Cântec
de început
"Şi
a pus în gura mea cântare nouă. Cântare Dumnezeului-celui-Viu"
(Psalm)
Cânt
un
Gând,
un
Cuvânt,
o
Lucrare!
Cânt
întreit
sfântă-cântare
pentru
Chipul-de-Taină!
|
Şi-l
îmbrac într-o haină
pe
care o tot ţes mereu
curcubeu
în inel...
Cânt
pentru El
pentru
Dumnezeul-din-Cer
psalm-de-mărire
în
Templul-Luminii
NEÎNVINSE!
|
Nu
ne-a fost dat să vorbim neamului, în special tineretului acestei
ţări, de la catedră. Aşa cum nu le-a fost dat niciunuia
dintre marii lui dascăli. Toţi, şi Horia, şi Iancu, şi
Tudor, şi Eminescu, şi Codreanu, şi Moţa, au vorbit de pe
Cruce. Iar câţiva din cei ce au vorbit de la catedră, au sfârşit
tot pe Cruce: Nae Ionescu, N.C. Paulescu, Simion Mehedinţi, Radu Gyr, Noica,
Eliade... Toţi au rostit cuvântul iubirii aproapelui ce cuprinde tainic
intenţia divină de a salva omul din înşelăciune şi
moarte veşnică.
Când
veţi auzi cuvântul trimis prin această carte de pe Crucea suferinţei
acceptată conştient, veţi cunoaşte ce înseamnă să
ştii cui slujeşti. Lui Dumnezeu sau lui mamona? Veţi înţelge
cine este mărturisitorul şi cine înşelătorul, cine iubeşte
şi cine urăşte. Veţi cunoaşte într'adevăr că
"nu este mai mare dragoste, decât să-şi pună cineva viaţa
pentru prietenii săi", toţi cei pecetluiţi cu chipul lui
Dumnezeu.
Această
vieţuire am deprins-o în Mişcarea Legionară, rânduită să
apară în Ţara Românească prin trimisul lui Dumnezeu, Corneliu
Zelea Codreanu, când pe pământul ţării fărădelegea se
instituise ca putere legală în stat, ignorând şi voinţa
poporului şi, mai ales, Biserica lui Hristos.
"Legionarismul
este o adâncă şcoală de formare a caracterelor. De creştere
a elitei". Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca
suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înălţător,
mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai
viteaz, iată ce trebuie să ne dea Şcoala legionară! Un om în
care să fie desvoltate până la maximum toate posibilităţile
de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în sângele
neamului nostru. [...] În Mişcarea Legionară rolul de pregătire
a tineretului pentru primirea duhului legionar
îl au Frăţiile de Cruce.
Frăţiile
de Cruce pregătesc în special tineretul şcolar. Este şi natural:
şcolarii de azi vor fi conducătorii de mâine. [...] Conducătorii
de azi (scria Căpitanul în 1925-'30) sunt şcolarii de ieri.
Dacă,
pe când erau şcolari, nimeni nu a căutat să le sădească
în inimă dragostea neţărmurită şi spiritul de
sacrificiu pentru neam şi ţară - şi lipsindu-le ca urmare
elementul de cea mai mare importanţă tuturor făuritorilor: elanul
creator - sunt explicabile cele ce în vremea noastră se petrec.
Ei,
aceşti conducători, sunt produsul educaţiei în care individul a
făcut şcoala egoismului şi a materialismului sfărâmător
de neamuri. [...] Astăzi, la temelia noii şcoli de viaţă
eroică stă puterea sacrificiului şi a frăţietăţii,
a comuniunii de gânduri frumoase şi mari.
Inimi
fragede, care bat la fel, se leagă în frăţie, se încheagă
şi formează un tot, un singur mănunchi: Frăţia de Cruce.
Trăind
împreună la aceeaşi şcoală, poate la aceeaşi gazdă,
mâncând la aceeaşi masă, dormind în aceeaşi cameră, ei îşi
cunosc unii altora gândurile, se întreţin, se înţeleg, se ajută
frăţeşte, se cenzurează reciproc şi cresc împreună,
adăpaţi la fântâna aceloraşi daruri, darurile duhului nou al
vremii (n.a. - al iubirii în Hristos), darurile frăţiei de sacrificiu
pentru neamul lor, darurile Frăţiei de Cruce!" (C. Z. C.)
Noi,
foşti FDC-işti (fraţi de cruce), bătrâni acum, rămaşi
ca mărturie a naufragiului de jumătate de veac al bietei noastre
ţări, privim cu durere la prăbuşirea tineretului de astăzi
în cloaca pervertirii şi promiscuităţii morale, în libertinaj
şi anarhie socială, toate dirijate metodic, sub masca libertăţii
şi drepturilor omului, de mâna ocultă a duşmanilor lui Dumnezeu
şi ai neamului nostru.
În
afară de rugăciuni şi sfaturi părinteşti, alte puteri
nu ne-au rămas. Suferim, aducându-ne aminte de vorba Căpitanului:
"Legionarul nu se teme decât de Dumnezeu, de păcat şi de clipa
în care puterile fizice ori sufleteşti îl vor părăsi şi-l
vor scoate din luptă!"
Puterile
fizice ne-au părăsit, este adevărat! Dar nu şi cele sufleteşti!
Până vom fi conştienţi şi luciditatea minţii nu ne va
părăsi, vom striga sufletului tânăr românesc: Trezeşte-te!!!
Ridică-te din mocirla păcatului la cunoştinţa Luminii mântuitoare!
Adună-te cu cei buni la picioarele lui Hristos şi porneşte din
nou la luptă. De la ICOANĂ, urcând "muntele suferinţei"
(biruindu-ţi patimile trupeşti), trecând prin "pădurea cu
fiare sălbatice" (ucigând în tine orice gând meschin şi egoist
şi orice dorinţă de mărire lumească) şi creindu-ţi
drum prin "mlaştina desnădejdii" (suportând tot oprobiul
public al celor inconştienţi şi ignoranţi în răutatea
lor), în numele neamului tău!
Vei
suferi, dar vei învinge! "Căci nu sunt vrednice suferinţele din
veacul acesta de acum a sta alături de Slava Vieţii Viitoare" (Sfântul
Apostol Pavel).
"Îndrăsniţi,
Eu am biruit lumea!", zice Mântuitorul. Lumea, cu toate păcatele ei,
va fi biruită, satan va fi aruncat în "iezerul de foc", căci
pe Biserica lui Dumnezeu, căreia ca neam îi suntem credincioşi,
"porţile iadului nu o vor putea birui!"
Din Imn
pentru crucea purtată
M'AM
GÂNDIT...
"Ei
au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Fiindcă,
dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; dar de
aceea au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri."
(I Ioan 2, 19)
Unii
se miră, alţii se tulbură, după cum alţii se bucură
că astăzi Mişcării Legionare nu i se recunoaşte adevărata
valoare în lupta împotriva comunismului şi a duşmanilor credinţei
neamului românesc, că nu are o reprezentare formală legalizată
şi mai ales - constată - că între membrii ei (câţi au mai
rămas după holocaustul special pregătit acestora) se petrec
lucruri curioase. Aşa-zise disidenţe, confruntări (în surdină
şi uneori publice), revendicări de poziţii, ataşamente faţă
de unii şefi sau negarea lor etc...
Faptul
acesta însă nu-i tulbură pe acei dintre legionari care au rămas
credincioşi adevărurilor fundamentale ale ideologiei legionare,
sintetizată în cele şase legi legionare [ale cuibului]. Sita timpului
cerne grâul de neghină. "Trebuie să fie între voi şi neînţelegeri,
ca să iasă la iveală cei necredincioşi", zice Sfântul
apostol Pavel.
Iată,
duşmanul văzut şi nevăzut al Adevărului ştie
precis cine trebuie lovit şi discreditat. Are şi arme pregătite
în mod special pentru a crea breşe în zidul "Cetăţii".
Prima şi cea mai eficientă după un îndelung asediu de calomnii
este trădarea. Cineva din interior trebuie să deschidă o portiţă
prin care duşmanul să-şi strecoare otrava. Este suficient ca să
câştige un singur luptător desnădăjduit sau interesat să-şi
scape propria-şi piele. Folosindu-l, încearcă să realizeze
distrugerea fortăreţei care apără valorile "Cetăţii".
Oricine
iese din unitatea de luptă din interese personale e pradă sigură
în mâna adversarului.
*
* *
Fără
intenţia de a prezenta cronologic încercările de a descompune
spiritualitatea şi formaţia de luptă legionară (începute cu
Stelescu) vom spune că acum, după ce Marii Bărbaţi ai
Legiunii conduc lupta din apropierea Celui ce i-a inspirat, duşmanii cred că
"stâna" a rămas nu numai fără "păstor",
dar şi fără "câinii de pază".
Într'adevăr,
multe "oi" slăbite, betege, şchioape, chioare, sterpe, ciute,
au fost răpite, au căzut pradă lupilor flămânzi. "Turma"
s'a subţiat! Dar, ca să invocăm o lege a veacului nostru, a selecţiei
naturale, nu au rămas în luptă decât "specimenele"
capabile să ducă lupta, să supravieţuiască şi să
asigure "genetic" continuitatea "rasei".
Că
unii nu văd "păstorul" care mână "turma",
asta se potriveşte cu ceea ce zicea Mântuitorul "au ochi, dar nu văd".
"Oile însă îşi cunosc păstorul lor şi-i cunosc glasul
lui".
Dar
vin acum, mai ales prin poarta din dos a stânii sau sar peste garduri în
ţarc, păstorii năimiţi, numai ca să prade şi să
junghie.
De
aceea, fiindcă iubim sufletul neamului acestuia şi mântuirea lui, mai
mult decât toate lucrurile şi strălucirile lumeşti (economice,
culturale, politice) pe care i le-ar oferi "păstorii" cei răi,
nu putem a nu striga la timp pentru cei ce au urechi de auzit. În curând se va
face ziuă şi lumina va da la iveală faţa adevărată
a tuturor şi lucrările lor. Până atunci trebuie să ne înarmăm
cu răbdare şi îndelungă-răbdare, primind cu resemnare toate
loviturile vrăjmaşului.
"Prin
răbdarea voastră veţi mântui sufletele voastre" (Matei
24, 13)
Teatrul
National din Cernăuti