Echipele parasutate

(fragmente)

Printre evenimentele care constituie victorii de necontestat pe seama Miscãrii Legionare, nu trebuie uitatã actiunea celebrelor "echipe" parasutate în tarã pentru diferite misiuni militare si patriotice, în spatele frontului sovietic, iar mai târziu, ca echipe de organizare a rezistentei române în eventualitatea unui nou rãzboi de dezrobire.
   Desi situatia devenise criticã, elanul combativ al legionarilor pãstra aceeasi intensitate si încredere. Pentru ei, lupta trebuia dusã pânã la capãt cu orice risc, indiferent de conjuncturã si evolutie politicã. Se constituise un centru parasutist, al cãrui rol era dezorganizarea liniilor de aprovizionare a trupelor sovietice ce treceau prin România. Sarcina acestor echipe era dublã în ceeace priveste natiunea românã: mentinerea unei tensiuni patriotice si organizarea de centre de rezistentã pe teritoriul tãrii.
   Timp de mai multi ani de zile, aceste echipe si-au fâcut datoria conform instructiunilor primite, aducând partea ]or de sacrificiu alãturi de formatiile locale de rezistentã contra comunismului. Unele au rãmas nedescoperite de militie pânã la capãt. Altele au fost descoperite si decimate, in urma unor înfruntãri decisive si disproportionate ca forte. În fine, multi dintre acesti combatanti au cãzut in mâinile comunistilor, judecati si condamnati la moarte. Printre acestia si faimoasa echipã "Tãnase - Golea - Samoilã" al cãrei proces, in 1953, s'a soldat cu 13 executii capitale. A fost singura echipã capturatã in întregime din cauza unei trãdãri. Dar procesul ei a fost un exemplu de demnitate si patriotism legionar. Din acuzati, acesti legionari care stiau ce-i asteaptã, AU DEVENIT ACUZATORI, pledând nu iertarea lor ci cauza neamului si vinovãtia trãdãtorilor comunisti.
Ce "interese nemãrturisite", de ordin politic sau altul, puteau îndemna aceste zeci de suflete sã accepte lupta cu colosul ce domina tara, in conditii precare si fãrã nici o perspectivâ de a se salva? Ce "promisiuni domnesti" le puteau fi fãcute, ednd in tarã îi astepta clandestinitatea, suferinta si moartea?
   E ceea ce derutã si înmãrmureste pe toti dusmanii Miscãrii Legionare!
   Au fost si vor mai fi neghiobi, printre comentatorii acestor evenimente, care sã asvârle anatema, acuza si bârfa împotriva acestor combatanti ce-au stiut sã moarã pentru credinta lor si pentru cauza neamului. In cel mai bun caz, îi vor trece sub tãcere ca si cum n'au existat niciodatã, ca si cum sacrificiul for n'ar fi fost decât o moarte banalã. Iar cât priveste regimul din tarã, contra cãruia au luptat acesti eroi si martiri, va ponegri mereu imaginea si memoria lor, acuzându-i de a fi fost trimisii mercenari ai "capitalismului", ai "imperialismului occidental" sau ai "Americanilor"!... Când in realitate, au reprezentat fortele libere si patriotice ale românismului din afara granitelor.
   Dar nu trebuie uitat sau desconsiderat faptul cã in acea epocã, singurele forle capabile sã întreprindã actiuni de-o asemenea anvergurã erau cele ale Gãrzii de Fier. NU EXISTAU ALTELE! Numai Garda de Fier era organizatã, disciplinatã si pãtrunsã de spiritul de sacrificiu indispensabil. Nici un tânãr democrat nu primise educatia sublimã a renuntãrii pentru un scop ideal.
   Echipele legionare stiau pentru ce sacrificiul lor era necesar. Stiau deasemenea cã acest sacrificiu va fi interpretat cu rãutate din toate pãrtile. Si totusi l-au acceptat, ca un prinos de dragoste pentru neamul înselat, batjocorit si vândut comunistilor de cãtre conducãtorii partidelor istorice in care avusese nefericirea sã-si punã toatã încrederea.
   Natiunea avea nevoie de o încurajare, care sã o îmbãrbãteze in procesul ei de rezistentã. Avea nevoie de sprijinul celor din afarã - cei liberi - pe care-i considera ca niste "ambasadori" permanenti ai cauzei nationale. O, de-ar fi stiut natiunea cât de departe erau de zbuciumul ei, asa zisii "reprezentanti oficiali" ai cauzei românesti in strãinãtate!...
   Aceastã nevoie legitimã si strigentã a fost acoperitã, în toatã simplicitatea, de echipele legionare. Problemã de constiintã si dragoste de tarã.
    Miscarea Legionarã nu avusese rãspundere NICI in începerea rãzboiului, NICI in pierderea lui, NICI in trãdarea de la 23 August 1944, NICI in aducerea Partidului comunist la putere. Din contrã, in aceastã perioadã de aproape patru ani, in care partidele democrate si-au dat arama pe fatã provocând marea catastrofã a neamului, membrii Gãrzii de Fier mucegãiau prin închisori si câmpuri de concentrare sau îsi dãdeau viata in "Batalioanele de reabilitare post-mortem" ale generalului Antonescu. Iar in Germania national-socialistã, zisã camaradã de conceptie, legionarii îsi tãbãceau pielea prin Dachau si Buchenwald.
   În fond, singurii care puteau reprosa ceva natiunii si deci, ar fi putut trata cu dispret suferinta ei sub dominatia comunistã, erau LEGIONARII. Ei fuseserã victimile epocii. Toate intrigile si calomniile politice asupra lor se abãtuserã, desi nu avuseserã nici o vinã in evolutia tragicã a evenimentelor. Si natiunea românã, anihilatã de minciunile si demagogia politicienilor cãzuse in cursã, punând la îndoialã cinstea, loialitatea si dragostea Miscãrii Legionare pentru tot ce-i românesc.
   În consecintã, legionarii puteau foarte usor rãspunde cu aceeasi monedã. N'AU FÃCUT-O! Si-au fost singurii care-au înteles si s'au confundat cu tragedia tãrii. Trecând peste tot si toate, si-au pus din nou mintea si trupurile in slujba natiunii lovitã de relele soartei, pentru cã asa este înteles patriotismul in conceptia legionarã. Nu paradã si vorbe de clacã! Ci faptã, mergând pânã la sacrificiu, atunci când e nevoie.
   Deaceea, echipele trimise in tarã constituie o VICTORIE cu dublu inteles
   a) E ovictorie nationalã politicã cum nu vor reusi niciodatã sã înscrie la activul lor organismele demo-burgheze ce-si dau aere de conducere "efectivã" in acest exil.
   b) E o victorie spiritualã de-o importantã ce depãseste mentalitatea aderentilor ce misunã prin aceleasi organisme. A avea simtul rãspunderii istorice si întelegerea jertfei, înseamnã a fi trecut prin educatia cuibului si de a fi trãit intens suferinta neamului.
   Lupta si jertfa acestor echipe au rãmas poate necunoscute pentru moment, marelui public, escamotate sau scâlciate in mãretia lor de mai marii zilei din tarã si din exil. Acest lucru nu micsoreazã întru nimic faptele lor, eroismul lor, sacrificiul lor.
   Ca o sabie de foc vor strãluci istoria neamului, adusi de legende si de istoria viitorului. VICTORIA acestor echipe se înscrie in adâncul epopeii nationale ca o legãturã simbolicã între Legiune si Neam, pe care nimani si nimic n'o va putea sterge.

Permanenta în lupta anti-comunistã

   Trãim într'o epocã de descompunere moralã si decãdere politicã. Valorile traditionale, valorile eterne, sunt puse la îndoialã, tratate cu dezgust, cãlcate in picioare. Libertatea a devenit anarhie - fidelitatea fata de principiile unei etici, e consideratã dobitocie - iar permanenta in convingeri, pur si simplu lipsã de realism.
   Din contrã, modificarea opiniilor dupã cum bate vântul, întovãrãsirea ilogicã cu dusmanul de ieri sau renegarea propriei temelii doctrinare, sunt monedã curentã. Practica lor face parte din mentalitatea depravatã ce s'a împãmântenit dupã al doilea rãzboi mondial, sub influenta preocupãrilor de cãpãtuire cu orice pret si tendinta generalã a unei aplecãri spre stânga.
   În lumea intereselor politicianiste nimeni nu parte accepta sã fie exclus de la profit. Oricare-ar fi tendinta momentului, acesti afaceristi eterni vor sã se gãseascã de partea "învingãtorului". Si-atunci nu mai tin seama nici de principii, nici de sensul final al ideologiei in care spun cã cred, nici de interesele natiunii, nici de primejdia pe care-o cocolosesc. Abandoneazã tot ce-a constituit un trecut si-o mare idee, pentru a satisface niste interese personale si trecãtoare. Cedeazã pe ici, acceptã pe dincolo, in asa mod, cã pânã la urmã au impresia - ei însisi - cã schimbarea radicalã a formelor nu atinge întru nimic mãretia continutului. Si astfel, azi un pic, mâine mai mult, ajung sã se gãseascã la un moment dat in contradictie cu tot ce-au respectat si servit înainte.

Cu foarte multã greutate unii dintre ei ajung sã înteleagã cã schimbãrile introduse n'au fost nici atitudini tactice, nici previziuni strategice, ci pur si simplu renuntãri la propria lor realitate ideologicã. Dar e prea târziu? Rãul a ruinat deja edificiul, modificãnd mentalitatea generalã într'un sens cu totul opus simtãmintelor normale ale individului.
   Un exemplu: În Franta, propaganda împotriva termenului "dreapta" a fost atât de intensã si pãtimasã, încât numai gândul de a fi catalogat "de dreapta" înspãimântã pe toti cei ce profeseazã o politicã oarecare. Teama a ajuns la un stadiu ce mângâie isteria. Ca atare, in Franta, nu existã partid care sã se intituleze "de dreapta", întelegându-se prin aceasta numai "situat dincolo de un centru" si care sã n'aibã nici o legãturã cu ideologiile fasciste sau naziste.
   În Franta toate partidele se considerã "de stânga", chiar dacã se declarã anti-socialiste sau anti-comuniste. Aceastã fobie merge pânã acolo cã multe dintre partidele democrate se supra-intituleazã "de centru stânga" , pentru a nu da impresia ca s'au îndepãrtat prea mult de mentalitatea generalizatã in ultimii 40 de ani.
   Or, o asemenea pornire poate amalgama cu usurintã, sub vocabula stângistã bine dirijatã pe o temã comunã, milioane de electori diametral opusi intentiilor ultra radicale ale partidelor veritabil de stânga.
   Din acelasi motiv oportunist, formatiile politice democratice evitã pe cât posibil de a se declara pe fata "anti- comuniste" . S'a evitat cu dibãcie o asemenea gresalã de "ne-realism politic".
   Miscarea Legionarã vede altfel comportamentul in politica. Orice încercare de apropiere sau simplã bunã dispozitie fatã de dusmanul care fãrã nici un menajament declarã cã luptã pentru a te distruge, constituie o slãbiciune de caracter, o portita de infiltrare si-o prostie politicã.
   În cazul epocii noastre, acest dusman înversunat este COMUNISMUL INTERNATIONAL. Prin mijloacele cele mai viclene, acest flagel al omenirii cautã sã reducã rezistenta natiunilor, sã se infiltreze, sã scoatã din luptã pe cei ce-si apãrã libertatea si conceptia de viata. Cele mai neînsemnate concesii sunt spãrturi greu de astupat in mintea si actiunea indivizilor, odatã ce-au devenit obicei sau obligatie.
   Deaceea, pe mãsurã ce astfel de "apropieri" , "întelegeri" si "concesii" capãtã drept de azil in relatiile curente si'n mentalitatea generalã, DEVINE DIN CE IN CE MAI GREA O ATITUDINE DESCHIS ANTI-COMUNISTÃ. E clipa in care apãrarea instinctivã a omului pierde pasul si interesul pentru combaterea unei primejdii CE NU MAI PARE O PRIMEJDIE.
E rãstimpul in care se înmultesc propunerile de "cooperare" între comunisti si necomunisti, pe teme umane si umanitare. E perioada in care - in cercurile exilatilor - apar sugestii de "colaborare" cu regimurile de dincolo de Cortina de Fier pentru a le "umaniza", a le "democratiza", a le "redestepta pe dinãuntru". Si multi cad in aceastã cursã dintr'un spirit de excesivã încredere in ei (urmare a acelui: "Îi vom avea deoarece noi suntem mai destepti si mai abili") sau dintr'un spirit de naivitate excesivã (urmare a altui slogan: "Regimurile comuniste s'au schimbat, vor si ele liniste, pace, liibertate").
   Or, pericolul cel mai teribil care poate paste pe omul liber si organizatiile dornice de libertate si justitie, este de a da crezare acestor manevre marxiste si de a abandona atitudinea intrasigentã fatã de comunisti.
   Aici sta toatã problema exilului românesc: NU POTI Fl LUPTÃTOR ANTI-COMUNIST FÃCÂND CONCES1I REGIMULUI, sau înhãitându-te cu toti cei ce-au servit comunismul din tarã înainte de a deveni, in exil, sefi de baza ai anumitor organizatii semi-politice de nuanta colaborationistã.
   Din aceastã cauzã, aici se defineste marea VICTORIE a Legiunii pe tãrâmul luptei anti-comuniste. De totdeauna a fost si a rãmas pe aceeasi linie de conduitã politicã. N'a cochetat niciodatã cu comunismul deoarece, cunoscându-i adevãrata naturã, nu i-a acordat nici cea mai neînsemnatã încredere. COMUNISMUL ESTE MINCIUNA SI ÎNSELÃTORIA ÎNTRUCHIPATE. Garda de Fier nu poate convietui cu astfel de calificative.
   În ciuda evenimentelor si-a convergentelor momentane de interese, care puneau regimurile democrate in pozitie idilicã cu regimurile marxiste, Miscarea Legionarã nu s'a lãsat momitã de o asemenea stare de fapt circumstantialã. Contra acestor ademeniri luptã de peste 50 de ani.
   Si-a pãstrat deci, in toate împrejurãrile, politica initialã anti-comunistã, neadmitând nici o pozitie dubioasã, nici un compromis politic sau de orice altã naturã cu dusmanul numãrul UNU al natiunii române. Fapt cu care se poate mândri. Ceea ce nu pot face si celelalte organizatii politice românesti oricât ar vrea sã se arate azi, violent anti-comuniste. La un moment dat din existenta lor politicã, au cedat, fie evenimentelor, fie intereselor, fie mãcar entuziasmului, compromitându-se printr'o apropiere anormalã si imoralã. Au fãcut-o, bine'nteles, din calcul, ceea ce ne aminteste cã, din punct de vedere filozofic, atât conceptia marxistã cat si cea capitalistã au la bazã acelasi materialism respingãtor. Deci, putem spune cã... "cine se aseamãnã, se adunã..."
   În aceastã vâltoare a istoriei si'n mijlocul atâtor prãbusiri, Miscarea Legionarã si-a pãstrat calmul si tenacitatea de totdeauna. A sustinut mai departe adevãrul sãu anti-marxist si pozitia sa anti-comunistã. Si-a avut dreptate deoarece, AZI, sub amenintarea virulenta a ideologiei marxiste, a metodelor teroriste întrebuintate si-a imperialismului ucigator de care dã dovada, COMUNISMUL SI-A REVELAT FONDUL SI TELUL FINAL! Pe când, partidele democratice care altãdatã fraternizaserã cu "Partidul democrat comunsist" ("Partid ca toate partidele", cum îl numeau toti) vin sã se declare... ANTI-COMUNISTE.
   E si asta o satisfactie târzie, adumbritã însã de lipsa de scrupul si mojicia de care dau dovada când încearcã sã elimine din lupta neamului tocmai organizatia legionarã, care-a rãmas neclintitã atunci când ELE formaserã un "pact" cu cei pe care vor sã-i combatã acum.
   Nu ne nelinistim prea mult de aceastã consecventa in dusmãnie si de insolenta de care dau dovadã. Ne-am obisnuit cu asemenea lovituri de copitã. Facem însã dureroasa constatare cã pentru meschinele lor interese de clan trec SI peste adevãrul istoric SI peste soarta neamului, încercând sã aranjeze prezentul in conformitate cu nãzuintele lor partidare.
   Dar, ca si toate celelalte, aceastã VICTORIE a Legiunii nu poate fi nici negatã, nici deformatã. E UN FAPT ISTORIC INCONTESTABIL, recunoscut chiar de dusmanii Gãrzii de Fier. Faptul dovedeste tãria de caracter a legionarilor si viziunea politicã a conducerii. Chiar înfrântã, sfârtecatã prin închisori si lagãre, supuse unei clandestinitãti prelungite, risipite pe întreg globul si combãtutã de toate fortele oculte din lume, Miscarea Legionarã a rãmas nestrãmutatã pe pozitia ei anti-comunistã.
   VICTORIE în timp si spatiu poate unicã în analele politice. Fapt care îi deschide perspective imense pentru viitor, atunci când se va pune problema fundamentalã pentru natiunea românã: În cine sã creadã si în cine sã aibã încredere? In cei care si-au schimbat opiniile dupã cum a bãtut vântul sau în cei care-au rãmas neclintiti pe parapetele înaintate ale luptei pentru dezrobirea neamului?

Faust Brãdescu

"Victorii Legionare", Ed. Libertatea, NY, 1988