“Adevărat zic vouă, întrucât
aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie
Mi-aţi făcut”.
MATEI
25:40
Tocmai
pregătisem nişte pachete să mergem la copii bolnavi de SIDA când
o domnişoară cu suflet mare ne-a atras atenţia că de bine,
de rău, copii bolnavi de SIDA au o alimentaţie bună în spital
şi că ar trebui să ne îndreptăm atenţia şi
asupra unor oameni la care nu se uită nimeni. Surprinşi am întrebat
la cine se referă căci noi am fost şi la copiii din orfelinate
şi la azilele de bătrâni şi la comunităţile de rromi.
Ne-a răspuns: la aurolaci. Prima impresie a fost de respingere, de revoltă
- cum o să dăm noi unor drogaţi când atâţia copii şi
bătrâni părăsiţi prin cămine au nevoie de micul
nostru obol? Apoi mi-am amintit că şi pe ei trebuie să-i ajutăm
şi pe ceilalţi să nu-i lăsăm. Am facut pachete cu
hrană consistentă (şniţele cu cartofi, pâine, salată,
fructe şi câteva dulciuri) şi am mers la Gara de Nord unde ştiam
că sunt cei mai mulţi. Imaginea mea ca şi a multora era cea a
unor tineri complet abrutizaţi, fără voinţă, care
ţin punga de aurolac permanent la gură şi care te trag de mânecă
în gară să le dai un bănuţ. La faţa locului am avut
parte de o surpriză uriaşă menită să ne smerească
şi să ne alunge orice idee preconcepută avută până
atunci. Au venit în jurul nostru vreo 60-70 de persoane (s-au chemat unii pe
alţii). Cei mai mulţi dintre ei erau oameni cu care te puteai înţelege,
erau familii cu copii mici în braţe. Cu adevărat am văzut
şi persoane tinere (şi chiar copii) distruse fizic din cauza
aurolacului, însă aproape toţi au înţeles că le întindeam
o mână de ajutor şi s-au arătat bucuroşi de hrana primită
mulţumindu-ne în permanenţă. După agitaţia de început
când toţi voiau cât mai mult şi cât mai repede au înţeles că
am adus mâncare suficientă pentru toţi, că vrem să stăm
de vorbă cu ei şi să le ascultăm nevoile. S-au aşezat
cuminţi la rând, am împărţit pachetele, ne-au mulţumit
şi majoritatea au plecat. Am stat şi am ascultat. Fiecare avea o
poveste tristă (nu cred că inventată). Dintr-un motiv sau altul
au ajuns pe stradă. Unii au soţii şi copii iar condiţiile
în care trăiesc sunt de-a dreptul inumane. Supravieţuiesc cu o masă
caldă pe zi dată de o fundaţie. Sâmbăta şi Duminica
însă se închide şi foamea-i încearcă din nou. Când i-am întrebat
care e cel mai mare ajutor pe care îl poate da cineva au raspuns invariabil:
un loc de muncă. Nu sunt leneşi, nu au “tras” aurolac în viaţa
lor, au copii şi vor să muncească, dar nu-i angajează
nimeni din cauza ideilor preconcepute. O singură persoană reuşise
cu chiu cu vai să se angajaze la o fabrică de pâine. Muncesc pe ici
pe colo pe la câte un butic din zona gării, dar nu primesc în schimb
mai nimic. Am discutat şi cu cei care se drogau. Invariabil am primit
acelaşi răspuns: aurolacul îi face să uite şi de foame
şi de sete şi de frig. Pentru câteva minute se simt fericiţi
pentru a coborî apoi în aceeaşi deznădejde. Mulţi spun că
dacă ar avea norocul să ducă o viaţă cât de cât
normală ar renunţa la acest mod de viaţă. Cine ştie
însă câţi au sperat la fel înaintea lor şi au sfârşit
peste câţiva ani tot cu punga de aurolac care le alină foamea
şi suferinţa. Pe unul îl durea spatele, pe altul stomacul, pe altul
dinţii dar nici o speranţă de tratament. Medicii nu vor să
se coboare la “nivelul canalului”. Le-am promis că le aducem hăinuţe
pentru copii, detergent, săpun şi pamperşi pentru copilaşi
în zilele următoare. Le-am promis că vom încerca să găsim
şi un medic care să-i consulte. Toate acestea ne stau în putinţă
să le facem o dată sau de două ori pe lună cel mult.
Asociaţia “PREZENT” e o organizaţie cu un număr mic de
membri şi cu un volum mare de muncă. Toate le facem numai cu
sufletul şi cu banii noştri. Uneori numai cu sufletul. Dacă
şi dumneavoastră credeţi că aceşti necăjiţi
merită mai mult decât un ajutor mic dat o dată sau de două ori
pe lună fiţi alături de noi material sau sufleteşte. Orice
donaţie primită – bani, hăinuţe, detergent, veselă
etc. – este binevenită. Însă, dacă sunteţi din Bucureşti
şi aveţi putinţă mergeţi chiar dumneavoastră în
mijlocul lor să le împărţiţi o bucată de pâine
şi să le ascultaţi necazurile. Vă veţi convinge că
am spus doar adevărul şi că suferinţa lor e chiar mai mare
decât cea redată de mine. Vă veţi convinge că oamenii
ăştia merită o şansă şi un ajutor. Iar dacă
nu le puteţi da un ajutor evitaţi să-i mai repeziţi cu
vorbe grele şi poate să le arătaţi puţină
dragoste. Nu vă costă nimic.
Ionuţ
Băiaş
Cei
care doresc să ne sprijine pentru ajutorarea acestor oameni sunt rugaţi
să ne contacteze:
Cezarina
Bărzoi – Asociaţia PREZENT!
cezarinaioana@yahoo.com;
0726.384.375