe fostul comandant legionar şi să fie apoi toţi zece condamnaţi, când mult mai eficient era să se folosească o singură persoană, un singur revolver ?

-          de ce s-au predat cu toţii şi s-au declarat cu toţii

autori ai asasinatului când, în asemenea ocazii, justiţia încearcă să stabilească a cui unică lovitură a pricinuit moartea victimei ?

Cei care amintesc de Mihai Stelescu la palmaresul negativ al legionarilor sunt de o corectitudine totală în relatarea cazului. Omit “detaliile” următoare :

-          Mihai Stelescu a fost comandant legionar, propulsat de Mişcarea Legionară în parlamentul României, a fost unul dintre liderii legionari, căruia i se  pevedea un frumos viitor politic ;

-          Cu toate acestea, Mihai Stelescu a acceptat să cunoască şi să pună în aplicare planul de asasinare a Căpitanului. Demascat şi dat afară din Mişcare, a recidivat, a repetat încercarea de asasinare a celui care îi acordase tot sprijinul şi toată încrederea.

Ţine de mentalitatea specific legionară ideea că în istorie trădarea a adus Neamului românesc mult mai multe necazuri, suferinţe şi pagube decât vrăjmăşia adversarilor şi străinilor. Expresia coadă de topor, scoasă de români pentru a califica pe trădători, este semnificativă pentru mentalitatea românească. Legionarii au înţeles să fie şi mai neiertători cu trădătorii, nu cu adversarii. Cam toţi cei care sunt inventariaţi ca victime ale violenţei legionare au fost taxaţi de legionari ca trădători de Neam. Şi pedepsiţi pentru această crimă : trădători de Neam ! Mihai Stelescu a fost un caz şi mai grav : el a trădat şi Mişcarea Legionară, nu numai Neamul românesc. Şi-a trădat camarzii cu care făcea parte din aceeaşi organizaţie, din acelaşi cuib. Legionarii au acţionat şi cu această nădejde : să-i vindece pe români de tentaţia trădării . .  Nu numai pentru a răzbuna, ci pentru a face şi educaţie ! Este cunoscută fabula cu unicul glonţ pe care, dacă ai de ales împotriva cui să-l foloseşti, a adversarului sau a fratelui care te-a trădat, după gândirea legionară, a Căpitanului, se cuvine a fi folosit pentru a-l pedepsi pe trădător.

            Decemvirii, adică acei tineri intelectuali – studenţi, avocaţi, medici – cu care Stelescu fusese camarad, coleg în acelaşi cuib legionar, au mers împreună la spitalul unde se afla Stelescu pentru a-l pedepsi în mod exemplar şi totodată pentru a-şi recunoaşte astfel greşeala, pentru a-i da dreptate Căpitanului, care, în circulara de mai sus pe care o comentăm, afirmase că “mediul care permite măcar prin neatenţie ridicarea unui trădător din mijlocul său, este răspunzător şi trebuie desfiinţat”.

            Decemvirii nici pe departe nu au fost nişte bestii însetate de sânge, cum au fost prezentaţi de acei penibili propagandişti care nu au avut niciodată feeling, vreo urmă de feeling pentru ceea ce se cheamă onoare şi răspundere morală. Decizia celor zece tineri de a acţiona aşa cum au acţionat, deşi ştiau prea bine ce îi aşteaptă, faptul că nu au încercat nici un gest pentru a se sustrage acestor consecinţe, ci tocmai prin asumarea lor senină dovedeau că asasinatul lor are o dimensiune primordial morală şi purificare la nivelul conştiinţei comunitare, este un gest pe care dacă încerci să-l reconstitui, să ţi-l imaginezi în detalii plauzibile, te trezeşti în plină tragedie, o tragedie căreia dacă îi lipseşte ceva nu este vorba de înălţimea morală ori de principalitatea în absolut a protagoniştilor ! Dimpotrivă : această înaltă moralitate este principiul care mişcă şi încordează conştiinţele celor zece, asasini şi ei fără pereche în afara lumii legionare ca şi nicadorii . . .

            Povestea legionarilor decemviri este o pagină de istorie care merită o altă soartă literară. Dacă istoria este născătoare de literatură superioară, cu greu se poate imagina un subiect istoric cu valenţe literare mai atrăgătoare. Cu o singură condiţie : scriitorul să nu fie o puşlama literară, ci să fie şi el o conştiinţă părtaşă la conştiinţa umanităţii şi a neamului. Repet : legionarii decemviri au fost colegii de cuib, de clasă, ai lui Stelescu. Nu săvârşiseră nici un act de violenţă până atunci. Nici asasinarea lui Stelescu nu a fost odioasă prin sălbăticie, prin cruzime şi toate celelalte, inventate de “presa din Sărindar”. Ci a fost un act pedepsitor, de eliminare a celui care încălcase legea constitutivă a comunităţii. Adică se dovedise un nemernic, un rebut uman.

 

Bucureşti, 1 Decembrie 1934

 

PARTIDUL LIBERAL

Circulară

Jurăm că nu vom uita niciodată ororile şi crimele săvârşite de partidul liberal, călău al tinerimii româneşti şi al neamului. (Jurământ cu ocazia zilei de 10 Decembrie 1934).

Camarazi,

Mişcarea legionară proclamă ziua de 10 Decemvrie ca zi a suferinţei legionare. A tuturor suferinţelor îndurate şi a celor pe care le vom mai îndura.

Partidul liberal a venit  la putere în luna Noemvrie a anului trecut.

Conform obligaţiunilor luate de către I.G.Duca faţă de Finanţa Internaţională jidănească, guvernul s’a năpustit asupra noastră, călcând în picioare şi legi, şi Dreptate şi milă.

Cu violenţă de fiară sălbatecă a lovit, crezând că va intimida pe legionari.

Aceştia, deşi incomparabil mai puţini şi mai slabi s’au ridicat de pretutindeni cu pieptul gata de suferinţă şi moarte, în faţa prăpădului care-i ameninţa.

Ne aducem aminte cum au rezistat la Constanţa, unde moare Virgil Teodorescu; la Nisipari, la Reni, la Paşcani, la Iaşi, unde moare Niţă; la Giurgiu, la Cluj şi pretutindeni.

Legionarii sunt mândri în suferinţa lor.

Este pentru prima dată când în ţara laşităţii, violenţa, inegalitatea şi pofta de degradare a demnităţii omeneşti, se găsesc în faţa unui obstacol de mândrie şi îndărătnicie, care a mişcat orice conştiinţă.

S’au luptat legionarii cu atâta vitejie, cu atâta foc şi cu atâta demnitate, încât orice suflet şi orice duşman în afară de acesta, li-ar fi acordat libertatea numai pentru bravura cu care se luptaseră pentru ea. Între canalii însă nu se va găsi o asemenea judecată.

În ziua de 9 Decembrie (1933, n.n.), prin act de guvernământ, partidul liberal dizolvă Garda de Fier, iar noaptea spre 10 Decembrie, toate casele legionare din întreaga ţară au fost încălcate de jandarmi şi poliţişti. Legionarii, femeile lor, copiii au fost molestaţi. În unele locuri bruscaţi, în altele umpluţi de sânge, în altele împuşcaţi.

În sfârşit au fost ridicaţi cu forţa, în cămăşi de noapte şi transportaţi în închisori. Fără nici o formă legală, fără nici un pic de respect.

Acolo în închisori, cele mai mari umilinţe, cele mai mari suferinţe fizice.

Oamenii partidului liberal, cu ură şi cu plăcere sadică chinuiau pe arestaţi şi familiile lor.

În amintirea acestor chinuri, toţi cei ce am suferit atunci, să facem din ziua de 10 Decembrie o zi de post şi rugăciune, ziua suferinţei pentru credinţa în Ţara noastră, pentru credinţa în viitorul ei.

În fiecare an la 10 Decembrie să ne aducem aminte de nedreptatea ce ni s’a făcut şi de cei ce au comis-o.

În toate adunările ce se vor face în această zi, se vor citi numele tuturor celor care au avut rolul de călăi morali sau materiali.

C. Z. C.

 

1 Ianuarie 1935

DUPĂ PRIGOANĂ

Scrisoare pentru anul nou 1935, către legionarii din întreaga ţară.

Camarazi,

A trecut cel mai greu an; cel mai greu pe care l-am întâlnit noi în lupta noastră; cel mai greu pe care poate de sute de ani  l-a întâlnit tineretul românesc.

Bilanţul: 18.000 de arestări, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat: 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii, sub pământ. (...)

 

Aproape toţi istoricii români neglijează aceste abuzuri şi fărădelegi săvârşite de autorităţile liberale împotriva legionarilor. Putem stabili o adversitate , un antagonism ireconciliabil între liberali şi legionari ? Dacă nu mă înşel, exponentul cel mai onorabil şi mai prestigios al liberalilor, Ionel Brătianu, atât cât a apucat să trăiască, a perceput altfel prestaţia tineretului naţionalist din care avea să se nască Mişcarea Legionară. La fel, preţuirea arătată de legionari lui Gheorghe Brătianu, reciprocă, trebuie pusă mai presus de capacitatea unui Iamandi sau Titulescu ori chiar I. G. Duca de a-i reprezenta, în eternitate, pe liberali. Sunt ferm convins că liberalii, cu Ionel Brătianu în fruntea lor, nu se acopereau de ruşinea crimelor şi nelegiuirilor săvârşite în 1933 împotriva legionarilor.

Să reţinem încă o formulă memorabilă a Căpitanului, prin care pune diagnosticul maladiei morale a clasei politice din “ţara laşităţii” : pofta de degradare a demnităţii omeneşti.

 

23 Mai 1935

PEDEAPSA LEGIONARĂ

Iubite Camarade,

Am înfiinţat acum trei săptămâni un serviciu legionar de judecată. Acesta este încredinţat Părintelui Ionescu Duminică.

Voiesc prin aceasta să fac tuturor legionarilor educaţie în sensul de a şti, atunci când greşesc sau se abat de la linia legionară, să-şi recunoască greşeala, să plătească prin pedeapsă. Legionarul va trebui să spună: „Am greşit, dar am plătit. Nu sunt dator nimănui cu nimic”.

În al doilea rând voiesc să iasă din mintea legionarilor, că   a-şi plăti prin pedeapsă un rău pe care l-a făcut este ceva ruşinos. Nu. Este ceva sfânt, pentru că restabileşti o dreptate pe care tu ai rupt-o, un echilibru pe care l-ai desfiinţat.

Nu e nimeni pierdut când primeşte o pedeapsă; suntem cu toţii pierduţi atunci când închidem ochii la greşelile legionarilor, pentru că ne sfărmăm linia de viaţă legionară, legile noastre, în virtutea cărora trăim ca legionari în lume.

Pentru ca să se facă această educaţie, n’am trimis în judecată dintre cei mici şi slabi, ci am preferat să trimit pe cei mai buni, cari prin atitudinea lor în faţa legionarilor să fie adevăraţi educatori.

Ei nu se vor tângui, nu se vor revolta, nu vor plânge, ci vor spune: „Camarazi, am greşit în cutare sau cutare chestiune, căci iată care este linia, dogma legionară şi iată cum am procedat eu. Acum îmi fac pedeapsa cu fruntea sus, cu mulţumire. Plătesc ce am greşit.”

Ce educaţie mai frumoasă se poate face maselor de legionari, care vin din ce în ce mai mulţi, şi ne lipsesc mijloacele de a le putea face educaţia în acest mod ?

Înmulţindu-se şi venind cu mentalitatea veche, ne vor strica spiritul legionar.

Decât să-i scriu cărţi şi să fac teorii peste teorii, prin pedeapsa aplicată unuia, arăt la toţi: aceasta este permis, aceasta nu este permis. E greu insă, căci suntem în ţara fugii de răspundere.

Vom scoate însă, noi legionarii, un alt om, pe care îl vom opune omului laş, omului vechiu şi care va zice: „Răspund”. (...)

 

Ceea ce deosebeşte această circulară legionară de altele similare emise de cancelaria altor partide politice este preocuparea, mai presus de orice, pentru ridicarea standardului de comportament moral al membrilor de partid. Seriozitatea şi pasiunea şi realismul cu care sunt discutate problemele de conduită morală par a fi mai curând imaginare, decât reale. Par secvenţe dintr-o literatură de politic fiction, imposibil de întâlnit în viaţă, în lupta politicianistă. Sunt nenumărate circularele care dezbat şi, mai ales, presupun soluţii unor probleme de moralitate publică, politică, a activistului politic ca individ, sau a partidului în întregime, ca subiect politic şi al istoriei. Corneliu Codreanu a fost şi un subtil psiholog. El şi-a dat seama că deseori în lumea românească este evitat gestul pedepsitor deoarece pedeapsa abate asupra celui vinovat sentimentul şi pecetea ruşinii, de care românii se feresc în mod aş zice specific. Şi pledează în această succintă circulară, veritabil eseu, pentru detensionarea actului punitiv : “nu e nimeni pierdut când primeşte o pedeapsă”. De ce este însă nevoie să aplicăm pedepse cu mai mult curaj şi să le suportăm cu seninătate ? Pentru că “suntem cu toţii pierduţi (abia) atunci când închidem ochii la greşelile ( noastre, ale) legionarilor. Atunci când nu pedepsim !

Simion Ghinea mi-a povestit, cu mândrie şi satisfacţie, că a fost la un moment dat pedepsit de Căpitan. Întârziase la o acţiune şi Căpitanul l-a trimis la Cluj pe jos, iar pe drum să se gândească câte nenorociri se pot întâmpla altora când întârzii de la ora la care ai promis că vei fi prezent la o întâlnire, când alţii au contat pe tine şi tu erai în altă parte !

Era vară şi cald, aşa că până la Cluj Simion Ghinea a mers mai mult noaptea, din sat în sat, trecând pe la căpeteniile legionare, şefi de cuib sau simpli legionari, să-i semneze “foaia de parcurs”. Nici unul nu a fost nici supărat, nici mirat că era trezit în toiul nopţii să-şi pună semnătura pe o foaie de hârtie. Aveau toţi înţelegerea pentru camaradul care în felul acesta reintra în rânduri cu obrazul spălat.

Pentru mine era evident, din ce mi-a povestit Simion Ghinea, că acel drum până la
Cluj, acea pedeapsă,  îi marcase viaţa, îi fericise viaţa, îl modelase ca om.

Să reţinem şi altă definiţie dată României : ţara fugii de răspundere” . . . Oare sentimentul că azi România este mai mult ca oricând ţara fugii de răspundere poate fi înregistrat ca un argument în plus că dintre toate doctrinele politice româneşti, cea legionară este “cea mai contemporană, cea mai valabilă şi azi, spre a fi aplicată, reînviată ? Şi spre a ne mântui ?

 

25 Mai 1935

PROBLEMA OFENSEI

Legionari,

Problemele de onoare nu mai interesează pe nimeni în societatea românească.

Poţi fi ofensat ca la uşa cortului.

Ofensatorul ştie bine că în ţara aceasta resortul onoarei nu funcţionează, şi că nu-l aşteaptă nici o împotrivire, nici un risc.

Din această cauză întreaga societate românească, trăieşte într’o atmosferă de laşitate generală.

Cred că noi, legionarii, suntem suficient de hotărîţi şi suficient de mulţi pentru a pune punct acestei stări de lucruri şi pentru a face ca de la noi să pornească în toate straturile societăţii o viaţă românească bazată pe onoare.

*

În acest scop, Vineri seara  31 Mai 1935  va vorbi D-l General Cantacuzino arătând modul de comportare a legionarului în faţa ofensei.

Vor fi prezenţi: toţi şefii de unităţi legionare din Capitală, cuibul Axa, Macedonenii, şefii de cuiburi studenţeşti.

D-l  Inginer Clime va avea grijă să fie prezent un stenograf.

C. Z. C.

 

Iarăşi, acelaşi sentiment : că aprecierile de acum aproape 70 de ani, făcute la adresa lumii politice din România, atât de dureroase, de descurajante, sunt totuşi mult mai potrivite pentru lumea de azi, în care trăim îndeosebi după 1990. Cred că nu există în istoria României o perioadă de timp, de ani buni, în care la adresa principalilor oameni politici (preşedinţi de Ţară, prim-miniştri, preşedinte al Camerei deputaţilor sau al Senatului, preşedinte de partid, director de ziar etc., etc.) să se publice acuzaţiile cele mai degradante, iar cei vizaţi să nu reacţioneze nicicum. Care acuzaţii ? Iată câteva, cele mai frecvente : agent KGB, agent Mossad sau al altui serviciu de spionaj, trădător de Ţară, delapidator din banul public, homosexual, încornorat, impotent, vinovat de uciderea a zeci şi sute de oameni, mincinos, demagog, implicat în afacerile cel mai murdare : trafic de copii şi trafic de droguri etc., etc. De ce aceste acuzaţii nu trezesc nici o reacţie la cei împricinaţi ? Poate că pentru că “în ţara aceasta resortul onoarei nu (mai) funcţionează”. Nici azi, precum nici odinioară, în anii interbelici. Dar azi s-ar putea să mai fie o cauză. Anume aceea că acuzaţiile de soiul celor amintite sunt întemeiate ! Ofensatorul ştie bine că are dreptate, iar cel ofensat, mulţumit că legea nu-l deranjează nicicum, se face că plouă la tot ce scrie presa şi adversarii. Deci adversarul are cumva şi probele necesare ?

        Să reţinem însă, mai presus de aceaste mizerii, că au existat cândva în România nişte tineri care s-au organizat într-un partid politic cu gândul de “a face ca de la ei să pornească în toate straturile societăţii o viaţă românească bazată pe onoare”. Repet : “o viaţă bazată pe onoare” – iată programul politic legionar ! Iar această poveste, acest basm nu s-a oprit aici, căci acei tineri au reuşit să fie atât de convingători – sau invers spus : majoritatea concetăţenilor lor erau atât de însetaţi de adevăr şi onoare, încât acei tineri au câştigat la un moment dat încrederea tuturor şi au preluat guvernarea Ţării. Acea ţară de basm a fost România legionară, România din toamna lui 1937 şi cea din toamna lui 1940 . . .

        Se mai găseşte undeva stenograma conferinţei ţinute de Generalul Cantacuzino privind “modul de comportare a legionarului în faţa ofensei”?

-povestea cu duelul-

29 Mai 1935

IUBITE CAMARADE,

Răspund cu întârziere din cauza ocupaţiilor multe pe care le am.

I. Toţi cei înscrişi după prigoană nu mai sunt legionari, ci membri. După trei ani de stagiu, ca membru, poate cineva deveni legionar.

II. Nu este permis trecerea de la un cuib la altul a unui legionar. Cuibul nu se poate rupe decât pentru a crea un nou cuib.

Atunci se formează o familie de cuiburi şi cuiburile noi formate ţin cu toate de familia lor.

III. Nu se admite ca un legionar să uneltească în contra altuia.

IV. Nu se admite separaţie între legionarii săraci şi cei bogaţi. Separaţia se face de cine face mai multă jertfă pentru Legiune.

Acela este cel dintâi.

Şefia. Tare sunt supărat când legionarii se ceartă pentru şefie. E mare păcat.

Şef indiferent cine va fi, dar mai mare va fi acela care dintre amândoi va face jertfa ambiţiei lui. Acela care îşi va călca în picioare propria lui ambiţie.

C. Z. C.

 

Să reţinem şi acest criteriu, potrivit căruia va să fie potrivit cel capabil “a face jertfa ambiţiei sale”.

 

31 Mai 1935

CIRCULARĂ

Tot ce se trimite scris de la Centru, (ordine, circulări, manifeste) nu se împarte nimănui gratuit. Se va vinde cu 1 leu foaia.

Şeful de organizaţie va trimite banii la fiecare 2 săptămâni. Pentru că nu avem de unde, dar mai ales pentru că ne-am învăţat a primi de „pomană”. Legionarul trebuie să se desveţe de acest trist obiceiu. El se va simţi ofensat când cineva îi va oferi gratuit ceva.

Cinstea lui, corectitudinea lui, mândria lui îi cer să înţeleagă că în dosul fiecărui manifest există: un om care munceşte şi cere pâine, o maşină, hârtie, cerneală.

Plăteşte munca acestuia, pentru ca mâine să ţi se plătească şi ţie, corect, munca ta!

Şefii de organizaţii şi de unităţi, vor face educaţia tuturor legionarilor şi în special ţăranilor în acest sens, neadmiţând abateri şi fiind severi în executarea acestei circulări.

C. Z. C.

 

Cred că la mijloc este şi un subtil calcul psihologic : plătind o sumă cât de mică, pentru acele materiale de propagandă, le vei da propriu-zis atenţie, mult mai mare decât dacă le-ai fi  primit pe gratis. Adică le vei citi, te vei gândi la cele citite ş.a.m.d.

 

31 Maiu 1935

DATORIA STUDENTULUI

Circulară

Dragi studenţi,

În curând, fiecare dintre voi se va reîntoarce la vatră pentru ca să-şi vadă părinţii şi cuibul natal.

S’a terminat un an de muncă la Universitate. În acest timp aţi avut o activitate intensă. Aţi învăţat carte în Facultate, aţi luptat în afară pentru neamul vostru, purtând făclia care-i luminează viitorul şi spunându-i: Acesta este drumul tău, neam român!

Drum legionar...

Aţi văzut cum am fost insultaţi, scuipaţi, loviţi de toţi. Aţi văzut cum clocoteşte ura în jurul vostru, ca marea în jurul unei insule de piatră. Aţi simţit bine conspiraţia infamă a tuturor contra noastră: guvern, jidani, cuzişti, ţărănişti, comunişti, Senate Universitare; iar voi  o mână de oameni cu sufletul de stâncă  aţi biruit.

Şi veţi birui. Pentru că la uneltirea pigmeului aţi răspuns cu francheţea eroului. Veţi birui, pentru că neamul nostru, trădat de toţi, trăieşte numai în nădejdea de biruinţă a credinţei legionare. Tot norocul viitorului acestui neam e angajat în lupta noastră. În momentul acesta, neamul nostru trăieşte cu noi, luptă prin noi, biruieşte prin noi  sau de vom cădea  moare cu noi.

Prezentarea: La sosirea în judeţe vă veţi prezenta şefului judeţean respectiv, sub a cărui comandă intraţi, şi pentru ca acesta să vă poată, eventual, comunica ordine venite de la centru.

Şcoala de educaţie legionară. Ajunşi acasă, veţi face şcoală de educaţie legionară cu toţi cei pe care îi veţi întâlni mai puţin pregătiţi ca voi, asupra următoarelor: ţinută legionară, salut, prezentarea, bunăcuviinţă, cinste, a fi drept cu toată lumea, încredere în biruinţă, respect pentru cei ce au jertfit, neînţelegerea între legionari, cum luptă duşmanii: calomnii, minciuni, cumpărări, uneltiri, etc.

Nu trebuie să fiţi mândri cu cei ce-i găsiţi acasă.

Purtarea voastră: pretutindeni, în orice împrejurare, să fie în adevăr model. Purtaţi cu voi onoarea voastră.

Grija pentru elevii de liceu: Botezaţi-i în credinţa voastră. Explicaţi-le toate uneltirile la care vor fi supuşi. Pentru ca atunci când vor veni în Universitate să nu cadă pradă celor răi.

Partidul liberal: Voi, tineret universitar, pe unde veţi merge, nu veţi uita niciodată cum s’au purtat cu noi partidul liberal.

Nu veţi uita pe d-nii Tătărăscu şi Inculeţ, cari şi-au bătut joc, timp de 2 ani, de tot ce a agonisit munca noastră:

Căminul de la Iaşi, ocupat, Casa de la Bucureştii-Noi, casa de la Rarău, Tipografia, Cărămidăria. Tot se strică, se ruinează.

Greşesc aceşti domni, dacă cred că poziţia pe care o au acum este eternă. În curând va sosi ziua judecăţii pentru tot ce au făcut şi fac.

Tabere şi şantiere.

Tabere: Anul acesta vor fi mai multe tabere mari de muncă.

Fiecare tabără va avea: un comandant legionar, numit de Centru şi un misionar legionar, care va face educaţia spirituală a legionarilor. Pentru a fi tabără, trebuie să existe:

Un număr de circa 30 legionari.

O muncă de minim o lună.

Un comandant legionar şi

Un misionar legionar, ambii trimişi de Centru.

Tabăra are caracter de şcoală. Fiecare, venind în tabără, îşi capătă pecetea de legionar. Nu se mai dă nici un grad, fără a fi trecut prin tabără. Fiecare primeşte o diplomă, cu menţiunea comandantului.

Pentru legionarii vechi, se vor face înaintări.

Şantiere. Un şantier presupune:

a) o muncă de minimum 3 zile,

b) executată de minimum 5 legionari,

c) un şef de cuib sau un legionar vechiu, comandant de şantier.

Şantierul nu are caracter de şcoală legionară.

Este un bine public, pe care legionarii îl fac fără să ceară nimănuia ceva în schimb.

În sat la voi, există un pod stricat, un drum rău, o baltă murdară, un şanţ de şosea plin de noroi, o toloacă plină de spini.

Şeful de cuib ia iniţiativa, îşi adună oamenii, începe lucrul, fără nici un fel de laudă, îngâmfare sau propagandă.

Dacă întreabă cineva, răspunde: facem un bine şi nu cerem nimic în schimb.

A doua zi, şeful de cuib scrie o carte poştală şefului de organizaţie şi una Centrului, la Bucureşti, pe adresa: G-ral Cantacuzino-Grănicerul, str. Imprimeriei 3:

„Am înfiinţat un şantier în comuna ..............., judeţul .................  Executăm următoarea lucrare: ...................”

Iscălit: şeful şantierului şi iscălitura fiecărora, citeţ făcute.

Toţi cei trecuţi în cartea poştală vor căpăta câte o diplomă iscălită de şeful Partidului „Totul pentru Ţară”, Generalul Cantacuzino-Grănicerul şi de şeful Educaţiei legionare. Această diplomă îi va servi în viitor.

Ce frumos ar fi, ca toţi românii să pună umăr lângă umăr, la muncă, pentru a-şi reface ţara.

Cred, că în anul acesta, noi, legionarii, vom avea 1000 de