Valter
Roman
Acest
articol este continuare la Holocaustul
(genocidul) evreilor împotriva românilor.
Cerem 200 (două) sute de miliarde
euro despăgubiri, Evrei vinovaţi
de crime la adresa umanităţii şi Tratatul
dintre România şi Ucraina în actualitate.
Se
impune să mai selectăm, din lumea bolşevicilor evrei, fie
şi încă un nume. La tema pe care o evidenţiem, distrugerea
integrităţii teritoriale a României. Ne-am oprit la Valter Roman. A
acţionat cu toată hotărârea împotriva existenţei României
ca stat. Asupra autenticităţii documentului
nu există nici o îndoială. Se află în arhiva
Comisiei de pregătire a tratatelor de pace şi orânduirii de după
război, înfiinţată în URSS, sub conducerea lui Maxim
Maximovici Litvinov, locţiitorul comisarului [ministrului] Afacerilor
Externe. L-am avut la dispoziţie din Scrisoarea
către Petre Roman, scrisă de Tofic ISLAMOV, publicată în
acelaşi timp, în Provincia, oct. 2000, anul I, nr. 6 (www. provincia.ro)
şi în revista Novaia i noveisaia istoria, din Moscova. Înainte de
prezentarea documentului, să reţinem câteva paragrafe din
scrisoarea lui Tofic ISLAMOV către
Petre Roman, care ne vor introduce în arhiva Comisiei Litvinov, pe care istoricul rus a studiat-o în amănunt:
“În
ceea ce priveşte dorinţa Dumneavoastră de a păstra memoria
tatălui Dumneavoastră, aici poziţiile noastre se despart
principial. Memoria tovarăşului Valter Roman, activităţile
şi faptele sale în orice caz, în situaţia istorică a anului
1940, nu necesită o reabilitare din partea nimănui, sunt ferm
convins de acest lucru. Militarea lui pentru independenţa statului
transilvănean porneşte din tendinţa de a îndrepta odată
şi pentru totdeauna relaţiile celor două popoare frăţeşti
care trăiesc în Transilvania şi în cele două ţări
vecine, Ungaria şi România. El considera, deasemenea, că împărţirea
Transilvaniei între Ungaria şi România în anul 1940 este o experienţa
catastrofală a lui Hitler.
In
fine să nu uităm nici că tovarăşul Valter Roman, tatăl
Dumneavoastră, a fost un comunist educat în tradiţiile
proletariatului internaţionalist ceea ce, la drept vorbind, astăzi
nu este bine văzut nici la mine în ţară şi, probabil,
nici la Dumneavoastră. Bine ar fi ca eu să greşesc în privinţa
ţării Dumneavoastră. Consider că trebuie să ne mândrim
cu poziţia de atunci a luiValter Roman în legătură cu problema
referitoare la Transilvania şi nu să ne ruşinăm. În situaţia
complicată a războiului mondial el a avut curajul să se înalţe
deasupra intereselor naţionale, ceea ce îl face să fie respectat.
Trebuie să fiţi de acord că nu oricine este capabil de aşa
ceva.
Nu
ar trebui să uimească pe nimeni faptul că ideea de a înfiinţa
un stat independent transilvănean a fost afirmată alături de
Valter Roman şi de către importantul savant şi istoric,
academicianul Evgenii Vicorovici Tarle, lucru caruia în scrisoarea d-voastră
i se acordă o mare importanţa. Menţionarea acestor două
nume nu sună ruşinos nici pentru unul dintre ei şi nici pentru
admiratorii lor [...] Este posibil ca el să nu fi ştiut istoria
Transilvaniei în amănunţime precum Valter Roman care, provenind din
Transilvania, vorbea în acelaşi timp limba română şi limba
maghiară foarte bine. Dar repet, importante, hotărâtoare şi
clare pentru E.V.Tarle, ca şi savant şi ca cetăţean şi
activist al statului, în calitate de sfetnic al statului URSS, au fost
interesele naţionale ale Rusiei, sau poate ca mai precis interesele ei
geopolitice, ca şi mare stat european. De acest lucru vă puteţi
convinge, dacă veţi citi foarte atent materialele Comisiei
Litvinov şi veţi compara conţinutul ei cu textul
scrisorii lui Valter Roman.
Dar
înainte de toate câteva observaţii despre acest lucru.
Apropierea
victoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei a pus în faţa
conducerii sovietice problema orânduirii păcii europene şi pregătirea
proiectelor şi a tratatelor de pace pe viitor cu Germania şi cu
sateliţii ei […]
La
una din adunările Comisiei (25
martie 1944), Preşedintele ei, locţiitorul comisarului Afacerilor
Externe, Maxim Maximovici Litvinov a concretizat ideile fixate în următorul
fel: noi trebuie să păstrăm poziţia noastră fiind
unica putere mare în Europa, şi această poziţie nu trebuie să
o împărţim benevol cu cineva […]
Pentru
susţinerea independenţei Transilvaniei, în afară de Tarle a
contribuit şi un alt membru al Comisiei, Solomon Abnamovici Lozovski.
Mi se pare, spunea el, participând la adunarea Comisiei din 29 iulie, că
pentru noi ar fi mai bine să fim de acord cu înfiinţarea statului
independent transilvan. Noi nu suntem cointeresaţi la întărirea
Ungariei sau a României. De ce
noi ar trebui să întărim România? Pentru că în Transilvania
există trei milioane de români? […]
În
timpul discuţiei apare şi abordarea unei probleme principiale care
se referă la rolul dreptului istoric (sau confruntarea lui cu factorul
etnic) în rezolvarea problemelor teritoriale în Europa. În ansamblu,
participanţii la discuţii, bineînţeles, dădeau dreptate
factorului etnic, faţă de cel
istoric. Argumentând faptul că România trebuie să primească
şi Transilvania de Nord, Şuriţ completează motivele sale
principiale despre necesitatea evidentă de a lua în calcul factorul
etnic, punând accent pe polemica noastră cu Polonia, care foloseşte
acest argument istoric. Însă acelaşi argument etnic
nu a contribuit la rezolvarea problemei basarabene, reprezentând doar
un interes academic. Problema teritorială a Basarabiei, disputată între
România şi Rusia şi care a fost tranşată în 1940, a
trezit în cercurile de conducere dorinţa confuză de a compensa într-un
mod oarecare România pentru pierderea de teritorii. De aceea Şuriţ
crede că restituindu-i României Transilvania, …noi vom pune o temelie
trainică pentru dependenţa României de politica noastră. O
astfel de perspectivă este reală, fiindcă Transilvania are fără
nici o îndoială pentru România mai multă importanţă decât
Basarabia.
In
continuare oratorul a adăugat: Despre faptul că România şi
Ungaria nu pot fi tratate la fel, cel mai bine ne confirmă istoria
trecutului fostei Ungarii. Ne luând în considerare provenienţa
ungaro-mongolă, întotdeauna a fost avangarda germanismului în sud-estul
Europei şi unealtă de oprimare a tuturor popoarelor slave. În relaţia
cu România, lucrurile însă stau exact invers.
Acest
pasaj confirmă opinia noastră asupra incompetenţei lui Şuriţ
în problemele istorice. Nu ştia sau nu dorea să-şi amintească
de nenumăratele războaie din istoria Europei Centrale, în care
maghiarii au luptat împotriva germanilor din momentul apariţiei ei în
regiunile bazinului Dunării…Din fericire aceste argumente n-au avut
ecou pentru participanţii la discurs… Mai competent în problemele
istoriei, Litvinov contrazice aceste păreri, zicând: Tovarăşul
Şuriţ greşeşte, gândindu-se că românii din
Transilvania au visat numai la unirea cu România. Adevărul e că
agitatorii din România tindeau să
influenţeze exact în această direcţie, dar în decursul
istoriei românii din Transilvania cereau doar autonomie, ne mai sperând la
independenţa Translivaniei…Aproape că exclud, susţine
diplomatul sovietic, posibilitatea de a oferi Transilvania Ungariei, însă
nu este o chestiune definitivă. Această variantă s-ar putea
materializa, dar într-o
perspectivă mai îndelungată. Mai curând s-ar ajunge la un acord
comun cu România în schimbul renunţării la Basarabia şi
Bucovina, dar acest lucru se poate întâmpla numai cu anumite garanţii
şi cu o anumită influenţă asupra viitoarei politici româneşti.
Nu ştiu dacă vom putea să obţinem astfel de garanţii
şi în condiţiile în care guvernul (român-nota lui T. I.) se va
schimba, iar politica va fi alta. Dacă am reuşi să implementăm
un control, alta ar fi situaţia. Dar până ce acest lucru nu se va
înfăptui, rămâne posibilitatea separării Transilvaniei şi
transformării ei într-un stat de sine stătător. Acest lucru
poate fi provizoriu până în momentul în care noi vom putea ajunge la o
înţelegere cu Ungaria sau România. Sau poate că va rămâne aşa
timp îndelungat, având în vedere că acest mic stat va avea nevoie de
ocrotitori, care poate fi numai Uniunea Sovietică, marea putere din
apropiere…În viitor nu exclud ca Ungaria, România şi Transilvania să
devină federale, dacă noi vom putea să influenţăm
politica Ungariei şi României…Maiski, Stein, Manuilski făcând
referire la această situaţie susţin ideea acordării
independenţei Transilvaniei, refuzând propunerea de federalizare a României,
Ungariei şi Transilvaniei. După părerea lui Stein crearea
independenţei Tarnsilvaniei este
cea mai bună soluţie. Lozovski şi-a exprimat părerea
personală într-o formă categorică: Se subînţelege că
perspectiva alipirii Transilvaniei la Ungaria este exclusă.”
Reţinem
în continuare aprecierile lui Tofic ISLAMOV asupra personalităţii
lui Valter Roman:
„Din
materialul documentar de mai sus este evident că ideile pe care Valter
Roman le-a împărtăşit Comisiei Litvinov nu au nimic deosebi
şi neobişnuit. Ideile sale se înscriu organic în ideologia politică
ce domină capitala sovietică în perioada sfârşitului de război
şi se armonizau perfect cu dispoziţiile politice
ale conducerii Uniunii Sovietice.
Mai
sus am vorbit despre poziţia propunerilor şi opiniilor lui Valter
Roman care au fost oferite adunării Comisiei Litvinov. Există însă
între ele o diferenţă pe care nu
ar trebui s-o uităm. Ea constă în faptul că punctele lor de
pornire erau diferite: comunistul român [Valter Roman] îşi construia
ideile pornind de la interesele Transilvaniei, ale locuitorilor ei…Oamenii
de stat sovietici însă întotdeauna au avut ca scop asigurarea siguranţei
ţării lor… Aici nimănui nu i se poate reproşa
nimic.
Pentru
a fundamenta corectitudinea interpretării noastre în legătură
cu poziţia lui Valter Roman, voi oferi mai jos, într-o formă
prescurtată, scrisoarea sa datată la 28. VII. 1944, care a intrat în
Comisia Litvinov în data de 2.VIII.1944 şi care a provocat reacţii
atât de vehemente, din partea Dumneavoastră,
domnule Petre Roman.
După
ce la începutul scrisorii notase că s-a hotărât să-şi
expună părerea despre problema Transilvaniei în ordinea
dezbaterilor, Valter Roman scrie (stilistica şi ortografia originală
se respectă pe deplin):
Scrisoarea
lui Valter Roman către Comisia Litvinov
Luând
în considerare toată greutatea, complexitatea şi specificitatea
problemei Transilvaniei, consider că cel mai potrivit şi corespunzător
element al acestei etape (de după război) este permisiunea înfiinţării
independenţei (şi faţă de români şi faţă
de unguri) Transilvaniei de la râul Tisa până la Carpaţi (hotarul
care trebuia să fie garantat de Uniunea Sovietică, Anglia, America),
care reiese din următoarele idei:
1.
Ambele ţări care pretind Transilvania au participat în aceiaşi
măsură în războiul de cucerire a lui Hitler. Pe cine să răsplătim
cu alipirea Transilvaniei? (Tendinţa imperialismului englez este să
aibă sub control Ungaria, incluzând şi Transilvania. In acelaşi
timp, ne dăm seama că Romînia nu poate fi în viitor folosită
de nimeni ca şi centru al intrigii antisovietice şi ca bază de
atac împotriva URSS).
2.
Componenţa etnografică. Între râul Tisa şi Carpaţi
locuiesc într-un conglomerat români şi unguri (locuiesc aici saşi
şi şvabi , care amintesc problema nemţilor de pe Volga, poate
ca problema dată ar putea fi rezolvată pe aceiaşi cale).
3.
Independenţa economică. Transilvania (prin care noi azi înţelegem:
Transilvania propriu-zisă, Banat, Crişana, Maramureş) reprezintă
un întreg din punct de vedere economic. În perioada alipirii Transilvaniei
la România industria ei era mai dezvoltată decât a acesteia.
(
Reşiţa este cel mai mare centru metalurgic; I.A.R. cel mai mare
centru aviatic, Astra cel mai mare centru al construcţiilor de vagoane,
Dermata cea mai puternică uzină de prelucrare a pielii din Balcani).
Transilvania
este foarte bogată în resurse minerale: cărbune, minereu de fier,
cupru, mangan, aur, argint s.a.m.d. Ea are de asemenea, un potenţial
agrar ridicat. Partajul construit de Hitler în august 1940 urmărind
exclusiv interesele imperialismului german contrazicea raţiunile
economice, istorice, naţionale şi etnografice; era ca şi cum ai
tăia pe unul din gemenii siamezi, care nu pot să trăiască
unul fără altul.
4.
Rădăcinile istorice. Mulţi ani Transilvania a fost ţară
independentă, cu propriul conducător, iar în secolele XVI şi
XVII a jucat un rol foarte important în activităţile internaţionale.
Ideea independenţei Transilvaniei are tradiţiile sale şi rădăcini
atât printre români cât şi printre unguri. Evenimentele istorice mărturisesc
despre viaţa paşnică a ungurilor şi românilor în
Transilvania dealungul secolelor şi despre luptele lor comune îndreptate
împotriva asupritorilor.
5.
Transilvania a fost partea cea mai progresistă a ţării chiar
şi atunci când aparţinea fie Ungariei, fie României. Mişcările
revoluţionare ale ungurilor şi românilor au izbucnit de nenumărate
ori în Transilvania. Muncitorii transilvăneni au fost mult mai organizaţi,
decât în alte părţi ale Ungariei şi României. Mişcările
muncitoreşti sînt mai puternice decât în Ungaria şi România.
(13) Din toate aceste motive consider că independenţa Transilvaniei
este o chestiune realistă şi oportună, corespunzînd
intereselor progresiste din Romînia şi Ungaria. (Hotărârea
definitivă pot să mi-o imaginez numai în cazul în care Bazinul Dunărean
va fi sub tutela regimului sovietic).
Cu
repect, Valter Roman
Născut
în Transilvania, membru al Partidului Comunist Român.
Inginer-electric;
fost şef al artileriei 35 (inter) divizii; în Spania (1936 1939) fost
constructor de vagoane al uzinei din oraşul Calinin; colaboratorul lui
I.C.C. I. (până la dizolvare): Redactor (Redacţia romînă în
institutul nr.205 în timpul Ţ.C.V.C.R.(b), Moscova, 28.VII. 44.
Lux.com
265(14).
În
încheiere repet încă odată acea impresie personală, care
mi-am format-o în timpul citirii acestei scrisori: Valter Roman a fost
comunist-internaţionalist, de asemenea patriot transilvănean. Numai
în acest context poţi înţelege şi explica apropierea sa de
problema transilvăneană. Sentimentele patriotice predominau asupra
naţionalităţii, de aceea el este interesant ca personalitate.
13.În
sârguinţa patriotismului local se vede că autorul exagerează
rolul proletariatului în Transilvania. De asemenea e optimist în ceea ce
priveşte aprecierea convieţuirii paşnice între români şi
unguri, pentru că cele scrise de el nu se referă nicidecum la revoluţia
maghiară din 1848-1849. Este însă adevărat faptul că
aceste popoare au trăit paşnic sute de ani, iar în perioada otomană
au luptat împreună împotriva asupritorilor, precum şi mai târziu,
în secolul al XVIII-lea, împotriva absolutismului austriac.
14.
AVP RF. Fond 06. (Secretariatul lui V.M.Molotov) Op. 6. Mapa 14”.
Nici
Tofic ISLAMOV nu exprimă realitatea,
scriind că aceste popoare au trăit paşnic sute de ani s.a.
La
comentariile lui Tofic ISLAMOV nu adăugăm altele. Cititorul însuşi
le va face. Reţinem ura internaţionalist bolşevică
de care dă dovadă şi Valter Roman împotriva existenţei
statale a poporului român, susţinând dezmembrarea statului naţional
unitar român. Numai că apăruse
şi o altă scrisoare a lui Valter Roman, către M.M.Litvinov,
publicată de grijuliul său fiu, în volumele Le devoir de libertte,
Editions Payot, 1992, Libertatea ca
datorie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994 şi Libertatea ca datorie,
Editura Paideia, Bucuresti, 2000 . Ce activitate voia să acopere? A tatălui
său. Oare numai a tatălui său? I-o trimite de urgenţa lui
Tofic Islamov, în anul 2000 şi o scrisoare cu antetul ministerului de
externe, desigur semnată de ministrul de externe
din acel an, Petre Roman, revoltat, scriindu-i că dumnealui, Petre
Roman, doreşte ca Tofic Islamov să înlăture nedreptatea
istorică acceptată cu mare uşurinţă în cartea sa. Răspunsul
lui Tofic Islamov este extrem de interesant. Din rândurile lui transpare
suspiciunea că se afla în faţa unui fals. Nu
ştim ca Petre Roman să fi făcut proba autenticităţii
scrisorii, aşa cum i-a cerut istoricul rus.
Tofic
Islamov:
„P.S.
Vă sunt foarte recunoscător pentru copia materialului apărut în
ziarul Ce soir din Paris, trimise de
Dumneavoastră, şi mai ales pentru scrisoarea lui Valter Roman către
M.M.Litvinov, de care noi nu am avut cunoştinţă, datată la
24 iulie, deci cu 4 zile înaintea datării din 28 iulie a scrisorii lui
Valter Roman publicate în volumul nostru pe aceeaşi adresă. Noi o
vom studia utilizând cele mai bune metode şi vom trage concluziile
potrivite, dacă această scrisoare se va dovedi autentică. Ar fi
necesar să avem o copie facsimilă, poze sau xerocopii, ceea ce din
punct de vedere tehnic nu este greu de făcut. Motivele prealabile ale
acestui scop se află în scrisoarea rămasă fără răspuns
a Doamei T. Pokivailova. Împreună cu colegii mei eu sunt gata să mă
întorc la problemă pentru suplimentul redacţiei noastre, dacă
în arhivele ruseşti, sau cele româneşti, sau în arhive
particulare s-ar găsi noi documente autentice referitoare la întrebările
care ne preocupă. Înainte de aceasta avem nevoie de mai multe informaţii
despre provenienţa materialelor epistolare, asemănătoare cu
copiile trimise de Dumneavoastră, aparţinând, după cum spuneţi,
domnului Valter Roman.
Sîmbătă,
19 august 2000.
Cu
respect, Tofic Islamov “
Efortul
lui Petre Roman de al scoate din cauză pe Valter Roman a fost sortit unui
eşec total. Scrisoarea publicată de Petre Roman este din 24
iulie, iar cea depusă de Valter Roman la Comisia Litvinov, este din 28
iulie. Anulează orice altă „scrisoare” de dinaintea datei de 28
iulie.
Scrie
Valter Roman: “Partajul construit de Hitler în august 1940...era ca şi
cum ai tăia pe unul din gemenii siamezi, care nu pot să trăiască
unii fără altul.” Câtă perfidie! Câtă ipocrizie!
Proiectul său însemna spintecarea, tăierea în două a fiinţei
poporului român. Pe Valter Roman
îl interesa revenirea nordului Transilvaniei, în Ţara Independentă
Transilvania! Pentru frângerea României în două, conform planului său,
nu este deloc îndurerat. Proiectul Independenţei Transilvaniei se înscrie
în categoria celor mai grave crime la adresa umanităţii, la fel cu
Pactul Ribentrop-Molotov, prin care Polonia a fost spintecată în două,
iar o parte din teritoriul ei se mai află în afara Poloniei. Si
omorurile colective, atrocităţile împotriva polonezilor, inclusiv
deportările în Siberia. La fel cu Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care
România a fost spintecată, iar teritoriul anexat încă nu a revenit
la locul lui, în interiorul României. Şi asasinatele, arestările,
torturarea, omorurile colective, atrocităţile împotriva românilor,
inclusiv deportările în Siberia. La fel şi pătimirea
Ţărilor Baltice. Nici o tresărire, când tot în 1940 URSS
anexa Basarabia, nordul Bucovinei, Insula Şerpilor şi alte insule!
Sunt fărădelegi care vor fi supuse dreptei
judecăţi, fără încetare, până când răul
produs va fi îndreptat, iar adevărul se va statua şi în sânul
poporului evreu..
Scrisoare
adresată de Valter Roman
lui
M. M. MLitvinov cu privire la Transilvania
(Scrisoarea publicată de Petre Roman)
Stimate
tovarăşe Litvinov,
Datorită
faptului că glorioasa Armata roşie continuă ofensiva sa strălucită,
zdrobind trupele hitleriste, şi deci eliberarea României, a Ungariei
şi a celorlalte ţări ocupate de Hitler, va deveni, sper, curând,
o realitate fericită, doresc să vă expun în cele ce urmează
un punct de vedere -pe care fireşte îl consider ca singurul just şi
în concordanţa cu adevărul istoric –în legătură cu
soluţionarea litigiilor de frontieră româno-maghiară, consecinţă
a “arbitrajului” de la Viena din august 1940.
Pentru
că odată cu răsturnarea clicilor fasciste din aceste
ţări şi zdrobirea Germaniei hitleriste se va pune şi
problema organizării păcii şi încheirii tratatelor de pace,
consider ca deosebit de actual şi, totodată, şi extrem de
important să informez guvernul sovietic despre anumite realităţi,
pentru ca hotărârea pe care o va lua să se bazeze pe cunoaşterea
cât mai precisă a situaţiei...
Este
vorba de problema Transilvaniei.
Se
propun diferite “soluţii”. Unii promovează ideea trecerii întregii
Transilvanii la Ungaria, iar alţii sunt pentru menţinerea stat-quo-ului
existent din august 1940 încoace (în cazul acestei variante se mai vorbeşte
şi de un schimb de populaţie). Există şi alţii (în
special unele cercuri anglo-americane, al căror purtător
de cuvânt oficios, profesorul Macartri, a şi expus poziţia
lor, dar şi unii transilvăneni) care emit ideea unei Transilvanii
independente, încercând a transplanta în acest colţ al Europei
exemplul Elveţiei.
Argumentele
tuturor acestor purtători de cuvânt sunt variate şi unele dintre
ele ar putea să şi impresioneze chiar, cum ar fi, de exemplu,
argumentul că, datorită faptului că atât România cât şi
Ungaria au purtat (poartă) război împotriva Uniunii Sovietice, n-ar
“merita” nici una, nici alta să fie “răsplătită”
pentru această atitudine şi, în consecinţă, fie că
graniţa actuală ar trebui menţinută, fie să se creeze
un stat transilvănean, independent atât faţă de România cât
şi faţă de Ungaria.
Toate
acestea nu sunt decât argumente, în cel mai bun caz, conjuncturale.
În
afara acestor ”soluţii”, există, fireşte, punctul de vedere
pe care îl susţine Partidul Comunist din România şi pentru care a
militat în tot timpul războiului postul de radio “România liberă”,
şi anume că soluţionarea problemei Transivaniei înseamnă
anularea “arbitrajului” de la
Viena ( august
1940) şi reintegrarea Transilvaniei de nord în cadrul României.
În
favoarea acestor teze ar putea fi invocate multe argumente, dintre care însă
cel mai important mi se pare că este cel istoric.
Transilvania
aparţine României, deoarece majoritatea populaţiei acestei regiuni
istorice a fost şi este şi astăzi românească, deoarece
poporul român a luptat secole de-a rândul pentru unirea Transilvaniei cu România,
unire care s-a realizat în decembrie 1918.
Acestea
sunt realităţi a căror neluare în considerare n-ar putea decât
complica evoluţia lucrurilor (inclusiv desfăşurarea războiului
în ultima sa fază), cât şi viitoarea aşezare în acest colţ
al Europei, deşi participarea României la agresiunea contra Uniunii
Sovietice este un fapt de netăgăduit, dar pentru care n-ar fi nici
raţional, nici just să sufere un popor întreg.
Necesitatea
aşezării Europei în siutaţia de dinainte de război (situaţie
pe care a răsturnat-o prin forţă Germania Hitleristă),
fiind unul dintre obiectivele coaliţiei antihitleriste, vine să
completeze argumentaţia de mai sus cu caracter istoric.
Soluţionarea
în acest spirit a problemei Transilvaniei ar face ca simpatiile pentru
Uniunea Sovietică în România în perioada postbelică să
crească nemăsurat şi să devină un motor puternic al
unei apropieri şi al unei prietenii (dintre URSS şi România) pentru
care luptă de mult comuniştii români.
În
convingerea fermă că cele expuse vor fi de natură să
contribuie la clarificarea problemei şi la soluţionarea sa în
spiritul justeţei istorice şi al intereselor comune, vă salută
respectuos
Valter Roman
24
iulie 1944, Moscova.
P.S.
Am întocmit un studiu (mai mult cu caracter istoric) despre Transilvania, pe care, la nevoie, aş putea să vi-l pun la
dispoziţie-V.R.
Scrisoarea
publicata de Petre Roman, atribuită lui Valter Roman, nu are nici un
element de autententificare. Tofic ISLAMOV, pentru scrisoarea pe care o publică,
precizează cu exactitate (v.14) unde o pot gasi cei interesaţi.
Scrisoarea
publicată de Petre Roman are o ţintă clară, după cum
uşor poate constata oricine:
1.
Soluţionarea litigiilor de frontieră româno-maghiară, consecinţă
a “arbitrajului” de la Viena din august 1940.
2.Soluţionarea
problemei Transilvaniei înseamnă anularea “arbitrajului” şi
reintegrarea Transilvaniei de nord în cadrul
Romaniei.
Se
impune să mai reţinem câteva cuvinte din scrisoarea lui Teofic
ISLAMOV, către Petre Roman: “Este un lucru clar si pe înţelesul
tuturor. După părerea mea această corespondenţă nu
trebuie să fie un secret şi din cauză că Dumneavoastră,
domnule Roman, în calitate de Ministru al Afacerilor Externe din România,
cum este confirmat în textul scrisorii, doriţi nu numai să păstraţi
memoria tatălui Dumneavoastră, dar să şi înlăturaţi
nedreptatea istorică, acceptată cu mare uşurinţă în
cartea noastră. O dorinţă lăudabilă de altfel.”
In
scrisoarea publicată de Petre Roman, se acţionează pentru
reintegrarea nordului Transilvaniei în România.
In
scrisoarea publicată de Tofic ISLAMOV, Valter Roman acţionează
pentru independenţa Transilvaniei.
Sunt
două probleme diferite. Cu alte cuvinte scrisoarea publicată de
Petre Roman nu poate înlătura “nedreptatea istorică” la care l-ar
fi supus Tofic ISLAMOV, pe Valter Roman, prin publicarea scrisorii din arhiva
Comisiei Litvinov.
Cât
priveşte aliniatul “Transilvania aparţine României... decembrie
1918”, în mod evident pare a fi redactat după 1989, deoarece
scrisoarea originală, de la Comisia Litvinov, este un atentat împotriva
integrităţii teritoriale a României.
Scrisoarea
publicată de Petre Roman are un stil total diferit de scrisoarea originală,
ceea ce poate presupune că întreaga scrisoare e un fals. Petre Roman, deşi
au trecut prea mulţi ani, de la ediţia din 1992, nu a făcut
proba autenticităţii ei.
Gheorghe Gavrilă
Copil
