SFINTELE PASTI

INVIEREA DOMNULUI IUBIRII

 

   An de an, în dangănul clopotelor, ca o mărturisire că nădejdea si credinta au învins, sosesc zilele celei mai mari sărbători a crestinătătii ,,Învierea”.

   Duminică dimineata, a treia zi de la punerea în mormânt, un mare cutremur a zguduit pământul. Îngerul Domnului s-a coborât din cer, a ridicat piatra de la usa mormântului, a răsturnat-o la pământ si a sezut deasupra ei. Avea înfătisarea ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada.

   Cea mai mare minune se petrecuse, Iisus biruise moartea si înviase din morti. În aceeasi zi Maria Magdalena si alte femei credincioase au venit la mormânt, ca să ungă cu miresme trupul Său, dar au găsit mormântul gol. Îngerul le-a vestit că Iisus a înviat, poruncindu-le să ducă acestă veste ucenicilor Săi. Vestea Învierii Domnului s-a răspândit peste tot.

   Învierea Domnului Iubirii este sărbătoarea de care se leagă cele mai înalte sentimente crestine; cuvintele: - Hristos a înviat, Adevărat a înviat, mărturisind credinta că Mântuitorul, după ce a fost răstignit, a murit si a fost îngropat, iar a treia zi a înviat.

   Dintre minunile Fiului lui Dumnezeu, Învierea este si rămâne cea mai mare, având menirea de-a ne  convinge de dumnezeirea si puterea Sa, Iisus rastignit pe Crucepentru ca învătăturile Sale să fie primite ca porunci divine si cale de dobândire a mult doritei mântuiri.

   Legenda spune că Maria Magdalena purta pe brat un cos cu ouă, pe care au ajuns picături din sângele sfânt al Mântuitorului. În amintirea acestei întâmplări, în primele faze ale crestinismului acest obicei pascal, limitându-se doar la rosirea ouălor. Ulterior s-au conturat diferite tehnici de încondeiere, de mici inscriptii ( Hristos a Înviat, Paste Luminos, etc.)

   Pentru crestini, oul este expresia vizuală a faptelor petrecute pe Golgota în urmă cu aproape două mii de ani. Oul rosu simbolizează transfigurarea si înnoirea omului renăscut la viata de sfintenie si de dreptate în Hristos.

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

   Bucuria Învierii Domnului să se sălăsluiască între noi, Hristos Cel ce a biruit moartea să reverse asupra noastră viată, pace, bucurii duhovnicesti si întru toate bună sporire.

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

 
                            Hristos a Înviat!
 
                Ne însenineză iarăsi divina bucurie
                Ca niciodată parcă mai omenos zâmbim,
                Cum nesfârsiri ne poartă'n vesnicie
                Prin vestea Învierii, eveniment sublim.
 
                În bucurie cerul emană strălucirea
                Vin îngeri să vestească: A Înviat Hristos
                Iar omenirea întreagă azi gustă fericirea,
                O! Doamne totul este mai sfânt, mai luminos.
 
                Nu vremuri de întristare putea-vor să educe
                Până acum ce atâta mereu s-a încercat,
                Si resemnati cu totii să ne amintim de cruce
                Mai buni să rostim oameni: - HRISTOS A ÎNVIAT!

  Pr. iconom stavr. Botis Radu

 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE