SCRISORI DESCHISE - Păsuri de Român

ARE CINEVA DEMNITATEA SI PUTEREA DE A DORI BINELE?...

 

Mă bucur ca am gasit site-ul acesta! Nici nu stiu cui îi trimit acest email, dar sper ca il va citi cine trebuie.

După alegerile din 2004, zi de zi, ca o moară veche, realitatea a dărâmat speranta de a avea o tară mai bună.

Se vede clar cum clasa politică din România nu are verticalitate si prin urmare nici puterea de a rămâne onestă în fata tentatiilor materiale. Si asta din 2 motive:

1) - nu există traditie continuă în educatie, onoare si demnitate în Romania. 

2) - nu a existat o reactie corectă de sanctiune din partea populatiei, slab informată si slab educată la rândul ei.

Lipsiti de orice opreliste în fata îmbogătirii, cei din clica ce a dat lovitura de stat în '89 au luptat între ei pentru ciolanul gras al puterii, venind pe rând la marea crimă a distrugerii avutului tării si a vânzării criminale pe nimic a valorilor ce ne-ar fi putut situa astăzi într-un loc de cinste în Europa.

Astăzi plătim cu greu anii de autoîndobitocire pe care i-au administrat 'politicienii' români (?) în 16 ani de "libertate" si "democratie " asa încât povestea cu Păcală este o reliatate tristă si dureroasă.

Am plecat în '89 cu o tară fără datorii, ba mai mult, cu crante semnificative si un cont destul de consistent, o economie functională în ciuda tuturor aprecierilor (ce reusea să plătească miliarde de dolari anual si să investească) si etc... Si am ajuns astăzi cu tara devastată economic, datorie de miliarde bune, vânzând totul pe mai nimic, fără autostradă, fără sistem sanitar, fără justitie, politie, si altele..., toate sunt corupte si cetăteanul de rând e sceptic să apeleze la serviciilor lor.

Stramosii nostri au luptat împotriva înrobirii, pentru a nu plăti biruri, pentru a fi independenti, pentru o viată mai buna si altele. Am luptat sute de ani cu turcii, apoi am avut revolutii de tot felul si răscoale si plăti de vieti la tot pasul; si toate astea pentru ce am pomenit mai sus.

Astăzi am ajuns asa încât chiar politicienii nostri trădători de neam si tară au făcut ce turcii, germanii, rusii n-au reusit să facă în sute de ani.

O sleatcă de "politicieni" si "oameni de afaceri", "baroni locali", "poeti", "demnitari", "magistrati", au roit ca o haită de hiene în jurul avutului României si au adus tara în starea jalmică de astăzi. 

S-au furat putinii bani alocati politicii externe a României chiar de o combinatie prezidentială asa încât astăzi ca români avem mereu tratament suspicios si arogant din parte vest-europenilor, nimeni nu are încredere în noi si nici în fiecare individ luat separat, asta pentru că nu a existat o atitudine normală din partea ministerului de externe al României, cu bani cheltuiti corect pentru imagine si actiuni de promovare a valorilor proprii.

Si tot prezidentială a fost si distrugerea flotei României, si s-a distrus sistemul bancar romanesc, dar s-a vândut demonstrativ BCR la pretul corect!!!

Comparativ ne putem da seama cât ar fi trebuit să încasăm pe tot ce s-a jefuit.

Petrom care e de 10 ori mai mare ca BCR (vândută pentru 3,5 miliarde euro) s-a vândut pentru 0,65 miliarde euro, adica de 5 ori mai putin!!!  Cum e posibil ca în acest timp să tii 20 de milioane de români, prostiti, cu mâna întinsă pentru 2-3 sute de milioane când dintr-un singur tun le-ai furat peste 25 de miliarde?

 Si jaful din sistemul bancar, cu sarabanda de bănci jefuite sitematic de oameni pe care nimeni nu i-a mai văzut vreodată? - alte câteva zeci bune de miliarde!

Si privatizare Romtelecom? Ce fel de privatizare este asta când un bun pleacă de la un stat la altul???

Eu cred că aveam suficienti bani pentru toate nevoile noastre si numai mâna criminală a clicii 89 a devastat România mai rău ca un război crunt.

Ar fi trebuit să avem autostrăzi, turism, sistem de protectie socială, politie corectă, justitie, pensii corecte, o imagine bună în Europa, si un loc poate de mult timp în UE.

Am si bănuiala că atitudinea criminală a mers până acolo încât au amanat sistematic aderarea la UE asa încât să poată fura nestingheriti...

 

Ce e de făcut acum? Cine le arată "cartonasul rosu" acestor criminali? Cine îi sanctioneaza? Cine face drepate României si românilor? Cine va purta pe constiinta generatiile de analfabeti reusite în acest timp? Si cine ne va plăti mâine pensiile? Licentiatii din Canada? Meseriasii din Italia si Germania? "Femeile usoare" plecate în Olanda sau aiurea?... Vor veni multi dintre ei înapoi... si vor face si mai îngrozitoare imaginea României de peste 20 de ani !

 

Mă întreb, asadar, dacă mai avem pentru ce trăi aici si dacă tara asta va mai renaste vreodată...

Să emigrez?

Să intru si eu într-o clică politică viermuitoare?


   Mai are cineva demnitatea si puterea de a dori binele României si a poporului român?

 

Costin


 

/ /
INAPOI LA PAGINA ROMÂNIEI NATIONALISTE